tiff - Blogul Cristinei Bazavan

6 years ago

(interviu) Nespresso TIFF Lovestories: Jean Michel Bernard, compozitorul care e iubit de Martin Scorsese si Michel Gondry –

Compozitorul si pianistul Jean Michel Bernard stie pe propria piele importanta schimbului multicultural in activitatea unui artist: traieste intr-o familie multiculturala. Sotia e americana, au doi copii cu care vorbesc alternativ cand franceza, cand engleza. In plus sotia e vorbitoare de japoneza si rusa.

Asa ca prezenta sa la TIFF 2019, in cadrul Sezonului Romania-Franta a fost o continuare naturala a stilului sau de viata.

Bernard, care are o nominalizare la Oscar pentru muzica fimului HUGO, regizat de Martin Scorsese, are o cariera impresionanta ca muzician de jazz, compozitor, producator si realizator de muzica de film. La TIFF a sustinut un concert cu muzica de film pe care a creat-o, iar participarea sa a fost cumva in oglinda cu cea a unuia dintre cei mai apropiati colaboratori ai sai – Michel Gondry.

Ambii invitati ca parte din Sezonul Romania-Franta, un cadou al sezonului pentru cinefili, Gondry si Bernand au fost cumva copertele festivalului. Gondry a fost prezent in primele zile cu filmele sale, dar si spectaculoasa instalatie Fabrica de Filme, in timp ce Bernard a incheiat festivalul si a participat la gala finala.

Iata un interviu cu Jean Michel Bernard, realizat cu sprijinul organizatorilor Sezonului Romania-Franta. Un interviu pe care l-am insotit si de cafeaua mea Nespresso – cafeaua oficiala a TIFF, si anul acesta.

“Eu vin dintr-o familie de muzicieni amatori. Tata canta la modul amator la pian foarte mult jazz, bunica cumpara kilograme de muzica si ascultam zeci de discuri in familie. Suntem trei frati, iar fratele meu mijlociu, care e mai mare cu 10 ani decat mine, canta si el jazz.

Am trait intr-o familie in care era muzica peste tot, dar nu la modul profesionist. Aveam pian acasa si inca de mic am inceput sa apas pe clape pentru ca incepusem sa vad cum se face si sa prind dintre melodii. Putin mai tarziu au descoperit ca am auz perfect si am ajuns la conservator la 6 ani si jumatate.”

A fost greu pentru dvs. sa invatati disciplina de a canta la un instrument la o varsta atat de mica?

(rade) Nu eram precum muzicienii asiatici de astazi. Nu eram atat de virtuos precum copiii asiatici care pot la 5-6 ani sa cate sonate de Chopin, lucrari de Mozart, uneori coordonandu-se cu orchestra.

De fapt eu n-am fost niciodata disciplinat, pentru ca eram rasfatat si privilegiat. Nu a trebuit niciodata sa muncesc mult la pian pentru ca prindeam repede si invatam doar inainte de examene. Dar mi-a placut muzica foarte mult si m-am jucat mult cu ea.

Bine, peste ani cand am ajuns la o cariera internationala, a trebuit sa recuperez partea de disciplina si sa invat si sa repet cat mai mult. Asa ca am muncit mai mult cand am devenit adult, decat in copilarie cand invatam alfabetul muzical.

La 20 ani aveati un job foarte spectaculos: ii inlocuiati pe marii pianisti din cluburile de jazz din Franta cand acestia nu mai voiau sa cante intr-o seara. Cum ati ajuns sa avei job-ul asta?

Am crescut in nordul Frantei, am fost la Bordeaux la conservator. Joia luam trenul si mergeam la Paris ca sa ma distrez in cluburile de jazz, cantam cate putin, ma simteam bine, dar si invatam in acelasi timp.

Apoi m-am mutat la Paris pentru Master si deja cunosteam oamenii si am inceput sa fiu chemat sa cant in aceste cluburi de jazz.

Si nu aveati emotii ca trebuia sa-i inlocuiti pe marii muzicieni?

Am avut emotii cand a trebuit sa cant in fata lui Ray Charles, dar cand obtineam joburile astea era ceva natural. Primeam un telefon de la proprietarul clubului, imi spunea ca e o seara libera in program si ma intreba daca nu vreau sa cant eu…

Si cum a fost cu Ray Charles?

