Tag : PR

crisis tale(de deschis ochii la manipulari si nu numai) Reguli de aministrare a marilor crize in politica, business sau viata – scrise de un expert de la Casa Alba si cum se aplica ele in lumea mioritica.

(de deschis ochii la manipulari si nu numai) Reguli de aministrare a marilor crize in politica, business sau viata – scrise de un expert de la Casa Alba si cum se aplica ele in lumea mioritica.

Pentru toti cei care lucreaza in comunicare, care fac PR, pentru cei are vor sa inteleaga scena politica, pentru cei care vor sa se implice in politica (sau lucreaza deja in acest domeniu), as vrea sa va recomand o carte scrisa de expertul in administrarea situatiilor de criza la Casa Alba in administratia Clinton. Crisis Tales: Five Rules for Coping with Crises in Business, Politics, and Life – Lanny J Davis.

E o carte care o sa va dea mult context pentru cum se plimba informatiile in aceasta epoca si o sa va ajute sa mai cerneti putin neghina de ce e bun in ceea ce se comunica in Romania despre politica acestor zile.

Pentru cei care nu vor ajunge sa citeasca aceasta carte, las mai jos regulile de rezolvare a unei crize, asa cum le vede Lanny J Davis care a lucrat la administrarea si diminuarea unora dintre cele mai mari scandaluri din America- cazul Monica Lewinski si cazul Martha Stewart sunt doar doua dintre cele mai celebre.

Mai jos sunt si exemple despre executiile tehnice, solutiile de comunicare. Unele sunt din carte, altul – cazul Harvey Weinstein (da, domnul Davis a facut strategia cu care incepe acum sa se recupereze cel mai mare violator de la Hollywood – am incercat sa explic putin pentru ca fiind atat de nou nu se afla in nicio carte (cartea e scrisa in 2014), dar si trimiteri la situatii din Romania in care au fost aplicate regulile lui Lanny J Davis.

 Iata regulile de administrare a unei crize, asa cum le vede Lanny J Davis.

 Regula nr 1: Pune toate faptele pe tava in fata opiniei publice.

Ma rog, pune-le intr-un context care sa-ti aduca favorabilitate, as adauga eu pentru ca de fiecare data in crizele pe care le-a administrat ce a facut Lanny in aceasta etapa a fost sa tina macar pe neutru informatiile, daca nu se le dea un context pozitiv.

S-a ajutat de jurnalisti care erau favorabili subiectului, fara sa-i influenteze, dar i-a ales pe ei drept cei carora le-a dat acces maxim la informatii ca sa-si scrie materialele.

Regula nr 2: Pune faptele intr-un mesaj simplu – din maximum 2 propozitii

THE CORE MESSAGE—FINDING THE SOUND BITE

Unul dintre exemplele pe care le da Lenny Davis este o criza de la Royal Caribbean, companie care face croaziere si care s-a aflat in situatia in care unul dintre pasagerii sai  a disparut cu totul in timpul unei croaziere. Disparutul (s-a banuit ca bause si a cazut peste bord, dra era posibila si o crima) se afla in luna de miere cu o domnisoara tanara si frumoasa. Amandoi bogati, nu celebri, dar suficient de bogati ca sa fie super interesant subiectul pentru presa. In cateva zile, stirea s-a rostogolit si compania care organiza croaziera a fost zdrobita in presa. Atunci a aparut echipa lui Lanny, formata din avocati si oameni de PR.

Dupa ce au analizat faptele si-au dat seama ca informatiile care fac diferenta sunt in detalii, iar ele sunt atat de multe incat nu pot intra intr-o nota informativa pentru presa. Asa ca au trimis 3 avocati specializati in anchete e vas, au intervievat toti oamenii implicati si au pus pe un site special cronologia intamplarilor asa cum si le amintea fiecare.

Apoi au ajuns la … ce vorbeste cel care va transmite mesajele companiei.   The core message – acele cateva cuvinte pe care le vor repeta la nesfarsit in toate articolele, in toate aparitiile, mesajul care sa shimbe perceptia publica asupra companiei.

Dupa dezbateri au ajuns la We’re a cruise ship—not CSI. Si iata cum descrie Lanny Davis brainstormingul care a generat acest core message.

 

The cruise ship had been accused falsely of a lot of bad things, but the worst was that it had been involved in a cover-up—by actions such as hosing down the blood on the canopy, or allowing housekeepers and its own security people to search the room before law enforcement officials had access to it. That charge was false and unfair. We needed to sum up the response in a few simple words or sentences.

Our first thought was a simple sentence: Royal Caribbean did its best under difficult circumstances. But “we did our best” wasn’t exactly a bell-ringer of a message. Then we sorted out all the criticisms, especially the one about treating Mrs. Smith insensitively, which we knew was false, and we came up with the notion that “Royal Caribbean cares. . . . ”

But that, too, didn’t exactly connect with the specific situation at hand and was pretty trite. Finally, someone—I recall it was one of the attorneys in charge of the litigation—complained that the nightly cable critics who criticized the captain for his decision to wash off the blood from the lifeboat canopy were watching too many TV police-detective programs. After all, “We’re a cruise ship,” she said.

“Wait a minute,” I immediately jumped in. “That’s it. ‘We’re a cruise ship—not the FBI.’ ” “No,” someone else said, “let’s stick in the name from the TV series—‘We’re a cruise ship—not CSI.’ ” I knew we almost had it. I suggested, “Let’s add a second sentence: ‘We did our best.’ ” “Best at what?” someone asked. “Cooperating with police authorities,” I answered. We were close.

“We’re a cruise ship—not CSI. We did our best. We cooperated with police authorities.” Almost there. “Doing your best” showed there were limitations we couldn’t do anything about—a cruise ship in a foreign port, with no direct evidence of what exactly happened to George Smith. The phrase also contradicted the accusation of negligence, which we knew the attorneys for Mr. Smith’s parents and for Jennifer Smith were alleging as a basis for a possible “wrongful death” suit seeking damages from Royal Caribbean. We also needed to convey that from the beginning the cruise ship cooperated with law enforcement authorities—I liked the phrase “law enforcement” better than “police.” And that cooperation was “continuing,” since we knew there was a continuing criminal investigation by the Connecticut U.S. attorney and the FBI. Okay, I said, I think we’re there.

“We’re a cruise ship—not CSI. “We did our best under the circumstances. We immediately cooperated with all law enforcement authorities, and continue to do so.” Done. We all liked it. And that became the core message—to be repeated over and over again: on the record.

And that became the core message—to be repeated over and over again: on the record. This message was the truth in the fewest words possible, based on the provable facts: It stated that Royal Caribbean acted responsibly, did its best under difficult circumstances, with one good punch line that we believed would be the linchpin message: “We’re a cruise ship—not CSI.

LESSONS LEARNED: FACTS + MESSAGE SIMPLICITY + HUMAN DIMENSION = SUCCESS

Regula nr 3: Anticipeaza cum va merge povestea mai departe

Lanny vorbeste despre cum trebuie sa stii “ce picioare va avea intamplarea” si despre cum trebuie sa-ti urmaresti obiectivele pe termen lung.

Am sa dau un exemplu care nu e in cartea lui pentru ca e foarte actual, dar e relevant tocmai pentru ca e foarte actual. Harvey Weinstein, domnul predator care prin avalansa de agresiuni sexuale asupra actritelor de la Hollywood a generat mari proteste si le-a unit pe femei in miscarile sociale #metoo si #Whatsup.

Lenny Davis a facut parte din echipa care i-a facut strategia de comunicare acum pentru debutul perioadei de recuperare a imaginii.

(in urmatoarele luni, acum cand furia a mai scazut si victimele s-au orientat catre ceva pozitiv – miscarile de suport -, va incepe campania de recuperare a imaginii lui Weinstein cu scopul de a primi o condamnare cat mai mica. Amintiti-va de cazul OJ SIMPSON si cum l-au scos nevinovat desi isi omorase nevasta si pe amantul acesteia)

Ce face echipa de PR war a lui Weinstein acum?

E in faza in care “pune toate informatiile pe masa”- aparent, desigur. In fapt, il ajuta sa distruga dintre probele acuzarii.

E un articol in Vanity Fair care a aparut zilele acestea (aceeasi publicatie a fost folosita  de Lanny Davis in scandalul Martha Stewart, dar si pentru criza descrisa mai sus cu Royal Caribbean) in care reporterului i s-a dat acces sa vorbeasca cu cat mai multi dintre oamenii din echipa lui Weinstein.

Cititi-l acum si apoi intorceti-va la ce scriu mai jos pentru ca urmeaza un spoiler! Il gasiti aici

In articol se rezolva patru lucruri.

Se aseaza core message “I didn’t do anything wrong. I mean, I might have done some things that are immoral. But I didn’t do anything that was illegal” e citat Weinstein cu aceasta replica.

Apoi sunt curatati membrii echipei – ei nu au stiut nimic- si, cel mai simpatic, e rezolvata una dintre dovezi. O lista cu femei sortate pe orasele in care locuiesc. O sursa interna precizeaza ca e o lista pe care o foloseau pentru petrecerile de lansari locale ale filmelor companiei.

Lista se afla insa intre probele acuzarii pentru ca erau acolo femeile target pentru Weinstein.

Dar ceea ce face cel  mai important textul din Vanity Fair pentru Weinstein este sa lase in mintea publicului ideea ca i-a fost aranjata toata aceasta nenorocire, ca i-a planuit-o cineva, ca indirect el e o victima.

Unde vor ajunge cu “spalatul” e un drum lung care se va intinde pe multi ani.

Regula nr 4: Lupta pentru adevar folosind legea, media si politica

Lanny povesteste in carte despre echipele mari care lucreaza pentru aceste crize. Intotdeauna sunt avocati multi, unii dintre ei si cu studii in comunicare, dar si experti politici care sa-i ajute la strategiile ca jocul pe table de sah.

Regula nr 5: Nu te reprezenta singur niciodata intr-o criza.

Ultimul capitol al cartii e cu un scandal in care a fost implicat chiar marele strategy – Lanny Davis, omul care stie cum sa manipuleze atentia publica, cum sa-si contruiasca mesajele cele mai puternice si care a rezolvat mari crize politice si de stat – Cazul Monica Lewnski e amplu dezvoltat in carte in prima sa carte Truth To Tell: Tell It Early, Tell It All, Tell It Yourself: Notes from My White House Education pe care o gasiti aici.  – a crezut ca poate sa-si rezolve singur disputa cu un trust media care ii reinterpreta declaratiile pentru a-l distruge profesional.

