Tag : cai

devon2Anul Calului, an de Lemn

Anul Calului, an de Lemn

pentru ca de astazi incepe un nou an chinezesc, Anul Calului de Lemn m-am gindit sa va arat un artist foarte foarte special care face cai din lemn

se numeste James Doran, e britanic cu o educatie pentru antichitati slefuita la Paris.

 

 

mai multe dintre lucrarile lui pot fi gasite aici

sa aveti un an nou mai bun decit cel care tocmai se incheie. Caii sunt unele dintre cele mai empatice, inteligente si cu caracter dintre animale.

anul asta (chinezesc) daca imprumutam de la cai aceste lucruri, vom fi mult mai fericiti

875
caloameni si cai

oameni si cai

nu exista om care sa nu se emotioneze in fata dragostei pe care o primeste de la un suflet necuvintator (catel, pisica etc). in dragostea aceea este iluzia iubirii neconditionate la care rivneste toata lumea. iubirea pura. in unele cazuri e doar o iluzie pentru ca sufletele necuvintatoare au si ele inteligenta lor si stiu sa conduca “ostilitatile”.

***

in relatia cu caii oamenii devin goi.

calul e un animal mare si, fata in fata cu el, stii ca, fizic, nu ai cum sa-l domini si, cu atit mai mult, esti fascinat sa obtii atentia/dragostea lui.

doar ca… un cal are nevoie de 3 secunde ca sa stie starea ta emotionala, sa simta din limbajul trupului tau daca ti-e frica, daca esti agresiv, daca esti suparat, daca n-ai cele mai curate ginduri.

si fata in fata cu un cal oamenii invata ca dominarea celuilalt, controlul, nu implica neaparat puterea fizica : poti face un cal – care are de 5-6 greutatea ta  – sa te urmeze si sa te repecte fara sa folosesti ham, bici, sau cuvinte. daca ai ginduri bune si daca trupul si mintea ta ii spun intr-o forma clara ce trebuie sa faca.

dar mai presus de orice, fata in fata cu un cal oamenii invata ca iubirea neconditionata vine dupa ce dai iubire, nu inainte. calul e ca o oglinda: reflecta in cea mai curata forma, dezinteresat, onest tot ceea ce primeste. si in fata lui, cind te simti mai mic decit esti, redescoperi smerenia.

 

***

duminica am fost la o lectie de echitatie la Regatul Cailor. am avut-o tovarasa pe NELY o iapa pitica, blonda si simpatica. si foarte cuminte.

l-am intilnit acolo pe George Leca – un trainer care face cursuri de dezvoltare personala pentru manageri, dar nu numai, dupa un sistem inovator: oamenii sunt fata in fata cu caii. si din reactiile lor, oameni si cai, reies caracterul, relationarea cu ceilalti, temerile, bucuriile.

“intre doua suflete unul va fi dominant. dar nu va fi acela care foloseste forta ci cel care stie sa transforme dorinta in intentie/actiune”, mi-a spus George Leca.

proiectul lui de dezvoltare personala cu autorul cailor, horse eye, poate fi gasit aici. am sa revin sa scriu pe larg despre el.

2541
fashion-gone-rogue-all-the-wild-horsesphoto: moda – femei si cai

photo: moda – femei si cai

am descoperit un site de moda care isi face propriile pictoriale si care arata minunat

fashiongonerogue.com

dincolo de faptul ca mi-ar placea sa existe si in Ro asa ceva, adica oameni care sa aiba curaj sa faca sedinte foto adevarate (nu sa se fotografieze ei) si sa indrazneasca sa combine hainele si stilurile, iata citeva foto dintr-un pictorial minunat

 

acesta este un pictorial mai vechi care era destinat costumelor de baie, dar cel mai recent pictorial vorbeste despre stilul rock si arata cam asa:)

2169
01-CharlotteDumas, RINGO, Arlington National Cemetery, Arlington, VA, 2012(foto) ANIMA- caii din serviciile de inmormintare ale militarilor

(foto) ANIMA- caii din serviciile de inmormintare ale militarilor

e in new yorker o stire despre un proiect fotografic foarte frumos. Charoltte Dumas, o fotografa apropiata de animale, a realizat o serie de portrete cu caii de la cimitirul militar Arlington National din Virginia, dupa o zi de munca, dupa ce au prestat onoruri la inmormintarile militare.

fotografiile sunt minunate. alte lucrari (toate cu animale – ciini, tigri, lupi) semnate de Charlotte Dumas puteti gasi pe site-ul ei.

876
LipicaHerghelia lui Fat Frumos

Herghelia lui Fat Frumos

text de Sorana Savu

N-as fi descoperit-o, in drum spre Italia, daca n-as fi intrat intr-o benzinarie ungureasca si, in loc sa-mi stea gandul la croissants, nu m-as fi uitat la standul de fluturasi promotionali. Ce vreti, deformare profesionala…

E o localitate mica, in Slovenia, despre care nici n-am sti daca n-ar fi ei – albi, eleganti, cuminti, gratiosi, cu demnitate si resemnare atunci cand noi ii distribuim in scenarii pe care nu stiu sa le citeasca. Inhamati la o caleasca. In pas de dans la manej. Urmarind trasee complicate cu obstacole. Sau purtandu-l pe Fat Frumos catre cine stie ce demoazela disperata.

