Tag : personal

familie1afectiune

afectiune

in limba romana cuvintul afectiune are doua intelesuri greu de purtat, cu onestitate, pe termen lung.

primul sens pentru “afectiune”, conform DEX, este   “simpatie, prietenie, dragoste fata de ci­neva” , cel de-al doilea sens e folosit doar in situatii de political correctness pentru ca sinonimele lui sunt mai putin pretioase.

cel de-al doilea sens exprima ceva negativ  ” boala, stare patologica a unui organ”

acelasi cuvint, doua intelesuri diametral opuse si momentul intilnirii lor – cind afectiunea (ca boala) trebuie imbracata in afectiune (ca dragoste, prietenie).

momentul ala e inceputul unor povesti din care invatam mereu.

 

 

 

2186
shutterstok lightlumina de pe drumurile pe care n-au fost altii

lumina de pe drumurile pe care n-au fost altii

intr-o inregistrare care a fost difuzata astazi la Smart FM, Cristina Stanciulescu cea care realizeaza Interviurile SMART, m-a intrebat daca nu mi-e frica sa merg pe drumurile pe care n-au mers altii, facind aluzie la faptul ca e parte din mine sa fac de cite ori este posibil lucrurile diferit de ceilalti.

in timp ce rostea intrebarea, mintea mea a asociat cuvintul “drumul”  nu in sensul metaforic, ci in cel direct si aveam in minte o autostrada sofisticata cu multe benzi pe care merge multa lume in viteza, dar si reversul – un drum pe munte, nici macar pietruit, ingust.

si mi-am dat seama ca, pe oricare dintre aceste drumuri, mi-ar fi frica daca ar fi intuneric si daca n-as stii ce se afla la capatul lui.

***

toti avem drumuri pe care mergem prima data prin viata, chiar daca reprezinta carari batute inainte de altii: cind ne indragostim prima oara, cind mergem la scoala prima oara, sau la primul loc de munca, sau ne mutam intr-o casa cu iubitul/(a), cind ni se naste primul copil sau… lista e lunga.

ce e “prima data” pentru mine poate sa fie banal pentru altul, dar si pentru el exista, astazi, acum, o prima data de la ceva. un drum pe care n-a mai fost.

toti avem frica de a merge pe un drum necunoscut, mai ales cind el pare salbatic, intunecat si nici nu stim foarte bine unde duce.

doar ca daca stam si ne ascultam, daca ne preocupam sa ne luminam mintea, reusim sa facem lumina si pe carile pe care mergem.

frica dispare intotdeauna in prezenta LUMINII.

*

despre asta i-am vorbit Cristinei Stanciulescu, despre a te lupta cu frica de a merge pe carari noi, luminindu-ti mintea.

despre constientizarea faptului ca cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra si nu in afara ei. si ca uneori cind noi nu putem face lumina, putem cere sprijinul prietenilor sau… oamenilor luminati. (si nu, n-are legatura cu religia ceea ce cred si scriu aic

daca te gindesti la asta cind ti se pare ca nu mai gasesti drumul apar din tine, sau de la cei din apropierea ta,  suficiente surse de energie ca sa se aprinda ceva lumina pe carare.

foto via shutterstock

1202
microfondespre relatii, compromisuri si frici – duminica la Smart FM

despre relatii, compromisuri si frici – duminica la Smart FM

putin mai devreme, in studioul Smart FM – la o inregistrare pentru duminica asta – Cristina Stanciulescu (care face interviurile SMART, cind nu e publisher Ringier si mama a unui baiat minunat pe nume Teo)  m-a intrebat cum vad evolutia cuplurilor – in contextul faptului ca intilnesc multi oameni, am acces la povestile vietilor multora, faimosi sau mai putin faimosi.

cind am auzit intrebarea primul gind (inca nu terminase de rostit toata argumentatia) a fost “in spatiul public e multa falsitate, dar nu e treaba mea sa o comentez”

am vorbit despre cum faptul ca ne-a crescut respectul de sine, iar increderea in propriile persoane (indiferent ca e vorba de femei sau barbati) ne influenteaza modul in care ne raportam intr-o relatie si cum nu mai luptam pentru relatiile noastre asa cum o faceau parintii sau bunicii nostri.

si ne e mai usor sa facem asta pentru ca nu mai exista presiunea externa “ce zice gura lumii” daca divortam, traim in concubinaj, traim singuri.

credem ca ni se cuvin lucruri de la celalalt; sa fim ascultati, sa fim rasfatati, sa fim ocrotiti. dar noi nu ascultam, rasfatam, ocrotim. suntem mai centrati pe sine si vrem sa obtinem lucruri pentru noi de la celalalt, dar nu oglindim decit in mica masura si asteptam oricum rapid rezultatele – validarea – pentru efortul pe care l-am facut.

iar cind lucrurile se strica, nu mai luptam sa le reparam. e ca si cum nu mai plantam nimic, dar vrem sa culegem recolta mereu. si cind pamintul nu mai e roditor, mergem sa luam din alta parte.

ne-a invatat societatea de consum ca e foarte usor sa obtinem altele rapid in loc. cu ceva costuri, dar le putem obtine. mai ales ca avem incredere in noi ca putem face asta.

numai ca e un lant trofic si la capatul lui cineva trebuie sa si planteze ca sa existe o recolta, cineva trebuie sa si taca daca toti vorbesc, cineva trebuie sa si ocroteasca, rasfete.

*

nu am verbalizat niciodata atit de clar niste lucruri importante din mintea mea si-i multumesc Cristinei ca a pus intrebarile corecte.

m-a mai intrebat despre compromisuri – si-am si povestit citeva dintre cele pe care le-am facut. despre frica pe care o simti cind mergi pe un drum pe care altii nu vor sa mearga, despre riscurile de a fi diferit de multime.

am conversat cit pentru doua ore de emisiune – cu muzici frumoase printre vorbele noastre. o sa puteti asculta dialogul, duminica, la Smart FM , de la 9 dimineata. la cafeaua de dimineata.

 

 

1241

“We walked every morning. We did not always walk together because we liked different routes but we would keep other’s route in mind and intersect before we left the park. ” Joan Didion

1176
curiozitateenergia dintre cuvinte

energia dintre cuvinte

am primit mesaje lungi pline de cuvinte frumoase care nu-mi spun nimic. am primit  mesaje in 2-3 rinduri in cuvinte foarte simple care transmit o tensiune si o emotie imense, dincolo de orice ar spune…

*

e o energie (pr)intre cuvinte pe care nu  poti sa o asezi cu mina, sau cu pixul pe hirtie, sau apasind pe taste.

e o energie care vine din energia mintii tale cind scrii/ spui ce ai de transmis.

ce lipseste celor mai multe scrieri pe care le citesc zilele astea prin prejur e tocmai energia asta. e un semn ca textele, dincolo de vorbele pompoase sau bine asezate ca sa maguleasca orgolii, sunt goale. sunt nesincere.

e ca in iubire – cind te faci ca iubesti si esti linistit orice s-ar intimpla pentru ca trofeul e cu tine… sau ai camioane pe piept si nu mai poti sa respiri pentru ca pentru citeva ore nu e linga tine.

tot o forma de energie.

1377
shutterstock_157580108un gind despre comunicare

un gind despre comunicare

toata lumea spune ca unul dintre cele mai importante lucruri in relatiile interumane, daca nu cel mai important, e comunicarea.

si ne gindim repede ca este despre a vorbi. sa ai curajul sa spui ce crezi si ce simti.

dar nu este despre asta. nu in primul rind.

este despre a intelege ce vorbesc ceilalti, in toate nuantele exprimarii lor, ca sa stii ce sa raspunzi. ca sa comunici si tu corect cu ei.

comunicarea e mai intii despre a asculta si a intelege, abia apoi despre a vorbi.

***

e doar un gind generat de comentariile de la un post de pe facebook, unde o singura persoana a prins nuantele exprimarii si-a raspuns in cunostinta de cauza. restul au comentat cu ce le-a placut lor sa se stie.

dar gindul asta m-a facut sa ma intreb cit de des suntem atenti la toate nuantele din exprimarile celorlalti inainte sa ne napustim sa comunicam.

