Tag : personal

jurnal(personal) Decalogul meu in munca

(personal) Decalogul meu in munca

De 1 Mai, ziua muncii, m-am gandit sa scriu care sunt regulile dupa care ma ghidez in alegerea job-urilor pe care le fac.

Sigur ca sunt unul dintre cei privilegiati: imi pot alege doar job-urile care-mi plac. Dar n-am fost tot timpul asa. Am mai povestit ca vin dintr-o familie saraca, ca muncesc din primele zile in care am venit la Bucuresti la facultate, si ca munca foarte multa (cu scoala in paralel, cursuri suplimentare in zonele in care voiam sa fiu mai buna) a facut ca de la 22 de ani sa am functii de conducere. Din 2011 sunt propriul meu sef, un privilegiu la care nu ma gandeam cand am ajuns la primul meu loc de munca.

Iata regulile dupa care ma ghidez in munca…:)

 1. Incearca sa muncesti cu oameni mai destepti decat tine pe care ii respecti pentru inteligenta si pregatirea lor profesionala.

Daca oamenii cu care lucrezi sunt mai destepti decat tine si tu ai un mind set spre a invata, totul devine o scoala super exclusivista, pe care altfel nu ai putea-o plati cu niciun ban. Ba, esti chiar tu platit pentru ceea ce inveti muncind.

  1. Daca ai norocul sa ti se indeplineasca punctul 1, incearca sa ai smerenia si intelepciunea sa-i asculti pe colegii/sefii tai si nu lua personal nicio observatie pe care ti-o fac.

Dupa putin mai mult de 20 de ani de munca, in situatiile in care muncesc cu oameni mai destepti decat mine (in ultimii ani, am avut acest privilegiu urias sa aleg oamenii cu si pentru care muncesc), in aceste situatii fericite sunt tot timpul pe mood-ul “research”. Fac documentare despre orice referinta profesionala pe care o aud pentru prima data de la cei din jurul meu, citesc  foarte mult in “lateral” – lucruri conexe pe care le aflu din discutiile cu acesti oameni, sau inspirata de observatiile pe care ei le fac pe un proiect.

  1. Nu lua personal deciziile de business ale unui patron pentru care lucrezi.

Obisnuiesc sa spun “e business-ul lui, el/ ea l-a adus acolo unde este, datoria mea e sa spun ce cred ca e mai bine de facut, decizia e la el/ea pentru ca stie contextul mai larg al afacerii”.

Nu lua personal, dar spune adevarul mereu in fata sefului, nu-ti fie frica de reactia lui.

  1. Nu merge cu problemele tale de acasa la birou, dar gaseste-ti un echilibru intre ce muncesti si ce traiesti.

Suna urat, dar e real. Oamenii te-au angajat si te platesc pentru a gasi solutii la situatiile din afacerea lor. Nu vor o problema in plus, nu vor un om care aduce cu el o energie negativa (ca ea inseamna barfa, probleme casnice sau altceva).

  1. Nu duce acasa problemele de la munca.

E o aptitudine care se dobandeste greu, dar se poate. Dupa ce inveti sa nu mai iei personal nimic, dupa ce inveti ca e important sa dai ce-i mai bun din ce stii in fiecare proiect, fara sa te bati cu pumnii in piept pentru asta, dupa ce inveti cum sa faci “switch” mental pentru un family mood cand pleci de la munca. Dar, se poate. Te ajuta lucrurile cu care “te incarci emotional” in afara muncii – prietenii, cartile, filmele, concertele, plimbarea intr-un parc etc etc etc.

  1. Nu da vina pe altii pentru ce nu ti-a iesit tie bine.

Si la munca si in viata personala, greseala e intotdeauna macar putin si la tine. Sigur ca e mult mai usor sa zici ca altii au fost de vina, dar daca mintea ta e setata sa identifice greselile pe care le-ai facut in alegerile care au dus la esec ai posibilitati mai mari sa inveti ceva din ce ti s-a intamplat.

  1. Invata, citeste si incearca sa fii cat mai bine pregatit profesional pentru ceea ce iubesti sa faci cel mai mult.

Chiar si cand nu ai “job”-ul in domeniul la care visezi dar muncesti pentru ca trebuie sa-ti platesti facturile. Incearca macar o data pe saptamana 2-3 ore sa inveti ceva nou din domeniul la care visezi.

  1. Respecta etica muncii tale.

Chiar daca uneori asta e echivalent cu o lupta cu propriul ego care te face sa vrei mai mult decat e corect sa ai, respecta etica. Si fii consecvent. Pe termen scurt lumea te va lua de prost, pe termen lung vei avea o liniste nepretuita. Si respectul celorlalti, dar nu ei ar trebui sa te intereseze.

  1. Cauta-ti echilibrul intre ce muncesti si ce traiesti.

E o munca pe care o faci continuu, sa-ti mentii echilibru si linistea. Nu e ceva ce odata dobandit ramane acolo in apropierea ta, ca o rochie pe care o cumperi ca sa te simti mai bine. E o munca despre a curata ce ti-a adus frustrari, de a intelege de ce ai dobandit acele frustrari.

E o munca despre a te rasplati si aprecia pe tine in aceeasi masura cu a te apostrofa singur cand ai luat-o pe aratura. Fara patima si fara presiune. Cu bun simt si onestitate.

  1. Daruieste din ce castigi, din ce muncesti, din ce stii

Fie ca faci mici donatii catre cei in nevoie, fie ca iti donezi timpul si priceperea pentru cineva care nu te-ar putea plati dar pe care l-ai putea ajuta fundamental, fie ca iti asumi ca trebuie sa fii si tu dintre cei care muncesc alaturi de cei carora e frumos a le impartasesti din ce stii. Da mai departe din experienta ta, nu e niciodata vorba de concurenta, e despre a face ca lucrurile sa mearga mai bine.

Bonus: Unul dintre domnii destepti cu care am lucrat mi-a spus candva cum pot sa identific “campionii” din viata, nu doar din munca; “Daca isi face treaba cu pasiune si urmareste pas cu pas ce trebuie facut fara sa-l promptezi, daca face mai mult decat i-ai cerut doar pentru ca stie ca se poate mai bine, ai un castigator in fata! O sa faca ceva important in viata lui.”

 

3218

O scrisoare catre Viorica Dancila: “Cu ce va santajeaza seful suprem de acceptati sa va faceti tot timpul de ras?”

„Cred ca in cele trei luni am avut rezultate bune. Nu vad niciun motiv sa demisionez” Viorica Dancila

De vineri seara de cand doamna Viorica Dancila a mers la Romania TV ca sa rosteasca vorbele de mai sus, tot formulez in minte ce i-as spune daca as intalni-o. M-am gandit ca e mai util sa scriu, poate ii arata cineva…

 

Doamna Dancila,

De fiecare data cand va vad in stirile de la televizor mi-e mila de dvs. Pur si simplu, imi pare rau ca v- ati lasat pusa in ipostaza de a fi judecata de toata lumea stiindu-va nepregatita si de a face rau tarii cu lipsa educatiei dvs.

Ca femeie ma gandesc ca e imposibil sa nu suferiti cand va sunt analizate in termeni duri hainele, coafura, iar in calitate de cetatean si mie imi vine sa va zgudui pentru prostiile pe care le rostiti chiar si cand cititi. (Cred ca sunteti un cosmar pentru echipa dvs tehnica, cei care trebuie sa va pregateasca punctajul informational si sa va trainuiasca pentru aparitiile publice; oricat de mult v-ar antrena, sunt atat de multe locuri care trebuie completate in educatia dvs, incat nici ei nu stiu ce ii poate lovi cand incepeti sa vorbiti. Bine, nici dvs nu stiti, pentru ca – evident – nu o faceti intentionat. Dar, doar atat puteti.)

E evident ca sunteti constienta ca nu sunteti pregatita pentru functia in care ati fost pusa, se vede spaima cu care cititi de pe hartii ce v-au pregatiti altii, cum se vede si din postura corpului – capul ascuns intre umeri, adusa usor de spate, zambet stingher –  nesiguranta dvs.

Faptul ca sunteti constienta ca nu sunteti pregatita pentru a fi prim ministru e o veste buna: inseamna ca aveti ceva bun simt si constiinta de sine.

Dar din pacate aceste lucruri inrautatesc si mai tare situatia dvs.

Inseamna ca sunteti foarte constienta ca sunteti doar un instrument, o unealta, o papusa si acceptati asta… pentru ce? Pareti asemeni unei persoane care trebuie sa faca lucruri odioase pentru ca e santajata cu ceva, ca si cum i-ar fi rapit cineva copiii si n-are alta solutie.

Imi imaginez cum va treziti dimineata gandindu-va ce aveti de reparat din ziua precedenta, cum vi se strange stomacul de emotii si frustrare ca iar intrati in gura leilor ca sa va lasati sfartecata. De fapt va aruncati cu elan in groapa leilor…

… Imi imaginez cum va ganditi ca trebuie sa va intalniti cu familii ale copiilor cu autism ca sa va cereti scuze (apropos, dupa doua intalniri de PR, nu s-a mai intamplat nimic in aceasta directie. V-a luat valul de alte greseli de reparat si ati uitat de familiile care au copii cu tulburare autista).

… Sau trebuie sa faceti fata monitorizarilor de presa in care vedeti cum va spulbera lumea pentru greselile de exprimare sau de gramatica “Am toata increderea ca echipa care am venit vor gasi solutii si cred ca cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti”, sau va spulbera pentru “imunoglobina” sau “20-20”. (oare va mai dau oamenii dvs monitorizarile sau sar peste etapa asta ca sa nu va deprimati de tot?!)

… Sau va ganditi “oare apare in presa de la noi ceva de la intalnirea cu premierul israelian? Se vede ca doar dau din cap pentru ca nu stiu sa spun nimic in engleza?”

Doamna, oricat de nepregatita pentru functia aceasta ati fi, oricat v-ar proteja oamenii din jurul dvs si v-ar minti ca ati fost bine ( ca se mai intampla ca “20-20” e cool, o sa fie o forma populara de branding personal si oricum oamenii uita in 6 luni orice, iar cei de la PSD se pricep sa adune voturi in mic din satele sarace cu japca) oricat v-ar amagi sau v-ar santaja sa ramaneti in aceasta functie, sunt sigura ca dvs in adancul sufletului stiti ca va faceti fundamental de ras si distrugeti generatii intregi de oameni.

Sunt sigura ca va e rusine ca intrati in istorie drept prima femeie premier din Romania care s-a facut de ras in orice aparitie publica, cel mai nepregatit, needucat premier, un premier incult, analfabet functional (“20-20” asta inseamna doamna, nu intelegeti ce cititi).

Stiti, intr-un mod ironic, singurul lucru la care v-ati descurcat mai bine (adica s-a vazut un progres cat de cat) in astea 3 luni e la capitolul vestimentatie si coafura.

Niste oameni destepti au pus pe dvs haine mai decente si incearca sa va aseze parul pastrandu-va personalitatea. La make-up echipa dvs a ales directia turceasca – ochii foarte accentuati de parca mergeti la discoteca in fiecare dimineata -, dar imi place sa cred ca stilistii fac asta intentionat pentru ca electoratului dvs ii plac telenovelele turcesti. Bine, si sefului suprem ii plac, dar nu insinuez ca va machiati ca sa-i faceti pe plac. (Sa stiti ca am condus o revista pentru femei, de aici dorinta de a face completari in directia stil.)

Doamna, cand ati fost numita de catre seful dvs in aceasta functie descrierea dvs a fost nu despre cat de pregatita sunteti, nu pe rezultatele profesionale, pe competente (Este un om civilizat, o femeie placuta si rezonabila. Are o practica indelungata in Parlamentul European. I-am apreciat intotdeauna buna-crestere. Iubeste dialogul si este neconflictuala. Are avantajul de a fi stat noua ani departe de politica romaneasca. A respirat aerul occidental). Calitatile dvs principale, in descrierea sefului suprem: iubiti dialogul si sunteti neconflictuala.

Si ce faceti doamna acum, chiar si asta invalidati? Va puneti mainile in sold si vreti sa va ratoiti la presedinte ca scuza ca n-ati mai mers la o intalnire la care ati confirmat cu 2 zile inainte ca veti fi prezenta? Dati vina pe presedinte, intr-o nota conflictuala, pentru incapacitatea dvs de a purta un dialog in termeni civilizati asa cum o cere colaborarea institutionala?

Cum ziceam doamna Dancila, mi-e mila de dvs, dar v-as zgudui cu vorbele cat as putea eu de tare daca v-as intalni fata in fata…

Doamna,

Daca v-ati pierdut (sau v-au facut colegii dvs sa va pierdeti) si singura calitate care va califica pentru functie, aceea ca erati neconflictuala, si v-au pus sefii dvs sa va luati la cearta cu lumea, de ce nu va dati demisia? De ce va mai chinuiti? De ce acceptati sa va bage altii in fiecare zi in situatii din care stiti ca o sa iesiti prost?

Cu ce va au oamenii astia la mana de acceptati?!

P.S. La ce capitol de activitate v-a spus echipa dvs ca v-ati descurcat bine in aceste 3 luni?!

P.P.S. Noi, si cu dvs si fara dvs la conducerea guvernului suntem in coborare libera in toate reperele care ne-ar duce catre o Romanie mai dezvoltata (economic, moral, social). Pe noi nu ne mai salvati, nu aveti si nici n-ati avut vreodata cum sa faceti asta, macar salvati-va dvs de rusinea publica. Plecati.

 

Later edit  -1 mai: De la momentul scrierii acestui text – luni 30 aprilie, ora 10 – pana marti 1 mai la aceeasi ora, adica in 24 de ore, doamna Viorica Dancila a reusit sa mai faca o serie de gafe intr-un interviu aranjat “live”, cu momente care ar rusina orice producator (doamna anunta cifre ca parte dintr-un raspuns, apar graficele live in acelasi timp, ba chiar si cu cateva secunde inainte, desi “evident” ca nu stia intrebarile). Una dintre gafe a devenit deja viral “Vom construi trei stadioane Dinamo, Rapid si Giulesti…  – dupa o atentionare a omului care rostea intrebarile ca Giulesti e tot una cu Rapid, doamna revine in forta cu ceea ce a inteles uitandu-s disperata dupa ajutor la echipa sa”Dinamo, Rapid, Arc Triumf”

pentru dansa Arc Triumf e la fel ca Arc Compas, n-a auzit niciodata de Arcul de Triumf…

cum ziceam, oricat de mult ar pregati-o echipa sa, are atat de multe carente in educatie incat gafele sunt la fiecare aparitie publica. FIECARE, chiar si cand sunt coregrafiate cu mult timp inainte.

