Tag : batrinete

madonna mIn the mood for Madonna

In the mood for Madonna

in spiritul rubricii s!mpa “in the mood for” iata o serie de fotografii care arata evolutia unui personaj – fie fotograf, fie artist.

de data aceasta, timeline-ul cu fotografii in ordine cronologica spune si povestea unei femei care nu stie cum sa imbatrineasca. care nu stie cum sa se opreasca din lupta ei cu restul lumii, ca sa arate ca ea e cea mai buna.

o femeie care nu accepta trecerea timpului.

si efrumos cum din fotografii vezi perioada in care se simtea bine cu sine, era impacata cu ceea ce facuse pina la acel moment al carierei si cu ce facea in acel moment. e perioada in care a fost casatorita cu Guy Ritchie

nu stiu daca e bine sau rau, dar asta e povestea.

ideea acestui personaj pentru astazi la “in the mood for” mi-a venit dupa ce am vazut fotografii dintr-un pictorial pentru interview magazine din acest an.

sunt fotografiile care deschid si inchid seria.

*

anii 80

Anii 90

 pentru Vogue Italia, Steven Meisel, 1992

 

anii 2000

 

anii 2010

***

 

 

1542
inelFIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet

FIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet

text de Cristina Popa

Batranetea nu e un subiect de discutie la intilnirile cu prietenele mele. Rareori pomenim in gluma cum ne vom plimba noi prin tari exotice si vom gusta toate cocktailurile din lume in timp ce ne vom bucura de compania unor barbate evident mai tineri. Asta pe la 80 de ani caci noi, femei super active nu ne vom pensionala la 60, nici macar la 65.

La 15 ani in mintea mea ziceam ca dupa 30 e cam gata treaba. Iar acum am 40. Si ma simt mai tanara ca niciodata. Senilatatea varstei, probabil. 

Cred ca tineretea nu tine de varsta. Desigur ca ma doare spatele, desigur ca nu mai pot pierde nopti la rand prin cluburi fara sa ma resimt. Dar, am mai multe idei ca niciodata, am capul plin de planuri si sunt pregatita zi de zi pentru noi inceputuri. Daca nici asta nu e tinerete…:)

Dupa ce saptamana trecuta mi-am intrebat prietenii despre schimbarile majore si am ramas impresionata de raspunsurile lor, unele foarte emotionante, acum i-am chestionat despre batranete. Si am ras. Foarte tare la majoritatea raspunsurilor. Pe unii însă întrebările i-au pus pe gânduri și asta se vede din răspunsurile lor.

Cum incepi sa vezi ca imbatranesti? Ce anume te face sa te gandesti ca nu mai esti tanar desi tu asa te simti? Cand te gandesti la batranete de ce iti e cel mai tare frica?

Nu cred ca vezi. Te vezi in poze, niciodată însă în oglindă. Acolo, în poze, te strânge-n spate. Depinde insa și cum se întâmplă alunecarea în și prin timp. Oricum, de simtit nu cred ca simti. Te mai trezesti din cand in cand… Apoi uiti iar si te trezesti din nou peste niste ani… Si tot asa. Pana la final. Mie datele de nastere de dupa 1990 imi creeaza fiori pe sira spinarii. Mi se pare ca anii ’90 au fost acum zece ani si… cum sa fie cineva nascut atunci si totodata major?! Pe cale de consecinta, inseamna ca eu sunt mai “in etate” decat cred! In tot cazul, nu sunt tocmai anxioasa pe acest subiect. Inca sunt intr-o zona sigura. Am 31 de ani. Altminteri, cred ca odata ce ai copii, timpul curge altfel. Si anii tai ar curge mai lent, daca nu i-ai traduce in anii lor. Parca mai ieri era bebelus, azi merge la gradinita, hop maine prima sedinta cu parintii la scoala, tac pac suntem in liceu! Cand s-au dus anii? Mi-e frică de neputinta. Si cel mai frica mi-e de mintea lucida, prinsa intr-un corp neascultator.

Cateodata am cate un soc cand ma uit la vestimentatia pustoaicelor de liceu… si imi spun asa “fuck, i`m getting old!” Despre batranete… mi-e frica sa depind! De doctori, de pastile, de un carucior… mi-e frica si de moarte, inca nu sunt destul de inteleapta sa o constientizez doar ca pe un prag! Dar cred ca cel mai si cel mai frica imi e de singuratate… nu cred ca e nimic mai trist pe lume decat sa fii batran si singur…

Pentru mine, imbatranirea nu prea exista in vocabular. O simt si o vad insa prin cei din jurul meu. Unul cate unul, vad in jurul meu apropiati sau cunoscuti care incep sa faca odrasle si se iau. Si ma gandesc ca asta e un semn ca ceasul biologic a avansat. Doar ca eu nu prea accept. Da, si vreo 5-6 fire de par albe in cap pe luna. Dar le pun pe seama stresului, nu a imbatranirii. Ma simt tanara, nu face nimic sa ma gandesc ca nu as mai fi. Doar cand imi mai amintesc de ce prag ma aproprii, ma mai ia cate un frison. Dar sunt bine cu mine. Cand ma gandesc la batranete? Nu prea ma gandesc. Dar cand o fac, cel mai frica e ca imi dispar cei dragi. Si sa nu-mi pierd mintile.