Asta e o poveste lunga si frumoasa. Cand Ray Charles a avut de sustinut un concert mare la L’Olympia in Paris i s-a intamplat o nefacuta: intreaga orchestra cu care trebuia sa cante a pierdut avionul. Producatorul show-ului s-a gandit sa nu anuleze spectacolul, sa beneficieze de cei trei muzicieni care erau cu Ray deja in Paris si sa mai completeze macar cu unul. Il intalnisem pe acest producator cu un an inainte cand fusesem invitat sa dirijez orchestra festivalului San Remo si ne inteleseseram foarte bine, asa ca m-a sunat si m-a intrebat daca nu vreau sa vin sa dau o proba in fata lui Ray Charles ca sa cantam impreuna.

Acolo am avut emotii!! Dupa ce am trecut proba cu Ray, a trebuit sa le castig increderea muzicienilor americani care se gandeau “cine naiba e francezul asta care a aparut printre noi?!” Am repetat impreuna, le-am castigat increderea si concertul de la Paris a fost foarte indragit. De fapt, a fost un succes atat de mare ca am plecat in turneu mondial un an in aceeasi formula. Ultimul spectacol a fost in Australia, avandu-l in deschidere pe Bob Dylan. Ceva incredibil pentru cineva care in copilarie asculta impreuna cu fratii sai discurile cu Ray Charles.

O intamplare din categoria nimic nu e imposibil.

Da. Astazi obisnuiesc sa le spun studentilor ca te pregatesti o viata intreaga pentru cateva clipe in care un tren face statie in fata ta. Il prinzi, ti se poate schimba viata. Daca-l ratezi, e doar vina ta, ca n-ai fost suficient de bine pregatit. Dincolo de deschiderea profesionala care a urmat dupa acest concert, pentru ca producatorul respectiv a facut si un album cu mine, prietenia pe care am dezvoltat-o cu Ray Charles, o relatie tata-fiu, e nepretuita pentru mine. Ray era un om minunat pana… greseai ceva in muzica. Atunci nu-ti accepta nicio scuza.

Sa vorbim putin de muzica de film. Dincolo de povestea filmului care da o directie pentru muzica care urmeaza sa fie scrisa pentru un film, cat de diferit a fost sa lucrati cu Martin Scorsese comparativ cu lucrul alaturi de prietenul dvs. Michel Gondry?

Marty e un artist care stie in detaliu ce vrea, care are o cultura muzicala gigantica, un artist care nu se teme sa utilizeze muzica la intreaga ei valoare in filmele sale, spre deosebire de regizorii tineri de acum. Muzica genereaza o anume teama in mintea unui regizor, pentru ca ea e independenta, isi e suficienta, poate crea singura o poveste si o imagine. Asa ca, pentru a avea relaxarea sa pui muzica in film, iti trebuie o cultura importanta si a filmului si a muzicii.

Si am sa dau un exemplu foarte exact. In Hugo e o secventa in care Sasha Baron Cohen intalneste o florareasa in gara, iar spectatorii aud pe fundal un cantec francez foarte vechi care se numeste Si tu veux Marguerite. Marty a vrut ca acel cantec – care se aude foarte in departare pe fundal – sa fie cantat de un copil si trebuia sa aiba atmosfera dintr-un anume film de Jean Renoir… Nu i-am spus niciodata, dar l-am pus pe copilul meu sa inregistreze acest cantec ca sa fie cat mai apropiat de ceea ce isi dorea Marty. Si cum spuneam, e o piesa care se aude foarte in departare.

Prin comparatie, Michel care e si el muzician, stie ce vrea, dar merge intr-o zona mai libera. Pentru La science des reves, care nu a fost un blockbuster, dar a devenit un film cult, am avut sansa sa ma lase sa fac o parte din muzica inainte de filmari… Iar aici am o poveste care seamana cu povestea cantecului tema din Titanic pe care James Cameron nu l-a vrut intial. Producatorul muzical a chemat-o pe Celine Dion, a inregistrat cantecul si cand Cameron l-a auzit, si-a schimbat parerea. Tema din La Science des Reves nu a fost acceptata initial (rade).

