Tag : copil

shutterstock - bebelusDespina, proaspătă mamică: 50 shades of Rareș

Despina, proaspătă mamică: 50 shades of Rareș

Îmi aduc aminte că înainte să nasc am citit un articol despre cum e sa fii mamă de băiat și tot ce am rețiunt de acolo era că “There is pee. Everywhere!!” După șase luni aș zice că problema reclamată nu e așa dramatică (deși au fost unele cazuri la masa de înfășat când puiul de om eliberat de scutec a acționat ca un fel de țâșnitoare în grădină, doar că grădina era dormitorul lui…).

Ce mă frapează pe mine este dragostea pătimașă a unui bebeluș de numai câteva luni.

Încă de când face ochi se repede cu toată dragostea și forța lui să mă îmbrățiseze și îmi scrijelește pe obraz unghiuțele lui… Dăcă cumva eu dorm cu spatele la el, are grijă să îmi dea bună dimineața cu o serie de piciorușe pe spate sau mă apucă bine de păr și trage cu toata forța lui!

Deunăzi în parc, în timp ce ta-su împingea la căruț simțeam privirile cu apropos ale femeilor care treceau pe lângă noi. Inițial am crezut că am eu o imaginație prea bogată, dar deja la a treia privire am înțeles ce se întâmpla. Tot gâtul soțului meu era marcat de zgârieturi zdravene, așa că imaginația prea bogată o aveau doamnele din parc. Observau petele roșii de pe gâtul omului și apoi se uitau cu privirea aia complice către mine. Dacă ar fi știut ele că autorul respectivelor urme stă în căruț…

Și când am crezut că i-am învățat tactica, mă uimește cu o abilitate nouă!

Sâmbăta dimineață. Printre jaluzele se întrezăresc razele optimiste de soare primăvăratec. Eu sunt prima care s-a trezit și îl privesc știind că nu mai durează mult până face ochi. Un zâmbet de la o ureche la alta își face loc pe guriță și îndreaptă mânuțele către mine. Contracarez și îi prind degețelele, imaginându-mi că am evitat o nouă urmă pe față. Îi subestimez însă inteligența. Cu o privire gingașă se apropie de mine iar eu zâmbesc cu gândul că voi primi primul pupic conștient al copilului meu. Dumnealui se duce țintă spre ochiul meu și își infinge cele două bucăți de dințișori direct în arcadă, iar strigătul meu e întâmpinat de un hohot de râs din partea lui.

Și uite așa rescriem noi romanul erotic cu totul alte conotații. Dragostea pătimașă e la modă și între mame și băieți zilele acestea.

*
Responsabilă de PR și evenimente la cel mai cool mall din oraș – Promenada, soția lui Răzvan și mama lui Rareș, Despinei îi place să scrie despre noile experiențe din viața sa.

900
american-sign-languageo rasplata neasteptata

o rasplata neasteptata

habar n-ai la ce iti folosesc lucrurile pe care le inveti, atunci cind le inveti.

***

putin mai devreme la iesirea de la metrou piata sudului, un copil cam de 6-7 ani urla ingrozitor spre disperarea mamei lui care trebuia sa se confrunte cu privirile dezaprobatoare ale trecatorilor.

am crezut ca e autist, pentru ca mama – aflata in genunchi, cu bagajele lasate pe jos – incerca sa aiba contact vizual cu el. m-am dus la mama si i-am zis ca o ajut eu cu bagajele, sa-l ia in brate ca sa treaca de portile cu bara de metal.

mama, recunoscatoare, mi-a zimbit si a inceput sa-i vorbeasca baiatului  in limbajul mimico gestual, asa mi-am dat seama ca de fapt grohaia cind plingea pentru ca era mut.

cind mama l-a luat in brate si copilul a fost cu fata la mine, i-am zis – si vocal si prin semne:

– vrei ciocolata? am o ciocolata.

copilul surprins ca vorbesc cu el, a incetat din plins pentru o clipa.

cind a trecut de bara metalica si eu am venit cu bagajele, i-am zis mamei lui ca acum trebuie sa-i dau ciocolata pe care o am. copilul mai miriia putin, dar a luat ciocolata.

– spune-i doamnei “multumesc”, i-a zis mama in limbajul semnelor.

cum copilul nu reactiona f tare, i-am facut eu semnul “cu placere” – se deseneaza o inima in partea stinga a pieptului.

copilul se uita tot mai curios si cu ajutorul mamei – cunostintele mele de limbaj mimico gestual sunt f limitate – am aflat ca il cheama Cristi.

– pe mine ma cheama aproape la fel, Cristina, dar nu mai stiu sa arat pe litere. ma inveti?

si cum mama i-a tradus ce spuneam, copilul m-a luat de mina, ne-am tras pe margine si mi-a aratat pe litere cum se zice numele meu.

desigur, am plecat prieteni si mi s-a parut ca momentul asta a fost ca si cum am primit cea mai mare rasplata pentru cit m-am chinuit in putinele lectii de limbaj mimico gestual pe care le-am luat acum citiva ani la British Council.

