sindrom obsesiv compulsiv

as vrea sa vbsc cu cineva care are acest sindrom. daca stiti pe cineva, multzu de ajutor.

nimik f intim, doar un rasp la o intrebare:)

e legat de o carte pe care o citesc, care va aparea in primavara viitoare si la care trebuie sa scriu postfatza.

multzu again

6 Comments Published

16 years ago / Reply

Personajul interpretat de Jack Nicholson in “As good as he gets” sufera de sindrom obsesiv compulsiv.. :)… Vroiam sa iti zic ca te pun in legatura cu un psihoterapeut sa iti povesteasca cate ceva despre asta daca nu ai gasit pe nimeni direct afectat… Imi spui pe mail daca te ajuta. Zi buna!

16 years ago / Reply

dada, stiu ca personajul melvin are asta

eu caut pe cineva care sa vorbeasca din interior, sa traiasca asta. nu sa-mi pove din afara

multzu mult:)

15 years ago / Reply

Eu sufar de aceasta boala grea si as putea sa-ti povestesc cate ceva.In primu rand de aceasta boala sufera Leonardo di Caprio si chiar Jack Nicholson,in realitate.In film este prezentata o forma usoara(de inceput) a bolii,adica tulburarea obsesiv fobica.Tulburarea obsesiv compulsiva,adica sindromul obsesional este deja forma cronicizata a bolii.Daca intereseaza pe cineva o sa va dau detalii prin ce chinuri trec in fiecare zi.

14 years ago / Reply

Hannibal… as putea avea e-mailul tau? Sunt cineva din Iasi. Mi-ar placea sa vb despre boala aceasta. Nu sunt f sigura ca o am, dar parca am unele ciudatenii si cred ca ar putea fi si asta.
Eu am fost diagnosticata cu depresie severa cu elemnte atipice. Dar Domnul m-a ajutat si m-a scos de acolo. Slava Lui. Dar tot am ramas cu sechele.

Multumesc. O zi buna alaturi de Dumnezeu.

14 years ago / Reply

Doar Dumnezeu ne poate ajuta in toate…Dar cel mai important lucru si cel mai minunat dar este mantuirea; ea presupune sa Il primim pe Iisus in inimile noastre si El sa ne schimbe . Gloria sa fie a Lui in veci! Sper sa nu deranjez pe nimeni pt ca am scris asa… daca da,imi cer scuze..
Dar acesta este Adevarul…Iisus

11 years ago / Reply

Si eu am suferit 12 ani de aceasta asa-zisa boala “psihica” tulburarea obsesiv compulsiva pana acum 1 an. Am inceput la 21 de ani cand eram studenta la caminul Grozavesti din Bucuresti, cu spalatul interminabil pe maini, deschideam usile cu coatele ca sa nu ating cu mainile clantele nepurificate, repetam spalarile pana cand erau corect facute, aveam iarna rani intre degete si nu mai foloseam de mult prosop pentru ca era `murdar`, imi spalam foile de la cursuri si cartile cu apa. Iar in ultimii ani au aparut si gandurile nenorocite, tot ce era urat in realitate, la emisiunile de stiri, in filme, in mintea mea, tot ce era urat trebuia purificat, altfel ramanea si putea sa mi se intample ceva rau mie sau oamenilor cu care intram in contact. In permanenta actiunile rele care se puteau intampla din cauza mea trebuiau oprite de mine si doar prin spalare intr-o anumita ordine, pe frunte, apoi cuvinte de protectie, apoi stropit pe frunte si din nou cuvinte ca sa ii ajut pe ceilalti si pe mine sa nu ni se intample ceva rau din cauza gandurilor. In ultimul an pericolul era atat de permanent incat cand gandurile veneau cumparam o sticla cu apa, gaseam un colt mai retras pe drum, de obicei langa un copac si incepeam sa ma spal cu apa de 3 ori pe frunte. In ultimii ani nu mai incepeam nici un lucru nou, o actiune noua daca in aceeasi zi vedeam sau auzeam la tv stiri negative asa cum sunt la tv in Romania sau daca citeam pe internet stiri cu toate ororile sau daca vedeam filme urate sau doar scene sau daca imi veneau gandurile urate si imi interziceam sa fac pentru prima oara ceva pentru ca ziua aceea era periculoasa si as fi asociat pe viitor informatia noua pe care vroiam sa o aflu cu ceea ce vazusem urat la tv sau cu gandurile urate care imi venisera. Eu nu am stiut in primii cam 8 ani ca spalarile, gandurile urate involuntare care imi veneau, ritualurile de purificare cu apa pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe zi erau vazute ca “boala psihica obsesiv-compulsiva, abia acum vreo 4-5 ani am aflat. Si cand am aflat am cautat pe internet inclusiv si nu am vazut nici o vindecare cu medicamente psihiatrice pe sutele si miile de pagini de pe romedic si celelalte situri, asa ca nu m-am dus la psihiatru. Iar in ultima faza, cea mai scurta, de 3 luni, si cea mai grava, acum 1 an, exact cand am implinit 33 de ani, imi spalam hainele la masina de spalat de cateva ori pe zi, aceleasi haine, imi aruncam la gunoi hainele cu care eram imbracata cand veneau gandurile ca sa nu ma contamineze, nu imi mai dadeam sa mananc, chiar ma si loveam pe fata ca sa ma pedepsesc. Desi simteam ca nu erau gandurile mele pentru ca eu nu eram asa, singura solutie si pedepsire pentru tot ce imi venea in minte ramasese doar sinuciderea.