Morala acestor povesti este ca nu trebuie vazut compozitorul muzicii ca pe un prestator de servcii, el e parte din creatia intreaga a filmului.

Prin perspectiva profesorului care sunteti, ce i-ati spune elevului Jean Michel Bernard de la 12 ani daca l-ati intalni azi?

(Rade) I-as spune ca va veni o vreme cand va avea o multime de facilitati pe care nici nu si le imagineaza. Pentru ca, vedeti dvs., am cantat foarte multi ani la pian, am devenit copil artist pe un Steinway…

Dar astazi copiii muzicieni, chiar si proprii mei copii, nu mai simt nevoia sa mearga la conservator, nici nu mai e nevoie de asta. Le place muzica, nu i-au in discutie daca sunt sau nu capabili de performanta, dar nu ii mai obliga nimeni sa faca solfegii si sa exerseze in fiecare zi.

Cred ca un profesor poate sa distruga partea creativa a unui copil. Cand eram tanar am predat ca sa pot sa am un ban in plus, dar am fost un profesor teribil pentru ca nu eram pregatit sa inteleg copiii. Cred ca atunci cand dai de un copil talentat si pasionat de muzica, trebuie sa te porti cu el ca si cum ar fi o mare comoara.

Nu mi s-a intamplat nimic rau in copilarie cu vreun profesor, dar astazi daca ma intalnesc cu orice copil talentat il pretuiesc ca pe o comoara foarte rara.

Prezenta mea la TIFF2019 a devenit deja o traditie, la invitatia Nespresso, care este un sustinator al festivalului de la Cluj de 4 ani, fiind de altfel implicat in sustinerea si promovarea Festivalului de Film de la Cannes si a altor festivaluri importante.

Incepand de anul acesta, Nespresso are, in cadrul TIFF, si un VIP Lounge dedicat, cu diferite activitati proprii (spre exemplu, MasterClass-uri despre universul cafelei, workshop-uri pe diferite teme etc.), dar este si un spatiu perfect pentru a-ti incepe ziua savuros sau pentru a-ti seta diferite intalniri.

Clujeni (si nu numai), vineri va invit la un date cu un twist in VIP LOUNGE NESPRESSO :)

diverse

6 years ago

Clujeni (si nu numai), vineri va invit la un date cu un twist in VIP LOUNGE NESPRESSO :)

In acest an la TIFF v-am pregatit o surpriza care va fi plina de emotii si gusturi alese.

Ideea a fost a mea, ma ajuta simpaticii de la Nespresso sa o pun in practica. M-am gandit ca se potriveste cu vremea care se anunta la Cluj, dar si cu dorinta mea de a ma intalni cu o parte dintre cei din Cluj care ma citesc (multumesc, multumesc, multumesc) si imi mai scriu cate un mesaj.

Mai exact: va invit vineri, 7 iunie, intre 13.00 si 15.00 la un date cu mine:) in Piata Unirii, sus in VIP Lounge Nespresso, sa povestim despre filmele voastre preferate. Si filmele mele preferate.

L-am rugat pe Alin Dorobantu, coffee ambassador Nespresso, sa intre in joc, alaturi de noi.

Asculta conversatia noastra, intelege ce film ii place fiecaruia, isi face o idee din conversatie cam ce temperament suntem si… ne sugereaza pe loc un sortiment de cafea, in functie de ce intuieste despre noi.

Pe mine ma stie Alin de multi ani, o sa fie mai simplu, oricum cred ca poate sa afle repede ce cumpar din boutique-ul Nespresso, dar nu o sa-i spun nici eu filmul meu preferat din toate timpurile ca sa-l provoc la fata locului.

Colectia de povesti pe care ni le spunem, as vrea sa o pun pe blog, daca imi dati voie. Nu conteaza daca ploua, pentru ca avem totul acoperit … va fi chiar mai simpatic pentru ca ne vom incalzi cu o cafea (avem suficiente sortimente, cu diferite origini si profiluri aromatice, din care sa alegem) si povesti cool.

Sunt sigura ca va fi o experienta multisenzoriala de neuitat, voi fi foarte bucuroasa si emotionata sa va intalnesc si va astept cu mare, mare drag.

