Tag : cannes

Michael Franco la Anonimul 14 9Anonimul 2017 Interviu Michel Franco – Sa ai curaj cand esti tanar sa incerci orice…

Anonimul 2017 Interviu Michel Franco – Sa ai curaj cand esti tanar sa incerci orice…

In randurile urmatoare veti afla povestea unuia dintre cei mai premiati regizori mexicani ai momentului, Michel Franco, si veti descoperi ca oricat de mare ai fi, oricat de multe premii ai lua, bucuria ta adevarata va veni de la cei apropiati.

E o poveste emotionanta despre un om care vrea sa arate lumii – prin povesti socante, care te bantuie – dragostea din fiecare familie.
(cover photo Dragos Asaftei pentru Anonimul 2017)
*

In ultimii ani, regizorii mexicani au cucerit lumea si daca e sa spun doar cateva nume dintre veterani – Alfonso Cuaron, Alejandro Gonzales Inarritu, Guillermo del Toro, Carlos Reygadas – intelegeti exact cum stau lucrurile. In partea super comericiala a filmului, mexicanii se pot lauda cu castigarea oscarului pentru cel mai bun regizor in doi ani consecutivi – Curan pentru Gravity, urmat de Inarritu pentru Birdman, iar in partea mai „arty” a lucrurilor la festivalul de la Cannes au fost ceva premii date mexicanilor.

Poate cel mai rasfatat dintre premiatii de la Cannes, Michel Franco (4 filme realizate, toate 4 prezente in selectie la Cannes) a fost invitatul special al Festivalului de film Anonimul, editia 2017, iar spectatorii au putut sa-i vada toate filmele si sa discute pe larg cu el la un masterclass.

Toate filmele lui Franco sunt tulburatoare si vorbesc despre disfunctionalitati sau traume din interiorul familiilor (la sfarsitul interviului veti gasi prezentarile filmelor), dar ceea ce face Franco  e sa puna emotiile oamenilor intr-o oglinda foarte fina, chiar daca uneori e frustra, pentru a-ti arata cum si de ce gandesc personajele in felul in care e ghidata actiunea.

Inainte de a citi cele de mai jos e important de stiut ca Michel Franco are 2 surori, cea mica face filme documentare si au lucrat impreuna la un proiect in care au imbinat realul cu fictiunea intr-o poveste despre copiii strazii.

 

Ce e special in familia voastra de faceti film si tu si sora ta?

Probabil ca surorii mele i-ar placea sa spun, dar cum nu e aici, am sa o spun: nu cred ca sora mea ar fi facut filme daca nu incepeam eu.

Pentru ca atunci cam am inceput sa ma gandesc sa fac filme, pe la 16-17 ani, ea avea 11 ani si nu mai era nimeni in familie care sa se gandeasca la asa ceva.

Tatal meu nu are nicio legatura cu artele. Vine dintr-o familie foarte conservatoare. Tata face costume pentru barbati. El si mama s-au casatorit cand avea 23 de ani, iar ea avea 18. Tata venea dintr-o familie foarte saraca, a reuntat la scoala cand avea 12 ani. Era cel mai mare dintre cei 7 frati asa ca trebuia sa munceasca ca sa-si ajute familia. Mama era cea mai mica dintr-o familie cu 7 frati, si familia ei era foarte saraca. Nu erau intelectuali in familia noastra, nu erau artisti, nu era nimic, dar chiar si asa am avut modele frumoase.

Imi amintesc din copilarie ca tata citea mereu cate o carte si chiar intentiona sa scrie una, dar nu era un intelectual, nu transmitea niciodata lucrurile intr-un mod foarte rafinat, ci frust, exact. Obisnuiesc sa spun ca el a plecat de la 0 a ajuns la 10, in termeni de business. Il admir enorm pe tata.

Dar i-am spus ca nu pot sa stau la acelasi nivel ca el, ca imi doresc sa fac mai mult decat a facut el, mi-a dat oportunitatea sa invat si am avut libertatea sa aleg ce vreau sa fac in viata cu tot ce am acumulat. Iar  datoria mea de fiu al lui e sa urc de la 10 la 100.

Si totusi de ce te-ai dus sa studiezi comunicare si nu regie?

De la inceput am fost foarte ambitios si am vrut sa fac ceva diferit chiar si in studii. Am studiat comunicarea pentru ca sunt doar doua scoli de film in Mexic. De multe ori nu te accepta decat daca ai facut ceva in lumea filmului, asa ca multi student au in jur de 28 de ani cand ajung sa intre la aceasta facultate. Examenul e foarte dur si se spune ca profesorilor de acolo le place sa-si umileasca studentii, sa-i intrebe  lucruri stranii.

Chiar daca as fi dat examen acolo, n-as fi intrat pentru ca nu ma incadram profilului. In plus nu m-am simtit niciodata parte din lumea intelectuala si nici macar nu stiu exact ce e in aceasta scoala, doar am auzit povesti. M-am gandit ca daca fac comunicare pot sa lucrez in publicitate, dar nu mi-am placut deloc. In publicitate regizorul e doar inca unul din echipa pentru ca, de fapt, el trebuie sa ia in calcul opiniile tuturor celor implicati.

De asta ai ajuns sa faci videoclipuri?

Am facut cateva videoclipuri, mai ales pentru un prieten, Felix da Housecat, un DJ american care mi-a dat libertatea sa fac orice voiam…

Dar nu era chiar ceea ce as fi facut o viata pentru ca atunci cand faci un videoclip trebuie sa servesti unui scop, sa insotesti o muzica. Nimic nu se compara cu a-mi crea si am produce propriile mele povesti.

Unora le place sa regizeze, sa dea indicatii sa filmeze pe set. Mie nu-mi place sa filmez. Imi place sa scriu povestea si sa o fac sa devina realitate, imi place partea conceptuala.

Dar sa filmezi, pentru mine, e oribil.

Pentru ca iti faci viata grea alegand sa filmezi cronologic si te intorci la locatii dupa cum se schimba povestea, in loc sa tragi tot ce ai de tras o data in acelasi loc.

Nu-mi fac viata mai grea daca filmez cronologic, din contra, imi ajut firul narativ si actorii. Si am invatat sa ma ocup de productie ca sa am cele mai mici preturi. Producatorii sunt obisnuiti sa cheltuie o gramada de bani pentru o locatie o singura zi. Managerul de locatie o cauta si negociaza, toti vor sa faca un business… Eu am eliminat partile astea din echipa, fac eu negocierea, caut locuri normale si le spun proprietarilor ca as vrea sa filmez acolo. Si obtin mereu mai putini bani.

Toate filmele tale vorbesc despre chestiuni grele din interiorul unei familii. Ramanand la familia ta…

Vrei sa stii daca sunt in familia mea chestiuni grele? Sigur ca sunt, in orice familie sunt…

Nu nu, nu vreau sa fiu atat de indiscreta. Voiam doar sa stiu ce reactii au avut parintii tai cand au vazut filmele…

Parintii mei au divortat cand eu aveam 18-19 ani. Si ca orice divort n-a fost unul dragut. A fost foarte greu pentru mine. Pentru multi ani mama si tata nu si-au mai vorbit.

Cand am avut primul film in Cannes in 2009, toata lumea a fost foarte fericita pentru ca nimeni se gandea ca la primul meu film am sa fiu selectionat la Cannes. Asa ca surorile mele au decis ca vin sa ma vada, dar acolo la Cannes am avut bucuria sa vad ca si parintii mei decisesera sa vina. Calatorisera impreuna dupa multi ani, au luat cina impreuna si, dupa festival, au mers la Paris au vazut un meci la Roland Garros.

Intr-un fel e amuzant ca am facut un film atat de dur despre familie si mi-am adus familia impreuna, din nou, dupa multi ani. Dar a fost cel mai frumos premiu pe care puteam sa-l primesc pentru munca mea.

Si acum e o traditie. Muncesc sa am mai multe filme la Cannes, pentru ca ei vin impreuna sa-mi vada filmul. (rade)

Dar pentru ca ai facut 4 filme si toate au fost la Cannes, cand incepi un proiect nou simti o presiune stiind ca vei fi judecat?

Nu simt nicio presiune cand ma apuc sa fac alt film si sa-ti spun de ce. Daca as fi asteptat 5-6 ani intre filme, poate ca ar fi fost o presiune. Daca as fi lasat mai mult timp intre filme, probabil ca mi-ar fi fost frica sa fac ceva diferit. Poate ca mi-as fi spus “hai sa ma intorc la ce stiu ca merge”

De fapt, fiecare film pe care-l fac este o reactie la filmul precedent, Chronic are putine replici pentru ca Lucia are foarte multe, April are din nou multe replici pentru ca venea dupa Chronic.

