Tag : tennis

cover 3 interviuri#deCitit Glenn Close, Jim Carey & Darren Cahill, trei interviuri de citit in aceasta mini vacanta –

#deCitit Glenn Close, Jim Carey & Darren Cahill, trei interviuri de citit in aceasta mini vacanta –

Uneori, dintr-un profil sau interviu bine facut inveti cat dintr-o carte.

Simti omul, dincolo de orice ambalaj de PR (daca e vreo celebritate), si intelegi ca succesul sau nu e atat de stralucitor pe cat se vede din afara, ca puterea vointei/credintei lui e construita pe multe greutati sip e multa determinare.

Zilele acestea sunt pe piata cateva interviuri bijuterie.

glenn close time

Revista Time publica in versiunea online un profil emotionant al lui Glenn Close, oadata cu lansarea in America a filmului The Wife.

Filmul e povestea sotiei unui castigator de premiu Nobel pentru literatura, a sacrificiilor ei pentru ca sotul sa-si urmeze visurile .

Americanii spun ca doamna Close va castiga in sfarsit un Oscar (a fost nominalizata de 6 ori si n-a luat nicio statueta) cu acest rol in care joaca alaturi si de fiica ei:) Ce nu spune acest profil, desi lasa sa se simta discretia si atentia pentru ceilalti a doamnei Glenn Close, e determinarea ei – pentru filmul Albert Nobbs, unde a facut un travesti, a strans bani 15 ani din munca ei la alte productii, pentru ca nu credea nimeni in poveste. Filmul i-a adus nominalizare la Oscar si, ca si in The Wife, vorbeste despre lupta femeilor cu propriile temeri, dar si cu raportarea la barbati.

(povestea sacrificiilor lui Glenn Close pentru Albert Nobbs o puteti citi aici http://bazavan.ro/2012/01/glenn-close-vs-albert-nobbs/ )

Actrita americana spune ca The Wife e, pentru ea, un omagiu adus mamei sale.

Close has been married three times, to a musician, a financier and a biotech entrepreneur. She declines to elaborate on whether any of her unions were like the Castlemans’ but says her character reminded her of her mother. Close’s father “had a big dollop of narcissism, and my mom, who was a fascinating, incredibly capable woman, always was subservient to him,” she says. “She should have gone to college and been able to follow her curiosities. But my father never nurtured that in her.”

Intregul interviu aici. http://time.com/5368855/glenn-close-the-wife/

Aceeasi tema a nevestei de artist, care are grija sa construiasca  un cocoon in jurul sotului pentru ca acesta sa se poata exprima cat mai bine e abordata de Rebecca Miller, sotia lui Daniel Day Lewis, in Vietile secrete ale Pippei Lee. (un interviu pe care l-am facut cu doamna Miller pe aceasta tema, puteti citi aici http://bazavan.ro/2009/08/rebecca-miller-despre-casatorie-cu-sotia-lui-daniel-day-lewis/

*

In The Hollywood Reporter, versiunea online, este un profil al lui Jim Carrey, un text lung dar foarte emotionant. Despre cum a plecat in viata cu o mama dependent de medicamente, de la un elev de nota 10 a ajuns sa abandoneze scoala, de la un actor pe care nu-l stia nimeni a ajuns la Ace Ventura si iubiri celebre prezentate in toate revistele.

Despre cum au trecut anii peste el, si depresiile, iar acum isi ocupa timpul – dincolo de cateva filme pe care le-a facut in ultimii ani – desenand si sculptand.

Jesus2016H2018

“I do a lot of Christ,” he says of his 2016 painting, simply titled, Jesus. “But I don’t really think of it in terms of Christianity terms. I wanted to capture Christ’s consciousness coming kind of through the ether. And you would be able to find every race in his face.”

Vlad Ivanov povestea despre cat de meticulous e Jim Carrey (au lucrat impreuna la Dark Crimes – un proiect la care Carey a fost si producator), dar si cat de atenta e echipa lui cand selecteaza oamenii pe care-i are in jur chiar si cand e vorba de distributia intr-un film. Directoarea de casting de la Dark Crimes l-a sunat pe agentul lui Ivanov ca sa-l intrebe cum e ca om, daca e pozitiv, daca e riguros la munca si alte mici detalii care l-ar fi putut influenta pe Carey pe platourile de filmare.

