Tag : carti simpa

books3Biblioteca Bloggerului Roman – sau ce am citit in 2013
carti simpa
11 years ago

Biblioteca Bloggerului Roman – sau ce am citit in 2013

Cristi China (chinezu) m-a rugat sa scriu care sunt cartile pe care le-am citit in 2013. e parte dintr-un proiect al lui care se numeste Biblioteca Bloggerului Roman in care vrea sa centralizeze cartile pe care le mai citesc oamenii din online.

Scriu din ce in ce mai rar despre ce carti citesc pentru ca sunt putine care pot fi gasite pe piata noastra si pt ca mi-a zis cineva odata ca e mai bine sa nu stie lumea ca citesc mult. Ceea ce e foarte adevarat. Dar pentru Cristi fac o exceptie pentru ca oricum ii sunt datoare vinduta si m-a luat la sentiment ca “sa apara in centralizatorul final si carti mai rare”, plus ca doar enumar cartile, nu fac cronici pt ele 🙂

iata lecturile mele din 2013; unde exista si postari pe blog despre ele, avem si link la opinia mea, pe titlu avem link de unde o puteti cumpara, daca va suna in vreun fel titlul

Paul Cronin – Roman Polanski – Interviews

the best american magazine writing 2012

Best European Fiction – 2012

Stephen King – On Writing: 10th Anniversary Edition: A Memoir of the Craft

Christopher Booker – The Seven Basic Plots: Why We Tell Stories

Alfred Adler – Intelegerea vietii, introducere in psihologia individuala, editura trei

David Kusek, Gerd Leonhard – The future of music, manifesto for the digital music revolution

Elmore Leonard – 10 Rules of Writing

Daniel Tammet – Thinking In Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math

Paul Scott – Robbie Williams: Facing the Ghosts

Daniel J Levitin – creierul nostru muzical, Humanitas

Mozart – Scrisori, Humanitas

Celibidache – Intilniri cu un om de exceptie, editura Spandugino

Chopin – letters 1810-1849

Dalai Lama – Emotii distructive, Curtea Veche

Roland Barthes, Fragmente dintr-un discurs indragostit, Editura Cartier , am scris despre ea aici

dr Elisabeth Kubler Ross – Despre moarte si a muri, EF PUblising

About love: Reinventing Romance for Our Times, am scris despre ea aici

Whitney Chadwick & Isabelle de Courtivron – Cealalta jumatate – creativitate si relatii intime, Vellant

Alain de Botton – Religia pentru atei. Vellant

Diane Ducret – Femeile dictatorilor, Curtea veche, am scris despre ea aici

Emir Kusturica – Unde sunt eu in povestea asta?, Polirom

Filip Florian – Toate bufnitele, Polirom, am scris despre ea aici

Alessandro Baricco – Novecento, Humanitas

Ambroise Vollard – Amintirile unui negustor de tablouri, editura meridiane (mai poate fi gasita doar in anticariate),am scris despre ea aici

Denis Diderot – Bijuteriile indiscrete – Paralela 45 (asta e proza erotica, aparuta cu mult mult inainde de fiftty shades:) ).

Dino Buzzati – O dragoste, Polirom

J.R. Moehringer – Dulcele bar, editura Publica, am scris despre ea aici

Pete Sampras, in mintea unui campion, editura publica – am scris despre ea aici

Phillipe Starck – impresii de aiurea, editura publica, am scris despre ea aici

Rene Stauffer – Roger Federer: Quest for Perfection

Mircea Morariu – carte cu Gina Patrichi, am scris despre ea aici

N.N. Tonitza – Corespondenta, editura Meridiane (mai poate fi gasita doar in anticariate)

Kazuo Ishiguro – Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg, Polirom, am scris despre ea aici

Rebecca Miller – Ritmuri Interioare, editura trei , mai poate fi gasita doar in anticariate. am scris despre ea aici

Kurt Vonnegut: Letters

Radu Beligan. Intre acte, editura allfa, am scris despre ea aici

Adrian Telespan – Cimitirul, editura Herg Benet. am scris despre carte aici

Donna Tartt – THE GOLDFINCH

Tom Wolfe – Hooking Up

Ioana Parvulescu – În intimitatea secolului 19. Humanitas

Carlos Ruiz Zafon – Umbra Vintului, Polirom

Hilton Als – White Girls

Kate Atkinson Life After Life

*

Dacavreti sa contribuiti la proiectul lui Chinezu, scrieti-va lecturile pe blog si tag-uiti ca sa stie sa ia in calcul si postarea voastra. Abia astept sa centralizeze citeva mii de carti ca sa munceasca mult (mult mai mult decit am stat eu sa pun link-uri la aceste titluri:))

Va multumesc.

 

6
5171
love1Limbajul este o piele…
carti simpa
11 years ago

Limbajul este o piele…

Limbajul este o piele: imi frec limbajul de celalalt. E ca si cum as avea cuvinte in loc de degete sau degete la virful cuvintelor.

Limbajul meu tremura de dorinta.

(A vorbi indragostit inseamna a te darui fara limite, fara dezechilibrare; inseamna a practica un raport fara orgasm. Si poate ca exista o forma literara a acestui coitus reservatus: galanteria pretioasa).

Roland Barthes, FRAGMENTE DINTR-UN DISCURS ÎNDRĂGOSTIT, Editura Cartier

*

e o carte despre cuvinte si limbaj. fragmentul asta e ca sa va convinga sa o cititi, dar e mult mai tehnica si, poate, mai arida decit las eu sa se vada aici:)

*

am vazut la gaudeamus cartea asta. doar ca era foarte aglomerat la standul editurii, n-aveam timp sa stau si mi-am promis ca o caut in librarii. pe parcurs am uitat cine e autorul, ma gindeam ca e Bourdieu sau Baudrillard. si m-am plimbat prin librarii fara sa o identific.

nu-i mai stiam nici titlul bine asa ca nu imi aparea la niciun search

astazi Ana mi-a spus ca tocmai ce -a primit cartea (ii povestisem de ea cum ma intorsesem de la tirg si si-o comandase pe net).

acum citesc, ebook version.

happy.

*

later edit: si tot din carte, dar direct in engleza ca in aceasta versiune o citesc:

“Am I in love? –yes, since I am waiting. The other one never waits. Sometimes I want to play the part of the one who doesn’t wait; I try to busy myself elsewhere, to arrive late; but I always lose at this game. Whatever I do, I find myself there, with nothing to do, punctual, even ahead of time. The lover’s fatal identity is precisely this: I am the one who waits.”

“To know that one does not write for the other, to know that these things I am going to write will never cause me to be loved by the one I love (the other), to know that writing compensates for nothing, sublimates nothing, that it is precisely there where you are not–this is the beginning of writing.”

“As a jealous man, I suffer four times over: because I am jealous, because I blame myself for being so, because I fear that my jealousy will wound the other, because I allow myself to be subject to a banality: I suffer from being excluded, from being aggressive, from being crazy, and from being common.”

