Tag : prieteni

intilniri s!mpa marc cainUn nou proiect INTILNIRILE S!MPA

Un nou proiect INTILNIRILE S!MPA

Saptamina viitoare incep un proiect la care tin foarte mult si pe care-l port in minte de ceva vreme.
Un proiect despre a pune la un loc femei care seamana intre ele – au acelasi caracter, au aceeasi eleganta, acelasi bun simt si, mai ales, au etica si rigoare.

Femei care nu-si mai gasesc locul intr-o lume care e artificiala, de suprafata si de interese. Femei care incep sa se izoleze – sa nu isi mai doreasca sa participe la evenimente sociale – pentru ca stiu ca nu se regasesc in “lumea mondena”

Femei care, desi nu se cunosc intre ele, se vor placea intr-o clipa pentru ca vor sti imediat ca au in comun dorinta de a face lucruri frumoase, cu discretie si bun simt.

Am sa aduc fata in fata aceste femei, invitindu-le in locuri care sunt dupa chipul si asemanarea lor: locuri care vorbesc despre calitate, despre discretie si bun simt. De fiecare data in alt loc, de fiecare data intr-un context de “avanpremiera”/premiera, de a descoperi ceva nou, frumos, elegant, rafinat.

Nu vor fi fotografi, accesul se va face doar pe baza de invitatie, iar intilnirile sper ca, pe termen lung, sa se concretizeze in crearea unui grup de femei care sa-si uneasca fortele – mari, in dreptul fiecareia, dar si mai mari pentru tot grupul- pentru a face fapte bune, a ajuta comunitatea, a se ajuta /sprijini intre ele in proiecte viitoare.

Prima intilnire va fi intr-un loc al bunului gust, rafinamentului si preciziei germane; cum tocmai se deschide primul magazin franciza Marc Cain din Romania si va fi colectia noua adusa saptamina aceasta (care arata ca si cum ar putea fi purtata de Kate Middleton sau Regia Rania la intilniri oficiale), la sfirsitul saptaminii viitoare – pentru citeva ore- magazinul va fi inchis pentru o intilnire S!MPA.

De ce scriu asta si aici, desi accesul se va face doar pe baza de invitatie?

Pentru ca la fiecare intilnire imi doresc sa vina si citeva cititoare s!mpa. Asa ca daca va doriti sa participati la prima intilnire si sa cunoasteti 10 doamne minunate, scrieti-mi un mail la cristina.bazavan la gmail.com. (nu lasati comentarii aici, nu e genul de actiune pe care o vom “licita”/prezenta la vedere)

2198

dincolo de limitele interioare

despre depasirea limitelor interioare: “uneori cind tragi de tine te mai si rupi pe dinauntru”. de la un prieten care e un fel de kamikaze pe drumul in care-si urmareste visul.

1548
herastrau 18loungeintilniri nepretuite, part 4: aprecierea

intilniri nepretuite, part 4: aprecierea

omul e un animal ciudat: daca-i spui o vorba buna poate sa miste muntii.

daca-i dai un punct de sprijin pentru lumea de dinauntrul lui, o sa urce mai sus decit si-a imaginat el vreodata ca o va face.

daca-l incurajezi sa faca ceea ce-i place, o sa faca mult mai mult pentru ca isi va depasi limitele si va ajunge sa faca si ce nu-i place dar il ajuta sa progreseze.

cheia e aprecierea, validarea (emotionala sau profesionala) venita atunci cind se asteapta mai putin, de la cineva a carui opinie o apreciaza.

mi s-a intimplat si mie (si sunt oameni care mi-au schimbat fundamental viata doar pentru ca mi-au spus o vorba buna), vi s-a intimplat si voua, sunt sigura.

*

am invatat de-a lungul anilor ca efectul aprecierii are doua talere care se inclina drastic, in momente total opuse.

cel mai frumos si mai memorabil e atunci cind aprecierea vine de la cineva de la care nu te astepti, dar care are competente in zona respectiva, si vine fara sa o fi cerut.

cel mai urit e cind ceri validarea/ verificarea de la cineva care are competenta si n-o primesti.

tin minte cu exactitate toate momentele de surprinzatoare validare, dar si pe cele in care s-a facut simtita lipsa ei, chiar daca am cerut-o. si tocmai pentru ca stiu ca sunt asa (si ca nu mai dau alta sansa de construire a ceva/orice celor care nu stiu sa aprecieze/valideze ), mi-am facut o promisiune si e un exercitiu cu mine, zilnic, de a fi atenta la ce e in jur si de a multumi/ rasplati/ incuraja/ valida actiunile care arata un pas inainte spre progresul personal.