***

foto via Shutterstock

(prin contract, fotografiile creditate  Shutterstock nu pot fi preluate fara o licenta a agentiei. va rog deci nu le copiati, ele se supun regulilor de copyright ale agentiei. acest cadru l-am gasit cautind dupa urmatoarele cuvinte cheie “comunicare” “oameni” “desen”)

1075
orasvaloarea adevarata sta in lucrurile simple… MODESTIA

valoarea adevarata sta in lucrurile simple… MODESTIA

am avut norocul sa intervievez multi oameni MARI; de la actori de Oscar care cistiga zeci de milioane pentru un film pina la sportivi care nu doar ca alearga 3 maratoane consecutive, ci cistiga medalii olimpice avind dizabilitati pe care altii le considera un handicap.

pastrez in minte intilnirile cu ei prin imagini care descriu detalii:

Vanessa Redgrave care mingiia un sal de casmir, cu o miscare foarte lenta si tandra, in timp ce spunea ca boala mamei ei a fost cumplita si-a transformat-o intr-un monstru;

ochii inlacrimati ai lui Vlad Ivanov cind povestea despre profesorul de la Scoala Populara de Arta din Botosani, cel care i-a sadit gustul pentru actorie;

unghiile foarte scurte ale Millei Jovovich, care tradau femeia practica, nicidecum diva pe care o promoveaza ca imagine publica;

relaxarea cu care Principesa Margareta a deschis usile dulapului de haine ca sa alegem dintre tinutele de zi orice mi s-ar fi parut mie potrivit pentru o sedinta foto.

privirea fotografei Annie Leibovitz – mereu in lateral, niciodata catre cel cu care vorbea – semn de o mare, mare timiditate.

zimbetul in coltul gurii al lui Toma Coconea, parapantist si alergator de multi maratoane, cind i-am zis “si cum te motivezi cand nu mai poti?” , dar si replica lui “nu ma gindesc niciodata ca nu mai pot”

imbratisarea lui Steve McCurry dupa ce i-am spus de ce cred nu se domoleste si la mai bine de 50 de ani pleaca prin colturile lumii ca sa fotografieze chipuri cu povesti.

(…)

am invatat de la ei – si de la multi altii pe care i-am intilnit de-a lungul anilor ca dincolo de orice parte cu glamour pe care ne-o imaginam noi sau pe care si-o pun ei ca ambalaj in aparitii publice, acasa fiecare dintre ei e la fel ca noi.

se sprijina zilnic in lucruri simple. si in vorbe bune. spuse din inima. curat, sincer.

toti oamenii MARI pe care i-am intilnit sunt de o modestie care te face sa regreti oricare dintre orgoliile tale.

 ei au fost pentru mine – si sunt zi de zi, pentru ca am norocul sa traiesc in apropierea unor asemenea oameni – cea mai buna dovada ca adevarata valoare sta in lucrurile simple.

***

  • Intra pe Bursa Cosmote Free si scrie si tu o poveste care vorbeste despre o valoare adevarata din lucrurile simple. poti participa la un concurs cu premii frumoase.
  • COSMOTE Romania revolutioneaza telefonia mobila prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al carui fundament este inovatia prin simplitate si comunicare nelimitata. Mai multe detalii despre oferta gasesti pe free.cosmote.ro; despre concursul povestilor despre valorile adevarate gasesti informatii accesand free.cosmote.ro/bursa.

 

1262
duodespre traume…

despre traume…

traumele sunt la fel ca eroii adevarati: nu stii ca exista in momentul in care le traiesti.

esti mult mai preocupat sa duci la capat ceea ce ai de facut, sa lupti pentru o forma de supravietuire sau pentru ceea ce ar putea insemna victoria.

dar, ca la eroii din razboaie, ele lasa urme.

*
acum ceva ani am avut o problema de sanatate si-a trebuit sa lupt cu toate fortele mintii si ale medicinii moderne ca sa inving neputinta trupului.

totul a inceput cu vorbele unui medic pe care-l presam, ferma, sa-mi explice clar cum stau lucrurile.

“imi pare rau, probabil ca nu mai ai mai mult de un an de trait”.

si dupa ce mi s-a taiat respiratia, iar 10 secunde au durat cit anul de care zicea, am auzit cea mai rece, clara, dreapta voce pe care am emis-o vreodata

“cum facem ca anul acesta sa fie frumos?”

i-am spus doar lui, celui care imi era partener de bune si de rele. n-avea sens sa ma ascund, mi s-a parut fair si onest sa-i spun si sa rezolv lucrurile cit mai repede. sa las lucrurile in ordine pentru toata lumea.

numai ca el s-a luptat mai mult decit mine si n-a vrut sa plece. si credeti-ma, cind o femeie vrea ca un barbat sa plece, face toate tumbele posibile ca sa rupa orice legatura.

au urmat citeva luni grele pentru trupul meu, dar si suportul lui neconditionat, zi si noapte. si cind totul s-a terminat, eu am incercat sa fac tot ce e posibil ca sa uit intimplarea. nu mai voiam sa vorbesc despre ce mi se intimplase, nu mai voiam sa tin legatura cu medicii si terapeutii care ma ajutasera, desi stiam ca intre noi se creasera niste legaturi frumoase.

el insa voia sa vorbim. voia sa inteleg spaima prin care el trecuse pentru ca timp de citeva luni se chinuise alaturi de mine.

dupa un an ne-am despartit; fusese atit de traumatizanta experienta pentru fiecare dintre noi (in feluri diferite de receptare), incit nevoile noastre de recuperare erau foarte mari. doar ca erau foarte diferite.

am avut nevoie de multa vreme, de studii pe tema si de discutii lungi cu oameni de specialitate ca sa inteleg ce se intimplase: in situatii din acestea, unii dintre partenerii de viata simt ca au facut un efort mare – poate ca nu la fel de mare ca al bolnavului, dar foarte mare dupa reperele lor – iar cind victoria a aparut, cind exista vindecare, vor creditul lor. vor recunoasterea lor pentru efort. cind nu o primesc – pentru ca bolnavul cel mai adesea vrea sa uite totul sau stie ca mare parte din greu l-a dus el – apar frustrarile.

situatiile de viata si de moarte te unesc pe viata, sau te despart rapid.

*

duminica ma gindeam despre ce as putea sa povestesc la TEDx Cluj (pe 2 nov) unde ar trebui sa impart din experientele personale din care am invatat ceva. mi-am adus aminte de intimplarea asta si-am pus-o pe lista scurta.

apoi mi-am dat seama ca n-o sa am suficienta tarie interioara sa o descriu in amanunt in fata unui public, pentru ca e inca greu de dus si oricum sunt foarte stresata cind trebuie sa vorbesc unei audiente.

in aceeasi seara, m-a sunat un prieten sa ma roage sa promovez o conferinta a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, si pentru ca a existat aceasta coincidenta de suprapunere de ginduri m-am hotarit ca a venit vremea sa povestesc intimplarea – fie si in forma aceasta, fara prea multe detalii.

ce am invatat din aceasta experienta?

mi-am propus si promis sa nu astept niciodata nimic in schimbul ajutorului pe care -l dau cuiva, iar asta – cu ceva efort si perseverenta – mi-a mai slefuit din ego.

am invatat sa apreciez verbal, prezent, nu doar in gind fiecare dintre gesturile frumoase si eforturile celor din jurul meu.

dar am avut nevoie de ajutorul altora ca sa prind curaj sa -mi iau angajamente pe termen mediu. inca mi-e frica sa fac promisiuni pe termen lung. stiu ca nu stim niciodata ce si cit inseamna “termen lung”.

***
la o scara mai mica, astazi stiu ca toate eforturile pe care le facem fiecare in cuplu se comporta la fel: cel care ajuta la dusul greului vrea si el validarea lui.

daca va recunoasteti cit de putin in povestea mea, incercati sa ajungeti la conferinta Fii bine cu tine.

are loc sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90). inscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. până pe 15 octombrie, tariful este de 80 de lei, iar după această dată este de 120 de lei. mai multe detalii aici.