Cand moare o celebritate

Cand moare o celebritate, un om care a insemnat ceva pentru umanitate, la scara mai mare decat blocul nostru, cei ramasi in viata ii aduc un omagiu.

In epoca internetului si a social media, spune fiecare cum s-a intalnit cu raposatul, ce a invatat de la el, uneori se pune pe el – cel in viata – mai presus de raposat, pentru ca e ego-ul a ramas in persoana vie, nu in celalalt.

Poate ca raposatul chiar a facut lucruri prin care a schimbat lumea, a deschis minti si suflete si e normal ca multi s-au simtit atinsi de energia si gandirea lui.

Doar ca gandul de recunostinta sau gandul egoist ca si “EU l-am cunoscut” o sa tina 20 de secunde sau 2 zile. Si oricat de mare personalitate ar fi fost mortul cand traia, viata merge mai departe.

Ploua, e soare, platim facturi, muncim mult pentru altii si prea putin pentru noi insine, ne enervam si ne vedem de treaba noastra, in casa noastra. Viata merge mai departe dupa cum stim noi sa ne-o traim. Sau dupa cum ne lasam “traiti” de altii.

Nu ne mai aducem aminte de raposat decat daca era ruda apropiata cu noi sau suntem invitati la parastase. Asta e viata.

Nu spun nimic spectaculos aici, ati vazut si trait cu totii asta de multe ori. O sa mai traiti de multe alte ori.

Nu conteaza cat de mare a fost omul – ca a revolutionat stiinta, ca ne-a distrat, ca a condus tara sau guvernul, ca a salvat vieti – o sa-l uitam dupa cateva zile preocupati sa ne traim viata.

Si la fel se va intampla cu fiecare dintre noi cand va fi murit.

De asta ma gandesc de fiecare data cand moare o personalitate (daca e din Ro, prin prisma si natura meseriei, e posibil sa o si fi intalnit dincolo de ceea ce a aparut in media) ca toti murim. Singuri. Oricat de multi oameni ar fi in jurul nostru. Si oricat de multi oameni ar fi auzit de noi pe cand eram in viata.

Asa ca, la naiba, nu va mai credeti dumnezei, nu va mai luati asa de tare in serios, in social media sau in viata, pentru ca, ce sa vedeti, si voi o sa muriti.

Faceti astazi exercitiul acesta: ganditi-va cati dintre zecile de mii, sutele de mii, la a caror atentie ravniti in online sau in viata, vor plange dupa voi dincolo de cele doua zile omagiale de dupa moarte.

Si poate, dupa exercitiul acesta, facut cu onestitate, veti invata ceva despre voi si despre inutilitatea lucrurilor pe care le faceti de multe ori, dar si despre cum e mai important sa puneti in spatiu public lucruri din care oamenii au ceva de invatat, cu responsabilitate pentru societate si propria persoana.

Veti invata (vom invata) ca viata nu e despre a munci ca nebunii pentru altii, nu e despre celebritate, ci despre ce lasi in urma ta in spatiul public pentru ca lumea sa mearga in spre mai bine.

 

P.S. Da, l-am cunoscut pe Andrei Gheorghe. Ne-am certat de cateva ori pe diverse teme, l-am dezamagit cel putin o data cu ceea ce am ales sa fac. Pretuiesc insa o conversatie de pe drumul Vama Veche Bucuresti cand ne intorceam de la un team building Radio 21. Atunci m-a convins sa citesc scriitori rusi.

Si da, stiu ca nu o sa-mi aduc aminte foarte des de el. Dar astazi, in aceasta dimineata, ma urmareste un detaliu din stirea mortii lui: a murit cu 12 ore inainte de a fi gasit de un prieten in baia casei sale. A murit SINGUR.

 

bazavan crop web#personal De ce nu poti sa fii ca ceilalti, sa ai un job normal?

#personal De ce nu poti sa fii ca ceilalti, sa ai un job normal?

Am vazut ieri noul spot lansat de Nokia Mobile in care apar oameni care si-au urmat visul impotriva curentului si m-am emotionat foarte tare. In primul rand pentru ca am auzit intrebarea asta – De ce nu poti sa fii ca ceilalti, sa ai un job normal? – de zeci de ori pe diferite tonuri de la curiozitate la repros, mai apoi pentru ca mi-am dat seama ca de la primul meu telefon mobil care era un Nokia si pana astazi, am trait fix cu gandurile oamenilor din acest spot: am facut ce mi-a placut, oricat de greu mi-ar fi fost.

Culmea e ca am si scris despre multi dintre cei din spot de-a lungul anilor, pe cei mai multi ii cunosc personal si stiu ca asa a fost viata lor – impotriva curentului, mereu pentru pasiunea lor.

Eu as fi putut fi o profesoara de matematica intr-un orasel de provincie. Cu o viata linistita, asteptand mariri de salarii guvernamentale. Dar, pentru ca inca din facultate mi-am cautat un loc de munca, sa am bani ca sa traiesc mai bine in studentie, am ajuns la radio si viata mi s-a schimbat.

Cand unul dintre profesorii mei de la facultate a aflat ca aloc mai multe ore radioului in defavoarea matematicii, m-a chemat la el si m-a certat, mi-a spus ca as putea fi o profesoara buna, as avea un job stabil ca toata lumea, e pacat sa nu urmez cu dedicatie aceasta cale.

I-am spus ca nu simt ca as fi o profesoara buna si ca vreau sa fac in viata lucrurile care-mi plac. S-a uitat la mine ca la o nebuna, mi-a spus ca sunt rasfatata si ca o sa regret decizia mea.

Peste ani, dupa ce lucrasem ani buni la radio, dupa ce condusesem cu mult succes o revista pentru femei (publicand articole care puneau pe masa subiecte tabu si dorinta oamenilor de a trai autentic nu influentati de judecatile altora), dupa ce scrisesem impreuna cu un mare regizor o carticica despre teatru, facusem o emisiune de televiziune despre film,  dar lucram (si) pentru comunicarea unei trupe rock, un important om al culturii moderne, autor de carti cunoscute in toata lumea, m-a certat: “Ce iti trebuie tie sa muncesti pentru baietii aia? Tu esti mai bine pregatita decat asta! Nu vrei sa ai si tu o sujba normala, sa fii ca toti ceilalti?”

Imi amintesc ca in secunda ii care i-am auzit vorbele, m-am simtit ca in fata profesorului de la facultate. Capatasem insa putin mai multa incredere in mine, asa ca i-am spus ca “am mai auzit vorbele acestea si in facultate si, daca nu le-as fi ignorant, acum as fi fost o profesoara modesta intr-un orasel, nicidecum nu l-as fi cunoscut pe dansul – un mare autor – si n-am fi purtat o discutie atat de familiar.”

S-a uitat la mine, a ras si-a raspuns – ai dreptate.

Nu stiu daca deciziile mele profesionale au fost corecte, dar stiu ca intotdeauna mi-au urmat inima. Ca am muncit cu multa pasiune, disciplina si determinare pentru fiecare job al meu pentru ca ele au reprezentat – ca urmare a alegerilor mele – o parte din mine.

Sa va spun cum a fost cand am renuntat la job-ul de redactor sef la o revista glossy ca sa-mi fac un business al meu in online? Un bun prieten m-a certat foarte mult. Era premiera filmului lui si eu eram ciufulita verbal in fata ecranului spre uimirea spectatorilor care nu intelegeau cine e fata aia mica (am 1.56m) cu care vorbeste insotit de gesturi ferme si vehemente, marele regizor?!

Mi se spunea in esenta ca ar trebui sa ma gandesc daca nu sunt rasfata, daca nu abandonez un proiect la care am muncit mult pentru a-l aduce la nivelul respectiv. Un an mai tarziu, acelasi regizor mi-a spus cu sinceritate – “ai avut dreptate, bravo, ti-ai urmat visul.”

Ce vreau sa spun cu povestile acestea pe care mi le-a reamintit un simplu spot foarte emotionant?

Intotdeauna cand mergi pe drumul tau – care s-ar putea sa nu fie batatorit de altii – vor fi multi oameni care ti vor spune ca gresesti, vor da vina pe tine pentru micile decizii (vei fi egoist, rasfatat etc) si e nevoie de multa incredere in tine si multa asezare pe propriile picioare ca nu te zdruncine vorbele lor.

Iar daca ai pe cineva care sa te sprijine in drumul tau, care sa te ajute sa faci ceea ce urmezi, esti super norocos.

Cum sunt tinerii care ii insotesc pe cei din spotul Nokia Mobile care m-a emotionat pe mine. Cum m-a emotionat gandul ca pe vremea cand incepeam sa prind curaj sa merg pe drumul meu in viata, indiferent de ce cred altii, aveam primul meu telefon mobil care era un Nokia.

Mi se pare o coincidenta minunata si mi-a dat o stare de bine. Mi-a adus confirmarea, inca o data, ca sunt multi oameni ca mine care au strans din dinti, au muncit in draci si s-au luptat cu prejudecatile celor din jur ca sa faca lucrurile pe care le-au iubit cel mai mult: ca sa urmeze “purelove”

E foarte frumoasa campania aceasta de comunicare pentru Nokia Mobile #Unitefor #Love care ii aduce impreuna pe oameni foarte faini din domenii diferite – muzica (Adrian Despot, Razvan Radulescu „Hefe”), teatru (Marius Manole), literatura (Marius Chivu), handbal (Cristina Neagu), gastronomie (Cristina Mazilu) si skateboarding (Mihnea Groseanu), impreuna cu debutanți din aceleasi domenii.

Cum ii stiu pe unii dintre ei – Manole si Despot – chiar ii vor ajuta pe debutantii cu care s-au “unit” in aceasta intalnire via #Unitefor #Love si vor fi intalniri cu adevarat memorabile acolo.

Sunt sigura ca sunteti multi care, asemeni mie, v-ati luptat cu prejudecatile si le-ati spus oamenilor ca vreti sa mergeti pe drumul vostru. Alaturi de mine, in momentele de cumpana, au fost prietenii mai mari care mergeau si ei pe un drum atipic – construiau festivaluri, scriau carti controversate etc.

Stiu cat de importante sunt exemplele pentru cei care se afla in situatii de cumpana si mi-ar placea sa-mi spuneti in cateva cuvinte „What do you love?”, cum mi-ar placea sa mergeti pe pagina Nokia Mobile sa vedeti toate povestile acestor oameni foarte simpatici, dar si ale celor care se recunosc in povestile lor. Pagina de facebook e aici

 E si un concurs simpatic acolo prin care puteti castiga două smartphone-uri Nokia 8, unul pentru cel care spune povestea si altul pentru persoana care ii este alaturi si pe care se poate baza in implinirea viselor.

Plus ca Nokia 8 acesta nou are un system de operare Android pur, vine fara nicio aplicatie, fara nicio intruziune in viata utilizatorului.

Daca astazi esti pus sa iei o decizie grea, asculta-ti inima. Intotdeauna vei face cu mai multa pasiune si deci si cu rezultate mai bune ceva care-ti place. Va fi mai greu, vei munci mai mult, dar satisfactiile vor fi infinit mai mari. Pentru ca va fi “pure love”.

 

3852
bringoCum e in culisele Bringo, aplicatia care face cumparaturile in locul tau?!

Cum e in culisele Bringo, aplicatia care face cumparaturile in locul tau?!

Am scris de multe ori pe facebook ca folosesc o aplicatie pentru cumparaturi – Bringo, prin care primesc la usa tot ce am comandat in maximum 90 de minute.

Am putin peste 1 an de cand folosesc aplicatia si inca din primele zile am tot scris ca imi doresc sa merg sa vad cum fac, cum procedeaza de reusesc sa fie asa eficienti si sa povestesc cu oamenii care lucreaza: veneau la mine drept livratori barbati – unii foarte tineri – care achizitionasera fructele care aratau cel mai bine, erau impachetate fiecare corect si igienic, pe categorii de produse. Adica o grija pe care, cu sinceritate, nici eu nu o am intotdeauna cand merg la cumparaturi.

Oamenii din spatele Bringo mi-au raspuns imediat pe facebook si m-au invitat la ei, dar abia la aproape un an distanta de la prima mea postare am putut sa ma coordonez sa ajung.

Asa ca iata-ma intr-o zi, om la om pe tot terenul cu un livrator Bringo care este in companie aproape de la inceput: Alex Cujba, baiat super simpatic si cu mult bun simt care mi-a raspuns la toate intrebarile, mi-a aratat cum functioneaza aplicatia din interior si… m-a lasat sa merg cu el la cumparaturi. (bine, n-am cumparat si n-am carat nimic, sa nu fac vreo nefacuta, dar am stat si m-a uitat).

 

Pentru cine n-a folosit niciodata Bringo, cateva informatii.

Bringo e o aplicatie pentru cumparaturi care functioneaza dupa urmatorii pasi.

Pui adresa de livrare si iti apar magazinele de unde se pot face livrari in zona ta.

Fiecare magazin are zeci de produse pe categorii (Carrefour e unul dintre magazine, deci va imaginati cam ce e acolo. Sunt insa si farmacii, florarii, cofetarii:) ), pe gramaj, pret… Iti alegi ce iti trebuie si trimiti comanda, optand pentru plata cash sau card.

In 90 de min ajunge un livrator la usa cu tot ce ai comandat.

 

Pentru mine, dincolo de faptul ca imi salveaza mult timp, e o chestiune de organizare si de eficienta cumparaturilor. Cumpar doar ce am nevoie, nu ma apuca vreo cumparatura compulsiva.

Cel mai adesea fac comenzi in week end, si pur si simplu, ma tin de lista de cumparaturi pe care o completez pe parcursul saptamanii in functie de ce vad ca incepe sa se termine sau am nevoie. Comand dimineata si pana fac micile lucruri administrative, pana luam micul dejun, au sosit si cumparaturile la usa. Iar timpul pe care l-am salvat, il folosim cu bucurie cu alte activitati simpatice.

Cum e in culise la Bringo si ce am aflat de la Alex…

Cand primeste comanda si o ia in grija, livratorul trimite imediat lista si catre magazinul de unde are de facut cumparaturi. In unele locuri, cum sunt supermarketurile Carrefour, e un ajutor din magazin care preia comanda trimisa , picker cum il numesc ei intern.