He tells me he doesn’t have a big world because “outside of these gates I’m known.” There’s a heaviness in Carrey’s voice now. “They’ve done experiments where they’ve documented how when you look at a project it changes the result. So, how can people, knowing who I am and looking at me and giving me their attention, not affect the result? Not affect what’s going to happen in that store or that restaurant? It changes everything. I change the dynamic of a room when I walk into it.”

Sa cititi acest interviu – chiar daca e foarte lung ; e si despre cum oamenii care fac comedie ascund in suflet  o lume destul de intunecata.

https://www.hollywoodreporter.com/features/jim-carreys-reluctant-return-hollywood-1134623

*

halep darren

Cel de-al treilea interviu pe care vi-l recomand este cel pe care Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, l-a acordat intr-un proiect special dedicat antrenoratului, in cadrul turneului de la Cincinnati care se defasoara in aceste zile.

Evident vorbeste despre parcursul Simonei Halep, iar printre randuri simti cat de marcat a fost de suferinta Simonei dupa pierderea finalei de la Roland Garros de anul trecut.

Am avut marea onoare, multumita celor de la Dorna, sa schimb cateva vorbe cu Simona Halep acum cateva saptamani. Ma uitam la ea si simteam forta pe care o emana si m-am gandit dupa intalnire ca nu ai cum sa fii numarul 1 in lume la ceva, orice, daca nu esti foarte puternic.

Ea vorbeste mult despre vulnerabilitatile ei si lupta pentru echilibru, pentru ca e o perfectionista si vrea mereu mai bine pentru ea, si mai ales nu-i e rusine sa-si puna in fata imperfectiunile.

Cred ca daca am urmari mai cu atentie ce povesteste despre lupta ei cu sine, am invata mai multe despre cum sa stim sa luptam pentru propriul echilibru. Ma rog, daca ne dorim asta…

Apart from the birth of my children, it was the greatest day ever for me, being with her on the ride that we had so many ups, so many downs, so many emotional losses,” Cahill told reporters during WTA Coaches Media Day at the Western & Southern Open. “The French Open final last year was just gut-wrenching for everybody. Even here last year, she had the chance to be No. 1 last year and she put in a bad one against Garbiñe. We had a few of those last year.

“And to spend time with her after those moments and see what it meant to her and how it affected her, and then to finally win the Grand Slam, I have never been happier standing there watching a player do what she did.”

Cititi interviul in engleza, surprindeti mai bine nuantele exprimarii lui Darren decat in oricare traducere.

(ma gandeam la responsabilitatea pe care o are antrenorul cand raspunde, stiind ca citeste si elevul, ca-l poate motiva si incuraja inclusiv prin declaratiile sale publice)

Interviul il gasiti aici http://www.wtatennis.com/news/cahill-simona-halep-modeled-her-season-rafael-nadal se incheie si cu podcastul cu interviul Simonei de dupa Victoria de la Montreal.

 

1583
2018 French Open - Day FourteenLectia acestui week end: Intre Simona Halep si un meeting in alb –

Lectia acestui week end: Intre Simona Halep si un meeting in alb –

 

Doua dintre cele mai frumoase imagini din finala castigate de Simona Halep la Roland Garros au fost din loja staff-ului ei.

Simona a urcat agila pana in tribune ridicata pe brate inclusiv de un jurnalist, pentru a se imbratisa cu echipa si familia.

Si am vazut in imbratisarea cu antrenorul Darren Cahill atat de multa pretuire, dragoste, emotie continuta incat multora dintre noi ne-au dat lacrimile. Simona si-a ascuns capul in umarul antrenorului, a strans tare tare ochii ca sa nu iasa nicio lacrima, dar amandoi – si ea si Cahill – erau profund emotionati. Numai ei stiu cate sacrificii, cat efort supraomenesc, cata ambitie si vointa sa afla pe drumul acestui succes.

Cateva clipe mai tarziu si doua trepte mai sus, a fost o imbratisare in trei cu mama si tatal ei. S-au tinut strans, toti trei, fara cuvinte, pret de cateva secunde si – desigur – noi am mai avut cateva lacrimi.


Nu a fost nimic ostentativ acolo, desi Halep avea dreptul sa faca orice tumba voia ea in tribune pentru ca era marea castigatoare; era insa modestie, bucurie intensa dar manifestata moderat la exterior.

