Tag : psihologie

shutterstock_cartiDe citit – “Potoleste-te, o sa cazi! – Cand copiii reusesc in ciuda parintilor”

De citit – “Potoleste-te, o sa cazi! – Cand copiii reusesc in ciuda parintilor”

Am citit in acest week end o carte care stiam ca o sa ma puna pe ganduri si ca o sa declanseze dezbateri aprinse in jurul meu. “Potoleste-te, o sa cazi! – cand copiii reusesc in ciuda parintilor”, de Gisele Harrus Revidi (editura Trei, colectia Psihologie practica pentru parinti)

E o carte pe care o recomand tuturor celor care s-au apucat sa scrie despre parenting, gandindu-se ca daca au copil acasa sigur au invatat cum e cu treaba asta. O recomand oricarui parinte care vrea sa inteleaga ceva in plus din mecanismele emotionale si sociale cu care pleaca in viata copiii lor.

Dar vreau sa spun si ca e o carte pentru adultii care s-au simtit macar o data ca s-au nascut in afara familiei lor, nu in sensul ca au fost adoptati, ci ca mediul in care au crescut nu-i reprezinta. Doamna care scrie cartea a fost pe drumul acesta cand parintii i-au pus bete in roate pentru ca voia sa urmeze in viata o alta cale profesionala care li se parea parintilor ca se indeparteaza de la valorile familiei lor.

Ma rog, Gisele vorbeste si despre familiile care nu au de unde sa puna valori pe copiii lor, care sunt prea simple si prea sarace ca sa stie multe si sa nu vina in raport cu copilul lor cu o serie de frustrari.

Am ales mai jos cateva fragmente din carte care ar putea sa va puna putin pe ganduri…

*

Insusi conceptul de “progres” este un comar pentru psihanalisti, pacientii nu au decat o singura perpectiva, sa progreseze, iar sensul acestui concept mi-e tot mai neclar- a progresa a ajuns sa insemne, la fel ca in serialele de televiziune, ca trebuie sa se intample tot timpul ceva!

Angoasa culpabilitatea sentimentala de vina ii napadeste, asa ca sa fii activ este singura modalitate de autogestionare: din aceasta categorie fac parte si copiii carora parintii le-au impus activitati multiple, nelasandu-le pic de timp liber, caci acesta este considerat timp pierdut: acestor copii nu le ramane decat sa devina niste adulti hiperactivi sau, dimpotriva, sa gaseasca un pretext oarecare ca sa procastrineze.

*

Ne iubim in functie de cat am fost iubiti, de atentia care ni s-a acorda. Sa fii frumos in ochii celorlalti inseamna sa intelegi intuitiv ca e posibil sa fii obiectul dorintei cuiva, iar consecinta negativa, dar valorizanta este sa poti sa fii sursa invidiei cuiva.

*

In multe medii si din diverse motive, dependenta de munca (workaholismul) este frecventa in zilele noastre. Orice s–ar spune, aceasta este o forma de adictie, precum alcoolismul, caci, atunci cand un astfel de dependent nu poate da curs workaholismului sau, el sufera, e nelinistit, nu are chef de viata, caci aceasta hiperactivitate a devenit esenta trailului sau. Ce este acest amestec de pasiune de a munci si de culpabilitate invaziva? Are legatura cu mediul de origine care a fost prea exigent sau, din contra, prea neglijent? Persoanele care au reusit, de pilda acolo unde parintii lor au esuat: acesta este cazul multor artisti…

*

Unul dintre primii dusmani de invins este rusinea de sine, cea care ne determina sa dam inapoi si sa ne ignoram resemnati sansele…

*

Cum ne putem imagina ca niste persoane care, probabil, au detestat scoala isi vor incuraja copiii sa invete? Materiile de studiu vor fi luate in ras, bagatelizate – folosind intotdeauna acelasi argument: “nu ne ajuta la nimic”.

