Tag : Ilie Nastase

cover caritate tenisDe ce cei din lumea tenisului – sportivi si sportive- sunt mai mult implicati in activitati caritabile in Romania? –

De ce cei din lumea tenisului – sportivi si sportive- sunt mai mult implicati in activitati caritabile in Romania? –

Textul de mai jos nu da un raspuns concret la intrebarea din titlu, doar semnaleaza o realitate.

Iata faptele.

In acest moment in Romania, cei mai multi dintre sportivii implicati in actiuni caritabile, sportivii care isi dau din timpul si banii lor pentru a face bine in comunitate, vin din lumea tenisului.

Avem asa.

Horia Tecau este ambasador UNICEF. Saptamana trecuta a fost alaturi de echipa Comunitara pentru copii UNICEF la o familie formata dintr-un tata si 6 copii.

tecau unicef

Când Horia l-a vizitat anul trecut, bărbatul și copiii trăiau într-o singură cameră. Acum au trei camere, o grădină cu legume și curtea plină de animale. Tot ce face Florin este pentru copiii săi. Tot ce vrea este ca ei să fie sănătoși și să continue să meargă la școală. “Copiii ăștia sunt viața mea”, spune el. Tatăl lucrează cu ziua, iar copiii merg la școală. Totul datorită voinței tatălui și a ajutorului din partea lucrătorilor comunitari din proiectul pilot “Servicii Comunitare pentru Copii”.

Horia a profitat de vizită pentru a pregăti și a lua masa împreună cu copiii și tatăl lor, prilej să afle planurile și visele lor, sa-i incurajeze si sa-i motiveze.

Tot Tecau, acum doi ani a donat banii necesari pentru achizitionarea unui incubator pentru o maternitate din Arad care nu avea conditii optime pentru copiii nascuti prematur. Donatia s–a facut intr-un program Salvati Copiii, iar acum trei ani a contribuit financiar pentru achizitionarea unui ventilator pentru maternitatea din Constanta in acelasi program Salvati Copiii.

*

Simona Halep e implicata de cativa ani intr-un program alaturi de Dorna si Salvati copiii dedicat tot strangerii de fonduri pentru dotarea maternitatilor din Romania.

halep Salvati copiii

Separat, are o echipa de hochei de fete pe care o finanteaza integral si o alta de tenis pentru copiii care  vin din familii cu venituri modeste, investitie pe care o face pentru a incuraja dragostea pentru sport a copiilor.

Sorana Carstea a donat si ea zilele trecute banii necesari achizitionarii unui incubator pentru maternitatea din Targoviste, orasul ei natal. A mers acolo, si-a cedat si timpul si imaginea ei pentru a atrage atentia inca o data asupra unei nevoi foarte mari legata de dotarea maternitatilor din Romania (avem cea mai mare rata de moarte infantila din Europa).

sorana-cirstea salvati copiii

Cand vine vorba de donarea timpului si imaginii pentru actiunile Fundatiei McDonald’s de strangere de fonduri pentru dotare cu aparatura medicala a spitalelor de copii si construirea de case –pensiuni pentru parintii care stau cu copiii in spital multa vreme, tot tenismenii sunt cei mai prezenti dintre cei din lumea sportului. Bonus, Ilie Nastase e prezent in fiecare an, uneori insotit si de Nadia Comaneci daca e in tara…

Gheorghe Hagi este un alt mare sportiv care intelege foarte bine importanta motivarii copiilor prin puterea imaginii lui. Am mai povestit ca am fost cu dansul intr-o actiune UNICEF intr.-o zona foarte foarte saraca a Romaniei  si ca a avut nevoie de cateva minute pentru a identifica liderul informal al unei clase cu mare risc de abandon scolar si a-l motiva sa-i uneasca pe toti copiii ca sa vina la scoala, la schimbul unui premiu…

Cu aceste actiuni in minte, intrebarea mea este de ce, dintre tineri, doar cei din tenis – sportivii care se afla zilele acestea in topurile de profil – fac caritate?

M-am interesat daca fotbalistii au fost solicitati pentru asemenea actiuni, gandindu-ma ca poate nu au acces la informatii pentru ca sunt luati cu alte probleme. Ei bine, au fost informati si li s-a solicitat ajutorul. Dar nu au raspuns.

