TVR Cultural difuzeaza in aceasta seara un program eveniment: Fotograme in miscare – care, la prima vedere, e un spectacol de balet. De fapt, e un spectacol de(spre) iubire.
Un barbat sta intr-un genunchi cu mina intinsa catre o doamna care e in fata lui pe o canapea. El poarta o palarie neagra cu boruri largi, ea are o eleganta esarfa Fendi. Zimbesc si isi vorbesc in soapta ca si cum s-ar rosti o intima cerere in casatorie. De fapt, sunt in contradictie pe titlul unei secvente care urmeaza a fi proiectata pe ecranul din spatele lor. Vorbesc despre ritm, despre cintec, despre reintoarcere la viata – simboluri ale spectacolului pe care tocmai urmeaza sa-l filmeze. Sunt in studioul 3 al Televiziunii Romane, operatorii incep sa-si aseze cele 6 camere de filmat, masinistii testeaza luminile si ei dezbat. El e Andrei Magalie, regizorul artistic al spectacolului, ea e Miriam Raducanu, cea mai celebra coregrafa pe care a dat-o Romania in ultimul secol, si sunt aproape gata sa mai scrie o pagina de istorie. Refac impreuna cu balerinul Gheorghe Iancu un spectacol de dans din anii 90, pe care tot ei (Miriam si Gheorghe) l-au facut la Piccolo Teatro din Milano.
Acum Gheorghe Iancu, unul dintre cei mai mari balerini ai lumii, e intr-o cabina a televiziunii, pregatindu-se pentru inregistrare. Are si el o multime de cuvinte pe care si le spune in soapta, in minte. N-a mai dansat de 5 ani, are 54 de ani si, in spectacolul pe care urmeaza sa-l inregistreze va fi fata in fata cu imaginea (si performanta artistica) de acum 20 de ani.
Au repetat doua luni, zi de zi, au reasezat dansurile pentru alura de acum a lui Gheorghe, au invitat-o partenera pe Corina Dumitrescu (prim balerina a Operei Romane). Au trecut si prin iad (cind virsta si oboseala isi spuneau cuvintul), dar si prin rai (cind mintea si intentia emotiei au fost mai puternice si-au sfidat gravitatia). Dar in minutele urmatoare munca lor din ultimele luni va lua o forma definitiva, va ramine pe banda pentru totdeauna. Ar putea fi cea mai buna reprezentatie sau nu…. De aici incolo totul tine de puterea de concentrare a fiecaruia, de clipa de inspiratie a unui operator sau a unui regizor sau a unui editor sau a unui sunetist…. Si de ingerasul pazitor
***
– Cum e Iancu?, intreaba Miriam in timp ce sotul ei, Corneliu Raducanu, aflat in dreapta, intr-un fotoliu de linga canapea zimbeste si-i sopteste “mai lasa-l, mai da-i citeva minute.”
– E in cabina, se desfasoara, are o cabina mare si-a intins totul. Il chemam imediat ce suntem gata, ride Andrei.
– Si Corina?
– Se incalzeste, a venit si ea, totul e bine.
Cind a aflat ca Iancu a intrat in depresie odata cu despartirea de balet, Miriam s-a gindit cum sa-i readuca zimbetul. Si viata. Stia ca nu mingiierile si nici consolarile sunt solutia. Are 87 de ani si continua sa faca in fiecare dimineata doua ore de balet, pentru ca a descoperit ca trupul de balerin fara antrenament zilnic e ca o masina fara combustibil; rugineste. La fel si sufletul unui artist: are nevoie de adrenalina spectacolului; de aplauzele si de confirmarile spectatorilor. Miriam Raducanu a mai dansat dupa ce s-a retras pentru spectacole- emisiuni- eveniment ( unul alaturi de Gigi Caciuleanu, si el ca si Iancu, fost elev), dar pentru ea adrenalina vine la pachet cu bucuria de a-si vedea elevii performind pe momentele pe care le coregrafiaza. Asa ca ajutindu-l pe Iancu sa se intoarca pe scena, in spectacolul pe care tocmai il vor inregistra, Miriam si-a luat o parte de energie si pentru ea. Ca atunci cind iubesti: dai, dar te incarci, in acelasi timp, din bucuria celuilalt.
“Artistii se nasc batrini si mor copii. Uitati-va la noi cum ne bucuram ca ne jucam aici”, ride Miriam in timp ce Iancu intra in hala plina de reflectoare a studioului 3.
***
Gheorghe Iancu e imbracat cu o salopeta tricotata si geaca de fis, rosteste cu o melodicitate italieneasca un “Buna dimineata, Papa” si zimbeste stregareste ca un pusti de 19 ani. Foarte posibil ca asa ii zimbea si pe vremea cind el era elev la liceul de coregrafie, iar ea – Papa, cum i se spune in lumea dansului – ii era profesoara.
