Tag : interviu

adevarul-logodincolo de un interviu (cu Tolontan)

dincolo de un interviu (cu Tolontan)

Ana Onisei a facut pentru adevarul de astazi un interviu cu Catalin Tolontan. a muncit pentru interviul asta cam 3 luni (l-a tot alegat pe Tolontan pentru ca era implicat in proiecte grele si n-avea timp); a citit tot ce s-a scris despre el; a facut vreo 3 variante de intrebari; m-a “terorizat” pe mine cu detalii pe care le-a descoperit despre Catalin (la fel fac si eu cu ea cind lucrez la cite un interviu greu) desi i-am spus ca sunt din aceeasi generatie cu el, stiu ce a facut in meseria asta; a editat la interviu pina i-au iesit ochii din cap, s-a batut pentru cele mai bune & cu bun simtz titluri pentru acest interviu.

Tot timpul a fost bintuita de intrebari: “am un material care sa conteze?!”, “il arat pe Tolontan asa cum stiu eu ca e?”, “mi-am facut suficient de bine treaba?”

Ieri au publicat interviul pe site-ul lui Adevarul si toate temerile ei s-au spulberat cu un comentariu scris de un cititor.
Mi l-a lasat intr-un mesaj in care spunea ca “gata, mi-au trecut toti nervii”

*
ca jurnalist stii ca ti-ai facut bine treaba cind, din neant, apare cineva care e prelungirea informatiilor pe care tu le transmiti. si care, pentru ca nu e jurnalist, nu e banuit de niciun interes; iar sincronicitatatea e intotdeauna magica si te face sa zimbeti pe dinauntru.

iata comentariul

Bastien2011-06-04 21:07:50
Un om excelent, excelent. Ceea ce spune este fff adevarat, asa este in viata reala. A luptat mult sa ajunga pana aici. Pe cand nu era cunoscut, Tolontan facea lucruri extrem de bune. Eram prin liceu, in 93, i-am scris la ziar, avea o rubrica de corespondenta si m-am plans ca la premiul I nu luasem nici macar o carte. Deh, saracie lucie in tara!La vreo 10 zile dupa trimis scrisoarea am primit acasa un pachet de la jurnalistul Tolontan. Plin de carti. Imi aduc aminte dintre ele de “Pendulul lui Foucault”. A fost cel mai frumos cadou din viata mea de la cineva pe care nu-l cunosteam. M-a ajutat “moral” sa continuu studiile.Si sa ajung profesor titular de franceza in Franta. Merci, dle Tolontan!Santé et bonheur!Une bonne action ne s’oublie jamais!

si un fragment din interviu

Când te laudă lumea, spui că eşti ­supraevaluat. De ce ţi-e mai uşor să primeşti critici, şi nu laude?
Pentru că sunt timd. Mă jenez. Şi pentru că am crescut într-o generaţie care n-a avut încredere în ea. Noi, doar dacă ne uităm în fişa postului, ne dăm seama câte am reuşit să facem.

Ai învăţat ceva de la generaţia tânără?
Să nu te mai sacrifici pentru muncă, pentru ceilalţi şi să nu te mai consideri atât de vanitos încât să crezi că viaţa celorlalţi depinde de tine.

interviul aici.

Bravo Ana:)
*
ieri, pe o terasa din Sibiu stateam la vorbe cu Tudor Chirila si citiva amici bloggeri. Tudor m-a intrebat ce ma bucura cel mai mult la meseria asta, cind sunt fericita. I-am raspuns cind intilnesc oameni misto, acum completez: si genul asta de sincronicitati ma bucura.

1943
thumb-1.phpcannes 2011 – sa vorbim despre kevin

cannes 2011 – sa vorbim despre kevin

ieri la cannes echipa filmului “Sa vorbim despre Kevin” a luat ovatii.

iata-o in foto

in tabu de acum 2 luni am publicat un interviu tare misto cu autoarea romanului Sa vorbim despre Kevin, facut de Andreea Vasile. il puteti citi aici, iar cartea o gasiti la editura Vellant.

iata si doua declaratii de la Cannes ale actorilor

Tilda Swinton talked about the solitude of her character Eva::
“For a mother,the feeling of loneliness is sometimes very real. Being a mother can be very violent, very bloody. The idea of giving birth to a human being who incarnates that same violence is terrifying. This film is a voyage where we study the emotions of a mother and the breakdown of family relationships.”