Mi s-a spus ca unii fotbalisti castiga/ au mai multi bani decat castiga unii tenismeni, dar…

Cum ziceam nu am un raspuns de ce unii ajuta si altii nu, dar poate ca parte din succesul pe care-l au acesti tineri care joaca tenis e si caracterul lor frumos care implica generozitate. Cred ca au muncit atat de mult ca sa ajunga unde sunt intr-un sport foarte greu, incat n-au uitat cat de importante au fost momentele in care au fost si ei ajutati.

Ar fi frumos sa ne aducem mai des aminte de asta cand suntem necajiti ca nu castiga meciurile pe care ni le dorim noi sa fie castigate din fata televizorului, de pe canapeaua din living.

 

1699
campanie bloggeri_vizual final (1)Calatorie in trecut – sau ce am invatat dintr-o scrisoare in care ceream o racheta de tenis

Calatorie in trecut – sau ce am invatat dintr-o scrisoare in care ceream o racheta de tenis

La inceputul anilor 90, in vara in care Andre Agassi a jucat finala la Roland Gaross, invatam sa joc tenis in Alexandria, orasul in care nu se intampla nimic.

Imi placea tenisul mai mult cand ma uitam la televizor decat cand eram pe teren pentru ca ma incurca foarte tare faptul ca eram mica de inaltime, n-aveam forta, iar fileul imi parea la kilometri distanta de unde serveam.

Si serviciul mi se parea o chestiune complicata si visam noaptea cum arunc mingea in aer si dau pe langa ea, in loc sa o lovesc cu putere ca sa treaca de fileu.

Dar, oricat ar fi fost de greu, imi doream sa invat sa joc tenis pentru ca imi placea ce vedeam la televizor. Lectiile erau in capatul celalalt al orasului, mergeam cu tata cam 20 de minute pe jos, si falfaim cu drag si emfaza racheta de lemn – Reghin – pe care o cumparasera ai mei cu ceva eforturi financiare.

Nu vin dintr-o familie instarita. As spune ca familia mea era chiar foare modesta, asa ca dorinta mea de a invata sa joc tenis era o aventura pentru toata lumea.

In vara in care Agassi a jucat finala la Roland Gaross-ul am venit la Bucuresti si, pe bdul Stefan cel Mare, am descoperit un magazinas – genul de “cu de toate” – consignatia care avea si cateva reviste straine. Printre ele revista Tennis care-l avea pe Agassi pe coperta. Stiu ca nu am avut suficienti bani ca sa mi-o cumpar, dar ca m-am rugat de doamna vanzatoare sa o pastreze pentru inca o luna, promitandu-i ca am sa strang bani si data viitoare cand vin in Bucuresti o cumpar. Mi-a pastrat-o si prin septembrie- octombrie o aveam acasa la loc de cinste.

Tot pe atunci, cea mai bogata dintre rudele noastre, un unchi care plecase in America cu multi ani in urma, si-a anuntat vizita in Romania. Prima lui vizita de dupa Revolutie. Fiecare dintre nepoti s-a apucat sa scrie cate o mini scrisoare cu ce isi doreste sa-i aduca unchiul.

Eu am pictat cateva randuri din tot sufletul meu despre o racheta de tenis din carbon, cum vedeam ca au jucatorii de tenis la care ma uitam la tv. Nu aparusera inca in Romania, sau oricum nu vazusem eu in Alexandria si in putinele magazine pe care le stiam prin Bucuresti, si mi se parea ceva super SF.

Am scris ca si cum i-as fi scris lui Mos Craciun sau unei forte supreme a naturii. Mi-am pus toata dorinta acolo, am visat la racheta aceea de tenis ca la cel mai scump si drag lucru din lume. Scrisorile au plecat catre America, iar eu – cateva zile mai tarziu – am avut o revelatie.

Imi faceam lectiile la biroul aflat in fata unui geam pe care era pictata ciocanitoarea Woody. Era acolo pe geam dinainte sa ne mutam noi si, desi geamul se crapase de la cine stie ce intemperie, ne rugasem de parinti (locuiam in camera cu sora mea) sa–l lase asa pentru ca n-ar mai fi putut nimeni desena pe el la fel. Si era semnul nostru de a fi diferite, nimeni in tot orasul nu mai avea desenat pe geam un personaj animat.