S-a afundat in greseli si pana nu a ajuns sa angajeze o firma – dintre prietenii lui – nu s-a putut obiectiza, nu a putut juca dupa regulile corecte ca sa-i poata strange cu usa si sa-si rezolve problemele de imagine. Bine, si cartile pe care le-a scris apoi sunt parte din recuperarea imaginii:)

***

Acum uitandu-ne putin in curtea noastra, am sa va reamintesc de cazul cu micii de la Kaufland. A aparut un domn care avea un filmulet in care arata cum o doamna nu—i vindea mici pentru ca nu i se adresa in ungureste.

O inflamare generala in online.

Ce-a facut echipa care s-a ocupat de rezolvarea crizei de comunicare de la Kaufland in prima faza? (habar nu am cine e, dar bravo lor pentru tot ce au facut)

A pus toate faptele pe tava. A scos de pe camerele de supraveghere imagini cu domnul in cauza care s-a dus la standul de mici de cateva ori in dimineata respectiva, mereu inainte de deschiderea magazinului, a agasat-o pe femeia care isi pregatea gratarul si tot ce avea pe masa pentru a incepe vanzarea.

Si a comunicat ca domnul respectiv a facut asta in afara orelor de vanzare, ca femeia nu putea vinde atunci pentru ca nu era inca program, lasand publicul sa traga singur concluziile.

In faza 2 (ca regula nr 3 de la Lanny Davis) a scos in spatiu public alte situatii in care respectivul domn incerca sa instige diversi prestatori de servicii publice de origine maghiara pentru a arata ca nu-l ajuta din cauza faptului ca e roman.

In cele din urma autorul filmului si-a scos productia de pe internet.

(bine, peste cateva saptamani s-a trezit Mihai Gadea sa mai foloseasca o ramasita din acele imagini ca sa minta si sa se intoarca din nou la un posibil scandal in secuime, cand avea nevoie sa distraga atentia populatiei de la faptul ca domnul Dragnea tocmai ce mai avea un dosar de coruptie – frauda instrumentat de un important for european).

Am sa revin zilele viitoare cu alte aplicatii ale regulilor lui Lanny Davis, cum par ele a fi fost folosite de politicienii romani aflati in deranj cu legea. Si au fost folosite, pentru ca – de exemplu – domnul Dragnea are o echipa de comunicare din Israel care apare in multe cazuri controversate din lume.

Mai las o data link-ul la cartea lui Lanny J Davis – Crisis Tales  poate vreti sa o cititi.

1879
nonblackoutfitsCine sunt cele 3 femei care au decis sa nu se imbrace in negru la Globurile de aur

Cine sunt cele 3 femei care au decis sa nu se imbrace in negru la Globurile de aur

Initial voiam sa nu scriu despre ele pentru ca stiam doar de doua zuze care au vrut sa atraga atentia asupra lor. Cu orice pret. Le-am pus rochiile in articolul cu cele mai frumoase 20 de tinute de la Globurile de Aur, pe care il puteti citi aici.

(anul acesta la Globurile de Aur ca o continuare a miscarii #meeto, mai multe femei influente de la Hollywood au initiat miscarea Times UP prin care vor sa ajute femeile care au fost abuzate – cu sprijin legal -, si sa militeze pentru drepturi egale cu barbatii. in semn de solidaritate, au rugat actritele sa poarte rochii negre la aceasta gala. aproape 300 de femei au raspuns initiativei, mai putin cele 3 despre care vorbim aici)

Apoi am vazut si cine era cea de-a treia femeie care s-a gandit sa se imbrace in rosu si mi-am reamintit ca una dintre cele doua zuze e o mica escroaca.

A treia doamna care a ales sa nu respecte codul vestimentar este … fix presedinta Asociatiei Presei Straine de la Hollywood care da premiile Goburile de aur, Meher Tatna.

Doamna a zis ca e o sustinatoare a cauzei, dar e celebration party si trebuie sa ne imbracam frumos.

Celelealte doua zuze sunt un model german pe nume Barbara Meier si o actrita de serie B pe nume Bianca Blanco.

Modelul  a tinut si un speech mobilizator pe instagram despre dreptul femeilor de a se imbraca sexy care nu poate fi ingradit – caci tocmai asta e ideea miscarii Times UP.

Actrita n-a facut nicun comentariu.

nonblackoutfits

Pentru cunoscatori insa, doamna Blanco are o echipa de PR care merge in directia ”sa facem mizerii ca poate ne baga cineva in seama”, cu orice pret.

Anul trecut la Oscar a purtat o tinuta foarte decupata in fata la care a uitat sa-si puna si lenjerie intima si a ajuns in ziare pentru… ce sa vezi, micul defect de garderoba.

Blanca la Oscar anul trecut

Bianca-Blanco_710

3577
folkenopera(emotionant) Oameni ai strazii din Romania artisti la Opera in Stockholm si in cea mai tare reclama culturala a anului trecut

(emotionant) Oameni ai strazii din Romania artisti la Opera in Stockholm si in cea mai tare reclama culturala a anului trecut

Una dintre cele mai spectaculoase, mai emotionante si mai puternice campanii de promovare pentru un eveniment cultural in anul 2017 este cea a unei opere din Stockholm – Folkoperan.

La inceputul anului trecut aceasta institutie  a pus in scena o lucrare corala cu orchestra intitulata God Disuised, compusa de un muzician suedez la inceputul secolului trecut (in 1940, Lars-Erik Larsson ). Aceasta lucrare corala are versurile inspirate de o colectie de poezii numite “Dragostea in secolul 20″, avand ca tema un mit dintr-o drama de Euripide in care se spune ca zeul Apollo a venit pe pamant pentru un an de zile sa traiasca la fel ca orice muritor de rand si a muncit ca zilier la o ferma.

Pictisitor si complicat, nu? Si cu muzica de cor.

Cum faci ca aceasta montare sa aiba audienta internationala?

Suedezii s-au asezat in zilele noastre si s-au uitat la problemele din jurul lor si s-au gandit ca spectacolul poate fi si despre cum multe grupuri sociale aflate in dificultate sunt ignorate de societate.

Au invitat in spectacol 10 oameni ai strazii care fac figuratie speciala si au facut o campanie cu ei in 10 locatii din Stockholm: au purtat placute in care povesteau despre cum vor juca ei la Opera, iar primii cetateni care ar fi intrat in vorba cu ei urmau sa primeasca cate 2 bilete gratis.

Au stat la metrou, in gara, in fata bacaniilor si in alte locatii super aglomerate din Stockholm. Mii de oameni au trecut si i-au ignorat.

A fost nevoie de 12 ore ca primele bilete la spectacol sa fie daruite.

Filmul oamenilor strazii  care au vrut sa ofere bilete la spectacolul de Opera in care urmau sa joace a fost transformat in spot publicitar. Si a luat foarte foarte multe premii in lumea intreaga.

Il puteti vedea aici.

2853
shutterstock_84936124De ce validam mizeria care e pe net?

De ce validam mizeria care e pe net?

La fiecare inceput de an, muncesc cam o saptamana 3-4 ore pe zi la updatat listele de PR (presa scrisa, blogger, vlogeri, vip personality etc)

Caut blogurile noi care au urcat, revistele care au aparut sau au disparut, site-urile care au crescut. Impartite pe categorii, domenii si autori (femei/barbati).

 

In fiecare an, inevitabil, dupa primele 2-3 zile nu mai pot. Imi mai doresc o vacanta.

Ma gandesc, cu tot respectul si cu toata intelegerea pentru libera exprimare, ca e incredibil de multa lume needucata (ma scuzati, dar asta este) care si-a facut blog si se da cu parerea despre stil, despre beauty, despre sanatate (aoleo, aoleo) sau face RECENZII de orice or fi ele (carti, filme) desi n-are nici macar idee care ar trebui sa fie structura unei recenzii.

Nimeni nu-si pune problema: dar ce ma califica pe mine sa scriu cu atitudine de mic dumnezeu despre asta? (tonul face diferenta, pentru ca poti scrie neutru, informativ dar cand scrii ca si cum parerea ta e cel putin a unui academician sau castigator de premiu Nobel … )

 

Ce ma uimeste este ca sunt oameni de marketing – brand manageri, pr in agentii – care trimit produse pentru ca respectivii sa scrie un text (ca nu poate fi recenzie de niciun fel).

Daca tu stii ca destinatarul e o loaza, ca e culmea prostului gust, ca nu are nimic de-a face cu valorile brandului pe care trebuie sa-l promovezi, de ce i le trimiti?! Doar pentru ca o sa scrie gratis si tu o sa pui intr-un tabel niste link-uri ca sa-ti justifici munca?! (daca nu te prinzi ca produsul nu are afinitate cu oamenii carora le trimiti, nu esti potrivit pentru job-ul acesta)

Nimeni nu se gandeste ca in felul acesta e incurajat prostul gust?!

*

Ca PR nu trimit niciodata o informatie catre un site/ blog pentru care nu am respect. Nu ma intereseaza o aparitie de dragul aparitiei, cum nu ma intereseaza sa raportez clientului ceva cantitativ in defavoarea calitativului.

Ca blogger intreb intotdeauna cine mai sunt persoanele implicate in campania pe care mi-o propune un client. Si daca printre bloggeri se afla loaze, oameni cu care nu impart aceleasi valori, nu o accept.

Nu vreau sa validez din nicio prespectiva profesionala mizeria care e la liber pe net.

Ceea ce va doresc si dvs.

*

Mai am de updatat listele dar da, vreau vacanta in continuare, desi fac update din vacanta:)

4947
andra-sustine-primul-ei-concert-la-sala-palatului_size19Fake news: Cum pune Andra peste 15000 oameni pe 12.000 de locuri?

Fake news: Cum pune Andra peste 15000 oameni pe 12.000 de locuri?

Andra este un artist foarte cald, foarte simpatic, n-a fost implicata in niciun scandal. E preferata tarii pentru ca e un om modest si talentat.

Am avut placerea sa o intalnesc si stiu ca toate cele de mai sus sunt adevarate.

Ceea ce scriu mai jos e o noua remarca despre cum se face comunicare de artist in Ro, despre #formafarafond si #fakenews, o situatie in care Andra e victima propriei echipe.

*

Andra concerteaza zilele acestea la Sala Palatului pentru prima data in cariera, un show cu costume, orchestra, scenariu si mult deranj din partea echipei.