Pana acum o vreme imi era frica ca o sa raman singura. Acum mi-e frica sa nu arat prea batrana cand o sa inceapa copilul liceul.

Durerea de spate de la prima ora cand te trezesti dupa o noapte de amor ca la tinerete e ca un dus rece la batranete

*
restul raspunsurilor care mai de care mai haioase si mai pline de intelepciune ascunsa sub autoironie le puteti citi aici

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1216
minaIndoiala

Indoiala

“… si va dau medicamentele astea ca sa-mi dati 2 lei cit sa-mi iau o piine, ca aseara…”

– vreti si punga?

– nu multumesc

“mai am si ulcer si trebuie sa maninc ceva astazi”

***

n-am prins mult din discutia unui batrinel care se afla in farmacie in acelasi moment cu mine, la cealalta casa.

avea o cutie cu medicamente in mina pe care n-o cumparase, ci voia sa o dea la schimb pentru banii de-o piine. farmacista a scos din casa doua hirtii de un leu:

“pastrati-va medicamentele.”

batrinelul, foarte foarte slab, de parea ca are doar piele pe oasele crainiului, a luat banii si-a iesit. cum a trecut pragul catre strada si-a pus o scapca roshie pe cap.

am rugat-o pe farmacista care ma avea in grija sa-mi faca mai repede ce avea de facut ca sa-l mai prind pe strada. voiam sa-i dau niste bani.

cind am iesit din farmacie, batrinelul intra in ciocolaterie belgiana de la doi pasi, isi scosese din nou sapca si-avea cutia de medicamente in mina.

“mina intinsa care nu spune o poveste nu primeste bani” mi-am spus in urmatoarea secunda. si-am stat in mijlocul strazii citeva clipe bune. treceau oamenii pe linga mine, eu ma uitam la intrarea de la ciocolaterie, cu portofelul in mina.

“si daca e doar un cersetor care are o modalitate mai creativa de a face rost de bani? si daca ii ia banii un nene smeker care profita de el?”

a stat o vreme la fetele cu prajituri; sigur fetele ii dadeau la pachet ceva, avea oricum dinainte o plasa de pinza bleumarin in mina, iar eu in mijlocul strazii nu stiam daca ne pacaleste sau chiar e un batrin sarman.

am vrut sa o iau in directia opusa ciocolateriei, catre casa mea, dar am mai stat putin sa ma uit la el cind iese, sa-i studiez gesturile de la distanta.

cind a iesit, a luat-o catre centru vechi. mergea usor, si-a pus din nou sapca rosie pe cap, cu plasa bleumarin putin mai grea in mina dreapta. mi-am urmat instinctul.

am luat-o la fuga, l-am ajuns din urma, i-am dat niste bani, s-a uitat suprins la mine .

“eram in farmacie, am auzit putin din poveste. sa aveti o zi buna”

***

habar n-am daca m-a pacalit sau nu.

1172
high heels little girlsbad news

bad news

de pe la 2 ani, de cind invatam sa vorbim cit de cit, tot ce ne dorim e sa “ne facem mari”.

la inceput rivinim la viata celor mai in virsta decit noi (nu neaparat batrini), iar – din ce inaintam in ani – incepem sa ne temem de batrinete, pentru ca ea aduce un sfirsit.

simtim ca se intimpla ceva cu noi, ritmul interior se domoleste, incepem sa avem timp sa ne uitam si in jurul nostru, ne “inteleptim”, credem noi.

ne uitam in oglinda, descoperim cum ni se schimba consistenta pielii si apar ridurile, cum obosim mai repede, cum nu mai facem multe dintre lucrurile pe care le faceam cu 5- 10 ani in urma.

dar, oricit de tare ne-am dori, daca suntem onesti cu noi cind ne uitam in oglinda, stim ca nu ne facem “mari”, ca in capul nostru tot aia micii suntem si ca am alergat multi ani dupa o himera.