Cand priveam imbratisarea dintre Simona si Darren (care a fost de altfel si cea mai lunga) m-am gandit ca femeia aceasta tanara e extrem de introverta, iar imbratisarea aceea e cea mai puternica declaratie de multumire, de iubire si de respect pentru omul care a ajutat-o sa se slefuiasca.

S-a bucurat cu atat de multa decenta si atat de multa modestie, incat m-a facut sa ma gandesc la o educatie regala.

Nici nu stiu cum am putea invata si noi asta de la ea, care ne laudam pana la cer si inapoi cu nimicuri in fiecare zi, dar mi-as dori foarte mult sa putem sa avem toti aceasta decenta. Mi-as dori sa invatam sa luptam pentru visurile noastre, neasteptand sa ne faca altii viitorul sau succesul. (neasteptand inclusiv sa voteze altii pentru noi)

Femeia aceasta tanara (tot imi vine sa spun fata aceasta, dar ea e o femeie frumoasa, minunata) si-a construit singura succesul, n-a asteptat nicio clipa sa o ajute cineva, nu s-a vaitat de nimic; cand au certat-o altii pentru ceea ce-si imaginau ei despre cum ar trebui sa fie drumul sau, a tacut si a mers mai departe. A intrat in istorie pe munca si pe sacrificiile ei, impotriva oricarei piedici naturale (cum ar fi faptul ca s-a nascut intr-o tara care n-are nici macar o arena de tenis pe zgura in care sa intre 5-10000 de spectatori).

Am prieteni francezi care mi-au spus ca au plans dupa Victoria lui Halep. I-am intrebat de ce (daca plangem noi romanii, inteleg, e “a noastra” – Halep, nu Victoria) – Mi-au spus ca au plans pentru ca era foarte multa emotie in ceea ce vedeau pe ecran, au plans pentru bucuria si efortul ei.

Dar daca va amintiti, totul in exprimarea Simonei Halep a fost foarte continut; chiar si cand i-au dat lacrimile la intonarea imnului si tinea trofeul in brate, si-a trait intens emotia discret, cu privirea in jos, aproape muscandu-si buzele.

Marea lectie a acestui week end e despre sinceritate, modestie si perseverenta.

Nu ajuta pe nimeni sa urli ca ai succes, ca ti-ai indeplinit planul la hectar – cand si tu stii, dar si cei care iti asculta urletele, ca e o minciuna. Nu vei emotiona si motiva pe nimeni daca nu esti sincer, autentic.

Intr-o tara a formei fara fond, domnisoara Halep a redat continutul modestiei ca model pentru ceilalti. Se poate sa ai succes daca esti din Romania, dar trebuie sa muncesti mult, sa nu lasi sa te doboare  cei care te critica, sa nu te lauzi fara rost, sa faci sacrificii si sa stii sa ramai modest.

Halep e numarul 1 in lume, cea mai buna jucatoare din lume, si e unul dintre cei mai modesti, introverti si discreti oameni pe care-i avem in spatiu public. Ce invatam din asta?!

darren cahil simona halep halep_1-roland garros 2018 halep-3

41740
culori1Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Ce-i face pe marii campioni sa fie The Greatest?

Sunt oameni care se confrunta cu durerea, fizica si emotionala, cu o rata mult mai mare decat media. De cele mai multe ori vorbim de tineri, chiar adolescenti, care dupa ani de munca imensa rateaza intr-o mare competitie si reusesc cumva ca in doar cateva zile sa-si gaseasca motivatia sa se intoarca la antrenamente ca sa lupte pentru o victorie mare.

Noi, oamenii care nu suntem The greatest in niciun domeniu de activitate, ne uitam la ei cu admiratie si proiectam vietile noastre pe infringerile si/sau victoriile lor .

Rareori ne gandim:  daca un copil de 17-20 de ani gaseste resurse sa o ia de la capat, eu de ce nu pot? Ce are el/ea in plus fata de mine? Sau suntem din acelasi aluat iar eu sunt mai rasfatat(a) si imi caut scuze sa nu muncesc la fel de determinat pentru visul meu?

Cineva mi-a spus – poate ca ei (campionii) au un destin mai bun – si m-am gandit: Pe bune?! Adica dam vina pe altii (e sportul nostru national, invatat de la politicieni), chiar si cand altii e o notiune abstracta precum “destin” pentru faptul ca nu muncim noi constant si cu determinare, cu propria persoana pentru a fi mai buni?!