In valtoarea comunicarilor – comunicatelor – romanesti in care totul e cat mai exagerat si mai pompos, poate poate iesim in evidenta mai mult decat altii, din echipa Andrei a plecat un comunicat care spune ca artista a vandut ”peste 15.000 de bilete” http://www.click.ro/vedete/romanesti/andra-pus-la-munca-250-de-persoane-pentru-show-urile-ei (stirea a fost initial si pe urban.ro, dar a fost scoasa. Later edit: mai apare intr-o forma similara in libertatea pe 16 feb http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/andra-concert-la-sala-palatului-1746231 )

Andra are 3 spectacole la Sala Palatului, o performanta absolut minunata pentru oricare artist roman si e cu atat mai spectaculos ca e un artist la prima serie de asemenea concerte.

Insa, capacitatea salii este de 4060 de locuri, conform wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Sala_Palatului .

Garantez ca nu au pus toate locurile la vanzare, nu ca nu si-ar fi dorit, dar sigur baietii aia veseli care manageruiesc sala au oprit din bilete sub forma de invitatii, plus ca macar 100 de locuri le-a oprit ea pentru invitatii.

Matematic, bunul simt spune ca nu au cum sa fie mai mult de 12.000 de bilete vandute (desi sigur sunt mai putine)

Si-atunci de ce simtim nevoia sa ambalam fals lucrurile? Sa mai punem din burta cifre? Sa mai adaugam in comunicare spectatori cat pentru inca o Sala Palatului?

Sunt sigura ca Andra habar nu are de asta, probabil ca si multi dintre oamenii care citesc prin ziare nu stiu, dar toti oamenii din industrie stiu exact cate locuri are Sala Palatului.

De ce sa-i faci o asemenea nefacuta artistului pentru care lucrezi, mai ales ca a realizat o performanta foarte frumoasa cu trei spectacole consecutive la Sala Palatului?!

De asta spun adesea ca, in Romania, comunicarea pentru artisti e pe ambalaje pompoase, umflate, care acopera ”cadouri” mult mai mici.

Cred cu tarie ca niciodata nu o sa poti construi pe termen lung pe minciuni. O sa mearga pe moment, dar in cele din urma e o constructie fara o fundatie stabila care se va prabusi cand te astepti mai putin.

Cum ziceam, Andra e un om minunat. Daca as fi in locul ei, as penaliza echipa de comunicare.

Mi-ar placea ca oamenii din echipa ei sa numere corect si sa vina cu o rectificare, cum mi-ar mai placea ca jurnalistii sa verifice declaratiile/comunicate pe care le primesc macar la nivel de cifre pentru ca, de multe ori, sunt foarte usor de gasit pe wikipedia. Altfel cu totii ajungem sa traim intr-o minciuna care nu ajuta pe nimeni, dar sa condamnam la altii ceea ce e un trend international zilele acestea – #fakenews.

*

De fiecare data cand scriu despre asemenea derapaje din industria divertismentului, celor vizati le e mai usor sa se gandeasca ca sigur am ceva personal cu subiectul, mai ales ca si eu lucrez cu si pentru artisti.

De fapt, imi doresc sa lucrez intr-o industrie construita corect si stiu ca nu avem scoala de comunicare pentru artisti in Romania… poate de asta e asa mult haos.

N-am nimic personal cu nimeni, dar stiu ca daca nu semnalez asemenea derapaje, ele vor lua o si mai mare amploare, iar drumul pe care vom merge nu va duce spre bine. Cartea lui Ryan Holiday, Trust Me, I’m Lying: Confessions of a Media Manipulator – bazata pe experienta sa in a comunica/construi pe minciuni –  e cea mai buna dovada.

 

4440
tomjonesPR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

PR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

citesc biografia unuia dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood, Jay Bernstein – Starmaker: Life as a Hollywood Publicist with Farrah, The Rat Pack, & 600 More Stars Who Fired Me  – un domn care a lucrat pentru Sinatra, Sammy Davis Jr si muuuuulti multi altii.

 Bernstein nu se fereste sa dea detalii din viata lui profesionala, sa explice strategii, sa arate cam cum gandea cand isi transforma clientii in vedete. (capitolul despre Farrah Fawcett si decizia de a-i promova … sfarcurile intr-un poster e mai mult decat un studiu de caz)

Cum a fost unul dintre cei mai influenti oameni de la Hollywwod (a murit in 2006) nu prea i-a apasat f tare de indiscretiile pe care le-a facut prin biografia lui, asa ca exista si intamplari care poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, mai ales cele legate de viata lui amoroasa cu diverse actrite.

starmaker

Dincolo de asta, iata o poveste despre cum Jay Bernstein a stiut sa speculeze sex appealul lui Tom Jones si sa-l transforme dintr-un cantaret de hol de hotel intr-un sex simbol mondial.

Welsh singer Tom Jones was already a bona fide hit when I became his publicist in 1968.

In previous years he had been part of the swinging music scene, scoring hits with movie themes like “What’s New, Pussycat?”and James Bond’s “Thunderball.”

He was a powerful singer, masculine and roguish in appearance, with an onstage bare-chested presence that at least one nameless woman found extraordinarily sexy. Gordon Mills, Tom’s manager, hired me to launch the singer’s first American performance, at the famous Copacabana in New York City. The Copa was a supper club with an intimate atmosphere that allowed an entertainer to move about in the room as he performed. I had a front-and-center table with half a dozen guests in case Tom’s debut needed extra bodies. It didn’t. The place was packed on opening night.

During his performance a strange incident occurred. Tom was moving from table to table, stopping here and there, singing directly, as if personally, to some of his female fans. Suddenly a woman stood up, slipped off her panties and handed them to him. Gordon Mills told me later that Tom was startled; women had slipped him dinner napkins with their telephone numbers written on them, but never their underwear.

Later that year, Tom opened at the Flamingo Hotel in Las Vegas. After a few days Gordon called me. The crowds were small and lukewarm. Tom wanted to be more than a saloon singer who had to compete with the clink of cocktail glasses. “Think you can do something for us?”Gordon wanted to know.

I flew to Vegas and took in the Tom Jones show. It was sexy and dynamic, but I didn’t think it had the oomph to put him over the top as a long-term Vegas hit. It needed a push, a headline-making push. I talked to Tom and Gordon. They had old-fashioned concepts and came up with the same type of stuff rockers had been doing for years. I went to my suite to think about it. In the process I remembered the knickers incident at the Copa. I had an idea that might work.

By this time, through Sammy and other clients, I was well-known in Vegas by management. It wasn’t difficult to persuade the hotel to give me a couple dozen bogus keys with the Flamingo logo on them. I then went to a lingerie shop and bought several pairs of ladies’lacy silk underwear.

That night I stood at the entrance of the Flamingo showroom. When I saw a good-looking young woman without a date, I approached her. She was usually with another girl or one of a trio. I chose the ones who seemed extroverted and hungry for a laugh. I offered one of two deals. I would give twenty-five dollars if she would throw a room key on the stage while Tom was performing or fifty dollars if she would throw a pair of panties. I had no trouble getting girls; they were like actors at central casting.

Now I had to choreograph the show. I wanted one girl here, one there; I needed them spread throughout the room, planted in strategic spots. Furthermore, timing was everything. They needed to wait until Tom had supposedly worked them into a frenzy with his sex appeal. Tom was in the dark; he knew nothing about my gambit. The show began, and in his usual way Tom began working up to his most popular songs—“It’s Not Unusual,”“Delilah”and “Help Yourself.”

He had great presence, his own style (helped by his friend Elvis) and a sort of waterfront masculine appeal. He wore tight pants and his shirt open to his navel. He was belting away when the first girl threw a room key. Tom paused ever so briefly, swept up the key and looked at it in one quick gesture, and then continued singing. A couple of minutes later another girl tossed a pair of panties.

Tom picked up his pace. Another girl tossed a room key. It was like shots of electricity suddenly bolting through the room. Tom really began to sing and move, convinced that he was motivating the women by virtue of his sexuality.

The women responded in kind, and the more they did, the more magnetic Tom became. The room keys, the panties, Tom’s gyrations and his sensuous songs—they added up to an explosive performance, both onstage and off. I stayed in Vegas a week, repeating the same routine every night. Gordon and I purposely left Tom out of the loop.

By the time I went back to L.A., Tom thought he was the most magnetic man on the planet. During the second week, however, without panties and room keys, the show lost its magic. It was good, but it lacked that indefinable dynamic called sex appeal. Gordon gave me a call; I returned to Vegas. I got more keys and another bunch of panties.

This time, however, I invited members of the press to attend and gave them the Bernstein royal treatment before the show. The same thing happened: Tom began to jive and the women went nuts. Each night was wilder than the one before. The press coverage gave the campaign its needed kick. By week’s end, the hotel had enlarged the letters of Tom’s name on the marquee and women were lining up at the ticket window.

I went back to Los Angeles and kept up with the coverage in the papers. There were no more bogus keys and panties bought at wholesale. The real things were now landing on the stage. Tom was transformed into an authentic Vegas star. What began as a gimmick had become a phenomenon. Tom eventually moved to ever-larger showrooms—the Hilton International, Caesar’s Palace, and the last I heard he was packing the room at the MGM Grand.

I’ve always felt a sense of pride in that particular campaign. I was a ghost, an invisible man who motivated the audience in obscurity.

2358
shutterstock_radioSUA si Canada cer companiilor de telefonie sa activeze radioul in telefoane

SUA si Canada cer companiilor de telefonie sa activeze radioul in telefoane

In aceste zile in Canada se intampla o miscare de solidaritate a radiourilor din care ar trebui sa invete si statiile noastre de radio.

Marile retele de radio din Canada au declansat o campanie in care cer companiilor de telefonie sa activeze chip-ul care  se afla in telefoane pentru ca utilizatorii sa asculte radio la telefon.

Pe cele mai recente modele de telefon nu se mai poate asculta radio daca nu se descarca o aplicatie, desi cele mai multe modele detin softul necesar sa prinda FM-ul ca un radio.

Reprezentantii radiourilor din Canada sustin ca radioul nu mai poate fi ascultat pe telefon deoarece companiile de telefonie ar pierde bani din transferul de date folosit pentru a asculta muzica pe oricare canal de streaming.

Tot ei spun ca tinerii – care sunt publicul pe care radiourile vor sa-l atraga – asculta din ce in ce mai putin radioul pentru ca nu-l au la indemana.