2712
ben_breedlovemesaje in tacere

mesaje in tacere

un pusti din texas, Ben Breedlove, cu o boala cardiaca a murit de Craciun.

a inregistrat cu o saptamina inainte un mesaj care face ocolul televiziunilor din america; foarte emotionant si motivational.
un mesaj indirect despre demnitate si optimism

1117
semafor-pietonieducatie

educatie

acum citeva minute la trecerea de pietoni de linga liceul Lazar.

O fetitza cu o geaca roz cu gluga cu franjuri de puf linga tatal imbracat in trening cu dungi “adidas”. ea la 8-9 ani, el putin peste 30.
in spate mama, purtatoare de un bebe, nenascut inca.

fetita a facut un pas hotarit catre trecerea de pietoni, tatal a smucit-o de mina si-a inceput sa strige:

“unde te duci asa? Traversezi dupa ce te uiti in stinga, apoi in dreapta si nu vezi nicio masina. ai inteles?”

ceilalti trecatori, care asteptau sa se faca verde semaforul, deranjati de tonul strident al tatalui, au intors privirea catre ei.

tatal si-a luat fiica de mina si, mindru – sub privirile celor care voiau sa inteleaga ce e cu el -, a traversat strada.

din spate s-a auzit mama, timid: “pai acum? e roshu!”

1468
cosprimul meu meci de baschet

primul meu meci de baschet

Un meci de baschet = niste baieti inalti si musculosi care alearga in chiloti pe un teren atit de mic incit poti sa-i vezi in detaliu. Slam dunk. Michael Jordan. Vlade Divac. Ghita Muresan. Asta e tot ce stiam despre baschet. TOT. Pina astazi.

Una dintre prietenele mele Oltea – (cunoscuta de voi drept Nebuloasa) care e strins legata de echipa B C Timisoara – a venit cu echipa ei la doi pasi de noi, la Otopeni. Asa ca am mers pentru prima data in viata mea la un meci de baschet: fix la Otopeni, ca sa petrecem mai mult timp cu Oltea si sa sustinem echipa ei.

Bine,recunosc, si  ca sa-i vedem pe baietii frumosi in chiloti.

*

Baschetul la fata locului nu seamana cu ala de la tv.

In primul rind are miros.

Intr-o sala care are maxim 100 de locuri si e cit sala de la liceul pe care l-am terminat, jucatorii trec milimetric pe linga tine, de la vestiar si catre vestiar. Si-i simti. Nu miros a after shave, ci a … ceva aspru si intepator.

M-am gindit la formol, apoi la solutiile chinezesti pentru masaj. A venit Andrei Cismaru (fost jucator de baschet, translatorul meu la acest eveniment) si-a facut lumina: miros a Ben Gay. Jucatorii intra pe teren imbalsamati in Ban Gay ca sa evite intinderile musculare.

Sportul, ca mai toate lucrurile pe care le stiu, este (si) despre echilibru.

Baschetbalistii  se incalzesc pentru intrarea in teren fortindu-si ligamentele, intinzindu-le la maxim. (probabi ca toti sportivii fac asta)

Am vazut o balanta de trupuri intr-un echilibru perfect pentru un stretching spectaculos (banuiesc ca si dureros): fizioterapeutul BCTimisoara si-a pus cele peste 80 de kg balans pentru bratele lui  Dan Paltinisanu care, aplecat in fata peste picioarele in echer, isi impingea la limite teribile muschii picioarelor; vibrau pur si simplu.

(putin mai tirziu am aflat ca Paltinisanu e fiul unui celebru fotbalist care a dat numele stadionului din Timisoara si ca in urma cu o saptamina a facut eforturi incredibile ca sa joace cu o acidentare la glezna. Acum, cind scriu mai stiu si ca e un membru important al echipei nationale si zimbesc cu gindul la cit de mare e in umeri si cit de subtiri ii sunt gambele: ca de balerina)

Baschetul cu barbati are si arbitri femei.

Am vazut-o astazi pe o doamna care abia daca le ajungea pina la mijlocul bratului celor mai multi dintre sportivii pe care i-a arbitrat. Am admirat-o pentru vointa cu care se baricada de orice semnal sonor venit din public. Simteam cum si-a asezat intre ea si public un geam, cum nu aude ce vine de la un metru de ea de la spectatorii recalcintranti, abtiguiti si mitocani. E si asta o chestiune de echilibru, de antrenament si de concentrare.

Baschetul iti afecteaza creierul

Stiu suna ciudat, dar Andrei mi-a explicat ca e un sport anaerob (in sala inchisa), jucatorii alearga pe spatii mici cu viteze mari, consuma mult oxigen si, de la un moment incolo, creierul nu se mai oxigeneaza cum trebuie. Asa se explica de ce apar si violente pe teren.