*

De felul meu sunt o persoana disciplinata, care se simte confortabil cu un to do list pe care sa-l urmareasca. As putea spune ca, intr-unele momente, am chiar un temperament/caracter autist: procedurile imi dau confort, lucrurile noi ma incurca. Am invatat sa ma uit la mine cu atentie, am invatat sa-mi corectez multe dintre aceste momente de autism social, dar am un confort (poate ca vine din increderea in sine) care ma face sa nu-mi pese de gura lumii si sa ma ghidez dupa ceea ce simt ca e bine sau ceea ce-mi spun ca e bine oamenii in care am incredere. Sa caut mereu drumul meu, in liniste, chiar daca e greu de parcurs.

 Am observat ca, la intervale regulate de timp (care se masoara in ani), mintea mea are nevoie de antrenamente pentru a fi mai motivata, mai concentrata, pentru a invata sa (re)elimine elementele nocive care m-au indepartat de la claritate.

Nu vorbesc aici de exercitiile de meditatie care ajuta la curatarea zilnica a creierului, pe astea le fac, dar dincolo de ele, pentru ca – dupa reperele mele – mi se pare ca uneori ajung sa cobor ritmul la ceea ce am de facut pe o durata mai mare de cateva saptamani (pentru ca ma fura viata cu toata avalansa de informatii si de tentatii), simt nevoia de noi “antrenamente”.

Asa am ajuns in decembrie sa caut ce ii motiveaza pe sportivi, cum functioneaza mintea lor, ce exercitii mentale fac. Pe drumul acesta am ajuns si la o carte care se numeste The Greatest , scrisa de unul dintre cei mai mari cronicari sportivi ai momentului, Matthew Syed

Eu am citit-o in engleza fara sa stiu ca exact in ianuarie apare si la noi. O gasiti la editura Publica (Cei mai buni. Cum să atingi perfecțiunea în sport), m-am uitat putin pe traducerea ei pentru ca intre timp am daruit-o pe cea primita de la editura, si e foarte frumos tradusa.

Las mai jos cateva ganduri din carte care sper sa va motiveze si sa va faca sa va ganditi la propria performanta (ca e vorba de croitorie, de reparat masini sau actorie) si la cum poate fi ea imbunatatita.

(cum pe drumul meu pentru a ma remotiva si a-mi regasi ritmul am ajuns si la o doamna care a facut exercitii mentale pentru sportivi si a lucrat cu Ivan Lendl si Andy Murray pentru a avea concentrarea si determinarea sa fie nr 1 in tenis, dar si cu alti campioni olimpici, la sfarsitul acestui articol las un exercitiu pentru antrenarea atentiei si concentrarii care e util de facut dimineata inainte de a va da jos din pat)

 Exemplele pe care le dau mai jos sunt in engleza pentru ca mi-a fost mai usor sa le au din versiunea ebook pe care am citit-o.

cei-mai-buni-matthew-syed-editura-publica_1

Federer despre rutina zilnica de dinaintea unei final de Grand Slam, rutina care-l ajuta sa nu puna presiune pe el si sa-si faca treaba cat mai bine.

‘The strange thing is that I was always incredibly nervous on the morning of a grand-slam final. At Wimbledon, I would often wake up at five thirty a.m., my body pumping with adrenalin. My mind would be racing. I had a terrible fear of failure. I lost a few times in grand-slam finals and it sucked. The hard truth is that nobody cares about the loser. It was the fear of failure that drove me. ‘But something would happen when I walked on to play at two p.m. Suddenly I felt in control. In control of myself, in control of my emotions, in control of the crowd. I was comfortable. My head would clear out all the other stuff and focus on something incredibly simple. I would lose myself out there. The best way to describe it was like the body taking over the mind.’ It is a revelatory phrase. I ask how easy it was for the mind to cede control to the body. ‘You need confidence to be able to do it,’ he says. ‘Don’t get me wrong. Before that second-serve ace, I was nervous as hell. During matches, I would get feelings of anxiety. But the act of playing would free my mind: when I toss the ball up, my arm swings and my body takes over. It just clicks. It’s about repetition as a kid; it’s about good technique; it’s about having everything in place. It’s about confidence and muscle memory. It’s the 10,000 hours.’