***

cumparati-va cartea, e o bucurie de lectura

 

1
2294
Cimitirul-desen-superb-350x350Cimitirul – sau ce faci din prietenie
carti simpa
11 years ago

Cimitirul – sau ce faci din prietenie

el s-a dus pentru mine pina in nordul Londrei (ma rog, sta la Londra, n-a fost chiar un deranj foarte mare) ca sa asiste la filmarile unei productii la care Akram Khan facea coregrafia si sa-mi scrie mie un reportaj; eu am glasuit la lansarea cartii lui – Cimitirul, rostind cuvinte pe care altfel nu le-as spune niciodata in public.

tocmai am descris prietenia mea cu Adrian Telespan, proaspat autor de roman.

n-am alte vorbe mai potrivite ca sa va recomand mai bine cartea, asa ca incerc sa-mi aduc aminte cam ce am spus la lansare.

*
Telespan a intrat in viata mea via Sanziana Pop. a venit la revista la care lucram sa scrie pentru site. cred ca in primele 3 luni n-am vorbit 30 de cuvinte. dupa care a inceput sa faca glume si sa spuna adevaruri printre glumele alea.

Telespan mi-a captat suta la suta atentia cind a venit in redactie si-a zis “eu vreau sa fac, pentru site, un interviu cu Oana Pellea.” Recunosc ca nu i-am dat prea multe sanse de reusita pentru ca imi imaginam ca Oana o sa-l puna rapid la punct cind e vorba de micile lui obraznicii.

Ei bine, nu doar ca Oana Pellea i-a raspuns, dar interviul ala – care nu respecta nicio regula a interviului clasic – e un profil minunat al Oanei, al umorului ei, al relaxarii pe care o are in fata unei persoane care se uita la ea ca la un OM, dar care stie sa glumeasca cu ea ca si cum ar glumi cu prietenii lui. (aici e interviul minunat)

Ce a facut atunci in interviul cu Oana Pellea face si acum in cartea lui de debut. Stiu ca sunt foarte multi care vor ride si se vor simti bine, se vor amuza de replicile haioase ale personajelor si si-si vor spune cu satisfactie in barba “uite o carte care vorbeste foarte explicit despre sexul intre barbati ”.

Dar vor fi unii care vor trece dincolo de glume si vor vedea adevarurile simple si frumoase, spuse ironic ca sa fie mai usor de ingurgitat. Si n-am folosit intimplator acest ultimul cuvint.

E o secventa in care Adrian Green, personajul principal al cartii, isi descrie unul dintre iubiti, Daniel, de fapt i se adreseaza, vorbindu-i nu cel mai frumos despre toate partile lui anatomice. Si la sfirsit e o voce interioara care comenteaza:

Futu-ti gura ma-tii de perfect. Esti perfect, o pula. Esti perfect doar pentru mine, boule. Dar nu vrei sa intelegi asta!

Si dincolo de limbajul asta care e dur si mie mi-e greu sa-l rostesc in public, desi el e real si poate fi intilnit in conversatii private, e un mare adevar; despre perfectiunea imperfectiunilor in iubire, perfectiunea pe care doar noi o gasim in persoanele pe care le iubim.

Mi-ar placea sa cititi cartea asta cautind aceste adevaruri spuse ironic. E plina de ele.

*

si, da si mie mi-e greu sa cred ca am rostit injuraturile alea calm, senin, cu cea mai calda si clara voce pe care am antrenat-o in multi ani de radio.

gasiti cartea Cimitirul in librarii sau direct pe site-ul editurii, aici.

P.S. ca sa intelegeti cum e Telespan. ne-a dresat si aliniat pe toti sa venim imbracati in negru la lansare, zeci de oameni s-au conformat si el, senin, era in pulovaras rosu si tricou alb. di-vin.

0
2573
nocturne ishiguroDe citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg
carti simpa
11 years ago

De citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg este o colectie de proza scurta a domnului Kazuo Ishiguro (cel care a scris si Never Let Me Go). Are fix 5 povestiri, bucati dintr-un puzzle de personalitate, care puse cap la cap dau caracteristicile pe care le intilnesti la muzicieni (si prin extenso, la artisti/ creativi de orice fel ar fi): vanitate, ego, incarcarea din ratare, traitul prin procura/ prin emotiile altora, frica de public, adrenalina de dupa un show.

Toate povestirile spun despre aceste lucruri prin actiuni conexe, niciodata prin muzicianul implicat in actiune (de la povestire la povestire e alt personaj principal), iar cartea are o structura cu simetrie in oglinda. Ultima povestire pare a fi “reversul” primeia: amindoua vorbesc despre ratarea in dragoste care poate sa fie inspiratie pentru actul creator, dar si despre succesul prin procura. Prima e cu un cintaret aflat la apusul carierei si in prag de divort, ultima e cu un violoncelist care e la inceputul carierei si e pe cale sa se insoare.

In prima povestire e o secventa cu sotia unui cintaret cindva celebru care e rautacioasa, plina de ironie fata de un domn cu care vorbeste sotul ei. Sotul o cearta pentru atitudinea ei, ea isi cere scuze si urmeaza ceea ce e mai jos, vazut din perspectiva domnului cu care vorbea sotul.

“A intins bratul si-a luat-o de mina. Ma asteptam ca ea sa si-o retraga, insa si-a schimbat pozitia de pe scaun in asa fel incit sa fie mai aproape de el si si-a asezat palma libera de-asupra celor impreunate. (…) Pret de citeva clipe, a fost ca si cum ar fi uitat complet nu doar de mine, ci si de toti oamenii din piazza. Apoi ea a spus, aproape soptind: Nu-i nimic scumpule. A fost vina mea. Din cauza mea te-ai suparat.

Au mai ramas asa o vreme, cu miinile impreunate. Apoi ea a oftat, i-a dat drumul domnului Gardner si m-a privit. Ma privise si inainte, insa de data asta o facea cu totul altfel. De data asta ii simteam din plin farmecul. Era ca si cum ar fi avut un indicator intern de gratie, cu gradatii de la zero la zece, si in acel moment, pentru mine special, il facuse sa urce brusc la sase sau la sapte, insa ii simteam din plin prezenta invaluitoare si, daca mi-ar fi cerut sa fac ceva pentru ea – daca, de pilda, mi-ar fi cerut sa traversez piata si sa-i cumpar niste flori -, as fi facut-o bucuros.”

Mai tirziu descoperi ca indicatorul asta intern de gratie e unul exersat indelung, iar povestea se rastoarna elegant si surprinzator. Insa in fiecare dintre momentele in care vorbeste despre falsitate, despre vanitate, despre ratare, Ishiguro o face cu eleganta si simplitatea de mai sus.

*

Am primit Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg de la un prieten in timpul Festivalului Enescu. Abia acum am citit-o. Imi propusese un joc: dupa ce citesc cartea sa aleg o singura lucrare clasica, orice cred eu ca ar semana cu ce e in scriitura lui Ishiguro, la ce face el trimitere.