*
vreau de multa vreme sa spun asta, sa va dau vestea asta trista: nu ne facem mari. e o iluzie.

doar mascam niste lucruri de dragul convenientelor sociale.

si nu, nu e ca in povestea cu Peter Pan. pentru ca noi vrem sa fim mari. dar nu ne iese.

deal with it! sorry.

uitasem sa scriu asta cind v-am multumit de dimineata.

1079
Oldwomancum te loveste virsta peste ochi cind te astepti mai putin

cum te loveste virsta peste ochi cind te astepti mai putin

iau de la Marriott (am fo la conferinta Marketing 360, f fain, multzam manafu) un taxi catre centru.
zic adresa de acasa, apoi ma razgindesc:
– mai bine lasati-ma in centru, la Universitate; sa ma duc la librarie sa-mi iau o carte.
– sigur ca da domnisoara, zice taximetristul insinuant, de la cei maxim 30 de ani ai lui.
eu zimbesc suav, bucurindu-ma de apelativul domnisoara, el incepe sa faca glume cu subinteles:

– pai asa de la hotel direct la librarie?!

nu-i mai raspund, ma uit pe geam,dar cind ma dau jos din masina imi zice ” sa ai o zi frumoasa”, mutindu-si tigara dintr-un colt in altul al gurii, de parca e cel putin Pacino.

intru la Dalles, ma uit dupa carte – nimik. cercetez pe web sa vad editura si anul de aparitie, mai verific o data in raft, nimik.

ma duc catre tinerii care se ocupau de aranjatul cartilor, spun ce problema am, explic clar ca e la Humanitas , nu la Polirom desi autorul (Vasili Gossman) e tradus la amindoua. vad ca tinara din fata mea ma priveste fix, dar pun totul pe seama eruditiei mele. “iete cum stiu totul despre cartea pe care vreau sa o cumpar”, imi spun in gind plina de mine.

si fata imi raspunde:

va stiu, v-am avut la un curs.

si-are un ton de parca vorbeste cu mama.

ma uit mai bine la ea, sigur are peste 25 de ani, imi iau cartea, o platesc si mi se pare ca sunt cel batrin om din lume.

*
P.S. Humanitas este rugat sa-l premieze pe domn regizor Radu Jude. pentru ca a scris asa misto despre Panta Rhei a lui Grossman, azi am cumparat-o.

1745

batrinete

azi e ziua internationala a oamenilor in virsta.

de ce ar sarbatori cineva batrinetea?

*
intr-o vreme, cind semnele de batrinete ale parintilor mei deveneau din ce in ce mai evidente, n-am mai vrut sa ma duc sa-i vad. mi-era groaza de momentul revederii (ii vedeam la citeva luni distanta) pentru ca erau evidente modificarile de pe trup, ridurile de pe fata, albitul parului.

acum un an am citit un text al lui Mike Sager cu titlul Old. o poveste despre batrinete, ilustrata prin viata unui batrin de 92 ani. textul, mega premiat, e incredibil de emotionant si de rafinat.

era un fragment acolo care m-a facut sa zimbesc si sa ma gindesc ca, oricit ar inainta in virsta oamenii, ei se simt pe dinauntru ca si cum ar astepta continuu sa se maturizeze; sunt vii, copilarosi, vioi. ei asa se stiu dintotdeauna si, cind nu se uita in oglinda, se minuneaza de ce cei din jur nu li se adreseaza ca unor copii mai maricei.
cu gindul asta mi-e mai usor sa accept ca parintii mei imbatrinesc

You live in your body everyday of your life. Things change slowly, inexorably, in increments too small to measure. You gain weight, you lose weight, your hair falls out. Your skin slackens, your voice thins, your bones become brittle, your ankles swell. Your prostate and a piece of your colon are removed. Your back bends with the weight of gravity and passing time. You wake up twice during the night to pee; once in a hile, you wet your pants. Crossing your legs has become a project that requires your hands; getting out of a chair has become a gymnastics routine; eating a bowl of soup has become a logistical feat. Whenever you go to the store, you can’ remember if you have coffee at home.
(…)

You ask people questions several times over. Sometimes, just as you‘re asking, you realize that you’ve already asked this same question, that you ‘ve already heard the answer. You go ahead and ask again anyway. It’s too embarrassing to do anything else.

(…)
All of this happens; everything changes. But the odd part is, you don’t really notice. You’re aware of it, sure, but somehow it doesn’t integrate. Deep down, to yourself, you are always just you, the same pair of eyes in the mirror, the same familiar voice inside your head still wondering, “when will I feel grown up?”

Mike Sager, Old pentru Esquire 1998

*
ma gindeam ca azi e un bun prilej sa ne aducem aminte ca imbatrinim si noi. si sa spunem la multi ani “batrinilor” din viata noastra.

1716
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!