Tag : jurnal

bazavan othersideSaptamana 2 de izolare: despre demoni si manierele online

Saptamana 2 de izolare: despre demoni si manierele online

M-am gandit mult zilele astea ca ar fi bine ca niste oameni talentati la scris sa tina un jurnal al acestor zile care sunt istorie. Un jurnal analitic, care sa disece stari, sentimente, reactii ale oamenilor, care sa surprinda evolutia si perceptiile. Sper ca dl Cartarescu, dl Cosasu, dl Plesu, Dl Liiceanu sau dl Radu Paraschivescu (ca sa numesc doar cativa care-mi vin in minte repede) sa faca asta. Cand ne vom fi linistit, vor fi foarte valoroase jurnalele lor.

 

Saptamana mea nr 2 de izolare a fost si cu bune si cu rele, am avut si prima criza in care am clacat si am abandonat tot ce aveam de facut ca sa stau 2 ore pe balcon la soare, ascultand in casti valuri de mare.  Dupa aceea m-am pus pe plans, mi se parea ca sunt intr-un film prost sf.

Oricum a inceput sa mi se para tot mai des ca suntem parte din mai multe filme, un fel de noi versiuni ale lui Truman Show, acum cu declinare in Povestea Slujitoarei, Black Mirror, 1984, Minority Report si Portocala Mecanica. Nu sunt filme de vazut in perioada asta, va deranjeaza si mai mult moralul.

Stiu ca greul abia incepe, nici nu-l intrezarim inca, si sunt putin dezamagita de mine ca am clacat nevos putin , dar m-au doborat vestile externe… anyway, mergem mai departe.

Are Tibi Useriu in cartea 20 de pasi cateva fragmente foarte puternice la care ar trebui sa ne intoarcem acum: exercitiul pe care-l facea in izolare ca sa-si curete mintea de orice alte ganduri, sau detalii despre vocile cu care se lupta pe drumurile lungi din maratoanele in conditii de temperature foarte reduse.

Tot repet spunadu-va ca am mai fost pe drumul statului in casa pe durata lunga de timp si stiu cat de greu e, iar cand eu stateam in casa pe toti peretii internetului si la toate televiziunile era cu flori si poezie, nimic rau. Acum va fi infinit mai multa angoasa si frica.

Imi respect in continuare programul alimentar, raman in numarul meu de calorii. Nu fac eforturi speciale, mananc asa de 10 ani si mai bine si, cu vremea, am invatat sa aproximez repede cat inseamna o masa si sa ajustez mesele fiecarei zile. Din nou, asa e felul meu, ce fac in plus acum este sa fiu mai atenta la leftovers si sa le folosesc mai creativ, ca sa ajute la moral.

Am pus pe fb de cateva ori ce cai de “reimpachetare” ale unor resturi din alte mancaruri am descoperit.

Nu ma uit la stiri mai mult de ora 13 si ora 19, stiu ca daca e ceva f grav aflu pe alte cai. Si ca in aceste zile tot ce pot face e sa ajut prin donatii si sa stau acasa.

Mi-am mai ciufulit dintre prietenii care se cred ei indreptarul lumii si al opiniilor pe facebook, in acest mic tuci de mamaliga in care vrem sa facem valuri. Cred ca e vremea sa ne gandim mai mult ca oricand la ce punem in spatiu public cu intentia de a-i ajuta pe ceilalti, nu de a ne varsa noi o frustrare: pe autoritati, pe gigel care are alta parere decat noi etc. Cred ca nu e loc si timp pentru altceva decat incurajari.

Daca detineti informatia care poate influenta o decizie a oficialilor, care  poate ajuta in vreun fel situatia prezenta sunati la tv, ziare care au platformele cele mai mari si pot misca lucrurile.

Altfel, sa va dati voi cu parerea despre ce geaca are ministru cutarita, sau orele la care batranii tre sa iasa la tratament sau sa varsati venin doar ca sa va descarcati de propria tensiune, nu ajuta pe nimeni. Nici macar pe voi. (am dat mult snooze pe fb in aceste zile de la tot felul de oameni care cred ca tuciul in care mesteca informatia e mai aurit cand, de fapt, toti suntem fix ca intr-o ceasca de ceai inghesuiti.  E un episode din Black Mirror cu unul care e pedepsit de tribunal sa aiba Block de la toata lumea)

 

Definitia bunelor maniere spune ca a fi politicos si manierat inseamna sa ai grija ca ceilalti sa se simta bine. Sa te gandesti la ei mai inainte de a te gandi la confortul tau. Cred ca acesta e momentul in care trebuie sa exersam mai mult manierele in online.

