Tag : repetitii

music_is_the_drugrepetitii, pierderi, recuperari

repetitii, pierderi, recuperari

am un obicei foarte prost de a asculta la nesfirsit cite un cintec in timp ce lucrez. il ascult de atit de multe ori incit ii denaturez sensul, capata in mintea mea semnificatia pe care i-o dau eu – de victorie, chiar daca e un cintec trist; dramatic – chiar daca are versuri vesele. de obicei are legatura cu ceva din orchestratia cintecului si cu momentul in care am ratat ceva sau am realizat ceva in textul la care scriu.

***
nu m-a preocupat ce spune despre mine ascultarea aceasta repetitiva (masiv de repetitiva – 2 luni am ascultat un singur cintec cind am scris carticica despre X Factor, cite 8-10 ore pe zi), dar m-a facut sa ma gindesc la artisti si la cum reusesc ei sa fie proaspeti si sa cinte cu aceeasi placere la zeci de concerte cite un hit de-al lor.

acum 13 ani la concertul de lansare Europa FM l-am avut invitat pe Chris de Burgh si 3 zile cit a stat in Bucuresti, l-am tot plimbat sa-i arat locuri. Mi-a zis atunci ca la fiecare 4 minute, undeva in lume, se cinta Lady in Red.
a adaugat ca a obosit sa-l puna toata lumea sa cinte piesa asta si ca el crede ca are altele care-s mai reusite din punct de vedere al compozitiei, dar ca asta a fost soarta.

tin minte insa vorbele cu care a incheiat “e bine sa traiesti experienta de a avea un cintec pe care ai obosit sa-l mai cinti, ba chiar te-ai plictist, dar intelegi cit de important e el si iti recapeti bucuria de a-l cinta abia dupa ce nu mai poti sa o faci.”

n-am inteles atunci ce voia sa spuna, dar ieri, vazind un filmulet pe internet cu reintoarcerea trupei Holograf si cu primul lor concert de dupa recuperarea lui Dan Bittman, mi-am amintit de asta.

cred ca Bittman a cintat “ochii tai” sau “sa nu-mi iei niciodata dragostea” de citeva sute, daca nu mii de ori pina acum, dar saptamina asta a cintat aceste piese mai cu drag ca niciodata.

de unde se vede treaba ca si in cazul asta, chiar si dupa milioane de repetitii ale aceluiasi lucru, inveti sa-l pretuiesti mai tare dupa ce nu-l mai ai o vreme.

4464
cirquesoleilce e in spatele scenei Cirque Du Soleil?

ce e in spatele scenei Cirque Du Soleil?

cum intri in culisele Cirque du Soleil, pe poarta aceea mare pe care, din sala, o vezi in spatele actorilor, e un covor de gimnastica dreptungiular, albastru marin. in dreapta sunt scaune de plastic, albe, iar in stinga o plasma mare. in fata, un dulap imens plin cu palarii.

toate show-urile se inregistreaza, iar performerii – daca simt ca nu le-a iesit ceva bine in seara precedenta – isi incep ziua de repetitii si antrenamente uitindu-se la inregistrare, pe plasma din culise. in lumea Cirque du Soleil se arhiveaza tot (toate inregistrarile show-urilor sunt stocate in arhive speciale), iar fiecare obiect isi are locul lui, in cutiute cu fotografii si insemne specifice.

[caption id="attachment_15070" align="alignleft" width="300" caption="masti vermi cirque du soleil"][/caption]

e valabil si pentru scena: fiecare miscare din show trebuie sa fie conform scenariului initial. daca un artist intra intr-o noua distributie, vede zeci de inregistrari si ajunge pe scena doar cind este perfect integrat in rolul respectiv, ca si cum ar fi fost acolo de la inceputul distributiei.

pe cea mai mare latura a covorului albastru e dulapul cu palarii. 51 la numar, cit pentru toti artistii din Saltimbanco. pentru ca show-ul – in doua acte – marcheaza evolutia umana si artistica, performerii sunt mai intii “viermi”, apoi “masti”, apoi creaturi cu chipuri si culori diferite. fiecare creatura e facuta dupa personalitatea celui care o poarta.

***

in culise se pastreaza atmosfera de circ – spectacol in “cort”/ cupola – toate sectiunile / diviziile, de la garderoba si pina la bucatarie trebuie sa fie aliniate pe acelasi nivel, ca sa fie accesibil rapid pentru toata lumea; iar pentru un circ care face 8-10 spectacole la rind, ia o pauza de o saptamina si apoi o ia de la capat cu alte 8-10 spectacole, facind ocolul lumii, totul trebuie sa fie simplificat.