Pentru ca ultima povestire se cheama Violoncelistii si e undeva o trimitere mica la Rahmaninov, am ales asta.

daca se intimpla sa o cititi si o puteti asocia cu o lucrare clasica, mi-ar placea sa-mi spuneti aici printr-un comentariu. multumesc

2
2783
Alice Munro wins Man Booker International PrizeCistigatoarea Nobelului, Alice Murno despre scris, rescris si alte tabieturi de scriitor
carti simpa
11 years ago

Cistigatoarea Nobelului, Alice Murno despre scris, rescris si alte tabieturi de scriitor

INTERVIEWER

How do they seem to hold up now? Do you reread them?

MUNRO

There’s an early one in that collection called “The Shining Houses,” which I had to read at Harborfront in Toronto two or three years ago for a special event celebrating the history of Tamarack Review. Since it was originally published in one of the early issues of that magazine, I had to get up and read it, and it was very hard. I think I wrote that story when I was twenty-two. I kept editing as I read, catching all the tricks I used at that time, which now seemed very dated. I was trying to fix it up fast, with my eyes darting ahead to the next paragraph as I read, because I hadn’t read it ahead of time. I never do read things ahead of time. When I read an early story I can see things I wouldn’t do now, things people were doing in the fifties.

INTERVIEWER

Do you ever revise a story after it’s been published? Apparently, before he died, Proust rewrote the first volumes of Remembrance of Things Past.

MUNRO

Yes, and Henry James rewrote simple, understandable stuff so it was obscure and difficult. Actually I’ve done it recently. The story “Carried Away” was included in Best American Short Stories 1991. I read it again in the anthology, because I wanted to see what it was like and I found a paragraph that I thought was really soggy. It was a very important little paragraph, maybe two sentences. I just took a pen and rewrote it up in the margin of the anthology so that I’d have it there to refer to when I published the story in book form. I’ve often made revisions at that stage that turned out to be mistakes because I wasn’t really in the rhythm of the story anymore. I see a little bit of writing that doesn’t seem to be doing as much work as it should be doing, and right at the end I will sort of rev it up. But when I finally read the story again it seems a bit obtrusive. So I’m not too sure about this sort of thing. The answer may be that one should stop this behavior. There should be a point where you say, the way you would with a child, this isn’t mine anymore.

(…)

INTERVIEWER

When you start writing a story do you already know what the story will be? Is it already plotted out?

MUNRO

Not altogether. Any story that’s going to be any good is usually going to change. Right now I’m starting a story cold. I’ve been working on it every morning, and it’s pretty slick. I don’t really like it, but I think maybe, at some point, I’ll be into it. Usually, I have a lot of acquaintance with the story before I start writing it. When I didn’t have regular time to give to writing, stories would just be working in my head for so long that when I started to write I was deep into them. Now, I do that work by filling notebooks.

INTERVIEWER

You use notebooks?

MUNRO

I have stacks of notebooks that contain this terribly clumsy writing, which is just getting anything down. I often wonder, when I look at these first drafts, if there was any point in doing this at all. I’m the opposite of a writer with a quick gift, you know, someone who gets it piped in. I don’t grasp it very readily at all, the “it” being whatever I’m trying to do. I often get on the wrong track and have to haul myself back.

*

Proaspata cistigatoare a premiului Nobel pentru literatura, Alice Munro, intr-un interviu din The Paris Review

 

0
1951
3613Zadie-Smith-Nord-VestNord Vest – in mintea unei femei
carti simpa
11 years ago

Nord Vest – in mintea unei femei

Nord Vest e o carte despre o femeie de 30 si ceva de ani, cu o diploma sofisticata, un barbat mai frumos decit ea si un parcurs care poate fi rezumat in drumul de la o casa sociala – cea in care s-a nascut – pina la un apartament cochet cu chirie dintr-un cartier londonez.

Nord Vest e o carte despre o femeie care si-a schimbat numele ca sa-si depaseasca limitele impuse de originile familei, care e casatoria cu un barbat care nu creste in acelasi ritm cu ea, care vede in citeva clipe, din citeva detalii, cum prietenii ei fac lucruri de complezenta si se plictisesc ingrozitor la intilnirile care “sustin prietenia”.

Nord Vest este o carte despre o femeie pe care o preseaza sotul si mama sa faca un copil, dar cind ramine insarcinata face avort fara stirea lor. pentru ca vrea ca lucrurile macar intr-o privinta sa ramina neschimbate, in cuplul ei.

Nord Vest este o carte despre o femeie pentru care numarul 37 reprezinta ceva. asa ca dupa capitolul 15 vine cel cu nr 37, apoi vine nr 16, continua numaratoarea consecutiv, dar din cind in cind mai apare capitolul 37.

 Nord Vest este o carte in care stai pret de 310 pagini in mintea unei femei pentru ca scriitoarea, Zadie Smith, are o tehnica incredibila. E o carte care urmareste povestea transformarilor interioare ale unei femei destepte si-o face cu o acuratete incit te intrebi, in rarele cazuri in care poti citi obiectiv – fara sa fii in mintea personajului profund cuprinsa de actiune -, cum naiba face de ma prinde asa?

Nord Vest este o carte despre lupta dintre “a face ce trebuie” si “a face ce simti”

***

Mi-ar placea sa cititi Nord Vest, cea mai recenta dintre cartile lui Zadie Smith. E o scriitoare atit de pasionata de ceea ce face incit in copilarie si-a consumat vacante intregi ca sa exerseze tehnici de scris, povestind acelasi lucru in stilurile marilor scriitori ai literaturii universale. Asta ii da acum o acuratete a tehnicii si un stil personal atit de rafinat incit citesti si recitesti si nu poti identifica decit foarte greu ce face printre cuvinte: ele par o insiruire minimalist, simpla si naturala, fireasca de vorbe care descriu o actiune,

Mi-ar placea sa o cititi daca sunteti femeie pentru ca in macar unul dintre capitole o sa va recunoasteti. (poate chiar in cel cu nr 37 care se tot repeta in carte). Dar la fel de tare mi-ar placea sa o cititi daca sunteti barbat. Nu e usor de dus lectura, dar e una dintre putinele ocazii in care puteti fi 100% in mintea unei femei.

*

acum un an cind cartea se lansa in Marea Britanie, mi-am organizat o deplasare la Londra in asa fel incit sa prind si ziua lansarii si am fost primul primul cumparator al unui exemplar al acestei carti intr-un Waterstone 🙂 asta pentru ca imi place foarte mult zadie smith si cred ca e una dintre cele mai bune scriitoare din lume, in acest moment.

am citit cartea in ziua aia, o parte intr-un parc din londra, restul in avion pe drumul catre casa. am recitit- in acest week end, in traducerea in RO care e minunata. (felicitari Casianei Ionita)

faptul ca am recitit-o si in limba romana cred ca spune mult despre cam cit mi-a placut cartea asta.

Nord Vest, Zadie SMITH, a aparut la Editura Polirom.

