Tag : personal

In saptamana care a trecut s-a dus si ultima senzatie ca as putea avea liber, ca sunt intr-un fel de vacanta, pentru ca am intrat in programul de munca super intensiv. Si tot muncesc.

Dupa 21 de zile de facut acelasi lucru, orice inseamna acest lucru, creierul isi creeaza o obisnuinta, invata sa se adapteze. 21 de zile e si perioada in care pielea noastra se regenereaza (pierdem zilnic putin din stratul superior al pielii, iar in 21 de zile acesta a fost inlocuit cu totul).

Sunt – si suntem – deja alti oameni decat cei care am intrat in izolare, si psihic si fizic.

Pentru mine aceasta a treia saptamana, in care s-a dus si frica si-am inceput sa iau lucrurile cum vin, a fost una a instalarii unui sentiment de rusine si de constientizarea unor noi sentimente despre propria persoana.

*

In mine sunt doua persoane in aceasta perioada care se lupta in fiecare zi. Una foarte rationala care stie drumul si greutatile emotionale cand stai in casa pe termen lung  (in urma cu ceva ani, am avut o problema medicala si am stat mai multe saptamani in casa pe perioada tratamentului) si alta emotionala care se gandeste ca, daca ma ascund in munca si disciplina unui program zilnic, nu o sa consum emotia care vine in aceste zile si, candva, va refula in altele.

Munca mea era si inainte intr-un procent mare “de acasa”, nu simt o presiune din punctul asta de vedere. Plus ca am foarte mult de munca. Scriu zilnic cam 10 ore pentru proiectele mele din online. Am o disciplina a lucrurilor pe care le fac zilnic de multi ani (de la trezit la 5 si incetat munca la 19.00 pana la o lista cu lucruri de rezolvat zilnic, personal administrative si de job). Dar in perioada aceasta ceea ce ma deviaza de la ce fac sunt problemele conexe ale apropiatilor mei, pentru ca multora le e greu si e important sa fim uniti, sa ne ajutam unii pe altii.

*

Cum ziceam a fost o saptamana in care am constientizat altfel rusinea. Sunt o persoana timida si introverta, in spatiu public de cele mai multe ori mi-e rusine, dar m-am antrenat mult sa depasesc aceste bariere. (vorbitul in public, la conferinte, a fost dureros la inceput, dar m-a calit mult si m-a ajutat sa vad ca poti merge cu toata energia unui grup, daca nu mai pui presiune pe tine si nu te mai agati de imaginea cu care ti-ai dori sa fii perceput in spatiul public).

Saptamana care a trecut mi s-a facut rusine la un alt nivel. A inceput cu comentariile unor oameni foarte educati si instariti (unii care lucreaza in comunicare pentru institutiile statului) care ii condamnam pe cei care au ales sa plece la munca in Germania ca sa aiba ce sa le dea de mancare copiilor lor.

M-a inspaimantat  usurinta cu care am inceput noi – mai educati si mai instariti – sa decidem in locul altora despre dreptul lor de sacrificiu pentru propria familie, pentru viitorul copiilor lor.

Cu acest gand in minte, si cu viata pe care o am (incluzand aici si activitatea din online din care imi castig o parte din bani), am avut un acut sentiment de “m-am obraznicit”, “m-am indepartat de la esenta lucrurilor”. Si, cum sunt o persoana care incearca sa se aseze pe sine pe un drum corect, in mod constant, mi s-a facut rusine.

Nu sunt dintre cei care se filmeaza sau fotografiaza extravagant ca sa arate ca are un stil de viata luxos ori sofisticat ori mai stiu eu cum. Nu ma intereseaza asta. Si nici nu am un asemenea stil de viata, iar pentru oricare mic confort ep care-l am astazi am muncit f f mult mai bine de 20 de ani. Dar in comparatie cu multi, foarte multi din jurul meu sunt privilegiata. Si mi s-a facut rusine pentru ceea ce pun in online, despre cadourile pe care le primesc, despre mancarea pe care o pregatesc. E un comportament pe care mi-l ghideaza munca si, incerc de fiecare data sa fiu sincera, sa multumesc pentru ceea ce primesc, sa fiu recunoscatoare.

Am un obicei de foarte multi ani, care ma mai salveaza in ochii mei, daruiesc mai departe darurile pe care le primesc (cosmetice, vinuri, mancare) catre prieteni sau vecini. Si in aceeasi directie, pun pe facebook leftovers – mancaruri pe care le reasamblez in alte gustari ca sa nu arunc alimente.

Cred ca e momentul cumpatarii, am mai scris aici, in care nu trebuie sa-i frustram pe cei din jur cu ceea ce avem noi si ei nu au.

(am vazut niste poze pe Instagram care mi-au creat organic sila: picnicuri in curte cu sampanie Moet ca sa-ti faci izolarea mai usoara. La ce bun? Cu ce te ajuta o asemenea fotografie in spatiu public? De ce nu traiesti situatia fara sa o expui?)

*

In saptamana aceasta m-am intors la doua carti pe care le iubesc: Stefano Elio d’Anna -Scoala Zeilor (Horia Tecau mi-a vorbit prima data de aceasta carte si ii multumesc in gand, acum si aici, de cate ori ma intorc la ea) si Pema Chodron – Living Beautyfully (pe care am descoperit-o singura, acum cativa ani din lecturi conexe si pe care am cumparat-o in multe multe exemplare si am daruit-o prietenilor) . Ambele sunt despre a te curata de ce e in plus si inutil in personalitatea ta, despre a nu te opune schimbarii, a nu te chinui sa creezi o imagine a propriei persoane altfel decat esti, a nu te agata de nimicuri.