Despre ratare, infringere, nereusita

Failure is generally considered a pejorative. It has profoundly negative connotations. But, to Coleman, it has a very different meaning. ‘I’m not afraid to fail,’ he said. ‘Everybody fails. I have had more failures than I’ve had success.’ His point was simple and powerful. Failure is central to life and learning. It is how you grow, develop, and ultimately flourish. As Michael Jordan, the basketball ace, once put it: ‘I fail. But that is why I succeed.’ If failure is stripped of its negative associations, if it is no longer an indictment of who you are, but an opportunity to learn, what reason is there to be fearful? If football is a game of expression, and you accept the mess-ups that are inherent to any creative enterprise, why freeze at the point of executing a pass? And if you are with a group of like-minded people, cohesive and strong, united in resolve and ambition, why worry what the media might say if things go wrong?

Despre personalitate si caracter

Most of us are, to use a term from economics, risk-averse. We avoid risk, we try to live our lives by minimising its influence, we hedge our bets. That is why there is rather a large sector of the economy known as the insurance industry and why we hike millions of pounds into its claws. But it is also why we are mesmerised, at some profound level, by those among us who embrace uncertainty, who take the daring course, who risk the world to gain the world.

(…)

Most of us think we are better than we are. In fact, the tendency is so powerful that psychologists have given it a name: illusory superiority.

In Being and Nothingness, Jean-Paul Sartre wrote that the vast majority of us are inclined to misgauge the calculus of risk. We fear to step outside the comfort zone because of a morbid trepidation of what might lie beyond, when the unspoken reality is that, whatever we do, however much we insure and barricade ourselves in, the existential endgame is always the same. ‘Fear?’ he wrote. ‘If I have gained anything by damning myself, it is that I no longer have anything to fear.’

The phenomenon of illusory superiority is not, by any means, all bad. When we rate ourselves highly, we tend to become more positive, optimistic and resilient, as Martin Seligman, the psychologist, has noted. But when we are overlooked, it can lead to a sense of injustice that can be destructive. Every now and again, isn’t it worth accepting that we failed to make the cut, not because the boss or selector is a raving lunatic, but because we were not good enough? This means that, instead of stewing or, worse, quitting, we find new ways to improve.

 

Despre smerenia de a o lua de la capat

I remember talking to David Beckham about when he was out of favour at Real Madrid under Fabio Capello. Many felt that the Italian had made a mistake by dropping the midfielder, and it would have been easy for Beckham to have regarded the decision as prejudicial. He was wealthy, famous, popular, and could have coasted through his remaining months at the Spanish club before joining Los Angeles Galaxy. In extremis, he might have had a slanging match with his coach. Instead, he forced himself to accept that Capello was doing what he thought was best for the team, which was the first step in trying to convince the coach to change his mind. ‘I knew that Fabio wanted the club to do well, and that the best way to get back into the team was working harder, showing my stuff on the training pitch, giving it everything,’ Beckham said. A few weeks later, Capello, an arch rationalist, performed an about-turn. ‘I started to see that he was working hard and this week he has trained perfectly,’ the coach said. ‘He was better than good. He has behaved like a great professional . . . the only thing that has influenced my decision is the work that Beckham has put in. This is not about the players saying they want him back in the squad and nor do I think that my decision to recall him undermines my authority.’

Despre puterea subconstientului… si de ce e nevoie sa-ti exersezi mintea ca sa lasi subconstientul sa te conduca in unele momente.

The power of the subconscious has much to do with the basic architecture of the brain (according to neuroscientists, the subconscious can process up to 11 million bits of information per second while the conscious mind can only process 40), but it can also be gleaned from the testimony of top performers. When a sportsman (or, for that matter, musician) is at peak performance, the conscious mind is often very still. Very serene. Rather, it is the subconscious competence, built up over many years of practice, that is given full rein. There is a gargantuan amount of processing going on, and a huge amount of effort, but it is all taking place beneath the radar of conscious awareness. The zone in sport, rather like the state of Zen, can be compared to a duck gliding effortlessly across the water while its legs are going like the clappers.

Si citatul meu preferat din carte, care apartine unui mare fotbalist si antrenor, Jonatan Cruyff, si care se potriveste minunat oricarei activitati daca vrei sa fii printre cei mai buni. Si mai ales se potriveste cu aceste vremuri in care cei mai multi cauta victoriile pe scurtatura, cu cat mai putina munca, daca se poate cumparandu-le, imitind forma si uitand continutul.

