Tag : relatii

leszek paradowskiFIFI & The City: cind cineva iti face rau….
diverse
10 years ago

FIFI & The City: cind cineva iti face rau….

Text de Cristina Popa

Sa nu faci rau niciodata nimanui! O aud pe mama mereu spunindu-mi asta. Eram prea mica sa inteleg de ce imi tot repeta. Aveam sa aflu mai tarziu ca sunt oameni care fac rau pur si simplu. Asa sunt ei construiti. Isi iau bucuria din raul altora.

Aveam un prieten pe care il indrageam foarte tare. Eram apropiati. Era un om deştept şi cultivat. Problema e că nu îi ieşeau treburile, era mereu nefericit.  In timp mi-am dat seama ca e ceva in neregula pentru ca spunea tot felul de rautati despre prietenii si amicii comuni. Nu ierta pe nimeni. Nu supoerta fericirea altora si pur si simplu avea o satisfactie enormă cînd spunea sau tot făcea răutăţi. Nimeni nu era fără defect şi am ajuns să mă întreb oare ce spune de mine?

Şi-am aflat mai apoi că omul căruia eu îi pusesem sufletul pe masă şi pe care îl ajutasem enorm când era la pământ, arunca pur si simplu cu noroi. M-am blocat. M-a durut tare şi n-am ştiut cum să reacţionez. N-am ripostat. M-am indepartat si incet l-am scos din viata mea de tot. I-am transmis prin altii ca stiu ce face. A incercat sa imi explice dar nu mai aveam urechi pentru el. Durerea mi-a trecut in timp dar cicatricea a ramas.

După el, au mai fost şi alţii care m-au lovit. Fără milă. Am încercat de fiecare dată să nu judec şi să iert fără să ripostez. E greu, dar nu imposibil. Cea mai mare pedeapsă pentru cei care mi-au făcut rău este TĂCEREA.

Mi-am intrebat prietenii:  “Ti-a facut cineva rau si tie ti s-a parut ca nu aveai nicio vina? Cum ai reactionat?

Am primit foarte multe raspunsurile. Părerile sunt mai împărţite ca niciodată. Unii tac, unii uită dar sunt muţi care cu sinceritate spun: mă răzbun!

Cand eram mai tanara, ma consumam foarte mult, ceream explicatiu, incercam sa inteleg ca poate totusi am facut eu ceva. si chiar daca nu era vina mea, incercam sa gasesc o solutie. acum, nu mai reactionez daca stiu ca nu am nici o vina. ma retrag din acea situatie, iar daca este vorba de o relatie de amicitie sau colegialitate, prefer sa nu mai am de a face cu oamenii respectivi. legea compensatiei functioneaza aproape intotdeauna. nu sunt de acord nici cu sintagma intoarce si celalalt obraz, dar nici raspunde la rau cu rau.

Chiar daca razbunara este in sangele meu si este o arta pt mine necesita timp, daca nu am acel timp …nu actionez, lipa de timp este data de importanta faptei celuilalt…daca fapta e imp..gasesc timpRazbunarea e in sangele tau? Pai…Eu nu cred in nerazbunare..cred in balanta intre timpul consumat si semnificatia faptei. Tu stii pe careva care nu s-ar razbuna?

mai multe raspunsuri si intimplari intelepte despre ”cine si de ce iti face rau”, pe blogul lui Fifi, aici.

(cover foto Leszek Paradowski)

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei fifiFIFI STIE

cover photo shutterstock

 

1
2285
mascaFifi & The City: despre cind poti sa faci totul intr-o relatie
diverse
10 years ago

Fifi & The City: despre cind poti sa faci totul intr-o relatie

text de Cristina Popa

La 30 de ani, primul meu soţ s-a îndrăgostit de o altă femeie. Divortul a fost un şoc pe care l-am depăşit greu. În disperarea momentului aveam senzatia ca viata mea s-a sfarsit. Nu-mi mai aduc prea multe aminte dar ceva mi-a ramas fixat in memorie: „ Stai linistita, tu o sa te descurci. Tu nu ai nevoie de mine. In 5 ani nu mi-ai cerut ajutorul niciodata. Tu poti sa faci totul. Singura. “

Mi-am dat seama in momentul ala ca are dreptate. Am vrut sa il contrazic, sa ii dau un exemplu si n-am gasit niciunul. Am realizat ca l-am castrat pe el ca barbat pentru ca, in mintea mea, era cool modelul nevestei care nu atarna de pantalonii lui pentru a trai.

“ Stai liniştit, mă ocup eu. Rezolv eu, nu îţi bate capul. Nu n-am de ajutor, pot şi singură, n-am 2 ani. “

Vă sună cunoscut, desigur. Femeia care vrea, ştie şi poate să rezolve orice. Singură. Modelul şefei absolute, stăpână în orice situaţie.

*

Unde crede Fifi ca a gresit si ce a invatat din aceasta experienta, aflati aici.

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

0
1858
shutterstock_coffeedespre sacrificii
diverse
10 years ago

despre sacrificii

v-ati gindit vreodata ca ideea “am facut un sacrificiu pentru cineva” e doar o expresie a egoului?

cind alegem sa facem ceva, cind decidem sa actionam intr-un fel, avem o rationalitate in spatele actului nostru, fie ca este un interes (ca sa obtinem ceva) sau ca este altruism (fara niciun beneficiu).

ideea de sacrificiu pentru fapta noastra apare mult mai tirziu de la actiunea in sine, cind n-am primit ceea ce ne asteptam sa primim.

orice ar fi trebuit sa insemne asta, oricare ar fi trebuit sa fie recompensa emotionala sau materiala.

sacrificiul e, deci,  doar o chestiune a ego-ului nostru care n-a fost satisfacut asa cum se astepta.

