Tag : familie

cum sa distrugi o piesa wondertheatre webCum sa distrugi o piesa – spectacolul cu care un copill de 6-7 ani va incepe sa iubeasca teatrul pentru adulti –

Cum sa distrugi o piesa – spectacolul cu care un copill de 6-7 ani va incepe sa iubeasca teatrul pentru adulti –

 De la inceputul acestui an, am inceput sa merg din nou la spectacole de teatru regulat, disciplinat. Acum incep sa scriu despre aceste spectacole si – anunt in premiera – pregatesc un proiect special pentru online dedicat spectatorilor de teatru. (dar toate la vremea lor)

Inainte de a scrie despre spectacolele pe care le-am vazut de la inceputul anului si pana acum, vreau sa scriu despre un spectacol care a avut premiera anul trecut, spectacol de care sunt legata emotional intrucat am stat multe ore la repetitii, am lucrat pentru caietul de presa (are niste povesti foarte foarte amuzante despre actorii din distributie) si ajut la promovarea lui cu tot ce pot.

E spectacolul cu care il puteti face pe un copil de 6-7 ani sa inceapa sa iubeasca teatru. Daca nu ati fost la teatru „de adulti” cu copilul dvs pana acum, acesta e spectacolul cu care trebuie sa incepeti.

Cum sa distrugi o piesa

Subiectul e simplu si premisa de la care se pleaca permite o multime de nazbatii. O echipa de actori amatori (ai trupei de teatru de la Politehnica din Cornley, deci practic ingineri) monteaza un spectacol nou. Au o istorie generoasa de productii varza, acum au facut rost de bani si au si decor si regizor nou.

Numai ca… nimic nu le iese in seara premierei. Fac toate gafele pe care vi le puteti imagina ca le poate face un actor si ceva mai mult peste imaginatia voastra: uita replicile, dau foc din greseala la decor, lovesc un actor si nu mai poate juca asa ca-l inlocuie cu fata care sufla textul si… multe multe alte prostii.

E considerata cea mai tare comedie a momentului in toata lumea, piesa a fost montata (si scrisa) mai intai in Anglia, dar acum e joaca in 25 de tari.

spectacol_theplay-6 web spectacol_theplay-24 web

Pentru adulti glumele si nefacutele pe care si le fac actorii au sensuri pe un nivel diferit fata de copii (ego, concurenta dintre actori, prostia pura), dar copiii se bucura din tot sufletul si rad in hohote de umorul de situatie si de ceea ce e transmit actorii.

Adultii se prind ca tot ce e pe scena, desi pare usor, e foarte complicat si ca e foarte foarte exact calculat totul, ca e o coregrafie respectata la milimetru din considerente de siguranta a actorilor (oricum e joaca avand alaturi o echipa de la Salvare si una de la Pompieri), iar decorul sofisticat se moneteaza in foarte foarte multe ore. Copiii se uita cam cum ne uitam noi la Stan si Bran si rad foarte foarte mult.

Am doua povesti super simpatice legate de acest spectacol.

La unele reprezentatii la care sunt invitati care tin cumva de zona mea, merg sa-i intampin (v-am spus ca sunt apropiata de acest spectacol) si stau la concierge 45 de min cel putin. Intr-o seara a venit un domn pe care-l mai vazusem la o alta reprezentatie. L-am intrebat daca nu l-a vazut prima data, daca a trebuit sa plece sau ceva… si dansul mi-a raspuns „am revenit ca sa ma mai bucur o data de rasul copios al fiului meu pentru ca nu l-am vazut niciodata razand cu pofta asa mare pofta”. Pustiul avea 9-10 ani.

Si eu am cateva momente din spectacol la care imi place sa stau in sala doar ca sa simt reactia publicului. Sa-i aud pe copii cum intreaba „dar cum au facut?!!!” si sa-i vad razand in hohote si pe copii si pe adulti.

Spectacolul are in distributie unii dintre cei mai talentati si mai tehnici actori tineri (stiu ca o sa para simplu ce vedeti pe scena, dar e un efort foarte mare de concentrare si calitati actoricesti serioase – desi fac comedie).

Iata-i pe toti actorii din distributie, sa stii ca se joaca in permutari libere, nu exista distributia A si distributia B.

Ada Gales, Andreea Samson, Ilona Brezoianu, Andreea Mateiu, Vlad Logigan, Catalin Babliuc, Pavel Barsan, Razvan Oprea, Angel Popescu, Andrei Mateiu, Bogdan Cotlet, Dan Radulescu, Marin Grigore, Radu Micu, Adrian Anghel, Silviu Mircescu. Regia este semnata de George Dogaru  (care a lucrat cu o parte dintre acesti actori pentru serialele Mondenii, Ai Nostri sau Atletico Textila.)

spectacol_theplay-145 webspectacol_theplay-143 web spectacol_theplay-33 web

Spectacolul este produs de Grand Cinema & More si compania Wonder Theatre (care produce in special comedii si – mereu – spectacole pentru intreaga familie).

Urmatorul spectacol e pe 17 februarie, la sala Epika de la Grand Cinema & More, puteti sa va cumparati bilete de aici.

Se joaca si la 17 si la ora 20.

(La sfarsitul spectacolului de la 17 promit sa stau la iesire sa va vad reactiile si sa aflu de la copiii dvs daca au ras sau nu.:) )

E bucuria mea cand vin copiii prietenilor care au fost la acest spectacol si imi spun „vaaaaai, cat am ras”. Cred ca traim vremuri atat de complicate, ca avem din ce in ce mai putine resurse emotionale sa ne distram/ bucuram cu adevarat, ca avem din ce in ce mai putin timp sa punem seminte in sufletul copiilor ca sa-si cultive dragostea pentru teatru sau dans, incat de fiecare data cand se ivesc aceste spectacole – la care bucuria e cu toata familia, iar amintirile sunt nepretuite – ar trebui sa nu le ratam.

 

 

 

 

5707
chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-3(super emotionant) Un bunic de 75 de ani pune zilnic cate un desen pe instagram pentru nepotii lui care locuiesc la mare distanta

(super emotionant) Un bunic de 75 de ani pune zilnic cate un desen pe instagram pentru nepotii lui care locuiesc la mare distanta

Se ia un bunic pe nume Chan Jae Lee cu ceva pasiune pentru desen. Se pune intr-o situatie speciala de viata: traieste in Brazilia impreuna cu sotia lui, dar si familia fiului care include 2 baieti. Un job nou pentru fiul il face pe acesta sa plece din Brazilia, dar sa ramana cu o grija: cum sa stie ce face tatal lui , dar si copiii sa pastreze legatura cu bunicul?

Se creeaza un proiect: bunicul este rugat sa deseneze ceea ce i se intampla, sau ce vrea sa le transmita nepotilor si sa posteze pe un cont de Instagram.

Contul e active de un an de zile si a devenit celebru in lume pentru candoarea desenelor si a mesajelor care le insotesc.

Si e super emotionant pentru puterea peste timp a acestor desene si momente descrise.