Pe vineri, 7 iunie, la in VIP Lounge Nespresso, sus, de la ora 13.00 pana la 15.00 cand Nespresso participa la aceasta mica bucurie si rasfat si asorteaza cate o cafea personalizata cu filmele noastre preferate.

Multumesc frumos Alin Dorobantu si Nespresso ca ati intrat in jocul meu.

De vazut cu copiii: Strajerii, primul film cu si despre copii de dupa Revolutie –

filme simpa

7 years ago

De vazut cu copiii: Strajerii, primul film cu si despre copii de dupa Revolutie –

Fiecare generatie de copii a avut filmul ei. Noi am trait cu Ciresarii si Toate panzele sus.

Dar de mai bine de 20 de ani copiii nu mai aveau un film romanesc pe care sa-l urmareasca pas cu pas, sa creasca alaturi de eroii lui, sa invete lucruri simpatice din el, sa preia din aventurile lui pentru a le pune in practica in curte sau in spatele blocului.

Cred ca la asta s-a gandit si regizorul si producatorul Liviu Marghidan cand s-a apucat de proiectul Strajerii.

A luat 19 copii, trei actori profesionisti, i-a dus intr-o ”tabara” in padure si le-a dat zilnic cate o provocare pe care a filmat-o, apoi a lasat chimia naturala a copiilor sa-si faca treaba …

Sigur ca pentru copii s-a facut casting, ca a fost un scenariu (sau rama, structura lui), ca s-au tras multe duble pentru unele situatii cand copiii au fost ”promptati” sa spuna putin altfel niste replici, dar filmul nu a respectat modul de lucru standard, a fost mai aproape de un reality.

Rezultatul? Un film despre o excursie in padure in care un copil se pierde, despre gastile dintre fete si baieti, despre aventura prin padure cand te descurci doar cu o busola, fara alta tehnologie.

Iar printre replici, mici invataminte de viata, despre protejarea mediului, despre prietenia, grija si respectul fata de celalalt.

In film joaca si Filip, baiatul producatorului Ada Solomon, si Stefan – baiatul regizorului Tudor Giurgiu, dar si copii care nu mai fusesera pe un platou de filmare.

Cum sunt copiii prietenei mele Anamaria Nicola, Ilinca si Andi.

(Ilinca Nicola, Vasile Calofir si Stefan Giurgiu)

Amandoi au fost la casting dupa ce mama lor a vazut anuntul pentru film pe facebook. Au luat probele si s-au mutat 10 zile in natura. A fost pentru prima data cand dormeau la cort fara parintii lor, cand a trebuit sa se spele singuri in rau.

Cand vorbesti cu ei despre aventura la primul lor film, totul pare ca a fost o joaca. Si-au facut prieteni, gasca fetelor a dominat-o pe cea a baietilor etc etc.

”In prima seara mi-a fost mai greu ca mi-era foarte frig la picioare si nu stiam ca ma dureau din cauza asta,” isi aminteste Andi – 9 ani – care e un foarte mare fan al sporturilor si al stiintelor, stie povesti multe despre marii inventatori ai lumii, dar poate oricand sa comenteze ca un profesionist orice meci de fotbal. (chiar exerseaza acasa pe tema asta si, desigur, acum in perioada CM nu prea a ratat meciuri).

”Nu am vazut tot scenariul, veneau idei de actiuni si spuneam ce simteam noi. Liviu ne mai punea ”acum tu trebuie sa-i zici lui X ceva”, asta era tot. In rest era ca o tabara normala”, spune Ilinca – 11 ani -pentru care aventura la acest film a insemnat si o noua idee de cariera: vrea sa se faca actrita la Hollywood. Anul trecut in perioada in care filma Strajerii a fost ziua ei de nastere, implinea 10 ani si a fost prima aniversare pe care a facut-o fara parinti. I-a placut insa pentru ca… ”era pe platourile unui film adevarat”.

Ce-a fost cel mai greu?

(Andi Nicola, intr-o secventa din film, alaturi de ceilalti copii)

”Cel mai enervat lucru era ca trebuia sa repetam de mai multe ori aceeasi secventa si ca trebuia sa tinem minte ce zisesem initial. A fost si un concurs de orientare pe munte, am urcat si am coborat un deal de mai multe ori, si cand am terminat am fost foarte obositi…”.