*

ma gindesc la asta de citeva zile, de cind am auzit intr-o cafenea la citeva minute distanta mai intii o mama care-si certa copilul cu clasicul “eu sacrific totul pentru tine si tu…?!” ( nu stiu ce facuse copilul dar parea extrem de relaxat in timp ce-si bea sucul si se juca cu iPhonul cu fundalul sonor al bodoganelilor mamei).

putin mai tirziu am auzit “si-am sacrificat totul pentru el”, ca parte dintr-o conversatie intre doua tinere si-am banuit ca el era un iubit.

*

si in DEX,  SACRIFÍCIU este explicat drept Renunțare voluntară la un lucru scump în folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop.

undeva pe drum a aparut ego-ul nostru si a dat un sens de repros ideii de sacrificiu pentru micile lucruri si intimplari dintre oameni.

2
2258
shutterstock_iubire 1Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?
diverse
10 years ago

Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?

text de Cristina Popa

Prima mea iubire.

Eu aveam 16, el 18. El minte brilianta, suflet sensibil, dar de un egoism feroce. Mă fascina creierul lui de geniu dar cumva îmi dădeam seama chiar dacă eram o copila ca nu o sa fac treaba cu el. Pentru ca era în lumea lui. Mă iubea. Atat cât pot băieții sa iubească la vârsta aia.

La un moment dat, era prin anul 2 de facultate cred, m-a anunțat ca pleacă cu 2 prieteni buni băieți în Africa. M-a informat de expediția feciorilor cu zâmbetul pana la urechi. Fata lui plina de fericire cind mi-a zis: o luna, îți dai seama? O aventura de o luna!!! Da, mi-am dat seama imediat ca o sa mor instant de dor. Si-a plecat. M-am perpelit 30 de zile, mi-am făcut griji și l-am așteptat cu febra nevestelor cărora le-au plecat barbatii la război. Mi-am făcut planuri și vise cu el. 

Rasturnam lumea la întoarcere. Dar, cind l-am revăzut fericit, bronzat și marcat de experienta trăită ceva parca m-a trezit la realitate.

Mi-am dat seama ca nu pot sta lângă un om care-si vede de visele lui independent de mine. Si am mers mai departe. Boala dragostei trecuse brusc fără prea mari tratamente. Ceva dureri de cap au ramas, dar le tratam cu nebagare de seama.

Amorul poate fi comparat cu o boala. Care nu trece cu medicamente.  Daca-i dureroasa o pansează doar timpul sau tratamentele alternative, de cele mai multe ori o dragoste nou nouta. Asta daca mai ai nervi de incercari, după ce ieși în sânge din maladia precendentă. 

Mi-am intrebat prietenii daca dragostea este o boala si daca da, cu ce se vindeca? Iata cum vad ei lucrurile:

Nu, cu siguranta nu e o boala. Cred ca e unul dintre simturile fara de care nu am putea trai. Lumea zice ca avem 5 simturi si un al salea spiritual. As pune si dragostea pe lista simturilor vitale. Asa simt eu!Dragostea e ca un venin. odata intrat in inima, nu exista antidot decat… alt venin, din alt acE boala grea, cu ameteli, fierbinteli, aiureli… dar e si frumoasa, si nu cred ca vrea cineva sa scape de ea, ever!

In cazul meu…da. E o boala de nervi. Nu stiu sa iubesc frumos. Stiu sa iubesc

spectaculos. Eu sunt fata care sparge pahare de zid si apoi plange dupa ele. De mila lor. Ca s-au spart. Asa e si cu dragostea. Iti intra cate o aschie in talpi iar atunci cand iti ajunge in creier dai rateuri. Nu are vindecare. Ea, boala. Ah nu, nu e o boala. E o bucurie. Nu m-as trata de asta. 🙂

Dragostea nu este o boala, dragostea te face sa te simti mai sănătos decat esti uneori. Dragostea celor din jurul tau te împinge sa lupți, sa speri. Iti da aripi sa creezi, sa inovezi. Iti da curaj sa încerci lucruri de care te temi si iti aduce bucuria de a împărtășii cu ceilalți fericirea ta. Uneori dragostea nu e asa, te certi cu cei din familie, omul ales si iubit iti taie aripile, te paralizează in gândire si in simțire. Eu despre asta zic ca nu e dragoste, dar cu siguranța e ceva care se vindeca.

Da, boala cronica! te vindeci cu si mai multa dragoste…  Pai… exista psihologi care spun ca simptomele “indragostelii” seamana cu cele ale unei boli psihice in faza maniacala Partea frumoasa e ca daca e o boala, e una de care nu vrei sa te vindeci. De fapt, nici nu poti. Eu am incercat. Din fericire, a recidivat :)))

cititi mai multe dintre parerile prietenelor lui Fifi , aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

0
1727
shutterstock_miiniFifi & the City: sunt iubiri care dureaza o viata
diverse
10 years ago

Fifi & the City: sunt iubiri care dureaza o viata

text de Cristina Popa

Ceai de sunătoare și o felie de pâine cu gem. De măcese, preferatul meu. Am 4 ani.
Mă trage de mână mereu pentru că nu reușesc să țin pasul. Eu stiu deja ce e iubirea. Nu am mai mult de 6 ani.
Măi copile! Iti pui acum papuci in picioare!
Mă păcălește. Îmi provoacă inteligența. Îmi predă zilnic lectia umorului.