Si atunci, cand stiam ca nu imi mai ramasese decat moartea, cand abia tinandu-ma pe picioare si aproape fara memorie m-am dus pentru prima data in viata mea la doi psihiatri( la psihologie nu se putea sa incerc la ce stare de aproape inconstienta a mintii eram, psihoza) si am luat cateva zile zoloft(setralina), prozac si cand peste ceea ce simteam groaznic s-au mai adaugat si toate simptomele pastilelor si nici o imbunatatire, atunci am aruncat medicamentele si m-am dus pentru prima data la Dumnezeu, pe care il simtisem ca ma chema la El, dar mie mi-era rusine sa merg cu toate gandurile alea in fata Lui la biserica. Dar moartea m-a impins la Dumnezeu si desi ma dadeam singura afara din biserici pentru ca gandurile erau urate si pentru ca il injuram pe Dumnezeu incontinuu in biserica am inteles pana la urma ca nu eu eram. Niciodata nu fusesem eu in gandurile alea, care in ultimele 3 luni erau si ca niste prezente fizice invizibile in mine si langa mine si atunci am inteles ca de fapt eram posedata. Si atunci m-am linistit ca nu eram eu si am inteles ca Dumnezeu ma chemase la El ca sa ma salveze de moarte si ca sa ma scape de diavolii de la care primeam gandurile. Si asa am realizat ca diavolii chiar exista, ca de la ei aveam gandurile straine de felul meu de a fi, dar mai ales am avut dovada concreta ca mai presus de toate fricile si de toate gandurile si de toti diavolii, mai presus de toate exista Dumnezeu.

Asa l-am descoperit eu pe Dumnezeu acum 1 an, la 33 de ani, pentru ca tot ce stiam eu despre Dumnezeu pana acum 1 an erau sa iau lumina de Paste o data pe an, Dumnezeu era doar un batran bun si depasit, uitat in copilarie. Si dupa experienta de acum 1 an cand am simtit ca numai Dumnezeu putea sa ma mai scape de diavoli atunci l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu cu adevarat.
Si am inteles pentru totdeauna ca Dumnezeu exista, ca este Iisus Hristos, ca fara Dumnezeu nu suntem nimic si mai ales am inteles cat de mult ne iubeste Dumnezeu si ne apara fara ca noi sa stim de atat rau de la diavoli. Si atunci am avut incredere si curaj si mergeam in biserici, nu mai ieseam din ele, am inceput sa imi spovedesc greselile pentru ca nu ma mai spovedisem niciodata, sa ma impartasesc, mergeam la toate slujbele de duminica, mai ales mergeam la toate slujbele de Maslu impotriva bolilor fizice, sufletesti, impotriva diavolilor, impotriva a tot ce este rau in oameni, ascultam predicile despre Dumnezeu si mai ales am citit si eu pentru prima data in viata mea biblia, Noul Testament care este aproape integral cuvantul lui Dumnezeu. Spovedirea pacatelor proprii, slujbele de Maslu si citirea a cateva randuri zilnic din Noul Testament au fost tratamentul meu, tratamentul unui suflet atacat de demoni si nu bolnav de “boala psihica”.