(nota mea, asta in contextul in care in Romania sunt din ce in ce mai multi oameni fara carte, saraci, care sunt incurajati cu diferite bonusuri in mancare, haine sau amenintati cu oprirea alocatiei sa-si trimita copiii la scoala pentru a reduce abandonul scolar… privit din aceasta perspectiva, e usor de realizat ca vom avea nevoie de multe generatii sa ne recuperam, sa avem respect pentru scoala in intregul nostru ca natiune) 

potoleste-te o sa cazi

2688
love1s- a demonstrat stiintific ca e bine sa ne imbratisam!!!

s- a demonstrat stiintific ca e bine sa ne imbratisam!!!

sunt o mare cersetoare de imbratisari. de fiecare data cind mi-e greu (oboseala, presiune emotionala foarte mare … orice) cersesc imbratisari de la prietenii mei.

in urma cu citeva minute tocmai am cersit o imbratisare pentru ca am trait mai devreme, la o filmare, o emotie foarte puternica pe care trebuia sa o descarc cumva ca sa pot merge mai departe.
si tocmai pentru ca mi s-a intimplat asta, m-am gindit sa public un articol care se afla de multa vreme in draft.

e demonstrat stiintific ca imbratisarile sunt foarte bune pentru sanatatea noastra. asa ca… imbratisati-va des.

1 Imbratisarile stimuleaza Oxitocina
Oxitocina e un neurotrasmitator care lucreaza direct cu centrul emotional din creieras, reducind stresul si anxietatea. sunt unele studii care spun ca Oxitocina influenteaza animalele catre monogamie. Practic e neurotrasmitatorului caruia ii datoram evolutia de la animal la vertebrata glasuitoare.

2. Imbratisarile influenteaza cresterea rabdarii.
In timpul unei imbratisari simturile iti sunt altfel activate si incepi sa fii atent la celalalt. Rabdarea se formeaza, evolueaza odata cu disciplina de a fi atent si la nevoile celuilalt.

3. Imbratisarile previn imbolnavirile

Exista studii sofisticate care arata ca atentia acordata celuilalt, afectiunea/dragostea/caldura pe care o trimiti catre cineva printr-o imbratisare ajuta la reducerea stresului persoanei respective. Iar stress-ul e sursa majora a multor boli contemporane.

sunt studii care arata ca imbratisarile cresc secretia de serotonina (reductorul de perceptie a durerii)si dopamina (influentatorul fericirii), dar mie imi plac pentru ca e forma cea mai frumoasa de a simti (fara sa fie nevoie de niciun cuvint) ca ti-e bine linga cineva.

sunt o forma frumoasa a limbajului non verbal prin care te poti intelege si cu un om dar si cu un animal. si exista studii ca efectul asupra celui imbratisat e atit de puternic incit devine receptiv sa faca asta la rindul lui.

sa… pay it forward.

859
capsuniDE CITIT; FASCINATE. daca nu fascinezi, nu te urmeaza lumea

DE CITIT; FASCINATE. daca nu fascinezi, nu te urmeaza lumea

citesc o carte despre psihologie, manipulare, publicitate: FASCINATE se numeste si autoarea Sally Hogshead face o analiza a comportamentului uman explicind nu doar nevoia noastra de a fi fascinati , ci si mecanismele instinctuale prin care ii fascinam pe altii.

fascinatia e probabil procesul cel mai des intilnit in viata noastra, desi nu-l constientizam: daca n-am fi fascinati de o idee sau un subiect n-am citi nicio carte, n-am vedea niciun film.

daca n-am fi fascinati de anumiti oameni, nu i-am urma.

ii convingem pe apropiatii nostri sa faca unele lucruri si ei ne urmeaza (uneori in situatii banale ) tocmai pentru ca am stiut cum sa le captam atentia, cum sa-i fascinam.

intr-o epoca in care ne lovim de atit de multa informatie, cred ca cei care produc continut de orice fel (text, film, muzica, tv, fashion sport etc) ar trebui sa citeasca aceasta carte pentru a invata sa-si rafineze comunicarea.

***

The ability to fascinate isn’t witchcraft or hypnotism.

And it doesn’t come from wearing nightcaps or eating green peas. It is a tool. Rather than something to be feared, it is a discipline to be mastered. Fascination is born of a natural instinct to influence the behavior of others. But the key to mastering fascination is effectively activating the seven triggers:

LUST creates craving for sensory pleasure.

MYSTIQUE lures with unanswered questions.

ALARM threatens with negative consequences.

PRESTIGE earns respect through symbols of achievement.

POWER commands and controls.

VICE tempts with “forbidden fruit,” causing us to rebel against norms.

TRUST comforts us with certainty and reliability.

Whether you realize it or not—whether you intend to or not—you’re already using the seven triggers. The question is, are you using the right triggers, in the right way, to get your desired result?

***

“If you’re not generating a negative reaction from someone, you’re not fascinating anyone.”