Ce scriu acum e o reactie de la April’s Daughter, dar nu la premiu. Niciodata nu ma gandesc la premiu sau la oamenii care m-ar putea aprecia. Intotdeauna stiu care va fi urmatorul film, inainte de a-l termina pe cel la care lucrez. Stiu exact ce vrea sa fac si de ce, chiar daca se chimba foarte foarte mult pe parcursul procesului de scriere.

Pentru ca ai amintit de Chronic, am citit ca urmatorul tau film va fi din nou cu Tim Roth in distributie. E adevarat?

Vorbesc constant cu Tim Roth despre a lucra din nou impreuna. Ne tot spunem ca trebuie sa gasim doua saptamani linistite, sa oprim telefoanele si sa lucram impreuna. N-am apucat.

Dar asta nu inseamna ca nu e posibil sa fie in viitorul meu film. Inca scriu la scenariu si e posibil sa scriu ceva pentru el, chiar daca vom filma in Mexic. Desi, e important sa spun asta: nu voi sacrifica povestea doar de dragul de a-l avea pe Tim Roth in film. Dar in viitorul film ar putea fi, are sens sa fie acolo dupa cum e povestea.

Ce vreau sa adaug ca e foarte frumos la Tim faptul ca accepta orice ii ofer sa joace.

Pentru o persoana care a studiat comunicare, a facut publicitate si videoclipuri, care face filme super distribuite international, am fost uimita sa vad ca nu ai cont de facebook, ca twiterul nu mai up datat de multi ani…

Am avut candva facebook si l-am inchis, iat contul de twitter nu-l mai folosesc de 5 ani.

Facebook-ul ma distragea foarte mult. Imi place comunicarea adevarata, conversatia cu doi oameni fata in fata. Incerc sa elimin orice altceva.

Procesul de scriere – care e cel mai important pentru mine – e o actiune foarte introspectiva. Imi place partea aceea introspectiva, chiar daca sunt o persoana foarte sociabila. Imi plac oamenii si sa petrec timp cu ei. In schimb nu-mi place contactul virtual cu oamenii si nu-mi place sa petrec timp mult conversand cu oameni pe care nu-I stiu. Oameni care adesea tot ce vor sa faca este sa te provoace, si spun lucruri rele.

Si ma distrag de la ce fac. E foarte greu sa-mi gasesc concentrarea. Cand gandesc si scriu la un scenariu e ca procesul de meditatie. Nu meditez, nu fac yoga si nu sunt religios, dar cand oamenii vorbesc despre meditatie, le spun adesea – e cam la fel cu procesul de scriere. Pentru ca atunci cand scriu devin obsedat de poveste, de structur ei, de implicatiile ei si inlatur orice alt gand din mintea mea.

Asa ca nu vreau sa stric aceasta concentrare cu twitter sau Instagram. In plus, orice vreau sa spun pun in filmele mele.

Aici la Anonimul te-am vazut conversand des cu tineri care voiau sa-ti stie parerea despre ideile lor in cinema. Ce sfat i-ai da unui tanar care vrea sa incerce sa faca film?

Pentru mine la inceput totul a fost greu dar in acelasi timp nu am stat sa analiz cat de greu imi e. Am mers pe incercari. Si tata mereu mi-a spus – nu e realistic sa vrei sa fii regizor, dar esti tanar, incearca, greseste si apoi treci sa faci o meserie.

Vorbele acestea nu m-au descurajat ci m-au facut constient ca atunci cand esti tar e mai usor sa faci lucruri pentru ca ti se permite sa gresesti.

Asa ca sfatul pe care l-as da tinerilor este “nu va ganditi ca aveti mult timp in fata pentru ca sunteti tineri. Trageti tare si incercati sa faceti cat mai multe acum cand sunteti tineri pentru ca vi se va permite sa gresiti.”

In plus cand esti tanar si oamenii vad ca te lputi sa faci ceva iti deschid usile si se uita intelegatori la tine. Cand ai 30-35 ani , esti tot tanar, dar oamenii deja incep sa se uite la tine intr-un mod mai analitic.

Asa ca sfatul meu e asta “sa aiba curaj sa faca multe lucruri chiar daca stiu ca la unele vor gresi. Pentru ca vor invata din ele”

***

Michel Franco are 37 de ani. Are 4 filme regizate si scrise de el si – cum spuneam- toate au fost prezente la Festivalul de film de la Cannes. Este detinatorul premiului sectiunii Un certain Regard in 2012 pentru filmul After Lucia, iar in 2015 filmul sau Chronic (cu Tim Roth in rolul principal) a prmit premiul pentru cel mai bun scenariu.

Iata mai jos mici synopsis-uri ale filmelor sale pe care vi le recomand din inima.

Daniel& Ana povestea a doi frati care sunt rapiti si pusi sa faca sex in fata camerelor de luat vederi.

After Lucia este povestea unei familii – tata si fiica – care supravietuieste mortii mamei(sotiei) si isi consuma propriile drame purtati de noile evenimente din vietile lor: fiica face sex cu un coleg la o petrecere, iar colegul filmeaza si arata intregii scoli, transpormand-o pe fata in victima bullyingului intregii scoli. Tatal isi traieste depresia profunda de dupa moartea mamei.

Chronic – este povestea unui asistent (Tim Roth) care are in grija bolnavii aflati pe moarte.

April’s Daughter este povestea relatiei dintre o mama si fiica sa adolescenta care tocmai a devenit la randul sau mama.
Filmul va putea fi vazut si la Bucuresti, in cadrul retrospectivei Anonimul 14, in perioada 1-3 septembrie.
 

1752
cover cannes3 lucruri pe care le-am invatat din experimentul Cannes Promenada

3 lucruri pe care le-am invatat din experimentul Cannes Promenada

Anul acesta Festivalul de la Cannes mi-a adus o provocare. Am fost invitata sa caut in magazinele din mall-urile din trei orase tinute care seamana cu cele pe care le descoperim pe covorul rosu in zilele de festival.

Tinute care-mi plac mie.

Dupa cum stiti eu nu sunt un fashion stylist, cred insa ca am cultura visuala peste medie – data (si) de experienta de a lucra foarte multi ani pentru o revista glossy, dar si de  reflexul de a urmari trendurile (in comunicare, in visual, in fashion) pentru a fi informata pentru clientii pentru care lucrez. Asa ca am luat aceasta provocare ca pe un exercitiu din care sigur voi invata ceva si despre mine.

*

Cannes-ul a fost anul asta cu mai multe femei celebre ca niciodata; pe de o parte a fost o editie aniversara, 70 de ani, dar pe de alta parte a fost vorba si despre dorinta comunicatorilor/brandurilor de a profita cat mai mult de atentia concentrata pe Croisette.

Dincolo de marile nume ale cinematografiei, de la actori pana la producatori, Cannes-ul 2017 pare ca a marcat cel mai mult trecerea spre divertisment. Chiar si Rihanna s-a deplasat pana la Cannes pentru o petrecere a unuia dintre sponsori.

In plus, am vazut pe covorul rosu mai multe tinere cunoscute pentru reclamele la lenjerie ca niciodata, precum si tinere “socialite”.

Nu stiu daca e bine sau rau, dar e o directie care va fi simtita si mai bine de toata lumea in anii viitori. O directie care si-a facut simtita prezenta in momentul care filmele de deschidere au inceput sa fie blockbustere hollywodiene.

*

Anul acesta a intrat insa in istorie cu Sophia Coppola castigand premiul pentru regie (la 69 de ani distanta de o intamplare similara cand o femeie a luat premiul pentru regie) si, pentru o vreme in care a fost mult showbiz, premierea Sophiei Coppola a fost un contra balans minunat.

*

Reintorcandu-ma la experienta mea legata de covorul rosu am cateva concluzii.

– acum cativa ani am fost la Cannes si n-as putea spune ca mi-a placut experienta covorului rosu… a fost, pentru mine cel putin, prea multa presiune pentru … aproape nimic- niste fotografii care sa-mi satisfaca ego-ul. Eu nu eram o celebritate, eram invitata de un sponsor la premiera unuia dintre filmele din competitie si, prinvind retrospectiv, doar ego-ul meu a avut de castigat de acolo :) am si eu o fotografie pe covorul rosu de la Cannes. N-o fac publica pentru ca as trece in partea de trufie deja:)

– experimentul de anul acesta mi-a confirmat ca poti sa fii elegant si cu bani putini, dar si cu bun simt.