*

saptamina trecuta, un prieten era necajit din cauza unor situatii delicate la munca. ma sunase sa-mi ceara detalii despre o persoana cu care urma sa interactioneze si am incercat sa-i distrag atentia.

l-am rugat sa ma ajute cu ceva, ajutor pe care ar fi putut sa mi-l dea daca ne vedeam citeva minute. i-am propus 18lounge pentru ca era aproape de locul lui de munca si era un loc la care ma gindeam de citeva zile bune sa ma reintorc pentru o experienta memorabila, linistita.

ne-am vazut cit sa mincam desertul meu preferat de acolo, o prajitura cu spuma de mango si foi crocante de orez. n-am discutat nimic, eram amindoi foarte obositi dupa o zi in care fusesera multe intilniri de fiecare parte.

cind prajitura era pe terminate, m-a intrebat:

– asa, si cu ce pot sa te ajut?

– cu nimic. stai aici 15 minute si priveste Bucurestiul de sus. uneori, de la distanta lucrurile se vad mai bine si eu stiu ca o sa ai puterea sa le dai de cap.

s-a uitat lung la mine, si-a intors scaunul catre geam si si-a baut cafeaua in liniste. urmatoarele 10 minute au fost oaza de bine din saptamina care a trecut.

eu mi-am terminat de mincat prajitura, m-am uitat ce frumos se vedea Herastraul de sus si m-am gindit ca, desi functionam cu vorbe bune, citeodata aprecierea e fara de cuvinte.

***

18Lounge e unul dintre locurile minunate din Bucuresti care au o atentie speciala pentru confortul celor care-i pasesc pragul. e in turnul de sud din cele doua blocuri gemene de linga Casa Presei Libere, la etajul 18, si are o perspectiva minunata asupra Bucurestiului.

18 lounge e si unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.

1646
IMG00420-20140220-1945Scinteia – “le luati pe toate?!”

Scinteia – “le luati pe toate?!”

le -am pus pe masa, la casa, si vinzatoarea s-a uitat lung…

“le luati pe toate?”

“da, le iau sa le fac cadou. am citit cartea si vreau sa o citeasca si prietenii mei.”

s-a mai uitat citeva clipe fix la mine, m-a intrebat daca vreau o punga si mi le-a taxat neincrezatoare.

*

aseara am luat tot stocul unei carti de la Diverta din Baneasa Shopping City. n-am mai apucat sa ajung si la Carturesti – care era linga – pentru ca incepea proiectia spectacolului pentru care ma aflam acolo (aniversarea de 50 de ani a noii cladiri a Teatrului National din Londra, am scris despre spectacol aici).

miine ma duc la Carturestii de la Verona. pentru ca mai am prieteni care trebuie sa primeasca aceasta carte.

*

cind le-am spus prietenilor mei ca au o carte de citit (sunt obisnuiti cu obligativitatea de a citi din cind in cind cite o CARTE, adica o scriere/ poveste care o sa le miste ceva pe dinauntru), am avut dintre cele mai simpatice reactii:

“cite pagini are? si cind trebuie sa o termin?” (pe ton disperat, amuzat)

“e mai mare decit cartea cu Agassi? aia mi-a placut, dar stiu ca am citit-o intr-o luna si vreau sa compar” ( e vorba de Open, biografia lui Agassi, cea mai recenta carte cu care mi-am “terorizat” prietenii:) )

“iar? am mai citit si anul trecut una”/ “nu, ai citit acum 2 ani!”/ “asa de mult a trecut? nu cred”

***

desigur au fost si dintre cei care abia asteapta sa o citeasca.

oricum nu scapa niciunul:) si nu, nu dam teste din carte dupa aia:)

mie o sa-mi fie suficient de bine stiind ca se vor fi recunoscut in cite un mic detaliu din poveste; se vor fi recunoscut pe ei sau pe copiii lor, sau pe prietenii lor.

si ca vor fi invatat inca un milimetru asezat intr-o fractiune de secunda din “cum sa se uite altfel la oameni”.

sa cititi Scinteia – povestea unei mame care a crescut un geniu. am scris despre carte aici.

***

acum niste ani cumparam din toate librariile filmul Bleu al lui Kieslowski. mi se parea ca e un film care n-ar trebui sa ajunga pe miini gresite  ( e filmul pe care eu il iubesc cel mai mult dintre sutele, daca nu miile, de filme pe care le-am vazut in aceasta viata).

pe vremea aia pirateria nu era atit de infloritoare si, cum ajungea un nou Bleu la Carturesti, stiam deja cine il va primi.

 

2507

un creier sanatos inseamna o minte creativa

20 de min despre cum ceea ce maninci iti influenteaza sanatatea creierului.

(30 % din ce maninci e consumat de creier pentru activitatea lui zilnica)

despre cum prietenii pe care-i ai iti influenteaza sanatatea creierului.

despre cum sa spui in fiecare zi multumesc face mai bine si mai mult decit o pasila de prozac

despre cit de important e sa dormi (asta nu mi-a placut, desigur)

despre cum 2 pahare de vin pe zi nu fac atit de bine la sanatate pentru ca-i fac rau creierului.

si despre cum toate astea respectate intr-o directie buna te fac mai creativ, mai fericit.

un discurs ge-ni-al.