Ei bine, la cateva zile de dupa ce au plecat scrisorile catre unchiul nostru, in timp ce-mi faceam lectiile m-am uitat la Woody de pe geam – semnul occidentalitatii, al Americii la care visam – si m-a lovit un gand: de ce sa-mi faca unchiul meu cadou o racheta de tenis? Am muncit pentru ea? De ce sa-l bag la cheltuiala, de ce sa cersesc ceva?

Habar n-am de unde am avut gandul asta, dar imi amintesc extrem de bine rusinea pe care am simtit-o ca am indraznit sa-i cer o racheta de tenis scumpa.

Si mai stiu ca atunci mi-am promis ca nu voi cere nimic pe gratis de la nimeni. In familia noastra, fiind mai saracuti, cei mai bogati erau generosi cu ceilalti, iar ai mei erau obisnuiti sa ceara cand aveau nevoie.

N-am primit racheta de tenis cand unchiul a venit in Romania si-am fost usurata ca n-am primit-o, dar tot mi-a fost rusine sa dau ochii cu el pentru ca am indraznit sa-i cer ceva asa de scump, in conditiile in care el nu ne era dator cu nimic. Daca va citi asta, abia acum va descoperi rusinea mea.

Am scris povestea aceasta, calatoria in timp ca sa va rog sa fiti atenti la nevoile si dorintele copiilor vostri. Si sa-i invatati sa ceara /aiba doar lucrurile pe care si le permit.

Sigur ca astazi ne permitem mai multe decat atunci – si pentru ca se gasesc mai multe produse din toate categoriile, dar si pentru ca daca nu avem banii putem sa facem imprumuturi pentru nevoi personale.

*

OTP Bank m-a invitat sa fac o excursie in timp ca sa ma gandesc cum ar fi fost daca intr-un moment in care mi-am dorit f f mult ceva, as fi avut posibilitatea sa iau un credit de nevoi personale.

In cazul amintirii de mai sus, nu stiu daca o racheta de tenis de carbon mi-ar fi schimbat in vreun fel cursul vietii, banuiesc ca nu as fi ajuns vreo mare jucatoare de tenis pentru ca nu am datele fizice si nici n-as fi avut resursele materiale ca sa merg prin turnee. Dar stiu ca ar fi fost o foarte foarte mare bucurie, ca si cum l-as fi intalnit pe Mos Craciun cel adevarat.

Dar stiu ca mi-am tinut promisiunea din copilarie. N-am cerut niciodata nimanui ceva gratis, n-am cerut niciodata bani cu imprumut de la o persoana particulara, am preferat sa fac credite la banca si sa-mi iau ceea ce am nevoie pentru ca apoi sa pot plati prin munca mea.

Pentru cine vrea sa stie mai multe detalii despre Creditul personal de la OTP Bank, iata informatiile pe scurt.

Se accepta venituri de toate felurile. Adeverinta de venit poate sa lipseasca pentru ca informatiile despre veniturile tale le furnizeaza ANAF.

Dobanda e mai mica daca primesti salariul la OTP Bank.

Comisioanele sunt usor de tinut minte pentru ca… toate sunt zero.

O comision pentru deschiderea contului,

O lei/ luna pentru admnistrarea creditului,

O% pentru rambursarea anticipate a creditelor cu dobanda variabila.

Iar pentru un credit de 10.000 lei pe 5 ani, dobanda incepe de la 7, 9% (in functie de profilul clientului si istoricul sau de creditare).

Mai multe detalii gasiti aici https://www.otpbank.ro/credit/pl

*

Altfel, eu si astazi iubesc tenisul foarte mult. Peste ani mi-am cumparat singura o racheta de carbon, acum nu mai joc, dar privesc cu mare drag meciurile. Zilele trecute cand a fost FED Cup la Bucuresti, am vazut meciurile fetelor noastre din loja lui Ilie Nastase ceea ce ar fi parut mai mult decat SF in copilaria mea. E inca o dovada ca se intampla cumva pe lumea asta si dorintele tale cele mai mari se indeplinesc.