Ezra Miller spoke about the personality of Kevin:
“I’m 18 years old and I fear I might be linked to Kevin in some way. The idea horrifies me. I think evil lives in each of us. And I delved deep inside myself to find that evil, to play Kevin.”

1719
19953ce sa citesc saptamina asta?

ce sa citesc saptamina asta?

poate sa fie o bucata sclipitoare de literatura dintr-o revista de specialitate…
poate sa fie un fragment emotionant de pe un blog pe care nu-l stiu…
o nuvela…
un articol…
un interviu…
sau o proza scurta…

ce-mi recomandati sa citesc saptamina asta?

(nu intra in joc romanele… vreau sa citesc cit mai multe dintre recomandari; deci recomandati-mi doar “short form”)

interviu mirelaMirela Oprisor in Tabu de martie

Mirela Oprisor in Tabu de martie

o pindesc de ceva vreme pe Mirela Oprisor pentru un interviu. ratasem sansa lansarii filmului Marti, dupa Craciun (trebuie sa publicam interviuri de actualitate in revista) si, cind am auzit ca va juca in Ivanov (la Bulandra, sa mergeti sa vedeti piesa!) i-am pus “gind rau”.

mi-a facut o deosebita placere sa fac acest interviu si, caz rar pentru mine, i-am anuntat cu mult inainte pe colegii mei “am sa va arat o fatza pe care n-o stiati la Mirela Oprisor”.

nu pentru ca stiam ce o sa-mi raspunda, cit pentru ca stiam ca nimeni nu o mai intrebase pina acum ceea ce vroiam eu sa stiu. iar lumea de “dinauntrul” ei este foarte foarte bogata.

*
cind a venit la sedinta foto a fost maxima veselie, ne-a interpretat tot felul de personaje (ea a scapat de tracul de stat la poza pentru ca era un personaj, noi am ris cu lacrimi). dupa ce a plecat fetele m-au rugat sa-i transmit neaparat ca o mai asteapta la cafea, iar peste citeva zile art directorul, diana cuciuc, mi-a adus un proof ca de tipar cu toate fotografiile care apar in revista “pentru mirela, cind mai vine pe la noi te rog sa-i dai asta, sa pastreze si ea o amintire.”

astea sunt doar 2 dintre momentele care dovedesc cit de mult o placem noi, intreaga redactie tabu, pe Mirela Oprisor.
sper ca, citind textul din Tabu de martie, o veti descoperi si voi asa cum e dincolo de ecran si scena. Oricum, stiu ca o placeati dinainte:)

Pentru a doua încercare la actorie s-a pregătit tot singură, între momentele în care era cu fiecare simț alert ca să poată înmuia depresia mătușii. Iar destinul i-a făcut din nou cu ochiul.
A aflat cu două zile înainte de examen că trebuie să știe și o fabulă. S-a panicat, a învățat repede ceva, i-a găsit cheia comică, dar când a ajuns la examen, lucrurile au devenit dramatice.
– Să auzim fabula, i-a zis Dem Rădulescu, cum a intrat în examen.
|ntr-o secundă și-a dat seama că nu își amintește mai mult de patru versuri și-a început să traga de ele, cu o spaima care-i ieșea prin toți porii.
Dem Rădulescu și Olga Tudorache, profesori în comisia de examinare, râdeau în hohote de fata care devenise ea însăși comică, în loc să joace comedia.

– Lasă drăguță. Să trecem mai departe, i-a zis Dem Rădulescu. Avem aici, pe masă, fotografii cu toți băieții care au dat anul acesta admitere. Alege, te rog, unul și spune-i lui monologul, a continuat Bibanul cu vocea nazală, fermă.
Mirela s-a dus la catedră, s-a uitat la toți băieții din fotografii și-a ales un brunet. Mai târziu, a aflat că-l cheamă Mimi Brănescu. Peste 10 ani au devenit soț și soție.