Boala asta nu are o natura materiala ca celelalte boli fizice, ci este doar un atac demonic. Eu am acceptat acest adevar, chiar daca ajunsesem fara memorie si cu diavolii in mine, dar lucida, eu am fost sincera cu mine si sigura pe mine, eu am acceptat ca fiind adevarat ca este un atac demonic si ca nu era nici o halucinatie ce simteam, nu era nici un “delir religios” ci era o deschidere catre iad si asa am ajuns la Dumnezeu in loc sa ajung la spitalul de psihiatrie. Si Dumnezeu m-a ajutat pentru ca l-am ascultat pe El si am avut incredere in El nu in psihiatrie m-a scos din starea in care intrasem cu 3 luni in urma( “psihoza” ) si m-a ajutat sa scap de toate spalarile pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe maini, de toate ritualurile si cuvinte de protectie si de majoritatea gandurilor urate care imi veneau si mai ales m-a ajutat sa-mi schimb viata. Si primul pas a fost spovedirea pacatelor pentru ca asa ajung diavolii la noi si au puterea sa ne chinuie pe urma cu ganduri groaznice care nu apartin felului nostru de a fi. De fapt primul pas a fost sa merg la biserica la toate slujbele pana mi-am recapatat o parte din memorie. Era acum 1 an, de Paste exact in Saptamana Patimilor si am mers la toate Deniile, la orice slujba care se tinea in fiecare zi. Mergeam in biserica cu Dumnezeu langa mine, cu injuraturile diavolilor in capul meu, dar Dumnezeu era langa mine si stia ca nu erau ale mele gandurile ci ale diavolilor si ma incuraja sa am rabdare. Si dupa cateva zile am inceput sa ma spovedesc pentru ca eu nu stiam nici ce inseamna spovedire, nu ma spovedisem niciodata. Asa am inceput sa ii infrunt pe diavoli, sa stiu doar putin din ce inseamna iad, eu care nu credeam in iad, Rai, Judecata de apoi.

Si ritualurile au inceput sa dispara, ritualurile nenorocite de ani si ani, dispareau. Iar pe cele care nu dispareau le spovedeam la preot si dupa spovedire din momentul ala nu mai faceam ritualul. Si asa am facut 3 luni intregi. Daca nu puteam sa scap de un ritual il spovedeam, daca venea un gand urat spuneam Tatal nostru sau `Doamne Iisus Hristoase miluieste-ma si curata-ma pe mine pacatoasa`. sau daca eram acasa pur si simplu deschideam si citeam din Noul Testament si ma linisteam. Mai tarziu ca sa elimin un ritual nu mai mergeam la preot la spovedire, ci acum aveam incredere in mine, si singura decideam eliminarea ritualului si a situatiei care il cerea, ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa scap de el si citeam din Noul Testament si din acel moment terminam cu ritualul si nu-l mai repetam niciodata.

