Tag : Cehov

fugarii mihaela marin(de vazut. teatru) Fugarii – sau cum poate Pavel Bartos sa fie un mitocan bogat, iresponsabil dar cu pretentii intelectuale –

(de vazut. teatru) Fugarii – sau cum poate Pavel Bartos sa fie un mitocan bogat, iresponsabil dar cu pretentii intelectuale –

Am vazut ieri Fugarii (dupa Cehov) la Teatrul Odeon.

Anul acesta m-am reintors sa vad spectacole de teatru in mod regulat (cam 3-4 in fiecare luna) si, in acest context, spun ca Fugarii e cel mai bun spectacol pe care l-am vazut de la inceputul anului si pana acum.

Nu cred ca ajuta la aducerea mai multor spectatori in sala ceea ce vreau sa scriu in urmatoarele fraze, dar… E un spectacol foarte destept, fara sa fie ostentativ destept sau sa te frustreze cu simbolistica lui, e tragi- comic si e foarte curat (in interpretare, in costume si in minunatul décor).

Adica ii e fidel lui Cehov in esenta (domnul Cehov era medic la baza, ii placea minimalismul si oricare dintre scrierile sale surprind trasaturi umane cu o precizie de chirurg intr-o forma stilistica asa de curata ca pare apa de izvor intr-un pahar de cristal. Cursurile de scriere ale lui Cehov – urmate printre altii de Raymond Carver, scriitorul american care a dus minimalismul in topurile de vazari de carte din toata lumea – sunt absolut geniale si pot fi gasite spre lectura gratie tehnologiei moderne:) ).

(am mai scris despre impactul lui Cehov asupra scrierilor lui Carver, dar si despre scrisorile lui Cehov care familia lui, aici)

Fugarii e rezultatul unul mix din mai multe descrieri si intamplari din nuvelele si schitele lui Cehov, rezultand o poveste despre oameni care nu-si asuma nicio responsabilitate, care fug de propria persoana, care traiesc mintindu-se pe ei si pe altii in numele unei false filosofii pe care o dezbat grandios si a unei burghezii pe care o traiesc in fals sau pentru ca s–au nascut in familii bogate.

Cu alte arme si alte vorbe puse in discursuri, e o lume pe care o intalnim si astazi.

Pentru cei care vor fi fascinati cum de se potrivesc textele acestea scrise pe la 1890 cu realitatea pe care o traim  – si pun aici si feminismul, egalitatea de sanse … cu un twist– si care vor dori sa citeasca povestirile care stau la baza acestui spectacol (si va rog, va rog, va rog sa le cititi pentru ca Cehov e unul dintre cei mai rafinati scriitori pe care ii avem in lumea asta), spun doua dintre textele pe care le-am recunoscut  – “Povestea unui necunoscut” – care e rama pentru prietenia si intalnirile barbatilor din spectacol, si “Ariadna” de unde e adus monologul despre educatia femeilor (pe care-l las la sfarsitul acestui text, intru amuzamentul vostru).

(nu sunt atat de desteapta pe cat par aceste trimiteri, am doar o slabiciune pentru tehnica de scris a domnului Anton Pavlovici Cehov si, ieri dimineata inainte de spectacol, m-am mai uitat putin pe Nuvele si povestiri – Polirom…)

fugarii-foto-mihaela-marin

Fugarii o sa vi-l arate pe Pavel Bartos intr-un rol principal foarte foarte bun, Orlov – un mitocan bogat iresponsabil dar cu pretentii intelectuale, un don juan care bea absint ca sa-si coloreze viata si se intovaraseste cu oameni care mint la fel de mult ca el, fantazand pentru satisfacerea propriului ego.

Practic, exact opusul a ceea ce e Bartos in viata reala (si spun asta pentru ca-l cunosc, stiu cat de mult munceste pentru tot ceea ce vedeti ca succes al lui in TV sau in teatru, i-am vazut la lucru disciplina si atentia pentru orice detaliu, dar si respectul pentru colegi, stiu bunul lui simt, stiu dragostea profunda pentru familie si cat de frumos isi creste fetele).