 

1307
vintdespre o nevoie de singuratate

despre o nevoie de singuratate

prin 2007-2008, am avut la revista pe care o conduceam un dosar despre singuratati de multe feluri. povestile unor oameni care resimteau singuratatea ca pe o povara si care ascundeau mici drame.

in timpul sedintei de redactie cind fiecare a prezentat subiectul pe care-l gasise, am anuntat echipa ca vreau sa scriu si eu o poveste, personala, despre nevoia de a fi singur. reversul de la ce aveam in majoritatea povestilor.

n-a protestat nimeni, le eram sefa, ma lasau oricum sa fac ce vreau.

doar ca atunci cind am scris textul, dintr-una, organic (ceva f nespecific mie pt ca in general cind ma asez la scris stiu structura, stiu ce directie are textul si unde ajung cu concluzia, plus ca editez de multe ori)  si l-am dat secretarului de redactie, Ana Oprea care era psiholog de meserie, Ana a zis “nu poti sa publici textul asta, hai sa-l mai editam”. A scos multe dintre lucrurile care ar fi parut grele pentru oameni, m-a rugat sa adaug si partea mea sociala, activa, ca sa nu inteleaga lumea ca-s prea stranie:)

nu mi-am imaginat ca textul ala va avea impact, nici nu ma interesase ce impact urma sa aiba, voiam doar sa arat printr-o poveste reala ca sunt oameni care au nevoie, din cind in cind, de o forma de singuratate ca sa se regaseasca pe ei si sa se aseze ei in ei; numai ca dupa ce a aparut revista am inceput sa primesc mailuri de la regizori, actori, de la oameni pe care nu-i intilnisem niciodata. toti ziceau “si eu sunt asa”

nu mai am textul, iar revistele vechi se afla intr-un depozit departe de mine, dar in esenta vorbeam despre cit de mult timp aveam nevoie sa asez in minte informatiile si emotiile multe pe care le primeam zilnic, cum imi luam cel putin o zi pe saptamina doar pentru mine, in care nu vorbeam, nu socializam si cum imi afecta viata personala aceasta nevoie a mea de o anume singuratate.

astazi am primit un mail cu subiectul “ca tine” si era un link la un text.

The other day I heard a fun-loving morning show radio host say she needs to be in the house alone often in order to be civil.  Having someone in another room of the same house isn’t good enough.  She can feel them there.  I loved that she said that because I am the same way.  Also, she’s a highly visible and outgoing personality, yet she still requires time to herself (completely) in order to carry on as a decent human being. Introverts are not all recluses hanging out in dusty homes with cats and classic books (not that there’s anything wrong with cats and classic books;). We get out and rock it, but then we need to withdraw from that buzz because if we don’t we will feel like an overdone steak, no life, no juice.

(…)

That hurt is there in adults’ eyes too. They don’t understand how one day we can spend every waking moment with them working, conversing, giggling, creating, smooching, etc. and the next we want to watch Downton Abbey by ourselves. They want more of the high-energy or deep listening us, but unfortunately that fun dear girl or guy can grow fangs or grow weepy if pushed to be out-going and devoted for too long.

Our brains process everything so deeply it’s tiring. We need time to live in our inner world. We need to recoup bubbly energy by visiting our thoughts, creativity and feelings. We need to go internal in order to express ourselves generously externally.  Solitude expands us (and everyone really). It makes space within us so that we can take in more from the outside.

 *

astazi nu mai sunt chiar asa cum scriam in textul din revista, adica m-am mai educat sau au avut rabdare altii cu mine si m-au imblinzit. compensez nevoia de a fi singura din cind in cind cu lungi plimbari prin parc, aproape zilnice, ca sa-mi asez gindurile, dar in continuare una dintre cele mai mari placeri ale mele (pe care mi-o duc la capat din ce in ce mai rar, din pacate) e sa stau cite o zi fara sa vorbesc, fara sa socializez cu nimeni.

si sunt sigura ca sunt multi ca mine, tocmai de asta am scris din nou despre acest subiect. poate va regasiti.

intregul text primit pe mail e aici

1223
mind_scientific americanstiinta pacatelor – care e explicatia psihologica a pacatelor capitale

stiinta pacatelor – care e explicatia psihologica a pacatelor capitale

in fiecare dintre cele 7 pacate capitale, asa cum le clasifica biserica, exista astazi gratie psihologiei explicatii stiintifice.

de ce invidiem, de ce suntem lacomi, de ce preacurvim, de ce ne ghideaza mindria, vanitatea.

cel mai recent numar din Scientific American intitulat Science of Sin ia pas cu pas fiecare dintre cele 7 pacate si le desface despicind mintile multora dintre noi. si sufletele.

