Tag : regizori

floriinterviurile lui Manole. Marius Manole
culturale
14 years ago

interviurile lui Manole. Marius Manole

am avut placerea si onoarea sa citesc in avanpremiera interviul pe care Marius Manole i l-a luat actritei Ana Ioana Macaria.
si l-am invidiat putin.

e acolo o intimitate pe care un jurnalist n-ar putea sa o obtina usor in raport cu intervievatul lui; Marius si Ioana vorbesc aceeasi limba, cind el intreaba despre cit de greu i-a fost cind ea n-a jucat, ea stie exact ca poate sa raspunda relaxat pentru ca el intelege…

MM: A fost greu inceputul la repetitii? Cum e, dupa trei ani de zile, sa repeti din nou?
A-I M: E foarte greu. In primul rand ca imi era frica de toti, simteam ca mi-am pierdut exercitiul.
IT: Asta am vrut sa intreb in legatura cu trei ani, ca in timpul asta simti ca pierzi ceva sau chiar…
MM: Si chiar cred ca pierzi, realmente pierzi
A-I M: Da si nu. Simti ca pierzi, daca esti cat de cat treaz, lucid. Iti dai seama ca pierzi si, de fapt, ce e ingrozitor dupa aia, cand te intorci, e ca incerci sa fii in forma si de ce iti doresti mai mult, de-aia te blochezi mai tare cumva.
IT: Asa e. Dar pe de alta parte nu te reincarci, in timpul asta cat faceai exercitii sau chiar aveai timp sa faci altceva, nu te-ai reincarcat sau ceva?
A-I M: M-am tinut vie. Dar nu m-am reincarcat. Pentru ca nu erau spectacole, nu ajungeam la o finalitate. Astea mi-au folosit mult mai tarziu si mai degraba pentru film, e adevarat, decat pentru teatru. Pentru ca in teatru totusi daca nu esti pe scena, daca nu mai simti publicul, capeti frica de a gresi, pierzi siguranta de sine.

puteti citi integral interviul pe blogul lui Manole

inainte de a citi interviul asta descoperisem calitatea lui Marius de a fi bun reporter; la Anonimul in doar citeva secunde a gasit un unghi pentru o posibila poveste pe care sa o relateze de acolo, iar – putin mai tirziu- cind cu excursia cu avionul, a esentializat intr-o singura propozitie caracterul doamnei Mihut, din gestul de a zbura prima cu avionul.

Marius a promis ca va face o serie de interviuri cu actori si regizori pentru blogul lui si sper din suflet sa faca pt ca e f bun la asta… cum ziceam l-am invidiat.

0
1646
filme simpa
15 years ago

pe platouri de filmare:)

“Suntem gata? Nu mai tragem inca una? Sunteti siguri?”

Regizorul si-a consultat echipa (asistenta de regie, directorul de imagine), in timp ce si-a strins parul catre spate cu ambele miini. Chipul lui aduce cu al lui Haneke si intrebarile astea, dupa a 17-a dubla, mi-au adus aminte de perfectionismul domnului care a facut, printre altele – one of my fav –, Pianista.

Erau la mai bine de 8 ore de la inceputul filmarii, trasesera aceeasi secventa (de 9 minute) una dupa alta, cautind una mai buna. Si mai buna. Si mai buna. Iar regizorul era gata sa mai traga inca o dubla daca cineva din echipa i-ar fi dat cel mai mic semn ca n-a fost bine.

“Ok, gata avem”

Actorii s-au relaxat, au iesit de la cadru si actrita din secventa filmata s-a asezat linga regizor sa urmareasca ultima dubla.
S-a incruntat la doua dintre replicile ei, regizorul a simtit-o si a linistit-o
“Se pot corecta”.
Ea a ramas cu privirea in monitor si a inceput sa-si roada o unghie fara sa zica nimik.

“Hai spune-mi ca mai vrei sa tragem o dubla. Spune-mi mie la ureche, numai mie”, a luat-o regizorul dupa umeri.
Ea a tacut, desi privirea spunea ca isi doreste sa se intoarca din nou la secventa.

“Te macina propozitia aia, nu-i asa?”
“Mi se pare ca am avut un accent moldovenesc”
“Pai poate esti moldoveanca”
“Pai eu sunt moldoveanca, dar nu stiu daca si personajul e…”

*
O secventa despre obsesia perfectionismului. Am vazut-o astazi in multe alte detalii si forme pe platourile de filmare de la o pelicula pe care o veti vedea in toamna anului viitor.
Mi-a placut obsesia echipei de a obtine o dubla si mai buna decit dubla trasa si m-a incintat dilema regizorului: “cind ma opresc?”