Eu am fost la cumparaturi in Carrefour Veranda, unde exista un cos de cumparaturi alocat special pentru Bringo in care o doamna simpatica incepuse deja sa puna cumparaturile din lista la 3 minute de la comanda (cam atat am facut noi pana la punctul de intalnire).

Livratorul verifica – gramajul produselor, datele de expirare ale produselor si se purta un dialog continuu cu responsabilii de la raioane. Adica la categoria legume si fructe, unde clientul ceruse un anume fel de ardei gras, a venit in cateva secunde confirmarea cuiva din raion ca aceea era alegerea buna (erau 3 feluri de ardei grasi verzi pe tarabaJ )

Doamna care era picker si-l ajuta pe Alex (isi impartisera ce era pe lista) nu stia cine sunt, asa ca se comporta natural, nu era deloc ostentativa sau demonstrativa in ceea ce avea de facut. I s-a parut natural sa intrebe daca e specificat cum trebuie sa fie vinetele (mai mari, mai lungi) pe care le-a comandat clientul. (asta pentru ca aplicatia iti permite ca in dreptul fiecarui produs sa pui indicatii suplimentare pentru alegere)

Mie mi s-a parut totul foarte amuzant si foarte “de rasfat”, practic – pentru ca toti cei din supermarket stiau de existenta livratorului Bringo, pentru clientul respectiv (al carui nume nu il stiu, dar nu era cineva faimos, era un utilizator absolut obisnuit)  s-au facut cumparaturi ca de nivel VIP. De fapt, oamenii voiau sa selecteze cat mai repede cumparaturile ca sa fie eficienti si pentru ca stiau unde e fiecare lucru din lista se miscau foarte repede.

Cumparaturile – undeva la 200 ron si putin – s-au facut in mai putin de 15 de min. Fara sa fie vreo presiune pe cineva, toate lucrurile au fost verificate, ba chiar doamna care era picker a sunat in depozit sa afle daca exista carne de bibilica pentru ca nu se gasea la raft.

Livratorul a sunat clientul, i-a spus ce a gasit, l-a intrebat daca mai alte cumparaturi, cum lista era completa, am platit si am plecat. De fapt, am plecat dupa ce Alex a ambalat pe categorii de produse fiecare lucru din lista.

Bun, ce am aflat dincolo de ce am vazut.

Sunt doua doamne printre livratori, cu una dintre doamne m-am intalnit si eu o data – doamna Mariana, cand mi-a fost rusine ca o femeie imi cara cumparaturile. Multumesc mult, doamna, inca o data.

Alex spune ca in viata lui din afara job-ului nu e atat de atent la cumparaturile pe care le face, nu verifica mereu gramaj sau alte detalii, dar ca s-a obisnuit cu rigoarea pe care o impun cumparaturile din lista BRINGO si o tot invita pe mama lui sa mearga impreuna la cumparaturi:)

Cel mai mult se bucura ca pot ajuta oameni. Au printre clientii fideli persoane cu deficiente motorii sau de vedere. Pentru cei care nu vad, aplicatia pare a fi o solutie salvatoare pentru ca exista programe speciale care pot citi textele si isi pot face cumparaturile foarte organizat. Plus ca aplicatia salveaza cumparaturile precedente si poti alege dintre produsele pe care le folosesti in mod uzual.

Daca vreti sa folositi aplicatia o puteti descarca de aici.

Acum, gandindu-ma ca o sa fac public textul si o sa-l vada si livratorii, mi-am dat brusc seama ca o sa-mi fie usor rusine la urmatoarea comanda pentru ca o sa ma localizeze usor.

Anyway, cei mai multi stiu ca sunt fan Bringo:)

 

3117
wabi-sabi-etsy-trend-2018-01-1507654348 (1)(opinie) Despre barfe si patul cel mic

(opinie) Despre barfe si patul cel mic

O parte din prietenii mei rad adesea de mine ca sunt “fata cu patul cel mic”. Fifi (Cristina Popa) e sef de tulumba cand se face gluma pe tema asta pe seama mea.

De unde vine expresia “fata cu patul cel mic”?!

Anul trecut cand ma intorceam de la Brasov de la un curs care ma solicitase foarte mult, Fifi s-a rugat de mine cu cerul si pamantul sa ma opresc la Ploiesti pentru o noapte sa fac un masaj la un spa din afara orasului si sa ma rasfat putin intr-un super hotel cu un restaurant minunat cu mancare orientala. Veneam dupa o perioada f f aglomerata si Fifi stia ca putina relaxare o sa ma ajute pentru zilele care urmau.

De rusinea ei, pentru ca facuse rezervare, m-am dus. Altfel, eram atat de obosita ca as fi venit acasa si as fi cazut lata pe canapea. S-a dovedit insa o alegere minunata, pentru ca m-am relaxat, in hotel era o salina cu sare din himalaya in care am dormit o ora, spa-ul era minunat cu totul.

Camera pe care mi-au dat-o avea insa 2 paturi. Unul king size, urias, si unul mai mic langa. Stiti genul de camera family.

Eu eram singura.

Am intrat in camera, am vazut deranjul pe care l-as fi facut in patul urias fara sa am nevoie de el si m-am culcat in patul mic. Pur si simplu m-am gandit ca n-are sens sa stric asternuturi asa de mari, sa ocup un spatiu care era prea mare. Oricum si patul mic era foarte mare, nu era ca si cum m-as fi inghesuit.

Prietena mea, Fifi, a ras trei zile. Ma rog, cum ziceam mai rade din cand in cand si a spus si prietenilor ca sa rada si altii. (acum am rezolvat eu problema, am spus intregii lumi)

Mie mi se pare normal sa nu fac risipa, si nu e vorba de a fi zgarcita (cei care ma cunosc stiu ca daruiesc o multime de lucruri), e vorba de a nu folosi fara rost niste resurse. Nu gatesc mai mult decat mancam. Nu cumpar ce nu-mi trebuie.

Nu eram asa inainte, am trecut si eu – ca orice om care a fost candva sarac – prin a cumpara compulsiv orice are in fata, doar pentru ca-si permite. Dar undeva pe drum, mi-am dat seama – habar n-am cum – ca moderatia e calea cea mai buna in viata.

Ne amintim de intamplarea cu patul cel mic mai ales atunci cand comentam despre cate unii care fac cine stie ce afaceri care nu-s morale si se imbogatesc peste noapte. Cand mai remarcam cate o nefacuta a vreunei persoane publice, Fifi zice “Auzi? Tu esti fata cu patul mic! Noi am ales sa traim asa, nu pentru ca nu ni s-au oferit conditiile de a face bani imorali, ci pentru ca am cautat un altfel de confort. “

Nu pot sa spun in dreptul ei deciziile pe care le-a luat in viata alegand un altfel de “pat mic” pentru ca asa  i s-a parut normal in locul unui lucru care tinea de putere si ego, dar credeti-ma pe cuvant ca sunt multe.

Ce vreau sa spun cu anecdota asta?

Noi alegem fie calea usoara, fie compromisurile, fie drumul prin care nu vom fi nici cei mai bogati, nici cei mai faimosi, nici cei mai puternici (in sensul de influenta).

Cand iesim din curtea si viata noastra, ne adunam ca oameni/grup dupa chipul si asemanarea noastra.

Asa ca n-are sens sa ne barfim prietenii ca au facut nefacute, ca au furat (de la patron sau de la stat), ca au castigat celebritate prin minciuna. Pierdem timpul pentru ca… noi alegem sa-i avem aproape si, cum zicea un intelept, suntem media aritmetica a primelor 5 persoane care sunt cel mai apropiat de noi.

 

 

 

1219
culori1Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Ce-i face pe marii campioni sa fie The Greatest?

Sunt oameni care se confrunta cu durerea, fizica si emotionala, cu o rata mult mai mare decat media. De cele mai multe ori vorbim de tineri, chiar adolescenti, care dupa ani de munca imensa rateaza intr-o mare competitie si reusesc cumva ca in doar cateva zile sa-si gaseasca motivatia sa se intoarca la antrenamente ca sa lupte pentru o victorie mare.

Noi, oamenii care nu suntem The greatest in niciun domeniu de activitate, ne uitam la ei cu admiratie si proiectam vietile noastre pe infringerile si/sau victoriile lor .

Rareori ne gandim:  daca un copil de 17-20 de ani gaseste resurse sa o ia de la capat, eu de ce nu pot? Ce are el/ea in plus fata de mine? Sau suntem din acelasi aluat iar eu sunt mai rasfatat(a) si imi caut scuze sa nu muncesc la fel de determinat pentru visul meu?

Cineva mi-a spus – poate ca ei (campionii) au un destin mai bun – si m-am gandit: Pe bune?! Adica dam vina pe altii (e sportul nostru national, invatat de la politicieni), chiar si cand altii e o notiune abstracta precum “destin” pentru faptul ca nu muncim noi constant si cu determinare, cu propria persoana pentru a fi mai buni?!

*

De felul meu sunt o persoana disciplinata, care se simte confortabil cu un to do list pe care sa-l urmareasca. As putea spune ca, intr-unele momente, am chiar un temperament/caracter autist: procedurile imi dau confort, lucrurile noi ma incurca. Am invatat sa ma uit la mine cu atentie, am invatat sa-mi corectez multe dintre aceste momente de autism social, dar am un confort (poate ca vine din increderea in sine) care ma face sa nu-mi pese de gura lumii si sa ma ghidez dupa ceea ce simt ca e bine sau ceea ce-mi spun ca e bine oamenii in care am incredere. Sa caut mereu drumul meu, in liniste, chiar daca e greu de parcurs.

 Am observat ca, la intervale regulate de timp (care se masoara in ani), mintea mea are nevoie de antrenamente pentru a fi mai motivata, mai concentrata, pentru a invata sa (re)elimine elementele nocive care m-au indepartat de la claritate.

Nu vorbesc aici de exercitiile de meditatie care ajuta la curatarea zilnica a creierului, pe astea le fac, dar dincolo de ele, pentru ca – dupa reperele mele – mi se pare ca uneori ajung sa cobor ritmul la ceea ce am de facut pe o durata mai mare de cateva saptamani (pentru ca ma fura viata cu toata avalansa de informatii si de tentatii), simt nevoia de noi “antrenamente”.

Asa am ajuns in decembrie sa caut ce ii motiveaza pe sportivi, cum functioneaza mintea lor, ce exercitii mentale fac. Pe drumul acesta am ajuns si la o carte care se numeste The Greatest , scrisa de unul dintre cei mai mari cronicari sportivi ai momentului, Matthew Syed

Eu am citit-o in engleza fara sa stiu ca exact in ianuarie apare si la noi. O gasiti la editura Publica (Cei mai buni. Cum să atingi perfecțiunea în sport), m-am uitat putin pe traducerea ei pentru ca intre timp am daruit-o pe cea primita de la editura, si e foarte frumos tradusa.

Las mai jos cateva ganduri din carte care sper sa va motiveze si sa va faca sa va ganditi la propria performanta (ca e vorba de croitorie, de reparat masini sau actorie) si la cum poate fi ea imbunatatita.

(cum pe drumul meu pentru a ma remotiva si a-mi regasi ritmul am ajuns si la o doamna care a facut exercitii mentale pentru sportivi si a lucrat cu Ivan Lendl si Andy Murray pentru a avea concentrarea si determinarea sa fie nr 1 in tenis, dar si cu alti campioni olimpici, la sfarsitul acestui articol las un exercitiu pentru antrenarea atentiei si concentrarii care e util de facut dimineata inainte de a va da jos din pat)

 Exemplele pe care le dau mai jos sunt in engleza pentru ca mi-a fost mai usor sa le au din versiunea ebook pe care am citit-o.

cei-mai-buni-matthew-syed-editura-publica_1

Federer despre rutina zilnica de dinaintea unei final de Grand Slam, rutina care-l ajuta sa nu puna presiune pe el si sa-si faca treaba cat mai bine.

‘The strange thing is that I was always incredibly nervous on the morning of a grand-slam final. At Wimbledon, I would often wake up at five thirty a.m., my body pumping with adrenalin. My mind would be racing. I had a terrible fear of failure. I lost a few times in grand-slam finals and it sucked. The hard truth is that nobody cares about the loser. It was the fear of failure that drove me. ‘But something would happen when I walked on to play at two p.m. Suddenly I felt in control. In control of myself, in control of my emotions, in control of the crowd. I was comfortable. My head would clear out all the other stuff and focus on something incredibly simple. I would lose myself out there. The best way to describe it was like the body taking over the mind.’ It is a revelatory phrase. I ask how easy it was for the mind to cede control to the body. ‘You need confidence to be able to do it,’ he says. ‘Don’t get me wrong. Before that second-serve ace, I was nervous as hell. During matches, I would get feelings of anxiety. But the act of playing would free my mind: when I toss the ball up, my arm swings and my body takes over. It just clicks. It’s about repetition as a kid; it’s about good technique; it’s about having everything in place. It’s about confidence and muscle memory. It’s the 10,000 hours.’

Despre ratare, infringere, nereusita

Failure is generally considered a pejorative. It has profoundly negative connotations. But, to Coleman, it has a very different meaning. ‘I’m not afraid to fail,’ he said. ‘Everybody fails. I have had more failures than I’ve had success.’ His point was simple and powerful. Failure is central to life and learning. It is how you grow, develop, and ultimately flourish. As Michael Jordan, the basketball ace, once put it: ‘I fail. But that is why I succeed.’ If failure is stripped of its negative associations, if it is no longer an indictment of who you are, but an opportunity to learn, what reason is there to be fearful? If football is a game of expression, and you accept the mess-ups that are inherent to any creative enterprise, why freeze at the point of executing a pass? And if you are with a group of like-minded people, cohesive and strong, united in resolve and ambition, why worry what the media might say if things go wrong?

Despre personalitate si caracter

Most of us are, to use a term from economics, risk-averse. We avoid risk, we try to live our lives by minimising its influence, we hedge our bets. That is why there is rather a large sector of the economy known as the insurance industry and why we hike millions of pounds into its claws. But it is also why we are mesmerised, at some profound level, by those among us who embrace uncertainty, who take the daring course, who risk the world to gain the world.

(…)

Most of us think we are better than we are. In fact, the tendency is so powerful that psychologists have given it a name: illusory superiority.

In Being and Nothingness, Jean-Paul Sartre wrote that the vast majority of us are inclined to misgauge the calculus of risk. We fear to step outside the comfort zone because of a morbid trepidation of what might lie beyond, when the unspoken reality is that, whatever we do, however much we insure and barricade ourselves in, the existential endgame is always the same. ‘Fear?’ he wrote. ‘If I have gained anything by damning myself, it is that I no longer have anything to fear.’