revista vine si la noi, via Imedio, asa ca va recomand sa o cumparati, este o editie de colectie.

despre invidie:

  • Feelings of inferiority and desire can spur us to bring down our competitors—or to better ourselves.
  • Our ability to successfully control envy impulses is hampered by outside factors such as stress, exhaustion and inebriation.
  • Transforming malicious envy into its more productive cousin, benign envy, may be a way to harness the emotion’s power to motivate.

despre mindrie

  • Pride is a pleasurable emotion that arises when people feel good about themselves; it can bring out both the best and worst in human nature.
  • It appears to manifest as one of two types: hubristic pride and authentic pride.
  • Both types appear to facilitate the attainment of power and high status. Hubristic pride can harm mental health and damage friendships, however, whereas authentic pride can motivate achievement and concern for others.

despre lacomie

  • Eating for pleasure, rather than out of hunger, can prime our brain to want that hedonistic experience more and more.
  • Humans who tend to overeat may develop the same patterns of neural activity in reward areas as drug addicts do; data suggest that eating high-sugar or high-fat diets can lead to cycles of craving and withdrawal.
  • Although the concept of food addiction is controversial, lessons from recent research can put us on a fitter path. Regulating the amount of food choice we give ourselves, for example, and avoiding situations where we are conditioned to eat can help us consume less and feel better.
despre tentatia/dorinta sexuala
  • Brain imaging is revealing the distinct but interlocking patterns of neural activation associated with lust and love.
  • Lust is most likely grounded in the concrete sensations of the given moment. Love is a more abstract gloss on our experiences with another person.
  • Imaging is also helping to decipher the disorders of lust, including anorgasmia. Dozens of discrete regions across the brain fire at the point of orgasm—suggesting many different ways to develop anorgasmia.

 

daca sunteti mai degraba cititori online decit print, puteti sa va faceti abonament aici.

854
love in your minddragoste vs paranoia

dragoste vs paranoia

am prietene care , cind sunt indragostite, scaneaza viata iubitilor lor prin toate mijloacele: nu rateaza nicio fotografie din google search, nici o postare de pe facebook, niciun articol (unde e cazul) despre distinsul domn.

eu nu caut nimic, nu ma intereseaza; pot sa evaluez in intilnirile face to face orice am nevoie.

faza imediat urmatoare a prietenelor mele e cea a neincrederii, sora cu paranoia: incep sa despice firul in patru, sa analizeze daca a zis cutare lucru poate ca inseamna de fapt alt lucru, daca fac pasul cutare, el o sa zica si o sa faca pasul cutare.

mie mi se pare o mare aiureala si nu gasesc sensul pentru care sa fac asemenea jocuri. stiu de ce iubesc si stiu ca iubirea e, cind e onesta, un drum in sens unic. devine cuplu cind e autostrada. in mintea mea e total gresit cind un om imi creeaza nesigurante, ma face – direct sau nu – sa ma simt inferioara. si prin urmare, daca nu gasesc confort, nici macar nu intru pe drumul respectiv.

in plus, prefer alte jocuri… de seductie.

***

am gasit insa un articol genial care vorbeste despre frica de a iubi si despre asemanarile comportamentale intre iubire si paranoia.

da, seamana. asta e.

Paranoia, semne si manifestari

consum excesiv de alcool si de alte medicamente/ droguri
indepartarea de prieteni si de familie
pierderea interesului pentru activitatile zilnice
incapacitate de concentrare
stare de absenta
rezultate mai slabe in joburi academice sau sportive
imbracare nepotrivita cu conditiile meteorologice.

 

Dragostea, semne si manifestari
consum excesiv de alcool si de alte medicamente/ droguri
indepartarea de prieteni si de familie
pierderea interesului pentru activitatile zilnice
incapacitate de concentrare
stare de absenta
rezultate mai slabe in joburi academice sau sportive
imbracare nepotrivita cu conditiile meteorologice.

