Tag : copenhaga

Temptations_Photography_2FOTO- Arhitectura plină de culori și forme din Copenhaga și Malmo

FOTO- Arhitectura plină de culori și forme din Copenhaga și Malmo

Text de Raluca Antuca

Se spune că fotografia este arta observației. Nu prea contează ce vezi, ci cum vezi orice lucru ce te înconjoară. Mereu am crezut că trebuie să ai o viziune atipică sau o atenție la detalii incredibilă ca să reușești să schimbi felul în care o clădire sau un obiect sunt percepute de restul oamenilor.

Doi fotografi, unul din Munich și altul din Stockholm, au pus bazele unui proiect care se numește Temptations și care ne prezintă o altă perspectivă asupra arhitecturii din niște orașe europene. Fotografiilor lor îți atrag atenția imediat, pentru că Nick Frank și Jeannette Hagglund se folosesc de culori, forme și reflexii în aceste frânturi de clădiri.

Copenhaga și Malmo sunt cele două orașe ale căror construcții viu colorate le-au captat atenția și sunt sigură că vă vor plăcea și vouă aceste cadre minimaliste absolut geniale!

Temptations_Photography_1 Temptations_Photography_3 Temptations_Photography_4 Temptations_Photography_5 Temptations_Photography_6 Temptations_Photography_7 Temptations_Photography_8 Temptations_Photography_9 Temptations_Photography_10 Temptations_Photography_11 Temptations_Photography_12 Temptations_Photography_13 Temptations_Photography_14 Temptations_Photography_95

1500
imagesAleksandra Ørbeck Nilssen, frumoasa din jungla

Aleksandra Ørbeck Nilssen, frumoasa din jungla

In 2009 norvegianca Aleksandra Ørbeck Nilssen avea 19 ani. Se afla la New York, tocmai terminase un film si incheiase o serie lunga de prezentari de moda pentru unele dintre cele mai mari branduri din lume. Era obosita si cum sentimental nu statea prea bine, iar pina la urmatorul job avea 2 saptamini de pauza, s-a gindit sa-si ia o vacanta.

O vacanta utila, in care sa voluntarieze pentru oameni care aveau nevoie de timpul si cunostintele sale: in tribul San, din Namibia, una dintre cele mai vechi civilizatii din lume.

Un top model cu o cariera ca a ei e obisnuit cu frumusetea. Cu toate formele de frumusete, din cele mai luxoase locuri ale lumii. Numai ca a ajuns in rezervatie la ora apusului si, in soarele acela perfect, rosiatic, a auzit ragetul leilor: un vuiet care venea de departe si se rostogolea amplificindu-se ca un ecou. Nu i-a fost frica, dar a realizat ca in locul acela era mai multa frumusete decit vazuse vreodata. Si-a decis ca o sa ramina o vreme in Namibia.
***

 Cind era mica Aleksandra adora sa se uite la Pocahontas si iubea animalele. A facut tot ce depindea de ea sa aiba acasa macar o gaina, daca nu au lasat-o cu un ciine sau o pisica. Citiva ani a crescut aproape de o ferma si a avut 2 ciini, dar cind parintii s-au mutat, n-a putut lua ciinii si-a decis ca, din cind in cind, va fi ea un ciine. S-a jucat apoi de-a “iepurele” si parintii ca sa o linisteasca i-au luat 2 pestisori.

I-a considerat plictisitori; nici macar nu putea sa-i pupe, ii alunecau printre degete.

La 15 ani a descoperit-o o agentie de modeling – inalta, blonda, cu picioare lungi si fusiforme – si-a trimis-o la Paris. Ziua mergea la castinguri, seara invata ca sa-si ia examenele via internet. La 18 ani s-a mutat la New York, sa invete actorie si-a continuat acolo modelingul. Intr-un an a obtinut 3 roluri mici in filme cu bugete mari, un agent foarte important si-avea o cariera foarte mare in fata.

Cam pe atunci si-a luat vacanta si s-a dus in Namibia.

***

In primele zile in tribul San a incercat sa cunoasca  cit mai multi localnici. Intr-o zi a intilnit o femeie care statea pe un scaun linga o coliba. Avea picioarele incrucisate intr-o pozitie care aducea cu exercitiile de yoga pe care ea le facea la New York, iar chipul femeii, cu pielea neagra si lucioasa, nu trada nicio virsta.