***

pe mine ma mai ajuta sa stiu, exact asa cum spuneam la inceput, ca traumele sunt in strinsa legatura cu eroii. e o replica frumoasa in filmul Damaged care explica bine asta “Damaged people are dangerous. They know they can survive.” :)

1254
fereastra blocatacasa mea fara ferestre

casa mea fara ferestre

saptamina trecuta si putin din saptamina care se incheie am trait fara ferestre. am scris despre prima parte a experimentului meu – despre partea in care am fost scoasa din sarite literalmente – aici.

acum alte citeva lucruri pe care nu le descoperi decit atunci cind traiesti intr-o casa fara ferestre.

***
(la mijlocul experimentului am plecat 2 zile din bucuresti si am recuperat putin din soarele care-mi lipsea, dar pentru ca-mi propusesem sa traiesc o saptamina intr-o casa fara ferestre, luni si marti am continuat experimentul, cu mintea limpede si simturile treze.

***
o casa fara ferestre, in care nu patrunde DELOC lumina naturala e ca o inchisoare. daca ferestrele sunt bine imbinate la colturile lor, nu intra nici zgomot de afara, asa ca traiesti ca intr-o puscarie.

m-am gindit mult la comparatia cu puscaria si asta a si fost calea prin care am putut sa continui experimentul cu inca doua zile, desi initial aveam creierul pus pe bigudiuri.

poti sa traiesti intr-o casa fara ferestre si fara lumina naturala, si fara plante, si fara aer, si fara zgomotul porumbeilor de vis a vis sau cel al picaturilor de ploaie, doar ca traiesti ca un puscarias si tot ceea ce trebuie sa faci e sa exerciti un control foarte bun asupra mintii tale.

sa-ti cobori ritmul interior si sa-ti asculti gindurile. (bine, sa stai tu cu mintea ta, fara nimic altceva, citeva ore pe zi, poate fi un exercitiu si mai complicat)

doar ca mintea nu poate influenta sanatatea corpului decit in foarte putine situatii si doar daca ii dam corpului alimentele si sursele sale de energie; printre ele, e si lumina naturala.

***
nu stiu daca v-ati gindit vreodata ca fiecare casa are sufletul ei, preluat din energia celor care o locuiesc. simti asta nu cind intri intr-o casa locuita, ci intr=una in care n-a mai stat nimeni de multa vreme: e rece chiar daca soarele intra prin ferestre, e fara viata.

o casa fara ferestre se usuca la propriu: e ca o floare pe care o tii inchisa intr-un dulap.

***
m-am gindit mult de ce m-au invitat cei de la gealan sa fac experimentul asta: nu mi-au zis sa recomand niciunul dintre produsele lor, nu mi-au dat nicio alta indicatie decit “traieste o saptamina intr-o casa fara ferestre”.

abia in partea a doua a experimentului, luni cind am inceput sa caut pe net cam ce fac ferestrele pentru o casa, mi-am dat seama de ce.

nu punem pret pe ferestre, nu le dam atentie multa; eu – desi ma bucur de lumina pe care mi-o livreaza in fiecare dimineata – le bag in seama la curatenie, cind spal geamurile. atit.

pina la acest experiment habar n-aveam ca exista ferestre care “respira” care au niste fante speciale prin care circula aerul, cum habar nu aveam ca prostiile de usi de la baie cu termopanie, pe care le vad prin multe case, fac rau casei: pentru ca nu circula aerul se face igrasie. e absolut ineficient sa ai termopan la baie.

(eu locuiesc intr-o casa veche, cu usi de lemn si geamuri mari)

cum habar nu aveam ca exista case care isi pastreaza singure temperatura – nu mai au nevoie de incalzire – pentru ca au un sistem special de usi si de ferestre.

ce vreau sa spun cu asta? ca la orice lucru in viata, abia dupa ce suntem privati de el incepem sa-l apreciem mai mult.

cred ca de asta m-au invitat cei de la gealan sa fac experimentul.

mi-a placut; am avut de lucrat mult cu nervii mei in zilele astea:)

***

intr-o campanie paralela mai mult bloggeri au fost invitati sa ne dea sfaturi – mie si lui Arhi, care a facut si el acelasi experiment – despre cum sa traim in aceasta saptamina in casa noastra fara ferestre.
fiecare dintre noi a ales un premiant. pentru mine cistigatorul a fost Nota de subsol pentru ca mi-a dat sfaturi care ma invatau sa vad partea buna a lucrurilor. multumesc.

1881
Noul Philips Multicooker_lifestyle picture 2am un robotel care gateste singur singurel:)

am un robotel care gateste singur singurel:)

acum 2 saptamini spuneam ca sunt atit de ocupata si de alergata ca mi-as dori sa cumpar timp sau macar sa existe pentru fiecare dintre operatiunile casnice care imi ocupa timp cite un robotel.

pentru spalat aveam masina, pentru curat aveam aspiratorul, pentru gatit spuneam ca imi doresc sa se inventeze un robotel

ei bine saptamina trecuta l-am primit pe robotelul care gateste singur singurel, un multicooker Philips cu 12 programe de gatire si 22 de setari de temperatura.

bine, nu m-am prins din prima ca sunt 22 de setari de temperatura, dar am descoperit pe parcurs.

am gatit intre timp una dintre mancarurile mele preferate – pilaf – pe care n-am niciodata timp sa o pregatesc intrucit trebuie sa stai linga aragaz sa mesteci in oale in timp ce se prepara.

*

imi cer scuze catre toate doamnele si toti domnii care au transformat gatitul intr-o arta, mestesugind delicatesele, temperaturile si timpii de gatire, eu am gasit solutia mult mai simpla si la fel de gustoasa.

pentru mine a gati inseamna sa poti sa faci ceva cu 10 minute de munca, sa miroasa minunat in bucatarie in timp ce se prepara si sa fie f frumos si gustos in farfurie.

asa ca doresc sa va imaginati cam ce soc a fost cind am venit de la Festivalul Enescu acasa pe la 8 jumatate seara, dupa o zi in care plecasem la 8 dimineata si alergasem mult pe la intilniri, si am auzit clasica intrebare “ noi ce mincam?”, iar eu am adus mincarea la masa in mai putin de doua minute. totul frumos aranjat in farfurie, si cu vinul potrivit. intrebarea urmatoare a fost “sarbatorim ceva?”, cum am raspuns “nu”, s-a mai auzit un sir de intrebari “vrei ceva? s-a intimplat ceva?”

smekeria cu frumuselul asta mic este ca poti sa pui in 10 min dimineata ingredientele in el si sa-l programezi sa inceapa sa gateasca peste 6-8 ore ca mincarea sa fie gata preparata cind ajungi acasa. oricum are un sistem foarte destept care-ti tine mincarea incalzita dupa ce o gateste pina cind ajungi acasa.

masa a fost delicioasa si-avea gustul pilafului facut de mamaie pentru ca era cu pui de la tara, iar robotelul are un sistem prin care distribuie caldura uniform in vasul de gatire asa ca alimentele isi pastreaza gustul intact.

bine, robotelul de gatit multicooker Philips vine la pachet si cu o carte de retete in care sunt si prajituri. n-am ajuns sa prepar si asa ceva dar abia astept sa-mi sochez familia urbana cu o prajitura pe care am gatit-o eu.
dar cum vine in curind ziua mea, am timp de noi experimente.:)

*
desi are o capacitate pentru a gati simultan 6 portii, robotelul simpatic nu e foarte mare in diametru si mie mi-a avut loc undeva intre frigider si aragazul clasic, adica e foarte adaptabil la spatiul din bucatarie. si in afara de pilaf am facut si o supa de legume, omleta dimineata (pt ca o programezi de seara si dimineata doar o pui in farfurie:) ), pui

il vedeti in fotografia de mai sus, cum stiu ca imi va fi tovaras de cursa lunga as vrea sa-i pun un nume: ma ajutati? ce nume credeti ca i se potriveste?

