Ieri a inceput marea cursa Red Bull X Alps in care 32 de sportivi incearca sa parcurga 1138 km de la Salzburg pana la Monaco doar in alergare sau in zbor cu parapanta.
Toma Coconea e pentru a 8-a oara in aceasta cursa si in 24 ore a parcurs 90 km in linie dreapta spre finish cu 10 kg de echipament in spate, prin munti si ceva ploaie la inceput.
A beneficiat de pass-ul de noapte, unul pentru intreaga competitie pentru fiecare concurent,cu exceptia celor trei sportivi care au fost pe podium in prolog, si a alergat toata noaptea! Prin muntii Alpi, prin ploaie, la 2000 m altitudine. Acum se afla pe locul 1 in cursa.
De astazi inainte o sa ne uitam cu uimire la Toma si colegii lui, o sa ne gandim ca ei nu sunt facuti in carne si oase pentru ca n-are cum – o sa spunem asta “n-are cum!” de cateva ori in fiecare dimineata sau seara – ca un om sa poata sa faca o asemenea cursa nebuneasca.
Sigur ca noi nu o sa stim ca pe langa carne si oase, ei au ….multe bataturi la picioare, uneori basici sangerande, ca dupa doua trei zile o sa-I doara muschi de a caror existanta noi nici n-am aflat, cum n-o sa stim – chiar daca intum – forta din mintile lor, combustibilul care-i duce mai departe catre Monaco, la punctul final.
Ca sa incepeti saptamana frumos, vreau sa va povestesc cateva lucruri mai putin stiute despre Toma, mai ales despre sufletul lui bun si caracterul lui spectaculos.
-
Toma nu concepe sa nu dea maximum din ce poate – emotional si fizic.
In cei 16 ani de cand se desfasoara competitia Red Bull X Alps (e o data la 2 ani), Toma a devenit cunoscut in lumea intreaga ca un mare atlet, unul de legenda, cu calitati fizice impresionante.
Imaginati-va ca Toma locuieste in Petrosani, e membru din echipa de Salvamont si, cand nu salveaza vieti la propriu sau nu se antreneaza, participa la competitii sportive ca sa stranga bani pentru cazuri umanitare.
Acum doi ani a participat la un ultramarathon la Monaco – No finish line – o competitive umanitara unde fiecare kilometru alergat inseamna 1 euro donat (sportive sau civili pot alerga oricat pe durata a 8 zile ), Iar toma a alergat 823 km!!!! echivalentul a 20 de maratoane (in 2 zile a alergat 24 de ore non stop).
E in exemplu acesta o parte importanta din caracterul lui: daca tot s-a inscris in competitie, unde practic nu castiga nimic, doar o diploma si dona niste bani prin efortul lui, atunci a faca totul big time. Sa fie istorie!
-
Toma Coconea e cel care reusit primul zbor cu o targa speciala legata de parapanta in carese afla un turist ranit.
S-a intamplat in 2003, in Parang, cu o turista care a cazut intr-o prapasie si s-a ranit grav la cap. Tomi era in echipa de salvamontisti si pentru ca distanta de la locul accidentului pana la spital era mare, i-a rugat pe colegii lui sa-l lase sa zboare. A aterizat nu la marginea orasului, ci direct in curtea spitalului spre uimirea medicilor.
Turista traieste si probabil ca acesta e rasplata cea mai mare pe care putea sa o primeasca pentru efortul lui.
-
Toma e o inspiratie pentru copiii care traiesc in Petrosani (si nu numai)
Imaginati-va Petrosaniul, unul dintre cele mai sarace orase din tara. Sa te nasti acolo nu pare ca-ti da un drum usor pentru a face ceva remarcabil in viata. Pentru copiii de acolo, Toma e un exemplu ca din Petrosani poti ajunge faimos in toata lumea, daca-ti urmaresti visurile si faci sacrificii imense.
Zilele trecute, cand am vorbit cu el (o parte din conversatie o puteti citi aici) inainte de debutul Red Bull X Alps, l-am intrebat daca stie ca e o inspiratie pentru multi tineri. El, baiatul super simplu din Petrosani, candva timid, acum mai obisnuit cu vorbitul in public, dar cu un imens bun simt si o modestie teribila. Si mi-a spus asa:
“Ma bucur sa simt acest lucru. Uite iti dau un exemplu.
Eu fac antrenament oricand in functie de program, am mereu in masina echipamentul de sport si odata m-am oprit pe stadion la Universitatea din Petrosani, unde ma mai antrenez din cand in cand. Erau acolo doi tineri, s-au oprit si m-au rugat sa fac o fotografie cu ei…
Unul dintre ei a zis “Toma, eu vreau sa-ti multumesc”
“De ce?”
“Datorita tie am reusit sa ma las de fumat de un an de zile si, uite, acum am terminat de facut patru stadioane in alergare…”
Sala de sport de la scoala unde a invatat Toma, scoala 7, poarta numele lui, iar atletul care a participat adesea la intalniri cu elevii, a facut – in 2015 – propria actiune de strangere de fonduri pentru echipamente sportive pentru aceasta scoala.
-
Toma zboara in tandem cu turisti si “incearca sa-I desclesteze” –sa-i relaxeze 🙂
E un mare privilegiu sa poti zbura alaturi de un campion, iar Toma si in aceasta situatie isi ia rolul foarte in serios. Ii invata pe oameni sa se relaxeze – desclesteze cum spune el -. traieste prin bucuria pasagerilor, se bucura de emotiile pe care ei le transmit in timpul zborului.
Inainte de a pleca in competitie a avut un zbor in tandem un profesor doctor anestezist de 92 de ani, asta dupa ce, cu ceva vreme in urma a zburat si cu un bebelus de 4 luni. “ A zis ca a intinerit foarte mult. Era super fercit.”, isi aminteste Toma cu drag.
-
Toma e loial prietenilor lui, dincolo de viata
Anul asta e o cursa Red Bull Alps foarte emotionala pentru Toma.
Creatorul cursei, creierul – cel care facea traseele – Hannes Arch a murit anul trecut intr-un accident de elicopter. Arch era pilot pe avioanele care alimenteaza zonele retrase din multii Alpi si un accident nefericit a facut ca elicopterul lui sa se prabuseasca.
Toma Coconea era un bun prieten al lui Hannes Arch si anul asta il poarta cu el in cursa – pe casca de zbor a pus un sticker special cu numele prietenului lui.
Il puteti urmari pe Toma livetracking aici.
Si cand va bucurati si va uimiti in fata efortului si victoriilor lui in aceasta cursa, faceti va rog o plecaciune si pentru OMV Romania si Mercedes Benz Romania care l-au ajutat in aceasta cursa. (nu, nu ma platesc sponsorii lui Toma, desi sunt si eu prietena si acum lucrat cu aceste brand-uri, dar mi se pare o rasplata mica mica sa le mentionez numele stiind ca, gratie lor, Toma Coconea ne inspira pe noi sa credem ca putem … in felul nostru… muta din loc muntii inalti din vietile noastre.
(Am mai scris despre Toma Coconea de-a lungul anilor de multe ori. Gasiti articolele aici)