Dar si chiar pentru un spectator care nu stie detalii despre Bartos, personajul Orlov e un contre emploi care isi serveste scopul si starneste zambete… Se vede ca Pavel Bartos s-a simtit foarte bine in rolul asta, i-a placut sa se rasfete in el, sa faca tumbe ca un delfin care a dat de apa adanca, iar asta este o bucurie si pentru spectatori.

*

Nu stiu cum sa scriu despre spectacol ca sa intelegi ca nu e greu de asimilat si de purtat. As vrea sa nu va sperie gandul ca e dupa texte de Cehov, ci mai degraba sa mergeti dupa actori pentru ca pe unii dintre ei ii stiti din productii tv: langa Bartos mai sunt Alexandru Papadopol, Alina Berzunteanu, Marius Damian, Mihai Smarandache, Ruxandra Maniu, Ioan Batinas, Cezar Antal si, intr-un rol foarte scurt dar care mi s-a parut ca un omagiu si un mesaj pentru spectator, Dorina Lazar – fosta directoare a Teatrului Odeon.

In sala o sa descoperiti singuri, fara sa fie nevoie sa stiti multe despre Cehov, cat de puternice sunt mesajele, desi sunt asezate intr-o forma amuzanta; cat de rafinat este decorul – Helmut Sturmer m-a facut sa ma gandesc inca o data ca  scoala si geniul se simt in spatii mici (care devin infinite); cat de faini sunt actorii…

Si daca la sfarsit veti dori sa cititi ceva din Cehov, asta e un bonus. ( pe drumul de la Odeon spre casa, dupa spectacol, ma gandeam ca apare un pistol… si-n actul I, si-n II, si-n III… si ca asta e o ironie fina la ceea ce se spune in lumea scriitorilor de teatru ca principiul al lui Cehov “daca apare un pistol in actul I, o sa moara cineva pana la sfarsit” :) )

Dar s-ar putea sa vreti sa mai vedeti ceva gandit si regizat de Alexandru Dabija – si-atunci Viforul de la Teatrul National, un spectacol departe de orice montare de teatru istoric, s-ar putea sa fie o optiune frumoasa. Sau “Pai… Despre ce vorbim noi aici domnule”, din scrierile despre Moromete, spectacol pe care-l vedeti la Teatru Act.

(Am mai scris despre Viforul aici, dar si despre “Pai… Despre ce vorbim noi aici domnule”, aici. )

***

Iata baza monologului pe care-l spune in Fugarii, Kukuskin – Mihai Smarandache si care e preluat din nuvela Arianda.

Deocamdată numai la ţară femeia nu rămâne în urma bărbatului. Ea gândeşte, simte şi luptă îndârjită cu natura în numele civilizaţiei, ca şi bărbatul. Femeia de la oraş însă, burgheză, a rămas de mult în urmă, şi revine la starea ei primitivă; e pe jumătate om, pe jumătate animal, şi din pricina ei s-au pierdut foarte multe cuceriri ale geniului omenesc. Încetul cu încetul, adevărata femeie „cultă” dispare, şi în locul ei îşi face apariţia o femelă. Această degenerare a femeii de la oraşe pune în primejdie întreaga civilizaţie. În mişcarea ei regresivă, femeia caută să atragă şi pe bărbat şi stânjeneşte înaintarea lui spre progres. Asta este incontestabil. (…) Dacă femeia nu vede în mine un egal al ei, ci un mascul şi nu caută toată viaţa decât să-mi placă, adică să mă cucerească, să mă robească, mai poate fi vorba de egalitate de drepturi? O, nu le credeţi! Ele sunt foarte, foarte şirete! Noi, bărbaţii, luptăm pentru libertatea lor, dar ele nu doresc această libertate, ci numai se prefac că o doresc. Sunt grozav de şirete, îngrozitor de şirete!