P.S. Moolticookerul Philips costa 519 ron si intra in magazine la sfirsitul lui octombrie. Poti gasi mai multe detalii despre el pe www.philips.ro/cooker si pe www.facebook.com/acasacuphilips

P.P.S le mai multumesc inca o data prietenilor de la Philips pentru un asa dar minunat care imi va aminti zilnic de ei si voi fi mai responsabila ci ce scriu stiind ca imi citesc blogul.

4272
jurnalismcontentul online de la mesaj la masaj – sau un studiu de caz Rosia Montana

contentul online de la mesaj la masaj – sau un studiu de caz Rosia Montana

despre comportamentul consumatorului si impactul contentului online
speech la IAB FORUM

buna ziua,
pentru ca tema din acest an a conferintei face referire la comportamentul consumatorului, m-am gindit sa va prezint o situatie pe care nu o veti gasi in niciunul dintre sondajele pe care le veti face printre consumatori si care , totusi, prezinta o tendinta a contentului online.

numele meu este cristina bazavan, sunt jurnalist freelancer, am un blog bazavan.ro si – in raport cu restul lumii – obisnuiesc sa spun, cu auto ironie, ca sunt nimeni pe drum.

adica, chiar daca am facut citeva lucruri in meseria mea de-a lungul timpului – am facut parte din echipa care a creat europa fm, am reformatat radio 21 la sfirsitul anilor 90, am ajutat la lansarea radio guerrilla sau am publicat la revista tabu al carei redactor sef am fost citeva articole care au schimbat legi in romania – chiar daca am avut acest parcurs profesional, ma bucur ca pot sa merg pe strada fara sa ma stie nimeni.

pina acum 2 saptamini nu mi-am imaginat niciodata ca e grav ca am povestit pe blog ca locuiesc linga un cinematograf si pentru ca am ferestrele in curtea interioara, unde sunt si ferestrele cinematografului, aud filmele inainte de a le vedea.

ei bine , acum 2 duminici, la prinz, foarte aproape de casa mea si de cinematograful in cauza, un tinar a venit si m-a agresat. stia foarte exact cine sunt si era foarte suparat ca nu ies in strada la meetingurile contra rosia montana.

nu e confortabil sa apara cineva pe strada care sa te imbrinceasca si sa urle la tine “coruptilor, jigodiilor, v-ati vindut celor de la rosia montana”, dar am trecut peste situatie plimbindu-ma vreo ora prin magazine ca sa ma linistesc si, mai ales, cu o paranoia in minte: sa nu care cumva sa inteleaga tinarul care e scara blocului in care voi intra.

agresiunea tinarului a venit pe fondul unor articole scrise in online despre cum exista niste bloggeri cu audienta care nu iau atitudine pro sau contra acestui subiect. fiind chiar somatii cu tema “trebuie sa scrieti. sunteti lideri de opinie trebuie sa scrieti, trebuie sa stim ce credeti”.

dupa acest incident am scris un text pe blog despre respectul pe care=l am pentru cei care s-au unit in strada, despre cum cred ca e un semn ca societatea civila prinde viata, dar si despre faptul ca eu nu-mi doresc sa fiu acolo printre ei. descriam incidentul, si spuneam ca imi doresc sa traiesc intr-o tara in care vorbele “am sa ma lupt pina la ultima picatura de singe ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine” sa fie respectate. si ca mi-ar placea sa gasesc printre pancardele de la meetinguri si una cu acest mesaj.

rezultatul?
in doar citeva ore a aparut un facebook ad cu textul “jurnalista Cristina Bazavan a fost agresata de un protestatar din Piata Universitatii” cu link la articolul meu.

agresiunea nu fusese in Piata Universitatatii, eu nu fusesem agresata la miting ci la prinz, in mijlocul zilei. dar textul a fost astfel asezat incit sa creeze aceasta mica – sau mai mare – confuzie.

cineva a folosit textul meu ca sa induca o stare, sa transmita un mesaj. desigur, fara sa-mi ceara acordul.

nu ne putem gindi ca a fost un cititor care era atit de incintat de creatia mea literara incit s-a gindit sa o promoveze lumii cu mai mult de un share pentru ca, simultan, un alt text, al lui zoso, despre prostiile pe care le -a spus la tv remus cernea, unul dintre reprezentantii celor din piata, a avut un tratament similar.
o reclama pe facebook cu link.

daca privim detasat. in doar citeva ore am fost agresata de doua ori, de fiecare dintre partile implicate in aceasta disputa. ambele situatii fiind foarte grave.

care au fost consecintele pe mai departe?

sute de mesaje pe blog cu injuraturi si amenintari – cele mai multe au vazut tasta delete, dar cele care spuneau ca sunt proasta, frivola si , posibil, prostituata (cu un cuvint mai direct), dar cu siguranta o tradatoare de tara, vorbe exprimate intr-un limbaj fara injuraturi sunt publice.

cel mai emotionant si mai greu de dus mesaj a fost scrisoarea unei tinere care mi-a spus ca a facut pancarda despre care am zis si a plimbat-o prin piata, si ca – asa cum eu le cer sa citeasca carti si sa vada filme, iar ei o fac , si eu acum trebuie sa ies in piata pentru ca ei – cititorii imi cer asta.

prima mea reactie a fost sa-i raspund “ok, dar eu nu va iau la bataie daca nu cititi cartile pe care vi le recomand”, dupa care am stat si m-am gindit ce e dincolo de aceste vorbe.

nu mi-am pus niciodata problema ca oamenii se identifica atit de mult cu ceea ce scriu pe blog. obisnuiesc sa scriu despre carti, filme, expozitii, spectacole de teatru sau de dans, dar nu m-am gindit niciodata ca exprimarea mea “sa o cititi, sa o vedeti etc, va rog” poate avea o asemenea proiectie personala.

pentru mine sunt lucruri care mi-au placut si in care cred, dar nu m-am gindit ca vor suna ca o obligatie pentru cei care ma citesc.

mi s-a parut frumos si demn de lauda ca acum 2 ani cind am anuntat ca merg la londra la un spectacol al lui kevin spacey si am aratat de unde mi-am luat bilete, 15 oameni si-au cumparat si ei bilet la teatru. ( am primit discount de la agentia de bilete, dupa aceea, pentru ca aveau tracking si asa am aflat.)

influenta pe care am avut-o atunci, pentru ca era intr-o zona pozitiva, mi s-a parut dragutza. zilele astea exact aceeasi influenta s-a intors impotriva mea.

zilele astea am invatat, the hard way, ca distanta dintre mine si cititorii mei este foarte foarte mica. pentru ca ma citesc zilnic si fac lucruri pe care eu spun ca le fac, ei incep sa se identifice cu mine. si au o problema serioasa cind eu nu mai sunt ca ei. sunt dezamagiti, tristi, ba chiar devin violenti.

asa m-am gindit ca de acum celebrele cuvinte ale inventatorului internetului Marshall McLuhan – the medium is the message au ajuns the medium is the massage.

pentru ca in dorinta noastra – a celor care scriem pentru un public – de a ajunge cit mai direct la el folosim un limbaj care “sa-i atinga” pe oameni , sa transmita niste senzatii, sa le dea o stare de bine, sau de disconfort, dar sa nu-i lase indiferenti. ca un masaj, de relaxare sau mai agresiv, cu scopuri terapeutice.

doar ca in masaj cind il atingi pe celalalt, distanta tinde spre zero incit si el te poate atinge pe tine si de aici agresiunea e foarte posibila.

intr-un mod straniu, si cum ziceam, in cel mai hard way posibil, zilele astea am descoperit ca odata ce iti expui parerile pe internet si ai in jurul tau o comunitate mare, propria persoana – cu parerile ei incluse – nu iti mai apartine: cititorii vor sa faci lucruri care sa le fie mereu pe plac (indiferent de ce iti place tie), iar publicitarii se folosesc – fara acordul tau – de ceea ce ai scris gindindu-se ca daca tot e in spatiu public, pot profita de parerile si comunitatea ta.