[caption id="attachment_15071" align="alignleft" width="300" caption="cutii garderoba cirque du soleil"][/caption] ca de exemplu garderoba.

fiecare numar din show are garderoba lui; o cutie mare de 2m inaltime/ 1,5m latime; capacul e transformat in pantofar, cu saculeti care poarta numele fiecarui performer (nume care se regaseste si pe talpa pantofului); iar cutia propriu zisa , cu o adincime de 30-40 cm, asezata in picioare e un sifonier perfect pentru toate hainele care stau pe umeras.

cind show-ul se termina, performerii isi pun in cutiile lor costumele, gata pentru a doua zi, iar cind turneul din orasul respectiv se incheie, e nevoie de citeva ore pentru ca totul sa fie asamblat. totul insemind nu costumele (pentru ca doar inchid cutiile), ci orice instrument, scena, aparate auxiliare.

in standardele Cirque du Soleil se spune ca trebuie sa fie strins totul in 8 ore, de fapt, dupa atit de multi ani de turnee, isi impacheteaza bagajele mult mai repede.

***

ca la orice circ, performerii pot trai independent de lume in sala lor de spectacol: au bucatarie, masini de spalat, loc de gimnastica/ repetitii, recuziter, croitoreasa etc.

doar ca aici sunt cei mai tari acrobati din lume, sportivi care vin din loturile olimpice a multor tari sau actrobati din familii renumite. pentru ei, circul e totul; nu vad mare lucru din orasele in care dau spectacole, nu pentru ca nu-i lasa cineva, ci pentru ca sunt atit de perfectionisti incit exterseaza in majoritatea timpului liber.

astazi am vazut o trupa de rusi care a repetat o ora pe scena mare (au un numar cu acrobatie care implica un leagan, salturi si aterizare pe un pat) si dupa ora aceasta s-au retras in sala de gimnastica sa mai exerseze ridicarile.

si sa ne intelegem, show-ul acesta se joaca de 20 de ani (aniversarea va fi in aprilie), l-au facut de sute de ori pina acum, dar ei exerseaza zilnic. pentru ca se lupta cu trupul lor, inainte de a lupta cu orice altceva.

***

astazi m-am uitat o ora si putin la repetitiile echipei Cirque du Soleil si abia apoi am fost in culise; cind am vazut ordinea de acolo, organizarea pe sertarase si timing-ul repetitiilor sau al antrenamentelor, mi-am spus ca e locul unde circul se intilneste cu filosofia Ikea.

mai tirziu, cind i-am vazut pe rusi exersind separat, dupa o ora de lucru intens pe scena, mi-am dat seama ca de fapt e vorba despre altceva: Cirque du Soleil e cel mai spectaculos show de actobati din lume nu doar pentru ca au un concept emotional puternic pentru fiecare show, nici pentru ca au cei mai mari acrobati din lume, ci pentru ca au gasit o cale sa imbine performanta cu “industria”, fara sa strice magia.

si calea asta e, adesea, o linie estompata dintre viata si moarte. dar am sa va povestesc asta dupa spectacolul de diseara.

adica miine dimineata cititi povesti despre domni care au pulpa piciorului mai mare decit talia mea (si totul e fibra!), despre tineri care sfideaza gravitatia si care s-ar lua la intrecere oricind cu maimutele sau paianjenii. e musai sa cititi miine dimineata.

****
Circ du Soleil este adus in Romania de Events (multumesc frumos Sorina Burlacu si Andreea Andreescu pentru vizita de astazi. si pentru ca v-ati luptat sa vina spectacolul asta si la noi)

Alte detalii din culise puteti citi la Ruxandra Predescu care este bloggerul oficial al spectacolului.

5654
fricafrica …

frica …

… de Beethoven

I’m still amazed, for example, at someone’s being afraid of Beethoven. I’ve known people who can’t listen to his music because it’s too emotionally arousing or overwhelming for them. But for me, Beethoven’s music was for decades almost as crucial as eating or drinking. His work was a prod into a life of courage, a life embraced totally with all its pain and all its challenges, and for many years I felt that I almost couldn’t live without his music. Had I been afraid of what Beethoven’s music evoked in me I think that fact alone would have given me reason to listen to it, to try and decipher my fears and attempt to understand and get beyond them.

Alan Arkin, an improvised life

***
v-am mai spus ca citesc biografia lui Alan Arkin. imi place asa de mult, incit citesc fiecare capitol de cel putin 2 ori inainte sa trec la urmatorul.

ieri, pt ca il vedeam pe Gheorghe Iancu dansind pe Beethoven, mi-am adus aminte de citatul de mai sus.

stiti ce e ciudat? desi pentru mine muzica clasica e ca fizica cuantica pentru un copil de clasa I (hai a V-a, in sensul ca inteleg semnele, aud ce se intimpla), am inteles profund ce spunea Arkin despre nevoia lui de a-l asculta pe Beethoven.

pentru mine, repetitiile actorilor- dansatorilor sunt o cale de a trece dincolo de propriile mele frici. ma bintuie explicatiile si intelesurile pe care le descopar in spatele muncii lor si mi se pare ca imi fac viata mai usoara. si, categoric, imi dau o forma de energie cu care as alerga maratoane.

asa a fost miercuri si joi, multumesc Catalin Sava pentru acest dar minunat.