(… )

La oraş, educaţia unei femei se reduce în principiu la transformarea femeii într-o femeie-animal, cu alte cuvinte o femeie care să placă masculului şi să-l poată cuceri. Da-a. Ar trebui ca fetele să fie crescute şi să înveţe împreună cu băieţii, să fie întotdeauna împreună. Ar trebui ca femeia să fie educată în aşa fel, încât să poată recunoaşte când n-are dreptate întocmai ca şi bărbatul, altminteri ea este întotdea-una convinsă că are dreptate. Femeia ar trebui să înveţe din leagăn că bărbatul nu este un cavaler şi un logodnic, ci este aproapele ei, egal cu ea. Să fie obişnuită de mică să judece logic, să generalizeze; să nu i se mai spună mereu că creierul ei cântăreşte mai puţin decât creierul bărbatului şi prin urmare ea poate îi indiferentă faţă de ştiinţă şi de problemele culturale în general. Un băietan-ucenic cizmar sau zugrav are şi el creierul mai mic decât un bărbat matur, dar el ia parte la lupta pentru existenţă, munceşte, suferă. Ar trebui să se renunţe de asemenea şi la veşnicul argument de ordin fiziologic, invocând sarcina şi naşterea, deoarece, în primul rând, femeia nu naşte în fiecare lună, în al doilea rând, nu toate femeile nasc, iar în al treilea rând, o femeie de la ţară munceşte la câmp până-n ajunul naşterii şi nu păţeşte nimic. Dacă bărbatul cedează unei femei scaunul lui sau îi ridică batista, ea ar trebui să facă acelaşi lucru pentru el. N-aş avea nimic împotrivă ca o fată de familie bună să mă ajute să-mi pun paltonul sau să-mi aducă un pahar cu apă…

 

 

5410
carey-mulligan1in the mood for carey mulligan

in the mood for carey mulligan

in 2009, cind carey mulligan inca nu jucase roluri mari la hollywood scriam despre ea ca va fi viitoarea audrey hepburn. o vazuse un prieten in Nina (Pescarusul lui Cehov) la londra si ma rugase insistent sa vad spectacolul.

n-am ajuns dar am tot cautat atunci info despre ea si de atunci incoace o tot urmaresc

mi se pare a fi una dintre actritele care nu are nicio legatura cu ideea de frumusete pe care o promoveaza acum showbizz-ul, dar care e de un rafinament desavirsit. si in  meserie, si in afara ei.

mai intii, un mic remember cu ce stie sa faca din actorie

apoi cite ceva din farmecul, discretia si minimalismul ei

 

 

 

1218
Cehovoamenii educati…

oamenii educati…

“In order to feel comfortable among educated people, to be at home and happy with them, one must be cultured to a certain extent.”

Am primit un newsletter cu noutatile culturale si in el era acest fragment din scrisorile lui Cehov catre familie. Imi amintesc ca am citit cartea , in engleza, pe net, cind citeam biografia scriitorului meu preferat, din toate timpurile, Raymond Carver (lui Carver ii placea mult mult Cehov si era fascinat de cursul de tehnica de scris pe care-l urmase rusul). la vremea respectiva am pus primele trei reguli de mai jos pe blog, dar si alte citate din scrisorile lui Cehov (la link gasiti si unde poate fi citita cartea integral.)

 

intr-o zi in care oamenii se balacaresc la televizior cu interese meschine, e bine sa citim cele de mai jos

Cultured people must, in my opinion, satisfy the following conditions:

  • They respect human personality, and therefore they are always kind, gentle, polite, and ready to give in to others. They do not make a row because of a hammer or a lost piece of india-rubber; if they live with anyone they do not regard it as a favour and, going away, they do not say “nobody can live with you.” They forgive noise and cold and dried-up meat and witticisms and the presence of strangers in their homes.
  • They have sympathy not for beggars and cats alone. Their heart aches for what the eye does not see…. They sit up at night in order to help P…., to pay for brothers at the University, and to buy clothes for their mother.
  • They respect the property of others, and therefor pay their debts.
  • They are sincere, and dread lying like fire. They don’t lie even in small things. A lie is insulting to the listener and puts him in a lower position in the eyes of the speaker. They do not pose, they behave in the street as they do at home, they do not show off before their humbler comrades. They are not given to babbling and forcing their uninvited confidences on others. Out of respect for other people’s ears they more often keep silent than talk.
  • They do not disparage themselves to rouse compassion. They do not play on the strings of other people’s hearts so that they may sigh and make much of them. They do not say “I am misunderstood,” or “I have become second-rate,” because all this is striving after cheap effect, is vulgar, stale, false….
  • They have no shallow vanity. They do not care for such false diamonds as knowing celebrities, shaking hands with the drunken P., [Translator’s Note: Probably Palmin, a minor poet.] listening to the raptures of a stray spectator in a picture show, being renowned in the taverns…. If they do a pennyworth they do not strut about as though they had done a hundred roubles’ worth, and do not brag of having the entry where others are not admitted…. The truly talented always keep in obscurity among the crowd, as far as possible from advertisement…. Even Krylov has said that an empty barrel echoes more loudly than a full one.
  • If they have a talent they respect it. They sacrifice to it rest, women, wine, vanity…. They are proud of their talent…. Besides, they are fastidious.
  • They develop the aesthetic feeling in themselves. They cannot go to sleep in their clothes, see cracks full of bugs on the walls, breathe bad air, walk on a floor that has been spat upon, cook their meals over an oil stove. They seek as far as possible to restrain and ennoble the sexual instinct…. What they want in a woman is not a bed-fellow … They do not ask for the cleverness which shows itself in continual lying. They want especially, if they are artists, freshness, elegance, humanity, the capacity for motherhood…. They do not swill vodka at all hours of the day and night, do not sniff at cupboards, for they are not pigs and know they are not. They drink only when they are free, on occasion…. For they wantmens sana in corpore sano [a healthy mind in a healthy body].
  • 844
    Cehov-O-mica-glumaCe am mai citit…

    Ce am mai citit…

    din cauza (sau datorita, mai bine) de proiectul Ca-n filme de la Digi 24, am fost aglomerat-stresata saptaminile astea si n-am mai apucat sa va povestesc ce am mai citit. (aglomerare, aglomerare, dar lecturile ramin obligatorii:) )

    de Dragobete, Editura All a lansat o colectie de povestiri de alta data, minunate povesti de dragoste. am fost la lansare sa povestesc despre carti si, pentru asta, evident, le-am citit.

    Cehov – o mica gluma.

    proza scurta, povestioare despre laturile iubirii, vazute cu raceala de medic a lui cehov, dar si cu umor. daca mai punem si profunzimea nostalgica ruseasca, rezulta o combinatie minunata.

    un fragment simpatic din povestirea Iubirea

    ***

    Acum sunt însurat. Acum e seară. Stau în cabinetul meu şi citesc. În spatele meu, pe sofa, stă Saşa şi ronţăie ceva cu zgomot. Vreau să beau nişte bere.

    ― Ia caută, Saşa, tirbuşonul… zic. E pe undeva pe aici.

    Saşa sare în picioare, scormoneşte fără milă în două, trei teancuri de hârtii, dă jos chibriturile şi, fără să găsească tirbuşonul, se aşază în tăcere… Trec vreo cinci minute… zece… Începe să mă roadă un viermişor – mi‑e şi sete, şi necaz…

    ― Saşa, dar caută tirbuşonul ăla! zic.

    Saşa sare din nou în picioare şi scormoneşte în hârtii lângă mine. Mestecatul ei şi foşnetul hârtiilor acţionează asupra mea ca zgomotul a două cuţite frecate unul de celălalt… Mă ridic şi încep chiar eu să caut tirbuşonul. În cele din urmă e găsit şi berea e desfăcută. Saşa rămâne lângă birou şi începe să‑mi povestească cu detalii despre nu ştiu ce…

    ― Mai bine ai citi ceva, Saşa, îi zic.

    Ea ia cartea, se aşază în faţa mea şi începe să‑şi mişte buzele… Îi privesc fruntea micuţă, buzele ce se mişcă, şi cad pe gânduri.

    „Are douăzeci de ani…“ îmi zic. „Dacă ai lua un băiat inteligent de aceeaşi vârstă şi i‑ai compara, ce diferenţă ar fi! Băiatul are şi cunoştinţe, şi convingeri, şi niţică minte.“

    Dar eu iert această diferenţă, aşa cum iert şi fruntea cea mică şi îngustă, şi buzele care se mişcă… Uneori, îmi
    21 aduc aminte, pe vremea când o făceam pe craiul, părăseam o femeie din cauza unei pete pe ciorap, din cauza unui cuvând stupid, din cauza unor dinţi nespălaţi, şi acum iert orice : mestecatul, agitaţia cu tirbuşonul, lipsa de îngrijire, discuţiile lungi despre oul pe care l‑a mâncat. Şi eu iert astea aproape inconştient, fără a‑mi silui voinţa, de parcă greşelile Saşei sunt ale mele, iar multe dintre cele care odinioară mă chinuiau, mă fac acum să mă înduioşez sau să cad în extaz. Motivele acestei iertări complete se află în iubirea mea pentru Saşa, dar unde sunt motivele iubirii înseşi, asta nu mai ştiu.