The phenomenon of illusory superiority is not, by any means, all bad. When we rate ourselves highly, we tend to become more positive, optimistic and resilient, as Martin Seligman, the psychologist, has noted. But when we are overlooked, it can lead to a sense of injustice that can be destructive. Every now and again, isn’t it worth accepting that we failed to make the cut, not because the boss or selector is a raving lunatic, but because we were not good enough? This means that, instead of stewing or, worse, quitting, we find new ways to improve.

 

Despre smerenia de a o lua de la capat

I remember talking to David Beckham about when he was out of favour at Real Madrid under Fabio Capello. Many felt that the Italian had made a mistake by dropping the midfielder, and it would have been easy for Beckham to have regarded the decision as prejudicial. He was wealthy, famous, popular, and could have coasted through his remaining months at the Spanish club before joining Los Angeles Galaxy. In extremis, he might have had a slanging match with his coach. Instead, he forced himself to accept that Capello was doing what he thought was best for the team, which was the first step in trying to convince the coach to change his mind. ‘I knew that Fabio wanted the club to do well, and that the best way to get back into the team was working harder, showing my stuff on the training pitch, giving it everything,’ Beckham said. A few weeks later, Capello, an arch rationalist, performed an about-turn. ‘I started to see that he was working hard and this week he has trained perfectly,’ the coach said. ‘He was better than good. He has behaved like a great professional . . . the only thing that has influenced my decision is the work that Beckham has put in. This is not about the players saying they want him back in the squad and nor do I think that my decision to recall him undermines my authority.’

Despre puterea subconstientului… si de ce e nevoie sa-ti exersezi mintea ca sa lasi subconstientul sa te conduca in unele momente.

The power of the subconscious has much to do with the basic architecture of the brain (according to neuroscientists, the subconscious can process up to 11 million bits of information per second while the conscious mind can only process 40), but it can also be gleaned from the testimony of top performers. When a sportsman (or, for that matter, musician) is at peak performance, the conscious mind is often very still. Very serene. Rather, it is the subconscious competence, built up over many years of practice, that is given full rein. There is a gargantuan amount of processing going on, and a huge amount of effort, but it is all taking place beneath the radar of conscious awareness. The zone in sport, rather like the state of Zen, can be compared to a duck gliding effortlessly across the water while its legs are going like the clappers.

Si citatul meu preferat din carte, care apartine unui mare fotbalist si antrenor, Jonatan Cruyff, si care se potriveste minunat oricarei activitati daca vrei sa fii printre cei mai buni. Si mai ales se potriveste cu aceste vremuri in care cei mai multi cauta victoriile pe scurtatura, cu cat mai putina munca, daca se poate cumparandu-le, imitind forma si uitand continutul.

Winning is just one day, a reputation can last a lifetime,’ Jonatan Cruyff said. ‘Winning is an important thing, but to have your own style, to have people copy you, to admire you, that is the greatest gift.’

*

Mai jos unul dintre cele 36 de exercitii faimoase ale coach-ului pentru campioni B Alexis Castorri. (am primit cartea ei zilele trecute, am comandat-o la un anticariat din America pentru ca nu a mai fost editata din 1992 si am sa revin cu un nou articol despre exercitiile ei).

Prin acest text nu vreau sa spun ca trebuie sa faceti asa, sa urmati pasii acestia, sa faceti exercitii de motivare sau de activare a memoriei si concentrarii. Vreau doar sa pun in fata, in spatiul public, si o alta perspectiva despre nereusitele noastre ca societate. Daca toti ne-am face mai bine treaba, cat mai bine si mai etic, in dreptul nostru, lumea s-ar schimba din interior.

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre.

mental aerobics Alexis Castorri

 

 

4823
cover grieffes31(personal) Cum cumpar imbracaminte de lux la preturi decente (part 2) –

(personal) Cum cumpar imbracaminte de lux la preturi decente (part 2) –

Dupa atatia ani de scris pe blog, cred ca ma stiti putin. Nu sunt cea mai fashionista, nici cea mai mondena. Apreciez lucrurile minimaliste, de calitate si – in materie de haine – prefer sa cumpar putin si de calitate.

Am mai scris ca urmaresc site-urile care au branduri mari dar vind cu reduceri generoase pentru ca mi se pare o investitie mai desteapta si mai eficienta. Nu-mi gandesc garderoba ca o expozitie cu elemente show off, ci ca un puzzle in care multe piese sa se potriveasca intre ele pentru versatilitatea look-urilor.

Nu-mi pun niciodata etichetele la vedere, desi de foarte multe ori pretul hainelor dintr-o tinuta depaseste salariul minim pe economie. Dar nu mi se pare frumos, politicos, de bun simt nici sa ma laud cu brandurile, nici cu pretul. In plus nu cumpar hainele dupa aceste criterii, ci caut mai ales un raport onest intre calitate, durabilitate si pret.

Ultima data cand am scris despre cum imi cumpar item-uri de lux la preturi decente, mi-ati solicitat newsleterele si site-urile pe care ma ”plimb”.

In directia asta am descoperit in aceste zile un nou site romanesc care are branduri internationale de super top cu reduceri substantiale. (Armani, Calvin Klein, Tommy Hilfiger, Guess, Guess by Marciano, Moschino, Ralph Lauren, US Polo, Gant, Mangano, Peuterey, Trussardi, Roberto Cavalli, Elisabetta Franchi sau Costume National, toate cu o reducere de 50%-75% din pretul de retail.) Griffes31 se numeste si il puteti gasi aici.

Mai intai e important de precizat ca nu e un site doar pentru femei, ca gasim si imbracaminte si incaltaminte pentru barbati. Asta in cazul in care vreti sa faceti o bucurie dubla dintr-un singur colet, si pentru voi, dar si pentru tovarasul de viata.

barbati-new-arrivals_0imbracaminte-barbatiincaltaminte_2

Acum ca i-am trecut in revista si pe domni, sa ma opresc putin la descoperirile din categoria imbracaminte femei.

Am descoperit pe acest site un brand care mi se pare foarte dragut, Cristina Effe.

Iata doua dintre alegerile mele, ambele cu reduceri substantiale

rochie-gri-cristina-effe-griffes  (2)rochie-gri-cristina-effe-griffes  (3) cristina effe

Apoi am remarcat o rochie Guess by Marciano care e foarte in trenduri si o sa stea mult timp la loc de cinste in garderoba oricare femei pentru ca e atemporala si e o piesa cu care te faci remarcata.

rochie-metalizata-guess-by-marciano-griffes (2)

Sa stiti ca nu sunt doar rochii de seara, ci intreaga gama – de la genti si alte accesorii pana la pantaloni, rochii si camasi. Personal, astept cu nerabdare sa soseasca colectia Ralph Lauren pentru ca imi place foarte mult acest brand, e foarte feminin si am cateva piese de vreo 7-8 ani care arata in continuare impecabil.

femei-new-arrivalsimbracaminte-femeiincaltaminte-femei

Altfel, am stiti ca verific de 5 ori ceva inainte de a cumpara si a-l recomanda. Mai ales ca e un magazin online care tocmai a fost lansat la noi, Griffes are 15 ani vechime pe piata noastra, au avut mereu produse de super calitate si detin doua magazine clasice in Bucuresti: Ion Campineanu Nr. 26  si Cluj Napoca: Strada Regele Ferdinand Nr. 10.

Stiti ca scriu mereu despre tinutele de pe covorul rosu de la marile ceremonii legate de film sau de muzica. Fac asta pentru a ajuta la dezvoltarea unei culturi vizuale care sa mearga dincolo de trenduri si care sa va ajute si sa ma ajute sa achizitionam inteligent produsele pentru garderoba noastra.

V-am mai povestit ca pentru mine o sursa importanta de informatii sunt si newsletterele site-urilor ca Griffes31.com. In cazul lor pentru ca tocmai au lansat magazinul online, inscrierea la newsletter pana pe 20 februarie vine la pachet cu doua cupoane cadou cu care ai reduceri de 30% la articole de imbracaminte si 20% la accesorii. Asa ca zic sa va plimbati putin pe site, sa va inscrieti la newsletter si apoi sa cumparati si cu reducerea adiacenta.

Daca facem alegeri inteligente si avem rabdare putem cumpara mereu obiecte de vestimentatie super frumoase, foarte calitative la un pret onest.

Bine, acum in epoca cumparaturilor online, le primim si acasa direct :).

Va doresc cumparaturi cu spor!

1043
sala de conecrte 21(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

Zilele acestea citesc The Greatest: The quest for sporting perfection – Matthew Syed, o colectie de eseuri despre sportivi si antrenori, insotite de cercetari despre cum sportul modifica activitatea creierului si implicit emotionalul unei persoane.

Aseara mi-am adus aminte ca in 2015, Raluca Hagiu de la Unica m-a rugat sa scriu un text pe tema CE AM INVATAT, iar eu am ales sa scriu despre ce am invatat din sport.

Textul n-a fost niciodata online pana astazi. Il aveti mai jos.

*

Cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Sa facem pace cu noi. Poate de asta ziceau inteleptii “mens sana in corpore sano”?!

 

Intalnirile mele cu sportul, altfel decat spectator la o competitie, se masoara in vieti anterioare. Si nu vorbesc de reincarnare, ci de perioade distincte din viata pe care o traiesc cu elan si perseverenta chiar in acest moment.

Pe la 10 ani mi-am dorit foarte foarte tare sa invat sa joc tenis. Am primit o racheta Reghin din lemn, m-au dus la teren si … m-am plictisit repede. Trebuia sa astept mult ca sa-mi vina randul sa dau cu mingea la perete, cat asteptam comentam, iar cand comentam profesorul ajungea la concluzia ca eram obraznica asa ca ma punea sa alerg in jurul terenului. Cand am ajuns sa invatam serviciul, visam noaptea ca arunc mingea in aer si dau cu racheta pe langa ea.

Din perioada asta am o amintire care, peste ani, a devenit o lectie de viata. E despre scrisoarea pe care i-am scris-o unchiului din America ca sa-mi trimita si mie o racheta din carbon, cum vedeam la jucatorii de la televizor. Pusesem atat de mult patos in scrisoare aia, atata dorinta… N-am primit racheta, nici nu stiu daca ai mei au expediat scrisoarea, dar peste ani m-am gandit ca unchiul meu nu avea nicio obligatie sa faca o asemenea cheltuiala pentru mine. Si mi-a fost rusine ca i-am cerut ceva.

Am facut atunci un pact cu mine ca nu o sa-mi doresc niciodata mai mult decat imi pot permite sa imi cumpar singura, pentru ca –cel mai adesea – lucrurile acestea sunt mofturi. Ma tin de promisiunea asta de la 20 de ani.

*

Pe la 25 de ani m-am dus la sala. Ma dolofanisem si mi se parea nepotrivit pentru varsta mea sa nu mai am talie de viespe. Iata-ma deplasandu-ma la o sala de cartier, cu un antrenor care stia si nutritie si lucra personalizat cu fiecare elev. Si-acolo am comentat (negociam numarul de exercitii pe care trebuia sa le fac) si, cum mai protestam putin, cum ma mai punea sa mai fac niste “abdomene”. Am facut “abdomene” cu aparate, fara aparate, cu picioarele libere, cu picioarele prinse, “fluture” etc. Nici nu stiam ca exista atat de multe feluri exercitii pentru abdomen. Rezultatul a fost un abdomen frumos conturat si revelatia ca hainele care-mi marcheaza talia dau iluzia ca sunt putinel mai inalta. Din perioada aceasta a vietii mele am ramas cu obiceiul de a face abdomene zilnic. Si cu obsesia de a avea un abdomen plat. Cum simt ca m-am dolofanit putin in dreptul taliei, in ciuda exercitiilor zilnice, incep sa am grija sa mananc mai multe legume si fructe crude.

Dar din perioada asta am ramas si cu lectia perseverentei: nu e nevoie sa faci un efort mare ca sa ai rezultate, cu rabdare si perseverenta si vei ajunge acolo unde ti-ai propus chiar si cand faci pasi foarte mici.

*

Peste niste alti ani, m-am intalnit din nou cu sportul. Obligatoriu. Kinetoterapie. Ca sa-mi invat muschii sa faca niste miscari pe care nu mai voiau sa le faca, desi creierul le transmitea mesajul. Abia aici am inteles cat de important a fost ca am avut muschii abdomenului si ai spatelui antrenati in mod constant. In perioada asta am invatat ca in fiecare zi luam lucruri de-a gata, ca ni se pare ca ni se cuvine ca picioarele si mainile noastre semisca in secunda in care creierul nostru le “ordona”, dar ca de foarte putine ori ne gandim sa le si intretinem, sa avem grija de muschi, de articulatii. Si in perioada asta am protestat. Mult. M-am certat eu pe mine si mi-am pus baremuri mai ridicate decat oricare antrenor cu care am lucrat.

A fost lectia despre daca tu crezi ca se poate si lupti pentru asta, apoi chiar se poate.

Dar am invatat si sa-mi respect mai mult corpul, sa-l ascult: sa aud ce “trozneste”, ce “scartaie” si sa sa apelez la remedii: alimentare, de miscare. Am invatat sa scurtez distanta dintre ce gandesc ca ar trebui sa faca corpul meu si ce pot sa execut, dar si sa controlez intensitatea gestului.

Astazi fac putin sport. Merg pe jos o jumatate de ora in fiecare zi, nu folosesc niciodata liftul (nici chiar cand am super bagaje), fac meditatie si … abdomene. Zilnic. 50 – 100 in functie de cat de obosita sunt. Merg la masaj ca sa-mi tin activi muschii spatelui pentru ca ei fac treaba cea mai complicata (ne tin drepti, sprijina coloana vertebrala).

Astazi cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Pentru ca odata ce ne cunoastem (dupa ce ne certam, cerem mult, negociem, dobandim reflexe si control pentru miscari) facem pace cu noi.

In 2012 am fost la Londra la Jocurile Para Olimpice, competitii intre persoane cu diferite deficiente. Am fost spectator la competitiile de inot. Erau tineri care nu aveau maini sau picioare, care erau lasati in bazinul cu apa cu ajutorul unei macarale pentru ca ei nu puteau cobori. Tinerii astia inotau pe 100 de metri cu o viteza mult mai mare decat multi sportivi.