Tabu, martie 2011

3908
Mercedes-0061-1024x682ce nu stiti despre Bobby Voicu

ce nu stiti despre Bobby Voicu

nu mai e un secret pt nimeni ca Bobby e unul dintre prietenii si sfatuitorii mei in ale internetului. uneori profit de prietenia noastra si-l chinui cu intrebari (nu doar despre net) 🙂

ca in mini interviul pe care l-am facut pentru site-ul proiectului Mercedes, Proiect4.ro

iata 3 dintre raspunsurile mele preferate (sunt 20 in interviu)

Cel mai fericit am fost cind….i-am facut poza nepoatei mele la un minut de la nastere.

Mi-ar placea sa petrec o zi cu…Richard Branson, creatorul Virgin.

De la nepoata mea am invatat ca….barba mea zgarie.

*
acum dupa ce a raspuns pot sa recunosc ca am avut o placere deosebita sa pun inceputuri de fraza “capcana” ca sa vad unde se duce. pe Proiect4.ro vedeti pe unde a ajuns cu raspunsurile.

P.S. partea s!mpa e ca noi am devenit prieteni dupa 12 ore de conversatie in masina pe drumul dus si intors catre una din cetatile pentru care el a facut campanie in acest proiect.

2110
IMG_3084bwleapsa – interviu cu mine insami

leapsa – interviu cu mine insami

mi-a dat Andra leapsa pentru acest interviu lung de 33 de intrebari. n-am raspuns in viata mea la atit de multe intrebari personale intr-un spatiu public. n-am f multe explicatii pentru care am acceptat sa raspund; ma gindesc ca pe de o parte pentru ca-mi place mult andra, pe de alta pentru ca mi-au placut niste raspunsuri dintr-un interviu similar, dar mai presus de toate pt ca am fo in good mood.

dar nu-mi mai cereti alta data asa ceva, va rog:)

foto Diana Iurkiewicz

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?

cind eram olimpic la Matematica. banuiesc ca au fost mindri si cind  mi-au auzit prima  emisiune la radio sau mi-au citit primul articol de prin vreun ziar. Dupa aia s-au obisnuit.

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?

parintii. dar unele lucruri nu se mai pot repara. ni le asumam ca astea sunt.

3. La ce eşti cel mai bun, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?

sa ascult si sa simt dincolo de vorbe sau de gesturi.

4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?

disciplina si incapatinarea.

5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?

depinde pt citi bani. daca e vorba de  milioane de euro, mi-as gasi scuze pentru orice:)

6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tai?

corectitudinea.

7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?

la Oscar pe covorul rosu, mi s-a parut pt o clipa (aranjata si cu rochie lunga si scumpa) ca as putea fi o Cenusareasa. apoi m-am trezit la realitate, aveam mult de munca si ma astepta George Zafiu sa-i transmit la radio lucruri.

8. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?

eu.

9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?

unghia care zgiriie pe o tabla/geam.

10. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a?

botezul nepotului meu. i-am fost nasa si imi aduc aminte ca cititul Crez-ului din Biblie mi s-a parut cel mai greu lucru din viata mea. dupa multe bilbieli pe prima propozitie, mi-am incordat diafragma, am bagat vocea de radio si-am citit ca o stire. n-am gasit alta solutie ca sa ma salvez.

11. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?

cind am parasit.

12. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat?

in fata oamenilor pe care-i iubesc pentru talentul lor.  si in fata celor care ma lauda. nu stiu sa primesc asta.

13. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?

cind n-am mai iubit.

14. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta?

as vrea sa ma intorc pe la 27 de ani, la un moment in care n-am avut suficient curaj. poate acum as avea.

(nu stiu ce era la 15 si 16, nu apar la Andra, deci… am scapat)

17. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti?

ce n-am iertat pina acum: minciuna. nu am de unde sa stiu ce nu voi ierta, pentru ca Iubirea te face sa accepti multe.

18. Ce calitate a jumătăţii tale de viata iţi este cea mai dragă?

increderea.

19. Care a fost jucăria ta preferată in copilărie?

jucariile de plus. erau rare si greu de obtinut. chiar si in facultate mai achizitionam, ca sa compensez ce n-am avut. dupa o vreme mi-a trecut.

20. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?

in primul rind pe mine (de ce sa-i incarc si pe altii cu problemele mele?!) si, daca nu ma pot descurca singura, am 2-3 prieteni pe care ma sprijin cu nadejde.

21. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi?

pe oamenii pe care-i iubesc.

22. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult?

cum functioneaza creierul si cum il putem “exploata” mai mult.

23. Cine/ce-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?

o vacanta pe o insula pustie, intr-un loc in care sa fie atit de liniste incit sa vrei sa vorbesti prin semne ca sa nu-i strici armonia.

24. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înţeles?

in nevoia mea de perfectionism, care uneori poate parea o atitudine extrema – cind ii imping pe cei din jurul meu sa-si depaseasca limitele. incerc sa ma domolesc, dar instinctul e, de multe ori, mai puternic.

25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?

”Cu placere”. l-am constientizat cind am inceput sa invat limbajul mimico gestual. in limba surdo mutilor “multumesc” se spune ducind degetul aratator si cel mijlociu de la mina dreapta la barbie. dar “cu placere” e “spus” desenind o inima in dreptul inimii. asa mi-am dat seama ca e mai important sa faci cu placere ceea ce faci, decit sa astepti multumiri pt asta.

26. Unde te simţi cel mai în siguranţă?

in mintea mea.

27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?

nu le tin minte pt ca ma sperie. nu stiu sa “dealuiesc” cu complimentele, fac fata cu mult mai usor la vorbele rele pentru ca de astea am invatat sa ma apar.

28. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat?

prietenii mei.

29. Pentru ce te rogi cel mai des?

pentru intelepciunea de a alege intre bine si rau si pentru puterea de a duce pina la capat ceea ce e bine, oricit de greu ar fi.

30. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?

profesorul meu de matematica din scoala generala. mi-a ordonat mintea si m-a invatat ca daca  nu ai datele corecte ale unei probleme sau nu te folosesti de toate datele pe care le ai, nu ajungi la concluzia buna. e o lectie care, translatata in viata, mi-e calauza.

31. Care a fost primul tău vis împlinit?

sa vad Oscarurile la ele acasa. al doilea a fost sa vad festivalul de film de Cannes la el acasa. intre ele sunt o multime de intilniri incredibile cu niste oameni minunati. un alt vis mare care mi se indeplineste e sa-l vad pe Kevin Spacey jucind teatru. anul asta pe 31 august il vad in Richard al III-lea.

32. În ce an al vieţii tale ai simţit ca te-ai schimbat cel mai mult?

2000.

33. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?

telefonul mobil. e monstrul care-mi ghideaza viata.

as vrea ca leapsa sa mearga la Andreea si Ina ( sunt colegele mele si nu ma pot injura public ca trebuie sa raspunda la atit de multe intrebari) si la….plectrude (pentru ca -mi place foarte mult mintea ei)

2775
fantasy02_by_ejimac-d38dpjyiubiri, lacrimi, marihuana si… altele

iubiri, lacrimi, marihuana si… altele

titlul nu e ceea ce pare, dar daca tot ati ajuns pina aici, cititi pina la capat s-ar putea sa fie ceva simpa.

*
ieri am muncit 12 ore, in compania a 28 de domni. azi am avut, in sfirsit, timp de lecturi & relaxare.
iata citeva dintre descoperirile acestei duminici, poate va inspira sau va fac sa zimbiti.

*
ce se intimpla cind pe vecinul tau il cheama ca pe iubitul tau, dar e mai frumos ca el? un simpatic eseu despre cit de mult cerem in iubire, in ny york times.

*
“Energiile existente in noi sunt foarte mari, ele pot fi acumulate si comandate, si au secretul in gindul care se asociaza unghiurilor pe care corpul nostru le poate face.” Florin Zamfirescu in cartea Actorie sau Magie.
pina la lansarea cartii despre dl Stefan Mihailescu Braila nu-mi imaginasem niciodata ca dl Zamfirescu e un teoretician atit de fin al lumii de pe dinauntrul actorului. stiam ca este profesor la UNATC, dar informatia era alba pentru mine. aveam cartea de la aparitia ei, dar abia zilele astea, dupa ce am mers la repetitiile de la Ivanov, m-am gindit sa o citesc.
citeodata lucrurile vin de la sine, unele dupa altele.