Te iubesc mult.
De ce?
De ciudă. Râde și repetă: de ciudă.

De ce umbli cu mijlocul gol, măi fată?
Cum 8? Doar 8? De ce n-ai luat 10? Am 14 ani.
Eu ajung tîrziu. Tot mai târziu.
“Iarta-ma că am întârziat.
Măi fata, nu există iarta-mă pentru am întîrziat. NU ai voie să întîrzii.“
Ochii lui verzi se fac albaștri când îl mâhnesc. Am 16 ani.
Vine cu mine la toate examenele importante.

Ti-ai pus sosete in picioare?
“ Am luat 10 la economie.” Bravo. Scurt dar fericit. Cu fața scăldată în zîmbet. Notă mare la bac. Am 18 ani.
“ Am luat 4,39 la economie. N-am intrat…”
Tace, nu spune nimic dar îi simt dezamăgirea.
“Las, că dai la privat.”
“ Nu, nu dau la privat. Stau un an acasă și la anu intru la sta. “
“ Am intrat. Tot 9.80 la mate si 8.40 la economie.” E mândru. Fericit. Am 20 de ani.

De ce umbli cu mijlocul gol, măi fată?

E noaptea târziu. Îl trezesc din somn.
“Mâine plec la București.
Ce să faci acolo?
Mă angajez la Antenă.
Așa deodată? Da. ” Am 30 de ani.
*
Continuarea povestii de dragoste intre Fifi si… veti descoperi voi cine, o puteti citi aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

0
1778
shutterstock_tava argintde la mesajul lui Dani Otil la transformari
diverse
10 years ago

de la mesajul lui Dani Otil la transformari

am sharuit astazi pe facebook mesajul lui Dani Otil catre public generat, banuiesc, de zumzetul din ce in ce mai puternic pe care il aude in jurul lui, via mass media.

l-am postat stiind ca femeilor o sa le placa sinceritatea lui.

apoi, din comentarii sau din discutii private am inteles ca oamenii proiecteaza din nou si din nou pe nevoile lor cu orice lucru pe care-l intilnesc.

am descoperit ca pentru multe femei ( 8 din 10) cu care am vorbit, transformarea pe care el o mentioneaza e mai importanta decit sinceritatea lui si nu atit transformarea, cit faptul ca recunoaste ca a fost facuta cu ajutorul unei femei.

e cineva care scrie intr-un comentariu public: “Cam asta iese cand barbatii incep sa gandeasca.” un comentariu care m-a surprins foarte tare.

*
din perspectiva meseriei pe care o am si a intelegerii unor detalii despre cum functioneaza industria divertismentului, mesajul lui e, inainte de orice, unul curajos prin sinceritatea lui.

stie ca o sa fie preluat de toata lumea si pentru o vreme o sa mai zumzaie presa in jurul lui, dar la fel de bine stie ca, intr-un fel, a preluat controlul le-a dat el informatiile corecte. pe teritoriul lui, fara sa fie nevoie sa comenteze mai mult decit si-a propus, fara sa raspunda la alte intrebari. si-a facut-o cu sinceritate ca sa aiba impact si pentru el, personal, si pentru ceilalti. de asta are si asa de multa putere mesajul.

*
cu transformarea e o alta discutie. oamenii nu se transforma, nu evolueaza/involueaza daca nu doresc sa participe la respectiva transformare. orice se face cu participarea lor directa, in conexiune puternica cu nevoile lor – de confort emotional, de placere, de evolutie spirituala, nevoie materiala etc

e valabil si pentru femei si pentru barbati.

e o chestiune de ego sa credem, fiecare dintre noi, ca putem transforma pe cineva cu puterea mintii, exemplului, orice super putere ne-ar trece prin minte. fiecare dintre noi poate cel mult sa ofere o oglinda pentru altii si un context in care sa poata exista comparatia intre ce vede si altceva (mai bun sau mai rau).

dar alegerea vreunei schimbari nu apartine celui care arata oglinda, ci celui care se vede in ea si isi evalueaza chipul dupa propriile nevoi si repere.

cum zice prietena mea Ana Onisei “nu poti salva pe nimeni de sine insusi”. restul e doar ego

*
ceea ce imi aduce aminte ca in 2008 am scris un editorial despre relatia dintre o femeie si barbatul ei unde era vorba de o tava care devenea oglinda. il puteti gasi aici.

1
2142
shutterstock_nimicfifi&the city: NIMIC
diverse
10 years ago

fifi&the city: NIMIC

text de Cristina Popa

Ce ai?
Nimic.

De fapt, e suparata, dar daca iti spune de ce, urmeaza o cearta, asa ca mai bine tace.

Ai patit ceva?
Nu, nimic.

A patit, dar daca nu iti dai seama singur, nu autosesizezi problema, i se pare inutil sa iti explice. Plus ca , in general, o problema pentru o femeie e doar un nimic pentru un barbat. Asa ca raspunsul corect e…nimic.

Ai vrut sa zici ceva?
Nimic.