M-am gandit atunci ca, in apa, cu totii suntem egali, pentru ca suntem parte din natura. Cred ca asta face de fapt sportul, ne face egali cu natura, ne reintegreaza in matca. Si ne arata ca putem mai mult decat credem.

 

 

 

 

1104
thailanda manastireamintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

amintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

M-au rugat cei care au grija de reprezentarea minunatei Thailanda in Romania sa povestesc cate ceva din experienta mea in aceasta tara.

ce am povestit gasiti aici, mai jos un mic fragment

 

Cele mai frumoase amintiri din Thailanda pe care le am țin de cultură locală, de darurile pe care le lasă la copacii bunăvoinței pentru spiritele locului – dar de fapt se granesc păsările și animalele, de mâncarea minunată. Pentru mine e amuzant că oamenii vor să bifeze zeci de obiective turistice într-o zi în loc să se bucure in liniște de 2-3 locuri. Thailanda, dacă o asculți cu atenție, te învață că viață nu e despre alergat, despre a bifa ceva, ci despre experimentat pe îndelete.
Aș merge în Thailanda iar și iar pentru liniște, pentru generozitatea oamenilor, pentru neincrancenarea lor pe care ar trebui să o studiem și să o învățăm. Pentru mâncarea absolut minunată.

Ciudățenia thailandezilor este…
Whitening creams. Cremele de albire a feței. Înțeleg rațiunea, înțeleg simbolistica, dar tot mi se pare straniu. Noi stăm la soare că să avem tenul mai colorat, ei se străduiesc să-și albească tenul. Pentru ei a fi „mai alb” e o formă de „a fi nobil”, n-ai stat mult în soare, n-ai muncit pământul mult, ai avut job-uri intelectuale.

688
robert-mapplethorpe-4Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Meseria mea e despre secrete.

Și nu cred că există om care sa nu aibă secrete

În orice meserie, o parte importantă a lucrurilor bine făcute ține de etică, dar în jurnalism si în comunicare – PR, discreția și păstrarea secretelor e începutul și sfârșitul meseriei.

Să vă dau un exemplu despre cum văd eu secretele.

Acum câțiva ani mă aflam într-o deplasare de presă cu mai mulți bloggeri. La una dintre întâlniri un medic ne-a povestit despre procedurile prin care se cumpără aparatura de specialitate pentru spitale. Eu am insistat cu o întrebare care solicita context și medicul mi-a oferit informațiile precizând că sunt off the record. La prima pauză de întâlniri unul dintre colegii mei de deplasare s-a gândit să facă un articol cu informațiile spuse off the record. L-am rugat să le scoată, n-a vrut. Mă simțeam vinovată pentru că eu întrebasem, medicul îmi răspusese și informația iesișe public, deși promisesem că va fi off the record. I-am spus că dacă nu le scoate, îi promit că nu va mai face niciodată nicio campanie sau eveniment în care să fiu și eu implicată. Că voi ruga agențiile sau organizatorii de evenimente să aleagă între noi și că eu nu mă voi mai însoți cu el pe niciun drum profesional.  M-am ținut de promisiune și n-am acceptat niciodată să mai lucrez în vreun proiect în care să fie implicat și, cu vremea, a fost înlăturat de toți ceilalți. Astăzi nu mai există în această industrie.

Cam atât de ”nebună” sunt când vine vorba de strictetea utilizării informațiilor pe care le ai de la alții.

Secretul nu e cu jumătăți de măsură, nu e cu ”îți spun doar ție, dar să nu mai spui la nimeni”, secretul e cu ”taci”.

Fără nicio altă nuanță. În meseria noastră se spune că cele mai tari povești nu vor fi scrise niciodată pentru că sunt secrete profesionale. De asta nu-mi plac oamenii care ies dintr-un job (ca pensionari sau, pur și simplu, schimbă domeniul de activitate) și aleg să povestească secretele meseriei. Nu mă refer la rețete despre cum să-ti faci mai bine meseria, trucuri profesionale pe care nu ți le poate spune decât cineva care a practicat respectiva meserie, mă refer la acele secrete care ți-au fost spuse ca să ai context și să poți să-ți faci treaba bine. Secrete care țin de viața sau profesia altuia.

Dar și în viață e la fel. Nu există om fără secrete, cum nu există om căruia să nu-i fi fost spuse ceva secrete.

Am avut o cunoștință care preț de 4 ani a ascuns de iubitul și prietenii ei o boală incurabilă.

Știa că nu vor rămâne impreună pentru multă vreme pentru că povestea cu ”până când moartea ne va despărți” va avea un sens profund și va apărea mai curând decât s-ar aștepta oricine. De boala ei n-au știut nici părinții și niciun alt prieten. A fost secretul ei și-al medicului și-a ales să-și trăiască viața liberă și fără orice constrângere până când au început efecte vizibile ale bolii. Atunci și-a luat la revedere de la toți prietenii ei din România, a spus că se mută din țară și –a plecat într-un sanatoriu din sudul Franței unde a și murit. Nu știu să spun dacă a fost o decizie egoistă (pentru că nu le-a dat prietenilor șansa să-si ia la revedere sau rudelor ei șansa să își arate dragostea și să o îngrijească), dar boala ei a fost unul dintre secretele, literalmente, cel mai bine păstrate.

M-am gândit de multe ori la decizia ei și, mai ales, la puterea ei. Pentru că a putut să păstreze un secret, privându-se de alinarea celor dragi, poate pentru că și-a dorit să nu îi chinuie cu suferința sa. Habar n-am cum a găsit în ea atâta putere, cert este că apropiații ei au aflat că s-a dus de tot la aproape o jumătate de an de când plecase către cer, iar părintilor le-a vorbit la telefon cu câteva zile inainte de ”plecare” ca să-si ia la revedere.

E ca un scenariu de film întâmplarea aceasta și oricât de melodramatică pare la prima vedere, nu e despre boala, iubire, nu e Sweet November în variantă de Dâmbovița.

E o poveste despre puterea interioară. Pentru că despre asta e ideea de a păstra un secret.

Când cineva ne spune un secret e extrem de ușor să ni se activeze egoul și să ne credem speciali pentru că deținem respectiva informație. E extrem de ușor să ne lăudăm că deținem informația și să ne arătăm în fața altora influența și puterea.

Dar să ții un secret e despre puterea interioară de a rămâne smerit, de a nu te lauda cu ce știi, de a-ți arăta modestia și eleganța de a nu te amesteca în viețile altora. Un secret spune mai multe despre tine decât despre cel care ți l-a împărtășit. Un secret sta intr-o oglindă a personalității tale, e o provocare a egoului tău.

Tu cum te vezi prin oglinda aceasta?!

P.S. Te-ai gândit vreodată de ce simt oamenii nevoia să-și spună secretele? De ce vor să dea și altora din apăsarea întâmplărilor din viața lor? Se spune că un prieten bun îți poate păstra secretele în siguranță, dar cel mai bun prieten te ajuta să-ți păstrezi singur(ă) secretele.

opinie pentru revista Unica, mai 2015

cover foto: Robert Mapplethorpe

1489
shutterstock_229972999(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

 

(text scris pentru rubrica de opinie a revistei Unica, in 2016)

Fericirea nu e nicio afacere.

Am citit la inceput de an o carte care tocmai a fost lansata in America si care a fost foarte bine primita in lumea oamenilor de comunicare: TIM WU – ” The Attention Merchants- the epic scramble to get inside your head”, o istorie a evolutiei campaniilor de comunicare – convingere- manipulare de-a lungul anilor.

O carte despre cum au inceput produsele de igiena sa aiba reclame in ziare – cu texte care faceau referire la nevoi – pe la 1880 si cum doar cativa ani mai tarziu s-a trecut la nivelul urmator: sa cream nevoi pe care oamenii nu stiu ca le au, ca sa le ”acoperim” cu produsele noastre.

O carte despre cum britanicii au facut primele reclame pentru a creste numarul celor care se inrolau in armata si – desi ii trimiteau la razboi – barbatii se simteau mandri ca semneaza pentru a fi soldati.

Cartea m-a facut sa ma gandesc la doua mari directii din vietile noastre.

Alergam zeci de ani – unii toata viata – dupa ”fericire”, asa cum ne-o imaginam sau cum ne-a fost descrisa de altii prin reclame, filme sau carti, si nu realizam ca fericirea nu e o afacere, nimeni nu-si doreste sa fim cu adevarat fericiti.

Daca am fi fericiti, n-am cauta luxul ostentativ prin care sa atragem atentia, pentru ca ne-ar fi suficient ceea ce avem. Daca n-am cauta luxul, n-am cheltui bani, n-ar fi niste locuri de munca si alti oameni ar fi nefericiti.

Daca am fi fericiti cu adevarat nu ne-am lauda cu asta – n-ar mai exista ego si industriile care ii aseaza pe oameni pe piedestale, tot mai sus si mai sus.

Ne asteptam ca fericirea sa fie ceva mare, important, sa ni se aeze covorul rosu pe drumul catre ea si cand ne apare in fata sa se auda trompetele cantand.

Poate ca fericirea e drumul nostru mic si linistit prin viata.  Poate.

*

Respectul de sine e o aptitudine pe care o capatam cu antrenament zilnic.

E ca la sport: in fiecare zi intri pe teren pregatit cu gandul ca o sa castigi si vin altii si-ti pun piedica, te darama – pentru moment, uneori te accidentezi. Dar daca esti bine antrenat, daca te-ai pregatit mental si etic (fizic) mult timp, ai resurse sa te ridici si sa termini meciul ca sa castigi: sa te respecti pe tine. Uneori castigi chiar meciul in care te-au accidentat, alteori castigi un meci viitor, dar stii ca e un campionat lung si trebuie sa te pregatesti mereu.

Din ce e format antrenamentul zilnic pentru a avea respect de sine?! Tot ca la sport, ma gandesc ca e diferit de la om la om, e personalizat pe nevoile lui. Si asa ma ajung la ce scriam mai sus – nevoile lui reale sau cele create de altii? Si cam ce nevoi ne trebuie sa fie satisfacute ca sa fim fericiti si , indirect, sa avem respect pentru noi?

Nu cred ca respectul de sine e ceva ce poti sa ”fake it till you make it” cred ca daca esti onest cu tine si stii de ce nu te respecti ca om, care sunt lucrurile, intamplarile care ti-au lasat rani atat de tari incat nu te mai respecti, inveti sa le vindeci ca sa poti reintra in teren sa castigi.

*

”Forma fara fond” – eticheta falsa de dragul de a arata ca esti cel mai bun e doar un ”tun” 

In Romania mai ales, dar si in alte parti, e un trend al oamenilor care isi cumpara artificial un statut ca sa sara niste etape si sa para cei mai cei in grupul in care activeaza, fie ca asta inseamna diplome de absolvire la scoli pe care nici nu le-au frecventat, laude si premii cumparate pentru chestiuni care nu exista. Voturi false si promisiuni ale polticienilor care stii de la inceput ca nu au cum sa fie adevarate, dar comoditatea, lenea si orice altceva care ti-ar face tie viata mai usoara te fac sa te intrebi: ”si daca totusi poate sa-mi dea asta GRATIS?!”. Sau, mai soft, artisti care isi cumpara vizionari pe youtube ca sa se poata duce la radiouri si sa spuna – uite, am succes, difuzeaza-ma.

Doar ca toate aceste etichete cumparate sunt ca un tun, ca o lovitura data in fuga pentru beneficiile imediate fara sa te intereseze ce lasi in urma. Si nici ce construiesti pe termen lung.

Ati vazut vreodata urmele pe care le lasau tunurile folosite in primele doua razboiaie mondiale? Craterele pe care le lasau in urma, dar si arsurile pe mainile si fetele celor care manipulau acele tunuri? Daca nu, cautati prin colectiile fotografilor de razboi. Sunt impresionante si sunt o metafora buna despre ceea ce incercam noi sa facem in vremurile astea – forma fara fond – fara sa ne uitam in oglinda sau in jurul nostru pentru urmele pe care le lasam.

Pe parcurs ce invatam ce au descoperit altii in urma noastra in materie de a maipula mintile oamenilor – de la un gest sau un zambet pana la strategii sofisticate pe care le platim cu bani multi, lumea noastra  incepe sa fie construita de la etaj, fara fundatie, si e nevoie doar de un vant usor care sa o spulbere. Uneori cat un stranut sau o adiere.

Si-apoi ne gandim de ce suntem noi victimele.

La urma urmei, in viata, cam totul e o chestiune de mici reguli de disciplina interioara.

2199
shutterstock_84936124De ce validam mizeria care e pe net?

De ce validam mizeria care e pe net?

La fiecare inceput de an, muncesc cam o saptamana 3-4 ore pe zi la updatat listele de PR (presa scrisa, blogger, vlogeri, vip personality etc)

Caut blogurile noi care au urcat, revistele care au aparut sau au disparut, site-urile care au crescut. Impartite pe categorii, domenii si autori (femei/barbati).

 

In fiecare an, inevitabil, dupa primele 2-3 zile nu mai pot. Imi mai doresc o vacanta.

Ma gandesc, cu tot respectul si cu toata intelegerea pentru libera exprimare, ca e incredibil de multa lume needucata (ma scuzati, dar asta este) care si-a facut blog si se da cu parerea despre stil, despre beauty, despre sanatate (aoleo, aoleo) sau face RECENZII de orice or fi ele (carti, filme) desi n-are nici macar idee care ar trebui sa fie structura unei recenzii.

Nimeni nu-si pune problema: dar ce ma califica pe mine sa scriu cu atitudine de mic dumnezeu despre asta? (tonul face diferenta, pentru ca poti scrie neutru, informativ dar cand scrii ca si cum parerea ta e cel putin a unui academician sau castigator de premiu Nobel … )

 

Ce ma uimeste este ca sunt oameni de marketing – brand manageri, pr in agentii – care trimit produse pentru ca respectivii sa scrie un text (ca nu poate fi recenzie de niciun fel).

Daca tu stii ca destinatarul e o loaza, ca e culmea prostului gust, ca nu are nimic de-a face cu valorile brandului pe care trebuie sa-l promovezi, de ce i le trimiti?! Doar pentru ca o sa scrie gratis si tu o sa pui intr-un tabel niste link-uri ca sa-ti justifici munca?! (daca nu te prinzi ca produsul nu are afinitate cu oamenii carora le trimiti, nu esti potrivit pentru job-ul acesta)

Nimeni nu se gandeste ca in felul acesta e incurajat prostul gust?!