Poate ca simt cumva ca, in majoritate, noi facem asta pentru ca ii iubim si vrem sa-i punem in valoare. Sau poate ca ne iubesc ei prea mult si cauta sa ne inteleaga fara sa ne judece copilariile sau crizele de autoritate.

Daca despre Lipica n-ati auzit, despre Lipitzani cu siguranta ca stiti ceva. Sunt caii albi ca laptele, care au iesit din poveste si care, in Vienna, sunt unul dintre principalele puncte de atractie pentru turistii din lumea intreaga.


Ei s-au nascut si cresc in continuare in Slovenia, din 16 iepe si 6 armasari, daca am inteles bine povestile ghidului, imaculati, pistruiati sau chiar cenusii, niste creaturi blande si ireale, de a caror atingere prietenoasa te infiori ca la o intalnire cu ET. Cele 16 iepe au mereu aceleasi 16 nume, la care se adauga un numar de la 1 la 15, Gratiosa a 13-a sau Gaeta a 7-a, cam ca la casele regale.

Parcul din Lipica le apartine, familii intregi vin sa-i vada si sa le cunoasca povestea, copiii au parte de cursuri de echitatie, adultii au parte de plimbari cu o caleasca demna de orice printesa a Fratilor Grimm sau, de golf.

In arborele genealogic al Lipitzanilor suntem si noi agatati de o crenguta, cu herghelia de la Sambata de Jos. Imperiul a facut ca Lipitzanii sa treaca granitele Sloveniei si sa fie crescuti si in Ungaria, si in Austria, si in Romania.

N-am stat mai mult de doua ore in Lipica, dar a fost genul de experienta pe care n-o s-o uit niciodata, si la care ma voi putea intoarce de cate ori voi avea nevoie de un crimpei de poveste cu personaje reale.

***

Sorana Savu este specialist in comunicare , senior partner Premium Communication

1995
caipiine, cai si lectii de viata

piine, cai si lectii de viata

tanti Elena a trecut de multa vreme de jumatate de secol de viata. e sotie de “cowboy”, traieste la Herghelie de cind se stie si, chiar daca locul casei s-a schimbat dintr-un oras in altul, mereu au fost caii si sotul, Nicu, cowboy-ul.

in dimineata asta am facut piine de casa amindoua. mi-a pus toate ingredientele pe masa si m-a lasat pe mine sa framint piinea. intre timp mi-a oprit televizorul mic de pe frigiderul ei vechi “lasa stirile, piinea se framinta cu dragoste in liniste, ca sa creasca mare”.

pe cind framintam si ma supraveghea indeaproape, am vorbit despre cai. daca ii place sa calareasca, daca are un preferat din herghelie, cu care cal imi recomanda sa ma joc mai mult.

dupa ce-am intrebat “care dintre ei e armasar naravas?” s-a lasat linistea. n-a mai zis nimic.

dupa o vreme mi-a adus o copaie in care sa punem piinea la dospit, un stergar cu care sa o acopar, s-a uitat la ce am produs si, cind s-a asezat inapoi pe scaunul de unde ma supraveghea a zis:

“si oamenii si caii sunt la fel. o iubire mare o recunosti in doua feluri – cind te intilnesti prima data sau cind ai pierdut-o. am auzit replica asta ieri intr-un film.”

a oftat si, pentru ca terminasem de framintat, mi-a dat inapoi drumul la televizor.

954
cal1Cai

Cai

are primavara, iar eu sunt foarte arty orientata zilele astea (habar nu am de ce), asa ca va arat ceva care are legatura cu arta si cu natura.

‘Equine Portraiture’ o serie de fotografii ale lui Peter Samuels in care caii sunt surprinsi altfel decit clasicele trapuri.
Colectia de fotografii a fost realizata pentru scopuri publicitare (adica proprietarii cailor si-au dorit book-uri pentru ei).

eu ma pregatesc de o vizita la herghelie:)

1324
horse-2moda si cai

moda si cai

iata un proiect care pune la un loc moda, caii, arta si un mesaj social

ii apartine Ulrikai Kestere care e fotograf.

mai multe dintre lucrarile semnate de Ulrika Kestere gasiti aici

833
caimultumesc

multumesc

“vorbele bune le primesti pe acelasi drum ca si pe cele proaste. si sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus Rodica Mandache anul trecut, la o conversatie pe terasa la Carturesti.

dar… peste 600 de mesaje pe facebook, peste 100 de telefoane, zeci de sms-uri si (ma iertati ca nu stiu exact numarul) foarte multe mesaje via Twitter, toate cu vorbe bune si felicitari, va dati seama cit sunt de greu de primit si de dus?!

