text de Sorel Radu
Sorel este fondator al agentiei digitale We Buzz si un important om de vanzari. Am simtit nevoia sa fac aceste precizari pentru ca randurile de mai jos, cu poezia lor pusa in bucatarie, sa fie intelese la adevarata lor valoare. Am vazut pe facebook fotografia cu ce a gatit in week end si l-am rugat sa-mi scrie reteta pentru blog. Acum eu imi iau ingredientele si fac reteta. Ceea ce va doresc si dvs. (cb)
Tuna pasticada
(sau cum poti sa te indragostesti de Croatia la tine in bucatarie)
Tonul face muzica.
Ok, e o vorba. Dar tonul, ca peste, e mare nene! E atat de mare incat din acest motiv nu a incaput in bucataria romaneasca. Bine, si pentru ca el traieste in mediterana, care, in afara de perioada concediilor, nu este cel mai bun vecin al romanului.
Momentul in care intre mine si ton s-a infiripat o relatie, s-a petrecut la el acasa, intr-un sat pescaresc de pe coasta Croatiei, numit Jezera, care e fix langa Tisno, locul in care vin englezoaicele la festivalurile de muzica electronica si plaja.
Un fel de Vama Veche dar in alta tara.
Asadar ziua in care m-am indragostit de ton a fost cu adevarat poetica.
Era foarte de dimineata pentru o zi de vacanta, nu ma pregatisem sa ma trezesc chiar la rasarit. Dar luasem o camera fix la iesirea din marina iar in acea mult prea de dimineata era vanzoleala mare!
Nu mai vazusem atatea barci de pescuit plecand deodata la incercat marea cu undita. Zeci de sperante, unduindu-se una dupa alta spre marele ton! Pentru ca, am aflat apoi, ca daca nu era destul de mare, adica peste 50 de kg, nu se punea si trebuia eliberat! Big Game Fishing e un altfel de sport decat aruncatul la stiuca, de la noi din delta.
Am admirat spectacolul sperantelor pescaresti iar apoi am plecat sa ne facem ziua noastra de sailing (superba unduire dupa vant), si dupa ce ne-am aplecat cu barca si pe stanga si pe dreapta, exact cum se joaca fata, ne-am intors in marina din Jezera, pe la apus.
Deja se-ncinsesera gratarele!
Si daca ar fi fost cea mai neagra noapte sau cea mai laptoasa ceata, tot am fi nimerit portul, doar dupa miros.
Ce nu stiam despre aceste concursuri de pescuit, era ca “prada” se gateste imediat si se imparte gratis oricarui gura-casca. Asa ca…da, desigur, putem!
De cand mirosul gratarului imi incetosase mintea, mi-am dat seama ca rostul meu in viata e sa ma asez la coada aia, spre ton, ton, semi-ton, ton, ton.
Am parcurs calatoria initiatica si da, mi-a venit randul. Pe o mare plita incinsa erau aliniate bucati generoase din EL, Tonul.
Mi-am luat Portia, am mers la masa, am gustat, si apoi n-am mai inteles nimic. Era vita Kobe? Era ceafa de Mangalita? Sau era banalul peste la gratar?
N-am rezistat, trebuia sa aflu! M-am ridicat si m-am intors la doamna. Zic:
“-Dar ce ati pus pe el?
-SALT! “
Acest raspuns mi-a stins lumina!
Adica ton proaspat scos din apa, aruncat pe gratar cu putina sare, e cel mai gustos lucru pe care poti sa-l mananci in viata?! N-am avut cu cine sa ma contrazic, realitatea striga din farfurie. Si era al naibii de buna.
Ok, pentru o astfel de intalnire, ori trebuie sa ai noroc (scuuzeee….), ori esti foarte planificat si ai timp (pentru ca de exemplu timp de o saptamana, cele cateva zeci de barci au prins ton corespunzator >50, doar in doua zile).
Insa o excelenta intalnire cu tonul poate fi si altfel, iar acest alt fel poarta un nume demn:“Tuna Pasticada”! Am zis!
Daca mergi in insulele Croatiei (ma rog, si pe coasta, dar e prea frumos in insule), “Tuna Pasticada” se va afla in mai toate meniurile restaurantelor in care merita sa mananci.
*
Dar, sa nu uitam de unde-am plecat, discutia noastra era sa-l inviti pe ton la tine in bucatarie.
Ce e de facut?
Acest foarte scurt preambul a avut rolul de a striga un lucru foarte important: pestele proaspat are alt gust. Iar la noi, ton proaspat e greu de gasit. Eu am gasit la pescaria din Dorobanti, la Raion. Daca n-ai alte idei, fa ca mine.
Inainte sa-l duci acasa, opreste-te pe drum si mai cumpara: paste, rosii, usturoi, ceapa, capere, cimbru, busuioc, pul biber, piper, ulei de masline si sare.
Oi avea tu prin casa un pahar de vin rosu, dar daca n-ai, ia si o sticla de vin. Ii place si tonului, o sa-ti placa si tie, mai ales cu, si dupa.
Toata povestea poate sa dureze jumatate de ora daca te coordonezi bine. Juma’ de ora pana incepe povestea, adica 😉
Tonul face muzica, asa ca incepi cu el. Probabil este un steak de 10 mm, care se unge cu ulei de masline si se da cu sare. Apoi se pune pe plita sau gratar 2 minute pe fiecare parte.
Se curata (sau sa curete) doua cepe si se taie julien. Se curata usturoiul. Cele doua minuni albe se intind in tigaie pe patul de ulei de masline pana se topesc la soarele flacarilor, inductiilor sau ce metode aveti prin casa, dar fara sa se bronzeze mai mult decat asa, cam de luna mai. Se taie (nu stim cine) niste rosii, dar niste, inseamna generos, cate incap in cratita, relaxat.
Apoi pui sare, caperele si toate condimentele, unde reteta e foarte explicita: la ochi si dupa gust. Cand nu ai ochiul format, pui, amesteci cu spatula de lemn, astepti 30 de secunde si gusti, si repeti pana esti multumit. Teoretic, sosul ar trebui sa iasa nitel spicy (daca n-ai pul biber, poti sa pui niste ardei iute dar aici atentie). Daca ai pus prea mult poti sa o remediezi din lichide (vin, apa, ulei) dar e foarte posibil si sa trebuiasca sa comanzi ceva gata facut, de la cineva care livreaza repede. Sau o inviti imediat in Croatia, in insule, unde iti spun eu niste locuri unde le iese perfect, si te va ierta.
Adaugi tonul peste sos si aici ai trei variante: maruntit cu furculita, intreg, sau rupt in bucatele. De gustibus!
Acum vine paharul de vin rosu. Dar care trebuie pus (nu baut), macar cu 10 minute inainte de a lua totul de pe foc.
Nu te zgarci la vin! Cel mai frumos e sa fie acelasi vin pe care il vei bea la masa. Deci nu pune vreo acritura “de gatit”.
Cand pui vinul, pui si pastele la fiert. Pe care le faci al dente. La final iei pastele si le asezi in cratita inca pe foc, unde s-a facut sosul, rosiile sunt topite, totul e oarecum omogen. Daca sosul e prea scazut, mai adaugi putin din zeama in care au fiert pastele. Mai ai rabdare cam 1-2 minute sa intre sosul in paste si e gata.
Mananci, bei, o tii de mana, radeti, te bucuri de viata! Simplu!
Ps. Parca vad acum ca o sa vina Dan Chisu sa spuna ca pul biber-ul nu se foloseste in Croatia! Pai da, dar atunci rolul nostru de mediator intre Europa si Orient, unde mai e?!