*

You make Mulligan’s character cry…

It’s horrible, isn’t it? I had to say to her after every scene, “I’m just so sorry.” She’d say: “It’s all right. It’s pretend.”

She’s a very good crier.

God, she’s a brilliant crier! Really. She’s on another level. That was the scene where I said to her: “Right, every time I say this word, I want one teardrop to drop out of your right eye.” And it was like clockwork. I’ve never seen anything like it. Actually, no. Sienna Miller can do the same thing. It’s astonishing. I love it. I got such a kick out of it.

un interviu cu Keira Knightley despre Never let me go in the guardian

*
o analiza frumoasa despre “moartea criticilor de profesie” in epoca in care toata lumea isi poate spune parerea in social media, via guardian

o firma americana lanseaza o bautura cu marihuana ( Canna Cola, conform time.com)

cum pot fi rezolvate problemele insomniacilor schimbind citeva lucruri (o sa le testez saptaminile viitoare si raportez daca dorm mai mult) via guardian

*
fotografia de deschidere am luat-o de aici

2142

miine sunt pe blogul lui istodor

i-am promis ca -i raspund la intrebari. ca face un interviu cu mine.
mi-a promis ca am voie sa pun si eu intrebari. o sa iasa si un interviu cu el:)

nu stiu care sunt regulile jocului, dar e posibil sa puteti pune si voi intrebari.

interviul va fi live. el intreaba cu un comment, eu raspund cu alt comment, eu intreb, el rasp:)

miine, 19 ian, de la ora 10, ne vedem pe blogul lui istodor va fi fun:)

1129

in taxi

– Pot sa va intreb ce ascultati? m-a intrebat taximetristul cu un ton dubios, cum mi-am dat jos castile IPod-ului. Vroiam sa-i platesc si ar fi fost nepoliticos, sa o fac fara sa-l ascult o clipa, cit sa ne luam pa.
– De ce?
– V-ati schimbat expresia fetei tot drumul. V-ati incruntat, ati zimbit. Nu e muzica, nu?
– Nu, e o inregistrare cu un interviu.
– Pai si de ce va incruntati? Nu se auzea bine?
– Nu, ratasem niste intrebari, nu ma dusesem mai departe dupa ce raspusese omul.
– Si cu cine e interviul?
– Un actor la debut, nu-l cunoasteti.
– Aha. Nu stiam de ce va strimbati asa.

Nu mi-am imaginat niciodata ca ma strimb cind ascult interviurile pe care le fac:) plus ca tinarul actor chiar era simpa.

1339

10 motive pentru care interviul e ca sexul

O perspectiva, sper amuzanta, despre interactiunea intervievat vs cel care face interviul in meseria asta simpatica de jurnalist. Din aceeasi serie Interviu. Labirint.

1. Daca e bine facut, dureaza mult fara sa simti cind trece timpul, intilnirea e intensa si ambele parti sunt multumite.

2. Necesita o pregatire pentru confortul personal. Nu e cu epilat, dushat, parfumat, ci cu research – cu google, reporting si/sau biblioteca. Dar efectele sunt aceleasi: te simti mai bine in pielea ta si scad sansele de ratare.

3. Iti folosesti toate cele 5 simturi. Orice reactie e importanta, orice informatie nerostita dar prezenta pe chipul, hainele, in preajma intervievatului, are multa putere. Si-ti arata daca poti sa mergi mai departe.

4. Esti atent la limbajul trupului. Al intervievatului, ca sa stii daca ai pus prea multa presiune. Al tau, ca sa transmiti confort si sa-l faci pe cel din fata ta sa se simta bine.

5. Ai grija sa existe un preludiu bun. Vorbesti, explici, informezi, seduci . Il dezbraci usor de hainele neincrederii. Apoi deschizi reportofonul.

6. Pentru ca un interviu sa iasa bine trebuie sa stii ca: nu e vorba despre tine ca reporter, nu te da drept exemplu, lasa-l pe celalalt sa se simta bine si sa se desfasoare. Nu e asta minunatia si-ntr-o partida de sex?