Iata cateva dintre ele

chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-2

Astro has grown so much. As soon as he saw grandpa, he laughed. Grandpa laughed back and the house is filled with laughters. Arthur, Allan, can you hear the laughter?

 

chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-3

Yesterday was your grandma’s birthday. Doesn’t she seem happy? Your grandma was born on December 23, 1942. So how old is she?

 

chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-8

chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-9

We met this little dog in the elevator. Isn’t the cute? We were told he’s old.

chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-11

Kids are going to school together. “Hold my hand tight.” Dad and the big brother are making the little one feel safe.chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-15

The time when we walked across the Brooklyn Bridge to see my grandson Astro.chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-16

Grandma: Oh my! I can’t believe it’s already the last day of 2016! Grandpa: Time is always flowing, so there’s no last.

chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-19

In Korea it’s a fall season. Time of persimmons. In Brazil, it’s so hot grandpa and grandma slept with the windows open.

chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-22 chan-jae-lee-drawings-for-my-grandchildren-23

daca vreti sa vedeti mai multe dintre desenele bunicului simpatic le puteti vedea aici

4037
italiaObiceiuri de Craciun din 20 de țări

Obiceiuri de Craciun din 20 de țări

Text de Raluca Antuca

Crăciunul este magic oriunde în lume.

Lăsând la o parte decorațiunile colorate și cadourile frumos împachetate, există obiceiuri care conturează cultura țării și sunt menite să aducă oamenii împreună. Fie că este vorba de un scaun în plus la masa de Crăciun sau de un pupic sub vâsc, tradițiile ne arată felul în care ne raportam la acele zile special în care sărbătorim nașterea Domnului.

Ați fi surprinși să vedeți cât de mult țin oamenii la aceste obiceiuri, care pot părea ciudate la prima vedere. Care este preferata voastră?

austria belarus cehia filipine finlanda grecia greenland haiti italia japonia mexic polonia portugalia suedia toatalumea ucraina uk usa venezuela

1728
KamilKotarba_photography-01FOTO- De-a v-ați ascunselea cu viața noastră!

FOTO- De-a v-ați ascunselea cu viața noastră!

Text de Raluca Antuca

De-a v-ați ascunselea nu este doar un joc pentru copii, în care toți se asund și unul singur trebuie să-i caute și să-i găsească pentru a căștiga. De-a v-ați ascunselea poate fi scuza omului care este absent în viața de zi cu zi, dar online în chat-ul de pe diferite site-uri.

Chiar dacă este într-un anumit loc, el parcă nu se află acolo. Preferă să se uite într-un ecran de telefon, decât să interacționeze cu ceilalți. Diversitatea pe care ne-o oferă internetul ne împiedică să relaționăm, iar cele două lumi, reală și virtuală, concurează. Ce se întâmplă când ne ignorăm cu desăvârșire și ne poziționăm undeva la mijlocul dintre aceste lumi?

Ne ascundem în spatele telefoanelor mobile. Ne jucăm de-a v-ați ascunselea.

Fotograful Kamil Kotarba s-a gândit la această joacă și a realizat proiectul Hide and Seek. Fotografiile lui surprind scene zilnice și oarecum banale, cum ar fi așteptarea metroului, cina între prieteni, în care telefoanele sunt nelipsite. El scoate corpurile din cadru, lăsând doar mâinile, pentru a ne deschide ochii cu privire la alegerile pe care le facem în viață.

KamilKotarba_photography-02 KamilKotarba_photography-03 KamilKotarba_photography-05 KamilKotarba_photography-06 KamilKotarba_photography-07 KamilKotarba_photography-08

2390
selfiesȘi părinții pot fi cool!

Și părinții pot fi cool!

Text de Raluca Antuca

Mi-am dat seama că am o familie modernă atunci când am început să vorbim toți pe un grup special făcut pe Whatsapp, numit “Antuca Family”. Destul de amuzant la prima vedere. Mama îmi trimite fotografii cu florile ei, tata scrie mai mereu cu majuscule, iar soră-mea se amuză de nepriceperea lor în anumite chestiuni care țin de tehnologie.

Mi se pare comic, dar apreciez în același timp această dorință de a fi la curent cu ultimele trenduri, pentru a vorbi pe aceeași limbă cu al tău copil. Spre exemplu, o mămică din New York a văzut niște selfie-uri haioase făcute de fata ei și prietenul, pe care a încercat să le recreeze cu soțul. Fotografiile au devenit virale, iar părinții sunt fericiți de isprava lor!

Iată răspunsul mămicii!

capture-20150912-190548selfies-I selfies-II

 

1408
capture-20150531-164737Ignore no more- aplicatia facuta de o mamica suparata

Ignore no more- aplicatia facuta de o mamica suparata

Text de Raluca Antuca

Cred că știm cu toții că mama te sună în momentele cele mai nepotrivite și se supără foarte tare atunci când nu îi spui ce faci, cu cine și unde. Din prea multă iubire, tind să calce pe coadă adolescenții care se vor a fi rebeli și nu dau raportul zilei.

Poate vă amintiți de Pepper Hacker, dispozitivul care deconecta toata familia de la tehnologie. Ei bine, o mămică a venit cu o soluție pentru ca fiul ei să îi răspundă sau să o sune înapoi atunci când este în oraș. Aplicația inventată se numește Ignore no more și blochează telefonul adolescentului până când el sună părinții și primește parola pentru a-l debloca.

Foarte simplu și ingenios! Doar că mi se pare amuzant cum s-au adunat frustrările acestei mămici astfel încât să recurgă la metoda asta care, cu siguranță, îi va enerva la cote maxime pe tineri. Nu văd o rezolvare pe termen lung a problemei, ci una care constrânge și impune o atitudine docilă. O putem numi Mămica anului pentru străduința de a fi mai aproape de copilul ei.

 

1186
leszek paradowskiFIFI & The City: cind cineva iti face rau….

FIFI & The City: cind cineva iti face rau….

Text de Cristina Popa

Sa nu faci rau niciodata nimanui! O aud pe mama mereu spunindu-mi asta. Eram prea mica sa inteleg de ce imi tot repeta. Aveam sa aflu mai tarziu ca sunt oameni care fac rau pur si simplu. Asa sunt ei construiti. Isi iau bucuria din raul altora.

Aveam un prieten pe care il indrageam foarte tare. Eram apropiati. Era un om deştept şi cultivat. Problema e că nu îi ieşeau treburile, era mereu nefericit.  In timp mi-am dat seama ca e ceva in neregula pentru ca spunea tot felul de rautati despre prietenii si amicii comuni. Nu ierta pe nimeni. Nu supoerta fericirea altora si pur si simplu avea o satisfactie enormă cînd spunea sau tot făcea răutăţi. Nimeni nu era fără defect şi am ajuns să mă întreb oare ce spune de mine?