 

*

un medic tinar, dar foarte destept, m-a rugat acum citiva ani ca inainte de culcare in fiecare seara sa spun in gind multumesc catre niste oameni care au facut un bine in ziua respectiva. nu mie, oameni care au facut ceva bun si bine in general, dar cu care eu am fost in contact in ziua respectiva.

mi-a explicat ca e un exercitiu frumos de purificare interioara sa cauti zilnic un motiv de a multumi cuiva, si ca recunostinta e cea mai frumoasa forma de a te echilibra.

asa ca spun “multumesc” si/sau “te iubesc”, in gind, unor oameni in fiecare seara.

si spun si in timpul zilei de foarte foarte multe ori “multumesc”.

dar, la lumina zilei, prietenii mei trebuie sa munceasca mult si sa faca lucruri foarte bune ca sa primeasca un “te iubesc”, fie si in varianta lui foarte relaxat urbana – love u.

2468
superwomanvoi cunoasteti super femei?

voi cunoasteti super femei?

am o prietena care la putin peste 25 de ani a renuntat la cariera ei ca sa poata avea copii. avea o problema de sanatate si ca sa poata duce sarcina la bun sfirsit a trebuit sa stea 9 luni in pat. nemiscata.

dupa ce a nascut, copiii au devenit prioritatea ei si, desi lucrase in doua dintre cele mai mari companii franceze din RO, a renuntat la ceea ce ar fi insemnat viata profesionala.

astazi are doi baieti frumosi, unul e elev in strainatate, celalalt e elev aici. in toti anii astia de cite ori am vorbit (din pacate nu foarte des pentru ca … asa e viata, ne luam cu altele), prietena asta a mea era cu o activitate legata de copii – ii ducea la tenis, ii insotea la dans sau la actorie, le pregatea mincaruri rafinate sau, preferatele mele, gogosi taiate cu paharul:)

ea ma invidia pe mine pentru cine stie ce deplasare in care cunoscusem multi oameni “de la tv”, eu rivneam la gogosile ei.

de fiecare data cind ma gindesc la ideea de “super femeie” ma gindesc la ea. pentru ca, dincolo de imaginea de super femei pe care o avem data de mass media, cu agitatie, business, cu lume glamouroasa, influenta si putere, super femeile sunt – pentru mine- cele care au rabdare infinita ca sa construiasca frumos alti oameni.

si sunt milioane de detalii in anii pe care ele si-i dedica altora pe care noi nici nu le banuim.
cum banuiesc ca au fost zeci de secunde – independente – de dor, indoiala etc fata de munca intr-o comunitate, dar ca ele au fost compensate de ceva ce probabil, femeile ca mine nu prea au cum sa inteleaga.

***
tu cunosti o super femeie? ce inseamna super femeie pentru tine?

***

Indesit recomanda Ariel, detergentul pentru super-femei. Intra pe pagina de Facebook Ariel si nominalizeaza o super-femeie de langa tine.

Pe doamna despre care v-am vorbit o cheama Lavinia Lacatus. N-are nicio legatura cu fotbalistul si, desi n-am vorbit de ceva vreme, pun pariu ca o sa ma sune si o sa ma certe ca am scris despre ea.

2214
beauty 8oameni si fotografii

oameni si fotografii

uneori imi plac unele fotografii ale prietenilor mei mai mult decit chipurile pe care le vad in fata mea.

sunt fotografi care pot sa surprinda esenta. o simti acolo in privire sau in inclestarea maxilarelor.

si-ai vrea sa o atingi. pentru ca stii, simti, ca altfel tu- de unul singur – n-ai cum sa atingi acea parte din omul din fotografie.

culmea e, ca in cele mai multe dintre cazuri, e vorba de oameni carora nu le place sa “stea la poza” si, cind ii am alaturi de mine, n-am excese din astea de tandrete – nu-mi doresc sa le mingii obrajii.

1245
Cover ebookprietenie

prietenie

in conditii normale si dupa atit de multi ani de presa, sunt antrenata ca atunci cind ma suna cineva sa-mi spuna “hai la o emisiune tv sa vorbim” sa merg linistita si sa comentez fara emotii orice lucru din aria mea de competenta.

in conditii normale.

am facut asta de zeci de ori, nici n-am clipit.