4
3337
Edouard_Manet_022O poveste despre Degas, Manet si despre respect
carti simpa
11 years ago

O poveste despre Degas, Manet si despre respect

credeati ca doar noi dam foc tablourilor celebre?

iata o poveste cu Degas si familia pictorului Edouard Manet, intimplata la putin timp dupa moartea lui. pictura despre care se vorbeste e cea care e in fotografia de mai sus.

 

O pictura celebra a lui Manet infatisa Executia lui Maximilian, replica la fel de importanta ca si cea cu care se mindreste muzeul din Mannheim. Fratele doamnei Manet considerase aceasta pinza inferioara, fiindca era mai putin “migalita”. Ocupind prea mult loc pe perete, aceasta replica la Maximilian a fost scoasa din rama, facuta sul si azvirlita intr-o debara, sub o mobila.

Intr-o buna zi, fratele doamnei Manet si-a zis ca poate “scoate” ceva si pe aceasta pinza socotita nevandabila. De exemplu sergentul care isi incarca pusca, prezentat singur ar putea trece drept un subiect de gen. Sergentul a fost deci decupat si vindut.

Dupa aceasta mutilare, ceea ce mai ramasese parea cu atit de greu de plasat cu cit pinza era crapata in dreptul soldatilor cu arma la ochi. Pinza a fost din nou azvirlita sub mobila, de unde fratele a scos-o inca o data ca sa mi-o propuna mie. Imi amintesc aerul de tristete al doamnei Manet cind a vazut ramasita aia intinsa pe jos:

– Ce pacat ca Edouard s-a canonit atita cu pinza asta. Cite lucruri frumoase ar fi putut sa picteze in timpul asta.

(…)

Cind i-am aratat lui Degas aceasta pinza pe care a recunoscut-o numaidecit ca fiind cea din care fusese scos sergentul proaspat achizitionat de el, a ramas uimit:

– Familia si iar familia. Sa te fereasca Dumnezeu de familie.

Apoi stapinindu-se, s- a asezat intre mine si tablou si, cu mina peste el ca o lucrare in posesie, mi-a spus:

– Asta ai sa mi-l vinzi mie. Si-ai sa te-ntorci la doamna Manet ca sa-i spui ca vreau sa-mi dea si picioarele sergentului care lipsesc din bucata mea si ceea ce lipseste dintr-a dumitale: grupul format de Maximilian si de generali. Spune-i ca am sa-i dau ceva….

M-am dus la doamna Manet. Fratele ei m-a ascultat. A dat din umeri.

– Mi s-a parut – a spus el – ca sergentul cistiga foarte mult fara picioarele acelea care-i atirnau ca o cirpa; ca si soldatii cu arma la ochi, care erau mult mai bine fara grupul generalilor si fara ceea ce mai raminea din capul lui Maximilian. Daca m-as fi gindit ca niste bucati de pinza mincata de igrasie au valoare, n-as fi aprins focul cu ele.

***

din memoriile unuia dintre cei mai mari negustori de tablouri, Ambroise Vollard – o poveste care spune, peste timp, despre respectul pe care ar trebui sa-l avem pentru creatia artistica de orice fel. si despre smerenia pe care ar trebui sa o cunoastem cind ne apuca gindul modificarii unei creatii.

am citit azi noapte “amintirile unui negustor de tablouri” – ambroise vollard si ma gindesc sa mai scriu  zilele astea citeva povesti din viata pictorilor din alte vremuri.

0
2120
gina-patrichi-678590lFamilia doamnei Gina Patrichi
carti simpa
11 years ago

Familia doamnei Gina Patrichi

“Am fost atit de pasionata de profesie incit tot ce am primit ca iubire de la Victor, sotul meu, si Oana, fiica mea, a fost un cadou imens pe care l-am luat si l-am indreptat spre teatru, tot inspre oamenii carora le dadeam, seara de seara, sentimente, pasiuni, iubire, ura, pina la apogeu” Gina Patrichi

“Mai tirziu, cind din cauza unor neintelegeri am incercat sa ne despartim, ne-am dat seama ca deja eram un cuplu sudat si am renuntat. Din acel moment am inteles mai bine sensul vietii si menirea fiecarua, in special atunci cind e vorba de a trai pentru arta.

Toate aceste fiinte, care au o dotare speciala, indreptata catre creatie, cum era cazul Ginei, au in acelasi timp o patima devoratoare in modul in care-si traiesc viata. Si aceasta patima tinde sa ii atraga, sa ii diminueze si sa-i faca de neinteles pentru cei din jur.

Toti oamenii de arta au trairi speciale, trairi care sunt o fericire si totodata un mare necaz pentru ei. Un actor, urcind pe treptele scenei seara de seara si intrind cu traire intensa in pielea unui personaj, cade apoi epuizat pe altarul lui de sacrificiu.

Cei din jur trebuie sa inteleaga ca in acele momente el este iesit dintr-o zona fiereasca a omului obisnuit.” Victor Anagnoste, sotul Ginei Patrichi.

din “carte cu Gina Patrichi” – Mircea Morariu

***

am pe masa de citeva zile biografia doamnei Gina Patrichi (multumesc frumos Ioana pentru cadou) si, pentru ca aveam nevoie sa rup ritmul si sa fac switch in minte de la un proiect la altul, am deschis-o la intimplare.

intimplarea a fost fix pe textul asta.

0
5211
impresii de aiurea phillipe starckcu lanterna prin mintea unui om care a schimbat lumea
carti simpa
12 years ago

cu lanterna prin mintea unui om care a schimbat lumea

Conceptia mea despre viata poate fi ilustrata prin imaginea unui om cu o lanterna care paseste in noapte prin bezna totala. Nu exista decit ceea ce e luminat de lanterna. O multime de lucruri ajung in bataia luminii, dar, de indata ce nu mai sunt luminate, inceteaza sa mai existe. Exact asta este si viata mea.

Acesta este unul dintre motivele pentru care muncesc exagerat de mult. Caci muncesc prea mult, produc prea mult, si asta cu pretul vietii. Voi muri fara sa fi avut o viata, deoarece imi voi fi petrecut-o incercind cu disperare sa dovedesc ca traiesc. Exista marele risc sa nu reusesc.

Ar trebui, poate, sa iau o pauza? N-am nici dispozitia, nici curajul pentru asta. Uneori, mi se parea ca daca m-as fi oprit din munca, as putea, cine stie, sa supravietuiesc. E o intrebare deschisa.
Mi-as asuma oare acest risc?

Philippe Stark , Impresii de aiurea, o carte aparuta la Editura Publica.

o carte care e ca si cum ai aprinde lanterna de care spune Stark si ai lumina cotloanele din mintea lui. ar putea fi interesant sa vezi ce e acolo – unde nu e mereu lumina si nici voiosie – pentru ca e unul dintre oamenii care au schimbat lumea. a creat obiecte ale caror forme au reinventat functionalitatea si minimalismul. uneori si ideea de frumusete.

