Tag : robbie williams

andra robbie williams minciuna(Update) Andra & Robbie Williams – impactul unei minciuni –

(Update) Andra & Robbie Williams – impactul unei minciuni –

Acum 2 zile s-a intamplat ceva straniu din care multa lume ar trebui sa invete cate ceva despre efectele minciunilor in epoca in care internetul conduce informatia.

Aflata la un concert Robbie Williams la Budapesta, Andra l-a auzit pe artist cantand pe scena la multi ani pentru un prieten. A inregistrat o parte din moment, l-a pus pe Instagram, a lasat sa se inteleaga ca pentru ea a fost urarea si… iuresul s-a pornit.

Stiri despre cum Robbie Williams a oprit concertul ca sa-i ureze Andrei “la multi ani”, o alta stire ampla in Viva , preluata de Libertatea, despre cum sotul artistei Catalin Maruta a orchestrat toata surpriza (o versiune a acestei stiri se mai gaseste in Click).

A fost nevoie de doar cateva ore pentru ca cineva sa posteze adevarul – un tanar tobosar pe nume Alex Musat – care a avut curiozitatea sa caute dincolo de stirea din ziare.

Am preluat pe Facebook postarea lui Alex, iar PR-ul Andrei, Andreea Retea, a incercat sa ne explice ca a fost o gluma, ca nu e vina ei (!!!) ca presa face stiri din statusuri din social media fara sa sune si sa verifice informatia. Nu si-a pus insa problema sa faca o corectie a informatiei cand aceasta a luat amploare in presa pentru ca, asa cum zice o ironie jurnalistica, “de ce sa strici o stire buna cu un adevar”.

(Intreaga conversatie e in foto mai jos).

Intamplarea m-a provocat sa ma intorc la un subiect care ma deranjeaza in industria muzicala romaneasca: de ce simt artistii nostri nevoia sa minta? De ce vor sa construiasca pe principiul forma fara fond?

O astfel de constructie poate fi spectaculoasa pe moment – pentru 2-3 zile – dar iti poate face foarte mult rau pe termen lung. E ca si cum ai construi o casa fara fundatie, la prima ploaie pleaca cu totul.

Andra nu avea nevoie de o asemenea minciuna. E o artista care si-a construit o cariera mare, pe nisa ei de business nu e amenintata de nimeni (are concerte, are emisiuni importante la tv, endorseaza produse), are o familie minunata. In plus e un om misto si foarte dedicat meseriei (am amintiri cu ea venind prima din echipa la emisiuni de radio si plecand ultima, ca sa-si ia timp sa se pregateasca – apoi relaxeze -, iar asta arata mult din implicarea ei in aceasta meserie.)

Nu exista cale de indoiala ca nu stia impactul unui status in social media. De-a lungul anilor s-au facut nenumarate stiri din ceea ce a postat in social media si a folosit chiar ea (sau echipa sa) aceste canale ca sa anunte lucruri ce urmau a fi preluate de presa. (nimeni din echipa ei nu a avertizat-o ca nu e etic, corect, sanatos pentru business-ul ei sa faca o asemenea postare)

Si-atunci, de ce a luat-o valul si-a facut o mascare din care sa para altceva decat era in realitate? Cu ce o ajuta ca lumea crede ceva ce nu e real? Prietenii ei au fost acolo, stiu ca nu i-a cantat ei la multi ani, familia ei stie asta, totul e doar pentru exterior, pentru public – dar cu ce te ajuta sa-ti minti publicul?!

E o chestiune de ego fara indoiala si cred ca artistii nostri ar trebui sa se intrebe “ce e in neregula in viata mea, in sufletul meu, in munca mea, incat imi doresc sa construiesc ceva pe minciuna?”

E nesiguranta? E neincredere in propriile forte? E disperare ca nu reusesc asa cum imi doresc?

Stiu ca intr-o tara in care diplomele sunt false, tara in care ajung in pozitii de conducere oameni care n-au trecut pe la scoala, situatia pe care o descriu mai sus este o problema minora. Dar daca privim din perspectiva eticii, din a faptului ca mai degraba acesti artisti sunt modele pentru tineri (sau sunt primele modele) responsabilitatea lor ar trebui sa fie mai mare.

Iar de la un artist ca Andra – care e mama a doi copii – parintii cred ca au (sau ar trebui sa aiba) pretentii.

*

Dupa ce informatia a iesit la iveala stirea din Viva in care se preciza ca surpriza a fost facuta de Catalin Maruta a fost stearsa, la fel ca si preluarea ei in Libertatea. A mai ramas o stire similara in click, dar si preluari ale statusului de pe Instagram pe care echipa de PR le poate justifica drept “ei si-au facut stirea, fiecare a inteles ce a putut, nu putem noi controla asta”.