***
astazi insa cind m-au sunat de la Antena 1 sa merg sa vorbesc despre carticica mea prin care incerc sa arat ca un show tv ca X factor nu inseamna doar competitie, lucrurile s-au schimbat.

am intrat in panica.

in primele 10 minute nici n-am stiut ce sa scriu in prezentarea cartii pe care eu am scris-o. pur si simplu totul era alb in capul meu. curat. vid.

am cautat-o pe Ana Maria Onisei (cea care a fost editorul cartii) sa-mi gasesc un sprijin, dar nu era online. muncea pentru ziarul la care lucreaza,

am cautat-o pe Elena Prodan care mi-a fost tovaras de vizionari de gale X Factor si – pina sa-mi raspunda, ca sa reintru in ritmul in care am scris toate cele 180 de pagini ale cartii – m-am reintors la youtube si la cintecelul pe care l-am ascultat pe repeat in cele doua luni de scrieri si rescrieri.

am scris prezentarea si Elena a citit-o ca plasa de siguranta pentru saltul in gol pe care urma sa-l fac: ceea ce am scris pleca de la mine, nu-mi mai apartinea, era lasat judecatii lumii – care e pregatita sa-i caute greseli copilului meu, pentru ca nu-l iubeste cum il iubesc eu.

dupa ce a citit, Elena m-a intrebat:

– vrei sa merg cu tine la tv?

si mi s-a parut cel mai frumos lucru din lume; nu mai trebuia sa ma concentrez pe propria-mi persoana, aveam un tovaras cu care sa vorbesc orice altceva.

In Antena, ma astepta Catalin Anchidin – cu care am impartit multe ore de vizionari de filme la TIFF si care m-a scos din stres imediat cu citeva glume.

restul e istorie despre oameni buni si despre prietenii frumosi pe care-i am. care au sharuit pe paginile lor cartea la care am lucrat.

***
stiu ca pare suprarealist, dar eu sunt unul dintre cei mai norocosi oameni din lume: inclusiv Cornel Ilie – cel care cinta piesa pe care eu am ascultat-o tot timpul cit am scris – a sharuit carticica mea.

m-am oprit in cintecul trupei VUNK dupa ce , in timp ce el curgea dintr-un playlist lung, am gasit solutia structurii capitolului care se cheama INCEPUTUL SFIRSITULUI. am asociat melodia cu o victorie si -am cintat (urlat, mai degraba) de nenumarate ori refrenul in zilele in care am scris. pentru mine a avut de fiecare data conotatii de victorie, desi versurile sunt f triste.

***

multumesc

***

puteti gasi cartea aici

2642
melctu pe cine ai suna noaptea?

tu pe cine ai suna noaptea?

ieri, la cafea,  o prietena imi povestea ca i s-a facut rau intr-o noapte, copilul era bolnav si primul gind de ajutor a fost fostul sot ( e divortata). i-a dat sms, doar ca el muncise mult in ziua precedenta si a vazut mesajul abia dimineata cind ea era deja la spital cu copilul.

 

intimplarea a fost ca o reasezare a lucrurilor personale pentru ea: a realizat ca nu trebuie sa se imbolnaveasca, e vital sa fie bine pentru ca , doamne fereste, noaptea nu prea are pe cine sa sune sa o ajute daca e nevoie.

***

e un exemplu al singuratatilor in doi. nu suntem singuri sau singuratici in viata, socializam, iesim, vorbim, dar vietile noastre private se desfasoara in limitele celor patru pereti. iar cind titularul(a) de contract/ partenerul/a lipseste din varii motive, viata noastra se complica.

pe loc am inventariat eu pe cine as suna; am bifat patru persoane. dar am recunoscut si ca, pentru ca am avut probleme de sanatate, am decis sa fac copii de la chei pentru prietenii mei ca sa poata intra in casa in caz de urgenta.

***

tot pe loc am decis ca e un bun subiect de blog, ca, raspunzind la intrebarea de mai jos, am putea avea o mini harda a singuratatilor (sau nu) in doi.

tu pe cine ai suna noaptea (in noaptea in care esti singura) in caz de urgenta?

 

4843
muzamuza

muza

– ma ajuta mult. avea un instinct – sigur, era instinct, pentru ca n-avea backgroundul pentru asta -, recunostea ce prinde si ce nu la public. era de ajuns sa ma uit la ea sa vad daca priveste cu curiozitate sau daca e plictisita, si stiam daca am ales sau nu bine. si-acum s-a dus…

– v-ati despartit?

– n-am fost niciodata impreuna, nu sexual. mental, intelectual, poate. dar altfel fiecare si-a vazut de viata lui.

– si de ce a plecat?

– habar n-am. am vazut-o linga Y la un spectacol si-am stiut ca-l va urma pe el. ca ma tradeaza. si cite am invatat-o! profund nerecunoscatoare!