2
2561
AdolfHitlerPortraitFemeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler
carti simpa
12 years ago

Femeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Berlin, 17 iulie 1941

Draga Adi…

Cu siguranta o sa-ti fie un pic dor de mine. Mai vreau sa-ti trimit o fotografie, ca simbol al iubirii mele. Iti pun aici, deci, una micuta, cu mine. Seman cu o Madona din ceruri. Uneori sunt foarte trista. In 23 VII, ma duc in tinutul meu natal. Tu erai deja la Karlsbad… de acolo ma gindesc la tine mai des.

Te sarut cu infrigurare, bestie mica,

Ritschi.

 

e o scrisoare din cartea Femeile dictatorilor (Diane Ducret, ed Curtea Veche), iar Adi e Adolf Hitler. Si nu, doamna Ritschi nu-l cunostea pe Adolf, numit Adi, in schimb asemeni altor citeva mii de femei il iubea proiectind pe el nevoile ei de protectie.

inca o scrisoare.

Scumpul meu Fuhrer Adolf Hitler,

O femeie din Saxa ar dori sa aiba un copil de la dumneavoastra. Este cu siguranta o dorinta foarte speciala si singurul gind care ma obsedeaza este acela ca dumneavoastra nu o sa aveti copii. Aceasta este dorinta pe care am vrut sa o exprim in scrisoarea mea.

O scrisoare este o chestiune de rabdare. O poti citi si apoi o poti pune deoparte. O poti lasa sa cinte in sufletul tau, ca un cintec frumos. Poti sa o primesti ca pe o scrisoare si sa-i dai curs.

Dorintele mi se amesteca cu temerile. Se poate ca scrisoarea sa nu va parvina. Se poate sa nu aveti timp pentru un copil. Sa va simtiti prea batrin pentru un copil si sa fi alungat de mult aceasta idee, ca imposibila. In ciuda oricarui obstacol, un copil al dumneavoastra ar trebui sa se nasca. Este dorinta mea cea mai mare pe care aspir sa mi-o indeplinesc cu toata taria sufletului  meu.

Friedel S.

***

Ce raspuns primeau toate scrisorile?

Doamna, Domnule,

Prin prezenta confirm primirea scrisorii dumneavoastra adresata Fuhrerului si va aduc la cunostinta ca acesta, din principiu, nu s eva implica in nicio poveste privata.

Primiti un salut german,

Albert Bormann.

***

cartea doamnei Ducret pleaca de la aceste scrisori care te fac sa zimbesti si sa te intrebi cum un om atit de odios ca Hitler putea genera asemenea sentimente si ajunge la reversul medaliei: femeile care au stiut sa-i conduca pe marii dictatori. femeile care au stat linga ei, in ciuda umilintelor la care au fost supuse, sau a controlului pe care dictatorii l-au avut asupra lor.

concluzia e inca din primele pagini, iar restul e doar o demonstratie aproape matematica facuta pe Hitler, Musollini, Lenin, Stalin, Mao, ba chiar si Ceausescu:

Se pare ca dobindim intreaga putere asupra celorlalti, renuntind la orice putere asupra noastra insine.

0
2403
101-carti-ro-_041am scris despre libertate(a mea) … intr-o carte
carti simpa
12 years ago

am scris despre libertate(a mea) … intr-o carte

ati remarcat vreodata cum copiii de 5-7 ani spun cu seninatate lucruri pe care le vor face peste 30-40 de ani? habar nu au despre ce vorbesc, dar siguranta cu care descriu lucrurile te face sa te gindesti ca le sopteste cineva la ureche ceea ce se va intimpla in viitor. de multe ori, peste ani, se si adeveresc lucrurile spuse de ei.

cam asa a fost intilnirea mea cu Noica. la 16 ani, cind nici nu terminasem de citit lista de lecturi obligatorii pentru scoala. m-am intilnit din intimplare cu Jurnalul lui Noica, apoi am parcurs toate cartile lui ca si cum as fi citit intr-o limba straina pe care mai degraba o intuiam, decit o intelegeam. mi se parea ca imi spune despre lucruri care mi se vor intimpla in viitor.

peste ani m-am reintors la Noica si-am fost surprinsa cit de bine stiam definitia libertatii lui: “neatirnarea de oameni si lucruri”. de aproape 20 de ani, de cind mi-am luat viata in propriile miini, ma lupt consecvent cu mine pentru libertatea asta.

*

Eugen Istodor m-a invitat sa scriu in antologia sa “101 carti romanesti de citit intr-o viata”. a aparut la editura Polirom, a fost lansata la Gaudeamus. fragmentul de mai sus e declaratia mea de dragoste pentru Noica – Devenirea intru fiinta…

2
2928
kusturicadespre uitare
carti simpa
12 years ago

despre uitare

“In lipsa uitarii, am putea oare sa mai deschidem ochii spre ziua de miine? Ce s-ar intimpla daca am fi siliti sa traim suferinta ca pe o emanatie neintrerupta a sufletului nostru, daca uitarea n-ar acoperi incercarile vietii noastre asa cum norul acopera soarele? Supravietuirea ar fi imposibila.

Tot asa s-ar petrece si cu marile bucurii. Daca uitarea nu le-ar domoli, ele ar ajunge sa ne sminteasca. ”

Din prologul lui Emir Kusturica la autobiografia “Unde sunt eu in toata povestea asta?”

*

am citit azi noapte cartea – a fost multa adrenalina la X Factor, n-am mai putut dormi cind m-am intors de la Castel Films:) – si ma bintuie fragmentul asta. imi place exprimarea “uitarea acopera… ca un nor”, pentru ca eu cred ca, de fapt, purtam cu noi toate incercarile vietii care ies la lumina din cind in cind; la vreo vijelie care muta norii cu viteza, descoperindu-le.

***

daca aveti timp uitati-va ( 5 min ) la aceasta reinterpretare (prin dans) a cintecului In the Death Car – Bregovic & Iggy Pop. e un exemplu frumos despre cum simti mai degraba din gesturi, decit din vorbe (dans vs versuri)

 

0
2073
winter journalwinter journal – paul auster
carti simpa
13 years ago

winter journal – paul auster

Paul Auster a publicat in urma cu 2 saptamini o auto biografie intitulata Winter Journal, in care face consideratii minunate despre moarte si batrinete, despre transformarile pe care le suporta mai degraba corpul decit mintea, odata cu virsta.

sper sa se traduca f curind si la noi aceasta carte si ma bucur ca plec curind pina la Londra ca sa o cumpar inainte:)

*

That is where the story begins, in your body, and everything will end in the body as well.

*

You think it will never happen to you, that it cannot happen to you, that you are the only person in the world to whom none of these things will ever happen, and then, one by one, they all begin to happen to you, in the same way they happen to everyone else.

Your bare feet on the cold floor as you climb out of bed and walk to the window. You are six years old. Outside, snow is falling, and the branches of the trees in the backyard are turning white.