 Pentru mine, saptamana 3 de izolare n-a fost nici buna, nici rea. A fost, pur si simplu. Si vor mai fi probabil, inca de 2 ori pe atatea saptamani izolare, timp de curatenie interioara

foto Alex Galmeanu

Cum am scris aici, am antrenament de a sta in casa fortat. Am mai trecut prin asta, stiu momentele de ups & down ale mintii mele si incerc sa lupt cu ele.

Printre micile victorii din  prima saptamana de stat in casa trec urmatoarele:

• Am plans doar o data si nu pentru ca mi-era greu ci pentru ca m-a emotionat foarte mult doamna asistenta de la Alba Iulia care, cand a vazut ca prima pacienta stabilita pozitiv era foarte panicata iar costumul dansei de protectie nu o lasa sa-i transmita nicio emotie de incurajare, a luat o decizie simpla dar foarte foarte frumoasa.. Doamna asistenta i-a spus pacientei ca atunci cand i se incheie tura trece prin dreptul ferestrei ei, fara costum, ca sa o vada si sa stie cine are grija de ea. Un gest de o empatie si intelegere minunate. Ii doresc tot binele din lume doamnei asistente (desigur si pacientei ).

• Am baut toata saptamana doar doua pahare de vin. Nu de necaz sau ca sa uit de ingrijorare ci pentru ca se potriveau cu mancarea.

• Am mancat foarte organizat – nu doar alimentele care expira primele, asta fac mereu, dar si in marja de 1400 de calorii zilnice, cum mancam si cand nu stateam acasa non stop. In continuare cu un procentaj bun de legume si fructe. (si mi-am pastrat si o zi pe saptamana cu mancare de rasfat, lucruri care-mi plac mie f f mult. Nu le mentionez aici pentru ca nu mi se pare politicos in aceste vremuri sa scriu despre cine stie ce aliment ca sa-i fac pofta altcuiva care nu poate iesi din casa)

• Mi-am pastrat programul de trezire la ora 5. Ce-i drept am avut si foarte mult de munca saptamana trecuta, dar sunt in continuare in ritmul meu de viata culcarea la maximum 23, trezirea la intre 4 si 5, niciodata cu alarma. La fel si programul de exercitii mentale de la trezire, la miscarea fizica mai am probleme, nu am facut mai mult de cateva rotiri de brate si de picioare zilnic.

• Am un program in mintea mea (nu l-am pus pe to do zilnic) despre sunat prietenii. Am grija sa-i sun sau sa-i intreb pe whatsapp macar o data la 2 zile cum sunt si daca au nevoie de ceva… dar da, am to do list cu lucruri pe care sa le fac zilnic, imi da o stabilitate si o rutina.

• Pana astazi am stat pe balcon, la soare, cel putin 30 de min dimineata si alte 30 de minute seara, cand e lumina aurie, minunata.

• Nu m-am uitat la stiri mai mult de 2 ore pe zi, la 13.00 o ora si la 19.00 inca o ora. Nu ma ajuta cu nimic sa ma ingrijorez si sa ma consum emotional de toate nenorocirile care sunt deja anuntate.

• Pe net petrec mai mult timp pentru ca scriu zilnic pentru urban.ro mai multe texte (gasiti acolo propuneri culturale foarte smart pentru fiecare zi si lucruri care sa va aduca bucurie, dar sa si invatati ceva, in aceste zile complicate), dar nu mai citesc prostiile de pe facebook. Am comentat saptamana asta la 3-4 postari care sareau calul, atragand atentia asupra eticii meseriei noastre si responsabilitatii pe care o avem in aceste vremuri pentru ceea ce punem in spatiu public. Cred ca e si mai multa ura si frustrare acum in online si va fi tot mai mult pentru ca anxietatea statului in casa va deveni prezenta in mintea fiecaruia dintre noi. Mi-a propus sa nu mai comentez deloc, la nicio postare. Nu ajuta. Oricum, cred ca de la inceputul anului nu am comentat de mai mult de 10 ori la ceva pe net. Nu e genul meu, si nici timp nu aveam sa citesc ce scriu altii.

• Am vazut 7 episoade din ultimul sezon Homeland. Cate unul pe zi. Ca sa nu-mi consum tot timpul in letargie pe canapea. E foarte fain cum incearca sa inchida, din naratiune, toate cercurile si intamplarile din sezoanele trecute.

La nereusite trec ca nu am inceput sa sortez din haine, nu am citit nicio carte saptamana trecuta, nu am facut meditatie in fiecare zi pentru ca mai am cred cam o saptamana sa cobor ritmul mental de la nebunia profesionala care a fost pentru mine in primele 2 luni si jumatate . Dar… avem timp mult si recuperez.

Acum 2 saptamani, cand munceam foarte foarte mult, cu multe proiecte in paralel, imi ziceam “abia astept sa se faca 16 martie sa scap de un proiect si sa ma odihnesc o saptamana”. Intre timp mi s-a schimbat viata cu totul, si cred ca ma voi odihni niste multe saptamani.

Sper ca programul meu si felul in care incerc sa ma adaptez sa va inspire si sa va ajute sa treceti prin aceste momente grele. Stiu ca vom avea momente cand mental ne va fi greu, dar la fel de bine stiu ca, daca ne hranim mintea cu ce trebuie, vom reusi sa trecem peste orice eveniment emotional.

Cred ca vremurile acestea o sa ne dezvolte empatia, dar nu vom putea sa ne curatam de ego si mici (sau mai mari) rasfaturi emotionalo- narcisiste pana cand nu vom ajunge, fiecare, la fundul sacului emotional personal. Ca sa ne putem ridica mai curati si mai buni, mai intai o sa fim jos. Dar trebuie sa invatam sa acceptam asta.

Va doresc intelepciune, curaj si bunatate. Si sa aveti grija sa ramaneti sanatosi.

foto by Alex Galmeanu