Am mai scris despre situatii in care a fost implicate multa minciuna, aici (tot despre Andra) sau aici (despre Delia) sau aici (Liviu Teodorescu) sau aici (Giulia) si voi continua sa scriu de cate ori gasesc o asemenea intamplare. Cred ca daca nu semnalam aceste mizerii, ele pot fi considerate norme si vor deveni o normalitate.

P.S. Aseara Alex Musat a scos postarea de pe Facebook. Tot aseara in jurul orei 19, m-a sunat Catalin Maruta. Eram la Opera si nu i-am putut raspunde.( sa vedeti Don Giovanni in regia lui Andrei Serban, e o experienta interesanta care aduce putin cu situatia de aici – despre a minti pentru propria placere.)  Sper ca nu ma sunase ca sa scot si eu postarea de pe facebook, ci ca sa-mi spuna ca va da o corectie/precizare publica la aceasta mica mizerie.

P.P.S Am scris despre aceasta situatie in speranta ca o intamplare ca aceasta e o lectie pentru alti oameni. Si va ramane aici, in paginile de internet, pentru a invata si altii peste ani sa nu faca asemenea gafe. Recomand din inima lectura cartii Trust me, I’m a lying – confessions of a media manipulator semnata de Ryan Holiday pentru a vedea si cum se poate specula vulnerabilitatile noilor canale media, dar si efectele negative ale specularilor manipulative.

 

reactie andra robbie

reactie 1

reactie 2 reactie 3

 

UPDATE la 5 ore de la aparitia acestui text, Andra a facut precizari pe pagina sa de facebook

andra follow up pag fb

si un comentariu de pe pagina de facebook a acestui site. doamna care a comentat este directoarea de vanzari Oriflame pentru partea de vest a tarii

reactie andra spectator

 

cateva dintre preluarile din presa ale postarii de pe instagram, stirile de la care a pornit bulgarele – din Viva si Libertatea – au fost scoase de pe paginile respective.

andra click 2

 

antena 3

 

antena 3 stire andra

pro fm stire

4297
robbie williams live in bucharestO lectie de televiziune la concertul lui Robbie Williams

O lectie de televiziune la concertul lui Robbie Williams

in week end-ul acesta multi dintre cei care au fost la concertul lui Robbie Williams s-au uitat cu bucurie la filmul concertului, la inregistrarea transmisiei live din Piata Constitutiei. alti romani se bucurasera, gratie Telekom, de spectacol live pe un canal special Dolce, parte din intelegerea contractuala cu managementul artistului.

de acasa, cind n-a mai fost nici presiunea cadurii sau a lipsei apei, toata lumea a remarcat cit de spectaculoasa a fost filmarea si cit de bine a aratat si publicul, si concertul, si locul. mai bine decit ne puteam imagina chiar.

ei bine, am cercetat putin despre cine au fost cei care au filmat showul.

Done + Dusted au filmat concertele lui Robbie Williams in ultimii 15 ani. ei sunt cei care au filmat spectacolul The Royal Albert Hall,  dar si incredibilul concert in aer liber de la Knebworth la care au fost 375, 000 de spectatori (cu care compara acum fanii din alte tari experienta de la Bucuresti).

sa nu va imaginati ca a fost la intimplare, au avut script, au cercetat si au discutat mult despre cum sa faca sa obtina cele mai spectaculoase cadre. doamna care a avut in grija show-ul de la Bucuresti, Melanie Fletcher, s-a mai ocupat si de transmisiile ceremoniilor de inchidere si deschidere de la Jocurile Olimpice 2012, dar si citeva editii ale premiilor Emmy, o editie a Globurilor de Aur si a fost co producator la filmarea de 8 minute (8!) care a reprezentat show-ul Madonnei din pauza de la Super Bowl in 2012.

cum oamenii astia sunt niste aliens ai productiilor de entertaiment live, au si generozitatea sa imparta cu restul lumii experientele lor si ce au facut ca sa fie cit mai bine. pun la fiecare proiect al lor un making of cu toate provocarile si cu solutiile tehnice pe care le-au gasit.

pina apare making of-ul de la Robbie Williams Live in Bucharest, iata Making of-ul de la spectacolul Madonnei.

luati-va 6 minute sa vedeti o lectie de televiziune care e departe, la mii de ani distanta, si de cum arata show-urile artistilor romani, dar si de cum sunt filmate.

puteti sa puneti ”pauze” din cind in cind ca sa va uitati pe script-ul care se afla in lateral stinga si care descrie fiecare secventa din show.

pe canalul de youtube al lui Hamish Hamilton, unul dintre regizorii companiei, puteti vedea si un making of de la un concert U2, dar si de la show-ul lui Robbie Williams, Take the Crown