– dar si ea a dat ceva in schimb, nu? faptul ca ti-a raspuns de fiecare data cu sinceritate si ti-a fost filtru pentru munca ta, ca ai slefuit ce creai, prin ea… sau cu ea…

– ea n-a creat nimic cu mine! doar m-a inspirat in ce era bun si ce era prost. iar eu am invatat-o atitea…

– poate ca ea a luat de la tine ce avea nevoie si cind a epuizat ce puteai sa o inveti, a plecat mai departe…

– asa faci si tu?

***

o conversatie cu un prieten artist .

1954
mama, pusha, beltzi, melinePrietene din copilarie

Prietene din copilarie

text de Noemi Revnic

Astazi mama mea implinste 66 de ani, varsta valabila doar in buletin, pentru ca inima ei este la fel de tanara ca la 25.

Mi-am programat sa scriu acest material inca de acum vreo patru luni, mai exact, cand am fost in vacanta de Pesach la ai mei, in luna aprilie. La plecare, cum era sarbatoare si trenul nu circula, parintii mei m-au condus la aeroport cu masina si in drum ne-am oprit ca sa o vizitam pe Pusha, una dintre prietenele din copilarie ale mamei. In afara de faptul ca picteaza superb si are vernisaje cel putin o data pe an, Pusha (este numele de alint, o cheama Clara) este la fel de tanara si de zambitoare ca acum 37 de ani, cand am cunoscut-o pentru prima data. Am petrecut cateva ore in compania ei si odata ajunsa la aeroport si pe tot parcursul calatoriei mele spre casa din Romania am trecut in revista “banda” mamei, cu doamne superbe si prietenia care le leaga de peste 60 de ani.

Mama, Pusha si Ricci se cunosc inca de la varsta la care mergeau de-a busilea. Mama s-a nascut in casa parintilor lui Ricci din Braila. Parintii lor erau prieteni la catarama: tatii fusesera colegi la Schuler, la Bucuresti, iar mamele jucau pietre in fiecare seara.
Pe Anabela (Belti) a cunoscut-o mama la gradinita si au fost de nedesparit pana la varsta de 16 ani, cand aceasta e emigrat in Israel si ulterior au tinut legatura prin sute de scrisori.

Atunci cand am fost in vizita in Israel in anul 1986, Ricci ne-a facut invitatie si cel mai bine m-am simtit la ea, la Pusha si la Belti. Iar atunci cand am emigrat, in anul 1989, gasca s-a reintregit ca si cand toti anii de despartire nu ar fi existat.
Cu Meliné, stabilita in California in anii ’80, mama a fost colega tot de la gradinita. Am cunoscut- in urma cu sase ani, cand am fost cu mama in vizita la ea si un an mai tarziu, cand Meli i-a intors vizita mamei, gasca cea mare s-a reintregit si au tinut-o numai in petreceri si in plimbari.

Modelul de prietenie à la gasca mamei este atat de frumos, incat nu am reusit sa il egalez vreodata. Am prieteni minunati, la care tin enorm, dar toate aceste legaturi s-au format in ultimii 17, 18 ani. Am o singura prietena din copilarie cu care mai tin legatura, din pacate destul de rar, pentru ca suntem ocupate pana peste cap. Poate ca reteta longevitatii gastii mamei mele consta in faptul ca numai vreo doua prietene au Facebook (iar mama nu se afla printre ele), asa ca vorbesc aproape zilnic la telefon, chiar daca nu sunt in acelasi oras (iar Meli e in America) si se vad cel putin o data la doua saptamani.

Astazi stiu ca mama va fi foarte ocupata ca sa raspunda la toate apelurile. Se vor povesti si ultimele barfe, condimentate de cele mai recente bancuri. Mama si prietenele ei ar putea sa joace intr-un film cu mare succes de casa. Credeti-ma ca nu exagerez nici un pic. Ma gandesc serios sa ma apuc de scris o carte de memorii si clipele cele mai chic le-am petrecut in compania acestor doamne fabuloase.

Pe curand si bucurati-va de inca doua saptamani de vara!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

2474
imbatrinimnoi cind imbatrinim?

noi cind imbatrinim?

– salut, poti sa vorbesti?
– da, sunt pe drum catre casa.
– si eu. in metrou, la Eroilor. tocmai a coborit o fata cu o fusta ca a mea!
– ce fusta?
– lunga, in multe culori. fata asta avea jumatate din virsta mea!
– si? poate avea bani de la parinti; e o fusta scumpa?
– nu. ma gindeam ca saptamina asta fac 40 de ani, am doi copii si port haine ca de 20.
– nu e grav, daca era o fusta scurta era mai nashpa, dar asa esti o doamna.
– nu, nu e vorba despre asta. (pauza, oftat). m-am gindit ca mama, la virsta mea, nu se imbraca la fel ca mine. poate gresesc undeva.
– s-au schimbat vremurile, mama – la Alexandria – se imbraca din tinerete ca o femeie de 30-40 de ani. suntem altfel.
-nu. cred ca noi nu ne mai prindem ca imbatrinim: traim in viteza, facem sport, mincam inteligent si, pentru ca nu mai simtim ca imbatrinim, ne imbracam ca la 20 de ani.
– ei, hai. ce ai?
– saptamina viitoare fac 40 de ani si, vazind-o pe fata asta imbracata ca mine, mi-am dat seama ca nu simt anii astia. noi cind imbatrinim?