*

Ca PR nu trimit niciodata o informatie catre un site/ blog pentru care nu am respect. Nu ma intereseaza o aparitie de dragul aparitiei, cum nu ma intereseaza sa raportez clientului ceva cantitativ in defavoarea calitativului.

Ca blogger intreb intotdeauna cine mai sunt persoanele implicate in campania pe care mi-o propune un client. Si daca printre bloggeri se afla loaze, oameni cu care nu impart aceleasi valori, nu o accept.

Nu vreau sa validez din nicio prespectiva profesionala mizeria care e la liber pe net.

Ceea ce va doresc si dvs.

*

Mai am de updatat listele dar da, vreau vacanta in continuare, desi fac update din vacanta:)

4981
140226_eucerin_62210Detox emotional – cum scap de frustrarile adunate peste an-

Detox emotional – cum scap de frustrarile adunate peste an-

Povesteam in articolul despre Lectiile pe care le-am invatat in 2017 ca in zilele libere dintre Craciun si Revelion, oriunde m-as afla, de cativa ani sunt atent preocupata sa fac o curatenie interioara – un fel de detox emotional – ca sa scap de frustrarile adunate peste an.

Sunt obisnuita de multi ani sa nu mai “pun la suflet” nimic din nedreptatile care mi-ar putea aduce frustrari in viata personala. Spun ce ma supara si trec mai departe. Cand oamenii trec niste linii care dovedesc un caracter urat, ma dau la o parte din calea lor si ii ignor.

Gandesc mereu ca ceea ce a fost in trecut nu putem schimba, dar ar fi bine sa am intelepciunea sa nu mi se mai repete si in viitor. Apoi merg mai departe.

In meseria mea insa, nu cea de scriitor de blog (jurnalist) ci cea de PR/Comunicator pentru personalitati publice sau evenimente culturale acumulez frustrari si, din cauza consumului de toate felurile – de la cel fizic energetic pana la cel emotional-, ajung sa fiu pur si simplu golita de energie. Cu senzatia ca sunt epuizata. (nu e atat de tragic, dar stiti genul de momente in care sunteti fara vlaga, abia va dati jos din pat)

Pentru mine frustrarile apar din nedreptati. Sunt multe lucruri pe care nu le poti spune (nu clientului ci oamenilor care vor sa profite de el) pentru ca ai folosi cuvinte nepotrivite cu meseria pe care o ai, sunt alte lucruri care tin de industria in care lucrezi pe care nu le poti spune pentru ca nu e etic (despre incompetenta unor oameni cu care ajungi sa lucrezi in proiecte conexe, despre cererile amuzant aberante ale unor colegi etc etc etc). Mai apoi sunt momente in care vreti sa-ti protejezi clientul de mizeria din jur si, oricat ai face tu efort, nu iti iese.

Acumulezi deci frustrari pe care e util sa le cureti inainte de un an nou. In plus, eu am fost atat de obosita la sfarsitul lui 2017 (adica de pe la mijlocul lui decembrie) ca imi venea sa plang cand trebuia sa ma trezesc dimineata sa rezolv ultimele proiecte.

Dar de fiecare data cand mi se pare ca sunt epuizata de oboseala, ma gandesc ca am norocul sa muncesc cu oameni foarte misto de la care invat foarte multe lucruri, ca am privilegiul sa-i vad de aproape (uneori sa-i si ajut cu ce stiu) pe oamenii pe care publicul ii iubeste pentru talentul lor, pentru cum canta, pentru curajul de a fi diferiti, pentru ce actori bun sunt, pentru harul lor care-i face unici pe lumea asta.

Dar chiar si asa, cum elimin cat pot de multe dintre aceste lucruri nocive care stiu ca sunt undeva in mine, desi nu ies la suprafata cand e liniste si frumos?!

 Am un proces de curatare interioara in mai multi pasi.

  1. CURATENIA – Elimin stresul cat pot de mult

Dorm mult (cat simte corpul meu ca are nevoie, chiar si in timpul zilei)

Merg pe jos, ies la mese in oras in locuri linistite, vizite la neamuri si prieteni etc

Cand sunt acasa, fac curat si prin dulapuri si pregatesc ce e de dat catre alte tinere doamne care au masurile mele. Anul asta am executat doar curat in calculator si stocarea pe hard a muncii 2017.

Ma uit la seriale si filme categoria comedii tampitele, subiecte lejere, aiureli sau filme pe care le-am mai vazut.

In primele zile apare o usoara tristete pe care am invatat sa o controlez pentru ca stiu ca e vorba de adrenalina pe care o genereaza creierul in situatiile aflate contra cronometru. Cand intri in vacanta, adrenalina nu mai apare si corpul intra intr-o forma de sevraj.

*

Asta ma tine maximum 3-4 zile, dupa care creierul meu are nevoie de altceva si incep sa ma intorc la rutina zilnica…

  1. INCARCAREA CU LUCRURI POZITIVE

Citesc carti din care invat lucruri despre oameni care au avut curajul sa faca lucrurile diferit

De la Craciun si pana acum am citit doua carti despre comunicarea de criza la Casa Alba pe vremea lui Bill Cinton – si au avut din plin crize; Monica Lewinski e doar una – plus una despre viata unei balerine minunate, prietena cu Brancusi, May Ray si Picasso, pe numele ei Lizuca Codreanu. Scriu curand despre aceste carti.

Vad documentare sau seriale (mai grele, pe care le-am ratat peste an)

Acum ma uit la The Young Pope, Babylon Berlin, Black Mirror care e iubirea mea de acum 4 ani – nu mai mult de 2 episoade pe zi pentru ca am si alte lucruri de facut.

Ascult podcasturi cu interviuri cu oameni care gandesc diferit, care au realizat lucruri importante in viata pe drumuri nebatatorite de altii.

Zilele acestea am ascultat Oprah’s SuperSoul Conversations, adunate in cartea The Wisdom of Sunday. In afara vacantei ascult carti dintre noile aparitii editoriale netraduse inca la noi si cateva podcasturi cu stiri sau de life style din America. (le scriu zilele viitoare, poate va place sa ascultati dimineata in masina)

Scriu intr-un caiet ce am facut bine in anul care a trecut, ce am facut rau, impartit pe categorii – familie, business, sanatate – si reajustez in fiecare zi, dimineata, recitind ce am scris in zilele precedente.

Vizitez locuri noi si invat lucruri noi, mai ales cand sunt plecata in alte orase prin alte zari ale lumii:) dar las in continuare corpul sa doarma dupa cum are nevoie, nu fac eforturi mari, imi petrec cat de mult timp pot in aer liber  – plimbandu-ma sau la terase care au incalzitoare (daca sunt intr-o zona in care e frig, desigur)

 3. BACK TO LIFE

Undeva dupa o saptamana, in mod natural incep sa ma trezesc la 5 jumatate 6 dimineata. Adica nu imi pun ceas sa sune, corpul meu e obisnuit sa se treazeasca dimineata si daca si-a luat energia deja, se activeaza. Dar cura de incarcare continua:)

Imi beau cana de apa calda cu lamaie, vitaminele (plus o pastila de drojdie de bere, care imi curata ficatul si imi da energie)  fac meditatie cateva minute, poate si cateva exercitii fizice (cat ascult un episod dintr-un podcast), apoi trec la cafeaua mea Nespresso si la un program relativ liber. (care desigur include si ce e mai sus) Pe la 10 deja e activa toata lumea, deci ma intorc intr-un program de socializare:)

Sunt un om care functioneaza cu to do list. Nu si in vacanta, dar in zilele de munca, in fiecare dimineata verific ce a ramas din to do listul din ziua trecuta, ma uit in calendar ce am in zilele viitoare si imi completez ce am de facut in ziua in curs.

Intotdeauna.

Mi se pare ca ma lovesc de atat de multa informatie in fiecare zi (si nu ma refer la avalansa de stiri din retelele sociale, ci la munca) incat  – ca sa nu ratez deadine-uri sau sa fiu pregatita in avans pentru task-urile saptamanale – trebuie sa-mi notez si sa tin o evidenta a lucrurilor ramase in urma.

In vacanta insa, de fiecare data inainte de culcare (undeva in jurul ore 23) imi fac un rezumat al lucrurilor pe care le-am facut in ziua repectiva si, mai ales, ce avem in plan pentru ziua urmatoare. Si da, arata in capul meu ca un to do list – cu numere si explicatii:)

Dupa aproape 10 zile, incep sa ma trezesc cu gandul si bucuria de a face ceva nou si, daca se poate, bun.

Pentru mine functioneaza lucrurile acestea de cativa ani, nu stiu daca sunt stiintific aprobate de cei care se ocupa de asa ceva. Dar poate va inspira sa va cautati singuri calea spre o curatare emotionala.

Nu luati in calcul timpii mei de executie, sunt un om activ si ma recuperez de multe ori repede, luati-va timpul vostru. ascultati-va mintea si corpul si o sa stiti care va e ritmul. Nu am vorbit despre ce mananc (pentru ca si asta banuiesc ca ajuta la regenerarea tuturor simturilor) pentru ca mananc ca de obicei – extrem de putina carne, multe fructe, multe legume, peste.

Mi-a spus candva domnul Gigi Caciuleanu ca suntem ca niste cescute de ceai. Ca sa putem sa oferim celor din jur un ceai bun, trebuie din cand in cand sa golim ceasca, sa ne curatam si sa incepem sa acumulam picatura cu picatura noi arome.

Aici cateva link-uri care sunt fragmente din cartea audio a lui Oprah, The Wisdom of Sunday.

Treceti peste prejudecata ca e vorba de Oprah:), ascultati-l de exemplu pe acest domn care e avocat pentru cei care urmeaza sa fie executati pe scaunul electric: Bryan Stevenson, vorbeste despre bunatate, gratitudine.

Online sunt doar cateva fragmente.

Puteti continua cand aveti timp cu inregistrarile se mai jos, nu e neaparat necesar sa fiti de acord cu oamenii acestia, sunt poate perspective diferite ale gandurilor din mintea si din jurul nostru:  Mindfulness Ιn Everyday Life” Jon Kabat Zinn with Oprah Winfrey

Oprah’s SuperSoul Conversations – Dr. Michael Bernard Beckwith: Manifest the Life of Your Dreams

Vacanta frumoasa!

Sa aveti un an nou bun, in care sa va intalniti cu multi oameni care sa insemne ceva bun si frumos in vietile voastre.

 

(foto Alex Galmeanu)

7101
Cristina_Bazavan_032017 – ce am invatat –

2017 – ce am invatat –

In ultimii ani, zilele libere de dupa Craciun pana dincolo de Anul Nou le folosesc ca un detox emotional. Incerc sa scap de frustrarile adunate peste an, de judecatile pe care le-am pus pe unii oameni care mi-au facut rau (sa nu uit, dar sa trec mai departe), sa incerc sa fac un bilant corect al lucrurilor pe care le-am invatat in anul care se incheie si sa ma pregatesc mental pentru noul an.

Mai jos ce am invatat din 2017, despre cura de detox emotional si ce ma ajuta sa ma curat de ce am acumulat rau, am sa scriu zilele viitoare. (later edit, am scris aici )

 

Am petrecut multe ore in consiliere individuala pe chestiuni care tin de branding sau de producere de continut online, sau Public Relations.

Inca o data mi s–a confirmat ca oamenii sunt mai pregatiti sa faca o schimbare (fie ca ea inseamna si disciplina de a face zilnic anumite lucruri) daca-i tine cineva de mana. Sigur ca pentru trainer e o paine buna de mancat dar… de ce nu constientizeaza oamenii ca schimbarea vine mai intai din interiorul lor si ca daca fac altii treaba in locul tau nu se va intampla schimbarea?! Cei care sunt campioni – care sunt in primele locuri in clasamente (indiferent de aria lor de activtate)  – au disciplina si ordinea, organizarea in sange. Nu merge cu sa te urci pe umerii altuia decat pentru ca sa vezi putin dupa gard, oricum umerii obosesc si posesorul lor te da jos.

Asta a fost o buna lectie pentru mine sa fiu, in dreptul meu, si mai atenta – sa fac un efort si mai mare , constant – pentru schimbarile pe care le vreau in viata mea.

Am luat decizii proaste

Destul de multe. Prima jumatate de an am consumat-o investind timp (si ceva bani, dar timpul e mai valoros) intr-un proiect de echipa care m-a invatat o lectie importanta: nu te aseza intr-un business comun pana nu stabilesti exact limitele si sarcinile fiecaruia.

Prietenia n-are nicio legatura cu business-ul. Mai ales cand asteptarile, intentiile si capacitatea de munca sunt diferite.

Am pierdut prietenii.

Pluralul de la prietenie. Nu i-am pierdut pe oameni, dar undeva pe drum am evoluat diferit si avem asteptari diferite de la viata, asa ca mergem pe drumuri diferite. Sau ne-a doborat ego-ul si dorinta de a face prea mult pe plac altora din exteriorul prieteniei noastre, in defavoarea a ceea ce construisem.

Spun mereu ca oamenii isi schimba nevoile, nu caracterul. Si am invatat sa am relaxarea sa inteleg ca oamenii au alte nevoi in perioade diferte de timp din viata lor. Si alte prioritati. Si eu la fel. Asa ca pierderea (sau intreruperea) unei prietenii e inevitabila in viata, o primesc cu o emotie moderata.

Bine, mi s-a intamplat anul asta ca o prietena pe care o ajutasem sa fie intr-un proiect sa lupte strajnic sa ma scoata dintr-un alt proiect in care eram implicata de un an. Dar… invatam din greutati, nu din premii si ceremonii fastuoase.

Daca ma bucura ceva din ce am invatat anul acesta este ca acum ma pot detasa de mizerie fara sa vreau sa o spulber cu totul din jurul celorlalti. Obisnuiam sa-i anihilez pe oportunisti si impostori si sa nu le mai ofer posibilitatea sa –si desfasoare viata in mediile in care ma invart. Acum doar ii ignor pentru ca mi se pare o mare pierdere de timp sa le urmaresc actiunile: multi oricum sunt ca viermii – ii tai pe din doua si pot trai in continuare.

Ce fac ceilalti e problema lor. Ma rog, si nevoia lor.

Am castigat prietenii.

Te intalnesti pe drum in viata cu oameni despre care spui ”unde ai fost pana acum? Cat de mult semanam/ ne completam” si te bucuri de intalniri cu tot sufletul. Am avut norocul sa mi se intample asta (si) anul acesta.