 

1924
Andre AgassiAgassi – autobiografia

Agassi – autobiografia

autobiografia lui Agassi, Open, se deschide cu meciul din turul doi de la US Open 2006. ziua meciului vazuta si traita de Andre la prezent, in timpul actiunii. te trezesti cu el, mergi cu el la micul dejun unde scoate coacazele din briosa fiicei, stai cu el sub dus (unde plinge barbateste) si mergi la arena. esti in mintea lui tot timpul meciului si simti fiecare durere a trupului lui batrin pentru cei 36 de ani. cazi rapus de durere in vestiar si, pentru ca adversarul lui (care pret de 40 de pagini a fost si al tau), Marcos Baghdatis, se zvircoleste in spasme, il tii de mina in timp ce la televizor e o stire despre victoria lui Agassi. care e si a ta.

*
am crescut uitindu-ma la meciurile lui Agassi. mi s-a parut nebunul frumos (un fel de Ilie Nastase din vremea mea), dar acum cind m-am apucat sa-i citesc biografia nu m-am mai gindit nicio clipa la asta.

vin dupa lectura a doua biografii romanesti, ambele citite in aceasta saptamina – Mariana Mihut si Antoaneta Ralian, ambele scrise prin tehnica interviului si, dupa doar 40 de pagini de text din biografia lui Agassi, imi vine sa urlu: “NU STIM SA SCRIEM BIOGRAFII!”

sa nu ma intelegeti gresit, din ambele carti editate in ro am aflat lucruri noi, am ris si am plins la momente descrise, dar niciuna nu m-a tinut cu sufletul la gura ca aceste prime 40 de pagini din biografia lui Agassi.
niciuna n-a avut atit de multe informatii ca aceste 40 de pagini: sunt portrete “paralele” cu Roman – cel care acordeaza rachetele si James – bodyguard-ul sau, portrete care arata foarte mult reporting; sunt “iesiri in macro” cu putere de invatamint/sfat universal.

pentru ca ambele biografii romanesti au ramas la nivel 1 al jurnalismului “biografic” – interviul cu cel caruia i se scrie biografia. (chiar daca dl Radu Paraschivescu a mers putin mai departe, iar conversatia sa cu domna Ralian e sclipitoare, ramine totusi doar o conversatie, nu un roman biografic)

as vrea sa avem si noi biografi care sa stie meserie. (autobiografia lui agassi e scrisa cu un ghost writter, un scriitor – jurnalist de meserie)

*

“Tenisul e sportul in care vorbesti cu tine insuti.
Niciun alt sportiv nu vorbeste cu el insusi ca jucatorul de tenis. Aruncatorii din jocul de baseball, jucatorii de golf, portarii, toti mormaie cu ei insisi – si-si raspund. In febra meciului, tenismenul arata ca un nebun intr-o piata publica, strigind, injurind si purtind discutii filosofice cu alter ego-ul sau. De ce? Pentru ca tenisul e al naibii de singur. (…)

In tenis stai fata in fata cu dusmanul, faci schimb de lovituri cu el, dar nu-l atingi si nu vorbesti niciodata cu el sau cu altcineva. Uneori lumea il mentioneaza pe alergator ca pe o figura aproape la fel de singuratica, dar imi vine sa rid. Cel putin alergatorul poate sa-si simta si sa-si miroasa oponentii. Sunt la citiva centrimetri distanta.

In tenis esti pe o insula. Dintre toate jocurile jucate de barbati si femei, tenisul este cel mai apropiat de detentia solitara, care duce inevitabil la vorbirea cu tine insuti.”

***

cartea nu spune (cel putin pina unde am citit in acest moment) ca inainte de meciul acesta, il invisese cu greu pe Andrei Pavel. Urmatorul meci, cel din turul 3, va fi ultimul. adica chiar ultimul. va plinge pe teren intr-un discurs super emotionant, iar lumea il va aplauda minute in sir. astea sigur vor fi in carte, dar iata si in imagini de atunci, din 2006.