***

Dintr-o alta perspectiva, stiu obsesia asta: apare cind scrii despre un subiect la care vrei sa dai totul. Aduni informatii si aduni informatii, cauti si cauti, si nu-ti mai vine sa te opresti: “daca merg cu cautarea un pic mai departe, e posibil sa obtin si altceva mai bun/ mai intim/mai aproape de adevar?”

*
M-am dus la filmari ca sa vad la lucru un domn pe care-l iubesc tare. Va fi subiectul unui articol mare pt revista intr-una din lunile urmatoare. In momentul asta ma aflu cam ca in secventa descrisa mai sus: caut si caut, si mai caut. Si ma intreb “Daca mai sap un pic nu pot gasi si altceva la fel de frumos? Sau si mai frumos?”

2
2064
filme simpa
16 years ago

am ajuns la tiff – cluj

diseara vad filmul lui corneliu porumboiu.

in tren in compartiment cu noi, cea care face make-up-ul la noul film al lui cristi puiu, un domn operator si un domn regizor.
ocazie cu care am aflat destul de multe birfe noi.:)

*
revin.

0
1387
carti simpatabuteatru
16 years ago

Reactii articol Andrei Serban / Lear

*
“MA INTREBI CE FAC? IATA O POZA FACUTA IN TIMP CE ITI SCRIU DE LA CABANA DIN MUNTI, CU POZELE BAIETIOR MEI SI CEASUL DIN PERETE…DACA SE VEDE IN UMBRA timpul care trece”
*

acum citeva minute, Andrei Serban intr-un mail care incheie un lung sir de intrebari/ raspunsuri/ comentarii pe tema articolului Regii mor in picioare, despre zilele de premiera ale piesei Lear de la Bulandra.

un motiv ca sa lansez o intrebare pe care o aveam in minte de multicel: cum v-a fost intilnirea cu textul acesta in Tabu?

(ce spune regizorul, dupa ce veti fi comentat voi)

4
3519
teatru
16 years ago

oameni si faze – FNT, UTE part 2

Teatrul de opereta. Caligula.

il asteptam pe vladutz (unul din actorii principali, f bun si are doar 18 ani!!!). vladutz vine, il felicitam imbratisindu-l si e rapit de doua tinere. si sta de vorba. si tot sta de vorba.

par doua fane ( el e tinar si frumu, e normal sa aiba fane), noi vrem sa-l salvam si-i zicem: haidi mergem, stii ca pe tine te asteptam.

el politicos: gata, vin.

5 min mai tirziu, dupa ce ne mai oprim sa discutam lucruri, eu ii zic: vroiam sa te salvam de acolo, iar el raspunde: ee, era verisoara mea.

*

National. Sunetul tacerii (again)

Aplauze de final. In ropote. Urale din spate. Actorii se intorc pe scena pentru a 6-7 oara. Sunt stingheri de atitea aplauze.

e ultima reprezentatie din spectacolul in care nu se rosteste nicio vorba, doar cintecele simon & garfunkel insotesc povestile din gesturi; s-a dus vorba ca spectacolul e senzational (am primit nenumarate sms-uri cu “trebuie neaparat sa vezi asta”, stiu oameni care au mers la doua reprezentatii de dragul piesei), in sala sunt multi actori (tineri si mai putini tineri), multi regizori si jurnalisti.

Actorii de pe scena habar nu au ca cel care a strigat in gura mare Bravooo e Marius Manole, o vedeta locala. Si nici ca Radu Afrim (multi premiat UNITER) e a doua oara la spectacol. Sau ca legenda noastra, Lucian Pintilie, ii priveste dintr-un colt. Sau ca domnul Dabija e super incintat si aplauda frenetic. Dar cumva, din emotia care se transmite din sala catre scena si invers, toata lumea stie ca bucuria si placerea de la sfirsit e reciproca. Sau simte asta.

( aceeasi emotie, dar de data asta mai constienta, am simtit-o la actorii maghiari de la cluj. jucau Unchiul Vania in fata unor nume ca olga tudorache, coca bloos, rodica mandache, ioana pavelescu – si-acum numesc doar doamnele care-mi plac mie 🙂 )

2
2387
teatru
16 years ago

oameni si faze, FNT, UTE, part 1

Simbata. Teatrul Odeon.

Olga Tudorache se pregateste sa intre la spectaclul lui Andrei Serban, Unchiul Vania.