***
o conversatie la telefon cu o prietena, azi dupa amiaza.

as fi vrut sa-i raspund ca, vorba cintecului, “intr-o miercuri spre joi” ne vom trezi, ne vom uita in oglinda si vom vedea ca am imbatrinit. n-am fost suficient de inspirata. si oricum trebuia sa aflu ce cadou isi doreste de ziua ei.

2254
barcelona-1Barcelona, here we come!

Barcelona, here we come!

de astazi si pina duminica sunt la barcelona cu o treaba foarte importanta.

am un Nokia N9 si trebuie sa surprind cu el frumusetile orasului. e greu nu? asa mi-am zis si eu.

nu sunt singura, ca sa nu ma ratacesc (ca de plictisit nu ai cum sa te plictisesti la barcelona), imi tin companie Cristina Chipurici, Denisa Birgau si Miruna Siminel. si uite asa, brusc excursia s-a transformat in scenariul cu 4 fete care merg intr-un oras cosmopolit sa se distreze.

***
prima data cind am fost la Barcelona,vedeam de la fereastra camerei un manej si 2 cai albi minunati. m-am uitat intr-o dimineata citeva ore bune la ei, dar nu mi-am facut curaj sa ma duc pentru ca parea departe.
a fost anul in care am avut onoarea si placerea sa fac cunostinta cu unul dintre cei mai faimosi si mai rafinati bucatari ai lumii, Ferran Arria.

***
a doua oara cind am fost la Barcelona am vizitat toate cladirile de vizitat si am facut o excursie lunga la acvariu,

***
a treia oara cind am fost la Barcelona, m-am jucat cu delfinii intr-o rezervatie …

***

acum nu avem niciun obiectiv setat: cel mult zoo. asa ca daca aveti obiective de vizitat in barcelona si vreti sa va trimit o fotografie cu noi in cadru, pe linga obiectivul vostru turistic, spuneti-mi.

3880
ioanaWITH ALL MY LOVE

WITH ALL MY LOVE

Sunt multe momente in viata in care simti ca-ti lipsesc lucruri, fie ca e vorba de lucruri materiale, prieteni, iubiti sau pur si simplu emotii. Eu ma aflu intr-un punct al vietii mele in care am primit mai mult decat mi-as fi imaginat vreodata.
Viata asta, sau poate Universul, s-a hotarat sa-mi faca un mare cadou anul acesta…

Poate am pierdut multi prieteni, poate am pierdut iubiti si poate lista mea de dorinte de la inceputul acestui an nu este atat de bifata ca pana acum, in schimb am primit emotii, sentimente, am primit prietenii pe viata si am invatat partial lectii la care nu credeam ca o sa ajung sa le cunosc nici macar ipoteza.

Stau in fata unui mic bradut si ma uit la mine. Ma bucur de caldura care e in sufletul meu. Nu am parte de haos. Ma simt ca dupa furtuna, ca atunci cand ti se ia casa, dar gasesti resursele necesare sa te bucuri de cerul senin de deasupra capului tau, de luna care e pe cer si de stelele pe care le vezi si speri sa-ti indeineasca dorinte. Mi-e dor de artificiile sufletului meu, dar asta nu ma impiedica sa ma bucur de marea linistita care e in fata mea.

Am avut parte de o seara frumoasa, care mi-a dat liniste si m-a facut sa ma multumesc cu ce am acum oricat de putin sau mult ar fi. E. Si asta e cel mai important.

With all my love… for those who make me feel alive.

***
Ioana Blaj este actrita, masteranda in arta actorului la UNATC

3018
prieteniintuitie?

intuitie?

citeodata judec oamenii dupa o singura privire. de fapt, nici macar nu-i judec: se intimpla ceva in capul meu, se declanseaza un mecanism, si stiu dupa o clipa ca omul respectiv e unul bun.

o clipa care poate sa fie cit un articol de ziar. asa am remarcat-o pe ana maria onisei. citeam observatorul cultural, un text scris de ea si-am spus “imi place fata asta, vreau sa lucrez cu ea”. si nu m-am inselat nicio secunda asupra caracterului ei.

o clipa care poate sa fie cit o sedinta foto asa m-am imprietenit cu ioana blaj. eram la o sedinta foto unde il urmaream pe fotograf (care o fotografia pe ea) pentru un articol si, dupa 5 minute de vorbe, stiam ca e un om bun si ca o sa fie prietena cu mine.

o clipa care e cit un interviu am facut un interviu cu marius manole acum 6 ani si cind primeam raspunsurile la intrebari, tot ce aveam in minte era ” e ca mine”. si nu m-am inselat asupra caracterului lui.

scriu despre ei pentru ca au fost oricum prezenti aici pe blog, dar am clipe din astea traite cu multi oameni care imi sunt acum prieteni si pe care uneori ii chinui ca sa-si depaseasca limitele, dar si ei ma slefuiesc pe mine, invatindu-ma lucruri minunate.