A vrut, dar si-a muscat buzele pentru ca tie, barbatului suprem, totul iti suna a repros daca ea deschide gura, auzi numai confruntari. Asa ca mai bine… nimic.

Te doare ceva?
Nimic. Dar ce barbat vrea in viata lui o femeie care se plange?

La ce te gandesti?
La nimic.

De fapt are 45362 de ganduri si incearca sa le ordoneze si stie ca tu, masculul alpfa, te poti focusa puternic pe o singura chestiune departe, dupa zidurile tale… asa ca de ce sa deschida ea cutia plina cu framantari?

Pot sa te ajut cu ceva?
Cu nimic.

De fapt, da. Ai putea sa deschizi ochii, sa o vezi, sa o asculti.

Si sa ai un raspuns, o solutie. Dar daca tu de obicei ridici din umeri pina ajungi sa mergi la kineto ca sa iti repare cervicala, femeia se invata cu nimic.

In spatele fiecarui nimic, insa se ascunde ceva. Si azi un nimic, maine doua si uite asa, in timp… intre voi nu mai ramane nimic.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

0
1721
shutterstock inima minteFifi & The city: alegi cu inima sau cu mintea?
diverse
10 years ago

Fifi & The city: alegi cu inima sau cu mintea?

text de Cristina Popa

 

Toata viata am ales cu mintea. Intotdeauna cu mintea. Inima insa a fost mereu acolo si si-a spus parerea. De cele mai multe ori cu o vehementa care o ducea in pragul infarctului. In mijlocul conflictului, mintea punea inima la punct mereu: ” bine ca esti tu desteapta te crezi vreo inteligenta, de parca inimile au vreo urma de neuroni ”

Pentru cineva caruia i-a placut matematica la nebunie, emotiile pareau ca nu conteaza. Dar au contat de multe ori. Asta nu inseamna ca vreodata in viata mi-am pierdut mintile.

Odata, am cunoscut un barbat de care m-am indragostit atat de tare incat as fi plecat cu el pina la capatul pamantului. Era sufletul meu pereche. Cred ca se intimpla odata in viata oricui. Bine, asta daca ai noroc. Inima mea era perfect expandata. Mintea, la locul ei, zambea pervers si imi spunea: ai grija, nu lua decizii acum. A fost singura data cand pe moment mi-a ignorat creierul si va spun cu sinceritate ca nu imi pare rau pentru ca povestea e demna de film.

Cred ca asta e cu adevarat important in viata: sa ne permitem, macar din cand in cand vorba holografilor sa facem ce ne spune inima. Cu riscul asumat ca mintea cand te vede plangand mai apoi iti replica rece: I told you so…

Mi-am intrebat prietenii ei cu ce aleg la rascuce: cu inima sau cu mintea. Raspunsurile sunt surprinzatoare.

Cand am ajuns la rascruce, am mers pe minte/intuitie. Acu depinde si ce inseamna rascruce…

 E recomandat sa alegi cu inima. Eu aleg cu mintea.

 

 Mama mi-a spus ca sunt foarte rationala si aleg mereu cu mintea. Nu am fost in ipostaza sa ma intreb daca aleg cu sufletul sau cu mintea. Dar gandesc foarte bine inainte ce sa fac. Ma gandesc bine la fiecare pas pe care il fac in viata si mereu o intreb pe mama ce parere are. Si tin cont de ce spune. Imi place sa imi fac un plan al vietii pe care sa il respect, si pana acum a cam iesit ce mi-am propus. Si vorba Mihaelei Calin mai intrebi si sufletul din cand in cand, ce parere are?

 

Mai multe raspunsuri puteti gasi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover foto shutterstock

0
2555
inelFIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet
diverse
10 years ago

FIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet

text de Cristina Popa

Batranetea nu e un subiect de discutie la intilnirile cu prietenele mele. Rareori pomenim in gluma cum ne vom plimba noi prin tari exotice si vom gusta toate cocktailurile din lume in timp ce ne vom bucura de compania unor barbate evident mai tineri. Asta pe la 80 de ani caci noi, femei super active nu ne vom pensionala la 60, nici macar la 65.

La 15 ani in mintea mea ziceam ca dupa 30 e cam gata treaba. Iar acum am 40. Si ma simt mai tanara ca niciodata. Senilatatea varstei, probabil. 

Cred ca tineretea nu tine de varsta. Desigur ca ma doare spatele, desigur ca nu mai pot pierde nopti la rand prin cluburi fara sa ma resimt. Dar, am mai multe idei ca niciodata, am capul plin de planuri si sunt pregatita zi de zi pentru noi inceputuri. Daca nici asta nu e tinerete…:)

Dupa ce saptamana trecuta mi-am intrebat prietenii despre schimbarile majore si am ramas impresionata de raspunsurile lor, unele foarte emotionante, acum i-am chestionat despre batranete. Si am ras. Foarte tare la majoritatea raspunsurilor. Pe unii însă întrebările i-au pus pe gânduri și asta se vede din răspunsurile lor.

Cum incepi sa vezi ca imbatranesti? Ce anume te face sa te gandesti ca nu mai esti tanar desi tu asa te simti? Cand te gandesti la batranete de ce iti e cel mai tare frica?