Şi-am aflat mai apoi că omul căruia eu îi pusesem sufletul pe masă şi pe care îl ajutasem enorm când era la pământ, arunca pur si simplu cu noroi. M-am blocat. M-a durut tare şi n-am ştiut cum să reacţionez. N-am ripostat. M-am indepartat si incet l-am scos din viata mea de tot. I-am transmis prin altii ca stiu ce face. A incercat sa imi explice dar nu mai aveam urechi pentru el. Durerea mi-a trecut in timp dar cicatricea a ramas.

După el, au mai fost şi alţii care m-au lovit. Fără milă. Am încercat de fiecare dată să nu judec şi să iert fără să ripostez. E greu, dar nu imposibil. Cea mai mare pedeapsă pentru cei care mi-au făcut rău este TĂCEREA.

Mi-am intrebat prietenii:  “Ti-a facut cineva rau si tie ti s-a parut ca nu aveai nicio vina? Cum ai reactionat?

Am primit foarte multe raspunsurile. Părerile sunt mai împărţite ca niciodată. Unii tac, unii uită dar sunt muţi care cu sinceritate spun: mă răzbun!

Cand eram mai tanara, ma consumam foarte mult, ceream explicatiu, incercam sa inteleg ca poate totusi am facut eu ceva. si chiar daca nu era vina mea, incercam sa gasesc o solutie. acum, nu mai reactionez daca stiu ca nu am nici o vina. ma retrag din acea situatie, iar daca este vorba de o relatie de amicitie sau colegialitate, prefer sa nu mai am de a face cu oamenii respectivi. legea compensatiei functioneaza aproape intotdeauna. nu sunt de acord nici cu sintagma intoarce si celalalt obraz, dar nici raspunde la rau cu rau.

Chiar daca razbunara este in sangele meu si este o arta pt mine necesita timp, daca nu am acel timp …nu actionez, lipa de timp este data de importanta faptei celuilalt…daca fapta e imp..gasesc timpRazbunarea e in sangele tau? Pai…Eu nu cred in nerazbunare..cred in balanta intre timpul consumat si semnificatia faptei. Tu stii pe careva care nu s-ar razbuna?

mai multe raspunsuri si intimplari intelepte despre ”cine si de ce iti face rau”, pe blogul lui Fifi, aici.

(cover foto Leszek Paradowski)

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei fifiFIFI STIE

cover photo shutterstock

 

1438
shutterstock_copilDespina, proaspătă mamică: Când ziua de 8 martie face sens

Despina, proaspătă mamică: Când ziua de 8 martie face sens

text de Despina Ponomarenco

 

De când mă ştiu mi-aş fi dorit să fiu bărbat. Din simplu motiv că pentru ei totul este mult mai simplu.

Când un bărbat spune lucrurilor pe nume e curajos, când o femeie face acelaşi lucru e lipsită de tact.

Când un bărbat iese nebărbierit şi cu părul vâlvoi din casă e macho, în timp ce o femeie care iese aranjată din casă e tocată mărunt de jumătate din cartier…

În acest sens, ziua de 8 martie nu a fost, cel puţin până acum, o zi deosebită pentru tine. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi divinizez mama şi mă folosesc de orice prilej să îi arăt că o iubesc şi cât este de specială pentru mine. Nu simţeam însă că ziua de 8 martie aduce ceva în plus relaţiei noastre.

Daaaaaar, totul s-a schimbat de când a apărut el, fiul meu. Când se trezeşte în miez de noapte şi îl legăn uşor până îl cuprinde somnul la loc, iar ochii mei umflaţi nu mai au nici o importanţă. Când îl alăptez şi mă priveşte cu ochii aceia care îmi spun că e complet dependent de mine, iar eu îi şoptesc că îi voi fi mereu alături. Când adormim împreună şi mâna lui îmi cuprinde degetul meu ca şi acum acel deget e tot sprijinul lui în lume. Acestea sunt doar câteva dintre momentele în care a fi mamă este totul.

Şi iată cum, doar după ce am dat viaţă unui pui de om, ziua de 8 martie face sens pentru mine. Este prima zi a mamei pe care o experimentez şi este minunat. La mulţi ani, mamelor! La mulţi ani, mama!

*

Responsabilă de PR și evenimente la cel mai cool mall din oraș – Promenada, soția lui Răzvan și mama lui Rareș, Despinei îi place să scrie despre noile experiențe din viața sa. 

1019
shutterstock_bicicleta rosieFIFI & The CITY: Bicicleta rosie – intimplarile marunte care ne fac o viata mare

FIFI & The CITY: Bicicleta rosie – intimplarile marunte care ne fac o viata mare

text de Cristina Popa

Aveam vreo 9-10 ani.In fiecare dupa amiaza stateam in fata blocului.Cu cheia de gât.Așa era moda atunci. Jucam sotron. Cu Miha de la etajul 5 si Getuta de la 10.Rar, foarte rar trecea cate-o masina.Nu prea erau masini pe drum atunci.

Din cand in cand mai iesea cate-un vecin din bloc si noi tipam in cor: Sarnaaaa. Si apoi, ne vedeam de jocul nostru simplu.Mai retusam cu creta cate-o linie stearsa si apoi saream, cat era dupa amiaza de lunga.

Din cind in cand, mama iesea pe geam si tipa La masaaaaa.Mancam pe fuga si ne intorceam la topaielile noastre.

Eram niste fetițe fericite.

Intr-o zi am cunoscut pe Dana, prietena Mihaelei. Era mai mare ca mine cu cativa ani.Aveam sa aflu mai apoi ca e un copil de bani gata. Se vedea dupa hainele pe care le purta, dupa ciocolata straina, din Germania pe care o manca fara sa o imparta si dupa masina tatalui sau. O mașină cum nici in filme nu vazusem ca nah eram pe vremea lui Ceausescu si daca aveai Dacie erai super smecher.

Pe mine toate astea nu mă afectau prea tare pentru că ai mei, deși nu erau bogați făceau pe naiba în patru să mă simt prințesă.

Dar, ceva totusi ma deranja.Privirea ei rautacioasa. Se uita mereu la noi cu niste ochi care tipau: Sărăciiilor!

Totul a culminat când într-o zi a primit de la rudele de departe o super bicicletă.A venit in fata blocului sa ne-o arate. Bicleta era rosie. Era cea mai frumoasa bicicleta din lume. Nu vazusem in viata mea ceva mai nou si mai sclipitor.Fata ne explica cu mandrie ca merge cu nu stiu cate viteze si are nu stiu ce beculete. Si ca sa ne arate cate de grozava a inceput sa faca ture stanga dreapta in fata blocului. Noi ne uitam ca la tenis. La un moment dat s-a oprit in fata noastra:

“ Ei, cum vi se pare?”

Si Getuta care era fff mica de inaltime si pricajita, un omulet, ii zice cu glas tremurat

“ Vaii e asa frumoasa si ce fain merge. Mi-o dai si mie sa dau o tura? “

Nu i-a raspuns. S-a uitat la noi toate a mai tipat o data din priviri “Sărăciilor’!!!’ s-a urcat pe bicileta si a fugit.

Getutza a inceput sa planga tare cu furia aia de copil neputincios.