Au stat de vorba ajutate de un translator si femeia i-a spus ca, in limba tribului San, nu exista cuvintele “iubire” si “ura” , ci doar “sa iti pese”. Verbul acesta insotit de adverbe potrivite da sensuri de iubire sau ura. “Nu poti sa urasti pe cineva, daca nu-ti pasa”, i-a explicat femeia.

S-a ridicat apoi de pe scaun cu o miscare svelta, de sportiva, ca si cum n-ar fi facut nici cel mai mic efort ca statea in pozitia aceea, contorsionata. Cind Aleksandra a intrebat-o citi ani are, a raspuns zimbind “92”, iar primele ei ginduri au fost: “oare ce maninca oamenii astia, ce fac de arata si se misca asa?”

***
 Ca voluntar, Aleksandra a inceput sa ingrijeasca animalele ranite, sa vorbeasca cu localnicii ca sa le explice reguli de igiena si si-a confruntat propriile frici.

Intr-o dimineata a deschis valiza care era la marginea cortului si-a gasit un pui de ghepard. A lasat usor capacul la loc si a rugat pe cineva sa vina sa o ajute. Intr-o alta zi, in timp ce ingrijea impreuna cu un alt voluntar un pui de elefant, acesta s-a speriat si, cu trompa, i-a rupt – fractura deschisa – mina colegului.

A invatat repede ca in salbaticie daca ti-e frica mori, dar in acelasi timp trebuie sa stii sa lasi garda jos pentru ca sa-ti functioneze simturile, inainte de a reactiona mintea. Doar asa eviti incidentele.

Dupa 2 saptamini a sunat telefonul; agentul o anunta ca are un nou job la New York. I-a spus “nu ma mai intorc” si- a inchis repede telefonul, deconectindu-l.

Cind au vazut ca ramine, localnicii i-au lasat la usa 2 pui de babuini; mama lor fusese omorita de braconieri si indienii stiau ca voluntarii sunt acolo sa-i ajute.

A hranit puii de babuini cu seringa, la fiecare 4 ore, pentru ca erau prea mici ca sa manince. Cind au mai crescut, au inceput sa faca boacane: sa sparga lucruri, sa fure obiecte pe care le duceau in padure. DarAleksandra n-a avut voie sa-i certe sau sa incerce sa-i domesticeasca, trebuia sa-i lase liberi; cind erau independenti si se puteau hrani singuri, plecau in padure.
Despartirea a fost dureroasa, dar Alekxandra stia ca asta va urma.

Pina acum citeva saptamini Aleksandra a fost mama pentru 3 pui de ghepard. A fost istoria clasica: braconierii au omorit mama, a gasit puii la usa si-a trait cu ei un an si jumatate. Nu mai erau deloc pui cind s-au despartit, iar imaginile cu ei alaturi par trucaje.

***

Abia dupa 2 ani s-a intors prima data in “lumea civilizata” – nu mai voia sa voluntarieze pentru altii, voia sa-si faca propria asociatie, care sa militeze pentru pastrarea traditiei tribului San si -avea nevoie de aprobari, acte etc.

De atunci face naveta intre America sau Norvegia si Nanofasa Reserve, locul ei , parcela ei de pamint african pe care o protejeaza. Participa rar la shootinguri sau prezentari de moda, iar banii pe care-i obtine ii foloseste pentru asociatia ei. Are 2 angajati din tribul San si inca unul in Norvegia care o ajuta cu lobby-ul guvernamental, cu obtinerea de fonduri la nivel global.

In acesti ani a inceput sa-i invete pe localnici carte; a creat Barefoot Academy un proiect in care batrinii predau traditiile tinerilor – dansuri, povesti. Copiii primesc diplome si sunt incep sa fie calificati in a-i asista pe cei care vin sa-i ajute sa ingrijeasca animalele – notiuni de medicina veterinara, de igiena.