In sensul asta scriam saptamana trecuta ca nu am sa pun ce mancare inseamna confort pentru mine pentru ca nu mi se pare politicos ca in aceste vremuri sa fac pofta cuiva care nu are posibilitatea sa ajunga sa-si cumpere acel aliment. Am trait in comunism, stiu cum e sa nu ai si sa-ti doresti.

Stiu ca aprecierea in social media functioneaza ca un drog si multi sunt in sevraj acum (sa vedeti ce mutatii dubioase de postari vor aparea), dar cand pregatiti masa cea mai sofisticata si va pozati cu capul in farfurie ganditi-va: cu ce ajuta comunitatea?

Sunt foarte utile retetele practice, rapide si eficiente, dar de aici si pana la a te poza sexy cu picioarele desfacute, la fel ca usa de la frigiderul tau plin, e o cale atat de lunga…

 

Vremurile acestea care vin sunt si ca sa ne luptam cu proprii demoni, dar si sa invatam manierele, sa ne pese de comunitate. Si sper din tot sufletul sa iesim mai buni din aceasta incercare.

Iata si doua situatii pe “voiosie”

Intr-una dintre zile cand m-am trezit la ore mici din noapte ( nu de vreo depresie, asa e stilul meu de viata), am vazut pe net ca s-au hotarat sa faca teste din usa in usa. (fix ziua in care si-a dat demisia fostul ministru al sanatatii). Seara la digi a fost declaratia, dar eu dormeam.

Deci, citesc informatia ca ne vor face teste din usa in usa … primul meu gand: fuck!!! Tre sa dau cu aspiratorul ca vin astia si n-am aspirat de doua zile.

Dupa aia mi-a trecut, am inteles ca nu e chiar la usa, ci in fata blocului, nu era in ziua aia, ci candva in viitor, nu era in tot bucurestiul ci selectiv… drept si pentru care am dat cu aspiratorul in alta zi.

 

In aceste zile, unul dintre punctele mele de reper si de tinut mintile acasa e programul de scris pe care-l am pentru urban.ro (gasiti acolo o colectie zilnica de stiri care sa va faca sa va simtiti mai bine). Cum in fiecare zi trebuie sa scriu 3 texte mereu pe aceeasi tema de doua saptamani incoace – playlisturile artistilor si programul online al zilei – in zilele in care sunt prost dispusa nu mai am chef sa fac acelasi lucru ca micul chinez la 7 dimineata.

Zilele trecute cand eram intr-o asemenea situatie, mi-am amintit cat de mult l-am cicalit pe prietenul George Zafiu – Zaff, sa-si faca podcast (el voia de multa vreme, io doar eram o cicalitoare in plus). Acum are podcast, are zeci de mii de ascultari pe primele povesti si e tavalug, are noi si noi inregistrari zilnice. Il ascultati aici.

Ei bine, cand mi-era mai greu si eram mai putin motivata sa scriu, mi-am zis: adica eu il cert pe Zaff si-i spun ca in loc sa nu aiba nimic perfect gandit, mai bine sa inceapa sa faca ceva si se adapteaza pe parcurs, si eu nu ma tin de treaba mea?!

Nu vreti sa stiti reactia lui Zaff cand i-am zis ca e un exemplu pentru mine…

Foto Edi Enache

 

 

 

1383
bookjournalnecklaces9-900x900MUST HAVE- Jurnale cu coperți din piele și lemn

MUST HAVE- Jurnale cu coperți din piele și lemn

Text de Raluca Antuca

Aș spune că produsele unicat sunt cele care fac diferența între autentic și cool. Nu respectă trendurile, sunt atipice și mai ales sunt făcute cu multă pasiune. Acești creatori care își deschid afaceri locale au scopul de a produce ceva nou pe o piață saturată, nu de a se îmbogăți peste noapte.

Iar acest lucru ni-l demonstrează cuplul Margaux și Walter Kent din Philadelphia. Au început să confecționeze jurnale cu coperți din lemn și piele, iar mai apoi pandantive de forma unor cărți mici. Business-ul lor se numește Peg and Awl și a început fără niciun plan. Mai târziu și-au dat seama cei doi că, deși sunt diferiți, pot realiza lucruri împreună.