Marius Stanescu o vede in fatza teatrului, o intreaba cite locuri vrea, intra rezolva problema si vine sa o conduca. O ia de brat si incep sa urce cele 11 trepte de la Odeon.

Pe la a 8-a doamna Tudorache se opreste sa mai povesteasca un detaliu.

Si sa cistige timp sa se odihneasca.

Te uiti sitz spui: oamenii ca ei nu trebuie sa imbatrineasca!

*

Simbata, Teatrul Odeon.

Doamna Mandache sta de vorba cu cineva. Ma vede vine sa ne salutam, ne pupam, ii spun ca arata foarte bine si spune: “am fost si aseara la piesa asta, azi ar fi trebuit sa merg la alta, dar am mai venit o data pentru ca mi-a placut prea mult.”

Tot la Unchiul Vania.

*

Luni, Teatrul National.

Eugen Jebeleanu, tinarul din piesa mult discutata Omul Perna. “am vzt spectacolul asta simbata, ieri am fost la braila sa jucam omul perna si azi am venit sa o mai vad o data, pentru ca mi-a plct prea mult.

– cum a fost la braila?

– Foarte bine, mult public

– Si-acum dupa scandalul cu cenzura cum a reactionat publicul?

– Cu multe aplauze ( zimbeste)

– Care aveau si alte semnificatii (zimbesc)

– Da da.

La “Sunetul Tacerii”

*

Luni, Teatrul National

Ultima reprezentatie cu Sunetul Tacerii, o piesa fara vorbe, incredibil d frumoasa.

Cu domnul Pintilie, in liftul de la national, intirziati. Plasatoarele spun ca spectacolul tocmai incepe, nu mai putem intra. Il vad pe domnul Pintilie, trecem cu dinsul care primeste un scaun si se aseaza in lateral. Pentru citeva clipe, pina ma obisnuiesc cu intunericul si locul, sprijin o gradena iar o tinara care a vzt ca am venit cu domnul Pintilie spune cu respect “vreti sa stati aici in locul meu?”

Nu, multzumesc, stati linistita si bucurati-va de spectacol.

Era o studenta care statea pe scari, imbracata foarte frumos, cu o palariuta mov si un pulovaras foarte dragutz. respectul ei pentru dl Pintilie il transferase la noi. un om bun.

4
2875
teatru
16 years ago

london – the half

30 de minute.

minutele acelea magice in care actorii se concentreaza inaintea oricarei piese de teatru, pina incepe show-ul.

25 de ani de fotografii intime, instantanee ale celor 30 de min.

simon annand e fotograful.

jeremy irons in halat, uitindu-se in gol cu tigara in mina; jane birkin in maieu gesticulind cu miscari ample, cate blanchett fumind concentrata, jude law analizind decorul… zeci de foografii. printre ele si asta cu doamna judi dench care ride dintre notele de felicitari primite.

asta si cea cu kevin spacey, tot in fata oglinzii, cu notitele personale pe ea, sunt preferatele mele.

*

am cumparat cartea cu toate fotografiile lui annand, azi ajung si la expo sa le vad mai de aproape.

(la bucuresti am sa postez si citeva fotografii din The half-ul local, cu actorii nostri, facute de regizorii nostri)

0
1612
oameni din "aluatul bun"personal
16 years ago

noro

acum 7 ani am vzt filmul lui radu gabrea, noro, povestea unui copil care are un accident grav si incepe sa se lupte cu viata avind o deficienta locomotorie.

la vremea aia mi-am dorit f f tare sa-l cunosc pe tinarul ( copilul, chiar) care -l juca pe noro, stiind ca este asemeni celui din film.

in dimineata asta m-am vzt cu domnul gabrea si cu doamna cocias. le-am povestit cit de tare m-a emotionat filmul acela si-am descoperit din discutii in discutii ca pustiul a ramas conectat la familia gabrea, ba chiar si la lumea filmului.

*

– buna, ce mai faci? filmezi? ce filmezi?… uite eu sunt cu cristina de la tabu care vrea sa te cunoasca, pot sa-i dau numarul tau de telefon? , l-am auzit pe domnul gabrea rostind la telefon.

*

am numarul de telefon al lui NORO si mi se pare incredibil ca la sapte ani distanta, dorinta mea mare de a-l intilni pe pusti mi se indeplineste.

“vezi? si asta e o poveste”, mi-a spus doamna cocias

*

in foto, doamna victoria cocias si tudor, in noro

0
1562

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!