“ Nu mai plange mah getutza!

Lasa mah, Cri că imi ia mie tata de ziua mea pegas, o sa vada ea! Si o sa il dau la toti copii! “

In momentul ala mi-am promis ca o sa vina o zi in care o sa am si hainele si ciocolata si bicicleta. Tot. Si ca in ziua aia am sa raman om si nu o sa umilesc pe nimeni, niciodata. Cumva cu mintea mea de copil mi-am dat seama ca banii nu inseamna nimic daca nu pui pret pe oameni.

*

Am făcut un sondaj printre prietenele și prietenii mei. I-am întrebat care a fost întâmplarea care le-a stârnit ambiția de a ajunge departe în viață. Raspunsurile unele funny, altele triste, merită citite toate.

Una materială: o casa super misto, cu mobila sculptata, paturi de mijloc cu lenjerii de mătase, in care mirosea a cireșe uscate. Apartament cu 5 cam din Centrul Bucureștiului al varului primar al tatălui. Vazut de copilul de 9 ani. Si una mentală: un tip care recunoaștea pânzele lui Rembrant. Nu mai stiu cine era, dar venise la bunica-miu cand eram fff mica. Si se uita la albumele lui si zicea: asta e Rembrant, uite tehnica asta de descompunere a luminii etc. Si mi-am dorit sa fiu si eu asa. Am ajuns tocilara:))).

 Am invatat limba bulgara de dragul unui baiat de care m am indragostit. Am slabit 15 kg pentru ca mi doream sa fiu si o tipa “buna” nu numai desteapta in liceu si am fost regina balului. mie degeaba imi dai exemplu ca nu reactionez. Trebuie sa fiu eu convinsa ca acel lucru imi va aduce bucurie si ma va implini cumva si sunt gata sa mut muntii din loc.

mai multe raspunsuri emotionante puteti citi pe blogul lui Fifi, aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover photo shutterstock

 

1409
johnwilhelm02un tata fotograf pasionat de photoshop si cele 3 fete ale sale

un tata fotograf pasionat de photoshop si cele 3 fete ale sale

ce face un tata cind are trei copile frumusele foc si el e pasionat de fotografie si de photoshop?

isi arata abilitatile (in vederea unor viitoare contracte desigur) photoshopindu-si copilele in ipostaze care mai de care mai comice.

pe tata il cheama John Wilhelm iar aici e pagina lui de  Facebook unde face demonstratii de before & after pe diverse fotografii.

 

 

 

si un exemplu de before & after

n-am nici cea mai mica indoiala ca domnul fotograf nu a obtinut citeva contracte bune, odata cu expunerea internationala.

1386
inelFIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet

FIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet

text de Cristina Popa

Batranetea nu e un subiect de discutie la intilnirile cu prietenele mele. Rareori pomenim in gluma cum ne vom plimba noi prin tari exotice si vom gusta toate cocktailurile din lume in timp ce ne vom bucura de compania unor barbate evident mai tineri. Asta pe la 80 de ani caci noi, femei super active nu ne vom pensionala la 60, nici macar la 65.

La 15 ani in mintea mea ziceam ca dupa 30 e cam gata treaba. Iar acum am 40. Si ma simt mai tanara ca niciodata. Senilatatea varstei, probabil. 

Cred ca tineretea nu tine de varsta. Desigur ca ma doare spatele, desigur ca nu mai pot pierde nopti la rand prin cluburi fara sa ma resimt. Dar, am mai multe idei ca niciodata, am capul plin de planuri si sunt pregatita zi de zi pentru noi inceputuri. Daca nici asta nu e tinerete…:)

Dupa ce saptamana trecuta mi-am intrebat prietenii despre schimbarile majore si am ramas impresionata de raspunsurile lor, unele foarte emotionante, acum i-am chestionat despre batranete. Si am ras. Foarte tare la majoritatea raspunsurilor. Pe unii însă întrebările i-au pus pe gânduri și asta se vede din răspunsurile lor.

Cum incepi sa vezi ca imbatranesti? Ce anume te face sa te gandesti ca nu mai esti tanar desi tu asa te simti? Cand te gandesti la batranete de ce iti e cel mai tare frica?

Nu cred ca vezi. Te vezi in poze, niciodată însă în oglindă. Acolo, în poze, te strânge-n spate. Depinde insa și cum se întâmplă alunecarea în și prin timp. Oricum, de simtit nu cred ca simti. Te mai trezesti din cand in cand… Apoi uiti iar si te trezesti din nou peste niste ani… Si tot asa. Pana la final. Mie datele de nastere de dupa 1990 imi creeaza fiori pe sira spinarii. Mi se pare ca anii ’90 au fost acum zece ani si… cum sa fie cineva nascut atunci si totodata major?! Pe cale de consecinta, inseamna ca eu sunt mai “in etate” decat cred! In tot cazul, nu sunt tocmai anxioasa pe acest subiect. Inca sunt intr-o zona sigura. Am 31 de ani. Altminteri, cred ca odata ce ai copii, timpul curge altfel. Si anii tai ar curge mai lent, daca nu i-ai traduce in anii lor. Parca mai ieri era bebelus, azi merge la gradinita, hop maine prima sedinta cu parintii la scoala, tac pac suntem in liceu! Cand s-au dus anii? Mi-e frică de neputinta. Si cel mai frica mi-e de mintea lucida, prinsa intr-un corp neascultator.

Cateodata am cate un soc cand ma uit la vestimentatia pustoaicelor de liceu… si imi spun asa “fuck, i`m getting old!” Despre batranete… mi-e frica sa depind! De doctori, de pastile, de un carucior… mi-e frica si de moarte, inca nu sunt destul de inteleapta sa o constientizez doar ca pe un prag! Dar cred ca cel mai si cel mai frica imi e de singuratate… nu cred ca e nimic mai trist pe lume decat sa fii batran si singur…

Pentru mine, imbatranirea nu prea exista in vocabular. O simt si o vad insa prin cei din jurul meu. Unul cate unul, vad in jurul meu apropiati sau cunoscuti care incep sa faca odrasle si se iau. Si ma gandesc ca asta e un semn ca ceasul biologic a avansat. Doar ca eu nu prea accept. Da, si vreo 5-6 fire de par albe in cap pe luna. Dar le pun pe seama stresului, nu a imbatranirii. Ma simt tanara, nu face nimic sa ma gandesc ca nu as mai fi. Doar cand imi mai amintesc de ce prag ma aproprii, ma mai ia cate un frison. Dar sunt bine cu mine. Cand ma gandesc la batranete? Nu prea ma gandesc. Dar cand o fac, cel mai frica e ca imi dispar cei dragi. Si sa nu-mi pierd mintile.

Pana acum o vreme imi era frica ca o sa raman singura. Acum mi-e frica sa nu arat prea batrana cand o sa inceapa copilul liceul.