– mi-a mai confirmat ca e important sa te uiti inainte de toate la proportiile corpului tau, apoi sa adaptezi ceea ce-ti place pentru a-ti sta tie bine.

– si ca mai simplu inseamna mai frumos.

Aici puteti gasi articolele cu exercitiile de stil inspirate de covorul rosu de la Cannes – Promenada  Mall , Shopping  City Timisoara, Constanta

Daca va pregatiti de o ceremonie unde aveti nevoie de o tinuta de gala, e bine sa tineti minte brandurile mentionate acolo pentru ca mai mult ca sigur ca va vor salva din situatie cu produse care arata impecabil, la un pret accesibil.

Mai jos 5 dintre prezentele de pe covorul rosu de anul acesta care mi s-au parut minunate.

juliette binoche  2 lili rose depp Liu wen Nicole Kidman  2 Uma Thurman 1

1305
Chan-wook-ParkInterviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian

Interviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian

Pentru cei care nu sunt obisnuiti ai festivalurilor de film, sau pasionati de filme asiatice, numele lui Park-Chan-wook nu e unul foarte obisnuit. E foarte posibil sa nu va intalniti niciodata cu un film de-al lui, desi ar fi util pentru voi ca experienta sa vedeti macar Oldboy si Stoker.

Park Chan–wook lucreaza cu povesti in care personajele se lupta cu inversunare impotriva propriei sorti, personaje care la inceput sunt incredibil de bune, manate de actiuni altruiste, dar sfarsesc in cele mai negre situatii transformandu-se in demoni.

Park Chan –wook e un domn care crede ca razbunarea e absolut inutila si are o trilogie care vorbeste despre oameni care ajung in situatii extreme si care incearca sa se razbune pe cei care le-au provocat necazuri.

E unul dintre cei mai faimosi regizori coreeni, e atat de faimos si de talentat incat Tarantino a facut super presiuni ca filmul Oldboy sa ia marele premiu la Cannes (nu l-a luat, a luat premiul special), dar si atat de talentat incat sa –l vrea Hollywoodul. Stoker e un film cu Nicole Kidman in rol principal.

Chiar daca nu veti vedea niciodata un film de-al lui (desi va recomand cu incredere sa incercati experienta vizionarii unei povesti scrise de el pentru ca va va bantui multa vreme si va va atinge la nivel visceral, generandu-va senzatii organice – sunt filme nu doar foarte violente dar si foarte erotice), va invit sa cititi interviul de mai jos, din perspectiva intelegerii unui om care lucreaza cu povesti extrem de dureroase ca sa arate desertaciunile caracterului uman.

Un domn care are o rigoare speciala de lucru (face storyboard pentru fiecare secventa din film, repeta cu actorii ca la teatru, vorbeste cu directorul de imagine inca din primele momente cum va arata tot filmul etc). Un regizor care are o tehnica matematica prin care-si manipuleaza spectatorii ca sa ajunga la starile si emotiile pe care vrea sa le transmita.

Interviul de mai jos a avut loc in cadrul Festivalului de Film Independent Anonimul 2016, unde Park Chan-wook a fost invitatul special si a primit un premiu special pentru frumusetea pe care a adus-o cinematografiei mondiale.

La masterclass-ul pe care l-a sustinut in cadrul Festivalului Anonimul 2016, Park Chan- wook a spus un lucru care m-a emotionat profund. Vorbea despre cum construieste o poveste si a spus

“nu exista o actiune pozitiva care sa fie perfect diametral opusa unei actiuni negative pentru ca ele nu au niciodata acelasi context”

E in fraza asta foarte multa matematica, filosofie, dar si cunoasterea inteleapta a vietii – cu multele ei nuante de gri. Si-a fost rostita de un om caruia ii place sa detina controlul.

*

V-am ascultat mai devreme la masterclass si am remarcat interesul special pentru structura si prelucrarea scenariului. Ma gandeam ca e usor sa faci asta cand intreg procesul iti apartine, dar ca e mai greu cand lucrezi in echipa, cum a fost atunci cand ati lucrat cu fratele dvs (nota mea. Au facut un scurt metraj, experimental, filmat doar cu iPhone, film care a fost premiat la festivalul de la Berlin). A fost greu sa lucrati cu fratele dvs?

A fost la fel ca a oricare alta productie… De fapt, ca sa fiu foarte sincer, cand lucrez cu fratele meu nu e chiar la fel pentru ca tind sa-i dau mai mult credit si libertate decat celorlalti membri ai echipei. Pe parcurs ce dezvoltam proiectul imi revin si ajustam mai mult impreuna (rade).

Cred ca foarte multa logica (din perspectiva filosofica) dar si matematica in munca dvs, Erati bun la matematici la scoala?

(rade) Da, e adevarat ca am un interes special pentru structura si pentru logica si acum, pentru ca faceti aceasta comparatie, pot sa spun ca exista elemente de matematica in arta, si in cinematografie. Poate insa ca matematica e mai vizibila in muzica, la Bach de exemplu. Dar la scoala nu am fost foarte interesat de materiile care se ocupau cu stiinta.

E o samanta de matematician in mintea dvs, sunt sigura…

(rade) Da, probabil ca este… in partea de logica.

Revenind la rigoarea dvs in lucrul pentru scenariu, sunt curioasa daca atunci cand incepeti sa scrieti stiti deja nu doar ideea povestii ci si finalul exact sau daca va dati libertate pentru ca personajele sa-si traiasca singure viata in timp ce scrieti.

Depinde de poveste. Uneori stiu sfarsitul, alteori traiesc cu personajele si le dau dreptul sa-si creeze viata in functie de necesitatile audientei si structura pe care o urmaresc… La Oldboy stiam cum se va termina, chiar daca apoi am editat si am modificat. La Sympathy for Mr Vengeance am descoperit finalul pe parcurs ce lucram, a fost un proces mai lung.

Si suferiti pentru personajele care o incaseaza rau?

Nu, pentru ca stiu de ce o incaseaza. In plus, imi place procesul in care, pentru ca nu stiu unde e drumul pe care merge personajul, scormonesc prin ceata. E frumoasa si intensa cautarea respectiva, nu ma chinuie, imi face placere.

Cum va alegeti actorii? E un proces lung sau stiti inca din timp ce scrieti cine va fi actorul care va da viata personajului respectiv?

Nu ma gandesc la un anume actor cand scriu. Ma gandesc doar la viata personajului respeciv, la miza povestii si la ce vreau sa spun audientei in fiecare moment. Dar nu fac casting decat atunci cand simt ca e nevoie de un actor foarte nou, daca am nevoie de un actor care e deja cunoscut pentru munca lui sau am mai lucrat cu el si stiu cum lucreaza, nu mai fac auditie.

Cum ati lucrat ca sa va pastrati identitatea stilisticii vizuale chiar si cand ati lucrat pentru un film hollywoodian – Stoker cu Nicole Kidman si Mia Wasikowska?

 

De data asta am plecat de la un scenariu care nu era al meu si ca sa pot sa-mi internalizez povestea, am tradus tot scenariul in coreeana. Am lucrat pe el, dupa obisnuintele mele – am facut storyboard, am facut pregatirile specifice – cu scenariul in limba coreeana, fara sa schimb o replica in el. Dar aveam nevoie sa am limbajul meu aproape. Apoi am trecut la lucru ca de obicei, cu actorii.

A fost diferit sa lucrati cu actori care aveau o alta cultura decat a dvs?

Pentru mine munca nu e o chestiune de limba pe care o vorbesti, nationalitatea pe care o ai sau stilul personal de viata. E mai degraba despre profesionalism si caractere, personalitati diferite care trebuiesc armonizate in intregul filmului. Dar pentru asta ne pregatim impreuna in avans, inainte de filmari.

In urma cu cativa ani ati facut videoclipuri pentru K pop music unde e un cu totul alt limbaj, o alta audienta. Cum a fost sa va adaptati stilul pentru o asemenea productie de forma scurta?

Am facut doua videoclipuri. Primul a fost pentru un artist rock, a fost un videoclip cu buget zero, o singura zi de filmare, dar am vrut sa fac acest clip pentru ca era forma prin care puteam sa-l sustin pe acest artist care imi place foarte mult.