7. Incerci sa-ti sincronizezi miscarile si gindurile cu intervievatul. Dai si primesti: atentie, informatii, complicitate, (ne)incredere. E un dans acolo: intrebare, raspuns/ocolire de raspuns, o noua intrebare.

8. Intr-un interviu bun iti permiti sa-i spui intervievatului ca informatia pe care ti-o ofera nu te satisface, ca vrei mai mult. Dar pentru asta trebuie sa fi construit intimitatea si complicitatea bazata pe increderea ca rezultatul final va fi bun pentru amindoi. Ca sa merite efortul.

9. Esti trup si suflet cu ceea ce se intimpla. Concentrarea e maxima; timpul s-a oprit in loc; nu mai exista decit intervievatul si cel care intervieveaza. Esti acolo sa-l asculti, sa fii una cu el, pentru ca el sa-ti dea totul. Despre informatii vorbesc, desigur.

10. Nu te imbraci si pleci imediat dupa ce ti-ai terminat treaba. Intotdeauna mai conversezi un pic, mai lasi loc de un nou telefon. S-ar putea sa mai ai nevoie de alte info si sa vrei sa te intorci. Asa ca te asiguri de un postludiu frumos.

Bonus (recomandare) Fa-i un mic cadou intervievatului cind a aparut materialul ca sa-i multumesti ca ti-a acordat din timpul si din viata lui. Ca ti-a oferit privilegiul de a te lasa sa intri in mintea lui. Astfel, ca in orice relatie, va pastra o amintire frumoasa, personalizata despre intilnirea voastra.

Eu le daruiesc intotdeauna celor carora le-am ocupat mult timp, pt o serie de interviuri – necesare unui story lung sau unui profil – o carte sau un film, tintit pe personalitatea lor.

P.S. sunt foarte curioasa citi barbati imi vor mai refuza de acum incolo interviurile:)

interviu: labirintul.

Cind faci un interviu, oricit s-ar baricada intervievatul, intri in mintea lui.

Intrebi una, alta – de cele mai multe ori, te-ai intilnit de 2-3 ori cu omul respectiv si-l intrebi lucruri la care n-ai raspunde nici tu in fata celui mai bun prieten.

Din nenumarate motive (vrea sa i se stie povestea, vrea sa fie cunoscut, vrea sa fie onest cu tine si cu publicul lui, iti/isi respecta munca, te place etc) iti raspunde si deschide usa creierului lui.

Si intri in labirint. Oricit te-ai concentra, oricit te-ai pregatit inainte, nu ai de unde sa stii ce se afla pe culoarele din fata ta. Seduci, dansezi tangoul intrebarilor si o iei aiurea pe drumurile care ies in fata ta. Te distrezi.

Si cind ajungi acasa, asculti inregistrarea, iti dai seama pe unde ai fost si te sperii. Vezi ca ai ratat niste usi, vezi ca ai deschis altele care duceau in camere inchise.

Dar cel mai ciudat e ca simti ca trebuie sa te reintorci in labirint, doar cu puterea mintii tale, si sa te uiti la toate culoarele prin care ai trecut, sa vezi daca nu era cumva scrijelit ceva pe vreun perete. Si e nevoie de o mare putere de concentrare ca sa faci asta.

*
Abia apoi te intrebi: daca m-a lasat sa intru aici, n-ar trebui sa fiu atenta cum inchid usa cind ies?!

*

De azi trebuie sa muncesc citeva ore pe zi. Azi ar trebui sa transcriu un interviu si sa incep sa navighez prin labirint. Inca n-am energia pentru asta si, in timp ce ma mai delectez cu mincaruri italiene, am crezut ca-mi fac curaj scriind asta. Nu sunt sigura ca a mers:)

2554

interviu

– La cit timp dupa ce o persoana iti devine prieten, ii pui intrebarile intime pe care le pui pt un interviu? Plus ca, de cele mai multe ori, pe intervievat l-ai cunoscut atunci sau cu citeva zile inainte.

– Da, dar e demonstrat ca povestesti mai usor unui strain.