Paranoia, perceptii:
sensibilitate neobisnuita sau extrema la lumina, culori sau zgomot
credinta ca gindurile sunt controlate de altii
frica de a fi atins de altii
schimbarea perceptiei despre sine (credinta ca unele parti ale corpuli sunt bolnave)

Dragostea, perceptii:
sensibilitate neobisnuita sau extrema la lumina, culori sau zgomot
credinta ca gindurile sunt controlate de altii
frica de a fi atins de altii
schimbarea perceptiei despre sine (credinta ca unele parti ale corpuli sunt bolnave)

 ***
oricit de straniu pare, comportamentul majoritatii oamenilor indragostiti este echivalent cu cel al paranoicilor.
asta spune mult despre fricile pe care le activeaza dorinta de a placea altuia, despre nesigurante, spaime si despre teritoriul dificil pe care ajungem odata cu indragosteala.

cind va indragostiti, ginditi-va ca si celalalt din cuplu trece prin cele de mai sus. sigur, sigur ajuta.

articolul integral publicat in 2001 in revista Salon Do you love me, or am I just paranoid?

foto via shutterstock

( orice utilizare a fotografiilor shutterstock se face cu acordul agentiei)

787
duodespre traume…

despre traume…

traumele sunt la fel ca eroii adevarati: nu stii ca exista in momentul in care le traiesti.

esti mult mai preocupat sa duci la capat ceea ce ai de facut, sa lupti pentru o forma de supravietuire sau pentru ceea ce ar putea insemna victoria.

dar, ca la eroii din razboaie, ele lasa urme.

*
acum ceva ani am avut o problema de sanatate si-a trebuit sa lupt cu toate fortele mintii si ale medicinii moderne ca sa inving neputinta trupului.

totul a inceput cu vorbele unui medic pe care-l presam, ferma, sa-mi explice clar cum stau lucrurile.

“imi pare rau, probabil ca nu mai ai mai mult de un an de trait”.

si dupa ce mi s-a taiat respiratia, iar 10 secunde au durat cit anul de care zicea, am auzit cea mai rece, clara, dreapta voce pe care am emis-o vreodata

“cum facem ca anul acesta sa fie frumos?”

i-am spus doar lui, celui care imi era partener de bune si de rele. n-avea sens sa ma ascund, mi s-a parut fair si onest sa-i spun si sa rezolv lucrurile cit mai repede. sa las lucrurile in ordine pentru toata lumea.

numai ca el s-a luptat mai mult decit mine si n-a vrut sa plece. si credeti-ma, cind o femeie vrea ca un barbat sa plece, face toate tumbele posibile ca sa rupa orice legatura.

au urmat citeva luni grele pentru trupul meu, dar si suportul lui neconditionat, zi si noapte. si cind totul s-a terminat, eu am incercat sa fac tot ce e posibil ca sa uit intimplarea. nu mai voiam sa vorbesc despre ce mi se intimplase, nu mai voiam sa tin legatura cu medicii si terapeutii care ma ajutasera, desi stiam ca intre noi se creasera niste legaturi frumoase.

el insa voia sa vorbim. voia sa inteleg spaima prin care el trecuse pentru ca timp de citeva luni se chinuise alaturi de mine.

dupa un an ne-am despartit; fusese atit de traumatizanta experienta pentru fiecare dintre noi (in feluri diferite de receptare), incit nevoile noastre de recuperare erau foarte mari. doar ca erau foarte diferite.

am avut nevoie de multa vreme, de studii pe tema si de discutii lungi cu oameni de specialitate ca sa inteleg ce se intimplase: in situatii din acestea, unii dintre partenerii de viata simt ca au facut un efort mare – poate ca nu la fel de mare ca al bolnavului, dar foarte mare dupa reperele lor – iar cind victoria a aparut, cind exista vindecare, vor creditul lor. vor recunoasterea lor pentru efort. cind nu o primesc – pentru ca bolnavul cel mai adesea vrea sa uite totul sau stie ca mare parte din greu l-a dus el – apar frustrarile.

situatiile de viata si de moarte te unesc pe viata, sau te despart rapid.

*

duminica ma gindeam despre ce as putea sa povestesc la TEDx Cluj (pe 2 nov) unde ar trebui sa impart din experientele personale din care am invatat ceva. mi-am adus aminte de intimplarea asta si-am pus-o pe lista scurta.

apoi mi-am dat seama ca n-o sa am suficienta tarie interioara sa o descriu in amanunt in fata unui public, pentru ca e inca greu de dus si oricum sunt foarte stresata cind trebuie sa vorbesc unei audiente.

in aceeasi seara, m-a sunat un prieten sa ma roage sa promovez o conferinta a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, si pentru ca a existat aceasta coincidenta de suprapunere de ginduri m-am hotarit ca a venit vremea sa povestesc intimplarea – fie si in forma aceasta, fara prea multe detalii.

ce am invatat din aceasta experienta?

mi-am propus si promis sa nu astept niciodata nimic in schimbul ajutorului pe care -l dau cuiva, iar asta – cu ceva efort si perseverenta – mi-a mai slefuit din ego.

am invatat sa apreciez verbal, prezent, nu doar in gind fiecare dintre gesturile frumoase si eforturile celor din jurul meu.

dar am avut nevoie de ajutorul altora ca sa prind curaj sa -mi iau angajamente pe termen mediu. inca mi-e frica sa fac promisiuni pe termen lung. stiu ca nu stim niciodata ce si cit inseamna “termen lung”.