 

14050
spencer williamsSpencer – ciinele lui Robbie Williams si contul sau de twitter

Spencer – ciinele lui Robbie Williams si contul sau de twitter

printre stirile care anuntau sosirea lui Robbie Williams la Bucuresti, precum si doleantele sale care pareau extravagante (citeva sute de prosoape, flori si o camera in care sa aiba Xbox) a aparut si vestea ca vine si cu ciinele de care nu se prea desparte, Spencer.

ei bine, profitind de iubirea lui Robbie pentru Spencer, pe principiul mai bine ne asumam ce avem decit sa o dam cotita, simpaticul ciine are propriile lui ”unelte” de promovare pentru proprietarul din dotare.

mai exact un cont de twitter, citeva mii de followers si, din cind in cind, propriile sesiuni de meet & greet cu cei mai fideli fani ai lui Robbie.

la profilul simpaticului catel scrie ”in turneu cu dansatorul gras”:)

iata citeva dintre postarile super amuzante de pe contul lui Spencer

1682
bazavan Robbie6CONCURS: Let ME entertain YOU (Bilete la concertul Robbie Williams)

CONCURS: Let ME entertain YOU (Bilete la concertul Robbie Williams)

V-ati inchipuit ca eu pot arata ca Robbie Williams? Iata-ma in fata uneia dintre cele mai mari provocari in materie de sedinte foto. Cind Telekom (sponsorul principal al concertului lui Robbie Williams la Bucuresti) m-a invitat sa fac dovada ca sunt #fanRobbie –  printr-o transformare ca a lui in afisul turneului Let me enterntain you – am respirat adinc si primul gind a fost sa zic NU.

Sunt fan Robbie, marturie imi sunt scrierile de pe blog 2012 sau 2013 (cind urarile mele de Craciun includeau si piesa Feel care mi se pare absolut minunata si care vorbeste despre ceva ce cred ca ar trebui sa ne defineaza in viata “daca nu simti, nu are niciun rost” ), dar gindul unei asemenea sedinte foto mi-a dat fiori.

M-a mobilizat insa ideea ca, odata cu sedinta foto, vin si 10 bilete la concert pe care le pot darui cui vreau eu.

Asa ca mi-am convocat prietenii si ne-am pus pe treaba. Rezultatul mai jos.

Doua bilete le-am maritat deja tinerei doamne care m-a ajutat la transformare, Betty Facaianu – care este make up artist cu care am lucrat la revista Tabu, in transformari celebre, si care are in portofoliu si citeva dintre filmele mari americane realizate in Romania.

Restul le scot la concurs.

Mai intii insa cum a fost transformarea.

Am plecat de la aceste ipostaze

robbie mask

si-am ajuns la…

bazavan  Robbie2 bazavan Robbie1 bazavan Robbie3

bazavan Robbie5 bazavan Robbie6 bazavan Robbie7

 

Ok si acum concursul.

stiu ca multa lume vrea biletele ( in 11 min de la punerea in vinzare online s-au vindut 21.000 de bilete!!) asa ca nu am de gind sa va pun sa faceti nimic special. nici sa va mascuiti ca mine (recunosc ca m-a batut gindul, dar am vazut cit e de complicat), nici nimic altceva.

tot ce trebuie sa faceti este sa scrieti un comentariu (sa aveti adresa voastra valida de mail completata) si sa spuneti astfel ca vreti biletele. tragem la sorti 4 cistigatori care primesc cite 2 bilete. pina duminica 5 iulie puteti sa va inscrieti pentru tragerea la sorti.

 

luni dimineata, pe 6 iulie, anunt cistigatorii care merg pe 17 iulie la concertul RRobbie Williams de la Bucuresti, adus in ro de Telekom.

*

acum citeva multumiri.

Mai intii pentru Telekom care mi-a dat ocazia asta; desi mi-a fost foarte frica de transformare, m-am distrat foarte tare pina la urma. Cu siguranta n-as fi facut asa ceva din proprie initiativa.

Apoi, multumiri foarte foarte speciale celei care m-a machiat mai bine de o ora, Betty Facaianu

cristina-betty

 

Si apoi celui care a facut fotografiile, le-a prelucrat minunat si a facut sa nu mai am parut roscat (doar in foto, in rest sunt la fel): Edi Enache.

Va multumesc mult tuturor ca m-ati ajutat sa le aratam oamenilor ca e un pic de “robbie-cel-rau” in mine.

 

robbie promo fb

 

 

Update cistigatori. Va multumesc tuturor pentru participare. Cistigatorii sunt Adrian (primul Adrian care a comentat), Codrin, Ilinka si Adelin. Primiti detaliile pe mail despre cum intrati in posesia biletelor.