Cel de-al doilea pentru Lee Jung Hyun care e o vedeta k- pop foarte cunoscuta in Coreea a fost o experienta cu peripetii. Am scris o poveste aproape de stilul meu – cu un vampir – pentru ca pentru asta ma invitasera sa fac videoclipul. Lee Jung Hyun a fost actrita inainte de a fi  o vedeta pop , dar chiar si asa a fost foarte diferit pentru ca eram pe set cu o actrita care canta dar care era cu totul noua. Nu o stiam nici eu, nici fratele meu.

A fost o iesire din zona lucrurilor pe care le fac sau le controlez si trebuie sa recunosc ca e singura melodie de gen pe care am ascultat-o cap coada in toata viata mea. (rade) (nota mea, puteti vedea aici videoclipul respectiv)

Ce muzica ascultati?

Foarte multa muzica clasica, putin jazz si, din cand in cand, rock.

Ce va motiveaza sa mergeti inainte in aceasta industrie in care ati obtinut aproape toate premiile mari?

Nu e despre premii. De fapt, e o chestiune personala. Nu sunt foarte fericit cu viata pe care trebuie sa o traiesc dincolo de munca, adica nu am vreo problema anume in viata, dar nu imi place sa rezolv chestiuni care tin de banca sau , de exemplu, sa merg la sedintele cu parintii de la scoala. Stiu ca trebuie sa fac si aceste lucruri si le fac. Dar sa lucrez la un film, sa ma scufund intr-o poveste in care stiu ca exagerez lucruri ca sa pot sa transmit anumite stari spectatorilor, sa le pot povesti intamplari care sa-i puna pe ganduri, asta e o motivatie foarte puternica pentru mine. Si o forma de evadare de la lumea in care nu-mi place in mod particular sa traiesc.

Pentru ca vorbiti doar coreeana, iar noi nu intelegem niciun cuvant, suntem foarte atenti la ceea ce transmite limbajul trupului dvs. Am remarcat astazi ca sunteti foarte calm, foarte calculat, ca zambiti mult si, chiar si atunci cand vorbit despre personajele foarte intunecate pe care le creati, o faceti cu zambetul pe buze. Nu va intreb de ce creati personaje atat de intunecate, am inteles ca asta e calea cea mai directa prin care ne puteti capta atentia, vreau insa sa va intreb in ce gasiti sursa de energie pozitiva ca sa puneti viata dvs in echilibru dupa ce terminati de lucrat la filme atat de intunecate.

Am invatat sa traiesc fara sperante mari pentru viitor, pentru ziua de maine. Stiu ca asta ma ajuta sa nu fiu dezamagit de ceea ce urmeaza sa intalnesc, ceea ce nu pot controla. Dar in film, in scenariile mele imi permit sa duc lucrurile la extrem, sa pun spectatorii in fata unor emotii foarte puternice care vorbesc despre desertaciunea umana pentru ca stiu ca acolo pot controla aproape totul.

Asa ca in privat traiesc fara sperante speciale, dar pun tot ce cred si simt pe ecran.

*

Cel mai recent film al sau, The Handmaiden, prezentat in premiera in Romania in deschiderea Anonimul va intra pe ecrane in aceasta toamna. (Multumesc frumos Miruna Berescu pentru acest interviu)

849
anamaria marinca 2arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

interviul de mai jos a fost realizat de Ana Maria Onisei si a aparut in revista Tabu, iulie 2007; el surprinde o parte importanta a caracterului si educatiei actritei Anamaria Marinca si e unul dintre cele mai personale interviuri pe care le-a acordat vreodata.

Multumesc frumos, Ana-Maria Onisei ca mi-ai dat acordul sa postez online acest articol ca sa ramina pentru mai mult timp in spatiul public (cb)

*

De le momentul acestui interviu, Anamaria Marinca a jucat in citeva serii tv britanice, a avut spectacole de teatru la Londra cu cronici foarte foarte bune si e chiar in aceste zile pe ecrane in filmul FURY, o productie cu foarte mari sanse de Oscar in care il are partener pe Brad Pitt.

 Anamaria Marinca. Gratie. Responsabilitate. Zâmbet

A studiat muzica de la sase ani, a absolvit cursurile Universitatii de Arta „George Enescu” si, intr-un final, s-a apucat sa studieze teatrul. In lumina difuza a studioului foto, Anamaria Marinca e ea insasi, o femeie vie, expresiva, plina de energie pozitiva. Are fermitatea si alura unui om voluntar si decenta masurii. Zâmbetul ei dezarmeaza, asa cum o fac si talentul, onestiatea, gândurile puternice, rostite in soapta. Pe care, o sa le cititi, inclusiv printre rânduri.

De unde vine felul tau politicos, delicat si discret de a duce pâna la capat lucrurile dificile? Ai facut parte mai demult dintr-un proiect, ai jucat piese de teatru pentru copii din penitenciare. Apoi, ai tinut legatura cu unii dintre ei…

Anamaria Marinca: Am participat de doua ori la acest proiect jucat in penitenciare, coordonat de Christian Benedetti. Am participat fiindca am convingerea ca acesti copii au dreptul la un contact cu lumea exterioara. E vital pentru ei. Pot fi condamnati, dar nu ne este permis sa ii rupem de societate. |nsa, asa cum am constatat, asta se intâmpla: devin exclusi. Se obisnuiesc cu penitenciarul, cu lumea de acolo si, dupa ce se afla din nou in libertate, unii comit delicte doar pentru a se reintoarce intr-un loc pe care il cunosc. Nu mai pot sa rezoneze cu regulile din afara, cu legile scrise sau nescrise. Nu poti fi un profesionist cu sânge rece pâna la capat. Faptele acestea te marcheaza, iti e imposibil sa nu te implici.

Ai simtit ca s-au deschis fata de voi, ca au inceput sa perceapa lucurile din exterior, cât timp ati jucat acolo?

A.M.: Experimentul pe care l­am facut a fost unul artistic, n­am fost prezenti in calitate de psihiatri, de psihologi sau de asistenti sociali. Nu avem pregatirea necesara pentru a vindeca suflete. Dar da, am trait un sentiment acut si chiar violent, simtind ca le­-am deschis sufletele. |n decurs de doua saptamâni, cât a durat proiectul, vocabularul li se modificase, lumina din ochii lor stralucea altfel… Schimbarea era vizibila. Pe de alta parte, e dureros sa vezi asta. Cum dureros e si faptul ca stii ca trebuie sa-i parasesti. Ei au nevoie de continuitate, au nevoie de cineva care sa duca mai departe astfel de proiecte – nu neaparat proiectul nostru­, dar sa initieze altceva care sa-i motiveze si sa-i ajute sa faca fata unei realitati exterioare, lumii reale. Pâna la urma, copii acestia sunt un produs al societatii in care traiesc; reactioneaza in functie de ce vad in jur si asimileaza foarte usor. Mi-e greu sa cred ca un tânar de 16 ani poate premedita o crima.

Iubesti mai mult oamenii, decât scena.

A.M.: Sper sa fie astfel! Viata, iubesc viata, tot ce tine de real, tot ce e viu. Nu pot sa ma obiectivez si sa vorbesc detasat despre mine, sa fiu „Anamaria Marinca”. (râde) Petrec prea mult timp cu mine, ca sa-mi mai fiu interesanta.

Ai debutat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, intr­o piesa regizata de Radu Afrim. Ce iti mai amintesti din incântarea cu care ai jucat primul rol?

A.M.: Si acum sunt incântata si mândra de acel spectacol, „Ocean Café”, impreuna cu Constantin Lupescu am jucat un text al Gianinei Carbunariu, care se numeste „Honey”. La vremea respectiva – desi n-as putea spune ca nu e un teatru apreciat si acum-, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, al carui director era domnul Dan Borcia, se afla in „plin avânt”. „Ocean Café” e o piesa formata din mai multe fragmente, istorii al caror punct de convergenta era un bar subacvatic, unde existau ecrane care tineau loc de hublouri prin care se vedeau balene. Iar pentru mine, sa joc in aceasta piesa a fost o experienta extraordinara, mai ales ca la Universitatea de Arte „George Enescu” fusesem educata intr­un mod conservator, riguros si benefic pentru ceea ce aveam nevoie mai tirziu. Jucând, insa, am intrat pe un teren nou…

Te bântuie rolurile, personajele, dupa ce termini un spectacol?

A.M.: Imi pastrez rolurile. Ma folosesc de ele atunci când incerc sa creez un nou personaj. Rolurile sunt ca experientele pe care le traiesti in viata. Si se inspira din viata. E firesc sa existe si nemultumiri legate de roluri, insa esecurile sunt cele din care inveti cel mai mult. Am avut si spectacole nereusite, dar lucrurile acestea m-au ambitionat.
Si am tot incercat…

Ti-a fost teama de cum ai sa te adaptezi la ritmul din Londra? Esti si foarte tânara.