E un loc bun sa-mi cer scuze pentru cat i-am batut la cap pe prietenii mei cu diverse lucruri care tin de performanta si de etica. Ma iertati, ma iertati, ma iertati. Singura mea scuza e ca vreau sa va fie bine, chiar daca pentru lumea in care traim ”binele” se masoara fara etica si fara bun simt. Pe termen lung, stiu sigur ca noi vom castiga:)

Am scris mult mai putin decat in anii trecuti…

In avalansa de statusuri, de poze, de marturisiri doar pentru a capta atentia, am dezvoltat un reflex inainte de a scrie ceva, ma intreb: E relevant pentru cineva? E nevoia mea de atentie?

Si daca trece de aceste doua filtre, textul va fi publicat, daca nu… nu-i problema, ego-ul meu invata sa se curete.

Cristina_Bazavan_02

… dar am citit mai mult

Bine, am inceput sa si ascult carti pe drumurile mele lungi sau in timp ce pregatesc mancare in bucatarie. Am Audible de la Amazon si sunt carti pe care le iau in formula audio. Mai am si cateva podcasturi preferate pe care le ascult, am sa scriu zilele viitoare despre asta. (si recunosc, o vreme m-am trezit si la 4 dmineata sa termin de citit niste carti complicate la ale caror lansari trebuia sa vorbesc: deci am facut eforturi in plus pentru citit)

In august si in decembrie m-am jucat putin pe instagram cu lecturile mele. Am facut proiectul #Ocartepezi.

Ma saturasem in vara sa vad doar fete in chiloti pe instagram (vara, soare, piscina) si-am zis sa fac o aroganta: sa pun in spatiul public ceva total opus. Nimic sexy, nimic lejer. Carti de citit. Misto, emotionante, motivationale, educationale, noi aparitii sau mai vechi. Proiectul mi-a adus aproape 300 de followers in plus in august si putin peste 100 in aceasta luna. Pe principiul #decisepoate. (toate cartile propuse pana acum in proiectul #OCartepeZi sunt aici)

Oricum, cea mai de succes fotografie a mea pe instagram e – cum altfel – cu chipul meu, oricat ar fi de la distanta, intr-un decor foarte simpatic (in biblioteca IQOS, pe care ar trebui sa o vizitati, detalii aici). De unde se vede treaba ca oamenii reactioneaza tot la ce sunt ei obisnuiti sa vada, dar… eu perseverez sa merg pe un alt drum, oricat ar fi de greu de parcurs.

Ce obtii usor, pierzi la fel de usor. De asta nu cred in retetele miraculoase de a avea succes in timp foarte foarte scurt.

In rest, am calatorit, am trait, mi-am ajutat prietenii, am spus cu glas tare cand am vazut o nedreptate sau o abatere de la bun simt, am penalizat impostura si ideea de a ne simti influencer- dumnezeu (aici e un interviu pe tema asta in care am explicat mai pe larg cum vad ideea de influencer), am ajutat prin strategii (si executie) campaniile de promovare pentru trei filme romanesti si pentru cateva piese de teatru, am participat la mai putine activitati publice decat in anii trecuti, am acceptat mai putine campanii publicitare, am vorbit la mai putine conferinte. Nu pentru ca nu as fi primit propuneri, ci pentru ca 2017 a avut alte prioritati pentru mine, cu riscurile descrise mai sus.

Sper insa ca am bucurat cu actiunile mele, oricare ar fi fost ele (in scris sau in fapt) cel putin un om mai mult decat anul trecut

In anii trecuti scriam in detaliu pe luni ce am facut pentru ca asta ma ajuta si sa-mi fac ordine in bilant, acum ma gandesc – e relevant sa cititi o insiruire complicata de lucruri (f multe din fiecare saptamana – calendarul m-ar ajuta sa scriu super detaliat) pe care le-am facut anul asta? Ajuta la altceva in afara ego-ului meu? – si prefer sa nu mai fac asta:)

2018 –  Year of Yes

In ianuarie 2017 citeam cartea Shondei Rhimes The Year of Yes despre cum a decis ca timp de 1 an sa ia in calcul foarte serios si sa spuna Da la cat mai multe (daca se poate, toate) proiectele personale sau profesionale care ii apar pe drum. Si despre schimbarile pe care le-a adus aceasta decizie in viata ei. (am scris pe blog, aici)

Ei bine, pentru mine 2018 va fi  year of yes.

 (atentie! Aici nu intra si nu vor intra niciodata oamenii care ma suna doar ca sa imi ceara ceva. Cel mai adesea sa-i ajut sa ”urce” in cariera. Si nu, nu vorbesc de meetinguri de consultanta. Cum nu intra si DA-urile spuse ca sa-i multumesc pe altii de dragul de a fi placuta.)

Mai am insa cateva zile pe care le savurez cu voluptate pentru fiecare NU pe care-l spun.

*

La multi ani, sa aveti un an frumos care sa va uimeasca prin intamplarile minunate pe care vi le aduce in cale.

(fotografiile care insotesc acest text au fost facute de Edi Enache cu cateva zile in urma, in casa Qreator -bd. Aviatorilor 8A. Minunatele camasi albe sunt Atelier Isabelle Vijiiac)

Cristina_Bazavan_1

1661
bazavan otherside 11Nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. (pentru Iqads)

Nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. (pentru Iqads)

articol aparut pe site-ul IQads

Pe Cristina Bazavan, multi o stiu si o urmaresc de pe vremea cand era redactor sef la revista Tabu. De 9 ani s-a mutat in online, pe blogul propriu, pe care l-a gandit inca de la inceput cu o etica solida la baza. E din garda veche de bloggeri, dar si-a adaptat comunicarea si la noile forme, migrand si spre Facebook si Instagram, cand e cazul.

In discutia noastra curenta pe care am pornit-o despre ce inseamna sa fii influencer in Romania, cum arata piata la noi si cum se lucreaza campaniile, Cristina e transanta: nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. 

 

Cand ai stiut ca esti influencer

Termenul de “influencer” mi se pare o prostie, imi cer scuze. E o eticheta care arata aroganta, ego cat casa si dorinta de a fi mai mare decat ailaltii, mai “dumnezeu”, mai “hitler”, dar nu in a face bine, ci in a “influenta”/ “manipula”.

Inteleg inventia lui din perspectiva publicitara, o eticheta interna in conversatiile publicitarilor pentru stabilirea unor afinitati pentru campanii (are o mai mare influenta la categoria cutare de public), dar oamenii din online care se numesc singuri “influenceri” sau se simt/cred “influenceri” mi se par niste aroganti mai preocupati de forma, de eticheta, si nu de fond, de continut.

Stiu niste bloggerite din zona fashion care au cateva sute de vizitatori pe zi care si-au scris in blog, la descrierea lor “influencer la {insert nume de familie}.ro”. Pe bune?! Mi-ar fi rusine sa fac una ca asta.

Nu ma consider un influencer, nu e tinta mea in viata sa influentez lumea in vreun fel, asta implica si o doza de manipulare.

Tot ce imi doresc este sa prezint informatii pozitive, frumoase, sa dau acces la o zona – care tine de arta, implicare sociala – la care oamenii nu mai sunt foarte atenti si sa las pe fiecare sa decida ce face in dreptul lui: daca va cumpara o carte, va merge la un film, va iesi in strada pentru o idee.

 

Responsabilitati de influencer

Nu inveti sa fii influent (daca “influenta” e ceva dobandit prin trucuri, nu e naturala, e o minciuna).

Influenta e precum charisma. Tu iti faci treaba cu onestitate, cat mai aproape de perfectiunea pe care o cunosti, si daca se intampla sa te urmeze lumea inseamna ca ai ceva in plus, natural. Dar care se bazeaza pe onestitate, nu pe manipulare.

Audienta pe care o am in online vine din faptul ca sunt responsabila cu ceea ce scriu, ceea ce promovez. Si nu invers. Adica nu m-a “apucat” responsabilitatea dupa ce am avut audienta. Dar asta e poate si datorita faptului ca de la inceput mi-am gandit blogul ca o revista, cu valorile si etica unei reviste.

 

Mod de lucru: cu agentia sau direct cu clientul

Lucrez si cu agentii si direct cu branduri. Am un agent care se ocupa de vanzarea blogului meu, l-am avut inca de la inceput. Cum spuneam, am gandit blogul ca un business, ca o revista.

Am colaborat cam cu toate brandurile mari care sunt pe piata din Romania si pe care le consum. Pentru ca e o conditie esentiala sa folosesc acele branduri, altfel nu ma implic in campaniile care nu se potrivesc cu viata mea si nu sunt relevante pentru publicul meu.

Am facut TOATE categoriile de continut. De la carte pana la articol, de la video pana la live-uri.

 

Tipuri de propuneri primite

Mai primesc si propuneri care sunt scrise de incepatori sau de cate un junior dintr-o agentie mare care nu stie despre mine multe lucruri.

Odata mi-au propus sa sustin un festival de teatru pentru care lucram, alta data sa filmez (in costum de baie) pe marginea unei piscine :-) si mi-a fost clar ca erau oameni care nu stiau nici ce scriu, nici ce fac sau am facut. Dar nu e o tragedie, eu stiu sa spun NU – si spun mult mai des decat accept campanii – si stiu sa spun intr-o formula politicoasa.

De 9 ani de cand am blogul am facut de la spoturi TV, ambasador de brand, campanii clasice cu postari despre produs asociat cu viata mea si pana la proiecte in care sponsorii au sustinut ideile mele departandu-se de la campaniile lor (ebook-urile pe care le-am scos anii trecuti sunt cel mai bun exemplu).

 

DOs and DON’Ts

Accept doar campaniile care stiu ca se potrivesc publicului meu. Stiu ca scriu pentru femei 25+, orientate catre cultura, arta, care au un stil de viata foarte bine definit si nu accept decat campaniile relevante pentru audienta mea.

Imi iau o marja de 2-3 zile de scris un text, pentru ca vreau sa am timp sa am si alte lucruri pe blog, nu doar publicitati.

In rest, nu exista don’t, pentru ca daca e ceva ce nu-mi place – produs, abordare – nu accept campania.

 

A marca sau nu cu (P)

Nu marchez cu (P) campaniile pentru ca nu accept sa scriu decat ceea ce cred eu despre un produs, nu dau copy paste la ceva, nu accept sa-si posteze altii reclamele lor – in forma lor – la mine pe blog.

In plus, mi se pare usor ipocrit sa pun (P) si sa scriu orice mizerie, doar pentru ca e platit. Sa ma ascund in spatele (P)–ului pentru orice as lua banii. Am un cod de etica intern si mi-l respect.

 

Rezulatele si cum le masuram

Am doar blogul, il masor cu Google Analytics. Au fost momente cand am avut cele mai viralizate articole ale lunii sau articole (interviuri, cel mai adesea) preluate de ziare si tv-uri, dar si momente in care, desi am muncit mult pentru un articol, n-a avut succesul la care ma asteptam.

Succesul unui articol nu tine doar ce ce scrii in el, ci si de timing – nevoia publicului de o anumita informatie, contextul general.

Unul dintre cele mai citite texte din 2011 (de exemplu, a fost pe locul 3 la nivel national in anul respectiv, dintre toate textele scrise pe bloguri) e o poveste pe care am scris-o despre Regele Mihai. Dar a contat nu doar intamplarea (am avut privilegiul sa fiu aproape de Casa Regala a Romaniei) ci si momentul in care am publicat textul, imediat dupa ce presedintele de la acea vreme – Traian Basescu – il jignise pe Rege. Iar oamenii voiau sa-si exprime – ca si mine – regretul pentru ceea ce se intamplase.

Am avut si campanii pe Instagram, si doar pe Twitter sau Facebook, dar baza muncii mele in online e blogul.

 

Fee-uri fixe sau negociabile

Am rate card, agent care se ocupa de vanzarea blogului, totul functioneaza ca o revista. Am insa si momente in care imi plac proiectele, oamenii nu au banii pe care eu ii cer in mod normal si atunci ii rog sa faca o donatie pentru una dintre asociatiile pe care le indragesc eu.

Si nu iau bani pe pentru a promova cultura. :)

 

Venituri: produci cat sa traiesti?

Sigur. La momentul la care am plecat de la revista Tabu (am fost redactorul sef pana in 2011) castigam din blog cat castigam la revista. Intre timp am mai crescut pentru ca am si investit in blog, in colaboratori, in proiecte.

Nu scriu pe/contra produse. :)

 

Starea pietei de la noi

Multa forma fara fond, multi oameni care cred ca lumea a inceput odata cu ei, ca ei sunt mici dumnezei.

Cu sinceritate, NU exista influenceri in Romania. Exista tineri cu audienta in online. Atat. Influenta se va masura/constata pe termen lung in ani.

Pro TV a fost un influencer, a schimbat ceva in mentalitatea oamenilor. Dar nu si-a pus aceasta eticheta, a construit pe niste valori, cu niste crezuri si cu multa viziune si-a miscat ceva in industria divertismentului, a televiziunii. Iar noi am constatat asta pe termen lung, nu in momentul marilor lor campanii, nu la momentul “faptelor” lor.

 

Obiectii si la ce mai e de lucrat

Prea mult ambalaj si etichete pompoase care sa defineasca oameni si prea putin continut profesionist. Dar e normal, suntem inca la inceput.

Imi aminteste de presa din anii ’90 cand totul era un “copy-paste” din reviste de afara si multa parerologie interna.

In ultima vreme, piata de publicitate in online a inceput sa creasca, asa ca si continutul se va mai profesionaliza.

A aparut, de exemplu, BRomania, iar ceea ce face Matei acolo – desi pare joaca, e multa stiinta. Si-l felicit pentru perseverenta si disciplina lui in munca.

 

Pe viitor

Am sa produc mai multe ebook-uri. Si probabil inca un site, pe o alta nisa, dar asta va fi public la anul.

septembrie 2016

2822
munti de branza lidl web(Magic) O Poveste dintr-un Craciun, surprinzator asa cum e…

(Magic) O Poveste dintr-un Craciun, surprinzator asa cum e…

Ne apropiem de Craciun, intram in febra cumparaturilor si a to do list-elor pentru inainte de vacanta.

Cum Sarbatorile si Craciunul nu sunt despre a alerga, ci a bucura si a te bucura, m-am gandit sa va povestesc despre Craciunul surprinzator asa cum e…

Acum cativa ani a fost o stire la televizor despre un baietel din Botosani care a caut de la etaj in timp ce incerca sa ajunga la serbarea scolara sa-l intalneasca pe Mos Craciun. Parintii nu avusesera bani si nu contribuisera cu daruri la serbare si nu voiau ca ala mic sa sufere ca nu primeste nimic de la Mosul asa ca-l inchisesera in casa.