 

calo urare de An NOU

o urare de An NOU

gata si anul asta. nu stiu pentru voi cum a fost, dar pentru mine a fost… intens.

ca in fiecare an, urarea mea preferata are legatura cu “a simti”.  sa fiti mai preocupati de simtire decit de gindire si sa va bucurati de ceea ce aveti inainte de a suferi pentru ce credeti ca va lipseste.

e urarea in care cred cel mai mult si pe care o repet, in forme diferite, in fiecare an ( in 2011, in 2012, in 2013)  :) . e urarea pe care o putem transforma in realitate doar prin exercitii cu noi insine si printr-o curatire interioara, e o urare ca un razboi pe care il vom duce in fiecare zi, dar cu fiecare victorie mai mica sau mai mare o sa crestem frumos. si o sa ne fie bine.

*

anul trecut adaugam un speech minunat al unei mari sportive “never give up” , iar in 2012 insoteam urarea de un cintec al lui Robbie Williams pe care-l iubesc mult, Feel. pe Robbie o sa-l avem la Bucuresti in 2015 si e ca si rezolvata jumatate din urare, pe principiul “daca nu renunti niciodata sa crezi si sa lupti si sa speri la ceea ce-ti doresti, se indeplineste in cele din urma” :)

in urarea de anul acesta va rog sa va uitati la inca un speech, ii apartine unei alte sportive – Janine Shepherd – care, dupa ce a ramas paralizata ca urmare a unui accident, a invatat sa zboare. nu e o metafora: a devenit pilot.

e un fragment in acest speech care suna asa:

They moved me from intensive care to acute spinal. I was lying on a thin, hard spinal bed. I had no movement in my legs. I had tight stockings on to protect from blood clots. I had one arm in plaster, one arm tied down by drips. I had a neck brace and sandbags on either side of my head and I saw my world through a mirror that was suspended above my head. I shared the ward with five other people, and the amazing thing is that because we were all lying paralyzed in a spinal ward, we didn’t know what each other looked like. How amazing is that? How often in life do you get to make friendships, judgment-free,purely based on spirit? And there were no superficial conversations as we shared our innermost thoughts, our fears, and our hopes for life after the spinal ward.

I remember one night, one of the nurses came in, Jonathan, with a whole lot of plastic straws. He put a pile on top of each of us, and he said, “Start threading them together.” Well, there wasn’t much else to do in the spinal ward, so we did. And when we’d finished, he went around silently and he joined all of the straws up till it looped around the whole ward, and then he said, “Okay, everybody, hold on to your straws.” And we did. And he said, “Right. Now we’re all connected.” And as we held on, and we breathed as one, we knew we weren’t on this journey alone. And even lying paralyzed in the spinal ward, there were moments of incredible depth and richness, of authenticity and connection that I had never experienced before. And each of us knew that when we left the spinal ward we would never be the same.

intr-o lume tot mai dominata de vizual si material, va doresc sa va faceti prietenii dupa spiritul si sufletul celor cu care simtiti ca va puteti insoti pe drumul care se poate transforma intr-un zbor lin.

La multi ani. Sa aveti un An Nou bun.

627
interviu brenciu1In culisele unui concert cu Brenciu

In culisele unui concert cu Brenciu

Tabu, februarie 2011.

Fotografii: Cristian Radu

Îl știți pe Brenciu din zecile de show-uri tv și din concerte. E momentul să-l cunoașteți pe Horia.


„S-o iau și pe asta, cine știe, poate am nevoie de ea”. Prinde pălăria de fetru negru din șifonierul de pe hol, așezând-o în punga mare de carton alb de pe jos, de lângă niște bocanci aliniați disciplinat. În pungă se află două cutii de pantofi; unii negri, eleganți, potriviți cu costumul care e protejat în husa în care stau și 4 cămăși, două albe, două negre; ceilalți – de step. Știe că n-o să danseze step în spectacolul din seara asta, dar o să-i încalțe pentru că spectatorul să miroasă step-ul pe scenă, fără să trebuiască să spună el: “asta se face cu step”.

E-o seară de sâmbătă, 4 decembrie, și Horia Brenciu pleacă, la ora 21.20, către unul dintre cele mai importante concerte ale sale din 2010: My Way – un omagiu adus lui Frank Sinatra, a cărui zi de naștere e pe 12 decembrie. Își pune bagajele pe bancheta din spate al Audi-ului său negru, care are desenate pe ușile din fața portative albe și note muzicale. Respiră adânc. Se încruntă, trage nervos de fularul în culoarea liliacului, de parcă fularul ar fi de vină că nu poate respira. Are o coastă ruptă de la o căzătură recentă și orice mișcare-ar face, se alege cu dureri.