Lucrările lor sunt făcute din obiecte vechi… comori găsite sau neglijate, care capătă frumusețe pe măsură ce ei le transformă!

Iată câteva exemple!

bookjournalnecklaces1-900x448 bookjournalnecklaces2-900x895 bookjournalnecklaces3-900x802 bookjournalnecklaces4-900x897 bookjournalnecklaces5-900x894 bookjournalnecklaces6-900x906 bookjournalnecklaces7-900x905 bookjournalnecklaces8-900x900 bookjournalnecklaces9-900x900 bookjournalnecklaces10-900x900 bookjournalnecklaces11-900x900 bookjournalnecklaces12-900x900 bookjournalnecklaces13-900x900 bookjournalnecklaces14-900x900

1663
radu beligannenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

nenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

…avem cu totii destula putere pentru a suporta nenorocirile altora, dar ne lipseste forta de a suporta bucuriile lor…

… omul de teatru traieste pentru a fi vazut, pentru a fi aplaudat, pentru a se recunoaste ca – pe scena – el e cel dintii si cel mai bun.

…Eugen Ionesco stia sa-si ascunda printre ceilalti oameni adinca si iremediabila anxietate, furtunile care, undeva in adinc il cutremurau, lasind sa apara la suprafata numai accesele de veselie, de bucurie neastimparata, de investitie jucausa. (…) Spontan, mobil, neprevazut, se afla intr-o continua febra intelectuala, oscilind intre un umor care isi cauta si isi gasea pretutindeni obiectul si o tristete care urca in valuri bruste, din cele mai tainice zone ale fiintei sale.
(…)
Mi-a povestit de pilda, ca atunci cind si-a facut armata in Romania a fost trimis intr-o misiune in alt oras, o data ajuns in respectiva urbe, la gara, primul lucru pe care l-a facut, a fost sa-si depuna la bagajele de mina…pusca!

A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber.
Intr-un animit sens, esti mai batrin cind esti tinar si mai tinar cind esti batrin.Viata se scurge ca o permanenta si progresiva delestare de prejudecati si de constringeri.
Avea dreptate Picasso cind spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tinar.

***

sunt citeva fragmente din cartea “intre acte” a lui Radu Beligan, un jurnal peste timp cu secvente despre oameni si artisti legenda pe care dl Beligan i-a intilnit de-a lungul timpului.

e frumoasa cartea, dar – cu tot respectul – autorul n-a aruncat peste bord toate prejudecatile. ii simti vanitatea in alegerea unora dintre intimplarile pe care le povesteste, in ordinea pentru care a optat sa le expuna publicului.
dar asa cum zice intr-unul din primele citate pe care le-am ales “omul de teatru traieste pentru a fi cel dintii si cel mai bun”.

sa o cititi, e o lectura placuta care pastreaza ceva din ritmul dlui Beligan si din sobrietatea lui. e inca una dintre cartile care va permite sa vedeti orgoliile si vanitatile artistilor, si va invata in acelasi timp sa-i pretuiti.

***
as vrea sa-l contrazic pe Dl Beligan, ma iertati…

… artistii adevarati – ca si oamenii adevarati – sunt cei care descopera placerea de a suporta bucuriile celorlalti.

1730

Colombo are Alzheimer

fiica adoptiva a actorului Peter Falk ( domnul Colombo) se cearta cu sotia acestuia pe tema cine sa-l gazduiasca pe ultima suta de metri din viata. o fac la tribunal, pentru ca sunt interese financiare mari.
colombo are alzheimer.
procesul mama-fiica a inceput azi.

*
in masina pe drumul catre casa, vorbeam cu ana si noemi despre Alzheimer. nu-mi mai aduc aminte cum am ajuns la asta, dar le-am povestit de cartea “Losing My Mind: An Intimate Look at Life with Alzheimer’s”, un jurnal al unui domn -Tom DeBaggio – care la 57 de ani a fost diagnosticat cu alzheimer si a scris tot ceea ce simtea pina cind, la propriu, si-a pierdut mintile.
cind am ajuns acasa, aveam pe mail stirea cu colombo.
sumbre coincidente.

2297
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!