(sigur, exista studii care arata ca mai sunt si alti factori care au dus la scaderea interesului tinerilor pentru radioul clasic – unul fiind dorinta de a-si customiza playlist-ul si de a asculta doar ceea ce le place, cum exista si opinii care spun ca surpriza pe care ti-o asigura radioul – nu stii ce va urma – precum si energia/povestile/emotiile pe care le aduc DJ-ii in timpul unei emisiuni nu pot fi inlocuite de un robot)

Campania canadiana este inspirata de o initiativa a americanilor care au reusit prin organizatia care reuneste toti distribuitorii si producatorii de continut radio sa convinga trei dintre marile companii de telefonie – Sprint, AT&T si T-Mobile – sa deblocheze  radioul in FM pe telefoanele Android. Reprezentatii radiourilor americane negociaza acum cu Apple si gigantul Verizon sa se alature proiectului.

Problema e similara si in Romania. Asa ca poate se unesc si ai nostri ca sa le fie mai bine tuturor. 

cover photo – shutterstock

 

940
cannes-2016-poster-coverCampania de PR care a creat panica la Cannes 2016

Campania de PR care a creat panica la Cannes 2016

Vineri, la Cannes a fost panica de gradul zero pentru ca o campanie de PR pentru lansarea unui site a depasit granita bunului simt.

The Hollywood Reporter a relatat cum la petrecerea privata organizata de redactorul sef de la Vanity Fair, Graydon Carter, intr- unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Cannes –  Hotel du Cap Eden-Roc -a intrat un grup de 6 barbati imbracati in uniforme ISIS.

Invitatii, unii dintre cei mai importanti oameni prezenti la Cannes, s-au panicat si s-au indreptat catre piscina. Scena parea rupta dintr-un film de actiune, doar ca nimeni nu s-a gandit ca se afla pe un platou de filmare.

Asta in conditiile in care anul acesta la Cannes sunt controale de securitate speciale, ca urmare a atacurilor teroriste din Paris si Bruxelles din ultimele luni.

In cele din urma la petrecerea Vanity Fair s-a dovedit ca oamenii care intrasera imbracati in uniforme care semanau cu cele ale trupelor ISIS erau de fapt angajati de o firma de PR pentru o actiune de promovare a unui nou site pe nume Oraxy.

Ca si cum n-ar fi fost suficient, respectivii cascadori au mers si in jurul yacht-urilor detinute de Steven Spielberg, Ronald Perelman si Roman Abramovitch.

A doua zi, sambata, Politia Nationala Franceza a fost nevoita sa dea un comunicat sa spuna ca pentru respectiva actiune s-a lucrat cu fortele maritime franceze si ca au fost luate toate aprobarile, dar intrebarea ramane: de ce ai gandi o asemenea campanie de PR?!

 

2677
shutterstock_oscarBani: De ce isi doreste, de fapt, toata lumea sa castige un Oscar?

Bani: De ce isi doreste, de fapt, toata lumea sa castige un Oscar?

Am scris saptamanile trecute despre campaniile de milioane de dolari pentru promovarea filmelor nominalizate la Oscar si despre strategiile de marketing din spatele filmelor castigatoare (cu un focus special pe disperarea lui Leonardo DiCaprio)

Duminica sunt Oscarurile si m-am gandit sa mai arat o fatza a acestei ceremonii: in cifre. Bani. Dolari, Business.

Din cele 10 milioane (statistic calculate) pentru campaniile fiecarui film nominalizat la “cel mai bun film” jumatate se duc catre publicitate.

In perioada campaniei de adunat voturi pentru Oscar, o pagina de publicitate in The Hollywood Reporter costa 72.000 de dolari.

Consultantii de PR sunt platiti intre 10 si 15.000 de dolari si au bonus de 20.000 daca clientul lor a castigat o statueta.

Costurile medii pe care le suporta o actrita care trebuie sa apara pe covorul rosu sunt la 3500 de dolari (incluzand aici make-up, coafor, stilista)- rochiile, pantofii si bijuteriile le primesc sau le inchiriaza, mai ales actritele nominalizate.

De unde se cheltuie acesti bani?

Statistic un film nominalizat isi creste incasarile, in medie, cu 12 mil de dolari fata de un film nenominalizat care a avut aceleasi performante de incasari in primul week end de la lansare.

Castigatorul Oscarului pentru cel mai bun actor se poate astepta la o marire de salariu de aproape 4 milioane de dolari pt urmatorul film (intelegeti-l va rog si pe DiCaprio cu toata disperarea lui), in timp ce o actrita va beneficia, in medie, de o majorare a salariului de o jumatate de million. De asta sunt suparate actritele si militeaza pentru drepturi salariale egale.

Anul acesta cadourile pe care le primesc nominalizatii care nu iau un premiu se ridica la 200.000 de dolari si sunt de la ceasuri, vacante, parfumuri pana la servicii de chirurgie estetica.

cover photo Shutterstock

 

1194
leonardo-dicaprio-variety-coverPR & Promovare – DiCaprio si campanii geniale de strangere de voturi pentru un Oscar (part 2)

PR & Promovare – DiCaprio si campanii geniale de strangere de voturi pentru un Oscar (part 2)

Saptamanile acestea la Hollywood sunt petreceri in fiecare seara. Toata lumea a invatat de la regele campaniilor de promovare pentru obtinerea unui Oscar, Harvey Weinstein, co-fondatorul Miramax (despre ale carui smecherii publicitare am scris aici), ca unul dintre cele mai importante lucruri ca sa convingi pe cineva sa voteze este sa discuti cu el direct. Si sa-i strangi mana.

Revista Variety scrie in fiecare an despre avalansa de petreceri pe care le fac studiourile pentru ca actorii, producatorii, regizorii sa se converseze cu membrii Academiei americane de film care voteaza pentru o statueta.

Se foloseste orice pretext – mic dejun, pranz, cina, party post cina – pentru ca sa fie adusi membrii Academiei in fata echipelor implicate in filmele nominalizate la Oscar. In ultimii ani pe langa strangerile calduroase de maini, la moda au fost selfie-urile.

Mult prea multe petreceri, prea putini votanti

 De exemplu, in a doua saptamana a acestui an, inainte de Goburile de Aur (care, se spune, sunt o trambulina buna pentru nominalizarile la Oscar) au fost intalniri informale dupa cum urmeaza: un brunch cu Tom McCarthy , regizorul filmului Spotlight, la Sunset Tower, un pranz “Steve Jobs” la Chateau Marmont cu Michael Fassbender, Kate Winslet si Aaron Sorkin. (care in aceeasi zi au mai avut si o sesiune de intrebari si raspunsuri. )

Lady Gaga a concertat la o receptie privata la Peninsula Hotel (desigur, cu invitati dintre membrii Academiei), Spike Lee a fost gazda unei petreceri pe la care a trecut, din intamplare, si presedintele academiei Cheryl Boone Isaacs, Linda Perry a gazduit o petrecere la care au fost invitate si prietenele ei, Christina Aguilera, Courtney Love, Juliette Lewis, dar si Tobey Maguire, Jodie Foster, Stephen Bishop (care voteaza in sectiunea muzica la Oscaruri).

The Hateful Eight a fost promovat cu o petrecere la care Quentin Tarantino i-a avut sustinatori pe David O Russell si Christopher Nolan , toti sub aripa lui Weinstein, toti promovati intens in campaniile pentru Oscar in anii trecuti.

La vremea respectiva nici macar nu se anuntasera nominalizarile la Oscar, dar studiourile munceau la campanie deja. (acum 2 ani, unul din membrii academiei a povestit dementa unei zile in care s-a intalnit in serie cu Jake Gyllenhaal, Hugh Jackman, Steve McQueen, Alfonso Cuarón. Articolul il puteti citi aici )

De fapt, campaniile marilor studiouri incep cam din august septembrie. La momentul respectiv se stie ce filme au premiera ca sa fie eligibile pentru Oscar si toata lumea incepe sa comunice cu inteligenta ca sa se obisnuiasca membrii Academiei cu rolurile, actorii noi, regizorii si rezultatele (anuntate in avans) ale muncii lor.

DiCaprio si eforturile lui in serie pentru a castiga un Oscar

Spre exemplu, Leonardo DiCaprio, despre care tot Hollywood-ul stie ca e disperat sa castige o statueta, si-a inceput campania pentru Oscar 2016 inca din septembrie 2015 cand, imbracat frumusel si relaxat, s-a dus ca spectator la unul dintre cele mai importante festivaluri de muzica, in aer liber, din New York care strange fonduri pentru proiecte de ecologie si mediu, Global Citizen Festival.

[caption id="attachment_41917" align="alignnone" width="193"]The 2015 Global Citizen Festival in Central Park Featuring: Leonardo DiCaprio Where: New York, New York, United States When: 26 Sep 2015 Credit: Derrick Salters/WENN.com The 2015 Global Citizen Festival in Central Park
Featuring: Leonardo DiCaprio 

[/caption]

Desigur, a dat interviuri peste interviuri si-a ajuns si la cat de greu i-a fost lui in filmul The Revenant, ce dedicat este meseriei si cum a facut “in real” toate nastrujniciile din film, chiar daca era foarte frig. Mesajul pe care l-a repetat de atunci (cand inca nici nu se lansase filmul) si pe care il spune si acum e simplu: e cel mai greu lucru pe care l-a facut vreodata in film. Cele mai mari sacrificii pe care le-a facut pentru un rol. Si-a pus viata in pericol pentru acest rol care e performanta vietii lui.

DiCaprio e de altfel cunoscut pentru campaniile lui preOscar in care acorda interviuri siropos patetice. La vremea cand spera sa castige un Oscar pentru “The Wolf of Wall Street” (2014), revista Variety – care e citita de toti oamenii in industria filmului din America- a publicat un cover story profil in care multe nume mari de la Hollywood i-au adus elogii. Printre randuri era si povestea despre dedicarea lui pentru familie, cum a crescut doar cu mama si ce greu i-a fost ca au divortat parintii.

leonardo-dicaprio-variety-coverDiCaprio’s parents divorced when he was a year old, and he lived primarily with his mother, Irmelin, in a hardscrabble neighborhood he affectionately refers to as “Prostitution Alley,” near Western Avenue and Hollywood Boulevard. “I saw all the moral decay you could, beginning at 2 years old,” he notes. “But I also got to see how the other half lived.” That was thanks to a to scholarship to University Elementary School, a magnet program of UCLA, in the tony Westwood section of Los Angeles. His mother would drive him 45 minutes to school and back every day. “I could see that this other world was out there. And if I could only get my shot, I would never waste the opportunity. That mentality and that gratitude are still in me.”

