Tag : dr oetker

bazavan 1998- 201820 de ani din viata mea, cu momentele sale dulci si o fotografie refacuta dupa 20 de ani

20 de ani din viata mea, cu momentele sale dulci si o fotografie refacuta dupa 20 de ani

Pe 1 nov 2018 am refacut o fotografie de acum 20 de ani si 2 zile, din 30 octombrie 1998.

Acum 20 de ani eram redactor sef la stirile Radio 21, intre timp e alt radio pe acea frecventa (Virgin Radio) si nu mai stiu care e contextul in care a fost facuta fotografia.

Ce stiu sigur e ca in momentul acela habar nu aveam ca peste ani am sa intalnesc fata in fata o parte dintre vedetele straine pe care le continea Paris Match – revista pe care o aveam in mana, ca o sa-mi implinesc un vis si o sa merg la ceremonia de decernare a premiilor Oscar (s-a intamplat in 2001), ca o sa fiu invitata la Festivalul de film de la Cannes si o sa ma plimb (rugandu-ma sa nu ma impiedic) pe covorul rosu – s-a intamplat in 2009,  ca o sa ajut la crearea unor statii radio care astazi inseamna multe – emotie, educatie, prietenie – pentru milioane de ascultatori ( Europa FM si Radio Guerrilla), ca o sa lucrez pentru o revista minunata – Tabu – despre care, peste ani, designeri romani faimosi in toata lumea sa spuna ca a insemnat mult la debutul lor in cariera.

20 de ani!

bazavan 1998- 2018

Am cautat zilele acestea fotografii de acum 20 de ani, am 3 fotografii cu toate pentru ca nici atunci nu-mi placea sa stau la poze si mi se parea mai important sa traiesc activ momentul nu sa-l stochez intr-o forma pe hartie.

Am fost suprinsa sa descopar ca mai am cateva haine de pe vremea aceea – stiu ca atunci au fost destul de scumpe, dar iata ca le port si 20 de ani mai tarziu. Ceea ce port in fotografia refacuta e insa de data mai recenta:)

Am refacut aceasta fotografie pentru ca dr Oetker – care celebreaza 20 de ani de succes in Romania (doamne, cat de divine sunt budincile, vai vai vai) – m-a rugat sa povestesc cateva momente dulci din acesti 20 de ani.

Momentul Oscar mi-e drag si la aproape 20 de ani distanta si are multe semnificatii pentru mine.

Am ajuns la ceremonia Oscarurilor ca rasplata de sfarsit de an pentru munca depusa la lansarea Europa FM. N-am vrut prima, bonus salarial, am vrut sa-mi plateasca radioul deplasarea in America daca as fi obtinut acreditarea la ceremonie. Nu am nicio explicatie de ce mi-au dat americanii acreditare, a fost pur si simplu sa fie, iar directorul de la Europa FM de pe vremea aceea a aranjat cu agentia de vanzari sa faca contracte speciale cu o agentie de turism care m-a dus pana in America si-napoi.

In avion, drum lung si greu, am citit din scoarta in scoarta un Vanity Fair – Special Hollywood in care era un articol lung despre cea mai mare agentie de PR & reprezentare vedete, Creative Artists Agency, si imi aduc aminte ca mi-am dorit foarte mult sa fac si eu acea meserie.

vf 2001

Intre timp lucrez ca PR cu unele dintre cele mai mari vedete din Ro, s-a intamplat sa lucrez ca PR si cu vedete internationale pentru premiera unor filme facute la noi in tara.

Astazi, stiu ca atunci decizia de a nu opta pentru bani, ci a alege o experienta a fost cea mai buna. Atunci multa lume m-a certat ca nu am vrut banii, dar atunci a fost pentru prima data cand m-am dus singura undeva – a trebuit sa ma descurc cu propriile forte si am vazut mari profesionisti la munca.

(Intre timp a aparut si o carte geniala despre CCA – Powerhouse: The Untold Story of Hollywood’s Creative Artists, poate vreti sa o cititi.)