Viata de actor, chiar si cand e mai aproape de reality, e grea. Cu 19 copii care se distreaza non stop, una dintre cele mai grele secvente de filmat a fost cea in care e pierdut unul dintre ei.

De fiecare data cand se dadea replica – ”s-a pierdut Radu” – cineva radea sau il arata pe Radu unde se afla in afara cadrului.

Din perspectiva copiilor, filmarile – cu toate provocarile si efortul fizic – au fost mult mai simpatice decat munca pe care o au de facut acum: sa dea interviuri ca sa promoveze filmul. Spun ca asta e mai greu si ca nu le place, dar inteleg ca e parte din ”meserie”.

Din perspectiva adultilor… nu stiu ce sa zic:))). Sa stai cu 19 de copii mititei 10 zile, in padure, la cort, si sa-i pui sa faca niste lucruri repetitive la program fix 10-12 ore pe zi, fara ca ei sa se prinda ca e munca, mi se pare a fi magie.

Banuiesc ca Vasile Calofir si Florentina Tilea – actorii adulti care au stat cu copiii cel mai mult si n-au avut timp de odihna nici in pauzele de filmare pentru ca trebuiau sa faca in asa fel incat copiii sa nu se plictiseasca – au plecat cu mai putine kilograme in dotare si cu cateva fire de par alb in plus.

Dar stiu sigur ca astia micii ii iubesc foarte tare, ca ii considera prietenii lor. Si mi se pare minunat ca la varsta lor sa aiba un asemenea privilegiu si asemenea amintiri.

In vara aceasta se filmeaza Strajerii partea a II-a, de data asta au scenariu serios si au de invatat multe replici. Au crescut cu totii, s-au obisnuit cu camerele de filmat, in plus regizorul le-a descoperit temperamentele si poate sa scrie replici gandite pentru ei.

Daca aveti copii de 8-12 ani, duceti-i la acest film de vacanta. O sa se bucure, o sa invete cateva lucruri simpatice si vor creste odata cu cativa copii actori cu care se vor identifica de la an la an daca productia va continua.

E o vreme buna pentru cinematografia noastra care incepe sa produca filme pentru cat mai multe categorii de public.

Strajerii intra de maine, 25 iunie, in cinematografele din toata tara. Sa va duceti copiii la film.

In culisele TIFF cu un selector “10 pentru film”. Ce poti face ca sa fii in acest program? –

diverse

7 years ago

In culisele TIFF cu un selector “10 pentru film”. Ce poti face ca sa fii in acest program? –

De cativa ani aud des intrebarea “cum pot sa ajung si eu la “10 pentru film?” de la actori de toate varstele.

Asa ca m-am gandit sa –i intreb pe juratii care selecteaza actorii din programul “10 pentru film” care-i procedura exacta de selectie si cum, ca actor, poti face sa fii prezent in atentia juratilor ca sa te ia si pe tine in calcul.

“10 pentru film” e un program paralel in festival dedicat descoperirii unor noi actori (care au facut doar teatru) pentru viitoare roluri in cinematografie. Nimeni nu iti garanteaza ca, odata selectat in acest program, vei obtine imediat roluri, dar programul expune actorii de toate varstele unor experiente si workshopuri care le ofera informatiile de baza pentru a-si face viata mai usoara la intrarea in lumea filmului. Actorii prezenti in proiect se intalnesc cu directori de casting, cu producatori, cu regizori si descopera lucruri noi despre meserie, despre cum sa abordeze etapele meseriei lor in raport cu lumea filmului.

Anul acesta printre cei cu care s-au vazut actorii din “10 pentru film” au fost Vlad Ivanov, Cristi Puiu, Domnica Carciumaru (director de casting).

O parte importanta dintre actorii care au fost in acest proiect au ajuns apoi in productii HBO sau in filme pentru marele ecran (la o prima strigare – Vlad Balan, Silvana Mihai, Maria Obretin, Alex Voicu, Rares Andrici – dar sunt sigura ca sunt mult mai multi).

Care e procedura prin care un actor ajunge in acest proiect?

Este propus de unul dintre cei 7 selectori si votati de acestia impreuna cu un director de casting invitat, altul in fiecare an.