„E o zi mare, o iau prin centru”. Drumul e mai lung, dar vrea să-și întârzie sosirea, să intre în stare și să amâne confruntarea.
Ar fi putut să-l cheme pe unul dintre colegii de trupă să-i conducă mașina, sunt ca o mică familie, nu l-ar fi refuzat nimeni. El e cel care le spune mereu că, dacă au nevoie de ceva, trebuie doar să-l sune. În urmă cu câteva luni când chitaristul Cristi Crețu (compozitorul albumului „35”) s-a operat de splină, a stat în salon, ca să-l încurajeze, până în clipa în care a fost dus în sală de operații. Dar acum nu vrea să le spună cât de gravă e ruptura de coastă. „Dacă fac mare caz de durerea mea, se creează un fel de stare de îngrijorare. Tac din gură pentru că fiecare să se concentreze la treaba lui…” Așa că, deși icnește la fiecare curbă, iar poziția de șofat îl chinuie, continuă să conducă spre sala de concert, ironizându-se: „În Congo se moare de foame. Sunt lucruri mult mai importante pe lume decât durerea mea.”
De fapt, e supărat pe durerea care îl pune într-o situație tâmpită. Se apără de sine: „Eu n-am nevoie să cad, să-mi rup o coastă, ca să știu relația dintre «viața e frumoasă» și «ce viață frumoasă aș fi avut».”
Ultimele luni au fost o perioadă excelentă pentru Brenciu, cu concerte multe (parte din ele susținute de Studio No 7, platforma națională de concerte Jack Daniels), participarea la Festivalul de Jazz de la Sibiu, un duet cu Paul Anka, un altul cu Ingrid (interpreta hit-ului “Tu est foutu”, un contract de imagine cu furnizorul de telefonie fixă, tv și internet UPC. A avut o viață frumoasă în 2010, iar pentru toți cei care i-au văzut noile spectacole, Horia Brenciu a fost o surpriză teribilă: cum a ajuns să ne facă să ne distrăm așa de bine la show-urile lui?

*

Lângă cutiile de pantofi din mașină se află trei pagini A4 scrise cu litere foarte mari, corp 40, îngroșate. Play-list-ul show-ului. 43 de momente însumând puțin peste două ore și jumătate de muzică la care, dacă se adaugă pauzele în care va vorbi cu publicul, pauzele dintre bis-uri – 4 anticipate în playlist – show-ul va ajunge, cu totul, la trei ore. E planificat să înceapă la 22.30 și Horia știe exact care sunt piesele care vor ridica publicul în picioare: Piesa 16 – That’s Amore, 21 – Just a gigolo, 26 – Volare, 28 – Mr. Bojangles. Si 36: New York, New York. Când concepe un show, are în minte un joc de șah în care, cu orice piesă pe care o mută, trebuie să facă un pas către mat. Iar Horia a studiat nenumărate partide celebre: știe pe dinafară show-urile lui Frank Sinatra, Robbie Williams, Madonna, Michael Jackson sau George Michael, dar nu-l interesează doar cum au cântat, ci și de ce au pus luminile într-un fel anume, într-un moment anume, de ce un cântec a fost așezat după un altul sau de ce artistul a făcut gluma x, gestul y. Păstrează acasă, pe birou, lângă laptopul Vaio argintiu, teancuri de DVD-uri cu concerte și musicaluri. Iar răsfățul lui e pe internet, locul de unde poate culege sucul celei mai teribile și mai frumoase dintre perioadele omenirii: secolul 20. Când a apărut YouTube, Horia a avut certitudinea că poate cuceri o nouă lume. A petrecut nopți în șir vizionând înregistrări cu spectacolele marilor artiști, deconstruindu-le rețetele succesului. „Am acumulat” – definește simplu cea mai atroce perioadă de documentare – nopți în șir, săptămâni întregi în care-a stat conectat la YouTube.
Sigur că o parte din succesul pe care-l are la public ține de charisma personală, sigur că o altă parte ține de experiența lui în show-urile de televiziune și de hrănirea instinctului pentru fiecare „live”. E conștient de toate și le exploatează cât poate de bine, însă știe că succesul vine și din rețeta cu care asamblezi toate ingredientele: muzica, umorul, luminile, efectele speciale și surprizele.
Nu poate să-l uite pe Tom Jones la Cerbul de aur, într-o seară din 1996. Îl asculta și îi urmărea playlist-ul în paralel. Reacția publicului curgea efervescent după fiecare piesă. Iar el se întreba: „Cum naiba face?”
Astăzi știe că a bucura un om e 99 % transpirație și doar restul – fructificarea unei stări. „Când mă urc pe scenă, am două tolbe, una cu muzici, alta cu surprize. Fiecare măsură a fiecărui cântec trebuie să conteze. Vreau să-ți dau trei ore cu surprize masive pe care acasă să le desțelenești cu gândul și să zici: Mă întorc!” Asta e cheia cu care poți să-i captezi și lui atenția: să-l faci să râdă, să aibă muzică bună pe-aproape și să-l surprinzi. Lui Horia îi place să asculte muzica la radiourile de pe iTunes și nu pe CD; așa nu știe niciodată ce va urma. Și-n filme, îi plac sărutările neașteptate.