Winning is just one day, a reputation can last a lifetime,’ Jonatan Cruyff said. ‘Winning is an important thing, but to have your own style, to have people copy you, to admire you, that is the greatest gift.’

*

Mai jos unul dintre cele 36 de exercitii faimoase ale coach-ului pentru campioni B Alexis Castorri. (am primit cartea ei zilele trecute, am comandat-o la un anticariat din America pentru ca nu a mai fost editata din 1992 si am sa revin cu un nou articol despre exercitiile ei).

Prin acest text nu vreau sa spun ca trebuie sa faceti asa, sa urmati pasii acestia, sa faceti exercitii de motivare sau de activare a memoriei si concentrarii. Vreau doar sa pun in fata, in spatiul public, si o alta perspectiva despre nereusitele noastre ca societate. Daca toti ne-am face mai bine treaba, cat mai bine si mai etic, in dreptul nostru, lumea s-ar schimba din interior.

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre.

mental aerobics Alexis Castorri

 

 

6076
halep brd openFamilia Halep si trei secvente din ziua finalei la BRD Open Bucuresti

Familia Halep si trei secvente din ziua finalei la BRD Open Bucuresti

Ieri a avut loc la Bucuresti finala BRD Open – un turneu WTA – singurul mare turneu de tennis pe care-l mai avem in Romania ( Ion Tiriac a anuntat ca a mutat la Budapesta turneul similar pentru barbati)

Am fost la finala si m-am bucurat sa fiu martora urmatoarelor secvente.

*

La intrarea din Doctor Lister, mama Simonei Halep discuta cu unul dintre paznici, foarte politicoasa, cu o voce calma si distinsa, ca si-ar dori sa iasa din arena ca sa le dea cateva bilete unor tineri care o asteptau 10 metri mai in fata, dincolo de poarta.

Paznicul o recunoscuse si ii spunea ”da, doamna Halep, nu e nicio problema”, dar dansa – cu mult bun simt – a tinut sa mai precizeze o data ca are invitatie, doar iese sa -i ajute pe cativa prieteni de familie.

Le-a dat tinerilor biletele (erau toti de varsta Simonei), apoi a intrat in arena multumindu-i inca o data paznicului ca a lasat-o sa faca asta.

Mai tarziu am vazut-o in capatul unei alei care mergea la tribuna A (unde aveau o loja) asteptand la umbra sa-si intampine invitatii.

*

La meci in tribune a fost iures, galerie pentru Simona cu pancarde si urale (ce-i drept si scorul a fost de ajutor 6-0, 6-0). Dupa meci imediat a venit nebunia autografelor. Cum programul Simonei era foarte strans (avea de dat interviuri in calitate de castigatoare, conform contractelor organizatorilor) nu a fost timp pentru autografe foarte multe. Chiar si asa, o mare parte din public a urmat-o pana la vestiare, iar cand jucatoarea a disparut, a ramas in vizor antrenorul ei de la acest meci, Daniel Dobre. Copii cu lacrimi in ochi se rugau de el sa -i ajute sa aiba un autograf de la Simona.

Ceva mai in lateral, alti copii se fotografiau cu tatal Simonei.

Si, in efervescenta aceea de a avea ”ceva legat de Simona” pe care  o vedeam la spectatori, ma gandeam ca daca 10% dintre copiii care plang astazi dupa un autograf vor face sport,  e un mare pariu castigat. Fata asta, care munceste de la 6 ani, si-a depasit cu mult conditia de sportiva care a facut totul pe cheltuiala ei pentru ca a influentat multe multe vieti.

*

La cateva minute de la terminarea meciului, cand Simona intrase la recuperare, Virginia Ruzici – managerul Simonei – a venit pe aleile complexului de tenis cautandu-i pe cei care au facut galerie foarte organizati, cu pancarde si steaguri. S-a dus la ei si le-a multumit personal. Cativa copii s-au fotografiat cu ea, altii i-au cerut autografe. Le-a zambit si a avut o vorba buna pentru fiecare, apoi s-a retras in vestiarul sportivilor cu discretia cu care aparuse.

*

Sunt cateva secvente care vorbesc despre lumea din jurul Simonei Halep.

later edit, dintr-un comentariu care a venit pe facebook:

Daniela Sima ·

As mai adauga ca Simona a strigat celor care o asteptau ca se intoarce pt poze si autografe si ca a stat apoi pana cand toata lumea a obtinut poze, autografe si imbratisari de la ea. Practic, a stat cu multimea ce a asteptat-o mai mult decat a durat meciul :).