Cei 7 selectori sunt aceeasi in fiecare an, vin din domenii diferite si ar fi bine sa va imprieteniti cu ei pe facebook, daca sunteti interesati de program, veti vedea mai jos de ce.

Ce 7 selectori sunt Oana Stoica, Cristina Rusiecki, Iulia Popovici, Cristiana Gavrila, Razvan Penescu, Tudor Giurgiu si Ileana Cecanu (care coordoneaza si toate activitatile programului)

In 2018 invitatul special director de casting a fost Florentina Bratfanof.

Cum selectioneaza?

Pentru ca fiecare dintre ei merge des la spectacole de teatru in toata tara, fac propunerile in baza culturii lor generale si pregatesc pentru dezbaterea lor interna – votarea jurizarii – informatii despre ce pe care-i propun.

Razvan Penescu spune ca fiecare selector vine cu 8-10 propuneri la dezbaterea cu ceilalti. Intalnirea selectorilor are loc undeva la sfarsitul lui martie- inceputul lui aprilie, dar ei incep sa vada spectacole de teatru chiar in timpul editiei precedente de 10 pentru film.

Razvan a fost chiar in aceste zile de TIFF sa vada spectacole la teatrele din Cluj.

De multe ori, nici actorii, nici reprezentantii teatrelor nu stiu ca selectorii sunt in documentare in teatrul lor, dar… puteti sa –i invitati voi pe selectori sa va vada munca. Chiar daca va refuza o data, poate a doua oara vin.

Cand selectorii au remarcat o prestatie actoriceasca si ai ajuns pe lista lor scurta, incep sa-si faca prezentarea pe care urmeaza sa o prezinte celorlalti jurati.

Razvan Penescu spune ca nu stie sigur niciodata cine trece dintre propuneri pana nu voteaza fiecare jurat, ai sanse cu 2-3 voturi, dar stie cu maxima siguranta din experienta ca actorii nu ajung in dezbaterea lor, daca…

– nu au site personal sau pagina de Facebook sau macar o pagina personala decenta pe siteul teatrului / teatrelor la care joaca (sau au o multime de postări neinteresante de la “prieteni” care fac dificila cautarea celor postate de actorul respectiv sau nu au informatiile bine structurate si usor de gasit)

– nu au un CV scurt şi un CV lung disponibil la o cautare pe Google si / sau pe Facebook (sau le au, dar nu sunt actualizate in ultimele 3 luni sau nu includ lucrurile interesante pe care le-au făcut sau sunt scrise cu greseli)

– nu au un set de fotografii relevante din ultima vreme (sau au doar fotografii de la betii, de la prosteli cu prietenii, de la plaja)

– nu au cel puţin un fragment relevant dintr-o piesa sau dintr-un scurtmetraj recent care sa fie gasite la o cautare pe Google sau pe YouTube (un show reel ar fi mult mai util)

– nu au nici o adresa de contact pe site-ul personal sau pe pagina de Facebook (sau adresa e [email protected])

– nu îi intereseaza sa fie vazuti sau asteapta sa vina regizorii de film la teatru sau cred ca la un moment dat o sa vina cineva sa îi caute daca / pentru ca sunt foarte buni sau asteapta sa vina Mos Craciun cu roluri

– cred ca daca sunt inca la facultate nu e inca momentul sa faca eforturi pentru a se face vizibili

Programul e gandit de asa natura incat in selectia finala sa fie actori de toate varstele, sa fie actori din toata tara si demografice egale femei versus barbati, tocmai pentru a oferi industriei cinematografice o marja cat mai mare de actori.

Programul functioneaza, cum spuneam, foarte bine. La sfarsitul lui, ca actor, ai un reel de prezentare, fotografii, te-au vazut mari agenti de casting de la noi si cativa din lume, ai fost in atentia presei ca urmare a comunicarii proiectului la nivel national.