***
la o scara mai mica, astazi stiu ca toate eforturile pe care le facem fiecare in cuplu se comporta la fel: cel care ajuta la dusul greului vrea si el validarea lui.

daca va recunoasteti cit de putin in povestea mea, incercati sa ajungeti la conferinta Fii bine cu tine.

are loc sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90). inscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. până pe 15 octombrie, tariful este de 80 de lei, iar după această dată este de 120 de lei. mai multe detalii aici.

***

pe mine ma mai ajuta sa stiu, exact asa cum spuneam la inceput, ca traumele sunt in strinsa legatura cu eroii. e o replica frumoasa in filmul Damaged care explica bine asta “Damaged people are dangerous. They know they can survive.” :)

813
dungiThe Creative Personality

The Creative Personality

dintr-un articol in altul, plecind de la ceva ce am citit de la Corina Suteu, am ajuns la o minunatie de analiza psihologica despre patternul personalitatilor creative.

trec caracteristicile pe scurt aici, daca va recunoasteti in ele sigur va veti simti bine:) ma iertati ca nu le-am mai tradus,suna mult prea bine in engleza si azi noapte cind citeam cartea tot ce imi doream era sa impart cit mai repede cu cit mai multa lume informatia.

1. Creative people have a great deal of physical energy, but they’re also often quiet and at rest. They work long hours, with great concentration, while projecting an aura of freshness and enthusiasm. (…) This does not mean that creative people are hyperactive, always “on.” In fact, they rest often and sleep a lot. The important thing is that they control their energy; it’s not ruled by the calendar, the dock, an external schedule. When necessary, they can focus it like a laser beam; when not, creative types immediately recharge their batteries.

2. One manifestation of energy is sexuality. Creative people are paradoxical in this respect also. They seem to have quite a strong dose of eros, or generalized libidinal energy, which some express directly into sexuality. At the same time, a certain spartan celibacy is also a part of their makeup; continence tends to accompany superior achievement. Without eros, it would be difficult to take life on with vigor; without restraint, the energy could easily dissipate.

3. Creative people tend to be smart yet naive at the same time. (…) Another way of expressing this dialectic is the contrasting poles of wisdom and childishness. As Howard Gardner remarked in his study of the major creative geniuses of this century, a certain immaturity, both emotional and mental, can go hand in hand with deepest insights. Mozart comes immediately to mind.

4. Creative people combine playfulness and discipline, or responsibility and irresponsibility. There is no question that a playfully light attitude is typical of creative individuals. But this playfulness doesn’t go very far without its antithesis, a quality of doggedness, endurance, perseverance.

Nina Holton, whose playfully wild germs of ideas are the genesis of her sculpture, is very firm about the importance of hard work: “Tell anybody you’re a sculptor and they’ll say, ‘Oh, how exciting, how wonderful.’ And I tend to say, ‘What’s so wonderful?’ It’s like being a mason, or a carpenter, half the time. But they don’t wish to hear that because they really only imagine the first part, the exciting part. But, as Khrushchev once said, that doesn’t fry pancakes, you see. That germ of an idea does not make a sculpture which stands up. It just sits there. So the next stage is the hard work. Can you really translate it into a piece of sculpture?”

5. Creative people alternate between imagination and fantasy, and a rooted sense of reality. Great art and great science involve a leap of imagination into a world that is different from the present.

6. Creative people tend to be both extroverted and introverted. We’re usually one or the other, either preferring to be in the thick of crowds or sitting on the sidelines and observing the passing show. In fact, in psychological research, extroversion and introversion are considered the most stable personality traits that differentiate people from each other and that can be reliably measured. Creative individuals, on the other hand, seem to exhibit both traits simultaneously.

7. Creative people are humble and proud at the same time. It is remarkable to meet a famous person who you expect to be arrogant or supercilious, only to encounter self-deprecation and shyness instead. Yet there are good reasons why this should be so. These individuals are well aware that they stand, in Newton’s words, “on the shoulders of giants.” (…) And they’re usually so focused on future projects and current challenges that past accomplishments, no matter how outstanding, are no longer very interesting to them. At the same time, they know that in comparison with others, they have accomplished a great deal. And this knowledge provides a sense of security, even pride.