A.M.: Poate tocmai datorita „incostientei vârstei” n-am intâmpinat niciodata greutati in a ma adapta acolo. Oricum, aici am relationat cu sistemul intâia oara –  ma refer la film, caci la Londra am avut prima experienta cu filmul, in „Sex Traffic”. Asa ca, am fost pur si simplu aruncata in apa, si am invatat sa inot.

Imaginile cu echipa din „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile”, de la Cannes sunt foarte frumoase: va tineti de mâna, e multa tandrete in ele si se vede bucuria reusitei. Povesteste­ne ce nu stim despre cum v­-ati simtit acolo.

A.M.: Pentru mine a fost un moment foarte intens, am ajuns la Cannes literalmente cu o ora inainte de momentul „covorul rosu”. Filmul a avut un ecou foarte puternic. Nu pot sa spun ca ne asteptam la Palme d’Or, desi nu se poarte sa nu-ti doresti acest premiu. Insa, poti visa, iar visele sa nu se implineasca. Atunci când se implinesc, devine complicat.

De ce devine complicat?
A.M.: Pentru ca ramâne un gol, un vid dupa un astfel de premiu, pe care trebuie sa il umpli. E tristetea invingatorului… Nu simti teama dupa un astfel de eveniment, insa incepi sa iti pui foarte multe intrebari cu privire la ce urmeaza sa faci dupa.  Nu poti stii niciodata cum va iesi un film. El prinde viata din momentul in care pornesti sa lucrezi. Si e imprevizibil, poti avea un scenariu exceptional si, uneori, filmul sa nu iasa la fel de bine. Sau, sa existe o poveste aparent banala, iar filmul sa fie foarte bun.

Cine a fost cel mai emotionat dintre voi?

A.M.: Cred ca am fost cu totii. Emotia plutea in jurul nostru. De fapt, era mai degraba o stare de gratie, decât emotie. Lucrurile devin foarte clare in acele momente, esti foarte constient de fiecare clipa, timpul se dilata. Imi tremurau genunchii.

La premiile BAFTA ai purtat balerini, de teama sa nu te impiedici pe scena. La Cannes, ai venit cu tocuri. Te-ai pregatit mult pentru aceasta aparitie?

A.M.: Nu m­-am pregatit absolut deloc. Trebuie sa spun, insa, ca prietena mea, creatoarea de moda Maria Lucia Hohan, imi face rochiile pentru aceste evenimente. Si inainte de ceremonie am intrebat­-o: „Pot sa ma incalt cu balerini?”, iar ea mi-a spus ca e obligatoriu sa port tocuri. Si, fireste, am ascultat-o, desi nu mai purtasem tocuri de ani de zile.

Mai primesti sfaturi de la tatal tau in legatura cu aparitiile tale? A vazut 4 luni, 3 saptamâni si jumatate”? (n.red.: Gheorghe Marinca a fost actor al Teatrului National din Iasi si este profesor la Departamentul de Teatru din cadrul Universitatii „George Enescu”)

A.M.: Am nevoie de dialog in permanenta, iar tata e foarte obiectiv. Nu a vazut inca filmul, insa mereu vorbesc cu el. Tata e un model pentru mine. De fapt, nu, mai bine as spune doar atât: tata e pur si simplu tata.

Care e cea mai veche amintire din copilarie pe care o pastrezi?

A.M.: Eram foarte mica, aveam doar trei ani si stateam intr-­un tarc. (Si incercam mereu sa ies de acolo, sa sar.) Imi amintesc cum vroiam sa imi conving fratele sa imi aduca multe jucarii, pe care sa ma urc, sa pot sa escaladez, sa ies de acolo. Eram dornica sa evadez, inca de pe atunci.

Ai un personaj de carte sau de teatru, pe care, daca ai putea, ti-ai dori sa-l cunosti?

A.M.: Nu stiu… Cred ca m-as indragosti de Mercutio.

 

 

1579
The_Congress_Drafthousethe congress – robin wright isi vinde sufletul pentru o tinerete vesnica, digitala

the congress – robin wright isi vinde sufletul pentru o tinerete vesnica, digitala

dupa o nuvela a lui Stanislaw Lem, care era cu avocati, un regizor israelian s-a gindit sa faca un film care se joaca cumplit de manipulatoriu cu mintea spectatorilor si care vorbeste despre un viitor apropiat al hollywoodului. The congress.

o actrita primeste propunerea vietii ei sa-si vinda drepturile de imagine pentru un personaj digital si sa nu mai joace niciodata in filme. pe actrita pe ecran o cheama Robin Wright si e interpretata desigur de Robin Wright.

actrita isi vinde drepturile si 25 de ani mai tirziu cind ea e batrina, si n-o recunoaste nimeni pe strada pentru ca personajul ei a ramas tinar, apar problemele de constiinta. despre a nu transforma oamenii intr-un produs.

un film care e pe jumatate tema din Faust, pe alta jumatate Being John Malcovich si pe de-a intregul o ironie fina la tot ceea ce inseamna cultura hollywoodiana.

gaselnita pe care o face regizorul Ari Folman punind pe ecran varianta fictionalizata a actritei din rolul principal mi se pare darimatoare. spectatorii pleaca buimaciti si distanta dintre real si imaginar se reduce tot mai mult.

iata cum arata transformarile lui robin wright (a fost filmat inainte de House of Cards, a avut premiera la Cannes anul trecut, acum ajunge in america pe ecrane si rugati-va sa ajunga si la noi.)

 

 

 

Congress Trailer 1080p (Coming Soon) from Drafthouse Films on Vimeo.

1745
red carpet cannesBEAUTY: cum sa arati ca vedetele de la Cannes, part 2

BEAUTY: cum sa arati ca vedetele de la Cannes, part 2

stiu ca s-a terminat festivalul (a cistigat chiar unul dintre preferatii mei, Nuri Bilge Ceylan, am scris despre intilnirea mea cu el aici).

daaaaar…

nu e niciodata prea tirziu sa mai invatam cite ceva din cum fac vedetele (ma rog specialistii lor) ca sa arate impecabil pe covorul rosu.

iata inca 3 look=uri de zilele trecute de pe covorul roshu si explicatiile pentru make-up legate de realizarea fiecarui look.
toate cele 3 doamne au fost machiate de maestrii L’Oreal Paris

471
Only Lovers Left AliveOnly Lovers Left Alive – puterea unui titlu

Only Lovers Left Alive – puterea unui titlu

Nu-mi plac filmele cu vampiri. Asta e. Nu m-a prins febra niciuneia dintre seriile cu iubiri intre vampiri.

Dar pentru prima data, vreau sa vad un film cu vampiri. Only Lovers Left Alive – noul film al lui Jim Jarmusch care va fi prezentat in premiera la Les Films de Cannes à Bucarest (25 – 31 octombrie, CinemaPRO, Studio, Elvira Popescu).

Am citeva motive: imi place Jarmusch (desi ma intreb de ce naiba a simtit el nevoia sa intre in trendul asta cu vampiri?!), imi place Tilda Swinton – care e eroina principala a filmului lui si… imi place titlul filmului – Olnly Lovers Left Alive.

Mi se pare f f f smart gasit. prinde la femei – si ele sunt cele mai mari consumatoare de filme -, iti vinde faptul ca e un romance si e foarte aspirational.

Mi se pare cel mai bun titlu de film din anul asta.

si, oricit de straniu ar suna, fix pentru acest titlu vreau sa vad filmul. sa vad de unde l-a extras, sau cum l-a declinat din film.

738
La vie d'AdeleRegizorul premiat cu Palme d’Or vine în România

Regizorul premiat cu Palme d’Or vine în România

ieri spuneam ca mi-e dor sa vad filme, dupa mult teatru servit la Undercloud, astazi mi-am facut planuri pt sfirsit de octombrie:)

Cel mai titrat regizor al anului 2013, Abdellatif Kechiche, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes de un juriu din care a făcut parte și Cristian Mungiu, vine pentru prima dată la București, ca invitat special al Les Films de Cannes à Bucarest.

Regizorul va susține o lecție de regie pentru studenții de la școlile de cinema, va sta de vorbă cu spectatorii în cadrul unor sesiuni de întrebări și răspunsuri, dupa proiecțiile filmelor sale, își va prezenta în avanpremieră în România cel mai recent film al său, va avea o conferință de presă și întâlniri cu presa de specialitate.