Multe momente dulci sunt in interviurile si intalnirile minunate cu mari oameni de cultura, din sport sau care au schimbat cu ceva societatea in acesti 20 de ani. De la noi, sau din cine stie ce colt de lume. Oameni despre care nu mi-as fi imaginat niciodata ca as fi putut sa-i intalnesc cand eram copil si ma uitam la ei la tv din sufrageria unui bloc cu 10 etaje din Alexandria.

Interviurile si intalnirile sunt precum multe cirese pe un tort, glazurate, aromate, super gustoase. Sunt peste 100 de interviuri pe care le-am facut in anii acestia si mi-ar fi greu sa spun acum care e interviul cel mai drag. Intotdeauna cel mai provocator e cel la care lucrez in acel moment (acum lucrez la un profil al Simonei Halep, va fi public in curand). Iar marea mea mandrie, care e doar pentru mine si pentru ai mei, e ca m-am aflat in spatele unor carti aparute in Romania, am ajutat la scrierea lor sau la traducerea lor.

Un alt moment dulce din acesti 20 de ani a fost decizia de a fi freelancer.  Vazut din afara poate fi un moment dulce amar, pentru ca pleci dintr-un loc de munca si oamenii se gandesc ca pleci la suparare… Dar nu a fost asa. Pentru mine a fost o eliberare.

Voiam sa nu mai depind de altii, voiam sa nu mai depinda altii de munca mea (si sa duc pe umeri responsabilitatea unei echipe de aproape 20 de oameni).

Sunt multe lucruri si bune si rele pe care le-am facut in acesti 20 de ani in profesia mea. Stiu ca dupa standardele multora sunt incadrata la o persoana care are succes. Daca ar fi sa ma gandesc ca am plecat dintr-o familie super modesta si am facut toate acestea, plus multe altele, singura, invatand si muncind mult, poate ca mi-as spune si eu ca sunt de succes.

Dar cu sinceritate, cred ca mai am foarte multe de facut (acum mai fac o scoala in marketing si sponsorship sportiv la o universitate din Europa bine conectata cu lumea sportului) si am pe lista dorintelor multe alte lucruri cu care cred ca as putea aduce o contributie pozitiva lumii din jurul meu.

Dar cum trebuie sa pun in cateva cuvinte “o reteta” pentru succes, spun asa:

  1. Gaseste -ti periodic timp sa te intrebi ce te-a facut cu adevarat fericit(a) in munca din ultimele zile, saptamani. Cand stii ce te face fericit(a), nu o sa mai fie vorba de“munca”, o sa fie parte din viata ta si orice efort va fi natural si va parea ca te consuma mai putin, oricat ar fi de mare.
  2. Ceea ce ai facut in trecut e relevant doar ca experienta care sa-ti dea o siguranta in deciziile din prezent, nicidecum o validare a celorlalti. In fiecare zi, cu fiecare proiect, o iei de la zero, e ca un nou meci pe care poti sa-l castigi sau sa-l pierzi. Iar cand ai un esec, invata din el si mergi mai departe.
  3. Dorinta si determinarea de a merge pe drumul tau sunt parte dintr-o constructie mentala care implica mult curaj: vor fi multi oameni pe drum care-ti vor spune ca alegi gresit (oricare ar fi alegerea).
  4. Nu faci alegeri pentru validarea altora, ci doar pentru tine si familia ta. La capatul drumului, cu familia ta faci bilantul si al lucrurilor bune si al celor (g)rele.
  5. Nu te asteapta sa faca altii in locul tau pentru tine lucrurile care iti doresti sa ti se intample. Munceste pentru ele in fiecare zi.

 

La aniversarea de 20 de ani, dr Oetker te invita sa participi la un concurs in care poti castiga o casa de vacanta. Cumpara ingrediente pentru prajituri si decoratiuni Dr Oetker cu eticheta promotionala, trimite codul unic prin SMS la 1816 sau online la www.oetker.ro si te-ai inscris pentru casa de vacanta. In plus poti fi unul dintre norocosii premiilor saptamanale (kit d calatorie care include doua trolere Samsonite de dimensiuni diferite) sau lunare (vacanta de 1000 euro pentru 2 persoane).

dr otker bun

3431

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!