ar trebui sa fim mai constienti de schimbarea de perceptie care se intimpla pentru ca limbajul media s-a modificat: astazi ii spunem cititorului ce sa simta inainte sa citeasca “senzational, o sa fii uimit cind o sa citesti asta”, ii inducem in stirile tv starea pe care trebuie sa o aiba privind informatia – prin muzica aproape cinematografica pe care o gasim in jurnalele de stiri.

ii modificam astfel perceotia despre ceea ce inseamna informatie si cum trebuie ea receptata. ne straduim sa ajungem cit mai aproape de el, doar ca apropiindu-ne foarte mult exista si reversul medaliei: crestem agresivitatea in momentele in care nu mai avem aceleasi opinii.

dupa experientele din ultimele saptamini eu am inceput sa imi analizez si mai mult vorbele pe care le pun in spatiu public., daca pentru relatia cu cititorii mai am ceva de lucru ca sa rezolv aceasta anomalie, pentru relatia cu agentia care face publicitate / lobby/ social media etc pt rosia montana stiu exact care e solutia. avocatii.

acestea sunt doar citeva dintre mutatiile pe care le suporta contentul online si sper sa va fie de ajutor si dvs experienta mea in relatiile viitoare cu consumatorii.

va multumesc.

*
bucuresti 1 octombrie 2013

(acest text este inchis comentariilor)

1401
webstock (2)Matematica, muzica clasica si rock – sau de ce cred ca fiecare dintre noi putem fi “Doers & Innovators”

Matematica, muzica clasica si rock – sau de ce cred ca fiecare dintre noi putem fi “Doers & Innovators”

 (speech-ul de la webstock 2013 – Doers & Innovators)

 

cind Cristi Manafu m-a invitat sa vorbesc la aceasta conferinta, primul gind a fost: eu n-am inventat nimic, n-am ce sa caut acolo…. el s-a aparat si-a justificat alegerea, eu l-am ascultat politicoasa…

dar dupa aceea, am mai stat putin si m-am gindit si mi-am dat seama ca sunt citeva lucruri care ar putea fi considerate in categoria “celor care fac”.

pentru cei care nu ma cunosc, citeva cuvinte despre activitatea mea profesionala de pina acum.

am facut parte din echipa care a creat europa fm si unmele dintre campaniile promotionale create de mine in anii 2000 inca se mai fac anual la europa fm, am fost redactorul sef al revistei Tabu si am realizat citeva premiere jurnalistice cu acea revistaa, neatinse nici acum de alte publicatii, iar acum sunt jurnalist free lancer, produc continut pentru diverse companii si am un blog – simpa il numesc eu – bazavan.ro care nu seama cu celelalte bloguri din online – pentru ca eu obsnuiesc – m-am antrenat – sa ma uit putin altfel la lucrurile din jurul nostru.

as putea spune ca sunt unul dintre oamenii care stiu sa-si transforme dorintele in actiuni si sa si le duca la bun sfirsit. dar cred ca toti putem face asta, daca respectam niste lucruri. ca sa le intelegeti mai usor am sa va spun trei mici povesti din viata mea. care au legatura in ordine cu matematica, muzica clasica si muzica rock.

matematica.

mi-a placut matematica la scoala si m-a dus mintea sa avansez repede prin materie, asa ca profesorul meu din scoala generala, ca sa-mi tina interesul captat obisnuia sa ma provoace, imi dadea cite o problema si imi spunea ca pot sa fac ce vreau eu daca gasesc o rezolvare mai scurta si mai rafinata decit cea pe care o va prezenta dinsul.

era o mare provocare pentru ca era nevoie sa muncesc mult, sa citesc mult in paralel, dupa ce rezolvam problema sa ma intorc la ea din mai multe unghiuri ca sa caut cea mai simpla dintre rezolvari. iar asta ma obliga sa gindesc mereu… altfel, outside the box.

in toti cei 4 ani de scoala generala, desi am fost olimpic la matematica, am reusit doar de 3 ori sa am o solutie mai rafinata la probleme decit variantele dinsului si le tin minte pe fiecare dintre ele, dar exercitiul asta de a curata rezolvarea unei probleme mi-a schimbat definitiv modul de a gindi: m-a ajutat sa incerc mereu sa caut ceva si mai bun, si mai creativ, si mai rafinat. si-0am dezvoltat o voluptate a rafinarii lucrurilor pe segmente inchise.

muzica clasica

eu am fost un copil care a venit dintr-o familie saracutza, din parinti muncitori in Romania socialista. am avut bunici la tara, mi-am petrecut vacantele la islaz… cam ca La medeleni sau povestile lui Creanga.

tataie avea doi frati – cei mai destepti si mai realizati oameni dintre neamuri; amindoi mutati la Bucuresti: unul inginer – Ion, celalalt compozitor- Gheorghe.

Gheorghe Bazavan a fost primul om care a avut legatura cu creatia – in cea mai pura forma a ei –  pe care eu l-am intilnit.

eram preferata lui, desi veneam din doua lumi total diferite, iar eu cind il ascultam mi se parea ca vorbeste o alta limba. mi-a zis odata ca sunt rasata si ca asta nu e de la parinti, o am eu in singe… aveam vreo 10 ani si n-am inteles ce inseamna “rasata”, m-am dus si m-am uitat in dictionar si, pentru ca explicatia era legata de cai, mi s-a parut ceva rau.

gheorghe – zis unchiul gogu – a vrut sa ma invete muzica clasica, iar asta pentru mine parea mult mai complicat decit definitia cuvintului “rasat” din dictionar.

intr-o zi mi-a cintat la pian – avea un pian mare cu coada intr-una dintre camerele apartamentului lui de pe Fainari si eu ma gindeam mereu “cum or fi urcat magaoaia asta uriasa la etajul 5?” – mi-a cintat deci intr-o zi la pian o gama si-a spus “sunt doar 7 note muzicale” si cu ele se pot face combinari infinite de muzici.

“n-are cum sa fie infinite pentru ca matematic vor da un numar finit combinatiile de 7”, am facut eu pe desteapta.

“ok, sa spunem ca sunt putin mai multe pentru ca ai tonuri si semitonuri si game diferite, dar ai sa vezi de-a lungul vietii tale ca vei gasi mii de cintece care nu seamana unul cu celalalt. iar asta nu are legatura cu stiinta, cu matematica ci cu simtirea si imaginatia oamenilor.

desigur, iar n-am inteles toate nuantele a ceea ce a spus. si n-am fost niciodata prietena cu muzica clasica. de fiecare data cind a trebuit sa stau sa ascult ceva clasic, m-am rasucit in scaun ca puiul la rotisor.

anul asta, la Festivalul Enescu blogul meu a fost partener. am fost intr-o zi sa ascult Simfonia nr 1 a lui Enescu si s-a intimplat ceva straniu. m-am asezat linga doamna Rodica Mandache care mi-a spus: “cu muzica clasica e simplu, ori o asculti si-ti place, ori te doare capul si atunci sigur au facut ceva gresit oamenii de pe scena”

brusc nu mi-a mai fost frica sa ascult. nu mi-a mai fost teama ca nu as fi suficient de pregatita ca sa inteleg ceea ce au scris niste minti luminate de acum sute de ani.

si-asa s-a intimplat ceva magic: literalmente a fost ca si cum s-a deschis un culoar printre notele pe care le ascultam. am intrat intr-o lume noua si mi-am imaginat povesti frumoase despre ce ascult, am fost intr-un film al meu, cu emotiile mele.

si mi-am dat seama ca toti anii astia nu am fost prietena cu muzica clasica, nu pentru ca nu eram suficient de culta (n-ai nevoie sa fii cult pentru asta, e o prejudecata), ci pentru ca eram ca un copil care a invatat sa inoate, dar care se tine inca de marginea bazinului, fiindu-i frica sa -si dea drumul in larg.

si ca uneori, pentru a intelege creatiile altora trebuie pur si simplu sa te relaxezi, ca sa plutesti.

muzica rock

tot zilele astea am avut privilegiul sa inteleg o alta latura a ceea ce inseamna sa fii creator. desi am platit cu multi nervi pentru lectia asta.

de la inceputul anului lucrez cu trupa VUNK pe partea de comunicare – intr-un fel cam ceea ce am facut pentru europa fm, radio 21 sau radio guerrila – si baietii sunt acum in vrie foarte mare pentru ca au pe 3 octombrie un concert foarte important, poate cel mai important concert al carierei lor.

ei bine, acum citeva saptamini, ne aflam intr-o intilnire de lucru in care membri echipei discutau posibilitatile de inovatie tehnologica pe care sa le foloseasca in show. la intilnire se aflau managerul trupei, Cristian Stan, Cornel Ilie, liderul si creierul a tot ce se intimpal in VUNK si Gabriel Balan, cel care administreaza toate expunerea online a trupei.