8. Creative people are both rebellious and conservative. It is impossible to be creative without having first internalized an area of culture. So it’s difficult to see how a person can be creative without being both traditional and conservative and at the same time rebellious and iconoclastic.

9. Most creative people are very passionate about their work, yet they can be extremely objective about it as well. Without the passion, we soon lose interest in a difficult task. Yet without being objective about it, our work is not very good and lacks credibility.

10. Creative people’s openness and sensitivity often exposes them to suffering and pain, yet also to a great deal of enjoyment. Most would agree with Rabinow’s words: “Inventors have a low threshold of pain. Things bother them.” A badly designed machine causes pain to an inventive engineer, just as the creative writer is hurt when reading bad prose.

 

din cartea lui Mihaly Csikszentmihalyi –  Creativity: The Work and Lives of 91 Eminent People  

925
muzeucolectionati ceva? psihologia colectionarului via Pamuk

colectionati ceva? psihologia colectionarului via Pamuk

Human information is in fact contained in things and the theory about their relationships. Once you put two or three, five objects in an exhibit in a museum, these objects tell a story. You ask yourself if you visit it, what’s the relationship between them? And that’s a story; that’s a theory.

Museums put collectors on pedestal, and making collections, getting attached to things, is not an embarrassing thing once museums legitimize your habit of collecting. But if there are no museums, then your habit of collecting, and also your collections, exhibits only your personal wounds.

Orhan Pamuk, The Psychology of collecting

cu trimitere la cartea sa, Muzeul inocentei, pe care o puteti gasi si in RO la Polirom

714
braince ar trebuie sa stie artistii despre anxietate :)

ce ar trebuie sa stie artistii despre anxietate :)

fac research pentru un articol si am ajuns la aceste lucruri, care-s utile de stiut nu doar pentru artisti timizi (n-am vazut artist mare care sa nu aiba emotii chiar si dupa ani buni de meserie), ci si pentru noi, muritorii de rind, care intram in panica din prea mult ego/ mindrie :)

adrenalina, anxietate si performance-ul live

Unfortunately human pride can be so strong that fear of public humiliation or disgrace often produces the same degree of emotional panic as meeting a tiger. The general name given for this kind of physical state is arousal. Long-term arousal can affect our physical health. It is called stress and is one of the most studied areas of psychology because it affects so many different people in so very different ways. Long-term stress suppresses the body’s immune system, makes us very jumpy and alert to potential threats. It also interferes with judgement so that we are less likely to make sensible, rational decisions or to appraise what is going on realistically. So what is anxiety or performance anxiety? How do we cope with it as performers and how can we help avoid anxiety? These are questions I will endeavour to answer in the course of this essay.

(…)

what is performance Anxiety? There are three qualities that a successful performer must have: a) a technical control of their instrument, b) good taste in using this technique musically and artistically and c) the courage to do this in front of an audience. There are few activities that can produce tension and anxiety as quickly and as thoroughly as performing in public.

Most performers have experienced performance anxiety in some form and to various degrees. This fear may be experienced while preparing for a performance, for days or even weeks before hand, and not just while performing. It can be experienced in the present (stage fright) as apprehension (fear of what could happen) and arousal (anticipation). Performance anxiety is no different from general anxiety. Feelings of fear and apprehension are accompanied by increased and prolonged physiological arousal. Severe anxiety is where the arousal is too high for optimal performance. This arousal may be normal and temporary, or abnormal and long lasting and symptoms can be cognitive, behavioural and physiological.

(…)
Cognitive symptoms of anxiety include fear of making mistakes and feelings of inadequacy and worrying about things happening. Behavioural symptoms are not being able to do things, which normally happen naturally.

de aici.

***

altfel, vorba poetului “privitor ca la teatru/ tu in lume sa te-nchipui/ joace unul si pe patru/ tu mereu ghici-vei chipu-i” :)

692
1.despre cum ii conducem pe altii

despre cum ii conducem pe altii

din cind in cind, citesc carti de psihologie aplicata. ma ajuta la interviuri pentru ca pot ghici mai mult din personajul pe care-l am in fata dincolo de cuvintele pe care le rosteste.

tocmai am citit asta.