Cea de-a patra ediții a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 25 – 31 octombrie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu. Vor fi proiectate peste 50 de filme, printre ele, în premieră, și cele mai atractive și premiate titluri din selecția oficială a Festivalului de la Cannes – filme care în luna mai au provocat polemici printre criticii de pe Croazetă și au făcut deliciul cinefililor

639

Only God Forgives

Only God Forgives e primul film care mi-a atras cu adevarat atentia din ce e la Cannes zilele astea. si nu pentru ca e Ryan Gosling acolo (si minunata Kristin Scott Thomas), ci pentru aceste declaratii ale regizorului filmului Nicolas Winding Refn, facute astazi la conferinta de presa de la Cannes.

 

Nicolas Winding Refn on writing the screenplay:
I was in an existentialist phase, full of troubles. I was permanently angry and didn’t know how to channel it. In those moments, you turn to God. That’s when I had the idea of a man who thinks he’s God and of the relationship between an all-devouring mother and her son. The film I’ve made  is about the notions of spirituality and mysticism.

Nicolas Winding Refn, on the violence running through the film:
Art is an act of violence. My approach is somewhat pornographic – it’s what excites me that counts. I can’t censor this need. Don’t forget that our very birth impels us towards violence. It’s instinctive, but down the years it becomes more mind-based and art allows us to express it.

Nicolas Winding Refn, on the character of Julian (Ryan Gosling) :
The idea was to tell the story of a man plunged into a journey without knowing when it will ever end. He is bound, chained to his mother, and in order to free himself from her, he has to pass through a form of violence. Julian doesn’t say much but the language of silence is the most poetic of all. Images and sounds touch our emotions more than dialogue ever can, So we made use of movement and space to describe the character.

390
brad-pitt-435de ce nu-mi place brad pitt

de ce nu-mi place brad pitt

uitati-va la aceasta fotografie; e de astazi dimineata cind domnul Brad Pitt intra in direct la Good Morning America in New York.

v-ati uitat bine?

nu vi se pare ca are probleme cu apa si sapunul? ca e cam nespalat pe par?

*

l-am vazut live de 2 ori pe domnul Brad Pitt – o data la Los Angeles in 2001 la premiera filmului Mexicanul (ala in care joaca cu Julia Roberts dar se intilnesc in film doar 5 minute) si o data la Cannes in 2010. in niciuna dintre ocazii nu m-a impresionat ( e mic de statura, apropo, nu ca asta ar fi o treaba importanta)

intr-o vreme l-am suspectat ca e cam incet la minte si ca de aia cele mai bune roluri ale sale sunt cele in care e retard ( 12 Monkeys si ocean eleven/twelve), dupa aia am recunoscut ca sunt rautacioasa pentru ca n-avea cum sa ajunga la nivelul acesta daca nu il duce mintea – indiferent de cit de bun i-ar fi agentul.

inca il mai suspectez de mariaje pt imagine …

si tin minte ca si atunci cind l-am vazut la citiva metri distanta era nespalat pe par… in ambele ocazii.

puteti sa dati cu pietre, stau cuminte, asta e: nu-mi place Brad Pitt.

921
Wagner cup teaFilme, expozitii, un site care imi place si cesti de ceai

Filme, expozitii, un site care imi place si cesti de ceai

text de Noemi Revnic

Pentru cinefili, incepe “Les Films de Cannes a Bucarest”, in perioada 19-25 octombrie. M-am bucurat sa aflu ca, in plina criza, mai sunt companii care investesc in astfel de evenimente. Eu am fost invitata la trei filme, printre care si premiatul “Dupa dealuri” al lui Cristian Mungiu, la Cannes. Invitatia am primit-o de la 2 Active PR, care promoveaza noul BMW Seria 7. Aici gasiti si programul filmelor. http://filmedefestival.ro/2012/program/
In perioada 19 octombrie – 15 noiembrie, ArtXpert Fine Art Concept – Store din Dorobanti, Strada Putul lui Zamfir nr.45 gazduieste expozitia artistului roman Matei Serban Radu, “New Works on Wood”.  Matei Șerban este deja un nume pe piata internationala de arta, cu expozitii aclamate in Santa Fe, New Mexico și la celebra Carrol Turner. Aproape toate lucrarile din aceasta expozitie bucuresteana, inclusiv “Francesca”, sunt sold out.

Ana Wagner a pregatit o noua colectie de cesti, prezentata in premiera in cadrul unui eveniment chic la Artmark, in urma cu cateva zile. Piesele poarta nume cat se poate de interesante: “Heraldica”, “Ghirlande din gradina mea”, “Peisaj fantastic in alb si negru”, “Spargatorul de nuci”sau “Poveste cu Tarot”. Le gasiti pe toate la Maison de la Porcelaine din Cotroceni, din strada Dr. Staicovici 19, cu o vizita in prealabil pe www.wagnerarte.ro.

Daca aveti prieteni care locuiesc in strainatate, puteti sa le dati de veste ca ieri s-a lansat un site de cumparaturi tare simpatic. www.romshop.ro vinde tot ce inseamna produse romanesti, de la zacusca si dulceata si pana la literatura romaneasca. O idee pentru care il felicit pe initiator, Octavian Radu.

Acestea au fost noutatile mele. Ne intalnim tot in “salonul” Cristinei Bazavan, joia viitoare, cu stiri proaspete de sezon.
Pe curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

592
penelopevrei sa o intilnesti pe penelope cruz?

vrei sa o intilnesti pe penelope cruz?

daca va place Penelope Cruz si vreti sa o intilniti, sunteti la un click distanta. si la o fotografie.

astazi s-a lansat un concurs pe facebook la capatul caruia un roman o cunoaste pe Penelope Cruz, traieste intreaga experienta a covorului roshu, ba chiar cineva are grija de cum arata pe covorul roshu.

***
cum Penelope este imaginea noului calendar Campari, pentru 2013, de astazi intr-o aplicatie speciala pe facebook puteti sa va inscrieti la o intilnire cu muza lui Almodovar si sotia minunatului Bardem.

cum procedati:
uploadati aici o fotografie cu ceea ce inseamna pentru voi un moment Campari. pina pe 22 octombrie.

daca in urmatoarea saptamina adunati voturi cit sa va clasati in primii 5 ajungeti in fata unui juriu cu fotografia voastra, care juriu stabileste fericitul/ fericita care o intilneste pe Penelope Cruz.

La Milano, la evenimentul de lansare al calendarului Campari 2013.

***

am avut privilegiul sa o vad acum 2 ani la Cannes pe Penelope Cruz la lansarea filmului Los Abrazos Rotos cu care Pedro Almodovar era in competitie. am locuit cu ea in aceeasi hotel si pot sa va spun ca e foarte gingasa si foarte minigona. o sa va placa mult de ea.

inscrieti-va in competitie, nu veti regreta.

Penelope vine pe coperta calendarului Campari dupa Olga Kurylenko si Milla Jovovic cu care am avut onoarea sa ma intilnesc si sa le intervievez. aici despre Olga, aici despre Milla :)

483
dardenne porumboiuFratii Dardenne la Bucuresti

Fratii Dardenne la Bucuresti

singura persoana cu patru ochi din cinematografia mondiala, aka fratii Dardenne, vin(e) la bucuresti pentru avanpremiera celui mai recent film al lor, Baiatul cu bicicleta.

fac de atit de mult timp filme impreuna incit se considera, din punctul de vedere al limbajului cinematografic, o singura persoana:)

pe 5 martie, la cinema studio, ii putem vedea pe Jean- Peirre si Luc Dardenne prezentindu-si filmul publicului roman.
e o mare onoare pe care o fac romanilor, dar in acelasi timp e inca un semn despre cit de mult apreciaza cultura noastra.

Fratii Dardenne, de doua ori detinatori ai marelui premiu la festivalul de la Cannes, sunt coproducator pentru noul lung metraj al lui Cristian Mungiu. si tot ei i-au inminat premiul de la cannes lui Corneliu Porumboiu.

se anunta zile frumoase pentru cinema in Romania:)

675
dorotheeadorotheea petre, profesoara

dorotheea petre, profesoara

Dorotheea Petre – actrita pe care ati vazut-o in Ryna, Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii, Mar nero – deschide o scoala de actorie la care va preda chiar ea.