 

propunerea mea era un proiect care multiplica efectul din sala catre alte citeva zeci de mii de spectatori, folosind social media – internetul in general. costa aproape 7000 de euro.

propunerea lor costa 20.000 de lire sterline si ii atingea exclusiv pe cei 5000 de spectatori care vor fi in sala polivalenta.

ne-am contrat foarte mult despre eficienta, despre costul pe cap de spectator al investitiei si efectul pe care il pot obtine solutiile propuse. n-aveam banii pentru niciuna dintre propuneri, dar logic era ca e mai viabil sa facem proiectul care costa mai putin si atingea mai multa lume.

ma rog, logic pentru mine, pentru ca ei o tineau una si buna: cel mai bun ar fi proiectul de 20.000 de lire sterline. pentru ca spectatorii vor trai niste emotii speciale, pentru ca show-ul va fi adus la un alt nivel in romania.

am plecat  necajita de la intilnirea aceea, a fost prima data de cind lucram impreuna cind lumile noastre erau fundamental diferite. chiar si faptul ca si ei incercasera multe minute sa ma convinga ca ideea lor e mai buna, desi puteau sa-mi spuna simplu “asta facem, gata”, imi arata ca si ei isi doreau sa fim – ca de obicei – pe aceesi lungime de unda in strategia proiectelor.

mi-am zis “ok, ma supun majoritatii pentru ca nu e proiectul meu, nu e business-ul meu, iar ei stiu mai bine decit mine unde vor sa-si duca afacerea”. dar a fost doar ca sa ma linistesc pt ca eram dezamagita, necajita ca se arunca in gol cu ceva care in mintea mea tinea mai degraba de ego.

a doua zi am primit un mail de la manager care, printre alte lucruri de rezolvat/comunicat, ma anunta ca … ‘facem credit la banca ca sa facem proiectul de 20.000 de lire sterline”

am fost: wtf????  mi s-a parut o foarte foarte mare nebunie.

am  avut nevoie de multe ore de gindire ca sa inteleg unde era diferenta dintre noi.

eu am fost si voi ramine pentru toata viata un spectator; ma voi bucura de emotiile si senzatiile pe care mi le vor oferi artistii de pe scene, cu gindul ca mi se cuvin, pentru ca am platit un bilet pentru asta.

ei sunt CREATORII si stiu ca daca nu controleaza/ initiaza ei senzatiile dintr-un show, spectatorii nu vor trece la nivele superioare ale emotiei. ei stiu ca doar de ei depinde cit de intensa poate fi amintirea spectatorului despre un show.

eu sunt  ca un copil care stie ca-si va primi doza de rasfat pentru ca a facut tot ceea ce trebuia, in cazul de fata si-a platit biletul de intrare.

ei sunt “parinti” pentru spectatorii – copii si sunt gata sa faca sacrificii care par nebunesti pentru ca acestia sa -se bucure de mult asteptata doza de “rasfat”. care trebuie sa fie de la o experienta la alta, mai surprinzatoare. si mai memorabila.

cind am inteles asta nu i-am mai considerat nebuni, ci m-am bucurat ca  tocmai am beneficiat indirect de o lectie despre a fi creator: daca vrei sa schimbi cumva lumea – trebuie sa risti si sa preiei actiunile in dreptul tau, in felul tau, cu crezul tau.

***

care e legatura intre aceste trei povesti si tema de astazi Doers & Innovators?

cum spuneam la inceput eu cred ca fiecare dintre noi putem in dreptul nostru, in partea noastra mica de lume, sa facem schimbari in bine fie si de citiva milimetri, dar pentru asta avem nevoie de citeva lucruri:

sa invatam sa transformam dorintele noastre in actiuni si sa le facem chiar daca pentru altii par nebunesti,

 

sa fim cu mintea deschisa si sa nu ne fie frica ca ne vor judeca altii ca nu intelegem lucrurile la standard, atita timp cit experienta ne atinge pe noi si ne invata ceva despre noi si despre ceilalti.

 

sa ne dam drumul in bazin si sa plutim, ca sa ne folosim si de alte simturi nu doar de logica pentru a cauta raspunsuri

 

si sa cautam de fiecare data solutii mai simple si mai rafinate, mai iesite din rind, la problemele pe care le intilnim.

 

si daca astazi ati ascultat si veti mai asculta povesti ale unor oameni care vi se par speciali si care va surprind si va emotioneaza cu realizarile lor, as vrea sa va ginditi diseara acasa ca fiecare dintre voi puteti face asta, ba chiar mult mai bine in interiorul lumii voastre, pentru proiectele voastre, pentru problemele care vi le puneti.

dar sper sa aveti ambitie si perseverenta ca sa gasiti o solutie mai simpla si mai rafinata decit a celor care v-au fost profesori astazi.

va multumesc frumos.

27 septembrie 2013

fereastra blocatanu mai am ferestre la casa

nu mai am ferestre la casa

nu mai am ferestre la casa, de luni.  adica am geamuri, doar ca ele sunt acoperite cu jaluzelele si draperiile. si vor ramine asa toata saptamina. iar asta imi face viata un iad, cind oricum nu era pe punctul de a fi vreun rai.

*

imi plac experimentele, mi se pare ca a te pune in situatii noi, iti arata alte cai despre pe unde poti merge – tu ca om, cu mintea si sufletul tau. de-a lungul timpului am facut o multime de experimente: am fost oarba pentru o zi, n-am vorbit mai multe zile, am incercat sa vad cum e sa traiesti intr-un scaun cu rotile.

asa ca atunci cind Gealan mi-a propus sa traiesc intr-o casa fara ferestre mi s-a parut un experiment care, inainte de toate, o sa-mi arate mie lucruri noi despre caracterul, temperamentul meu si-am zis foarte usor da.

ce n-am luat in calcul??

ca experimentul e intr-o saptamina in care am zeci de lucruri de facut pentru concertul VUNK, sunt speaker la Webstock ( intotdeauna vorbitul in public e un stres pentru mine; stiu ca nu credeti, dar e de la greu spre f greu), am in medie 3 intilniri pe zi si… din nu stiu care cauza nu pot sa dorm. adica de simbata noaptea, cind am dormit ca de obicei 4 ore, pina astazi cind scriu n-am reusit sa dorm mai mult de 2 ore pe noapte. (e o medie, au fost nopti in care n-am dormit deloc)

si, in aceste conditii, nu mai vad soarele acasa!!!

*

nu mi-am imaginat pina acum cit de important e soarele pentru mine.

ma gindisem ca o sa trisez la categoria “aer proaspat” pentru ca am aer conditionat care ia aer de afara. dar soarele?!  o, mamaaa.

sunt in faza in care, literalmente, de oboseala, stres si lipsa soarelui am nevoie de doua cuvinte spuse altfel ca sa ma incrunt si sa ma arat taioasa.

o casa fara ferestre inseamna pt mine ca trebuie sa stau tot timpul cu lumina aprinsa. cum ma deranjeaza lumina artificiala, am intins prin toata casa veioze cu intensitati de iluminare diferire – cam ca atunci cind mi-a explodat instalatia electrica dupa ce m-au inundat vecinii. una ramine deschisa si noaptea pentru ca altfel m-as lovi de mobile.