Durerea de spate de la prima ora cand te trezesti dupa o noapte de amor ca la tinerete e ca un dus rece la batranete

*
restul raspunsurilor care mai de care mai haioase si mai pline de intelepciune ascunsa sub autoironie le puteti citi aici

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1332
shutterstock_morningsLive Smart: dimineti de week end

Live Smart: dimineti de week end

uneori diminetile mele de week end au asemenea arome…

sau asa…

si asta se traduce dincolo de un mic dejun simpatic si sanatos (dar cu multe calorii, cafeaua are inghetata mai mereu), intr-o minima organizare in avans pentru ca week end-ul nu e pentru muncit/gatit, ci pentru relaxat, rasfatat.

si organizarea e… “sa turnam ingredientele in diferite recipiente si sa le programam sa porneasca la o ora potrivita cu trezirea”.

ma rog, trebuie sa avem ingredientele si asta e singura preocupare care a ramas in grija mea.

*

live smart e un concept cu care vom fi din ce in ce mai obisnuiti in anii care vor veni. as putea compara introducerea acestui concept cu acceptul ca femeile sa poarte pantaloni pentru ca totul e despre cum sa-ti fie mai bine, sa fii mai confortabil(a) si sa cistigi timp.

cum bucataria e un loc social, de conversatie (sau livingul unde se maninca, daca e o bucatarie deschisa) – si nu e doar in romania, sau in filmele romanesti , ci peste tot in lume – ma astept ca in curind sa existe in bucatariile noastre aplicatii pentru a arata celor care se afla la distanta de noi cum miroase mincarea (exista deja in teste un transportor de arome via o aplicate de telefon, am scris despre ea aici), cum ma astept (si deja se testeaza asta) sa putem “conversa” cu bucataria: “a expirat laptele din frigider?”, sa intrebam intr-o aplicatie pe telefon si sa primim un sms cu raspunsul complet.

(asta e o sa ne salveze mult din timpul alocat disputelor casnice… daca se mai inventeaza un device care sa duca si gunoiul, aproape ca am putea avea relatii linistite)

citeam despre teste despre aplicatii care vor salva din timpul nostru cu noi, timpul alocat sanatatii noastre; exista in teste aplicatii prin care, dupa igiena zilnica de dimineata, sa obtinem in timp real vitaminele care ne lipsesc din corp, incidenta viitoarelor boli in raport cu nivelul imunitatii si “starea” organelor interne. iar raportul, care e posibil sa ne apara pe oglinda de la baie (cam ca in minority report), sa ajunga si la medic care sa ne trimita informatii si sugestii care sa previna bolile, nu sa le trateze.

conectata cu device-urile din bucatarie informatiile din aceasta aplicatie duc la un nou “raport”, o lista de cumparaturi care – la o adica – poate fi facuta online la furnizorul tau agreat.

ceea ce ar insemna o calitate a vietii crescuta si cistigarea a mult timp pentru tine.

*

ce mi se mai mare mie simpatic este ca toate aceste device-uri pot fi integrate si intr-o casa care pastreaza parfumul si aroma altor vremuri. cu mobilier vechi, cu mult lemn (nu metal).

iar asta e o metafora frumoasa pentru cum ne jucam cu timpul pe mai multe dimensiuni.

***

impreuna cu Victor KapraCorina Scheianu si Dragoș Asaftei  ne-am adunat sub forma unei familii urbane smart de bloggeri si va povestim din experientele noastre despre cum am invatat sa traim smart ca sa avem mai mult confort (Victor), sa ne distram (Dragos), sa ne facem prieteni/networking (Corina), sa cistigam timp (eu).

Va invitam insa sa scrieti impreuna cu noi primul e book cu 365 de lucruri care te invata sa traiesti smart. Cum puteti face asta?

Concurs

Intrati in aplicatia Facebook Live Smart! creata de Samsung, alegeti categoria la care vreti sa scrieti si povestiti o intimplare din viata voastra care sa arate ca stiti sa traiti smart pentru a va distra mai frumos, a avea confort, a face networking sau a avea mai mult timp liber.

Toate povestile intra in tragere la sorti si sunt puse la bataie premii care sustin ideea de a trai smart.

**

P.S. la momentul la care scriu aceste rinduri, am alaturi un mic dejun cu budinca tapioca, piersici, miere cu anason si menta; nuci prajite sarate si black coffee. in baie, toarce usor masina de spalat. cum voi fi terminat de scris, voi pleca in parc pentru ca e o vreme absolut minunata, ca o zi de inceput de toamna. cind am sa ma intorc, va fi si prinzul gata, pentru ca ingredientele sunt puse deja in masina de gatit care va avea grija de ele:). si locuiesc intr-o casa veche, in partea veche “aproape interbelica” a Bucurestiului, cu ferestre mari si mult mobilier din lemn.

viata e frumoasa daca vrem sa ne -o facem frumoasa.

 

foto cover shutterstock

 

2589
familieFifi & The City: O poveste despre saracie si umilinta

Fifi & The City: O poveste despre saracie si umilinta

text de Cristina Popa

Macelaria e plina ochi.

Lumea pestrita inainte de plecare la iarba verde. Oamenii cumpara carnati, mici, carnuri mari si multe. In fata mea la coada e o fata. Nu cred ca are mai mult de 10-12 ani. Un tricou alb si o fusta decolorata de soare. Par vechi dar sunt foarte curate. Pe cap are o basma. Cauta pe cineva din priviri. Apare mama ei. Si ea tot cu basma pe cap. Au fost la bsierica amandoua. Simt mirosul de mir. Femeia are in mana o franzela. Ajung sa comande:
– Ce doriti?
– Trei crenvusti.
– Doar trei ? ( vanzatoarea romanca aroganta prin definitie, nu are sens sa mai insist)
– Da, raspunde femeia cu capul plecat asa usor de rusine.

Si atunci fata catre mama soptind: mama…extra. Femeia: nu, nu lasa asa.

Copila isi ridica privirea si cu glas hotarat spune:
– Da, tanti! Vrem DOAR 3 crenvusti. DAR sa fie extra!
Si si-a prins mama de mana…

M-am uitat la copilul acela frumos si am stiu cat o sa lupte ca sa ajunga cat mai sus ca sa uite momentele de umilinta.

Mi-a ramas in minte fermitatea glasului. Si lipsa de sfiala. Copiii au un mare avantaj in fata noastra: sinceritatea intacta. Necenzurata.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1266
eleven logobucuria de a da mai departe fapta buna (speech, 11even Sibiu)

bucuria de a da mai departe fapta buna (speech, 11even Sibiu)

(transcrierea speech-ului din cadrul evenimentului 11even, Sibiu, panelul Bringing joy in life”)

Buna ziua.

Numele meu e Cristina Bazavan, sunt jurnalist, asa vreau sa fiu cunoscuta. Uitati de toata prezentarea aceea lunga cu activitatea mea pe care tocmai ati auzit-o, eu vreau sa fiu cunoscuta drept jurnalist si atit. Lucrez in media de mai bine de 15 ani si as vrea sa va vorbesc astazi despre… bucuria de a da mai departe faptele bune.

Prin meseria mea ma intilnesc foarte des cu oamenii care fac fapte bune, dar si cu oameni care au nevoie sa li se intimple o fapta buna.