Nu cred ca vezi. Te vezi in poze, niciodată însă în oglindă. Acolo, în poze, te strânge-n spate. Depinde insa și cum se întâmplă alunecarea în și prin timp. Oricum, de simtit nu cred ca simti. Te mai trezesti din cand in cand… Apoi uiti iar si te trezesti din nou peste niste ani… Si tot asa. Pana la final. Mie datele de nastere de dupa 1990 imi creeaza fiori pe sira spinarii. Mi se pare ca anii ’90 au fost acum zece ani si… cum sa fie cineva nascut atunci si totodata major?! Pe cale de consecinta, inseamna ca eu sunt mai “in etate” decat cred! In tot cazul, nu sunt tocmai anxioasa pe acest subiect. Inca sunt intr-o zona sigura. Am 31 de ani. Altminteri, cred ca odata ce ai copii, timpul curge altfel. Si anii tai ar curge mai lent, daca nu i-ai traduce in anii lor. Parca mai ieri era bebelus, azi merge la gradinita, hop maine prima sedinta cu parintii la scoala, tac pac suntem in liceu! Cand s-au dus anii? Mi-e frică de neputinta. Si cel mai frica mi-e de mintea lucida, prinsa intr-un corp neascultator.

Cateodata am cate un soc cand ma uit la vestimentatia pustoaicelor de liceu… si imi spun asa “fuck, i`m getting old!” Despre batranete… mi-e frica sa depind! De doctori, de pastile, de un carucior… mi-e frica si de moarte, inca nu sunt destul de inteleapta sa o constientizez doar ca pe un prag! Dar cred ca cel mai si cel mai frica imi e de singuratate… nu cred ca e nimic mai trist pe lume decat sa fii batran si singur…

Pentru mine, imbatranirea nu prea exista in vocabular. O simt si o vad insa prin cei din jurul meu. Unul cate unul, vad in jurul meu apropiati sau cunoscuti care incep sa faca odrasle si se iau. Si ma gandesc ca asta e un semn ca ceasul biologic a avansat. Doar ca eu nu prea accept. Da, si vreo 5-6 fire de par albe in cap pe luna. Dar le pun pe seama stresului, nu a imbatranirii. Ma simt tanara, nu face nimic sa ma gandesc ca nu as mai fi. Doar cand imi mai amintesc de ce prag ma aproprii, ma mai ia cate un frison. Dar sunt bine cu mine. Cand ma gandesc la batranete? Nu prea ma gandesc. Dar cand o fac, cel mai frica e ca imi dispar cei dragi. Si sa nu-mi pierd mintile.

Pana acum o vreme imi era frica ca o sa raman singura. Acum mi-e frica sa nu arat prea batrana cand o sa inceapa copilul liceul.

Durerea de spate de la prima ora cand te trezesti dupa o noapte de amor ca la tinerete e ca un dus rece la batranete

*
restul raspunsurilor care mai de care mai haioase si mai pline de intelepciune ascunsa sub autoironie le puteti citi aici

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

0
1943
violetaVioleta – floarea de la care am invatat foarte multe lucruri despre viata.
diverse
11 years ago

Violeta – floarea de la care am invatat foarte multe lucruri despre viata.

a venit in viata mea de ziua mea acum 3 ani. cadou de la o colega si prietena – Ana Maria Ciobanu.

a fost un an in care, pentru ca ma mutasem intr-o casa noua dupa foarte multi ani de stat intr-o alta casa, imi doream sa -mi fac o gradina cu flori si prietenii mi-au facut cadou de ziua mea flori in ghiveci.

doua flori mai am de atunci, Violeta si un asparagus care sta intr-o biblioteca artinind printre niste gravuri, carti si cutiute muzicale. ma rog, mai exista si Zanzi ( o floare adusa din Zanzibar) care traieste cu mine de mai bine de 7 ani, si Hope – levantzica – pe care am primit-o cind deja eram in alta casa; si Coffee, planta de cafea care doarme intr-o ceasca uriasa. si Winny – vita de vie care traieste in legea ei, dupa regulile ei, adica mai mult doarme.

fara sa stie, Violeta m-a invatat in anii astia mai mult despre afectiune, iubire si oameni decit am invatat in multi ani de viata. sau m-a invatat sa verbalizez ceea ce am inteles in niste multi ani de viata.

*
la inceput n-am fost atenta la conditiile ei de viata. am tinut-o intr-un loc unde imi placea mie, nu si ei. asa ca s-a uscat desi eu aveam grija de ea si o udam cu rigoare. dupa citeva luni din floarea mare si frumoasa mai ramasese o tulpina mica cu citeva frunze verzi. asta a fost lectia spatiului de confort al celuilalt.

apoi mi-am promis ca o sa fiu atenta la nevoile ei si mi-am folosit toata atentia si dragostea, ba chiar ambitia, ca sa o tin in viata si sa creasca mare si frumoasa inapoi. a crescut si m-am bucurat. (la vremea aia, scriam ca: florile-s mai tari decit iubirile. pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos. pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.)

numai ca Violeta a trait dar n-a inflorit. florile au aparut cind nu mi-am mai propus eu asta, cind n-am mai avut ambitia de a avea un trofeu in ghiveci, cind atentia mea pentru ea era neconditionata, era pentru ca mi-era drag de ea. asta a fost lectia despre ego: de ce sa iubesti ca sa primesti ceva in schimb? sau… de ce sa-ti pui miza “o sa ma iubesti!” daca nu vorba decit de ego la mijloc?!

zilele trecute Violeta avea boboci noi de flori care se chinuiau sa infloreasca dar nu-si faceau loc de frunzele mari din jur. intre timp, pentru ca stiu cum e floarea asta, am invatat ca din cind in cind trebuie sa-i mai tai din frunzele mari pentru ca ea sa poata hrani restul plantei, in special florile. asa ca am taiat citeva frunze ca sa fac loc noilor boboci. asta a fost lectia despre renuntare: sa dai la o parte unele lucruri, ca sa poti sa cresti frumos in altele.

de citeva luni bune Violeta e mereu inflorita.