Speak now before it is too late, and then hope to go on speaking until there is nothing more to be said. Time is running out, after all. Perhaps it is just as well to put aside your stories for now and try to examine what it has felt like to live inside this body from the first day you can remember being alive until this one. A catalogue of sensory data. What one might call aphenomenology of breathing.

You are ten years old, and the midsummer air is warm, oppressively warm, so humid and uncomfortable that even as you sit in the shade of the trees in the backyard, sweat is gathering on your forehead.

It is an incontestable fact that you are no longer young. One month from today, you will be turning sixty-four, and although that is not excessively old, not what anyone would consider to be an advanced old age, you cannot stop yourself from thinking about all the others who never managed to get as far as you have. This is one example of the various things that could never happen, but which, in fact, have happened.

The wind in your face during last week’s blizzard. The awful sting of the cold, and you out there in the empty streets wondering what possessed you to leave the house in such a pounding storm, and yet, even as you struggled to keep your balance, there was the exhilaration of that wind, the joy of seeing the familiar streets turned into a blur of white, whirling snow.

Physical pleasures and physical pains. Sexual pleasures first and foremost, but also the pleasures of food and drink, of lying naked in a hot bath, of scratching an itch, of sneezing and farting, of spending an extra hour in bed, of turning your face toward the sun on a mild afternoon in late spring or early summer and feeling the warmth settle upon your skin. Innumerable instances, not a day gone by without some moment or moments of physical pleasure, and yet pains are no doubt more persistent and intractable, and at one time or another nearly every part of your body has been subjected to assault. Eyes and ears, head and neck, shoulders and back, arms and legs, throat and stomach, ankles and feet, not to mention the enormous boil that once sprouted on the left cheek of your ass, referred to by the doctor as a wen, which to your ears sounded like some medieval affliction and prevented you from sitting in chairs for a week.

un fragment mai generos din carte, puteti citi aici

0
1813
Micadietetic10-picAmintiri din copilarie cu Mica dietetica
carti simpa
13 years ago

Amintiri din copilarie cu Mica dietetica

Uneori lucrurile se leaga fantastic.

In urma cu vreo 6 luni mi-am cumparat cartea “Mica dietetica” a regretatului Alex Leo Serban (cat imi lipseste rubrica lui din revista Elle!). Abia acum cateva seri am inceput sa citesc cartea si am devorat-o de-a dreptul, ca pe cea mai buna savarina cu frisca.

Stiu ca lui a.l.s. nu ii placea sa indoaie colturile paginilor, dar eu am acest obicei grobian si imi fac mea culpa de fiecare data. Am indoit zeci de pagini pentru a-mi nota la final pasaje intregi din aceasta carte minunata care mi-a trezit o multime de amintiri, majoritatea din copilaria mea petrecuta printre oameni mari si senzationali.

In capitolul “Va multumesc pentru atentie” (pagina 52), a.l.s scrie despre floarea sa preferata, trandafirul, si despre cum obisnuia sa se furiseze in Parcul Circului si sa taie trandafiri, cu o foarfeca adusa de acasa. Mi-am amintit de o plimbare cu Opapa pe Bulevardul Carol din Braila. Era prin vara lui ’83 si afara era o zapuseala fantastica. Mirosul trandafirilor roz era atat de puternic, incat amandoi am avut acelasi gand si am actrionat sincron: am taiat cativa trandafiri pe care i-am adus in brate, putin vinovati, pana in apartamentul de doua camere din blocul rusesc cu 2 etaje de pe acelasi bulevard. A doua zi am mers la Omama la cimitir si i-am lasat intr-o vaza de cristal care stralucea in razele soarelui (la acea vreme nu se fura din cimitire).

In capitolul “Fiinte de neuitat” de la pagina 28, a.l.s ii trece in revista pe oamenii dragi lui, majoritatea din familie sau prieteni foarte apropiati. Am scris deja aici despre parintii mei, despre bunici si mamaie, de care imi amintesc in fiecare zi si mai citez din ei.

Dar astazi le voi aminti pe prietenele chic ale lui mamaie, care se infiintau la cafeaua de dimineata, zilnic, intr-o halta per pedes in drum spre piata. Una dintre ele, Madame Dorina (care locuia langa scoala mea primara si va dati seama ca venea peste mine in pauze) a plecat o data victorioasa de la noi cu sacosa ceva mai grea. Nu a realizat nimic pana cand a vrut sa scoata portofelul si sa plateasca litrul de bors si s-a trezit ca atinge ceva moale si matasos: era motanul nostru, Fouchet cel roscat, care se furisase acolo si dormea linistit.

Prietenele mamei mele erau niste fashioniste tare interesante. Mie imi placea Ica Despa. Fusese colega de scoala cu tata si era directoarea unei scoli generale (parca Scoala numarul 7). Ica a fost una dintre cele mai destepte femei pe care am cunoscut-o veodata. Stia sa faca switch-ul de la viata de scoala la cea particulara cu un talent de BAFTA, Oscar si Palme d”Or la un loc.

Cel mai mult imi placea cand suna la telefon. De regula preluam toate apelurile. Suna telefonul: “Fa, ma-ta-i acasa?”. Stiam ca e Ica si urlam fericita: “Mama, e Ica!” Doamna Stanescu are cea mai sexy tunsoare si in prezent. Aceeasi, de zeci de ani: parul scurt, blond sandré; un corp superb, doar a fost profesoara de sport. Venea in vizita aproape zilnic. Mamaie gatea ca la restaurant, oale de mancare, masa era pusa si stransa cu gratie si ma intreb astazi cum de reuseau ai mei sa aprovizioneze acest “micro bistro” de pe Strada 11 Iunie din Campina (nu-mi mai amintesc numarul, parca 3). Acesta a fost universul meu. Printre oameni mari. Au fost si jocurile cu vecinii mei si colegii de scoala si prietena Nadia Valeanu (actuala Pop). Dar despre asta, saptamana viitoare.

Incepe luna iunie, luna copiilor si voi scrie mult pe acest subiect.
Daca nu ati citit inca “Mica dietetica” a lui Alex Leo Serban, aparuta la Editura Art, puteti sa o cumparati de la BookFest, pana duminica inclusiv. Despre programul acestui targ de carte pe care il astept in fiecare an puteti sa cititi aici

Pe foarte curand!

***
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1
2437
galaGala Industriei de carte – prima editie
carti simpa
13 years ago

Gala Industriei de carte – prima editie

cred ca pentru buna desfasurare a unei industrii, pentru stimularea dezvoltarii ei, trebuie sa existe si recunoasterea venita din interiorul propriei bresle. oricit de multe orgolii ar fi (sau poate tocmai de aceea), oricit de multe suspiciuni (mai ales in romania, ca sunt gasti de interese), premiile unei industrii inseamna un pas in dezvoltarea sa.

cei din interior (chiar daca nu vor recunoaste) isi vor dori sa fie validati de “ai lor”- deci premiati, cei din afara vor dori sa cunoasca premiantii si le vor cumpara muzicile/filmele/ cartile.

de anul acesta si cartile au premiile lor. si sunt foarte bucuroasa de asta.
Gala Industriei de Carte are loc vineri , pe 11 mai.

mai jos nominalizarile. am desigur preferati in multe dintre sectiuni, sunt cumva legata de unele dintre proiectele nominalizate, dar cel mai tare ma bucur ca am citit multe dintre cartile nominalizate. ceea ce sper sa vi se intimple si vou.