***

uneori ne “incarcam” din lucrurile de care ne e cel mai frica.

acesta e beethoven-ul pe care dansa Gheorghe Iancu sub privirea atenta a doamnei Miriam Raducanu (n-as fi stiut fix care bucata de beethoven este daca nu era Ana Onisei alaturi sa-mi spuna)

2217
DSB2275ce inveti din repetitii?

ce inveti din repetitii?

la scoala ni s-a spus ca “repetitia e mama invataturii”. ma rog in latina, aia care am facut scoala mai acum ceva ani.

actul de a repeta ceva, de a internaliza ceva ce primim ca informatie pentru prima data, ne ajuta sa asimilam mai bine. e logic.

dar nu la genul asta de repetitie as vrea sa va ginditi.

*
ati fost vreodata la o repetitie de teatru? sau la repetitia unui concert? sau a unui spectacol de televiziune?

tu stai in sala si te uiti la ce se intimpla pe scena. si, desi nu repeti nimik, inveti incredibil de multe.

inveti ca fara rigoare nu se poate sa fie succes – si daca ai in fata mari actori sau mari muzicieni, te uimeste disciplina si rigoarea cu care repeta fiecare detaliu. ca sa se apropie de perfectiune.

inveti cit de mult conteaza detaliile.

iti reamintesti cit de importanta e concentrarea. ( cind ne uitam la un spectacol, ni se pare ca totul e usor pe scena, pentru ca ei fac ca lucrurile se para usoare prin repetitii)

*
simbata in cadrul festivalului SoNoRo, la initiativa lui Razvan Penescu (liternet.ro), studentii de la conservator si comunicare, dar si elevi, au participat la repetitiile spectacolului care a fost in seara respectiva – Zoom In – cu Razvan Popovici, initiatorul festivalului SoNoRo pe scena, la viola.

sunt sigura ca toti tinerii care au fost la Ateneu simbata dimineata au plecat de acolo nu doar cu citeva lectii despre muzica, ci si cu citeva lectii despre viata… despre disciplina, seriozitate, rigurozitate.


*
voi ce ati invatat din repetitii?

…oricare fel de repetitii:)

2182
300466_10150311870441655_690381654_8294006_2038913802_nrepetitii (pentru a fi mai bun)

repetitii (pentru a fi mai bun)

Tocmai ce m-am intors de la repetitii si imi sta ceva pe suflet pe care trebuie sa il spun.

E una din putinele zile, in care plec cu un gust amar de la ceea ce-mi place sa fac si asta pentru ca am permis sa se intample asa.

Am ajuns la repetitie si mi-am gasit doua colege imbufnate ca ceilalti actori nu s-au prezentat la ora stabilita. Cand intr-un final ne-am strans cu totii, ele s-au imbracat frumos si au plecat, sub motivul ca au asteptat destul ca ceilalti sa vina. Am ramas stupefiata, ca niste studente, care sunt la inceputul drumului pot reactiona asa, in conditiile in care ne plangem cu totii ca nu avem ce sa jucam, ca nimeni nu ne baga in seama si nu ne ofera conditii de lucru.

Acum stau si ma intreb oare ele, in jumatatea aceea de ora in care au stat degeaba, nu puteau sa-si repete textul, sa-si incalzeasca corpul, sa-si incalzeasca vocea, ca in momentul in care ceilalti veneau ele déjà sa aiba un avantaj? Raspunsul vine repede, NU.

Si de ce NU? Pentru ca traim intr-o societate in care ne-am obisnuit sa dam vina pe altii si sa nu ne asumam ceea ce facem. Traim intr-o lume in care celalalt e vinovat, dar nu ma uit nici o clipa la ce as putea face eu. Ma intristeaza foarte tare faptul ca trebuie sa vad oameni de genul asta, zilnic si mai greu e ca trebuie sa si lucrez cu ei. Ma intreb de ce ne e mult mai usor sa vedem lucrurile rele si nu pe cele bune? De ce alegem sa ne consumam energia pe ceva ce nu ne intereseaza? Credem ca dam o lectie cuiva? Avem senzatia ca putem schimba pe cineva? Nu. Ne putem schimba doar pe noi si atat. Putem alege sa vedem lucrurile bune si in locul celor rele.

Acum probabil va intrebati de ce scriu postul acesta si de ce nu vad si eu partea buna din restul repetitiei de azi…Pai, trebuie sa recunosc ca s-au intamplat niste lucruri minunate la repetitie si ma bucur enorm ca nu m-am lasat afectata total de cele intamplat, dar ulterior am avut o discutie cu un domn profesor de la UNATC, care preda la anul 2 care mi-a spus ca si el se confrunta exact cu aceeasi problema: indiferenta studentilor fata de obiectivul lor.

Si atunci ma vad cumva nevoita sa transmit ceva. Nu vreau sa fiu lupul moralist, pentru ca si eu am trecut prin perioade si perioade, nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa dau lectii nimanui, vreau doar sa transmit un mesaj: haideti sa fim mai buni  noi cu noi…pentru ca mai apoi, sa putem fii buni si cu ceilalti si in cazul actorilor…sa putem fi buni si in fata celorlalti.

*

Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC.

3307

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!