Daca esti actor care vrei sa inveti si sa-ti faci bine meseria, ia-ti inima in dinti, treci peste orice rusine si pregateste-te pentru a fi in atentia selectorilor anul viitor:

Imprieteneste-te pe facebook cu selectorii si ai grija sa-i inviti la spectacolele tale
Fa-ti curat pe facebook si ordoneaza fotografii din spectacolele de teatru, pune video intr-o sectune speciala, daca ai filmari din spectacole. (daca n-ai, ia in calcul sa-ti faci). Gandeste-te ca facebook, Instagram, youtube sunt propriile tale canale de promovare, nu locul unde socializezi cu prietenii. (pentru prieteni ai multe alte cai de comunicare, mai ales directe, la o bere:) ). Asa ca foloseste facebook/Instagram/youtube ca sa te PREZINTI, sa inteleaga cineva dintr-o privire ce lucrezi. BTW, conturile tale de social media, plus adresa de mail, TREBUIE SA FIE cu numele tau intreg, asa cum apare pe afisele teatrului… orice porecla, prescurtare sau alint sunt extrem de ineficiente pentru ca nu te promoveaza, nu-i fac viata mai usoara celui care vrea sa-ti scrie pentru ca esti indexat de google aiurea si nu apari in cautari.

Nume.prenume@………… e adresa cea mai sigura)

3. Iti poti face si un site de prezentare, dar e mai complicat pentru pregatirea ta de artist (iti trebuie domeniu – neaparat cu numele tau, pentru ca e averea ta, e ceea ce vrei sa fie scris cat mai mare pe afise -, iti trebuie un layout si abia apoi te poti apuca de scris informatii despre tine)

Succes!

Programul 10 pentru film este sustinut de Mercedes-Benz Romania. De altfel Mercedes-Benz ofera Masina Oficiala a Festivalului de 12 ani. Asa ca o data intrat in programul 10 pentru film, te vei simti ca un star 🙂

Cateva lectii pentru tinerii actori/artisti care sunt parte din succesul lui Vlad Ivanov –

diverse

7 years ago

Cateva lectii pentru tinerii actori/artisti care sunt parte din succesul lui Vlad Ivanov –

Ma uit de cativa ani la rand la intalnirile de la Tiff Lounge cu Vlad Ivanov.

Nu doar pentru ca mi-e drag de el si cred ca e unul dintre cei mai buni actori pe care ii are Romania, ci pentru ca sa-l vezi vorbind pentru public e, intotdeauna, un adevarat spectacol.

Participarea lui frecventa la TIFF Lounge e data, evident, de faptul ca joaca in multe filme romanesti (si straine, dar acelea au rar premiera la TIFF) . Anul acesta Vlad Ivanov e si membru in juriu, deci are si mai multe obligatii comerciale (intalniri cu jurnalisti, cu sponsori, cu alti participanti in festival).

Dar sa-l vezi vorbind pentru public e o super lectie daca esti actor. (Inteleg ca anul acesta, a fost sa le vorbeasca si actorilor din proiectul 10 pentru film). Am vorbit zilele acestea, aici in Cluj la TIFF, cu cativa oameni din industrie despre ce face Ivanov mai bine decat altii, dincolo de talentul lui actoricesc, si m-am gandit sa structurez intr-un articol aceste informatii poate ii ajuta si pe alti actori/artisti.

Puterea de munca extraordinara

Povestea zilele trecute cum a invatat maghiara ca sa joace in Sunset, noul film al lui Laszlo Nemes (cel care a castigat Oscarul pentru film strain cu Son of Saul), cum a invatat si ceha pentru o alta productie in care a vorbit atat de bine incat nici macar nu l-au dublat la final.

Cineva a remarcat “cei mai multi dintre actorii romani care sunt talentati sunt puturosi, pe Ivanov n-o sa-l vezi niciodata ca se da la o parte de la o munca grea.”

Respectul pentru fiecare om din joburile conexe industriei

O doamna directoare de casting imi povestea despre stresul ei cand clientii publicitari solicita actori in mod specific, dar nu au suficient buget pentru fee-urile lor standard. Ca parte din job, omul de casting trebuie sa-l sune pe fiecare actor vizat chiar daca stie ca va fi refuzat. Si ca in aceasta situatie, le vezi caracterul actorilor; evident ca ei spun nu, daca nu sunt implicate fee-urile la care se asteapta, dar felul in care refuza – de la amabilitate pana la promptitudine, respectul pe care-l arata fiecarui om implicat fac diferenta. Doamna in cauza spunea ca Ivanov e dintr-un aluat special, e unic – politicos, smerit, respectuos chiar si atunci cand refuza proiectul. Si nu il simte ca si cum ar fi fost jignit de un fee care nu i se potriveste, pur si simplu nu accepta proiectul, fara sa ia nimic personal.