3
3149
radubarbatii pe care i-am ales si raspunsurile pe care le merit
personal
11 years ago

barbatii pe care i-am ales si raspunsurile pe care le merit

“Sunt cea mai simpla femeie. Acasa sunt, daca vrei, nevasta lui Ilie Moromete. Supusa, docila si atenta la toate dorintele barbatului pe care l-am ales. Cat timp primesc raspunsurile pe care le merit. “

*

am raspuns aseara pentru un proiect al lui Radu Badoiu  la intrebarea “cine sunt eu”. raspunsul care e cel de mai sus a generat aprige comentarii primite pe mail. mai ales pentru cuvintele pe care le-am bolduit.

sa ma mai explic putin:)

sunt crescuta intr-un oras mic intr-o familie care e prima generatie de la tara la oras; am ca model de familie partea de a fi supusa barbatului, de a avea grija de dorintele si nevoile lui. viata insa m-a dus in asa fel incit am invatat (ca la scoala, prin cursuri) sa cunosc o parte importanta din caracterul omului din putine semne si intimplari, asa ca stiu de ce aleg sa am alaturi pe cineva sau de ce nu vreau sa am alaturi pe cineva. si nu e vorba doar de familie, ci si de prieteni.

sunt alegeri constiente, asumate si tin in general de calitatea omului si marimea ego-ului sau.  de aici “pe care mi l-am ales”

am crescut plecind de la zero de citeva ori in viata mea profesionala si-am ajuns, de fiecare data, printre primii in zona in care m-am exprimat. am muncit mult pentru asta, am invatat mult, dar asta mi-a si dat un plus de incredere in mine, sa stiu ca ma pot descurca oricind, oriunde daca lupt pentru ceea ce cred si imi place. traseul asta, implicit mi-a dat un respect pentru propria persoana. care nu tine neaparat de ego ci de valorizarea aceea ce stiu ca sunt.

“raspunsurile pe care le merit” din descrierea mea in proiect are un dublu sens: acesta al cunoasterii propriei valori, dar si cel de “a fi dominata/indrumata/ corectata”

Radu vorbeste in textul lui despre mine cum  ca “nu poate sa ma domine”, iar mie imi place ca omul de linga mine sa fie cel putin egalul meu desi prefer sa ma domine intelectual, profesional etc pt ca asa pot progresa si eu. am o miza , un obstacol de atins.:)

“raspunsurile pe care le merit”  inseamna si raspunsurile care m-ar supara cind le-as auzi, dar care m-ar aduce pe un drum mai bun si mai corect.

*

foto Radu Badoiu pentru proiectul MySelf.

0
1991
love in your minddragoste vs paranoia
diverse
11 years ago

dragoste vs paranoia

am prietene care , cind sunt indragostite, scaneaza viata iubitilor lor prin toate mijloacele: nu rateaza nicio fotografie din google search, nici o postare de pe facebook, niciun articol (unde e cazul) despre distinsul domn.

eu nu caut nimic, nu ma intereseaza; pot sa evaluez in intilnirile face to face orice am nevoie.

faza imediat urmatoare a prietenelor mele e cea a neincrederii, sora cu paranoia: incep sa despice firul in patru, sa analizeze daca a zis cutare lucru poate ca inseamna de fapt alt lucru, daca fac pasul cutare, el o sa zica si o sa faca pasul cutare.

mie mi se pare o mare aiureala si nu gasesc sensul pentru care sa fac asemenea jocuri. stiu de ce iubesc si stiu ca iubirea e, cind e onesta, un drum in sens unic. devine cuplu cind e autostrada. in mintea mea e total gresit cind un om imi creeaza nesigurante, ma face – direct sau nu – sa ma simt inferioara. si prin urmare, daca nu gasesc confort, nici macar nu intru pe drumul respectiv.

in plus, prefer alte jocuri… de seductie.

***

am gasit insa un articol genial care vorbeste despre frica de a iubi si despre asemanarile comportamentale intre iubire si paranoia.

da, seamana. asta e.

Paranoia, semne si manifestari

consum excesiv de alcool si de alte medicamente/ droguri
indepartarea de prieteni si de familie
pierderea interesului pentru activitatile zilnice
incapacitate de concentrare
stare de absenta
rezultate mai slabe in joburi academice sau sportive
imbracare nepotrivita cu conditiile meteorologice.

 

Dragostea, semne si manifestari
consum excesiv de alcool si de alte medicamente/ droguri
indepartarea de prieteni si de familie
pierderea interesului pentru activitatile zilnice
incapacitate de concentrare
stare de absenta
rezultate mai slabe in joburi academice sau sportive
imbracare nepotrivita cu conditiile meteorologice.