(abia acum am inteles cita lumina vine de la luna chiar si in noptile in care nu e luna plina)

sa nu ai habar cum e vremea afara decit daca te uiti pe site-uri? e foarte enervant pentru ca m-am intors de doua ori in casa zilele astea: o data sa-mi iau un pulovar, a doua oara (fix astazi) sa ma imbrac mai subtire.

ma enerveaza estetica locului pentru ca in dreptul ferestrei din camera in care stau cel mai mult timp, in mod normal stau niste flori simpatice. acum ele sunt scoase pe pervaz si nu le mai vad. e o draperie alba, care mascheaza locul. si-mi lipseste verdele de acolo.

cum imi lipseste, stiu, e un detaliu minor, dar imi lipseste tare , cum cade lumina pe la 4 dupa amiaza in casa mea, pe floarea de cafea.

fix ca in poza asta facuta acum citeva luni.

stiam ca lipsa soarelui duce la depresie, dar… e hardcore, credeti-ma.

cind o sa ma mai ordonez putin, si o sa ma mai linistesc, va spun si alte schimbari pe care le simt la mine. astea-s primele, organice, de suprafata. dar viata m-a invatat ca din experimentele astea iei lucruri mai profunde.

revin.

(daca as putea as dormi afara, asa cum incerc sa scriu de pe terase ca sa nu pierd soarele minunat de inceput de toamna si mirosul special care e in aer… dar trece si experimentul asta curind)

si arhi face acelasi experiment. puteti citi aventurile lui pe intuneric, aici

3809
radio-guerilladespre Radio Guerrilla, cum baietii nu vor povesti

despre Radio Guerrilla, cum baietii nu vor povesti

am fost pe drumul lor de astazi. stiu cum e sa vina cineva si sa-ti spuna “de miine produsul pentru care lucrezi nu mai exista. pur si simplu. asa vrem noi. aaaa, sau poate sa existe daca apare un cumparator.”

stiu cum e sa te trezesti dimineata ani la rind, sa te duci la munca stiind ca ceea ce vei face acolo va genera reactii – ii va bucura pe unii, ii va incrunta pe altii, va deschide niste minti sau va porni niste orgolii. dar orice-ar fi, munca ta ii va misca putin pe oameni, ii va scoate din amorteala. si pentru citeva clipe se vor gindi sa traiasca, sau sa simta, si altfel, dincolo de zona lor de confort.

stiu cum e sa faci bani pentru altii cu munca ta. multi bani care sa plece in “overhead-urile” din tabele… pentru ca faci parte dintr-un trust si nu poti sa te administrezi pe termen lung, trebuie sa-ti ajuti fratii acum, cind au nevoie. fara ca ei sa te mai ajute alta data pentru ca… asa e in viata.

stiu cum e sa nu te implici in niciun scandal si sa nu-ti pese de politica, dar pentru ca fratii tai – da, fix aia care ti-au luat cindva banii – sunt mai golani, tu sa fii victima colaterala.

dar la fel de bine stiu cum e in minutele alea de dupa ce ti se spune “gata. se opreste totul”.

in mintea ta trec in viteza toate lucrurile pe care le-ai facut si tie ti s-au parut bune. oamenii care si-au schimbat viata cu tine, cei pe care i-ai ajutat, cei pe care i-ai educat, cei pe care i-ai enervat. si cind se termina flashback-ul vine neputinta.

aia mare, imensa.

pentru ca stii ca, desi tu ai fost printre cei care i-ai miscat- catre bine sau rau – pe oamenii de care-ti amintesti, tu nu contezi in imaginea mare. n-ai nici cea mai mica putere ca sa schimbi lucrurile. esti doar o rotita intr-un mecanism care functioneaza pe razbunari, interese si bani. multi bani.

tocmai pentru ca stiu cum le e baietilor de la Guerrilla in aceste momente, stiu si ce ii poate ajuta: uneori o vorba buna iti da aripi. si gasesti resurse sa incepi sa zbori din nou, desi esti la fundul pamintului.  pentru ca intelegi ca mintea ta poate fi mai puternica decit gravitatia.

dar  ca sa ajungi sa intelegi asta ai nevoie sa-ti sufle cineva in aripi. mare nevoie.

si daca baietii astia v-au bucurat in vreo zi, acum e momentul sa dati ceva inapoi. 2 min in care sa le spuneti ceva de bine.

*
tot viata m-a invatat ca dupa vinzare se pierde din spiritul pe care l-ai creat. si ca niciodata, intr-o meserie in care te joci cu senzatiile si emotiile, nu poti inlocui un om cu altul. pentru ca nu va fi niciodata la fel.

va fi mai bine sau mai rau. dar nu la fel.

*

am fost acolo la prima zi de Radio Guerrilla, am fost chiar de la ziua -40, cind se pregatea lansarea Radio Guerrilla, ii stiu pe baietii astia toti, stiu cita multa pasiune pun in ceea ce fac. si-i iubesc tare.

bafta baieti, binili invinge, stiti si voi, da?

am un cintecel doar pt mine: “cind nu mai pot si dau de greu/ zici ca totu-i-n capul meu”

“cind nu mai pot si dau de greu/ zici ca totu-i-n capul meu/ zici ca-mi rupi picioarele daca nu/ cred si azi in ce pot eu.”

***

obisnuiesc sa spun asta cu “totul e doar in capul tau, poti mai mult decit iti imaginezi”, am spus-o si aseara unui prieten caruia – ca noi toti, din cind in cind – i se pare ca are mai mult de dus decit poate tine pe umeri.

“ai mai zis asta”, a replicat el.

“sigur, mi-o zic si mie aproape in fiecare zi pentru multe lucruri.”

“nu nu, a aparut si intr-un cintec”

asa mi-a adus aminte de darul special pe care Andrei Leonte si Ioana Blaj, prietenii mei dragi, mi l-au facut de ziua mea acum 2 ani. un cintecel despre lucrurile pe care le-au aflat de la mine, un cintecel despre prietenia noastra.

cum mi s-a parut foarte simpatic ca ne-am adus aminte de cintecel chiar cind incepe sezonul 3 X Factor, m-am gindit sa-l fac din nou public ( il pusesem pe privat, dupa o zi de expunere).

pentru cei care nu stiu, Andrei Leonte a cistigat X factor sezonul 1, iar Ioana Blaj este una dintre actritele tinere cele mai bine cotate, anul viitor o sa o vedeti in doua filme foarte frumoase.

1570
marie claireeu in marie claire de septembrie

eu in marie claire de septembrie

Astazi Ana Maria mi-a adus aminte ca e o pagina cu mine in Marie Claire. o descoperise la coafor.

Am vrut sa o pun pe blog la citeva zile de la aparitie, dar m-am luat cu treburile si-am uitat.

in pagina asta e vorba despre nimicurile care-mi fac mie viata mai frumoasa si care, tocmai de aceea, nu prea mai sunt “nimicuri”…

 

Rasfat: Inghetata cu turta dulce, cognac in combinatie cu pepene galben

Obicei: Ma trezesc la 6 dimineata, chiar si in vacanta. Pina la 8, citesc sau vad filme. Una dintre cartile mele preferate e The New Journalism, Conversations with America’s Best Nonfiction Writers on Their Craft

Dimineata: Mi-o petrec in Parcul Cismigiu cu o cafea neagra in mina, plimbindu-ma pe alei. Am si o terasa preferata, la debarcader.

Ador Caii: cred ca avem multe de invatat in comunicare de la cai. La sfirsitul lui iulie, am facut si exercitii de horse wisperer cu un trainer special.

Muzica: Uneori masor distantele in Fiecare, o piesa VUNK de pe albumul Nu scapa nimeni.

Colectie: Adun ceasuri vechi. Am unul rar, Omega 1882, de care sunt foarte mindra.

Flori: Am tot felul de plante pe care nu le gasesti, de obicei, in casele oamenilor: levantica, vita de vie, cafea.