Statea la un etaj inferior, s-a accidentat (dar nu f grav), numai ca povestea lui a ajuns la zeci de mii de oameni care s-au gandit sa faca ei pe mosul pentru copil.

Printre ei si eu. Am aflat adresa copilului, am cumparat online jucarii si ceva de mancare si am pus cu livrare in Botosani neaparat inainte de Ajun.

Pe 24 decembrie m-a sunat curierul, nu gasea adresa. Era pe strada copilului, dar blocul de 10 etaje avea 3 scari si eu nu aveam acest detaliu, doar etajul. Aproape ca-mi venea sa plang cand am vazut ca s-ar putea sa nu-i ajunga darul copilului. Si curierul – dupa ce i-am spus care e povestea, unde trebuie sa ajunga – mi-a promis ca face el cumva sa afle.

A revenit peste o alta jumatate de ora sa-mi spuna ca a sunat la mai multe apartamente, i-a intrebat daca stiu unde sta baietelul care a cazut de la etaj si l-a gasit, a urcat acasa la el si i-a dus coletul, are toata casa plina de jucarii si ca parintii lui plang de bucurie.

Si mi-a mai spus ”acum, doamna, nici nu-mi mai trebuie mie altceva de Craciun. Am vazut cum se bucura copilul acela si e cel mai frumos cadou, avea zeci de daruri in casa, e incredibil”.

Mi-a mai spus ca va suna la firma lui de curierat sa completeze adresa pentru colegi si pentru alti spiridusi ai Mosului care voiau sa-l bucure pe copil. Era super insufletit de intamplare si super emotionat.

Cred ca pentru pustiul din Botosani a fost un Craciun magic cu adevarat, dar pentru domnul curier cu care am vorbit la telefon a fost un Craciun despre credinta si bunatate, despre a ajuta fiecare dintre noi cu ce putem, despre a fi atenti la ceilalti.

Si cumva, pentru domnul de la firma de curierat cred ca a fost mai rewarding pentru ca a vazut ca, daca stim sa ne bucuram si sa ajutam, Craciunul e surprinzator asa cum e.

Pentru mine Craciunul este despre genul acesta de intamplari, despre spiritul lui Mos Craciun transpus in fapte umane, despre lapte cu scortisoara, portocale si alune, ciocolata calda si cozonaci.

Este si despre masa in familie, despre a petrece asezat, relaxat si a te bucura de ce ai in acel moment.

Este despre magia pe care o poti face tu pentru ceilalti si care ti se va intoarce inapoi inzecit.

Zilele astea am sa ma duc sa fac cumparaturi pentru Craciun si intre cumparaturile pentru masa de acasa, am sa mai iau cateva cutii cu bomboane cu crema de portocale Deluxe (am mancat zilele trecute si se topesc in gura) si am sa le daruiesc unor necunoscuti. Pentru putina magie, pentru un Craciun surprinzator asa cum e.

Puteti vedea toata gama gourmet Deluxe de la Lidl, aici. Cele mai multe dintre ingredientele de la masa noastra de Craciun vor fi din aceasta gama pentru ca sunt delicioase, o gama extrem de variata si de rafinata (crema de branza cu trufe e divina, la fel cea cu somon salbatic si cafea, iar camembert-ul e precum omatul) la un pret super accesibil.

Gourmet pentru un Craciun surprinzator asa cum e.

1200
lidl aperitif webBeautifully normal, sau cum sarbatorile pot fi si gourmet, fara fast

Beautifully normal, sau cum sarbatorile pot fi si gourmet, fara fast

Eu sunt o persoana careia nu-i place sa traiasca in fast.

Imi plac lucrurile minimaliste, mi se pare ca mai putin inseamna mai mult si nu mai am de multa vreme dorinta de a demonstra cu forta ceea ce stiu (ca experienta personala sau profesionala).

Zilele trecute am fost invitata la o emisiune la Radio Guerrilla – Roz by Carla Teaha – si vorbeam cu gazda emisiunii despre cat de mult ne pierdem vremea pentru ca ne intereseaza perceptiile altora despre noi.

Ma numar printre norocosii care au reusit pe drumul vietii sa inteleaga ca e absolut inutil sa-ti pese de gura lumii si ca e mult mult mai folositor pentru dezvoltarea ta ca om sa te concentrezi sa mergi frumos pe drumul tau, cu crezurile tale si cu lucrurile pe care le inveti zi de zi.

Am cumva privilegiul de a putea alege cum continua si evolueaza experienta mea profesionala si care sunt oamenii cu care imi doresc sa ma insotesc in viata.

Dar cum spuneam, nu-mi place sa traiesc show off…

*

Sunt foarte aproape de conceptul #beautifullynormal. Am scris de mai multe ori de-a lungul timpului despre frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte, a micilor intamplari „normale”/ „banale”/ „uzuale” care construiesc fundatia noastra ca oameni.

Viata nu e facuta din extraordinar pe linie continua ci din multe intamplari imperfecte dupa regulile altora, intamplari care prin emotia si energia celor care ne insotesc devin memorabile pentru noi.

*

Sa nu credeti ca de Sarbatori ma apuca extravagantele. Sigur ca sunt preocupata sa fie o atmosfera festiva in casa, sunt atenta la decoratiunile de Craciun (pe unele le am de ani si au fiecare cate o poveste care insoteste o amintire) si ma preocupa mesele si intalnirile de Sarbatori cu cei apropiati.

Dar nu-mi place risipa. Nu e vorba de zgarcenie, nu gasesc rostul pentru care sa facem lucruri in exces mai departe de nevoile noastre.

Anul asta am descoperit gama gourmet de la Lidl, Deluxe, si viata mi-a devenit putin mai usoara in ceea ce priveste masa festiva. Am trecut deja printr-o experienta de intalniri cu prietenii in zilele libere de Sfantul Andrei + Zi Nationala, completata cu intalnirea cu Mos Nicolae.

M-am descurcat minunat cu produsele Deluxe de la Lidl, cu cumparaturi care au echivalat cu un cos plin (vedeti foto de mai jos) si au costat sub 150 de ron ( vedeti foto cu bonul).

cumparaturi lidl web

bon cumparaturi lidl web

Nu stiu daca ati testat pana acum aceasta gama, dar ce imi place mie foarte mult, dincolo de pretul atractiv pentru fiecare produs este cantitatea. Ai un produs de lux la un gramaj decent, poti pregati aperitive sau feluri principale pe numar de portii, fara sa fie risipa.

Desigur, m-am intrebat cum naiba reusesc sa mentina o asemenea calitate si produse, practic, luxury (este divina crema de castane, iar galustele cu pesto sunt… aoleo, aoleo nici nu stiti cate am mancat), la preturi atat de mici si singurul raspuns rezonabil pe care il am este ca … e un cadou pentru clientii Lidl.

Daca tot mergi pentru cumparaturile de sarbatori pentru ca poti cumpara orice – de la decoratiuni pentru brad pana la mancare – sa ai parte si de delicatese. De asta e o gama sezoniera, de asta nu mai gasesti unele produse in versiunea de Pasti cand reapare gama.

Nu stiu daca ati descoperit aceasta gama, daca nu ati testat-o inca va recomand cu incredere sos-ul de hrean cu portocale sau mustarul cu ananas care vor face magie in diverse combinatii cu pate sau carnuri… cum va recomand pasta de anghinare sau cea de masline si cu capere si ansoa…

sosuri lidl web

Iar cipsurile din legume la gratar… sunt mai mult decat perfecte in zilele friguroase de iarna, acum cand ne vom instala brazii de Craciun, ne vom face ceai sau ciocolata cu scortisoara si vom avea cate o carte (sau un film) alaturi intr-o dupa amiaza relaxanta.

Zilele viitoare am sa va mai arat pe Instagram dintre mancarurile pe care le pregatesc in aceste zile cu un singur scop: sa va fac sa va ganditi ca in Sarbatoarea Craciunului nu este vorba despre cea mai pe trend beteala sau cel mai scump glob sau cea mai incarcata masa daca nu-ti doresti cu adevarat acele obiecte sau nu ai atat de multi oameni la masa.

Craciunul se traieste asa cum simti, exista frumusetea linistitoare a lucrurilor pe care nu le faci sub presiunea lui “asa zice lumea”. Si… odata ce ai vazut ca poti de Craciun sa traiesti #beautifullynormal, exista o posibilitate ca si in oricare alta zi din an sa faci lucrurile dupa cum simti, nu dupa cum iti dicteaza lumea.

Pentru ca traiesti pentru tine, nu pentru altii… despre asta e #beautifullynormal .

P.S. In cover foto e o crema de branza cu somon salbatic si …caffea. cea din centrul fotografiei, #casastiti

8268
drumMoartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

Moartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

X a pierdut lupta cu viata…

E o exprimare sablon in Romania, la fel ca aceea cu ”s-a dus la ingeri” sau cea cu ”dumnezeu avea nevoie sus de el pentru…” si treceti aici orice servicii – de la gatit la prestat distractii artistice.

Oamenii ar trebui sa fie mai responsabili cu ceea ce spun in spatiul liber despre moarte. Mai intelepti. Ca sa nu provoace spaime si frici inutile.

Si nu ma refer doar la cei de la tv, desi de la ei pleaca aceste exprimari si sunt validate si pentru cei care vorbesc in spatiu public al social media.

Moartea e o certitudine, de cand ne nastem stim ca o sa murim. De ce privim viata ca pe o lupta cu moartea in loc sa o privim ca pe o calatorie spre ceva ce oricum stim ca vine?

De ce preferam incrancenarea unei ”lupte” cu presiunea de a iesi castigator (dezvoltata intens intr-o epoca concurentiala) si dezvoltam astfel frici, spaime?

Viata traita relaxat ne ajuta sa ne bucuram mai mult de ce ni se intampla. Sa valorificam mai mult fiecare clipa. Moartea e o certitudine. O putem amana cu medicina moderna, dar va fi acolo undeva in viata noastra.

Si nu ne ajuta nicio incrancenare.

2075
drumDaydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Daydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Acum 3 ani scriam despre obiceiul meu ca, la oboseala, sa visez cu ochii deschisi la lucrurile care mi-ar aduce bucurie daca s-ar intampla.

Nu sunt genul care sa isi doreasca bani, case sau masini… Nu sunt cel mai bogat om din lume, nu pot sa-mi iau iahturi sau sa imi iau liber un an de zile si sa plec in jurul lumii prin hoteluri de lux (desi asta cred ca e realizabil si cu bani mai putini), dar am o viata decenta si fac lucrurile care-mi plac.

Eu imi doresc intalniri si experiente. Fapte care sa se transforme in amintiri.

Aseara mi-am dat seama ca, intr-un mod magic, nestiut de legile rationale, lista pe care o facusem acum 3 ani e indeplinita aproape complet… desi erau lucruri super complicate pe ea.

Imi doream sa-l vad pe Kevin Spacey. (Rezolvat. L-am vazut in Richard III-lea la Old Vic in Londra).

Imi doream ca minunatul coregraf sau dansator Akram Khan sa ajunga si la Bucuresti pentru  ca si romanii sa-l descopere. L-am vazut in multe orase europene in turneu (sunt un fel de groupie), stiu cat de speciale si emotionante sunt show-urile companiei lor si imi doream atat de tare sa-i vada si romanii ca am zis ca muncesc un an de zile gratis la departamentul comunicare pt compania care-l aduce (s-a intamplat gratie JTI, am muncit doar pentru comunicarea show-ului nu mai mult, JTI au fost generosi cu mine:) ).

Imi mai doream “sa mi se ofere sansa sa o iau de la inceput. in orice. pentru ca sunt minunate inceputurile cu adrenalina lor.”

Si mi s-a intamplat asta de cateva ori in multe proiecte profesionale, ba chiar si in viata in astia trei ani. Desigur, a incepe ceva inseamna ca altceva s–a sfarsit si ma bucur ca am avut relaxarea sa nu pun presiune pe mine pentru niciunul dintre “sfarsituri”.

Imi doream sa o vad pe Juliette Binoche si scriam ”ea poate sa fie si pe o scena si eu in sala, la cativa metri distanta, mi-ar fi de ajuns ca sa-i simt energia”.

Am o relatie speciala cu filmul Blue al lui Kieslowski in care doamna Binoche detine rolul principal. (Multi ani am avut in dormitor afisul matrita al acestui film, un cadou nepretuit de la un prieten care stia cat de mult iubesc acest film.)

Se intampla sa o vad pe doamna Binoche la sfarsitul acestei saptamani!!! Desi m-am straduit sa-mi cumpar bilete prin orase europene pe vremea cand era in turneu cu spectacolul lui Akram Khan de dans (doamna Binoche are curaj si experimenteaza mult), se intampla sa o vad duminica la .. Institutul francez din Bucuresti la o intalnire cu presa si apoi luni in spectacolul care inchide Festivalul National de Teatru!!!

Si acum mi se pare imposibil si magic si…cum vreti, ca Juliette Binoche vine in Romania la sfarsitul acestei saptamani!!!

*

M-am uitat pe wishlistul respectiv, de acum 3 ani. Mai sunt acolo doua lucruri care sunt… pe cale sa se intample, sper… cele mai realizabile de fapt pentru ca realizarea lor tine de actiuni pe care trebuie sa le fac eu.

Sa tin in brate un Koala si/sau un ursulet panda

Sa imi petrec o vacanta in locul unde s-a filmat Lucia e il Sexo, un sat de pe o insula spaniola pustie, cu case care par create din lut. Insula e numeste Formentera.

In dimineata aceasta am cercetat cum pot ajunge acolo (prin Ibiza se ajunge) si mi-am luat bilete pentru primavara cand va fi cald, dar nu vor fi foarte multi turisti.

*

Wishlisturile noastre sunt un mélange straniu de karma, intamplarile sortii si actiunile pe care le facem.

Intamplarea cu doamna Binoche care vine la Bucuresti m-a facut sa ma gandesc asa: daca intamplarile sortii si-au facut magia in lista mea de dorinte, eu ce mai astept?!

Ceea ce va doresc si voua.

 

aaa, imi mai doresc sa vina candva la Bucuresti Kevin Spacey cu un spectacol… sa se bucure si romanii de el.

las asta aici si revin peste 3 ani:)

 

 

2892
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!