*

Bonus, o secventa din public, in timpul meciului.

In tribuna la finala BRD Bucharest Open o fetita de 3 ani avea o carte de colorat si statea cuminte cu cariocile ei. Venise pentru fratele ei, Andi, care avea 6 ani, juca tenis de un an si era fan Simona Halep. Erau cu mama, primisera o invitatie de un loc, asa ca stateau pe scari ca sa fie impreuna.
Fetita s-a jucat cu carticica ei de colorat pret de 2 ghemuri din setul 1 si apoi a intrebat:
– Cum o cheama pe fata care joaca cu Simona?
– Anastasia, i-a spus mama.
– Si cu ea cine tine? Daca toata lumea tine cu Simona? E si mama ei aici?

Femeia a incurajat-o explicandu-i ca sigur are pe cineva din echipa cu ea si ii face galerie, dar micuta, cu capul aplecat in cartea de desene, a zis super linistita, in timp ce servea Anastasia:

– Andi, sa nu te superi. Eu tin cu Anastasia astazi.

6379
emma stone steve carrelFilme despre mari tenismeni- Shia LaBeouf e  John McEnroe, Emma Stone in Billie Jean King  si Steve Carrel e Bobby Riggs

Filme despre mari tenismeni- Shia LaBeouf e  John McEnroe, Emma Stone in Billie Jean King  si Steve Carrel e Bobby Riggs

La anul vom avea doua filme artistice care readuc in prim plan biografiile unor mari tenismeni, semn ca tenisul a devenit un sport foarte iubit la nivel global si ca sunt multi iubitori ai acestui sport care s-ar putea duce la cinematograf.

*

McEnroe LaBeouf Ieri la Cannes, Shia LaBeouf a dezvaluit ca in urmatorul film pentru care a semnat un contract va juca rolul lui John McEnroe, unul dintre cei mai faimosi jucatori de tenis ai anilor 80.

Filmul in care LaBeouf il interpreteaza pe McEnroe se va numi McEnroe/Borg si va vorbi despre rivalitatea dintre John si Bjorn Borg. Inca nu se stie cine va interpreta rolul rivalului lui McEnroe si nici ce alti tenismeni mai apar in film. Teoretic si personajul lui Ilie Nastase trebuie sa fie pe acolo:)

Se stie insa ca Stellan Skarsgard il va interpreta pe antrenorul lui Borg, Lennart Bergelin, si ca filmarile vor incepe in primavara anului viitor.

mcenroe borg

 

Anuntul a venit dupa ce in urma cu cateva zile, legendara jucatoare de tenis, Billie Jean King a postat o fotografie de la filmarile peliculei Battle of the sexes, despre povestea unui meci legendar din 1973.

emma stone steve carrel

 

In 1973, un fost jucator de tenis atunci in varsta de 55 de ani, Bobby Riggs, a spus ca el poate invinge jucatoarea de pe locul intai in clasamentul mondial si ca femeile joaca mult mai prost decat barbatii.

Billie Jean King a raspuns provocarii, imediat dupa ce a castigat Wimbendon-ul, si l-a invins pe domnul  Bobby Riggs cu 6-4, 6-3, 6-3, castigand un premiu de 100.000 de dolari si declansand o polemica mondiala despre egalitatea de sanse intre sexe.

Battle of the sexes va avea premiera anul viitor si ii mai are in distributie pe Alan Cumming, Andrea Riseborough si Elisabeth Shue .

Cert este ca la Hollywood actorii invata zilele astea sa tina corect o racheta de tenis si chiar numele loviturilor.

1671
tennis si muzicaFunny: tennis si muzica clasica, sau muzica pop

Funny: tennis si muzica clasica, sau muzica pop

intr-o perioada cu multa muzica clasica la noi, cu mult tennis la ei (americani), cu o finala intre super grei in seara asta, o fotografie poezie – un photoshop desigur realizat de unul dintre fanii tenisului.

Novak Djokovic, Roger Federer, Andy Murray si Rafael Nadal – grupul celor patru – un cvartet de instrumente cu corzi, altfel:)

tennis si muzica

*

desigur, exista si varianta pe muzica pop, cu o trimitere la Beatles

beatles-tennis

 

dar si versiuni care fac spoof dupa comediile din alte vremuri

tennis funny

 

1128
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!