O stiu pe Dorotheea, stiu cit e de perfectionista, stiu ca premiul pentru cea mai buna actrita la sectiunea Un certain regard Cannes (creat special pentru ea, pentru ca nu era in regulament) n-a fost obtinut din intimplare, asa ca ma bucur ca vrea sa dezvaluie din secretele ei.

daca va inscrieti la cursuri, rugati-o sa va arate carnetelele ei de idei; carnetelele pe care-si noteaza despre personajele pe care le interpreteaza, dar si despre personajele pe care le vede in locurile publice:)

***

Cursurile sunt personalizate şi cuprind exerciţii de dicţie, improvizaţie, impostaţie, deprinderea citirii unui text, lucrul pe
scenă sau pregătirea pentru un casting. La final, participanţii vor fi acumulat un bagaj de informaţii, exerciţii şi tehnici de
pregătire pe care le vor putea folosi, fie că e vorba de o audiţie sau de prezentarea unui proiect.
“Fii actor!“ este o idee a artistei Dorotheea Petre, care va avea invitaţi speciali, personalităţi marcante ale teatrului şi
cinematografiei autohtone. Invitații primei sesiuni sunt Victor Rebengiuc, Clara Vodă și producătorul Dan Burlac, care le
vor împărtăşi cursanţilor din experienţa lor de scenă şi îi vor antrena într-o serie de discuţii interactive.

***
Cursurile vor avea loc in perioada 26 noiembrie 2011 – 26 ianuarie 2012. Cei care doresc sa se inscrie vor
trimite un mail la contact@fiiactor.ro. Mai multe detalii, la www.fiiactor.ro.

foto roald aron

415
live-fleshalmodovar in foto

almodovar in foto

astazi e ultima zi in care puteti vedea la studio (de la ora 18.00) the skin i live in – cel mai recent film al lui almodovar.

e o proiectie in cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucharest.

ocazie cu care m-am gindit sa va reamintesc “niste” almodovar-i, prin foto

volver

*

talk to her

*

Bad Education

*

broken embraces

*

all about my mother

*

high heels

*

live flesh

601
arirang_Kim-KI-Duksinguratate, supravietuire

singuratate, supravietuire

“in arta doar daca esti pictor poti sa faci lucrurile singur; dar nici atunci pina la capat, pentru ca trebuie cineva sa te ajute sa ti vinzi lucrarile. ai insa controlul asupra operei tale artistice. pentru restul artelor depinzi de multi altii”, mi-a zis Julie Taymor ( Frida, Across the Universe, Titus, Tempest) intr-o parte a discutiei pe care n-am pus-o in interviul pe care l-am facut.

mi-am adus aminte de asta cind am vazut documentarul lui Kim Ki Duk, Arirang, in cadrul Les Films de Cannes a Bucharest. pentru ca e un tur de forta (cu toata umilinta inclusa) pentru a demonstra contrariul.

*
Arirang e un cintec de disperare si jale celebru in Coreea.

si filmul e la fel. e urletul unui regizor care crede ca a fost abandonat de prieteni (poate a si fost parasit), care nu mai poate face filme (pentru ca nu mai are echipa), care traieste in salbaticie …

e urletul “uite ca traiesc si uite cum traiesc” ( si traieste nu doar in salbaticie, ci si in niste conditii f grele, intr-o baraca friguroasa, maninca din doua castroane – foste boluri pentru ciine)

e urletul “uite ca pot si singur”, pentru ca se filmeaza singur, se priveste in timp ce se editeaza… subliniind schizofrenia pe care o traieste…. dar pe care, de fapt, o traim cu totii (ne certam sau ne laudam in mintea noastra, ne punem intrebari sau dam raspunsuri la lucruri la care n-am avut curaj sa comentam cu voce tare)

mi-a placut mult Arirang-ul lui Kim Ki Duk si l-am iubit pentru curajul (un pic si orgoliul, putin si paranoia) de a se arata atit de intim publicului. pentru ca regizorul e si personajul principal al documentarului si-l vezi in cele mai intime ipostaze; regizorul umilindu-l pe actor, trecindu-l prin toate caznele prin care si-a trecut de-a lungul timpului actorii din filmele cu multe premii.

si daca-i stii filmele, cu imagini minunate, pline de erotism si multe intelesuri, si-l vezi cum traieste in conditiile acelea extreme, iti dai seama ca toti – in esenta – suntem la fel. si singuratatea e, uneori, obligatorie. e o cale catre supravietuire, cu toata penitentza ei.

mi-a placut mult ca, desi e un film plin de vorbe, personajul principal nu vorbeste cu nimeni; singura conversatie (in afara de cea cu sine) e cu o pisica galbena si grasa pe care o imita o data.

si mi-a mai placut evolutia aparatului cu care-si prepara cafeaua; de la o presa facuta dintr-o jumatate de sticla de plastic si o bucata de hirtie, pina la o masinarie complicata pe care o construieste in timp. a fost semnul ca se va intoarce, in vreun fel, la civilizatie.

*
nu vreau sa va povestesc mult din film, dar va rog, va rog, va rog sa-l vedeti. o sa va recunoasteti multe frici si furii acolo. chiar daca n-ati cistigat un premiu la cannes.

din pacate nu mai ruleaza in cinematografe si va trebui sa-l cautati pe dvd.

eu am o teorie – din instinct, caci n-are baze stiintifice – cum ca oamenii, creatorii in mod special, sunt atrasi de lucruri pe care le vor trai la multa distanta dupa ce le vor fi descris pe hirtie /film /scena /muzica.
am regasit-o in filmul lui kim ki duk si-am zimbit.

P.S. si nu, nu cred ca singuratatea e calea de reusita; cred, ca in fotografia de mai jos, ca poti fi sus gratios si frumos, cind te sprijina cu drag altii (cu efortul tau inclus in “performance”)…

Sarah Lamb si Eric Underwood

673
les_films_de_cannes_a_bucarest_03efc8fde astazi, Les Films de Cannes a Bucharest

de astazi, Les Films de Cannes a Bucharest

de astazi aveti treaba in cinematografele Studio si MTR; puteti vedea filmele de la Cannes, dar si revedea filmele romanesti care au facut istoria “noului val de cinema” cu bonus track – scurt metrajele de studentie ale regizorilor.

incepe Les Films de Cannes a Bucharest,festivalul creat de Cristian Mungiu si echipa lui, asa ca un semn de multumire pentru publicul roman care mai merge la film: daca tot merge, sa si primeasca ce-i mai bun.

nu stiu ce program aveti daaaaaaaaaaaar, neaparat, dar chiar neaparat trebuie sa vedeti Arirang al lui Kim ki Duk si La piel que habito al lui Pedro Almodovar . primul e miine de la 20.30 la studio, al doilea duminica la aceeasi ora, acelasi cinematograf.

ne vedem acolo, pentru ca nici eu nu le-am vazut si le astept cu foarte mare nerabdare.

mai jos tot programul festivalului, ca sa stiti ce si cum, dar mai ales unde:)

Program Les Films de Cannes à Bucarest

Vineri, 14 octombrie

Cinema Studio

13.00 –  „Înainte de micul dejun” (1995, 15’)

„Marfa şi banii”, regia Cristi Puiu (2001)

15.00 – Calup de scurtmetraje româneşti premiate la Cannes

18.00 – „Hors Satan”, regia Bruno Dumont (2011)

20.30 – „Habemus Papam”, regia Nanni Moretti

NCRR

14.00 – „Flandres”, de Bruno Dumont (2006)

16.00 – „L’Humanité”, regia Bruno Dumont (1999)

19.00 – „Ea” (1994, 7’)

„Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean (2010)

23.00 – petrecere cu Nea Vasile& Taraful de la Mârşa, Clubul Ţăranului

Sâmbătă, 15 octombrie

Cinema Studio

11.00 – „Ea” (1994, 7’)

„Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean (2010)

13.00 – „The Tree of Life”, regia Terrence Malick (2011)

15.00 – dezbatere „The Tree of Life”

16.00 – „La vie de Jésus”, regia Bruno Dumont (1997)

18.00 – „Michael”, regia Markus Schleinzer (2011)

20.30 – „Arirang”, regia Kim Ki-duk (2011)

NCRR

11.00 – „Drive”, regia Nicolas Winding Refn (2011)

13.00 – „The Red Thin Line”, regia Terrence Malick (1998)

16.30„Hors Satan”, regia Bruno Dumont (2011)

19.00„2Pasolini” (2000, 12’)

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujică (2010)

23.00 – petrecere cu Nightlosers & Elvis Romano, la Clubul Ţăranului

Duminică, 16 octombrie

Cinema Studio

10.30 –  „17 minute întârziere” (2002, 10’)