(am sa scriu curind un story mare despre o asemenea intimplare; m-am uitat la tv si-am zis: asta e un om bun… iar acum e printre prietenii mei)

nu stiu cum functioneaza mecanismul asta: dar ma uit la om si simt ca o sa-mi fie prieten… sau ca avem ce sa ne spunem pe termen lung.

si nu, nu apuc sa ma pacalesc asupra caracterelor, pentru ca acelasi instinct sau intuitie sau cum se va fi numind, imi spune cel mai adesea “nu nu, omul asta nu e din echipa ta.”
nu ca n-ar fi bun, corect etc , ci pur si simplu ca nu e pe lungimea mea de unda si-atunci ma indepartez discret.

vi se intimpla asta?

3801
tumblr_lsvfxpaOjj1qzooxpo1_500bardem

bardem

Bardem a pozat pentru o revista spaniola.

fotografia asta imi aduce insa aminte de 2 prieteni care nu se stiu intre ei;
unul care seamana cu Bardem (da, fetelor, exista un domn roman care seamana cu Bardem, de fapt ca sa fim corecti Bardem seamana cu el; daca platiti bine va fac cunostinta, doar ca e putin plecat in germania acum), cel de-al doilea are o simpatie deosebita pentru lupi.

enjoy foto. de prietenii pomeniti ma bucur eu:)

2056
windowcuratenie

curatenie

– ce faci?

– curat. n-am fost mult pe acasa si trebuie sa mai fac si curat prin casa. a venit toamna.

– stii, oamenii fac curatenie dupa cum sunt. unii incep din interior , cu lucrurile nevazute (sertare, dulap etc) apoi cu lucrurile la vedere; altii, invers.  n-am sa te intreb cum ai facut tu.

*

o conversatie de azi de dimineata, cu un prieten, la telefon …

1662
ioanafriends will be friends

friends will be friends

Mi-ar placea sa scriu despre prietenii mei cei mai dragi, pentru ca de foarte mult timp nu i-am simtit atat de aproape de mine cum au fost seara trecuta.
Cred insa ca nu as termina nici in 3 zile daca as incepe sa astern toate gandurile care m-au vizitat in momentul in care i-am vazut pe toti. O sa ma rezum la a spune ca oamenii astia, pentru mine, sunt o parte din corpul meu, fara de care cred ca nu as putea fi.

Si spun asta pentru ca in ultimele luni, starea mea generala, a fost o combinatie de alb cu negru. Imi lipsea ceva. Simteam ca nu ma pot aduna, simteam cumva ca in corpul meu a adormit ceva, nu puteam sa stiu cu exactitate ce. Am incercat foarte mult timp sa identific ce-mi lipseste, de ce am dormit atat de mult timp, insa nici o parte din mine nu ma ajuta nici cu cel mai mic indiciu. Revelatia a venit in momentul in care, seara trecuta, din intamplare, am reusit sa ne strangem toti.

Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa simtiti cum va ciocane cineva in piept si apoi in tot corpul si sa simtiti cum va copleseste o dragoste cu care ai putea trai toata viata, fara nimic altceva. Nu stiu daca exista cuvinte care sa poata descrie sentimentul asta, dar daca exista cu siguranta eu nu le-am descoperit, insa am descoperit faptul ca prietenii mei ma intregesc. Ii iubesc cu toata fiinta mea si daca exista vreun lucru in lumea asta, de care sa fiu mandra 100% ei sunt.

Sunt mandra ca sunt ai mei si ca sunt a lor.

3500
daniel_johnston_hi_how_are_you_jeremiah_the_innocent_di1Draga Miruna

Draga Miruna

Azi dimineata m-a socat vestea ca tinara despre care auzisem ieri la stiri ca s-a sinucis in statia de metrou de la Univesitate e “Draga Miruna”.

Cind afli ca omul dintr-o stire grava e cineva pe care l-ai intilnit macar o data in viata, stirea aceea e mult mai importanta; mult mai grava.

“Draga Miruna” imi citea blogul, comenta din cind in cind cu umor hotarit.