Aici puteti citi intregul articol

Pentru ca stie cat de importanta e familia pentru o parte importanta dintre cei care voteaza, prin octombrie 2015 DiCaprio a aparut tinandu-se de mana cu domnisoara model care era iubita lui la momentul respectiv, Kelly Rohrbach. Site-urile din zona filmului l-au ironizat mult, tocmai pentru ca nu obisnuieste sa faca asemenea fotografii.

leonardo-dicaprio-and-kelly-rohrbach Intre timp, in decembrie, s-a despartit de domnisoara respectiva.

Tot la campania pentru Oscar pentru rolul din The Wolf of Wall Street, DiCaprio a obtinut o proiectie privata cu Barack Obama pe care a anuntat-o gratios, printre randuri, cand s-a scuzat ca trebuie sa plece mai devreme de la Londra ca sa… ajunga la Casa Alba. Numai ca Obama a decis sa ramana doar la un dejun cu actorul si la o discutie despre ecologie si mediul incojurator, iar proiectia n-a mai avut loc.

Anul acesta, a trecut la next level: la Papa nu fusese inca. Ieri, DiCaprio s-a vazut cu Papa cu care a vorbit, cum altfel, despre mediul inconjurator si ecologie, dar si despre efortul pe care l-a facut in cel mai greu rol din cariera lui, cel din The Revenant.

Se spune ca in echipa lui de campanie pro Oscar se afla unii dintre cei mai tari specialisti, iar contractele au cifre generoase pentru perioada de campanie, un bonus daca se obtine nominalizarea si un bonus si mai generos daca va reusi sa ia statueta.

Se mai spune ca DiCaprio e atat de obsedat sa ia un Oscar pentru ca stie ca a gresit o data cand a ales Blood Diamond pentru campania pro Oscar, in loc sa aleaga celalalt film pe care –l facuse in acel an: The Departed.

A ales sa fie nominalizat pentru cel mai bun actor in rol principal, in loc sa aiba sanse la nominalizare (si premiu) pentru actor in rol secundar. In 2011, au aparut chiar cateva articole care explicau gafa lui care a tinut de ego. 

 Premiul a fost castigat atunci, la rol principal, de Forest Whitaker pentru The Last King of Scotland, iar The Departed a luat Oscarul pentru cel mai bun film, un semn ca ar fi avut si el mai multe sanse la voturile membrilor Academiei.

Cu “The Revenant” DiCaprio se afla la a cincea nominalizare la Oscar dupa “What’s Eating Gilbert Grape”, “The Aviator”,  “Blood Diamond” si “The Wolf of Wall Street” si ne vom mai distra mult pana la ceremonie cu tumbele de promovare pe care le va face.

 

 

2795
cover oscar campaniiPR & PROMOVARE: 5 campanii geniale de castigare a unor voturi pentru Oscar

PR & PROMOVARE: 5 campanii geniale de castigare a unor voturi pentru Oscar

In perioada dintre anuntarea nominalizarilor la Oscar si pana se incheie votarea membrilor Academiei, in industria filmului american se petrec miscari subterane mai tari decat multe cutremure.

Pentru ca banii pusi in joc sunt foarte multi (orice detinator de statueta e mai interesant pentru un potential investitor, iar spectatorii vin mai cu spor la cinema), sunt diabolice jocurile de culise care se fac pentru fiecare vot in plus.

Cel mai spectaculos dintre promoterii din aceasta perioada (recunoscut de toata lumea cinematografica) este co fondatorul Miramax, Harvey  Weinstein. De altfel, filme sale au nu mai putin de 300 de nominalizari la Oscar (obtinute pe parcursul a 25 de ani, ca sa intelegeti corect amploarea si experienta acestui om).

Iata cateva dintre smecheriile pe care le-a facut Weinstein de-a lungul anilor.

1990 Harvey Weinstein a facut primul pas spre o mare campanie de Oscar.

Actor Daniel Day Lewis holds his Oscar for best actor for his performance in "My Left Foot" at 62nd Annual Academy Awards in Los Angeles Monday night, March 27, 1990. (AP Photo/Douglas C. Pizac) My left food era un film indie – despre un veteran de razboi (interpretat de Daniel Day Lewis) – care aparent nu avea nicio sansa in fata filmelor produse de marile studiouri (Miramax e un studio independent care tine de studiourile Walt Disney)

Fiind convins ca fiecare vot conteaza, Weinstein a inceput o campanie de guerrilla ca sa fie sigur ca membrii academiei ii vor vedea filmul: a facut o proiecte la centrul medical unde se aflau cei mai batrini dintre membrii academiei, unii cu aparate de respirat, altii ceva mai stabili- Motion Picture Retirement Home. L-a convins pe regizorul Jim Sheridan sa participe la cateva zeci de mini party-uri la care a avut grija sa invite membrii Academiei.

S-au uitat unde isi petrec in mare majoritate vacantele membrii academiei si au aflat ca multi merg la Aspen, iar o alta importanta parte merg in Hawaii. Asa ca au facut proiectii speciale ale filmului in aceste locuri

L-a dus pe actorul din rolul principal – Daniel Day Lewis, si el nominalizat pentru un Oscar – in Senatul American sa le vorbeasca politicienilor despre persoanele cu dizabilitati.

Rezultatul? 2 statuete (cel mai bun actor in rol principal si cea mai buna actrita in rol secundar) din 5 nominalizari.

In 2014 a mai mers o data pe acest drum cand Philomena Lee, femeia care a inspirat filmul Philomena, nominalizat la Oscar, s-a dus la Washington DC si le-a vorbit senatorilor americani cum despre ar trebui sa schimbe legile pentru a face adoptiile mai accesibile.

1998 cu doua pelicule nominalizate la cel mai bun film – Shakespeare in love si Life is Beautiful-, Weinstein a facut super super tumbe. A angajat unii dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood (printre ei Warren Cowan, Dick Guttman, Gerry Pam si Murray Weissman) nu ca sa obtina super acoperire in presa ci ca sa… vorbeasca cu membrii academiei despre cat de bune sunt filmele.

benigni oscar statue Regizorul filmului Life Is Beautiful, Roberto Benigni, s-a mutat la Los Angeles pe toata perioada de votare si a participat IN FIECARE SEARA la o alta petrecere data in cinstea lui, la care – desigur – erau invitati si dintre cei care votau. Benigni a si castigat Oscarul pentru cel mai bun actor.

Pentru promovarea Shakespeare in love, Miramax a facut o petrecere care se numea Welcome to America, dedicata regizorului britanic John Madden la care au participat regizori, producatori, actori.

Producers and cast celebrate after winning best picture for Shakespeare in Love during the 71st Annual Academy AwardsCa sa fie sigur ca Shakespeare va fi mai prezent in mintea votantilor decat marele favorit, Saving Private Ryan, Weinstein a cheltuit cu campania de promovare 5 milioane de dolari (in medie se cheltuieste intre 250.000 – un film independent pana la 2 milioane – o mare casa de productie)

In 2011 cu The King’s Speech, Weinstein a avut o viata grea. Se lupta cu The Social Network, iar casa producatoare rivala avea toate armele pentru a avea petreceri de clasa A. Ce a facut ?

kingsspeech_oscar_400 A organizat o petrecere post nominalizari la care gazde au fost Ridley Scott, Jennifer Lopez si Mick Jagger, o alta petrecere gazduita de Arianna Huffington, o proiectie la care au fost invitati cei care fac parte din elita media – de la Rupert Murdoch pana la Katie Couric. Si multe alte petreceri mici cu vedete mari si cu membrii ai academiei printre invitati.

In plus a lansat un zvon cum ca a editat filmul scotand trimiterile sexuala existente in poveste ca sa prinda rating bun, dar a lasat sa circule si zvonuri despre secvente de sex care, mai tarziu, s-a dovedit ca nici nu existasera.

In 2013 Weinstein a atins apogeul.

A angajat-o in secret pe doamna care a fost manager adjunct de campanie electorala pentru Obama, Stephanie Cutter, ca sa-l ajute sa promoveze The Silver Linings Playbook

jennifer lawrence oscar The Silver Linings Playbook  In ultima zi de votare, a aparut un comunicat de presa din partea Miramax in care se spunea ca regizorul de la Silver Linings, David O Russell va lucra din nou cu Jennifer Lawrence pentru The Ends of the Earth. Russel avea si o declaratie in comunicat in care vorbea despre cat de dedicata e meseriei Jennifer, dar si familiei ei care e o sursa de inspiratie pentru intreaga ei activitate. Putin mai tarziu, dupa Oscaruri, s-a aflat ca Russell nici n-a fost in carti pentru acel film, darmite sa mai fi si semnat un contract. Weinstein a vrut doar sa atraga atentia asupra lui Lawrence inaintea ultimelor voturi.

Doamna Stephanie Cutter, care a facut Campania din 2012 a lui Obama, a mers si acum pe cai politice si, in februarie 2014, cu foarte foarte putin inainte de inchiderea voturilor, l-a luat pe domnul Bradley Cooper – nominalizat la cel mai bun actor pentru acest film – la o conferinta de presa cu mai multi politicieni, apoi regizorul David O Russel s-a intalnit cu vicepresedintele Joe Biden ca sa vorbeasca despre reforma in sanatate. Toate cu multa expunere in presa, desigur.

*

Zilele astea multi se minuneaza ce des apare Leonardo DiCaprio in presa cu tot felul de declaratii, nu neaparat legate de filmul lui inghetat. E pentru a treia oara cand are echipe uriase de promovare, pe langa cele ale studioului producator, in incercarea de a ajunge la cati mai multi membrii ai academiei si a-i convinge ca e baiat bun, familist, de casa. Au aparut si glume care spun ca e doar o chestiune de timp pana apare o declaratie ca isi doreste foarte tare sa aiba un copil, doar doar va fi pe placul celor care voteaza.

Pana la urma totul se reduce la matematica. Sunt 5173 de votanti. Cum faci sa ajungi la cat mai multi si sa-i si convingi sa-ti dea tie votul?

Zilele viitoare va mai povestesc despre cateva campanii minunate de Oscar de la studiourile concurente lui Miramax. Sunt, indirect, lectii minunate de marketing.