– Unuia? Prin tine, povesteste citorva zeci de mii cel putin.

*
Conversatie cu un prieten care sper sa devina cindva subiect pentru un interviu, desi nu se lasa.

M-a facut sa ma gindesc inca o data ce pretentii uriase avem de la cei pe care-i intervievam: vrem raspunsuri sincere de la chestiuni pe care nu le povestesc nici macar prietenilor lor, le vrem la citeva minute de la intilnire si le expunem lumii intregi.

1199

BUILDING RELATIONSHIPS

cum faci sa intri in viata unui om, sa te accepte, sa lase garda jos si sa nu pozeze, desi stie ca tu ii vei descrie viata intr-o poveste?

am gasit un interviu mai vechi despre cum au lucrat Lane DeGregory si fotografa cu care a fct echipa, Melissa Lyttle, la povestea care a luat Pulitzer anul asta The girl in the window.

capitolul meu preferat e Buildind relationships

Did you have any concerns or reservations about having someone else broker a story?

Melissa Lyttle: We drove down with her and Dani’s caseworker for the very first interview, the very first time we went to Fort Myers to meet the family. Just to turn it into reality, she was a great intro. They already were familiar with her; they were familiar with the caseworker. They really opened to us because they had that trust. … They passed that along to us. … [Carolyn Eastman] was our passport into that situation.

She obviously wasn’t with you the whole time. How did you build your own relationship?

DeGregory: …We told the family at the end of that first day, “What kind of things do you do with Danielle on a regular basis?” “We go to the beach, she goes to school. She goes horseback riding, we take her to church.” And Melissa and I told them, “We want to be there for all of that. We want to watch and follow her as she progresses and as she learns. We want to be there at bedtime, we want to be there at bath time, we want to be there when you eat dinner.” … I don’t think they anticipated us wanting to invest so much time.

Lyttle: It’s all about relationship-building. The first time was more of an interview. … While Lane got to know the parents and was sitting there with the caseworker who was asking for updates on Danielle and with Carolyn Eastman … I had about three hours with Danielle. And I got her really comfortable in front of the camera because I sat there for so long and I watched the same movements over and over. I’m not the photographer who runs around the room climbing on things, but just being in her presence for that long made the next time that much easier. …

Did the family have any reservations about you saying, “We want to be here all the time”?

DeGregory: Lucky for them, they were three hours away so I couldn’t be there all the time. If they had been in our circulation area, I would have been there every day. But we had to arrange visits with them. And so we arranged to come down for a whole day or to come down for a day [or] overnight and the next day.

daca vreti sa faceti meseria asta, sau o faceti, cititi interviul integral aici

inca un fragment minunat:

I’m fascinated by how you report on someone who seems so unknowable like Dani. How did you gain her trust?
DeGregory: That was the hardest part. I went in thinking I was going to interview this girl and go, “Hey, what happened?” I knew she didn’t speak when they found her, but I didn’t know she still couldn’t speak — until we met her. …

Lyttle: I still remember the day that we made the connection. It was the second trip there and I was sitting on the floor in her room as she was watching this little video on her computer screen, a little interactive game kind of thing. I was talking to her like a normal kid — “Oh, which one do you think that is? Is that red?” — just asking her questions they were saying, trying to re-emphasize language skills. I just remember at one point about halfway through her game, she reached out with her foot, and she just touched me. She was kind of checking me out … her little hello there, like a pat on the back. She had initially used her feet for almost everything, to pick things up and to hold her bottle. So it’s kind of like her extended hand in some ways. …

cu rabdare pina la sfirsitul interviului, care e lungutz, gasiti info si despre cum a fost scrisa povestea pentru print, apoi pt web si un alt capitol minunat DEALING WITH THE EMOTIONAL CONSEQUENCES.

1438

nu exista “i’m sorry”

un week end plin de conexiuni cu jurnalismul/ jurnalistii.

o vizita la cursul lui Cristi Lupsa

E un cerc vicios intre aspirantii la un job la o revista si cei care lucreaza intr-o redactie.
Noi ne vaitam ca nu primim propuneri concrete, ei spun ca nu au unde sa publice.
In realitate, noi primim CV-uri, nu propuneri de subiecte (pitch-uri), iar ei nu stiu sa scrie pitchuri ca sa ne convinga.
Cristi incearca sa-si convinga studentii ca trebuie sa pitchuiasca mult, cu curaj si in cunostinta de cauza (profilul revistei, subiectul adecvat si bine documentat).