    ***

    tot in colectia Povestiri de alta data de la Editura All mai sunt povestiri de dragoste scrise de Edmondo de Amicis ( dada, domnul cu Cuore, inima de copil ), de Alphonse Daudet si de Machado De Assis. dar va arat fragmente din ele, zilele viitoare.

    ***

    sunt foarte foarte simpatice cartile si daca vreti sa va relaxati cu o lectura de calitate, in parc, acum ca a venit primavara, asta e o optiune buna.

    o primavara de indragosteala sa aveti!

    668
    carticartile pe care le iubesc

    cartile pe care le iubesc

    am scris pentru adevarul de week end care a aparut ieri un text despre cartile pe care le iubesc…

    În literatură îmi place prezentul; nu ca acţiune a personajelor, ci preocuparea autorilor pentru structuri noi şi dinamici potrivite cu vremurile. De asta îl iubesc pe Safran Foer – ştie că singura şansă a cărţii e să devină un obiect interactiv şi exersează profund în această direcţie („Three of codes” sau „Extrem de tare şi incredibil de aproape”) , cum îl iubesc pe Jeffrey Eugenides pentru preocuparea lui în a-şi rafina dinamica frazelor (de fiecare dată când trebuie să scriu ceva important şi de amplitudine, mă întorc la un anume fragment din „Middlesex”, ca să-mi iau avânt).

    O iubesc pe Zadie Smith (36 de ani), nu doar pentru că mă regăsesc în ce scrie, ci pentru că îmi place grija ei de a proteja şi ajuta generaţia nouă de scriitori. Cum o iubesc pe Margaret Atwood (72 de ani) pentru capacitatea de a rămâne actuală, atât în fondul ideilor, cât şi în forma cărţii (cea mai recentă carte a sa e tipărită, la cererea autoarei, pe hârtie reciclabilă).

    Îl iubesc pe Filip Florian pentru rigoarea şi bunul-simţ din scrierile sale (şi din viaţa lui), îl iubesc pe Matei Călinescu pentru că nu s-a temut să-şi pună sufletul pe tavă, cum îl iubesc pe Radu Cosaşu pentru tot ceea ce este şi scrie. Dar cel mai mult şi mai mult îi iubesc, iubire din aceea profundă, pe care nu mai ai timp să o analizezi, ci o trăieşti cu voluptate, pe Raymond Carver şi Joan Didion. Carver, acest Cehov al anilor ’80, reuşeşte – într-un mod care pare magic, dar e sigur foarte muncit – să creeze suspans din nimic, iar simplitatea descrierilor sale duc orice poveste în esenţă şi capătă o valoare universală.

    Didion e, pentru mine, supremul tandreţei şi al eleganţei, chiar şi atunci când mintea poate fi doborâtă de durere. Joan Didion înainte de a fi scriitor e jurnalist, iar rigoarea ei pentru relatarea emoţiilor fără patetism mă fascinează şi-mi trezeşte invidii constructive

    restul aici

    cind am terminat de scris textul mi-am dat seama ca, de fapt, eu nu iubesc cartile, ci oamenii care le scriu.:)

    1206
    2134551cronicarilor de teatru, din nou

    cronicarilor de teatru, din nou


    toata dimineata am citit cronici pentru piese de teatru pe care le-am vazut sau la care n-am ajuns inca.
    unele m-au infuriat cumplit (pentru ca e cel mai usor sa scrii din virful penitei ca e rau), altele m-au amuzat, altele mi s-au parut niste panglicarii teribile.

    mi-am adus aminte de un editorial pe care l-am scris pentru JN acum mai bine de 4 ani in care cred si acum pina la ultima litera. nu e vorba de o generalizare, stiu ca sunt si mici exceptii printre criticii cu multa scoala in teatrologie care nu sunt in descrierea de mai jos, dar MAJORITATEA…

    *
    Merg rar la teatru pentru că m-am fript cu montările româneşti şi suflu-n orice piesă, dar şi pentru că, rareori, găsesc în cronicile de specialitate ceva care să mă convingă să intru în sălile de teatru. E motivul pentru care astăzi, în ziua deschiderii Festivalului Naţional de Teatru, vreau să vă spun dvs., criticilor de profil, oful meu.