4367
shutterstock_ rockstarDe ce se pierd artistii in comunicare(a cu publicul)

De ce se pierd artistii in comunicare(a cu publicul)

Acum ceva vreme un tinar domn care are treaba in industria cu muzica avea o problema cu lansarea noului sau single. De fapt cu comunicatul de presa care anunta lansarea.

Ca sa-l preia ziarele (in mare parte, tot ce mai avem ca ziare sunt in format tabloid) comunicatul sau de presa avea un titlu foarte tabloid, scandalos, low ca pozitionare.

Tinarul era necajit pentru reactia pe care o generase pentru ca, desi piesa era cantabila, nu “scorase” cum se asteptase.

Ce se intimplase de fapt?

In dorinta de a fi ACUM in presa, comunicatul vorbea despre ce avea nevoie “presa” sa auda, nicidecum despre ce era artistul ca personalitate, sau ca “personaj” in industrie.

El comunica pentru presa, nu pentru public.

Comunicatul nu construia nimic pentru brand-ul artistului, ba din contra – desi imaginea cu care isi facuse loc pe piata era de tinar cool si modest, acum miza pe obraznicie si o oarecare aroganta.

De asta m-am gindit sa scriu aici ceva care sper sa ii ajute pe artisti, din oricare industrie ar veni.

Daca ai o poveste REALA cu o emotie REALA, publicul o va savura. Iar jurnalistul – care, daca ai noroc si-ti faci bine treaba, poate ajunge si el in publicul tau –  o va prelua pentru ca stie ca publicul sau o va citi.

E un cerc vicios in presa din Romania: jurnalistii spun ca nu e de interes decit “chilotzareala”, artistii nu ofera decit informatii usoare, banale pentru ca le e prea lene, prea greu sa sape in propriile cariere (profesionale sau nu) ca sa scoata de acolo povestile adevarate.

Din zecile, poate chiar sutele, de comunicate de presa pe care le-am trimis in viata mea nu exista unul care sa fi vorbit despre o emotie si sa aiba o poveste frumoasa care sa nu fi fost preluat.

*

Sigur povestea trebuie sa fie reala, sa fie in concordanta cu ceea ce ai de comunicat in dreptul artistului respectiv… dar asta e deja alta discutie.

Rupeti cercul si daca vreti sa fiti bagati cu adevarat in seama de jurnalisti, respectati-i voi mai intii: oferiti-le povesti cu emotii si lucruri din care toata lumea are de invatat.

cover photo shutterstock

1233
shutterstock_celebritate7 lucruri despre artisti pe care e bine sa le stiti

7 lucruri despre artisti pe care e bine sa le stiti

In contextul sinuciderii minunatului om Robin Williams, m-am gindit sa scriu citeva lucruri pe care le-am aflat in acesti multi ani de trait, lucrat, imprietenit cu/printre artisti. Poate ne ajuta sa –i pretuim mai mult – la vedere – cit sunt in viata si sa intelegem ca intre alb/ veseli/buni si  negru/tristi/ rai, cum ne imaginam ca sunt, se afla de fapt infinite nuante de gri.

1.       Artistul e un om diferit de majoritate.

Daca ar fi ca toata lumea, ar face lucruri ca toata lumea si n-ar mai fi artist. Oamenii altfel fac lucrurile altfel. Si cu “altfel de lucruri” inainteaza lumea.

Sa nu-I mai judecam deci pe artisti dupa chipul si asemanarea noastra; cu siguranta e o diferenta in empatie, sensibilitate, transpunerea si sinteza unor emotii intre ce simt si fac  ei,  si ce simtim /facem noi; chiar daca, aparent, aratam la fel.

2.       Emotiile unui artist ating limite incredibile si-arata vulnerabilitati, fragilitati imense.

Mi s-a intimplat sa trebuiasca sa urc pe o scena alaturi de un mare actor al Romaniei, iar el tremura de doua ori mai tare de emotie decit mine. Cind l-am intrebat de ce, pentru ca mi se parea ca are mult mai mult antrenament decit mine la expunerea la public, a marcat o diferenta: “Cind ma sui pe scena in mod curent, vin dupa luni de repetitii ale unui text si stiu orice miscare pe care trebuie sa o fac. Si atunci am emotii imense, dar acum e mult  mai mult.”

Am vazut cum patruleaza ca un leu un cusca un muzician in culise inaintea unui concert si, cind ii simteam concentrarea pusa la un loc cu emotiile, cu presiunea salii care deja urla in asteptare, mi-am promis ca nu voi mai sta niciodata in culise sa vad asa ceva: ma durea, la propriu, stomacul.

Am vazut o actrita de notorietate mondiala, care a participat la toate premiile mari ale industriei ei si-a facut filme cu milioane de spectatori si care, in timpul unui banal interviu, si-a framintat miinile de emotie fara sa fie constienta de forta pe care o imprima: isi inrosise palmele.

M-am gindit de multe ori ca multi dintre artisti recepteaza emotiile mult mai intens decit majoritatea oamenilor, poate ca asta e explicatia creatiei lor unice: aduna un bagaj emotional mai greu decit al nostru pentru care au instrumentele naturale – harul- sa-l transpuna apoi in arta.

 3.       Nevoile lor emotionale sunt, de multe ori, diferite de majoritate. (pentru ca… punctul 1)

Au nevoie de mai multe validari, au nevoie de mai multe confirmari; e atit de subiectiva munca lor si stiu ca oricind o pot lua de la zero, fara sa mai aiba nimic, incit pare ca viata intreaga li se sprijina intr-un fir de ata. In fiecare an, in fiecare luna, uneori in fiecare zi (dupa drumuri lungi, in turnee) au un nou performance in care sunt supusi presiunii, tensiunii si , la sfirsitul careia, asteapta o validare.

In plus, actul creatiei e diferit intre artisti – unul are nevoie de mult spatiu, de timp pentru “internalizarea”/sinteza  emotiilor, altul are nevoie de preteni aproape, altul are nevoie de vin sau muzica etc etc.  Pe noi, spectatorii, ar trebui sa ne intereseze doar rezultatul muncii lor, forma in care a ajuns emotia catre noi. Fara nicio alta “judecata”, “eticheta” lipita pe personalitatea lor.

4.       Perfectionismul lor e greu de dus pentru cei din jur.

 Acelasi text e rostit de doi actori total diferit sau transformat in doua spectacole/filme diferite de doi regizori; cu aceleasi note muzicale, doi compozitori fac muzici diferite. Artistii stiu cel mai bine asta si stiu ca detaliile fac diferenta, asa ca uneori tin cu dintii la detaliile lumii pe care si-o imagineaza.

Am intilnit un mare muzician al planetei – o doamna – care viziteaza in avans fiecare studio in care are de facut un interviu live; vrea sa stie culoarea fotoliilor pe care urmeaza sa stea, daca are trepte de urcat/coborit, cit de inalte sunt – ca sa aleaga tocurile si culorile cele mai potrivite pentru hainele pe care urmeaza sa le poarte. Desi are un program infernal, verifica personal de fiecare data pentru ca “vreau sa simt eu locul, ca sa stiu sa aleg ce e cel mai bine pentru seara respectiva.”

Numai ca dorinta aceasta de a face lucrurile in detaliile lumii lor, cind ajunge in contradictie cu fapte minore ale staff-ului sau familiei, naste dispute in care cineva trebuie sa cedeze. Si nu artistul  e cel care cedeaza cel mai des.

Iar, pe termen lung, asta erodeaza relatiile.

5.       Cu cit e mai celebru si mai de succes un artist, cu atit e mai singur.

Nu pentru ca n-ar avea prieteni sau familie, ci pentru ca momentele lui de succes (daca vorbim de adevarati artisti, nu de cartoane colorate) sunt in lupta cu sine – cel mai adesea pentru a transmite o emotie mai bine, mai puternic, indiferent de calea (film, teatru, muzica, literatura, pictura etc) prin care se exprima.  Si nimeni nu primeste aplauze la scena deschisa pentru ca a depasit o bariera interioara, oricit de dureros ar fi fost procesul si de mare victoria. Pentru ca asta nu se petrece la vedere.

In plus, o mare parte din artisti  – prin natura meseriei – se afla departe de “ai lor” in momentele cheie (cind au luat super premii, cind au fost evenimente in familie). Cum succesul nu vine peste noapte, ratarile momentelor “de familie” se aduna si erodeaza pe termen lung si relatiile, si prieteniile, iar erodarea e  mai puternica decit la restul oamenilor pentru ca vine din ambele capete.

Ii invidiem pentru lumea plina de glamour pe care o afiseaza, dar… de ex, Grace Kelly dupa ce a cistigat Oscarul in 1953, a ramas singura in camera ei de hotel. Tot staff-ul era obosit, parintii se aflau acasa in Philadelphia, viitorul sot – Printul Rainier – era la Monaco; in biografia ei mentioneaza ca, in seara in care a avut cel mai mare succes profesional, a fost de fapt cea mai singura.

6.       Ceea ce stim/credem despre ei e mai degraba proiectia emotiilor noastre pe niste roluri publice, decit adevarul despre ei

Ii vedem in fotografii perfect retusate, cu un stiling perfect si, pentru ca au echipe de imagine bune, pentru ca fac parte dintr-un sistem, intotdeauna imaginile “controlate” sunt mai multe decit cele “paparazzi”, iluzia realului. De fapt, de cele mai multe ori, si fotografiile paparazzi sunt aranjate sau controlate, pentru ca artistul stie ca nu poate iesi in spatiu public decit in “personajul” pe care-l comunica.

Uneori ii judecam dupa reactiile din viata lor privata – iubiri sau scandaluri, cel mai adesea. Dar cind ne punem intrebarea “de ce naiba sunt astia doi impreuna?” nu luam in calcul ca o parte din cupluri sunt aranjate pentru un efect media mai puternic, iar alta parte e “pe bune”, doar ca imaginea curata creata de oamenii de specialitate ascunde un om nu foarte rafinat, dupa cum ii sunt si iubirile/nevoile pe care le are.

Imaginea publica pe care o are artistul – cu cit e mai celebru si are o echipa mai profesionista de comunicare – prelucreaza ceva din personalitatea lui pina cind obtine o calitate care acopera o nevoie a publicului tinta. Cind nu exista, o fabrica. Pentru ca managementul unui artist stie ca publicul va incalca intotdeauna punctul 3 si … va pune etichete.

7.       Cea mai importanta apreciere e cea a publicului. Singura validare care hraneste e cea a publicului. Cel mai mult timp – fizic sau cu mintea – e petrecut, nu cu familia, nu cu staff-ul, ci  cu si pentru public.