Later edit: la sfirsitul cartii cind reia ultimul parcurs la US Open, il mentioneaza si pe Pavel, dar si numele celui care l-a ajutat sa scrie cartea, un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer, J. R. Moehringer

3043
fetitaDiana Iacob, o fetita ca Ilie Nastase

Diana Iacob, o fetita ca Ilie Nastase

Diana Iacob are 10 ani, locuieste la Iasi si saptamina trecuta si-a mutat toata familia la Bucuresti pentru ca ea si-a dorit foarte mult sa fie copil de mingi la BCR Open Ladies.

la finala, de unde e fotografia, a fost la fileu, iar Alex mi-a atras atentia asupra pasiunii ei pentru tenis.

“reuseste mereu sa-si convinga familia sa vina dupa ea la turnee. joaca foarte bine si e foarte ambitioasa. a fost si anul trecut si a fost atit de motivata de ce a vazut incit dupa aia a cistigat citeva meciuri grele”, mi-a zis Alex iar eu mi-am adus aminte de o poveste pe care mi-a spus-o Ilie Nastase, pe vremea cind imi era sef la Europa FM.

pe vremea cind statea linga terenurile Progresul, cea mai mare bucurie a lui Ilie Nastase era sa fie copil de mingi la tenis. era mic, nu avea inaltimea nici cit fileul si i se parea ca jucatorii au o forta supraomeneasca de pot sa trimita mingea peste el.
“genul de emotie si de bucurie de a fi copil de mingi la o finala nu se compara cu nimik, nici cu o finala jucata”, mi-a zis atunci cu emotie domnul care a fost primul No 1 in clasamantul ATP (in 73)

si m-am gindit la asta mica, Diana, care e foarte ambitioasa, vrea sa fie ca Federer, joaca tenis de la 4 ani jumatate (face si balet). tineti-i minte numele, peste citiva ani, o sa-i tinem pumnii in finalele de Grand Slam.


Intr-un turneu FRT, anul trecut, stiind ca poate castiga, dar nereusind sa conduca, a plans tot meciul. De fapt, dl Sever Dron spune ca daca Diana ar juca un meci cu Federer si ar pierde, si atunci ar fi suparata.

Cristian Iacob, tatal Dianei.

*foto Sorin Rusi

*
altfel, mi-a placut mult la finala BCR Open Ladies. organizarea impecabila, totul arata de clasa A si ma bucur ca de la anul va fi in categoria WTP, cu premii 220.000 dolari.
plus f smart ideea de a face o transformare glossy pentru jucatoarele noastre pentru imaginile care au promovat turneul.
a fost executata foarte frumos si, in sfirsit, le vedem pe jucatoare ca pe niste FEMEI.

BCR OPEN Ladies 2011 a fost cistigat Irina Camelia Begu, prima din stinga in poza de mai sus.

1606

de ce tin cu Serena Williams in scandalul de la US Open

1. n-a fost greseala de picior
au aratat-o reluarile. A fost greseala arbitrului.

2. cind esti pe cale sa pierzi meciul, cind totul se joaca pe lama de cutit si ti se ia un punct, nu din greseala ta, nu din maiestria adversarului, ci pentru ca asa vede un arbitru, te apuca furia.

3. sigur ca e vulcanica, sigur ca e temperamentala, sigur ca are tupeu. dar aceste caracteristici au adus-o unde este. desi nu e sah, si-n tenis te lupti mult cu mintea ta si cu nervii adversarului.

4. de ce ne amuzam cind descriem nazdravaniile pe care el facea Nastase pe teren cind se contra cu arbitrii, iar acum ne ofensam la niste cuvinte care arata un temperament vulcanic? sau va mai amintiti de McEnroe? marii sportivi au vulcani pe dinauntru. uneori explodeaza.

5. sigur ca putea sa ceara sa se verifice mingea, sigur ca prin scandalul acesta i-a minimalizat victoria lui Clijsters, dar a rabufnit, la fel cum face si pe teren, in forta.

nu zic ca e minunat ce a facut, ca a urlat la o arbitra, dar nu e deloc minunat sa inceapa lumea sa dea cu pietre in ea.

641

cum ne omorim legendele

Antena 3 are o emisiune – derivat din istoria/intimplare MJ – cu tema “Noi ne omorim legendele?” cu Mircea Albulescu, Corina Chiriac si Ilie Nastase in studio.