Astazi, cand ma uit in urma la cat de multe actiuni eram blocata sa le fac, cand imi aduc aminte de spalarile interminabile de 12 ani intregi, cum imi anulam zilele si amanam pentru a doua zi sa fac un lucru pentru ca ziua respectiva era murdarita de gand si puteam sa patesc ceva, cand ma gandesc ca nici prosop nu aveam voie sa mai am, cand ma gandesc ca ma ridicam de zeci de ori pe zi de la calculator sa ma spal de ganduri, cand ma gandesc cate ganduri urate imi veneau care ma ingrozeau si ma blocau, acum cand l-am gasit pe Dumnezeu pentru totdeauna, acum ma simt libera si acum stiu ca NU de la mine erau toate lucrurile alea, toate gandurile, blocajele ci de la diavoli si ca Dumnezeu m-a ajutat sa scap de ei, de limitarile lor care ma dusesera spre groapa si ca Dumnezeu mi-a dat putere sa vad altfel viata, chiar diferita fata de cum eram inainte de aceasta asa-zisa `boala`. Acum vorbesc pe internet cu oameni care vor sa se sinucida sau care au avut astfel de ganduri si le spun ca ajung in iad si ca singura solutie este doar Dumnezeu, cu adolescenti care sunt maltratati in familie si ii indrept spre Dumnezeu, cu oameni bolnavi psihici carora le spun ca nu au nimic la creier nu exista nici o boala “psihica”, pur si simplu diavolii le transmit aceste ganduri si stari si trebuie sa se apropie de Dumnezeu cu adevarat, nu formal. Inainte, acum 1 an n-as fi fi facut niciodata asa, pentru ca ma puteam “contamina” de la ei, ar fi trebuit sa ma spal pe maini pe fata, sa nu mai intru pe acele situri niciodata. Cand imi mai aduc aminte in ce stare de blocare, de izolare si frica fata de tot ce putea sa ma “contamineze”, nu ma gandesc decat cat de mult m-a ajutat Dumnezeu si cum m-a eliberat Dumnezeu: “Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi!” Noul Testament, Ioan 8. Si mi-as dori mult ca si ceilalti oameni bolnavi “psihici” sa se indrepte spre Dumnezeu, cu adevarat, ca sa aiba si ei forta de a se elibera de acesti demoni care le blocheaza viata.

Ajutorul medicinei are o limita fizica, omeneasca, iar unde incep bolile “psihice” ajutorul medicinei se sfarseste pentru ca suferinta nu mai este a corpului ci a sufletului, iar tratamentul nu mai este material ci spiritual. Prin boala “psihica” omul este atacat de forte, fiinte care nu apartin lumii materiale, demonii, care incearca sa intre in oameni sa le posede la inceput gandurile, apoi sentimentele, corpul…, dar este si paradoxal momentul in care, in acelasi timp, omul are acces si la lumea lui Dumnezeu, simte si chemarea Lui pentru eliberarea de demoni. Pe toti oamenii ii apara Dumnezeu si ii ispiteste diavolul, dar bolnavul “psihic” intra in legatura foarte puternic cu lumea spirituala. In bolile asa-zis psihice, sufletul nostru este cel care sufera, de asta ramura medicinei care se ocupa de bolile “psihice” este ineficienta, de asta nici nu sunt rezultate de vindecare prin medicamente psihiatrice pentru ca psihiatria trateaza boala “psihica” ca pe una fizica nu ca pe o boala a sufletului. Psihiatria cel mult este buna la primul atac demonic, cand omul poate nu e pregatit sa infrunte diavolii, nu-i vine sa creada ce i se intampla, e prea rapid atacul si omul debusolat, departat de Dumnezeu si invatat ca totul are o cauza fizica alearga disperat la psihiatrie. E mult mai simplu sa ia ceva material, o pastila, decat sa ia ceva spiritual, Duh Sfant de la Dumnezeu.

Psihozele sunt momentele in care demonii intra in oameni, de asta oamenii nu trebuie sa fie adormiti de medicamente psihiatrice, legati de pat si inconstienti ci trebuie sa fie pregatiti sa respinga constient demonii, cu Dumnezeu alaturi, aproape de biserica, de crestini, de natura, cu evitarea cat mai mult a oamenilor rai pentru ca unde sunt oameni rai sunt si diavoli, evitarea stresului care duce la frica si prin frica vin diavolii si evitarea a tot ce ii face rau. Oamenii trebuie sa invete sa lupte cu demonii si sa refuze sa ma devina gazde pentru demoni. Asta este parerea mea despre bolile psihice, asa cum am trait eu 12 ani obsesiv-compulsivitatea pana acum 1 an cand l-am gasit pe Dumnezeu care m-a vindecat si mi-a schimbat total intelegerea asupra experientei mele.