1. Categoria „Cea mai frumoasă carte“

a) Concepţie grafică

Găsiţi şi pierduţi / Found and lost de Nicu Ilfoveanu, Octav Avramescu – concepţie grafică: Nicu Ilfoveanu (Asociaţia de Artă Ilfoveanu)

Ultima transhumanță de Dragoș Lumpan – concepţie grafică: Carla Duschka, Ciprian Isac (Atelierul de Grafică)

Hexachordos de Şerban Foarţă – concepţie grafică: Loredana Tîrzioru (Brumar)

Amintiri de Zoe Cămărăşescu – concepţie grafică: Corneliu Alexandrescu (Casa Editorială Ponte)

Seria „Co-lecţia de economie” – concepţie grafică: Alexe Popescu (Publica)

b) Carte ilustrată

Electro+ de Agnes Birebent, Nicu Ilfoveanu – ilustraţii: Nicu Ilfoveanu (Asociaţia de Artă Ilfoveanu)

Grafica fără computer. Vol. 2: Litere. Desen, relief, volum – concepţie: Carla Duschka, Ciprian Isac (Atelierul de Grafică)

Vise despre case. Carte de poveşti pentru copii şi părinţi de Eliza Yorkina (Igloo Media)

Poveste cu un gînd strănutat de Laura Grünberg – ilustrator: Alexandra Rădulescu (Paralela 45)

Versez de Iv cel Naiv – ilustraţii de Vali Petridean (Vellant)

2. Categoria „Cea mai bună carte a anului“

a) Beletristică

Hexachordos de Şerban Foarţă (Brumar)

Contorsionista de T.O. Bobe (Humanitas)

În iad toate becurile sînt arse de Dan Lungu (Polirom)

Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici (Polirom)

Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului de Marta Petreu (Polirom)

b) Non-ficţiune

Protocol si etichetă diplomatice de loana Vârsta (CH Beck)

Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii de Clara Mareş (Curtea Veche)

Capcanele istoriei de Lucian Boia (Humanitas)

Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă de Neagu Djuvara (Humanitas)

Jurnal Zen. 2004-2010 de Mircea Cărtărescu (Humanitas)

Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale de Ioana Pârvulescu (Humanitas)

3. Categoria „Cea mai bună traducere“

Apocalipsa memoriilor. Vol. I, Vol. II de Péter Nádas – traducere de Anamaria Pop (Curtea Veche)

Obscena pasăre a nopţii de José Donoso – traducere de Dan Munteanu Colán (Leda)

Opera poetică, Fernando Pessoa – traducere de Dinu Flămând (Humanitas Fiction)

Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică de Herta Müller – traducere de Alexandru Al. Şahighian (Humanitas Fiction)

Opere I. Integrala prozei scurte, Samuel Beckett – traducere de Ileana Cantuniari şi Veronica Niculescu – (Polirom)

Cartea Roşie de C.G. Jung – traducere de Viorica Nişcov (Trei)

4. Categoria „Cea mai bună carte de copii şi tineret“

Ce poţi face cu două cuvinte – Liviu Papadima, coord. (Art)

Seria „ Ludex” (Amadeus, Încă un căpcăun, Test pentru domnişoarele prinţese) – Şerban Foarţă (Brumar)

Mici poeme… cu probleme de Marius Mărăcinescu (Litera)

Poveste cu un gînd strănutat de Laura Grünberg (Paralela 45)

Vise despre case. Carte de poveşti pentru copii şi părinţi de Eliza Yorkina (Igloo)

5. Categoria „Cea mai bună colecţie“

1. Strada Ficţiunii – ALLFA (All)

2. Prima dată – Art

3. Performa – Cartea Românească

4. Plantaţii – Max Blecher

5. Seria Aniversară – Paralela 45

6. Co-Lecţia de Economie – Publica

7. Byzantivm – Nemira

6. Categoria „Cea mai bună carte netipărită“

a) E-Book

Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carrol (Cartier)

Proiectul de eBOOK al Elefant.ro

Proiectul de eBOOK al LiterNet.ro

Ceremonialul riturilor de trecere de Ion Căliman (Excelsior Art)

b) Audiobook

Colecţia „Lecturi pe întuneric” (Casa Radio)

Plugarul şi moartea de Johannes von Tepl, în traducerea lui Marin Taragul şi lectura lui Andrei Pleşu (Humanitas Multimedia)

Audiobook-urile Editurii Mac Mac (Oglinda Fermecată, Făt Frumos cel Adormit, Penelul Fermecat, Tichia Fermecată)

7. Categoria „Cea mai bună bibliotecă“

Biblioteca Central Universitară „Carol I“

Biblioteca Judeţeană Cluj

Biblioteca Judeţeană Dolj

Biblioteca Judeţeană Timiş

Biblioteca Judeţeană Vrancea

8. Categoria „Cea mai bună tipografie“

Monitorul Oficial

G. Canale & C S.A.

9. Categoria „Cea mai bună librărie“

Avant Garde (Iaşi)

Cărtureşti

Centrul de Librării Bucureşti

Diverta

Elefant.ro

Humanitas „Constantin Noica” (Sibiu)

Libris Braşov

10. Bestseller românesc

a) Cel mai vândut titlu – va fi anunţat la Gală

b) Cel mai popular autor – va fi anunţat la Gală

Premii speciale: Best New Entry

a) Edituri

Blumenthal

Casa de Pariuri Literare

Herg Benet

Mac Mac

Max Blecher

b) Librării

Elefant.ro

Librăria Bastilia

0
1685
life in lettersfalling in love
carti simpa
13 years ago

falling in love

There are several kinds of love. One is a selfish, mean, grasping, egotistical thing which uses love for self-importance. This is the ugly and crippling kind. The other is an outpouring of everything good in you — of kindness and consideration and respect — not only the social respect of manners but the greater respect which is recognition of another person as unique and valuable. The first kind can make you sick and small and weak but the second can release in you strength, and courage and goodness and even wisdom you didn’t know you had.

(…)

If you love someone — there is no possible harm in saying so — only you must remember that some people are very shy and sometimes the saying must take that shyness into consideration.

Girls have a way of knowing or feeling what you feel, but they usually like to hear it also.

It sometimes happens that what you feel is not returned for one reason or another — but that does not make your feeling less valuable and good.