    Nu sunt din lumea teatrului, nu am studii de specialitate, nu ştiu mai mult de 10 nume de actori şi regizori de acum 50 de ani. Sunt un spectator obişnuit, care merge la teatru de bucurie, ca să simtă o energie specială, ca să se minuneze cum între el şi cei de pe scenă se creează un flux prin care se transmit, în dublu sens, emoţiile.

    Dar sunt un spectator care, din cauza “scrierilor” dvs., nu are repere ca să poată alege unde să meargă.

    Când citesc cronicile de teatru, mi se pare că am deschis dicţionarul de neologisme şi că am nimeritîntr-un concurs unde vor fi premiate cea mai lungă frază, cele mai multe gerunzii folosite, cele mai multe adjective puse în faţa unui substantiv, cele mai multe cuvinte care să nu exprime nimic.

    Dvs. nu scrieţi pentru mine, spectatorul. Scrieţi pentru gloria personală, să vadă ceilalţi critici / regizori cât de culţi şi de rafinaţi sunteţi; scrieţi ca să plătiţi poliţe. Fie că plătiţi o favoare ce v-a fost făcută de regizor, actor, director de teatru, fie că sunteţi supăraţi şi le arătaţi astfel aceloraşi actori, regizori, directori de teatru ce putere aveţi cu pixul în mână. Scrieţi pentru premii sau pentru deplasări la festivaluri. Scrieţi ca să fiţi remarcaţi. Uneori scrieţi pentru o masă bună, după premieră. Şi mă uitaţi pe mine, spectatorul.

    V-am văzut la premiere. Vă scoteaţi tacticoşi şi ostentativ hârtiile şi notaţi, notaţi, notaţi. Aţi ratat multe detalii din piese, eraţi cu ochii în hârtii tot timpul. V-am citit, apoi, cronicile; mi-aţi dat un spectacol din capul dvs., cel pe care-l ştiaţi de când aţi intrat în sală, nu cel care era pe scenă. V-amvăzut şi la alte premiere. Vă plictiseaţi şi căscaţi. Băteaţi uşor din picior, a nerăbdare. (În sală, eu – spectatorul – căscam ca şi dvs. şi nu înţelegeam ce e cu porcăria aia.) Şi când v-am citit cronica era… elogioasă. Pentru că regizorul, un “maestru”, vă era prieten şi n-ar fi dat bine să scrieţi că tocmai a dat rateu.

    Uite de asta merg din ce în ce mai rar la teatru. Şi-mi pare al dracului de rău că nu vă pasă, că daţi vina pe oricine altcineva (că televizorul prosteşte lumea, că nu mai există interes pentru teatru, pentru cultură, că n-avem bani şi pentru această distracţie) în loc să vă gândiţi că nici dvs. nu mă trimiteţi în sală.

    Eu, spectatorul ăsta care are suficienţi bani să poată plăti un bilet la orice spectacol bun, vreau să fiu convins să-mi scot banii din buzunar. Vreau să ştiu că nu-mi pierd timpul. Vreau să mi se recreeze, pe hârtie, emoţia din sală, în câteva rânduri şi cuvinte simple. Ca şi cum mi le-ar spune un amic. Cu sinceritate. Un prieten care să aibă curajul să recunoască atunci când un alt prieten sau protector al lui a dat-o în bară, sau când unul care nu face parte din gaşca lui a realizat ceva frumos. Ce ziceţi, ne împrietenim?