Aleksandra ii numeste mentori pentru voluntari. De fapt asta este strategia ei de a le fi alaturi; “Nu le spun ca ii ajut, le spun ca am nevoie de ei. Ceea ce e foarte adevarat, pentru ca si eu m-am schimbat fundamental invatind de la ei.”

 

Puteti urmari viata Aleksandrei din jungla pe blogul ei, tot acolo puteti face mici donatii pentru asociatia ei. Mi-a spus ca fiecare dolar conteaza pentru ca in jungla un dolar inseamna mult mai mult decit in orice oras al lumii si m-am gindit ca ar parea ca o magie ca de niciunde sa inceapa sa primeasca citiva dolari din Romania. De la oamenii care i-au citit povestea incredibila.

Citeva sute de oameni de la celalalt capat al pamintului, cu cite un dolar fiecare. N-ar fi o poveste magica? (in marginea de jos a blogului ei, e o aplicatie pentru donatii)

 

***
Aleksandra Ørbeck Nilssen a fost una dintre cele 5 finaliste ale concursului Walk in Style organizat anual de brandul Ecco, concurs care premiaza  cu 35.000 de euro femeile din Europa care stiu sa mearga elegant prin viata, facind fapte bune.

Ceremonia desemnarii cistigatoarei a avut loc saptamina trecuta la Copenhaga in deschiderea Copenhagen Fashion Week; am sa va spun curind si povestea cistigatoarei care e la fel de spectaculoasa.

Alaturi Walk in Style, Ecco organizeaza o alta mare actiune orientata catre beneficiarii pantofilor lor – Walkathon – un maraton prin Copenhaga la care participa mii de oameni, cu intreaga familie; pentru fiecare kilometru parcurs, Ecco doneaza un euro unei asociatii umanitare.


 

4880
covered_dishGeorg Jensen, bine ati venit in lumea luxului

Georg Jensen, bine ati venit in lumea luxului

Brandul despre care scriu nu exista in Romania, dar vorbeste despre luxul adevarat, asezat si asumat, care n-are nici cea mai mica legatura cu Bentley-ul tinut in fata blocului sau gentile pe care le afisezi ostentativ.

Luxul cum in Ro nu e cunoscut decit de un numar de persoane care incap pe degetele de la ambele miini.

***

Georg Jensen este un brand danez de bijuterii care a plecat insa in 1903 de la a produce argintarie de masa – tacimuri si vesela. astazi pastreaza aceeasi tehnologie – adica cioplitul cu dalta in argint,  prelucrarea manuala la lampi cu foc – pentru produsele sale cheie. comandate de Case Regale sau de presedinti de stat.

cum ar fi acest platou pentru somon care are cam 1 metru lungime si care este facut in 6 luni de un singur domn care ciopleste zilnic la el

 

daca va intrebati cum arata domnul care munceste zilnic 6 luni la acest obiect, raschetind o placa uriasa de argint, indoind-o cu flacara – o lampa cu foc -, iata-l in fotografie.

 

pretul unei asemenea creatii gata sa gazduiasca somonul la o cina regala este de 1.200.000 coroane daneze.

ca sa ajungi sa lucrezi la georg jensen te inscrii pentru in intership. daca esti norocosul selectionat intre cei 20 de interni esti la un pas de victorie, dintre cei 20, 4 merg in finala – dau probe de maiestrie si sunt angajati.

meseria de creator in argint masiv e grea, dar e o traditie de familie. de exemplu, domnul care este in fotografia de mai jos este a treia generatie care lucreaza la Georg Jensen. e specialist in tavi si e fericit ca si fiica sa vrea sa urmeze aceeasi cariera: tocmai a intrat in programul de intership.

 

tavile acestui domn au dus mic dejunuri regale sau prezidentiale, sunt in casele unora dintre cei mai bogati oameni ai lumii. stie exact cite tavi a facut – tot doua pe an – in cei 22 de ani de cind lucreaza in companie. banuiesc ca stie exact si cine sunt clientii care au beneficiat de truda lui, dar asta e top secret. in lumea luxului adevarat, nimeni nu se lauda cu ce are.

stie exact insa cind a fost momentul in care a stricat o tava: i-a cazut o parte  dintr-o menghina pe ea si argintul s-a indoit. a trebuit sa o ia de la capat, a trimis la topit argintul brut si-a folosit altul, muncind zi si noapte ca sa recupereze timpul pierdut. a fost singura tava pe care a gresit-o in toti anii de cind munceste la Georg Jensen.