*
de ziua mea sunt cel mai ingrozitor om pentru prietenii mei. daca e ziua mea si imi apartine – dupa cum ii spune numele-, eu iau literalmente aceste lucru de bun si… e ziua in care fac ce vreau eu. si cel mai adesea asta n-are legatura cu socializarea, cu a scoate vreun cuvint macar.

nu raspund la telefon, sunt departe de lume, ma relaxez si ma rasfatz cu lucrurile care-mi plac. si vorbesc/scriu putin. spre deloc daca se poate, pentru ca in restul zilelor am parte din plin de asta.

anul asta, adica ieri, am ales caii, sampanie multa (Mumm) si ciocolata (Godiva).

imi dau seama ca ziua mea e un cosmar pentru toti cei care-mi sunt aproape (sa vedeti cum e cu cadourile…pentru ca nu-mi doresc nimic special si lucrurile care-mi plac si ma emotioneaza, cel mai adesea nu pot fi cumparate cu bani, de la magazin), dar nu ma schimb. e ziua mea.

*
a doua zi, adica astazi, intervine greul. trebuie sa raspund la mesaje, sa ma intorc la munca, sa vorbesc:)

astazi incep aici, cu un mesaj pentru toti cei care mi-au scris ieri (dar mai ales pentru prietenii mei): stiti cit e de greu sa deschizi computerul/telefonul si sa vezi avalansa asta de mesaje?! de urari de la oameni pe care tu-i iubesti si-i admiri pentru munca lor, oameni IMENSI cu care – in unele cazuri, te-ai intilnit o singura data in viata, sau oameni pe care nici nu-i cunosti, dar care-ti ureaza lucruri ca si cum te-ar stii de-o viata?

stiu ca sunt o prietena imposibila si ca “i’m a pain in the ass”; nu doar pentru ce fac de ziua mea (asta e bonus track:) ) , ci pentru ca pun presiune pe voi cind stiu ca puteti mai bine (la fel cum pun presiune si pe mine), cind ziceti voi ca nu mai puteti (desi tot razboiul e cu mintea noastra, nu cu ce e in jur).

dar stiti ceva? suntem chit! pentru ca si voi, prietenii mei apropiati (dar si cei pe care i-am vazut rareori sau niciodata), puneti o ingrozitoare presiune pe mine cind imi urati sa nu ma schimb, sa continuu sa descopar locuri si sa va povestesc despre ele, sa va povestesc despre oameni care sa va inspire etc.

suntem chit, da? nici voi si nici eu nu stim daca o sa reusim. dar ne straduim sa facem lucruri bune. cele mai bune din momentul ala.

*
cind mi-a povestit despre de ce nu stiu oamenii sa primeasca laude, Rodica Mandache mi-a mai spus ceva “pastram si vorbele bune si vorbele rele, acolo, undeva. diferenta e, ca la alea bune apelam citeodata sa ne vindece.”

multumesc frumos

1678
pegasusTu poti ajuta caii de la Letea!

Tu poti ajuta caii de la Letea!

dada. chiar tu, cea/cel care citeste acum. care s-a ingrozit de stirile de la tv, a injurat autoritatile, a dat like-uri la petitii, a sharuit informatii despre situatia cailor.
tu , cel/cea care iti imaginezi ca pentru ca ai semnat intr-o petitie ti-ai facut datoria.

stii, e minunata reactia din online si faptul ca asa s-au mobilizat oameni care au iesit in strada, care au oprit caii din drumul lor spre abator, care au atras atentia opiniei publice sa faca presiuni asupra autoritatilor.

dar tu, cel care citesti acum, tot ceea ce ai facut (daca nu cumva ai iesit in strada sau te-ai dus cu convoiul de masini dupa cai -> si te felicit din inima pt asta), dar tu -dintre ceilalti- tot ce ai facut a fost “virtual”.

de aici incolo e rindul tau sa faci ceva.

doneaza o suma cit de mica in contul asociatiei VIER PFOTEN care se lupta pe viata si pe moarte, la propriu, pentru caii astia. caii au nevoie de medicamente si de ingrijire, de hrana.

nu te gindi ca nu ai bani. e simbata si probabil ca o sa iesi la o cafea sau la o plimbare cu prietenii sau familia.
n-ar fi frumos ca pentru caii aia sa renunti la una dintre cafele sau la inghetata si sa donezi banii?

daca as avea un copil, astazi l-as scoate in parc, i-as spune povestea cu calutzul Pegasus si-apoi i-as povesti despre cum poate si el ajuta un calutz. l-as intreba daca vrea sa renunte pentru dupa amiaza asta la sucul preferat sau la prajitura preferata, iar banii sa-i donam.
cred ca ar fi o frumoasa amintire despre care am mai povesti peste ani “cum am ajutat noi la salvarea unui calutz precum Pegasus”.
dar ar fi si un exemplu pentru cum nu trebuie sa asteptam mereu ajutorul de la ceilalti, ci sa ne implicam si noi. cu oricit de putin.

aici poti dona si tu, cu un simplu click.

897
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!