Ma gindesc de ceva vreme, m-am gindit si ieri, la subiectul acesta dintr-o alta perspectiva: Sergiu Nicolaescu, un domn al carui nume nu-l mai mentioneaza nimeni.

Am o teorie despre Sergiu Nicolaescu.
A fost intr- o vreme ( cu Duelul, Osinda, Mihai Viteazul, Nea Marin Miliardar etc) eroul romanilor. A fost cel care a furnizat una din putinele distractii pe care le aveau oamenii in acel moment.

Nu pun in discutie calitatea filmelor in raport cu istoria cinematografica, ma raportez la ce stiau romanii atunci si cum au primit ei filmele in acele vremuri.

Culmea e ca a incercat sa tina ritmul cu filmele pe care le-a fct si, post revolutie, a continuat sa “alerge” dupa legile lui.

La aproape 80 de ani, cu o sanatate subreda, Sergiu Nicolaescu se afla in fata unei drame incredibile si probabil va muri cu o frustrare teribila. Nu va intelege unde s-a separat lumea lui de tot ceea ce e in jur, dar nici romanii nu-i vor intelege drama.

Viata lui de acum e demna de un film – vedeta unui popor care sfirseste nebagat in seama de cei care-l adorau; confuzia si dezarmarea care sunt , cu siguranta, in capul sau.

Din pacate nu doreste sa vorbeasca despre asta, desi ar merita sa i se (de)scrie drama – la rece, fara sentimentalisme, taind cu bisturiul acolo unde trebuie, ca sa iasa puroiul.

Si-ar merita sa i se intimple asta cit mai este in viata, caci ar fi o usurare si pentru el.

*
Nu sunt un fan Sergiu Nicolaescu, ba din contra ultimele lui filme mi s-au parut f f proaste, dar mi se pare nedrept ca intr-o emisiune despre legende – ca asta de la a3 – sa nu i se pomeneasca numele.

2206
bogdan_enoiu____dac___visezi_frumos____i_se___ndeplinesc_visele____f0facbcBogdan Enoiu „Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”

Bogdan Enoiu „Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”

Stiti despre el ca e directorul uneia dintre cele mai importante agentii de publicitate, ca e casatorit cu Dana Razboiu si ca are o avere care l-a plasat in topul celor mai bogati oameni din Romånia. Iata-l intr-o ipostaza inedita, vorbind despre parintii sai si despre resorturile intime care-l fac sa se implice in proiecte.
tabu, septembrie 2008

Stiam ca cel mai greu lucru la un interviu cu Bogdan Enoiu nu e sa obtii intålnirea cu el, ci sa-i tii captata atentia, sa spui lucruri interesante, ca sa fie pe parcursul intålnirii, cu tine nu doar fizic, ci si cu gåndurile. „Ai un fel de ADHD al afacerilor, esti implicat tot timpul in multe proiecte, treci foarte repede de la unul la altul, esti ca o zvårluga”, i-am zis din primele clipe. „Da, da; sunt un exponent al acestui sindrom. Si in afaceri si in viata”, a raspuns relaxat admitind ca asa a fost de mic copil, neaståmparat, ca nu putea sa stea locului.
De mai bine de 17 ani, Bogdan Enoiu conduce agentia de publicitate McCannErikson, iar de 7 ani a intrat si in lumea evenimentelor de anvergura. |ntre cifrele acestea se afla peste 200 de premii din industria de publicitate, milioane de oameni emotionati, incåntati, entuziasmati la evenimente ca Gala Hagi sau vizita lui George Bush la Bucuresti, milioane de euro pusi in joc si sute de ore de munca.

Dar dincolo de orice se vede, la radacina sunt acele lucruri care l-au facut pe Bogdan Enoiu sa spuna „Vreau sa fac proiectul acesta”, iar decizia are intotdeauna un substrat emotional intim. „Banii sunt doar un mijloc pentru a face lucrurile sa se intåmple, dar nu sunt motorul principal. N-au fost niciodata”, spune domnul care e in topul celor mai bogati oameni din Romånia, nu chiar pe primele locuri, dar are cåteva milioane bune in cont. „Exista ceva ce nu poti sa-ti cumperi? Ceva ce ti se pare prea scump?”, l-am intrebat.