Cred intr-un echilibru al lucrurilor pe care le traim si le facem si obisnuiesc sa lucrez pro bono sau, cind sunt proiecte care nu au bugetul pe care eu il solicit pentru a ma implica, dar imi place ideea proiectului, prefer sa negociem o suma care sa mearga catre o asociatie pe care eu o sustin. Nu e asociatia mea, sunt niste oameni frumosi pe care i-am intilnit cind faceam un reportaj.

Am fost implicata in multe actiuni sociale, caritabile sau de fundraising si sunt membru in comisiile care acorda bursele Cosmote sau finantari pe proiecte la fundatia Orange sau in proiectul Petrom, Tara lui Andrei.

S-ar putea spune ca sunt un om care fac si fapte bune. Va asigur insa ca daca vorbiti cu cei cu care fac afaceri si negociez proiecte, sau cu cei carora le-am fost sefa nu vor spune ca sunt om foarte bun pentru ca sunt recunoscuta pentru fermitatea mea, pentru felul in care spun lucrurilor pe nume si nu sunt chiar o persoana confortabila de intilnit de partea cealalta a unei mese de afaceri.

Dar cum spuneam, cred in echilibru. Si in karma. Si daca pot sa ajut, o fac cu drag si determinare.

M-am gindit mult care a fost saminta care a facut sa cresc astfel.

Sigur ca acasa parintii m-au invatat ca trebuie sa fiu un om bun si sa impart ce am cu ceilalti, mai ales cu sora mea.

Am crescut in comunism intr-o familie modesta de muncitori si pastrez amintirea impartirii celor 2-3portocale pe care le primeam de craciun sau a celor 2-3 banane pe care le tineam pe sifonier sa se mai coaca. le mincam bucurosi toti copiii din neam, verisori, vecini si credeam ca portocalele si bananele “se fac” doar de Craciun.

mi-am dat insa seama ca sentimentul “facerii de bine” nu-l stiu – sau nu-l tin minte – din copilarie ci de ceva mai tirziu, din adolescenta. Si n-are legatura cu a mi se fi intimplat mie, ci cu a face ceva pentru ceilalti.

***

Pe la 19 ani prezentam la radio 21 o emisiune de seara cu povestioare de dragoste pe care ascultatorii si le trimiteau intre ei. Alegeam dintre zecile de scrisori pe care le primeam saptaminal maxim 10 pe emisiune, le citeam frumos cu cea mai sexy voce din dotare, iar mesajul care imi spunea ceva mai mult decit celelalte primea un tratament special: semnatarul intra in direct cu destinatarul facindu-I o surpriza.

Era la sfirsitul anilor 90, emisiunile de seara de la radio erau de mare success, aveam 19 ani si cistigasem peste noapte puterea de a allege pe cine sa fac fericit pentru citeva clipe, sau pentru o viata. Niste oameni s-au casatorit ca urmare a intimplarilor pe care le expuneau public acolo, s-au schimbat niste vieti in emisiunea aia, atunci.

Evident ca nu eram constienta de responsabilitatea pe care o aveam, nici macar nu eram constienta de puterea pe care o aveam, dar – pentru ca eram o fire foarte competitiva si-mi doream audienta mare (care se masura in tot mai multe scrisori primite) – alegeam pentru surprizele in direct povestile care mi se pareau cele mai puternice.

Astazi, cu mintea de acum si cu multe lecturi ale unor texte scrise de amatori sau profesionisti, cu multe intilniri de oameni neantrenati in a vorbi in spatiul public, stiu ca cele mai puternice mesaje sunt cele care de fapt sunt f sincere. Cum a fost speech-ul de mai devreme al doamnei doctor Livia Ognean, care e evident ca are alta pregatire decit cea de public speaker, dar pe care am ascultat-o din fundul salii si am plins in liniste, intregul speech.

Dar atunci, la 19 ani, nu stiam sa descopar stiintificcare sunt mesajele adevarate; urmaream doar energia care se afla printre cuvintele din scrisori, forma in care ei isi spuneau povestea.

Desi oamenii aceia habar nu au, cred ca le datorez o parte importanta din ce sunt eu acum; pentru ca am invatat sa ma oglindesc in bucuria lor, sa ma incarc din ea, la fel cum se incarcau toti ceilalti ascultatori.

Si-am invatat ca o fapta buna nu inseamna neaparat sa dai bani, sa schimbi legi sau orase, sa construiesti biserici, ci ca uneori poti sa influentezi o viata in spre mai bine doar daca esti atent la sinceritatea vorbelor rostite. Adica, daca esti ATENT.

***

Ceva mai tirziu am descoperit ca a avea puterea de a face o mica bucurie cuiva e o senzatie ca un drog.

Exista studii care arata ca secretia de dopamina pe care o face creierul cind stie ca a facut o fapta buna este asemanatoare cantitativ cu cea din timpul unui orgasm, sau cea obtinuta de alimentele cu multe calorii sau jocurile de noroc.
Aceeasi senzatie o primeste corpul in cazul unor substante psychoactive precum cocaina, nicotina, heroina sau alcoolul.

Asa ca in loc sa fumati mai bine faceti o bucurie cuiva pentru ca dopamina va aparea in organism.

… Banuiesc ca acum va ginditi ca vinul ar trebui sa ramina in ecuatie, la fel si orgasmul, ca nu pot fi compensate de faptele bune. Sincer, si eu cred la fel, dar nu m-au invitat aici sa vorbesc despre asta.

Dupa ce am citit despre fapta buna ca un drog m-am gindit cum sa-i dau nepotului meu – fiului surorii mele – lectia cea mai potrivita de viata, cum sa-l fac sa simta efectul de a face bucurii pentru cei din jurul lui.

Avea 6 ani cind am facut un experiment pe el. Nu-i placea sa imparta nicio jucarie cu prietenii si desi avea zeci de masinute si ursuleti, daca un tovaras de joaca voia sa puna mina pe ceva, urla cu suspine. Era insa un foarte foarte mare fan Mickey Mouse. Statea lipit de ecranul televizorului la orice aparitie a lui Mickey, asa ca am pus la cale un plan.

La prima mea plecare la paris , m-am oprit intr-un magazine cu insemnele Disney si am cumparat tot ce am gasit cu Mickey: soricel mare, prosop, perna, pe sotia lui Mickey, Mini. Le-am luat pe toate, plus un Mickey la fel ca cel pe care-l cumparasem . acelasi maimutzoi ca dimensiune, in doua exemplare.

I le-am dus si i-am spus ca le primeste pe toate daca Mickey dublura o face cadou prietenei lui de joaca, fetita vecinilor din fundul curtii.

In fata unei pungi mari cu tot felul de lucruri cu Mickey Mouse nepotul meu a zis repede da, doar ca a doua zi a trebuit sa se tina de promisiune. Si iata-ne in fundul curtii, cu prietena lui dincolo de gard, impreuna cu mama ei.