bucuria de bol de mai sus e facuta manual. fetele care cioplesc in ritm de chinezoaice, mereu cu aceleasi miscari si aceeasi intensitate sunt … ele

 

in lumea luxului pe bune, nu de carton, vizitatorii intr-un asemenea atelier sunt invitati sa atinga oricare produs – chiar daca el e facut din fildes de mamut de 1000 de ani vechime. oamenii trebuie sa stie pentru ce dau banii.

in lumea luxului pe bune nu se spun nume. niciodata.

iar cind te suna un client ca vrea sa-i faci o replica de la un candelabru Georg Jensen cumparat de la o licitatie, iti mobilizezi toata echipa.

in lumea luxului adevarat, nu-ti cumperi vesela de la magazin ci de la muzeu, colectia Georg Jensen face turul lumii si e expusa in marile muzee, iar comenzile vin pe fir direct, departe de ochii lumii.

 

puteti descoperi pe site-ul Georg Jensen si colectiile mass market de bijuterii si argintarii, dar si capodoperele care sunt doar in casele unora dintre cei mai valorosi oameni din lume.

***

am descoperit brandul Georg Jensen la invitatia Ecco – cei care fac cei mai confortabili pantofi din lume – care au avut zilele trecute la Copenhaga un eveniment foarte emotionant: Walk in Style – au premiat dintre 5 nominalizate, pe 0 tinara care stie sa mearga prin viata nu doar confortabil ci si facind fapte bune.

povestea ei si a inca unei fete senzationale dintre nominalizate, in curind.

1698

copenhaga primele ore

sunt de mai putin de 5 ore in copenhaga si deja m-am socat tare.

m-am socat din primele 20 de min. cind am vzt pe fereastra unei camere din hiltonul de linga aeroporrt o minunatie.

*
in aeroportul nostru mi-am facut o prietena, andreea popescu care locuieste in feroe si care facea in seara asta escala la copenhaga. la sosirea in copenhaga, am decis sa se cazeze mai intii ea – pentru ca locuia linga aeroport – ca apoi sa vina cu mine in oras, sa ma cazez si eu si sa-mi arate frumusetile daneze.

cind am intrat in camera ei, avea un geam de sticla cit tot peretele si in fata era cel mai frumos lucru pe care l-am vzt in viata mea.

un pod care iesea din mare si plutea pe mare – facea legatura intre danemarca si suedia peste marea baltica.
incredibil arata. in-cre-di-bil.

*
bunul simt m-a fct sa ma gindesc “cum naiba l-au construit peste mare?”
am inteles repede ca e un tunel prin care masinile merg pe sub apa o bucata de vreme ca sa iasa pe pod in mijlocul marii, dar…

e incredibil cum arata podul si cum rasar pilonii din mare, unul cite unul.
pare ca soseaua pluteste pe mare. ti se taie respiratia la propriu.

pe limba lor podul se numeste The Øresund Bridge. iata citeva fotografii luate de pe net, pentru ca nu am un aparat cu teleobiectiv ca sa-l surprind in toata frumusetea lui.


*
cind eram mica, foarte mica, si mergeam la mare cu parintii, cea mai mare bucurie a mea era sa ajung la “poduletze”. mi se parea o mare minune cum stau suspendate bucatile de ciment care formau soseaua.
au trecut multi ani, am invatat matematica si fizica, am inteles sistemul pe care se bazeaza constructia unui pod, dar in seara asta – cind am vazut podul asta – m-am simtit mai ceva ca-n copilarie.

nu pot sa-mi imaginez cum a fost construit. care sunt legile fizice sau matematice ca fac posibil ca o sosea sa pluteasca peste mare.

si m-am gindit ca noi nu putem sa facem o sosea pe cimpie:(

*
acum somn de voie, miine particip la Walkathon. pentru fiecare kilometru pe care-l parcurg, ECCO va dona un euro pentru o cauza nobila, asa ca trebuie sa fiu odihnita sa produc ceva banuti:)

2023
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!