Cit proiectul e in lucru, parerea staff-ului (manager, regizor, alti membri ai echipei, familia) e importanta , dar cind prestatia artistica (oricare ar fi fost forma ei) a iesit in spatiul public, poate sa spuna zeci de laude oricare membru al staff-ului, vorbele nu au acelasi impact ca un simplu “multumesc” sau “felicitari” venite de la un spectator, de la cineva din public.

Am vazut multi artisti cum asteapta cu nerabdare dimineata de dupa un spectacol ca sa vada reactiile publicului (in ziare, pe net etc) si cum, de fapt, abia atunci incep sa se bucure de munca lor si sa se motiveze pentru un nou spectacol.

Avem deci un om mai sensibil, poate chiar mai introvert decit majoritatea, mai vulnerabil si cu o capacitate mai mare de a recepta emotii (implicit de a fi afectat de ele), cu un perfectionism – fixism care-l chinuie, dar ii chinuie si pe cei din jur generind tensiuni, care cunoaste momente de crunta singuratate, in balans cu bucurii uriase, care traieste presiunea unei vieti usor schizoide – intre ceea ce e in spatiu public si ceea ce e acasa – si care persevereaza zilnic in meseria lui cu un singur scop: sa placa publicului.

Stiind toate acestea, spun mereu si mai scriu si aici: cel mai bun si mai frumos lucru pe care putem sa-l facem in raport cu arta, noi – muritorii de rind mai putin talentati –  e ca atunci cind ne place munca unui artist sa i-o spunem. In timp real, cu sinceritate si simplitate. Cu un mesaj oriunde stim ca ar putea ajunge la el/ea.

O sa conteze enorm, o sa-i dea aripi pentru inca o zi grea de munca (cea mai grea munca e cea cu mintea si trupul tau), o sa-i aduca o confirmare ca merita toate framintarile pentru “de ce sunt altfel?” si… pentru momente ca acelea prin care a trecut Robin Willliams , s-ar putea sa faca putin, un milimetru, o miime de milimetru, diferenta.

Si sa salveze o viata.

4214
prdaca PR-ul ar fi o napolitana si-ati face bani din ea, nu v-ati ingriji cum o prezentati publicului?

daca PR-ul ar fi o napolitana si-ati face bani din ea, nu v-ati ingriji cum o prezentati publicului?

In Romania de astazi e din ce in ce mai straniu sa zici ca faci PR/comunicare pentru ca e o meserie careia am avut grija sa nu-i facem deloc PR, ba din contra sa-i stirbim din reputatie cu perseverenta unei picaturi chinezesti.

Pentru multi oameni (chiar si din industria comunicarii sau industriile conexe care au nevoie de comunicare), PR-ul e cu scris un comunicat de presa care sa anunte ceva. In varianta super frivola si de sezon, PR e si domnisoara care sta pe tocuri si zimbeste – ajutata de un sutien push up – la intrarea unei terase de la Mamaia.

Dincolo de aceste abordari majoritare, mai exista deviatiile super periculoase tinute in umbra pentru ca… nu se face sa spui:

– publicatiile care cer bani pentru ca un comunicat de presa sa nu fie deloc modificat la aparitia lui.
– publicatiile care cer bani pentru ca jurnalistul lor sa mearga la conferinta de presa sau sa redacteze el, cu mintea lui, ceva din ce comunica domnul/doamna cu PR-ul.
– sau, aberatia extrema in Romania, agentia de presa care cere bani ca sa nu intervina pe ce comunici si sa puna stirea PR-ului, neatinsa, in fluxul de stiri, chiar si cind e vorba de un eveniment cu acoperire internationala. (asta cind agentia se ocupa cu stiri, ca de aia o cheama agentie de stiri, si-ar trebui sa produca singura content pt clientii ei, pe teren, mai ales de la evenimente cu acoperire internationala).

daca asa stau lucrurile in RO, va dati seama cit e de important cum comunici si ce comunici? Si mai ales cum te prezinti in meseria de comunicator/PR?!

La nivel international statisticile arata ca 60% dintre stirile dintr-o zi vin din agenda politica/guvernamentala, 23% vin de la companiile de PR si… 14% vin de la jurnalisti in mod direct, prin reporting, interesul lor etc.

La noi date fiind mutatiile de mai sus probabil ca procentul e mult mai mare in dreptul stirilor venite pe surse de PR si mai mic la productia proprie, jurnalistica. Avem cu siguranta o sectiune generoasa de “traducere” de pe site-uri.

In contextul asta cred ca agentiile de PR, oamenii de comunicare ar trebui sa se aseze frumos la masa si sa gindeasca o strategie si un cod de etica pentru aceasta meserie. Stiu ca exista cod de etica al meseriei, dar ar fi bine sa se si respecte. Poate chiar si un sindicat care sa gireze (si) respectarea eticii.

Sigur ca si in presa “de afara” exista obiectii despre calitatea comunicatelor de presa, dar ma indoiesc ca ei au inventat vreun echivalent al cuvintului “piarizda”, cum stiu sigur ca au promovat frumos cu studii de caz – motivationale – succese din aceasta meserie.

La ei e cu nuante despre stress-ul din munca si despre cum se pozitioneaza un comunicator, la noi e cu …nimic, pentru ca banii aia pe care-i cer publicatiile sau agentiile, pe termen lung, inseamna NIMIC in constructia unei industrii corecte. Si pentru jurnalism si pentru PR. Comunicare pina la urma.

Aici un articol despre PR si nuantele lui in termeni de influenta asupra jurnalismului obiectiv, quality (cum zicem noi, aiurea), asa cum se intimpla in alte tari, pe alte zari.

Ma intreb des in ultima vreme: daca PR-ul ar fi o napolitana si-ati face bani din ea, nu v-ati ingriji cum o prezentati publicului?

687
nud1joburile pe care nu le accept

joburile pe care nu le accept

ma suna un prieten – persoana publica, functie importanta de conducere – sa ma roage sa ajut intru crearea unei imagini curate si frumoase a unei tinere domnisoare.

intreb pentru ce ii trebuie, imi spune ca fata tinteste un job intr-o banca si ca el este interesat ca ea sa aiba o imagine curata intrucit e noua lui iubita.

imi suna suspect si-i caut numele fetei pe google. descopar pe FB-ul ei nenumarate poze cu ea in costum de baie, cu sau fara sutien, acompaniata de diversi domni burtosi si cu maieu.

sun domnisoara si ii spun ca o rog sa scoata fotografiile respective si de acum incolo, daca vrea sa fie perceputa ca o persoana respectabila, sa nu-si mai puna in spatiu public nicio fotografie in chiloti (de baie sau nu), ea ridica tonul la mine si-mi spune “crezi ca pe X l-as fi cunoscut altfel?! toate vedete de astazi fac asta si cistiga bani si nu le mai judeca nimeni”

ii spun domnului ca nu-l pot ajuta, el imi face o propunere financiara foarte generoasa, eu spun ferm: NU.

sunt job-uri pe care nu le accept oricit de multi bani mi s-ar oferi. mai ales cele cu oamenii care nu inteleg ce e spre binele lor.

daca ai 20 de ani si iti pui multe poze cu tine in chiloti pe FB, e foarte posibil sa tintesti barbatii pe care-i vrei, dar e foarte sigur ca nu vei fi perceputa ca o fata decenta careia sa i se acorde respect.

viata asa cum e.

OnteachingJournalism1workshopuri si seminarii pe care le sustin in aceasta primavara

workshopuri si seminarii pe care le sustin in aceasta primavara

cel mai mult pe lumea asta iubesc oamenii care vor sa invete mereu ceva nou. care nu stau sa li se lincezeasca creierasul. care nu considera ca ei le stiu pe toate din nastere, deci nu mai e nevoie de nimic in plus.

ma insotesc doar de oameni din aceasta categorie si de oameni de la care am ceva de invatat in mod constant, iar eu am un program aproape militaresc de citit/invatat despre care, poate, scriu cindva.

*

incepind de miine pentru urmatoarele 2 saptamini, voi sustine o serie de workshopuri/ seminarii pe teme de scrieri creative sau comunicare in contexte diverse.

miine la Facultatea de Drept, intr-o initiativa a  Departamentului Academic si Redactional din cadrul Asociatiei Studentilor in Drept , un workshop in 2 pasi (pasul doi e pe 22 martie) pe scrieri creative pentru online.

pe 23 martie, workshopul dedicat celor care fac PR in zona entertainmentului (despre care am scris aici, accesul va fi by invitation only dintre cei inscrisi pe blog, vor fi invitati cei care lucreaza in industrie, exclusiv)

pe 26 martie sunt la PR FORUM unde … veti afla in curind ce fac:).

pe 27 martie sunt la FEMEILE MERITA cu un workshop de branding personal pentru femei (despre care am scris aici)

si la inceputul lui aprilie, un workshop pentru cei din industria modei pe tema relatia dintre brand si presa. am sa va dau detalii curind despre acest work shop, e in cadrul Romanian Fashion Trends & Brands

*

dupa care vacanta, pina in septembrie invat lucruri si merg si eu la seminariile altora.

sper sa ne vedem la unele dintre ele si, mai ales, sper sa merite sa petreceri cu mine citeva ore. dar pentru asta m-am pregatit in ultimele luni intens. and still working.:)

613
shutterstock_158207939curs gratuit pt PR in entertainment. v-ar interesa?

curs gratuit pt PR in entertainment. v-ar interesa?

primesc in fiecare zi mailuri cu informari care nu au nicio legatura cu structura unei stiri sau a unui comunicat de presa.

care au un limbaj de lemn si doar insiruiesc cuvinte ca sa iasa o compunere mai lungutza sa avem un text de trimis.

care au greseli (nu doar de gramatica, alea-s bonus track), ci si de structura de comunicare – nu sunt racordate la brandul personal al artistului pentru care se face comunicarea. (am mai scris despre asta aici)

 

toate ma indispun pentru ca arata mediocritate si superficialitate.