A fost o discutie frumoasa despre ce intilnim noi in redactii (Gabi Dobre de la Esquire are istorii delicioase cu doritorii de a fi publicati, in aceeasi idee cu intimplarile din redactia noastra), dar si despre ce trebuie sa faca freelancer-ii ori cei care lucreaza deja, ca sa-si publice munca.

*

O intilnire cu un domn fost jurnalist…

A. N.- a carui viata poate fi oricind un subiect de roman.

– Nu ti se pare ca viata ta are o recurenta, ca te intorci in aceleasi locuri, ca incerci sa inchizi – peste ani – niste cercuri?, l-am intrebat dupa o ora si ceva de conversatie care ne-a purtat prin multe locuri.
– Nu. Nu e un cerc. Mai degraba e ca o spirala: in aceleasi locuri, dar pe grade diferite.

Mi-a adus Jack Kerouac – On the road – The original scroll, the legendary first draft- rougher, wilder, and racier than the 1957 edition.
I-am daruit Tihna lui Atilla Bartis.

*
Vizionarea filmului Frost/Nixon…

…urmata de o googalire serioasa despre Frost. Cu citeva interviuri minunate descoperite. Interviuri cu el, nu facute de el.

Is there anything you regret not asking Nixon in your famous interview with him in 1977, the first in-depth interview following his resignation?

We did the 12 days of interviews. After it was all over we realized we had actually forgotten one question, which was: “Who was Deep Throat?”

(continuarea, in care vorbeste despre munca lui de la al jazeera varianta engleza si despre de ce nu ar face un interviu cu Bin Laden, in NY TIMES.)

Plus materialul asta, in care spune ce e fictiune si ce nu in film, si cum a cedat drepturile pentru viata lui stiind ca o vor romanta pentru dramatismul cinematografic.

Apoi o parte din transcrierea interviului original, nu cel din film, care arata ca “I’m sorry?” intrebarea care marca in film punerea in corzi a lui Nixon, nu a existat in realitate.

David Frost: Are you really saying the President can do something illegal?
Richard Nixon: I’m saying that when the President does it, that means it’s *not* illegal!
David Frost: …I’m sorry?

In realitate

David Frost: Would you say that there are certain situations – and the Huston Plan was one of them – where the president can decide that it’s in the best interests of the nation, and do something illegal?

Richard Nixon: Well, when the president does it, that means it is not illegal.

David Frost: By definition.

Richard Nixon: Exactly, exactly. If the president, for example, approves something because of the national security, or in this case because of a threat to internal peace and order of significant magnitude, then the president’s decision in that instance is one that enables those who carry it out, to carry it out without violating a law. Otherwise they’re in an impossible position.

(n-am gasit alta cale sa va fac sa cititi transcrierea celei mai importante parti din interviu aici)

Week end-ul meu cu trimitere la jurnalism a fost mai lung, dar va veni si partea a doua de descriere pe blog.
M-am asezat la scris ca sa mai cistig putin timp pentru ca vreau sa vad un film care stiu ca ma va chinui, asa ca ma invirt pe linga el pina imi fac curaj.

Filmul se numeste The Killing Fields.

Si da, am trisat cu titlul acestui “post”, ca sa cititi:)

2614

Dl Caciuleanu, din nou

V.M.: Cand sunteti singur si va e greu…?
Gigi Caciuleanu: Cand imi e foarte greu si sunt singur ma duc si rad sub dus. Si va sfatuiesc sa faceti acest lucru. Trebuie raschirate degetele de la picioare, ca si cum ai fi in noroi, te bati pe coapse si te fortezi sa razi: ha ha ha. Asa, fizic. Si dupa aia incepi sa razi ca nebunul si asta te descarca si cad mii de solzi de pe tine.

*
dintr-un interviu lung si frumu, realizat de Vlad Mixich, pe care-l puteti citi integral aici

1486

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!