„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu (2006)

13.00 – „Arirang”, regia Kim Ki-duk (2011)

15.00 – „Melancholia”, regia Lars von Trier (2011)

17.30 – Proiecţie-eveniment „Taxi Driver”, de Martin Scorsese, versiunea restaurată

20.30 – „La piel que habito”, regia Pedro Almodovar (2011)

NCRR

12.30 – „Dogville”, regia Lars von Trier (2003)

16.00 – „Habemus Papam”, regia Nanni Moretti (2011)

18.00 – „Antichrist”, regia Lars von Trier (2009)

20.00 – „Pe aripile vinului” (10’)

„A fost sau n-a fost”, regia Corneliu Porumboiu (2006)

23.00 – petrecere cu Mambo Siria, la Clubul Ţăranului

Luni, 17 octombrie

Cinema Studio

12.30 –  „Poveste de la scara C” (14’)

„California Dreamin’ (nesfârşit)”, regia Cristian Nemescu (2007)

16.00 – „Flandres”, de Bruno Dumont (2006)

18.00 – „Midnight in Paris”, regia Woody Allen (2011)

20.00 – „Play”, regia Ruben Ostlund (2011)

23.00 – „The Tree of Life”, regia Terrence Malick (2011)

NCRR

15.00 – „Vicky Cristina Barcelona”, regia Woody Allen (2008)

17.00 – „Cassandra’s Dream”, regia Woody Allen (2007)

19.00 – „Mâna lui Paulişta” (1999, 15’)

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regia Cristian Mungiu (2007)

Marţi, 18 octombrie

Cinema Studio

11.00 – „2Pasolini” (2000, 12’)

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujică (2010)

15.00 – „L’Humanité”, regia Bruno Dumont (1999)

18.00 – „La piel que habito”, regia Pedro Almodovar (2011)

20.30 – „Elena”, regia Andrei Zviaghinţev (2011)

NCRR

14.30 „Melancholia”, regia Lars von Trier (2011)

17.00 – „Michael”, regia Markus Schleinzer (2011)

19.00 – „Poveste de la scara C” (14’)

„California Dreamin’ (nesfârşit)”, regia Cristian Nemescu (2007)

Miercuri, 19 octombrie

Cinema Studio

13.30 – „Pe aripile vinului” (10’)

A fost sau n-a fost”, regia Corneliu Porumboiu (2006)

15.30 – „Taxi Driver”, de Martin Scorsese, versiunea restaurată

18.00 – „Elena”, regia Andrei Zviaghinţev (2011)

20.30 – „Le Havre”, regia Aki Kaurismaki (2011)

NCRR

15.00 – „Cassandra’s Dream”, regia Woody Allen (2007)

17.30 – „Midnight in Paris”, regia Woody Allen (2011)

19.00 – „17 minute întârziere” (2002, 10’)

„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu (2006)

Joi, 20 octombrie

Cinema Studio

13.30„Mâna lui Paulişta” (1999, 15’)

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regia Cristian Mungiu (2007)

16.00 – „La vie de Jésus”, regia Bruno Dumont (1997)

18.00 – „Le Havre”, regia Aki Kaurismaki (2011)

20.30 – „Route Irish”, regia Ken Loach (2010)

NCRR

14.30 – „Route Irish”, regia Ken Loach (2010)

17.00 – „Play”, regia Ruben Ostlund (2011)

19.30 – „Înainte de micul dejun” (1995, 15’)

„Marfa şi banii”, regia Cristi Puiu (2001)

734
yacht-viewcum sa cistigi o saptamina pe un yaht pe mediterana

cum sa cistigi o saptamina pe un yaht pe mediterana

Am fost de 2 ori pe un yaht, de fiecare data am trait lucruri minunate.

Prima data, intr-o vacanta in cipru, ne-am luat o croaziera de 2 zile pe un yaht. E incredibila senzatia de liniste si de libertate de la apusul soarelui (capitanul yahtului ne-a lasat sa ne bucuram de moment, oprind yahtul in mijlocul marii). Tot in prima mea excursie cu yahtul am pescuit — atentie! caracatite! bucatarul de pe yaht a omorit caracatita “mea” dind-o cu capul de punte si eu am spus ca nu o sa maninc niciodata un animal care a fost chinuit in felul ala. Cind am mirosit insa salata cu octopus si gratarelul in sos cumva, am uitat ca mi-a fost mila de prada mea. Ba chiar am fost happy ca EU prinsesem caracatita, eu le oferisem masa aceea.
A doua oara, acum 2 ani, la Cannes in timpul festivalului, am facut o croaziera cu unul dintre cele mai luxoase yaht-uri din port. Puntea era din lemn alb, totul era alb crem, cu canapele din piele fina; te simteai ca intr-o cutie de bijuterii in care – ce noroc! – in ziua aia tu erai bijuteria. Cu totul alta a fost senzatia: un pic intimidanta – luxul ala nu mi-e familiar-, dar era prezenta aceeasi iluzie de libertate si de bucurie. Aveam linga mine ceva celebritati si-am mai uitat de stinghereala, cind am inceput sa conversam.

gratie Peroni, si tu poti sa experimentezi ce am trait eu:)

*
In vara asta, cu Peroni Nastro Azurro poti incerca si tu una dintre cele mai speciale senzatii din lume: aventura pe un yaht, timp de o saptamina pe mediterana. E foarte simplu – te inscrii pe peroniitaly.ro la cel mai misto concurs al verii si impreuna cu 7 prieteni te pregatesti pentru cea mai tare vacanta pe care ati avut-o vreodata: 7 zile pe un yaht, all inclusive, cu multe sporturi nautice, petreceri super sophisticate si experiente incredibile.
Pe 1 august, Peroni va anunța numele cistigatorului care se va imbarca, alaturi de 7 alți prieteni, in experienta Peroni Yacht Week Fest, in perioada 20-27 august 2011. detalii zilnice despre evolutia concursului pe pagina de FB Peroni Italy.

*
Ca un preview de la ce va fi acolo poti sa petreci o zi pe un yaht cu mine:) … daca vom cistiga impreuna o mica mica competitie. ( eu si 6 fericiti comentatori de blog:) + 1… vedeti voi mai jos)

Pentru ca sunt printre norocosii care au facut croaziere pe un yaht m-am gindit ca – in cazul in care eu voi fi cea care are dreptul sa-si ia prietenii de pe blog pe un yaht, la invitatia Peroni – sa va ofer pentru ziua aceea o parte din senzatiile pe care eu le-am incercat ca sa avem cu totii o “baza comuna” pentru viitoarele aventuri marine.
Asa ca , daca veti comenta aici ceva simpatic despre cit de mult va place marea si v-ati dori sa mergeti pe un yaht, pluuuus daca ma veti vota pe pagina Peroni drept cea cu care vreti sa mergeti pe yaht, promit sa aveti parte in ziua aceea de…

rasfat, libertate, soare, aventura.

o mincare speciala din caracatita ( o aduc special, de la cel mai chic bucatar din zona:) )

o companie speciala – un special guest star – (aproape ca domnul din aceasta fotografie… da stiu, e johnny depp)

si…
multa bere Peroni.

Cu mine, dar si cu oricare din ceilalti 7 bloggeri implicati in aceasta campanie (Adrian Soare, Alex MihăileanuAlexandru Negrea,  Simona Tache, Cosmin Tudoran, Doru Panaitescu Toma Nicolau),  veti putea imbina doua dintre marile filosofii de viata italiene “la dolce vita” si “dolce far niente”

P.S. doamnelor si domnisoarelor, stiu si trucuri cum sa obtinem un bronz ca al duduii Kardashian:)

Asa ca dati-mi un likeeeee pe pagina peroniitaly.ro/bloggeri :)

adrien brody cannescannes 2011 – foto ziua 1

cannes 2011 – foto ziua 1

anul acesta presedintele juriului festivalului de la cannes este robert de niro. pentru cine stie cit de (non)prietenos este de niro in fata oricarei iesiri in public, mai ales a celor care implica intilniri cu presa, faptul ca a acceptat job-ul de presedinte al juriului e mai mult decit o performanta din partea lui thierry fremaux (tatal festivalului).

ca sa intelegeti cit de nashpa se simte Robert de Niro in relatia cu fotografii si cu presa, va rog uitati-va cu atentie la 2 dintre fotografiile oficiale de astazi de la cannes

iata insa si un rasfatat al presei, adrien brody – un pic cam slab fata de cum il vazusem in precedentele aparitii.

320
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!