E mult mai simplu pentru un bolnav “psihic” sa ia ceva material, o pastila, decat sa vina la Dumnezeu, mai ales cand apropierea de Dumnezeu incepe cu recunoasterea marilor pacate proprii. Si cine vrea sa treaca printr-un examen de constiinta, cine vrea sa rememoreze momentele prin care s-au facut pacate asupra lui si mai ales cine vrea sa-si aduca aminte si sa recunoasca momentele in care a ajuns si el sa pacatuiasca? Doar cand disperarea va fi singurul sentiment pe care il va mai simti, poate… Cum altfel sa se elibereze sufletul decat fata in fata cu propriile noastre greseli? Speranta in Dumnezeu nu inseamna si credinta in Dumnezeu, speranta e doar inceputul credintei. Cata vreme oamenii vor avea incredere mai mult in psihiatrie decat in Dumnezeu nu se vor vindeca, nu vor lasa pastilele din mana. Si rezultatul medicamentelor psihiatrice se vede pe mii de pagini de pe forumurile de boli “psihice”: nici o vindecare a bolilor “psihice” prin medicamente psihiatrice. Atat timp cat cei care aud voci, vad fiinte sau simt fiinte invizibile langa ei care ii indeamna la rau, dar le declara pe toate halucinatii, atat timp cat le e frica sa le infrunte si sa se increada doar in Dumnezeu si se afunda in medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca, in loc sa mearga la biserica si sa se roage lui Dumnezeu, sa-si recunoasca marile pacate, sa citeasca Noul Testament care este cuvantul aproape integral al lui Dumnezeu si sa isi schimbe viata, cum poate sa-i ajute Dumnezeu cand ei nu vor sa il accepte cu adevarat in viata lor?
“Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece apostoli: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Noul Testament, Ioan 6.

Spovedirea pacatelor este inceputul vindecarii, oricat de rusinoase, urate, ar fi pacatele noastre, Dumnezeu le iarta imediat. Nu conteaza pentru Dumnezeu pacatul, toti pacatuim, singurul fara pacat este doar Dumnezeu. Ci conteaza pentru Dumnezeu sa recunoastem ca am gresit si sa incercam sa ne schimbam. Si Iisus ne spune: “De cate ori vei cadea scoala-te si te vei mantui”. Multi spun Dumnezeu imi stie pacatele de ce sa le spovedesc? Pentru ca Dumnezeu vrea ca noi sa constientizam singuri pacatul si cat de rau ne-a schimbat si sa incercam sa ne indreptam pentru ca degeaba ne spovedim daca nu ne si schimbam. Recunoasterea(spovedirea) este primul pas, al doilea este incercarea concreta de a ne schimba, de a evita conditiile in care s-a produs pacatul, de a invata sa respingem situatiile care ne fac rau pentru ca multe pacate ale noastre sunt continuari ale pacatelor altora asupra noastra. Pana cand nu ne vom recunoaste pacatele, pana cand nu vom recunoaste intunericul din noi, lumina lui Dumnezeu nu are unde sa intre.

Iisus vorbeste despre nasterea de Sus, nasterea din Duh, Renasterea, pe care eu am simtit-o ca o intoarcere din morti acolo unde ma simteam printre diavoli:
“Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus.” Noul Testament Ioan 3.
Cand apropierea de Dumnezeu va inceta sa mai fie formala, cand oamenii bolnavi “psihici” il vor lasa pe Dumnezeu sa ii ajute si vor avea incredere in Dumnezeu cu adevarat, abia atunci se vor vindeca si mai mult decat atat, isi vor schimba viata aici, pe pamant, iar dincolo ii asteapta viata vesnica:
“Ca orine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” Noul Testament Ioan 3
Asa a fost la mine acum un an, ajunsesem brusc in 3 luni acum 1 an un om aproape mort, fara memorie, fara suflet, nu mai simteam nimic, decat diavoli, aproape nu puteam sa mai merg pe picioarele mele si Dumnezeu m-a inviat pentru ca Eu l-am strigat si Eu l-am urmat si nimeni nu a facut asta in locul meu, pentru ca nimeni nu te mantuieste. Toti si toate doar ne ajuta, dar fiecare din noi suntem responsabili pentru noi, nimeni nu face mantuirea in locul nostru, singuri trebuie sa spunem ce am gresit si sa acceptam lumina lui Dumnezeu ca sa iesim dintr-o viata aproape moarta: “Să dai poporului cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, Ca să lumineze pe cei care stau în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.” Noul Testament Luca 1.