Ne-am si cunoscut cind a cistigat un concurs de aici de pe blog, cu degustari de cafea la Starbucks. Am stat fata in fata pe canapeaua din dreapta intrarii de la Starbucks Victoriei, mi-a spus ca n-o cheama de fapt Miruna, ci Ruxandra, eu am fost uimita si-mi aduc aminte ca a completat “ma simt mai mult Miruna decit Ruxandra”.
Mai stiu ca am promis in seara aia ca o sa mai ies cu fetele la cafea, pentru ca discutia fusese calda si familiara, se prelungise mult si era clar ca ne simteam bine, toate, acolo. N-am apucat sa fac asta, m-am luat cu treaba. Si-acum imi pare rau.

Draga Miruna, Nu stiu de ce ai facut gestul asta.
Nici macar nu stiu daca a fost un accident sau a fost ceva deliberat. M-am uitat pe blogul tau, m-am uitat pe twitterul tau n-am gasit nimic care sa ne fi dat un indiciu despre ce e in sufletul tau.

Si m-am gindit ca oricit de mult ne-am iluziona ca dezvoltam comunitati in online, ceea ce e aici despre fiecare dintre noi e doar virful icebergului, radacinile lui nu vor fi niciodata la vedere.

DragaMiruna,
Scriu despre tine acum pentru ca, undeva in spatiul asta virtual, trebuie sa mai ramii. Si pentru ca mi se pare ca astazi, luati de treburi si de viata, am uitat sa ne gindim la tine si sa ne intrebam: de ce ai facut asta?

Draga Miruna,
Imi pare rau.

2587289546_000c3a1667_zo parte din adevarul despre iesit in lume

o parte din adevarul despre iesit in lume

Sa nu ma intelegeti gresit: imi place sa ies la un pahar de vorba cu prietenii, dar cu ei am relaxarea ca le pot spune si cind nu am chef sa ies…pentru ca nu am chef.
Si relaxarea ca pot sa ma duc in jeans si nemachiata. Si relaxarea ca pot sa tac si sa vorbeasca ei orice fara sa li se para ca sunt inchipuita pentru ca nu ii bag in seama.

Cind vine insa vorba de iesit la ceremonii oficiale, de cunoscut lume noua… apar problemele.
Intr-un an, evenimentele mondene la care ies – intru socializare – pot fi numarate pe degetele de la ambele miini… si mai ramine loc si de vreun inel, doua:)

*

ieri, la lansarea Manly.ro aveam in dreapta o Ana si in stinga o alta Ana. Cind le-am invitat sa ne ridicam de pe canapelutza ca sa socializam cu lumea, Ana din dreapta a replicat:
“si ce sa le spunem?”
“buna seara ce mai faci?”, am replicat eu
“dar asta inseamna ca trebuie sa ne si cunoastem inainte. Tu-I cunosti?”
“da, pe multi dintre ei.”
“Pai vezi?!”, a replicat Ana cu un ton explicativ pentru atitudinea “de ce stau pe canapea si nu vreau sa ma ridic de pe ea”.

*
Cei mai multi suntem asa. Din motive care tin de incredere, de teama de nou, de orice motive or mai fi. Ne-a salbaticit viata (si web-ul) si avem retineri la sosirea intr-un loc nou in care nu cunoastem pe nimeni.

*

Ca sa o aduc pe Ana din stinga la aceasta petrecere, aproape ca am amenintat-o. I-am pus chiar si un target:
“Nu plecam de la locul faptei pina n-ai socializat cu cel putin 10 persoane.”
“Ce sa socializez? Ca nu-i cunosc!” a ripostat suparata.

*
E un cerc vicios aici: daca nu ies -> nu cunosc lumea; dar nu ies pentru ca nu cunosc pe nimeni.

Doar ca, pentru ca pe unii ne obliga job-ul, iesim, zimbim, ne punem o masca politicoasa si infruntam necunoscutul.

Eu ma motivez astfel:
-merg pentru un prieten care se va bucura ca am fost acolo sa-l sustin.
– merg pentru ca am un contract/job legat de evenimentul respectiv.
– merg pentru ca s-ar putea sa ma intilnesc cu citiva oameni care sunt ca mine si pe care o sa ma bucur sa-i intilnesc alta data.

*
asa ca va propun sa nu ne mai ascundem dupa deget, cam asta e adevarul despre iesitul in lume (cind nu esti pitzipoanca si nu trebuie sa apari la reviste ca sa-ti gasesti un donator de vuittoane)

E valabil pentru multe dintre prietenele mele ( noi femeile mai avem si lungile dispute interioare “cu ce ma imbrac?” “m-a mai vazut cineva in rochia asta?” “cum ma machiez” “imi sta parul bine?”), dar si pentru multi dintre prietenii mei.
Unii dintre ei s-au antrenat intre timp si ies din casa oftind, ca sa intre la eveniment zimbind si sa-si faca datoria.

De ce scriu asta? Ca sa stiti ca sunt mai multi ca voi/noi si sa va/ne facem viata mai usoara in urmatoarele ocazii in care trebuie sa iesim☺

4713

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!