(stiu, par aroganta. imi asum asta. am citit mai mult si stiu meserie. detalii despre ce am facut in viata asta in aceasta directie profesionala puteti gasi aici)

pentru linistea mea sufleteasca, dar si pentru a progresa industria asta macar cu un milimetru, sunt gata sa tin un curs GRATUIT (un workshop) cu lucrurile de baza in comunicarea pentru o vedeta (tv/muzica/film etc).

durata: 2 ore.

daca sunt persoane interesate, lasati un comentariu. cind se aduna suficient de multi (minimum 10 persoane), ne organizam pentru workshop.

multumesc

later edit: ATENTIE! Nu este un workshop pentru cei care nu lucreaza in entertainment; eu doresc sa ajut la dezvoltarea industriei, nu sa scolesc niste new entry. o sa primiti un mail cu rugamintea de a spune unde lucrati si de ce vreti sa faceti workshopul. multumesc

david michelangelotraveo.ro – PR destept

traveo.ro – PR destept

scriam acum citeva zile despre faptul ca am inceput sa-mi planific excursiile din acest an (cele private, nu de business) si ca doresc sa stau citeva zile la Florenta pe urmele lui Michelangelo (mai ales ca sunt 450 de ani de la moartea lui si sunt o multime de actiuni si activitati legate de el)

spuneam ca am cautat pe traveo.ro , un nou site specializat pe calatorii personalizate si ca nu sunt hotarita daca schimb niste avioane dupa un traseu complicat sau daca fac o combinata avion tren.

ei bine, echipa de la traveo.ro (pe care nu-o cunosc) mi-a trimis un mail cu optiunile cele mai bune de a ajunge la Florenta. le las aici poate mai ajuta si pe altcineva:

Pentru a ajunge in Florenta mai jos cateva sugestii:

Wizz air -Cursa directa

Bucuresti  Otopeni –Pisa zboara marti ,joi si sambata.

Din Pisa catre Florenta tren sau autobuz ,se merge aprox 1 ora costa aprox 6 euro/pers one way.

Wizz air  Cursa directa

Bucuresti  Otopeni –Bologna  zboara luni ,miercuri,vineri si duminica.

Blue air  Cursa directa

Bucuresti  Otopeni –Bologna  zboara luni ,miercuri,vineri si duminica.

Din Bologna catre Florenta sunt 100 km .

Biletul de tren costa in jur de 15 euro/persoana/one way.

Exista si variante de zbor din Bucuresti care aterizeaza exact pe aeroportul din Florenta, de exemplu  Austrian Airlines cu escala Viena, oferta cu 215 euro/pers dus intors.

Sau Alitalia cu escala la Roma 210 euro/persoana dus intors.

mi se pare una dintre cele mai inteligente forme de PR, pentru ca e foarte personalizat, pentru ca fac dovada ca au citit ce am scris (desi, cum spuneam, nu ne cunoastem) si mai fac dovada ca le pasa de consumatorii lor.

bravos. si foarte multumesc

772
shutterstock_1233805335 lucruri utile pentru PR-ul de vedeta

5 lucruri utile pentru PR-ul de vedeta

Numesc generic “vedeta” toata categoria de prestatori de servicii in zona divertismentului, de la tv/ radio pina la muzica, film, teatru, moda sau …mondenitati.

1.Defineste brandul vedetei – care sunt aptitudinile si trasaturile de caracter care sunt utile a fi comunicate, relevante pentru meseria pe care o are si pentru publicul pe care-l vizeaza in business.

a.Nu falsifica aceste aptitudini; cauta in esenta personalitatii/caracterului vedetei, nu o sa poata sa se prefaca toata viata si publicul o sa simta oricum daca e ceva artificial.

2. Cind alegi ce vei comunica (d)in brandul unei vedete, vorbeste si cu managerul (daca are) ca sa stii care e strategia pentru 3-5 ani minimum.

a. Nu comunici decit aparent pentru astazi, in esenta construiesti, cu fiecare comunicare, business-ul pe termen mediu si/sau lung.

3. Stirea – comunicatul de presa – nu este decit o caramida in constructia brandului. Cit mai multe stiri-> o constructie mai inalta. Dar mortarul care leaga aceste stiri intr-o constructie solida e conexiunea dintre stiri si brand: toate trebuie sa aiba legatura cu aptitudinile definite in brand si sa le exemplifice, constant, cu situatii de viata.

a. Daca s-a comunicat shopping, shopping si numai shopping, vedeta ar trebui sa fie designer, stilist, gazda unei emisiuni de moda etc.
b. Daca s-a comunicat sex, sex si numai sex, sigur e vorba despre o vedeta porno. (daca de fapt, cinta sau apare la tv, cauta altceva de comunicat, sigur mai face si altceva in afara de sex)
c. Daca s-a comunicat vacante, vacante si numai vacante, probabil ca vedeta se face ghid de turism. Daca nu are asta in plan pentru urmatorii 5 ani, e cazul sa se mai adauge si altceva in comunicare

4. Preocupa-te de context. Daca vedeta nu face lucruri care sa fie transformate in stiri relevante pentru brand, managerul trebuie sa-I gaseasca acele activitati care se potrivesc cu valorile din brand, iar persoana care se ocupa de comunicare/ PR sa faca sa se intimple si sa le comunice.

a. PR inseamna nu doar stire, ci si networking (cu apartii publice sau doar in cercuri relevante pentru target si/sau business), o strategie de aparitii (de brand nu de sales) in pictoriale in reviste &emisiuni tv /radio etc.

5. Stirea care anunta un eveniment punctual de business – lansarea unui clip, un spectacol nou etc – este “sales”, “promotia produsului”. Niciun produs nu traieste doar din reduceri. Toate produsele de consum au si campanii de imagine/ de brand. Vedetele – ca produs media (in comunicare) – ar trebui sa functioneze la fel.

 

Ca urmare a experientei mele cu trupa VUNK si, banuiesc, a celei care vine din epoca Radio 21/EuropaFM/ Guerrilla, mi s-a intimplat anul trecut, ba chiar mi s-a intimplat ieri (de asta si scriu), sa ma sune diverse persoane implicate in showbiz care sa-mi spuna “am o lansare peste o saptamina, vreau sa ma ajuti sa am PR” si cind raspund ferm “nu ma intereseaza”, se gindesc ca e o chestiune de bani. Si incep sa-mi spuna sume generoase.

Comunicarea nu e despre bani decit atunci cind e vorba de o banca sau un produs financiar.

In rest este despre valori. Valorile din brandul subiectului care trebuie sa fie comunicat, dar si din meserie – etica, rigoare, strategie.

*
foto via shutterstock, cuvinte cheie “celebrities, red carpet, lights”

1336
martin-scorsesePR genial in echipa lui Martin Scorsese

PR genial in echipa lui Martin Scorsese

cu noul sau film Wolf of the Wall Street, Martin Scorsese a tulburat multe ape.

personajul principal e un domn care a facut inselaciuni mari si fraude uriase si nu e unul dintre cei mai iubiti in America, ba chiar nu e foarte iubit nici de fiica lui.

dupa un start sub asteptari la box office, Scorsese a mai primit o lovitura. fiica celui care a inspirat personajul principal i-a scris o scrisoare deschisa foarte foarte dura.

I hate to be the bearer of bad news, dear Kings of Hollywood, but you have been conned.

Let me introduce myself. My name is Christina McDowell, formerly Christina Prousalis. I am the daughter of Tom Prousalis, a man the Washington Postdescribed as “just some guy on trial for penny-stock fraud.” (I had to change my name after my father stole my identity and then threatened to steal it again, but I’ll get to that part later.) I was 18 and a freshman in college when my father and his attorneys forced me to attend his trial at New York City’s federal courthouse so that he “looked good” for the jury — the consummate family man.

And you, Jordan Belfort, Wall Street’s self-described Wolf: You remember my father, right?

(…)

You people are dangerous. Your film is a reckless attempt at continuing to pretend that these sorts of schemes are entertaining, even as the country is reeling from yet another round of Wall Street scandals. We want to get lost in what? These phony financiers’ fun sexcapades and coke binges? Come on, we know the truth. This kind of behavior brought America to its knees.

And yet you’re glorifying it — you who call yourselves liberals. You were honored for career excellence and for your cultural influence by the Kennedy Center, Marty. You drive a Honda hybrid, Leo. Did you think about the cultural message you’d be sending when you decided to make this film? You have successfully aligned yourself with an accomplished criminal, a guy who still hasn’t made full restitution to his victims, exacerbating our national obsession with wealth and status and glorifying greed and psychopathic behavior.

(intreaga scrisoare aici)

ce a facut echipa lui Scorsese?

la citeva zile distanta a publicat int-un ziar italian o scrisoare deschisa a lui Martin Scorsese catre fiica sa. aparent fara nicio legatura cu scrisoarea care i-a tulburat lansarea, insa pe aceeasi linie emotionala – familia – doar ca mesajul a fost dus catre pozitiv, departe de apele tulburi. si desigur cu trimitere, in orice articol aparut in presa, la wolf of the wall street.

un exemplu exceptional despre cum sa te joci cu emotiile publicului tau intr-o zona pozitiva folosindu-te de un context negativ.

practic, Scosese si-a prezentat publicului toate valorile sale, lucrurile in care crede in aceasta meserie, intr-un context foarte foarte emotional, intr-o scrisoare deschisa catre fiica sa, dar o scrisoare care vine dupa zeci de atacuri in presa generate de film si de reactiile rudelor celor care au inspirat filmul.

imi place sa cred ca exista si in Ro oameni de comunicare care sa poata gindi  un raspuns atit de inteligent, elegant si subtil. si ca exista si oameni care ar fi avut stomacul si nervii tari ca sa nu raspunda din prima certindu-se balcanic, ci sa gaseasca o solutie eleganta, rafinata de a explica de ce merg inainte, pe drumul lor.

I don’t mean to be despairing. I’m not writing these words in a spirit of defeat. On the contrary, I think the future is bright.

We always knew that the movies were a business, and that the art of cinema was made possible because it aligned with business conditions. None of us who started in the 60s and 70s had any illusions on that front. We knew that we would have to work hard to protect what we loved. We also knew that we might have to go through some rough periods. And I suppose we realized, on some level, that we might face a time when every inconvenient or unpredictable element in the moviemaking process would be minimized, maybe even eliminated. The most unpredictable element of all? Cinema. And the people who make it.

intreaga scrisoare aici

***

acum citeva zile, tocmai pentru ca filmul merge sub asteptari, in TIME era o stire care m-a facut sa zimbesc “cite injuraturi rosteste in film personajul lui DiCaprio.” era evident o stire doar de dragul de a gasi ceva nou de spus in presa, iar faptul ca o plasasera in TIME – desi nu e o informatie de calibrul acelei reviste – arata influenta, puterea, dar si disperarea echipei de comunicare a filmului lui Scosese

979
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!