Nepotul meu cu mickey mouse in mina, plingind in hohote. Stia ca trebuie sa-l dea, stia ca mai are unul la fel, dar tot ii era greu. Mama fetitei – jenata si incurcata de suspinele copilului – tot spunea “lasati-l, daca vrea sa-l pastreze, e al lui”;sora mea ferma pe pozitie “nu mai primesti alte jucarii daca nu iti tii promisiunea si nu daruiesti unul dintre mickey mouse”.

In hohote de plins a dat jucaria si fetita de dincolo de gard a primit-o cu fata plina de lumina.

A doua zi insa s-a produs magia.

Nepotul meu a vazut cum fetita se lauda pe strada, la ceilalti copii, cu jucaria pe care o primise. A iesit si el cu jucariile lui la poarta si au inceput sa se joace impreuna. A fost ceva acolo, in mintea si in sufletul unui baietel de 6 ani oglindit din bucuria prietenei lui si in aprecierea pe care o cistigase de la ceilalti. De craciunul ala si-a strins jucariile pe care nu le mai folosea si, cu ajutorul mamei lui, le-a darut altor copii care nu aveau.

Cred ca nepotul meu a fost primul meu experiment constient de a –i ajuta pe ceilalti sa inteleaga ce bine te simti cind faci fapte bune. Cum bucuria ta e mai mare decit a celui care e beneficiarul gestului tau frumos pentru ca e cumva amplificata pe interior, e oglindita in propria personalitate. Astazi cind ajut pe cineva si ma intreaba cum sa se recompenseze spun “cind va fi rindul tau sa poti ajuta pe cineva, sa ajuti ca sa dai mai departe”

***

Ca orice om cunosc si bucuria de a primi fapta buna, stiu si cum e sa se gindeasca cineva la tine, ca de niciunde si sa te ajute cu o vorba buna, cind ai cel mai mare nevoie de ea.

Pe mine ma emotioneaza , ma suprind si imi dau lectii de viata in acelasi timp, mesajele de sustinere si incurajare de la oamenii care nu au nicio legatura directa cu mine si care nici n-au nevoie de ceva de la mine, oamenii care isi aloca din timpul lor citeva minute ca sa-mi spuna o vorba buna fara niciun alt interes.

Invat din fiecare din aceste intimplari cit de important e sa fii atent la ceilalti si cit de usor poti face o bucurie.

Astazi am un reflex din a trimite mesaje de incurajare tuturor jurnalistilor pe care-I apreciez in momentul in care compania pentru care lucreaza se afla in impas si stiu ca lor le este greu emotional.

Asta pentru ca mi s-a intimplat si mie sa primesc mesaje din neant de la oameni cu care nu aveam foarte multa treaba in momentul in care revista pe care o conduceam se afla intr-un impas. Si stiu cit de importante sunt mesajele acelea si cum iti dau aripi sa mergi mai departe.

Am mai povestit chiar la TEDx-ul de care spunea Ovidiu mai devreme (nota mea. Ovidiu Neamtu, creatorul evenimentelor 11even, organizatorului unui TEDx Sibiu in 2012), mai spun inca o data, ca astazi lucrez in echipa de comunicare a trupei VUNK pentru ca intr-un asemenea moment delicat, liderul trupei, Cornel Ilie, cu care nu aveam foarte multe in comun, mi-a trimis un mesaj de incurajare. Am inceput sa lucram impreuna la 3 ani distanta de la mesajul lui de incurajare, dar deciza mea de a ma alatura echipei lui a fost luata in baza caracterului pe care l-am intuit in cele citeva cuvinte pe care mi le-a scris intr-un noiembrie din 2009, fara sa urmareasca niciun beneficiu din ele.

Stiu, deci, pe pielea mea cum te schimba o fapta buna pe care o primesti de la altcineva.

***

Ce vreau sa spun cu aceste povesti? Care e legatura intre ele?

Fiecare fapta buna – fie ca am facut-o, fie ca am primit-o – m-a schimbat. Nu m-a facut cel mai bun dintre oameni, nici cel mai destept, nu sunt o sfinta si nici nu sunt mai domoala cind e sa-mi apar teritoriul de business. Dar cu siguranta m-a modificat in bine, fie si cu o miime de milimetru.

Pentru ca am simtit, si daca am facut fapta buna, si daca am primit-o, am simtit o bucurie aparte. O bucurie care functioneaza ca un drog si pe care cauti sa o retraiesti.

Stiind asta, as vrea sa va spun ca e important nu sa asteptati sa vi se faca fapte bune, ci sa le initiati fara sa urmariti niciun fel de beneficii de imagine sau un raspuns de la beneficiar, pentru ca daca sunteti atenti la ceea ce se intimpla cu voi in acele momente, va dati seama ca schimbarea, slefuirea care vine pe dinauntru, odata cu energia bucuriei este nepretuita.

Fiecare fapta buna pe care o facem se va reflecta intr-un om care simtind bucuria va invata si el sa faca o fapta buna.
Si se creeaza un lant al bucuriei.

Poate n-o sa schimbam radical lumea, poate nu o sa salvam toti copii care mor de foame, dar in jurul nostru s-ar putea sa schimbam cu un milimetru lumea in bine.

Si iata-ne pe noi toti din aceasta sala, milimetru cu milimetru miscind lumea. Adunam de citiva centrimetri.

Va dati seama cit de mult inseamna schimbarea asta?! Si bucuria care vine cu ea?!

Multumesc frumos ca m-ati ascultat.

*
sibiu, 16 mai 2014

2322
cuplu1Si divortul trece prin stomac

Si divortul trece prin stomac

in septembrie anul trecut am iesit la masa cu doi prieteni, sot si sotie.

el gurmand rafinat, ea rafinata cunoscatoare  a retetelor de slabire in multe combinatii.

el inalt (1.90) si multe kg peste 100, ea la 1.70 si putin peste 50 de kg.

cind ne-am hotarit ce mincam el a oftat mult si adinc, iar ea s-a uitat in meniul lui.

a ales in cele din urma pui la gratar cu o salata, ceva similar a mincat si ea, iar eu m-am “destrabalat” cu scoici in sos de vin alb, plus multa foccacia cu parmezan.

***

mai catre sfirsitul cinei am inteles de ce era tensiune la masa: el era la dieta la rugamintea (ba chiar solicitarea) ei ferma.

“s-a dus cu pizza sau cu mincarurile cu sosuri”, mi-a zis ea. “e pentru binele lui, imbatrineste, are deja prea multe kilograme, inima incepe sa sufere, articulatiile la fel.”

nu mi s-a parut nimic straniu atunci. nici macar nu-mi aduc aminte care era reactia lui in timp ce ea se justifica pentru chinul la care isi supunea sotul.

***

in decembrie m-am intilnit din nou cu ea; imi povestea ca lucrurile s-au asprit foarte tare intre ei, ca apar certuri pentru lucruri nerezolvate cu multi ani in urma si ca vor divorta curind. era foarte trista.

in ianuarie au depus actele de divort.

in februarie m-am intilnit cu el pe strada. slabise ingrozitor, era nefericit.