*
În culisele de la Hard Rock Café e agitație. Cei 11 membri ai Horia Brenciu Orchestra împart aceeași cabină dreptunghiulară, ca un vagon de tren. Două canapele lungi de la Ikea sunt sprijin pentru gențile cu microfoane și cutiile instrumentelor, un stander ține costumele de rezervă, iar pe o masă de lemn, lângă baie, o sticlă de apă plată și câteva pahare de plastic sunt singurul răsfăț înainte de spectacol.
– Astăzi am făcut repetiție cu Boșca la mine pe balcon, îi spune bateristul Sergiu Berindei lui Iulian Corlățeanu, chitarist, absolvent al Conservatorului de la Chișinau. „Zi, măi, cum e acolo…I did it myyyyyyyyyyy waaaaaaaay, tam tam”, îl imită Sergiu pe Horațiu Boșca, unul dintre cei trei suflători.
– Nu!, intervine scurt Horia. „I diiiid it my waaay, tu tu, na na…” și marchează perfecționist încă o măsură, cât un clipit de gene.
– Mai e o chestie la New York- New York, unde ținem noi drum roll. Aici tu dai pe a treia notă la suflători, dar tre’ s-o dai pe următoarea, continuă Iulian ajutându-l pe Sergiu care n-a cântat jazz și swing până acum un an și simte nevoia să repete cât mai mult.
Horia îi urmărește în timp ce-și schimbă jeanșii cu pantalonii de la costum. Boxerii negri acoperă jumătate din corsetul elastic care-i ține coastele cât mai stabile; cealaltă jumătate va fi acoperită de cămașa albă.
Băieții repetă „a capella”, bătându-se cu palmele peste pulpe, rostind tata-tatata-paaam, într-o limbă care conține ritm, măsură, timpi.
Horia îi oprește după 5 minute, când deja gălăgia e mare.
– Gata, gata. Mă bucur că v-am dat această dilemă ca să conversați acum în para-tara-tam. Gata.”
– Gata, terminados cu prostidos, râde Harvis Cuni, cubanezul din trupă.
– Intrați! deschide ușa Bogdan Barta, tour managerul lui Brenciu.
Trupa se duce pe scenă, iar Horia rămâne lângă o ușă rabatantă, pe unde, pentru că micul culoar de la cabină e comun cu cel de la bucătărie, trec și chelnerii. Glumește de fiecare dată când ajunge la locul unui spectacol și trebuie să intre așa, prin spate:
„Prima dată când l-am văzut pe Frank Sinatra trecând printr-o bucătărie, mi s-a părut ciudat. Au urmat Dean Martin, Bobby Darrin și alți artiști, dar și presedinți americani. Am realizat ulterior că bucătăriile hotelurilor și restaurantelor funcționează ca un fel de culise pentru scenele de teatru. Mirosurile diferă.”
Acum e ca un leu în cușcă. Se învârte pe doi metri și jumătate, cât e lățimea holului, cu privirea în vârfurile pantofilor, ascultând măsurile băieților de pe scenă de unde curge „Jingle Bells”. După 2 minute, cât e trecut în playlist instrumentalul din deschiderea concertului, muzica se oprește. În liniștea care se creează, în capetele ridicate ale spectatorilor, în privirile uimite care se întreabă „de ce nu mai cântă?”, țâșnește vocea lui Brenciu.

„I can stand the line… let me sing a song to you, because it is in my heart…”

Orchestra nu scoate un sunet. Publicul zâmbește și stă să aplaude. Horia cântă, mișcându-se în ritm mărunt, între pereții holului. Când, eliberat, urcă pe scenă, publicul izbucnește.
De aici începe lupta cu atenția spectatorilor. După 17 ani de spectacole, știe că sunt mai multe feluri de aplauze. Aplauzele cu carne, aplauzele de bucurie, aplauzele cu sictir sau cele de complezență. Și mai știe și că, acum, o să stea cu sufletul ciulit pentru ca, după fiecare melodie, să le simtă sunetul și să afle dacă le place.
Pe holul care dă în scenă, în mulțimea de oameni, sunt doi tineri îmbrățișați, iar fata fredonează, odată cu Brenciu, „Strangers in the night”.
„Hai să mergem în spate că nu vedem nimic de-aici”, zice băiatul.
„Să mai stăm puțin, că e mai aproape”, îi zâmbește ea.