(…)

And don’t worry about losing. If it is right, it happens — The main thing is not to hurry. Nothing good gets away

***

John Steinbeck despre a te indragosti intr-o scrisoare adresata fiului sau din cartea Life in Letters

5
3154
coperta-1-oleg-danovskiCarte despre Oleg Danovski
carti simpa
13 years ago

Carte despre Oleg Danovski

ma bucur sa va anunt ca luni, editura Curtea Veche impreuna cu Fundatia Culturala Camil Petrescu si revista Teatrul Azi lanseaza o carte despre Oleg Danovski.

cartea – Oleg Danovski, omul, artistul, legenda – semnata de Doina Jela recupereaza memoria celui care a pus bazele dansului modern in Romania si e o bucurie ca – in sfirsit – ramine ceva scris despre activitatea acestui foarte talentat balerin si coregraf. ceva scris care sa stea in biblioteci pentru elevi si studenti.

nu stiu inca multe detalii despre carte (am primit invitatia cind eram la Odeon la filmarile de la Pozitia Copilului – m-am si rusinat ca a venit o doamna catre mine cu invitatia – n-am citit inca nimik din carte), dar stiu despre autoare. doamna Doina Jela a scris cartea Drumul Damascului care l-a inspirat pe Lucian Pintilie sa faca filmul Dupa amiaza unui tortionar.

lansarea va avea loc la sediul ICR, luni pe 19 martie de la ora 18.00.

1
2257
fanaticiiFanaticii lui Vlad Mixich
carti simpa
13 years ago

Fanaticii lui Vlad Mixich

duminica, pe drumul de intoarcere de la Cluj am citit 5 povesti din cele 10 profile de Fanatici. adica jumatate din cartea lui Vlad Mixich.

pe celelalte povesti le stiam deja de pe vremea cind aparusera in Esquire.

cartea e minunata si daca nu stiti profilele scrise de Vlad, neaparat trebuie sa le cititi. acum vreau sa scriu insa despre altceva.

***
cind citesti intr-o carte texte pe care le stii dintr-o revista, ritmul e altul, responsabilitatea ta de cititor si implicarea sunt mai profunde; pentru ca mintea ta e setata de -a lungul a zeci de ani ca in carti gasesti lucrurile adevarate.

cind sunt unul linga altul texte editate de persoane diferite, chiar daca scrise de acelasi jurnalist – care si-a facut singur reporting-ul -, simti diferente de ritm, de asezare a frazelor. in cartea lui Vlad sunt doi editori, Gabi Dobre pentru textele din Esquire si Cristian Pantazi pentru textele care au aparut pe hotnews.ro . mi-au placut mai mult textele editate de Gabi, mi s-au parut cu fraze mai “grele”… si nu, n-are legatura cu scrierea pentru online (Pantazi n-a editat ca pentru online). nu zic ca unul e mai bun si altul mai putin bun, zic ca sunt diferiti, iar pentru oamenii de meserie – pentru responsabilii de pagini de ziar/revista/online care au in grija si editori nu doar jurnalisti – e un exercitiu minunat sa citeasca textele acestea.

***
Vlad e unul dintre jurnalistii care va ramine si care va schimba lumea din jurul lui .

mi-a placut mult profilul lui Mircea Dinescu – cu fiecare paragraf citit regretam ca am refuzat doi ani la rind invitatii la festivalul de film de pe mosia domnului Dinescu.

mi-a placut unghiul de abordare de la profilul lui Dan Puric – pentru prima data (din ce stiu eu), un jurnalist arata ca nu e doar lapte si miere in discursul si comportamentul dlui Puric. Nu stiu daca e 100% doar asa dl Puric, sau e mai mult cum il stiu fanii discursurilor sale motivationale, dar e important ca a avut curajul sa-l arate altfel. (e minunat capitolul de deschidere din satul natal)

dar cel mai mult si mai mult mi-a placut profilul Monicai Macovei; citindu-l aveam in fata o intimplare dintr-un avion catre Bruxelles. doamna Macovei, cu genunchii sprijiniti de scaunul din fata, citind o carte in avion, cu atitudinea si alura unei liceene timide. stiu ca atunci, in avion, ma gindeam “cita fragilitate e in femeia asta de fier”, dar abia dupa ce am citit textul lui Vlad, am gasit si radacinile acestei fragilitati. ba chiar mai mult de atit.

Bravo Vlad. sunt mindra ca te cunosc.

si ca am autograf pe carte:)

2
2247
alain-debottontatal lui Alain de Botton
carti simpa
13 years ago

tatal lui Alain de Botton

Alain de Botton va lansa in martie o noua carte, Religion for Atheists, pentru care a inceput de acum PR-ul, ocazie cu care publicul a aflat detalii despre tatal lui:)

iata un fragment din The Guardian

***
Before the interview, his publicists warned that De Botton didn’t want to talk about Gilbert de Botton, Egyptian-born secular Jew and multimillionaire banker. He was especially keen not to discuss his father’s business dealings and the repeated suggestion that his literary career was bankrolled with daddy’s money.

But asking about De Botton’s father is irresistible because Religion for Atheists is, he readily concedes, an oedipal book. “I’m rebelling,” he says. “I’m trying to find my way back to the babies that have been thrown out with the bathwater.” He’s elsewhere described his father as “a cruel tyrant as a domestic figure, hugely overbearing”. He was also surely crushingly impressive – the former head of Rothschild Bank who established Global Asset Management in 1983 with £1m capital and sold it to UBS in 1999 for £420m, a collector of late Picassos, the austere figure depicted in portraits by both Lucian Freud and Francis Bacon and an atheist who thrived without religion’s crutch.

***

tatal a murit in 2000. cartea poate fi comandata in avans de pe amazon

3
2081
joan-didiontimiditate
carti simpa
13 years ago

timiditate

am gasit un minunat profil al scriitoarei mele preferate, Joan Didion

(tocmai am adus din America Blue Nights, noua sa carte pe care n-am inca curaj sa o citesc: e despre decesul fiicei sale)

probabil ca nu veti gasi carti scrise de ea sa cititi pentru ca nu e tradusa in romaneste, dar va rog cititi fragmentul de mai jos

“She never took her purse off her lap!” my mother said afterward of that night, gobsmacked. “She took it to the dinner table!”

If you had told my mother that Didion regularly served elaborately cooked meals to 60 people at a time, on Spode china in a rambling—and very Berkeley—house in the seedy part of Hollywood, and had interviewed Jim Morrison and entertained Janis Joplin, she would have been shocked. Didion seemed like a young woman who had never been to a dinner party without her parents. She seemed like someone who owned one good thing to wear, and would bravely wear it whenever an engagement even hinted at formality.

I can tell you this for certain: anything you have ever read by Didion about the shyness that plagued her in her youth, and about her inarticulateness in those days, in the face of even the most banal questions, was not a writer’s exaggeration of a minor character trait for literary effect. The contemporary diagnosis for the young woman at our dinner table would be profound—crippling—social-anxiety disorder.

***

am spus intotdeauna ca oamenii mari (ca rezultate, notorietate dar si caracter) sunt niste mari timizi.
intregul profil aici, poate-l vreti, cine stie

🙂

2
2344

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!