Are trupul unui barbat de maxim 40 de ani, cu niste pulpe din care pare ca fibra musculara vorbeste, dar care-l si tradeaza. Picioarele incordate sunt in totala contradictie cu linistea de pe chipul lui, bronzat, cu o aroma glamour de insula Capri. Are in mina un saculet de nisip, cit o minge, pe care-l va rostogoli cu talpile in fiecare pauza ca sa mai elimine tensiunea din picioare.
De la plecarea din Romania, in anii 80, Gheorghe Iancu a dansat pe toate marile scene ale lumii. Si nu, nu e un sablon: chiar pe toate marile scene – de la Balshoi la Covent Garden, de la Scala din Milano la Teatrul Mariinski. A avut cele mai importante partituri din baletul clasic si-a fost aclamat de cei mai mari critici.
– Iancutu’, facem te rog o repetitie, doar ca sa punctam deplasarile? Fara efort, doar pentru lumini si camere.
Andrei Magalie isi intra in rolul de regizor artistic si-si pune in miscare echipa. Ca sa arate bine pe ecran, dar sa si transmita emotia pe care o simti la contactul direct cu scena, un spectacol de dans e dificil de filmat. Dar Andrei a fost la multe dintre repetitii, stie miscarile in detaliu si, cumva, iubirea lui pentru dans a fost insuflata si membrilor echipei. Barbatul care are in grija luminile din studio a fost si el la repetitii si, dupa ce Andrei i-a spus ce vrea sa obtina pe ecran, si-a transcris pe 3 coli A4 fiecare miscare din dans: “el face cinci pasi la stinga, apoi merge inainte cu saritura, apoi se rasuceste catre dreapta. ea e in spatele lui…”
Miriam Raducanu a zimbit cind a vazut foile inginerului de lumini, dar limbajul lui geometric frust i-a dat linistea ca are alaturi profesionisti.
***
– Gata. Filmam. Toata lumea e pregatita? Avem nevoie de liniste deplina pentru momentul urmator, pentru ca sunt momente cind se danseaza fara muzica., se aude din difuzoare vocea lui Andrei.
Iancu e cu Corina in patratul negru care e covorul magic de dans, operatorii sunt la camere. Se filmeaza secventa “Clipa Regasirii”. Cind incepe muzica, li se schimba expresiile chipului; ea e suparata, el e strengar; se imbratiseaza si se imping, se iau in brate si se resping. Se cearta din gesturi, se mingiie din priviri. Si-apoi muzica se opreste si ei continua sa danseze, in ritmul stiut doar de gindurile aflate in sincron. Li se aud talpile pe covor, li se simte respiratia. Ea vrea sa-l ocoleasca pe el care e jos, pe covor, el o opreste cu mina. Ea se desprinde violent de mina lui, ca si cum s-ar rupe, el o urmeaza. Muzica porneste din nou, sunt parte din acelasi ritm si, cind dansul se termina, din hala mare se aud oftaturile masinistilor care au trait, involuntar, povestea regasirii.
In spectacolul asta e vorba de multe regasiri: cea a lui Gheorghe Iancu (aparent, cu propriul trup de acum 20 de ani asezat in fata celui de acum, de fapt cu propria-i vointa si emotie), a lui Miriam Raducanu cu elevul ei, dar si cu publicul care ii vede rar lucrarile, a regizorului Andrei Magalie cu energia si adrenalina unui spectacol care va ramine in arhiva pentru elevii si profesorii scolilor de coregrafie sau spectatorii pasionati de balet. Doar ca in spectacolul acesta mai e vorba de o regasire: sunt trei generatii de balerini ( Corina are 41 de ani, Iancu 54, Miriam 87), o regasire care e ca momentul de dans fara muzica – sincron in intentiile emotiilor.
Si, de dragul efortului lor imens si al perfectionismului cu care au lucrat pentru acest spectacol, sper sa fie vorba si despre regasirea telespectatorilor.
***
Fotograme in miscare, un spectacol de Miriam Raducanu, cu Gheorghe Iancu si Corina Dumitrescu, in regia artistica a lui Andrei Magalie va fi difuzat de la ora 21.45 la TVR Cultural. Multumesc frumos Catalin Sava pentru invitatia de a participa la filmarile acestui spectacol.
The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu, with ballerina Désirée Ballantyne, animations by Yeast Culture, and choreography by Jenna Lee. At Milton Court Concert Hall, Guildhall School of Music & Drama as part of their Alumni Recital Series Photo by Mark Allan[/caption]