*

Horia Brenciu l-a descoperit pe Sinatra la 25 de ani, odată cu piesa „My way”, la un karaoke. Era o fată care știa la perfecție versurile și s-a enervat că a fost mai bună decât el. A învățat și el cântecul, din ambiție, dar a avut nevoie de câțiva ani ca să-i „intre în limbă” și să poată să apese cuvintele care trebuie. Au trecut 13 ani și zice că nu mai seamănă cu Brenciu de-atunci: „Voiam să umplu totul pe scenă și voiam să fac impresie”. E mai împăcat cu el, creează momente prin care să-și pună trupa în valoare și a studiat swing-ul ca pe a doua Biblie.
„Filosofia americană stă într-o melodie de swing bună. Ei știu cum să ceară aplauzele. Știu cum să termine un cântec ca să vină aplauzele. Când Sinatra a zis că swing-ul e MUZICA, n-a fost luat foarte tare în serios. Dar astăzi, muzica din reclame e swing, „Jingle Bells” e swing.”
La fel ca lui Sinatra, îi place swing-ul nu doar pentru schimbările surprinzătoare de ritm, ci pentru că poți să improvizezi „înăuntrul” melodiei, poți să o perfecționezi cu fiecare interpretare. Sunt melodii cântate de marii oameni ai muzicii care au pus fiecare câte puțin din geniul lor în ele și, zice Horia, „sunt ca niște diamante care așteaptă ca tu să fii șlefuit să le poți cânta.”

„My way“ – una dintre piesele emblemă ale genului – cunoaște 32 de interpretări, înregistrate pe albume oficiale ale unor artiști (conform Wikipedia) și, chiar dacă melodia se identifică cu Sinatra, cântecul a fost creat și cântat pentru prima dată de Paul Anka.
Horia Brenciu a făcut un duet cu Anka, din întâmplare sau pentru ca așa a vrut destinul, în 2010, la Sala Palatului. Americanul a ales din sală, în deschiderea show-ului, câțiva spectatori care să cânte refrenul piesei „Diana”. E una dintre cele mai frumoase amintiri de anul trecut ale lui Horia. Și mai e cea de la Cluj, când, la un spectacol la Casa de Cultură, cu reacții excepționale din partea publicului, a adus-o din culise pe tanti Milica, o femeie care trage de 20 de ani cortina, dar nu s-a aflat niciodată pe scenă să fie aplaudată. Când publicul a început s-o aplaude, Horia a plâns pentru bucuria ei plină de stânjeneală.

*

La Hard Rock Café se aplaudă medley-uri care descarcă amintiri după amintiri din mintea spectatorilor. Pe fundalul aplauzelor și uralelor de la mese, un chelner cu ochelari dreptunghiulari cu ramă groasă neagră se închină cu dreapta, în timp ce cu stânga ține tava cu care nu poate trece prin mulțime.
„N-am văzut în viața mea așa ceva!”
Orchestra susține instrumental momentul, în timp ce Horia a găsit un perete între scenă și hol, un fel de coloană care-l ascunde de public, și se sprijină scrâșnind de durere. Tehnicianul care–l urmărește pas cu pas îi întinde prosopul. Îl refuză din privire. Pare atât de sfârșit și durerea imprimată pe fața lui e atât de mare, încât e o minune că poate zâmbi pe scenă. Se gândește dacă să se oprească sau să continue. Revine și schimbă ordinea cântecelor, eliminând câteva piese din playlist, iar orchestra îl urmează din priviri.
Cu fiecare minut de concentrare, în creierul lui se întâmplă fenomenul pe care neurologii îl numesc „desensibilizarea durerii”. Prin concentrarea către un alt obiectiv, centrul durerii pierde din semnalele pe care le transmite, iar durerea pare că dispare sau că s-a redus. E o terapie pe care o folosesc cei obișnuiți cu meditațiile transcedentale și pe care actorii sau muzicienii o numesc „magia scenei”.
Când Brenciu se așează pe scări la un cântec, iar pentru membrii echipei e evident că nu se mai poate ridica, apar mâini de susținere. Dar spectacolul merge mai departe și, peste o jumătate de oră, el zboară spre cabină, își aruncă corsetul și se întoarce să cânte și să danseze, din nou, swing.