    P.S. Am făcut o selecţie de fraze, expresii şi neologisme pe care le-am găsit în cronici, în doar 2 zile de documentare. Ştiu că o să râdeţi când o să le citiţi şi-o să ripostaţi că sunt ale altora. Îmi pare rău că veţi gândi aşa. Dar sper încă să citesc una din cronicile dvs. viitoare care să mă trimită în sala de teatru.
    Jurnalul National, noiembrie 2006

    *
    la link sunt fragmente din cronici, iar aici reactiile pe care le-a generat articolul la vremea respectiva. mai mult, regretata Magdalena Boiangiu a facut un dosar la Dilema pe tema asta. din pacate, desi a trecut atit de mult timp, tot acolo suntem cind e vorba de cronica de teatru.

    *

    si-acum mai rid de exprimari gasite in cronici, dar doua – din reasearch-ul de atunci – bat orice asteptare

    Mărturisesc de la început că am trăit un sentiment de aprehensiune în drum spre întîlnirea “vîlceană” cu personajele lui Cehov.

    aprehensiune = Teamă vagă, frică nedesluşită

    Lamentările capătă şi ele o melodicitate soporifică.

    Soporifică = (Substanţă, medicament) care are proprietatea de a produce somn

    1868
    decor pe negruScrisoare catre Cehov

    Scrisoare catre Cehov

    Draga Anton Pavlovici Cehov,

    Suntem pe 19 noiembrie 1887 si tu repeti la cea de-a patra piesa pe care ai scris-o, Ivanov. Miine o sa ai prima reprezentatie si stiu ca ai emotii, stiu ca esti suparat pentru ca teatrul ti-a promis 10 repetitii si n-ai avut parte decit de patru.

    Miine o sa fii surescitat de reactia publicului care n-a mai intilnit vreodata o pauza in mijlocul actului 4, dar o sa te bucure mult ca, pe scena, piesa are o viata stranie cu o forta pe care textul nu parea ca o aduce. Seara, dupa piesa o sa scrii o scrisoare catre fratele tau Alexander, in care o sa povestesti cum ai vazut spectacolul din culise si cum ti s-au imbatat actorii. Dar o sa fii fericit. O sa-i spui si ca publicul n-a inteles moartea eroului principal- dar asta a fost sugestia actorilor si-ai mers pe mina lor, chiar daca aveai o alta versiune.

    Stii, multe lucruri pe care le-ai scris in piesa asta o sa ti se intimple si tie, in realitate; n-o sa ai prea mult noroc la femei, chiar daca o sa te casatoresti (mai tirziu decit te astepti, dar asta e) cu o femeie pe care o iubesti si pe care o s-o tii la distanta.
    Dar, daca ai acum indoieli (abia ce ai 27 de ani), sa stii ca toata viata o sa ramii fidel sfatului pe care i l-ai dat fratelui tau mai mic, Nicolai (“Cei care au un talent trebuie sa-l respecte. Sa sacrifice restul – femei, vin, orgoliu… sa fie mindri de talentul lor”). Si-o sa ajungi celebru, textele tale o sa se joace peste tot in lume.

    De fapt, de asta iti scriu.
    In 2011, in ianuarie, Ivanov o sa se joace si la Bucuresti, cu unii dintre cei mai talentati actori pe care-i are capitala unei tari care se numeste Romania, iar eu o sa fiu in sala si –o sa sufar alaturi de personajele tale. De tine depinde, acum, ca eu sa sufar mai putin.

    Stii, in seara asta, de 19 noiembrie 1887, ar trebui sa faci o schimbare in text. Te rog, nu pleca urechea la ce spun actorii si nu mai schimba nimic: nu-l mai omori pe Ivanov. Asa, la o suta si ceva de ani distanta, cind eu am sa ma uit la piesa, o sa plec acasa cu un zimbet mic, abia sesizabil.

    Dar o sa plec zimbind.

    Multumesc,

    Cristina

    P.S. Uite, ca sa te induplec iti arat ce frumos va fi decorul de la Bucuresti.

    1216

    noua Audrey – Carey Mulligan

    23 de ani. Nina in cea mai de succes montare britanica a Pescarusului lui Cehov. (acum montarea a fost dusa si la New York)
    revelatia de la Sundance de anul acesta ( An education – cu Emma Thomson si Peter Sarsgaard), viitoarele filme cu Natalie Portman, respectiv Johnny Depp.

    729
    Aboneaza-te la newsletter

    Adresa de email:


    Aboneaza-te!