Rasfat: Nicio zi fara Caudalie Divine Oil. E ca un balsam pentru pielea mea.

New York: In Ajun de Craciun cautind Strada 34 colt cu Chelsea ca-n filmul Miracolul de pe strada 34

Imi plac povestile: le vad oriunde  pe strada, in aeroport, la metrou. As vrea sa ma pot opri citeodata din a intreba “pot sa scriu despre asta?”

le-am citit acum pentru ca voiam sa le pun pe blog, ca sa ramina (mai ales ca povestesc rar despre lucruri concrete din viata mea), si mi-am dat seama ca daca as fi citit asta despre o persoana pe care nu o cunosteam, as fi invidiat-o putin. pentru ca are o viata foarte frumoasa.

citeodata e nevoie de o privire din afara, de intrebarile altuia la care sa dai raspunsuri, ca sa nu uiti ca viata ta e frumoasa. si speciala.

multumesc frumos Oana Botezatu pentru intrebari. Love u , Marie Claire Girls.

 

 

3671
taxi(P) romanii au initiativa – o poveste cu un taximetrist

(P) romanii au initiativa – o poveste cu un taximetrist

ieri in taxi am purtat o conversatie simpatica cu un taximetrist; un domn la 50 si putin de ani, tocmai primise de la compania la care lucra o tableta cu aplicatie android prin care clientii puteau ajunge la el.

– vedeti unde a ajuns tehnica asta? vine clientul prin calculator, mi-a zis el amuzat.

– nu e chiar un calculator, e un fel de calculator telefon, i-am replicat eu.

si puteti face o multime de alte lucruri cu el.

– ma gindeam intr-o zi, cind mi-au zis ca-mi dau si mie android din asta, ca vom ajunge in citiva ani sa facem totul cu telefonul: la metrou platesti intrarea cu telefon, clientii vin cu telefonul, ii vad in masina cum scriu la stop sau chiar in trafic. si ciobanii au telefon si facebook din ala, am vazut la televizor. probabil undeva in lumea asta e un om cu un telefon mai bun decit al meu care sta la soare si-si rezolva afacerea. dar nu sta si da telefoane, doar scrie lucruri acolo catre clienti. cred ca poate si semna contracte cu telefonul, nu?

– in tarile in care semnatura electronica e recunoscuta, poate si semna contracte, da.

– eu n-am avut telefon cind eram tinar. nici din ala fix pentru ca pe vremea mea era greu de obtinut un telefon si era cu… cuplaj. nici nu cred ca stiti asta. adica ridicai telefonul si puteai sa-l auzi pe cuplaj cum vorbeste. asteptai sa termine el de vorbit ca sa suni si tu unde aveai nevoie. va dati seama unde a ajuns tehnica? va imaginati unde vor fi copiii dvs?

puteti citi continuarea intimplarii pe site-ul romaniiauinitiativa.ro, aici. un proiect Vodafone Romania.

1050
balet1despre scris ca despre dans

despre scris ca despre dans

toata lumea poate sa danseze. chiar daca asta inseamna o miscare fara ritm si fara sens pe o muzica oarecare. sau inseamna cea mai sofisticata coregrafie care necesita motricitate, mobilitate.

toata lumea poate sa scrie. chiar daca asta inseamna o compunere banala care descrie vacanta de vara. sau inseamna un roman a carui structura te lasa cu gura cascata.

ginditi-va la scris ca la dans.

nimeni nu poate sa transforme un dans intr-o opera de arta daca n-a studiat zeci de ore, daca nu a invatat pasii de baza, structurile si daca nu exerseaza continuu.

daca vreti sa scrieti, incepeti prin a studia. prin a citi -destructurind – scrieri celebre. ca sa invatati pasii de baza. si, ca la dans, faceti actiunea/scrieti ca sa exprimati o emotie pura, ca sa arati emotia publicului. nu ca sa va expuneti pe voi.

in dans, dupa ce ai studiat ani de zile pasii de baza, iar corpul tau a capatat o rigoare si o forma, poti incepe sa creezi in interiorul unor structuri fixe. la fel e si in scris, e nevoie de rigoare, de exercitiu care sa modeleze gindirea pentru a urmari structura. e nevoie de o finete a utilizarii cuvintului pina cind emotia poate fi descrisa in forma pura.

***

mi-am petrecut ziua intre dans si scris. intre conversatii cu doua balerine superbe, texte de scris si/sau de editat textele altora.

poate de asta mi-a fost mai clara ca niciodata legatura intre scris si dans.

da, sunt unii care se nasc cu un har teribil de a pune emotia printre cuvinte, dar chiar si ei – ca sa transforme scrisul intr-o opera de arta – trebuie sa exerseze structurat… ca la dans.

 

2518

S!MPA happy

sunt seri in care stii ca a meritat sa fi alergat ca la maraton.

ajungi la 10 jumatate seara acasa, la tv e un show la care blogul tau e partener special, maninci un falafel cu numele blogului tau pe care-l gasesti pe masa cu un mesaj ironic “stiu ca nu mai ai timp sa gatesti:)” si in show cinta oamenii pentru care muncesti cu drag.

1070
listeno scrisoare catre manifestantii Pro Rosia Montana

o scrisoare catre manifestantii Pro Rosia Montana

Dragi manifestanti Pro Rosia Montana,

Ma bucur ca iesiti in strada ca sa va sustineti opiniile. Ma bucur din mai multe motive.

Unul ar fi ca astfel, in macro, romanii invata ca e important si valoros sa-ti sustii parerea si ca, exact ca in proverb, “unde-s multi puterea creste”.

E un semn ca societatea civila prinde din nou viata. E parte din sistemul democratic.

Ma mai bucur pentru ca, in sfirsit, v-ati unit intr-o idee mai multi – de virste si pregatiri diferite. Si ca perseverati.

Ce nu ma bucura e ca nu respectati opiniile celorlalti, ca sunteti atit de fanatici in sustinerea voastra, indirjiti (parte din faptul ca nu va acorda lumea atentia pe care o doriti), incit incalcati si voi regulile democratiei; lumea voastra se reduce la “daca nu sunteti cu noi, sunteti sigur impotriva noastra. deci, HUO.”

Nu vreau sa generalizez, dar primesc injuraturi pe blog de la sustinatorii Rosia Montana, nici pe facebook nu sunt mai prietenosi si… viata bate filmul.

Putin mai devreme (later edit – putin dupa ora 15), in centrul capitalei, aproape de locul de manifestatii zilnice, m-a agresat un tinar. M-a recunoscut din fotografiile care apar pe facebook, banuiesc, si-a inceput sa ma injure si sa ma imbrinceasca pentru ca sunt dintre cei care “nu ies in piata, cei pe care i-au platit Rosia Montana, coruptii, jigodiile”.

A fost o altercatie scurta, i-am raspuns politicos si am trecut pe linga el in timp ce continua sa ma injure.

Dar n-a fost confortabil. Genul acesta de manifestari fanatice n-ajuta. Si n-au nicio legatura cu ceea ce ar trebui sa insemne, de fapt, iesitul vostru in strada.

Cum ziceam, nu generalizez, doar descriu o intimplare de acum citeva minute.

Mi-ar placea sa va vad diseara sau miine in Piata Universitatii cu macar o foaie A4 scrisa cu carioca pe care sa se afle urmatorul mesaj:  “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Ii apartine lui Ion Ratiu.

P.S. Si nu, nu m-a platit Gold Corporation sa scriu vreo litera sau sa-mi schimb vreun gind. Cind am crezut in ceva, am iesit in strada.

later edit: mi-ar placea sa stiu CINE si, mai ales, DE CE a facut un ad pe FB cu textul meu. a bagat ceva bani pentru ca apare la foarte multa lume.

later edit: cu exceptia comentariilor care includ injuraturi, orice alt comentariu este aprobat. “eleganta” si “relaxarea in a accepta si alte opinii” prezente in unele dintre comentarii sunt un suport perfect pentru ceea ce am scris mai sus.

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!