Cititi Noul Testament, macar Evangheliile au 130 de pagini. Crestinismul nu este o religie a suferintei, a resemnarii in suferinta. Nu o sa gasiti un Iisus resemnat, care accepta batjocura oamenilor rai, ci un Iisus al eliberarii, vindecarii, iertarii, iubirii, egalitatii, libertatii, dreptatii, adevarului. Noul Testament este cartea Invierii omului din pacat nu a acceptarii suferintei pentru pacat. Dumnezeu nu vrea sa pedepseasca omul, diavolul pedepseste omul, Dumnezeu vrea intoarcerea oamenilor din pacat nu pedepsirea sau moartea lor. E foarte frumoasa si adevarata pilda fiului risipitor in care daca fiul ar fi ascultat de tata ar fi fost bine pentru el, dar el a vrut sa-si traiasca viata in pacat si cand a realizat ca nu mai poate trai asa s-a intors inapoi la tata si tatal l-a iertat imediat. Fiul putuse oricand sa se intoarca la tata, sa nu mai sufere, dar el singur isi prelungise viata in pacat. Asa si noi, noi singuri ne prelungim suferinta, nu Dumnezeu, Dumnezeu ne cheama la El in permanenta, dar noi ascultam de diavoli si amanam sa venim spre Dumnezeu. Nu Dumnezeu ne pedepseste sa traim in suferinta, diavolul ne afunda in suferinta si asta stiu din propria mea experienta ca Dumnezeu a vrut sa ma intorc la El atat, dar diavolul ma facea sa cred ca Dumnezeu ma pedepseste, tot asa, ca “purificare” a mea de pacat. Iisus Hristos este Dumnezeu venit pe pamant sub forma umana acum 2000 de ani intr-o lume criminala si sclavagista care a venit sa mantuiasca lumea nu sa o pedepseasca : “Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. ” Noul Testament Luca 4. Hristos a vindecat oameni bolnavi, orbi, paralizati, a scos demoni din oameni, a iertat si a intors la credinta pacatosi, a inviat morti, i-a invatat pe oameni sa se iubeasca unul pe altul, sa se ierte, iar la sfarsit a acceptat sa fie batjocorit si crucificat de proprii lui preoti, fariseii, pentru a ierta pe toti oamenii si a aduce viata vesnica oamenilor. Dumnezeu a facut totul pentru noi si doar El este mai puternic decat acesti demoni, doar El m-a scapat si de ganduri si de spalari si ritualuri si demoni si mi-a schimbat viata.

Toate ne ajuta pentru ca Dumnezeu nu este doar in biserica, Dumnezeu este peste tot. De multe ori am ascultat o melodie care a facut cat o slujba la biserica, alta data o ora pe plaja la mare in octombrie m-a facut sa simt mai mult decat simtisem la slujba dinainte, o intalnire cu o prietena din copilarie pe care nu o mai vazusem de 20 de ani a aparut “intamplator” dupa spovedire m-a bucurat atat de mult, asa cum alti multi oameni au aparut “intamplator” dupa spovediri, o plimbare prin natura m-a linistit enorm si mai ales m-a ajutat reintegrarea printre oameni, pentru ca desi am fost un copil sociabil incepusem in timp sa ma izolez de oameni, acum intru pana si in mall doar ca sa vad multi oameni, acum scriu aici pe forum desi altadata n-as fi scris, acum stiu ca Dumnezeu este si atunci cand ajut alti oameni…Si in timp am inteles ca Dumnezeu este de fapt in toata viata asta, am vazut altfel viata, m-am simtit ca un om nascut a doua oara: “Acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” Noul Testament Luca 15.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa nu mai ratacim ci sa ne intoarcem pe drumul adevarat: ”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”, Noul Testament Ioan 14. Doamne ajuta!

Leave a Comment


9 + = eighteen


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!