Paranoia, perceptii:
sensibilitate neobisnuita sau extrema la lumina, culori sau zgomot
credinta ca gindurile sunt controlate de altii
frica de a fi atins de altii
schimbarea perceptiei despre sine (credinta ca unele parti ale corpuli sunt bolnave)

Dragostea, perceptii:
sensibilitate neobisnuita sau extrema la lumina, culori sau zgomot
credinta ca gindurile sunt controlate de altii
frica de a fi atins de altii
schimbarea perceptiei despre sine (credinta ca unele parti ale corpuli sunt bolnave)

 ***
oricit de straniu pare, comportamentul majoritatii oamenilor indragostiti este echivalent cu cel al paranoicilor.

asta spune mult despre fricile pe care le activeaza dorinta de a placea altuia, despre nesigurante, spaime si despre teritoriul dificil pe care ajungem odata cu indragosteala.

cind va indragostiti, ginditi-va ca si celalalt din cuplu trece prin cele de mai sus. sigur, sigur ajuta.

articolul integral publicat in 2001 in revista Salon Do you love me, or am I just paranoid?

foto via shutterstock

( orice utilizare a fotografiilor shutterstock se face cu acordul agentiei)

0
1779
roxana cioriiaConversation 16.
diverse
12 years ago

Conversation 16.

text de Roxana Cioriia

– Defineste iubirea incorecta. Stiu ca tu ai o obsesie pentru iubirea incorecta.

– E ca atunci cand scrii o poezie care suna mai degraba a intrebare, decat a raspuns. Ca atunci cand sari zidul dincolo de tine insuti si uiti sa te mai intorci. Iubirea incorecta da dependenta, te face sa cuantifici, sa analizezi cuvinte si fapte deopotriva ca si cum ar fi unitati de masura. Potrivite si nepotrivite. E greoaie cu scuza ca e infinita. E ca in bancul ala cu elefantul care merge la psihiatru: „Sometimes I stand in the middle of the room and yet nobody notices me.” E mereu la panda dupa absolutism, adulmecandu-l cu atata patima pe celalalt ca-si uita propriul miros. E solemna doar in teorie. Pentru ca o prinzi de la extremitati. Si se stie ca doar atunci cand esti pe marginea a ceva, iti pierzi echilibrul. Ideea e ca ar trebui sa devii mai mult tu, nu invers. Si asta fara lupta. Sa lasi totul sa se intample armonios, fara sa te zbati sa distingi ce ai in fata, doar una, doar alta, sau ambele la un loc. Si aici ma refer la viata si la moarte. Pentru ca exista iubiri in care se traieste mult si bine mirosind a moarte.

– Asta e reteta ta? Asteptarea?

– Asteptarea nu inseamna non-implicare. Inseamna liniste. Inseamna acum. Cand el parcurge kilometri intregi sa vina sa stea la tine in bucatarie, presarand fulgi de ciocolata in clatite, ca si cum ar aranja pistruii pe chipul unui copil perfect. Inseamna sa nu te gandesti cati ani de acum incolo te va mai ajuta sa intorci clatitele. Inseamna sa cazi fara sa cazi. Sa te trezesti la patru dimineata si sa-ti fie atat de natural de bine ca simti nevoia sa-ti lipesti sira spinarii de perete, sa te convingi ca nu dispare nici macar asa caldura. Si sa ti se para ca asta e cea mai potrivita declaratie de dragoste. Doar asa incep lucrurile sa prinda radacini. E banal, dar asa este. Trebuie sa-ti arunci cat colo cartile despre constelatii, daca vrei sa vezi stelele. By insisting on love, we spoil it.

Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan, iar acum este PR la DRAFTFCB.

1
1681
relatii - pasqualerelatii
culturale
13 years ago

relatii

sunt intr-o faza ca atunci cind m-am apucat sa invat limbajul mimico gestual. as vrea sa ma exprim prin orice altceva decit cuvinte, ca sa fie liniste.

relatii…

2
1834
hatedivortezi?
diverse
13 years ago

divortezi?

“gindeste-te, daca esti astazi in locul meu, ce faci: divortezi?”

mai devreme m-a sunat o colega de liceu – n-am mai vorbit cu ea de 15 ani – si, dupa ce mi-a povestit putin din ce i se intimpla m-a intrebat: gindeste-te, daca esti astazi in locul meu, ce faci: divortezi?

*

m-a socat; de ce sa ma intrebe pe mine, pe care nici macar nu o stie bine, nu o mai stie din copilarie, cum sa gaseasca o rezolvare la of-ul ei.

mi-a zis ca vrea sa stie parerea mea, ca eu sunt diferita, am curaj si am facut multe lucruri… si-am inceput putin furioasa sa-i povestesc ca…

… de cind am plecat de la revista, nu exista deplasare cu jurnalisti la care sa nu fie cineva care sa ma intrebe daca sa se faca freelancer, sa-si dea demisia de la locul sau de munca.

… ca primesc mailuri de la oameni pe care nu-i cunosc, n-am vorbit niciodata cu ei, intrebindu-ma ce sa le spuna iubitelor/iubitilor lor in tot felul de situatii.

si ca nu raspund niciodata nimanui, nici cind as avea o idee cit de mica. pentru ca in dreptul meu pot decide, in dreptul altora nu mai stiu.