Anxietatea poate fi folosita ca o arma cu care sa conduci o alta persoana. Daca un copil sau un adult sufera de anxietate, putem ghici ca exista o alta persoana care il sprijina.

Era odata un cuplu care insista ca gindeste liber.Astfel de oameni cred ca fiecare poate face orice vrea in casnicie, atit timp cit fiecare ii spune celuilalt ce se intimpla. Drept urmare sotul a avut citeva aventuri si i-a spus sotiei totul despre ele. Ea parea perfect multumita. Dar mai tirziu a inceput sa sufere de anxietate. Nu mai voia sa iasa din casa. Trebuia ca sotul ei sa o insoteasca mereu.

Putem vedea aici cum si-a folosit fobia sau anxietatea ca sa modifice acest aspect al relatiei lor.

Alfred Adler.

*

data viitoare cind sunteti anxiosi ginditi-va, onesti doar voi cu voi, ce ceva va deranjeaza de fapt.

stiu e luni, dar asa de mult mi-a plact fragmentul asta citit cind am deschis cartea la nimereala, mai ales ca se potriveste cu discutii pe care le-am avut ieri despre cum se schimba comportamentul oamenilor cind ii scoti din zona de confort, incit n-am rezistat sa nu-l public.

macar sa pun o foto frumoasa sa ma mai scot putin:)

880
happiness12 lucruri pe care oamenii fericiti le fac diferit

12 lucruri pe care oamenii fericiti le fac diferit

nu m-am apucat de citit carti motivationale, am gasit din intimplare un articol scris de autoarea cartii The How of happiness, psihologul Sonja Lyubomirsky, si – din aproape in aproape – am ajuns la cele de mai jos.

ar putea sa ne dea putin de gindit de ce nu ne credem fericiti.

eu cred ca fericirea e o stare pe care, cel mai adesea, o constientizam post factum. ca in intimplarea cu cucerirea virfului Makalu de catre Horia Colibasanu.

iata lucrurile pe care oamenii fericiti le fac diferit de … ceilalti.

1. Express gratitude. – When you appreciate what you have, what you have appreciates in value.We’re gonna have a hard time ever being happy if we aren’t thankful for what we already have.

2. Cultivate optimism. – Winners have the ability to manufacture their own optimism. People who think optimistically see the world as a place packed with endless opportunities, especially in trying times.
3. Avoid over-thinking and social comparison. – Comparing yourself to someone else can be poisonous.  If you feel called to compare yourself to something, compare yourself to an older version of yourself.

4. Practice acts of kindness. – Performing an act of kindness releases serotonin in your brain. (Serotonin is a substance that has TREMENDOUS health benefits, including making us feel more blissful.) Selflessly helping someone is a super powerful way to feel good inside.

5. Nurture social relationships. – The happiest people on the planet are the ones who have deep, meaningful relationships.

6. Develop strategies for coping. – How you respond to the ‘craptastic’ moments is what shapes your character. Sometimes crap happens – it’s inevitable.

7. Learn to forgive. – Harboring feelings of hatred is horrible for your well-being. You see, your mind doesn’t know the difference between past and present emotion.

8. Increase flow experiences. – Flow is a state in which it feels like time stands still. It’s when you’re so focused on what you’re doing that you become one with the task.  Nothing is distracting you or competing for your focus.

9. Savor life’s joys. – Deep happiness cannot exist without slowing down to enjoy the joy.When we neglect to appreciate, we rob the moment of its magic.

10. Commit to your goals. – Being wholeheartedly dedicated to doing something comes fully-equipped with an ineffable force.  When you’re fully committed to doing something, you have no choice but to do that thing.

11. Practice spirituality. – When we practice spirituality or religion, we recognize that life is bigger than us. We surrender the silly idea that we are the mightiest thing ever.

12. Take care of your body. – Taking care of your body is crucial to being the happiest person you can be. If you don’t have your physical energy in good shape, then your mental energy (your focus), your emotional energy (your feelings), and your spiritual energy (your purpose) will all be negatively affected.

eu respect 10 din aceste 12 puncte. voi cite? ( nu e important acum, cu aceasta intrebare, pe care dintre puncte le respectati, ci cite dintre ele)

1372

sindrom obsesiv compulsiv

as vrea sa vbsc cu cineva care are acest sindrom. daca stiti pe cineva, multzu de ajutor.

nimik f intim, doar un rasp la o intrebare:)

e legat de o carte pe care o citesc, care va aparea in primavara viitoare si la care trebuie sa scriu postfatza.

multzu again

2105
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!