„Eu nu gåndesc in termeni de scump, ieftin. N-am o astfel de relatie cu banii. Nu sunt foarte ahitiat dupa bani. Cåteodata ii fac usor, alteori greu. Nu stiu ce zic: usor- greu, ii fac. Dar nu imi doresc sa fiu foarte bogat. |mi doresc insa sa fac atåt de multi bani cum a facut Bill Gates ca sa-i dau pe toti dupa aceea. Mi se pare o reinventare a capitalismului, e un gest foarte frumos.”

Cånd vorbeste isi cauta cuvintele si nu e foarte generos in formulari. „Nu raspund foarte mult in interviuri, asa e felul meu”, imi explica atunci cånd il rog sa fie mai darnic cu cuvintele. Dar felul lui de a vorbi pare ca e o consecinta a vietii pe care o traieste: lucreaza intr-un domeniu in care fiecare cuvånt trebuie sa fie pus la locul lui, intr-un mod cåt mai eficient si mai creativ.

|ntr-o viata asa de organizata, imi imaginez ca si amintirile sunt stivuite frumos dupa ani, succese si provocari. Care e cea mai importanta amintire –senzatie legata de toti anii acestia de munca? „Faptul ca am tinut corabia cu pånzele in vånt 15 ani, nu prea am acostat si nu prea am naufragiat. Primii 10 ani au fost foarte grei. Era grija pentru angajati pentru ca trebuia sa faci rost de bani, dar si spiritul de competetie. Aceste doua lucruri au fost la inceput motorul corabiei.”

Ne intoarcem la resorturile intime care-l fac sa ia o decizie si revenim la Gala Hagi. La mai bine de 7 ani de la acel eveniment inca mai spune ca a fost unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a facut in cariera si stiu ca atunci a muncit nebuneste impreuna cu echipa lui timp de trei luni. Pare ciudat pentru ca sunt multe alte proiecte cu bugete grele pe care le-a avut pe måna si in care s-a implicat profesional la fel de mult. La Gala Hagi a fost insa un detaliu intim care a facut diferenta. „Hagi mi-a dat mie personal foarte multe bucurii. Ca suporter, ca tot ce vrei tu. Si-l pretuiesc foarte mult. In primii 15 ani am muncit foarte mult pentru toti clientii mei, dar pentru Hagi a fost ceva special, de suflet. Si drept dovada, a iesit perfect. Amintirea mea cea mai puternica e cu tricoul urias care s-a dus la cer si s-a dus… n-a mai venit. Si pentru Hagi a fost unul dintre cele mai emotionante momente.”

De sase ani, fostul inginer cu inventii in domeniu, trecut la publicitate cu multe premii, a mai facut un salt si a devenit organizatorul celui mai important turneu de tenis de la noi, BCR Open Romånia. „L-am cunoscut pe domnul }iriac, stia ca sunt pasionat de tenis, mai facusem evenimente si-a avut incredere. Eu sstiam ca am un grup de comunicare foarte puternic cu care pot sa fac multe lucruri. O måna de oameni pe care daca o pun la munca, reusim”, isi aminteste inceputurile. Si adauga „N-am mers pe motivatia materiala, ci pentru a face ceva deosebit.”

Astazi, in lumea tenisului unde se joaca milioane de euro, Romania incepe sa valseze usor, iar in urma cu cåteva saptamåni turneul de la Bucuresti era luat in carti pentru o posibila victorie a lui Roger Federer care isi face calcule ce turnee poate sa cåstige, cåte puncte poate sa obtina ca sa nu piarda locul I in clasamentul mondial. „Suna lumea pentru intervenetii ca sa primeasca un wild card ( nota red. accesul direct pe panoul de joc fara a trece prin calificari)?”, am incercat sa intru in culisele sportului alb. „Suna, suna, se face lobby pentru wild carduri. Dar in final e doar decizia mea, buna sau rea.”

Si iata cum Bogdan Enoiu decide astazi romånii care joaca, acasa la ei, cu numele mari ale tenisului, o responsabilitate de care e foarte constient si pe care o ia foarte in serios.
„Trebuie sa tii cont si de echipa de Cupa Davis si chiar daca e un turneu pentru care eu am responsabilitatea, ma consult cu cei din lumea tenisului cånd aleg wild cardurile.”