***
joi la Internetics cineva ne-a intrebat de cit timp am avea nevoie, cu experienta si uneltele de acum, sa ne construim brandurile personale daca am lua-o de la zero, iar eu am raspuns ca exact tot atitia ani de munca – aproape 16 – pentru ca, chiar daca as crea un brand in citeva luni, n-as putea sa-l sustin cu valori din spate daca nu as avea experienta pe care mi-am facut-o in anii astia; fiecare victorie in promovarea radio 21 sau europa fm, fiecare interviu, fiecare emisiune la radio, fiecare text la revista, fiecare emotie la intilnirea cu un OM MARE… au facut ceva cu si din mine care ma defineste.
si-au dat ceva in jur, in perceptia publicului.

e la fel si in viata personala; fiecare intilnire, fiecare iubire/despartire ma defineste pe mine, nu pe altcineva. ceea ce cred eu ca e bun pentru mine, nu stiu daca e bun pt altcineva. cum nu stiu daca altcineva ar putea trai relaxat cu felul meu de a fi.

*

“stii, mie mi se pare ca tu esti un fel de kamikaze, n-ai nicio teama sa o iei de la inceput”, mi-a zis colega de liceu incercind sa ma convinga sa raspund afirmativ la intrebarea despre viata ei aflata la rascruce.

da, n-am nicio problema sa o iau de la inceput, dar fac asta pentru ca nu vreau sa ma plafonez/plictisesc; vreau sa-mi antrenez creierul invatind si experimentind lucruri noi. si pentru ca imi plac inceputurile de toate felurile. e o adrenalina minunata acolo, cum e si confirmarea ca pot – eu singura – sa fac si altceva. iar asta dezvolta increderea in sine (mine) pentru cind ratez.

dar nu stiu daca altii sunt ca mine si nici nu ma intereseaza foarte mult, pentru ca eu traiesc in dreptul meu.

***

eu nu cred ca mi-as pune niciodata intrebarea colegei mele, pentru ca asa kamikaze cum sunt, cred in casatoria care dureaza o vesnicie, si ca trebuie sa respectam juramintul ala pe care-l facem in biserica “de a fi alaturi si la bine si la rau, de a iubi pina cind moartea ne va desparti”

cum nu ma simt (inca) in stare sa respect asta in totalitate, nu m-am casatorit.

***
nu ma mai intrebati ce as face daca as fi in locul vostru – la job sau in cine stie ce situatie de viata. multumesc.

4
2399
personal
16 years ago

daruri pe care nu le poti cumpara cu bani

in octombrie e ziua mea, cum e pe la inceputul lunii si am prieteni multi, toata luna primesc daruri.

toti se “vaita” ca e greu sa-mi faca mie daruri;

pot sa-mi cumpar orice vreau si, ca sa fie si mai nashpa pt ei, cred din toata inima ca “darurile adevarate sunt cele care nu se pot cumpara cu bani”

cind se gindeste cineva la tine si vrea sa imparta un lucru frumu pe care l-a vzt/trait, mi se pare un dar minunat, dar e destul de greu sa intilnesti multi oameni care sa stie sa faca asta. ( me happy)

*

azi am primit d la anaceadesteapta o gravura de mircea dumitrescu, “saritul peste gard” din ciclul Patru probabilitati de evadare.

dar darul n-a fost gravura in sine (care e f valoaroasa si f frumoasa si pe care, daca reusesc sa o foto, o si postez), ci asocierea cu experientele noastre, cu discutiile noastre, cu darul de l-a primit ea anul trecut, cu desenul d mi l-a fct radu. iar drumul asta pe care l-am fct mental cind am deschis desenul si emotia care l-a insotit, nu se poate cumpara cu niciun ban, nicaieri in lume.

o zi frumu azi. multzuuuu ana.

(care ana era cu mos craciun in redactie azi. stateau d vb p o canapea si toti cei care treceau aveau luminite in ochi. a fost tare frumu sa constat ca toti mai credem in mos craciun.)

6
3220
carti simpajurnalism
16 years ago

sex & sexualitate

is it possible to fall in love with someone you have never met, someone you watch on tv?

nothing is easier than to desire people we don’t know. getting to know someone is generally a highly unromantic process, for it means discovering that other people are ultimately as inadequate and anxious as we are.

*

we don’t need beauty to make art. art is inspired precisely by the absence of beauty, the recollection and nostalgia for a beauty we do not clearly possess.

*
life is essentially a tragic business for all of us. Why? because all our loved ones will die and our children are mortal.

*

how terrible would it be if, in 100 years, people didn’t have relationships with each other, but with robots and computers?

one can fully imagine sex with machines, but somehow love with seems harder. why? because at the end of the day, we all are troubled with the question: does she/he really love me? or is she/he faking?
the robots just couldn’t reassure us enough, the robots could never quell our anxious narcissism.

*
it is recognised that to be good at sex requires practice, even thought. less common is the idea that love would require equall effort. in other words, it’s not just a feeling, it’s a discipline – an art.

*

do you think certain animals love each other?

it’s uncomfortably likely that yes, animals feel a lot more that we hope they might when we fry them up for supper. they probably are seduced by one another’s lively appearance.
they feel tenderly towards children, they are saddened bu death. they cry. what does that make of us? casual murderers of course.
***
interviu cu alain de botton in another magazine despre noua sexualitate.
 domnul care a pus intrebarile acestea magice se numeste dan crowe.
 ***
alain de botton are carti traduse si in romaneste; eseuri de indragostit, despre farmecul lucrurilor plictisitoare, consolarile filozofiei si sex, shopping si-un roman.

1
1908

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!