“o iubesc. imi pare rau ca divortam. nici nu-mi dau seama de unde am ajuns aici.”

***

ieri am aflat ca si-au retras actele de divort. mama ei a sfatuit-o sa-l invite la masa si sa-i gateasca tot ceea ce-i placea lui mai mult.

au stat de vorba si-au inteles ca toate supararile care rabufneau erau din frustrarea lui ca nu mai poate minca ceea ce-i place.

acum ea spune ca-l lasa sa manince ce vrea el ( a pierdut intre timp aproape 30 de kg), iar el spune ca o sa manince tot ceea ce-i place, doar ca in cantitati mici.

***

uneori, si divortul trece prin stomac.

1215
familieMamele vorbesc pre limba lor

Mamele vorbesc pre limba lor

text de Sorana Savu

Mamele vorbesc pre limba lor

Și cred că trec toate pe la o școală secretă unde un profesor nemuritor (sau niște profesoare nemuritoare) le pun să recite cu intonație, până ies bine, propozițiile astea:

“pune-ți papucii în picioare”/ “nu umbla prin casă în picioarele goale”

“nu sta cu spatele gol”

“te-ai îmbrăcat bine?” / “nu ieși din casă așa dezbrăcată”

“vezi că afară e frig”

“ți-ai pus ceva pe cap?”/ “pune-ți ceva pe cap”

“ai mâncat?”/ cu întrebarea de follow up “ce-ai mâncat?”

“ți-e rău?” “ai fost la doctor?/ du-te la doctor”

“nu sta pe străzi până noaptea târziu”

 

Lista este, cu siguranță, mult mai lungă, și știu că, citind rândurile de mai sus, și vouă v-a sunat în cap vocea mamei, cu tot cu intonație. Am făcut deja exercițiul la birou și cele de mai sus rămân valabile fie că suntem născuți/născute în anii ’70, ’80, ’90.  Așa că zic: sigur au fost la aceeași școală, sigur le-a predat același profesor. Sigur vorbesc pre limba lor…

 

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

2039
huangqingjunjiadang4Saracie – Family Stuff

Saracie – Family Stuff

un fotograf chinez, Huang Qingjun, a muncit 10 ani pentru un proiect in care a surprins bunurile materiale ale familiilor sarace din tara lui.

Jiadang – se numeste proiectul lui si surprinde TOATE, dar absolut toate bunurile materiale ale cite unei familii.

uitati-va la fotografii si redefiniti saracia.

 

 

 

 

 

 

e incredibil de puternic proiectul prin simplitatea executiei si puterea mesajului.

1146
dear 1Dear Photograph

Dear Photograph

am descoperit un site minunat, despre vietile oamenilor obisnuiti, ca un arc peste timp, in acelasi loc, dar in alte vremuri.
e un pic voyeuristic, dar are multa emotie si e foarte inspirational.

poate ca ati vazut deja site-ul pentru ca, am descoperit cercetind putin mai mult, ca Time l-a plasat in topul site-urilor in 2011, dar daca nu-l stiti, bucurati-va si emotionati-va putin

***
Dear Photograph,

30 years ago, I was that little boy who could see the beauty in all things far and wide. Perhaps that is the innocence of childhood…looking at life with clarity and simplicity, always enjoying the view. I hope I never lose sight of that.

-Giuseppe

***

Dear Photograph,

I know you are my ancestors sitting there in front of the house I grew up in and where my family still lives today. Even though we have lived in different times and a generation or more apart, I somehow feel closely connected to you both.

Gitte

****

Dear Photograph,

My Dad loved trains and I will always be his little caboose.

Love, Anna

****
Dear Photograph,

I learned to walk on that bridge and now my son begins his journey.

Ioic

****
puteti vedea alte citeva zeci de amintiri emotionante pe Dear Photograph, un proiect minunat la care va puteti inscrie si voi cu o fotografie (care desigur sa respecte regulile: o fotografie din prezent care contine o fotografie din trecut in racord cu prezentul).
Dear Photograph este proiectul unui tinar care se numeste Taylor Jones (are 22 de ani, a creat blogul anul trecut, are deja un contract pentru o carte).

***
Plimbati-va pe site si dupa ce zimbiti, sunteti nostaligici, plingeti sau va cautati fotografiile vechi ca sa faceti o fotografie noua, daca sunteti in meseria asta cu imagini si cuvinte care spun povesti, respirati adinc si mai uitati-va o data la fotografii si micile lor texte; uitati-va cu rigoare tehnica: s-ar putea sa simtiti ca si mine ca asta e o cale noua – f f simpla – de a spune o poveste emotionanta fara sa soliciti mult atentia spectatorului/cititorului. Cred ca Taylor Jones – cu inocenta si emotia lui – a sadit saminta unui nou limbaj pentru a spune povesti.

1195
Old_HandMingiiere

Mingiiere

“am crescut cu 2 surori si un frate. am fost 5 dar o sora a murit la 2 luni de la nastere. am avut o sora mai mare dar si ea a murit pina sa implineasca 15 ani si eu am ramas cel mai mare dintre copii.
mama ne-a crescut foarte aspru. cu reguli si principii.

cind a imbatrinit a facut Alzheimer si boala a avansat rapid; in citeva luni nu se mai misca, in 2 ani s-a dus. nu mai stia nimic de ea, dar avea momente de luciditate dupa crizele puternice, imediat dupa ce vomita. atunci era foarte clara. si ma compatimea pentru ca trebuie sa am grija de ea.

intr-unul din momentele astea de luciditate a incercat sa ma mingiie. mi-a atins fata cu 2 degete peste ochi coborind in jos catre barbie. si eu ma gindeam ca mama nu stie sa mingiie. ca, de fapt, nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste si nu m-a mingiiat niciodata.”

***

o marturisire de la cineva intilnit pe lungul drum de la Bucuresti la New York.

Sunt la New York la invitatia Indesit Company care prin brandul sau Hotpoint are un proiect in care o familie de romani este fotografiata de unul dintre cei mai celebri fotografi din lume. povestea lor aici

909
taxilogotandrete conjugala

tandrete conjugala

la intersectia strazilor Tomas Masaryk cu Jean Louis Calderon, in blocul de deasupra barului Newton, locuieste un taximetrist.

isi parcheaza masina pe Masaryk, aproape de spitalul de ortopedie.

dimineata, sotia sa – imbracata intr-un capod galben, 50 si un pic de ani – iese cu o cirpa de praf si o galetusa si-i curata masina.

am vazut-o in citeva dimineti, mereu cu gesturi tandre si calde, curatind geamurile laterale sau oglinzile, uitindu-se inauntru in masina sa vada daca totul e in regula.

pe domnul taximetrist nu l-am vazut niciodata. mi-am imaginat insa, ca in tot acest timp, el se pregateste pentru cursa din ziua respectiva. si ca, asa cum ii pregateste pachetelul de mincare, sotia ii pregateste si masina pentru lucru. cum poate ea.

o forma de tandrete conjugala.

1735
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!