„Ai regretat vreodata o decizie?”, n-am rezistat sa nu intreb. A zåmbit si-a raspuns repede: „Catalin Gård, anul trecut, dar s-a calificat singur pe panoul principal si m-am revansat data urmatoare.”

Il intreb daca recunoaste usor ca greseste si daca se evalueaza dupa fiecare proiect. „Tin minte cånd mi se pare ca am gresit si incerc sa repar. Nu sunt mai sever sau mai generos cu mine decåt cu altii, aplic aceeasi masura si pentru mine, si pentru ei. |mi place sa ma masor. Nu e un lucru foarte bun; depinde din ce parte privesti.”

Vorbim despre zona de entertainment pe care a adus-o turneului (primii 7 ani ai competittiei de la Bucuresti s-au desfasurat sub un alt patronat), despre meciurile demonstrative si numele mari care au venit ( meciul Martina Navratilova – Monica Seles, e cel mai recent exemplu) si-i spun ca acum turneul e mai orientat catre public, nu doar catre cei care joaca tenis.

„Rezultatul se vede in numarul de bilete våndute mai mare de la an la an. La inceput intrarea era gratuita, acum usor usor lumea a inceput sa cumpere bilete. Dar am mai spus-o, nu facem turneul ca sa cåstigam bani, o facem pentru sport. Nu iesim pe pierdere insa, avem un mic profit.”

Ne indreptam catre copilul Bogdan Enoiu incercånd sa aflu daca aptitudinile sale de conducator se simteau de pe atunci. „Aveam un spirit de competitie dezvoltat si cånd eram mic. Joc tenis de la 10 ani si e sportul meu preferat, e hobby-ul meu. Sportul e lucrul pe care-l fac cel mai serios. Tenisul e o pasiune constanta a vietii mele.”

E momentul in care are cea mai mare pasiune in voce, asa ca il intreb daca parintii sunt måndri de ce face. „Tata a murit, mama si tatal meu vitreg sunt måndri, sigur ca da. Eu vin dintr-o familie simpla, mama e in vårsta nu vine la evenimentele pe care le organizez., dar se mai uita la televizor cånd o anunt eu. Altfel, incerc sa-mi fac datoria de fiu cum se cuvine. Ma duc la masa duminica, in Berceni, unde locuiesc ei. {tii cum e, esti fiul mamei si la 50 de ani”, spune cu tandrete.
A fost momentul in care in mintea mea s-a facut un click. Si-a urmat acest dialog.
„Dar cånd erai mic si jucai tenis, te visai noaptea campion?”
„Da. Ma visam in fiecare noapte campion. Si-acum ma mai visez.”

A spus „da” cu sinceritate, promptitudine si cu o oarecare candoare care confirma ca intrasem pe un teritoriu foarte privat.
„Si-atunci te-ai implicat in turneul de tenis pentru ca era lumea la care visai?!”
„Da. Asa este. “
„Tu de fapt ti-ai implinit un vis din copilarie.”
„Da. Ai sesizat corect. Si cu Hagi la fel a fost.”

Mi s-a parut frumos ca omul acesta care invårte milioane in conturi publicitare, care a cumparat recent un bloc pe la Unirii, care poate sa faca orice cu banii pe care-i are, isi investeste timpul in industria sportului ca sa-si indeplineasca visele copilariei. Abia atunci am inteles ca resortul care l-a facut sa munceasca nebuneste trei luni ca sa-i organizeze spectacolul de retragere lui Hagi era forma lui de rasplata pentru bucuria pe care o primise de la victoriile sportivului Hagi; cum si turneul de la Bucuresti (a carui conducere a obtinut-o la aniversarea de 30 de ani de la finala Cupei Davis) e tot o forma de a multumi pentru bucuriile oferite de Ilie Nastase si Ion }iriac. {i e calea prin care construieste ceva, indeplinindu-si visele copilariei.

„Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”, a spus si m-a intrebat repede de colegele mele, ca sa mute discutia din zona privata in care ajunsese. Remarcasem ca in ultimul sfert de ora coboråse ritmul, se relaxase si nu mai raspunsese la telefon. Si-am vrut sa ramån cu imaginea aceasta inedita.

1663
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!