Motiv ca sa citesc what sports do for your brain

Sigur asta e valabil pentru jucatori, desi nici unii spectatori nu pareau ca se simt prea bine. Am intilnit mitocanul de Otopeni (am sa-i dedic un blog) care facea ca toate animalele din spatele cosului pentru a le distrage atentia jucatorilor la loviturile de pedeapsa/or libere. (Iarta-ma Andrei stiu ca mi-ai spus cum se cheama loviturile alea, dar am uitat)

Baschetul e cu imbrinceli-vinatai-julituri

Cind te uiti din rindul 2 din spatele unuia dintre cosuri ti se stringe inima la fiecare agomerare umana. Cred ca jucatorii pleaca acasa cu nenumarate vinatai pe la coaste; am vazut pumni plasati discret, coate care inteapa, brate care imping si alte utilizari ale greutatii corporale intru impiedicare adversarului de pot sa fac exercitii de gimnastica timp de o luna cu ele.

Jocul? Pe cuvint daca vedeam cind era vreo greseala.

Abia daca apucam sa vad mingea, darmite sa inteleg ca au facut pasi, n-au pasat altuia care era mai bine amplasat in teren sau cine stie ce regula au mai incalcat. (Ce au facut? il intrebam pe Andrei si el traducea de ce fluierase arbitrul). Sa mai recunosc si jucatorii ar fi fost ca si cum as fi obtinut doctoratul.

Ca la orice lucru din viata, pentru a putea vedea detaliile care fac diferenta, pentru a putea privi in profunzime, tre sa fi atit de familiar cu lucrurile de baza incit sa faca parte din tine. nu cred ca ajung la performanta asta cu baschetul.

Habar nu am ce scor a fost la final.

(nici nu ma prinsesem ca s- a terminat, m-au pierdut de pe la sfertul 3). Stiu ca Timisoara a luat bataie si mai tin minte privirea dezamagita a nepotului unuia dintre jucatorii timisoreni, un baietel de 9-10 ani, care venise cu sora jucatorului la meci.

In masina, am comentat cu fetele cu care am vazut meciul ca micutul tocmai ce a primit o lectie despre infringere.

“bine ca a invatat prin exemplu indirect” a zis Alina Mereuta.

“va trebui sa invete si din exemplu direct pina la urma”, am continuat eu.

De fapt, cred ca  despre asta ar trebui sa fie sportul: sa invatam sa ne depasim limitele pentru a obtine victorii, dar sa ne si obisnuim cu infringerile.

*

Andrei a zis ca ma mai invata si cum e cu rugby-ul, dar daca mai aveti alte sporturi exotice de explicat stiti unde ma gasiti:)

Multzam Oltea, Ruxa, Diana, Alina si Andrei.

Foto by Diana Stoleru (cu jucarica mea, galaxy tab)

4120

mondenii

v, 5 ani: “pe tine cum te cheama?”
geta voinea
“aaaa, te stiu. pe tine te imita mondenii”

*
azi, la sedinta foto

1043

iubiri de week end

Cum e cind nu te iubeste?

Cine sa nu te iubeasca?

Pe cine iubesti tu.

Dar tu pe cine iubesti?

Nu zic de mama, zic asa…in general. Tu ai iubit si nu te-a iubit?

Da. A fost greu, dar n-am murit din asta. Si-am mai iubit si dupa aia.

Aha. Si cum ai facut sa te iubeasca?
(…)
(conversatie cu un tinar domn de 8 ani! care, dupa o jumatate de ora de dialog, a ajuns la concluzia ca trebuie sa mearga mai mult la sport, in loc de scoala, ca sa –l placa fetele)

*

“Sa faci lucrul tau cu toata neputinta de a face altceva”, Gigi Caciuleanu la tv, azi dupa amiaza.

Il iubesc foarte tare pe omul asta.

1237

carti pentru copii

In librarii, standurile de carti pentru copii din categoria enciclopedii, “corpul uman”, “1001 intrebari importante” sunt de trei ori mai mari decit cele cu povesti.
Pare ca le bagam in cap stiinta cu forta (“ia-o si pe asta”, “ba citeste-o si pe asta”, “nu nu si asta e importanta”) si nu ii mai lasam sa viseze, sa-si imagineze istorii.

In schimb regretam cind apropiatii nu sunt interesati decit de informatia bruta, de efectul faptelor si nu de istoria lor, cind n-au rafinamentul observatiei lucrurilor din jurul lor.

Ne stricam la cap inca de mici. Si-i stricam si pe altii.
“Nu-i asa ca e destept copilul meu? Uite a citit si enciclopedia asta; intreaba-l, sa vezi cite stie”.

*
Azi, dupa o tura prin librarii si o vizita la o prietena, mama de copil de 8 ani.

1880
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!