*
Doar cineva a cărui viață e dedicată muzicii alege să-și petreacă aproape tot timpul cântând. În ultimii an, Horia Brenciu a muncit, cântând, la toate Revelioanele. A ales să-și petreacă și aniversările concertând. Dar a fost o vreme când era un om „normal”, pentru care sărbătorile însemnau familie. Pleca de la București și se ducea acasă, la tata, la Brașov. Era una dintre cele mai mari vedete de televiziune, dar nimeni nu l-ar fi crezut dacă ar fi spus că nu are prieteni mulți, că a schimbat în primii 7 ani de viață în București 9 gazde și că și-a luat o mașină abia în anul 2000. Astăzi crede că n-ar mai fi învățat tot ce știe dacă ar fi avut prieteni și n-ar fi petrecut atât de mult timp în televiziune.
La 30 de ani au început însă să-i „ardă” degetele, vroia să facă show-uri, vroia să facă Revelioane și, după toată energia acumulată, nu s-a mai oprit. Știe că nu și-a atins încă potențialul maxim, ca n-a „scos încă MIG-urile cu care poate să tragă răsturnat”, dar are o imagine exactă despre unde vrea să ajungă în câțiva ani. La fel ca atunci când stătea pe covor, acasă la familia Cristinei Stănciulescu, prietenă bună, redactor șef la revista Viva, și se uita la unul din show-urile tv ale lui Fiorello, un prezentator italian cu incredibile calități muzicale și actoricești, spunând: „O să am show-uri mai bune decât el”. Visa cu ochii deschiși, deși era într-una dintre cele mai grele perioade din viața lui: fără job (tocmai încheiase emisiunea „Asul din mânecă” de la Național TV), fără bani și fără prea multe perspective în față.
Știe și ce va face anul acesta. În vară aniversează 20 de ani de când a terminat liceul și vrea să facă un concert pentru liceul Andrei Șaguna, pentru colegii lui și în memoria profesorilor care nu mai sunt. O să fie amuzant să-i revadă pe cei care au plecat demult din țară și care au imaginea lui din liceu „un puști cu bun simț, dar care vrea să aibă ultimul cuvânt”, departe de cel de astăzi care nu se bucură de un proiect frumos sau de o idee bună decât în momentul „Evrika!” al gândului descoperirii. Bărbatul de astăzi vorbește mult mai puțin despre ce e înauntrul lui și despică toate gândurile în milioane de fire, căutând soluții pentru posibile probleme, dintr-un perfecționism care – deși n-o recunoaște – îl chinuie.

*
Show-ul din Hard Rock Café se apropie de sfârșit. E bis-ul trei și, conform play- list-ului, peste aproximativ 15 minute Horia Brenciu și orchestra lui își vor lua la revedere de la public cu o melodie ale cărui versuri îl definesc. „Lucruri simple” – de pe albumul 35: „E de ajuns doar muzica/ Mi-e de-ajuns privirea ta/ Lucruri simple voi păstra. ”
În cabină își va felicita trupa, dar o va și certa pentru greșeli pe care publicul nici măcar nu le bănuiește, va merge să acorde autografe zâmbind în ciuda oboselii și durerii, pentru că știe cum e să aștepți cu drag autografe, își va strânge bagajele și se va uita sceptic la apropiații care-i vor spune că a fost un show minunat, pentru că – în mintea sa – mai puternice vor fi urmele, doar de el știute, ale abaterii de la perfecțiune.
În mașină, aproape de ora 4 dimineața, rememorând pas cu pas reacțiile lui, ale publicului și ale orchestrei din spectacolul din seara aceasta, va face un bilanț. Va respira adânc, atât cât îi permite coasta ruptă, și își va spune: „Ok, acum ce dracu’ creez ca să-i surprind și data viitoare?”
Deocamdată, mai sunt câteva minute din show. Horia Brenciu cânta „My Way”. Apasă, cu un amestec de forță și delicatețe, pe cuvintele care vorbesc despre a–ți găsi un drum pe care să-l parcurgi în viață, pentru ca la sfârșitul lui să poți să-ți asumi toate faptele. Își ține ochii închiși, iar publicul respiră odată cu el. Spotul de lumină e fixat doar pe el, în mijlocul scenei. Microfonul e în mâna dreaptă. Cu stânga răsucește și strânge, timid, marginea sacoului.

*****

pentru cei pasionati de tehnici de scris, reporting, jurnalism, aici puteti gasi un making of al acestui text

1071

La multi ani!

ceea ce ma urneste pe mine in viata a fost surprins, in esenta lui, de o tinara pe nume sarah kane. in piesa ei, purificare, e un monolog care incepe asa “daca nu simti, n-are niciun rost”

si continua (e o redare aproximativa): gestul de-a minca n-are niciun rost. gestul de-a iubi n-are niciun rost. gestul de-a…muri n-are niciun rost.

*
in 2010 va doresc sa simtiti.

uitati-va cu atentie de la min 4.20 incolo:)

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!