Adecvarea mesajelor la context

Anul asta Ivanov a marturisit in interviul din Lounge TIFF cu minunatul Mihnea Maruta (cu care are deja un istoric generos de interviuri la TIFF) ca pentru el e important ca in aceste intalniri/interviuri cu public, sa se realizeze un schimb – este pregatit sa dea mult in intalnire (povesti, emotii, intamplari care i-ar putea motiva si pe ceilalti sa mearga pe o cale a lor, indiferent de judecatile oamenilor) si ca se asteapta sa primeasca in schimb aceeasi energie… ca nu e vorba de ego, de echivalentul a da versus a primi, e vorba de energia care se creeaza si care spera sa-l schimbe putin in bine de la o intalnire la alta.

Si pentru cei care l-au urmarit de-a lungul anilor in interviuri publice, progresul in experienta spectatorilor e evident. Ivanov a invatat sa spuna povesti in care mentioneaza cate putin din relatia cu actorii mari cu care a lucrat, da indicii despre cum isi construieste unele personaje si gaseste o cale personalizata de a raspunde fiecarei intrebari.

Anul acesta un pusti de 10-12 ani l-a intrebat cum a putut sa fie atat de rau in Samir (personajul negativ din Caini, filmul lui Bogdan Mirica). Ca sa-i raspunda, Ivanov i-a pus pustiului o intrebare “te dai cu skate-ul?”; pustiul a zambit larg, a zis ca e skater si Ivanov a inceput sa-i vorbeaca de tehnica lui asemanatoare cu cea a unui skater care, daca face miscari gresite, se accidenteaza. L-a asigurat ca ciocanul lui din film era dintr-un material moale, ca nu a ranit pe nimeni si ca totul e o chestiune de tehnica pe care a invatat-o la scoala si in ani de practica, la fel cum face el cu skate-ul.

Cand vorbea cu pustiul, vocea lui Ivanov era mai calda, l-a privit tot timpul raspunsului doar pe el… A fost o lectie buna depre adaptarea la mesaj si la situatie, lectie pe care ar trebui sa o invete cat mai multi actori.

Organizarea si promptitudinea

Povesteam cu oameni din industrie despre cum raspunde Ivanov la mailuri, gandindu-se la nevoile celui care e coordonatorul unui proiect. Cum anticipeaza si da in avans toate detaliile care tin de programul si nevoile lui, ca sa eficientizeze comunicarea. Si cat de mult il apreciaza oamenii de productie pentru asta.

Stiu ca multi dintre actorii tineri (sau mai putin tineri) cand se uita la munca lui Vlad Ivanov primul gand despre succesul lui international este… dar el are agent strain, a intrat deja in lumea mare, de asta are proiecte importante. Dar cred ca a ajuns sa faca toate astea pentru ca pe langa talentul lui actoricesc e multa munca si in ceea ce se vede pe scena, sau pe ecran, dar si in spate. De la a merge cu textul invatat la perfectie si pana la a respecta munca fiecarui om care e in lantul trofic al acestei meserii, facand totul cu atentie la detalii tinzand spre perfectiune. De la a vrea sa fii mai bun de la o intamplare la alta in orice experienta care are legatura cu aceasta meserie.

Si asta e lectia pe care ar trebui sa o invete cei mai multi dintre actorii/artistii romani care isi doresc succes national si/sau international. Pentru ca sucesul vine daca in pachet sunt si disciplina, rigoare si atentie pentru ceilalti.

Vlad Ivanov a terminat de filmat la noul film al lui Corneliu Porumboiu, Gomera, iar in aceste zile poate fi vazut (in America) alaturi de Jim Carey in Dark Crimes, filmul urmand sa ajunga la noi anul viitor.

In ultimii ani, Vlad Ivanov a lucrat alaturi de Tilda Swinton, Chris Evans, John Hurt si ED Harris in Snowpiercer, Monica Bellucci, Vanesa Redgrave si Rachel Weiz in The Whistleblower.

In teatru poate fi vazut la Bulandra, in spectacolele “Carousel” si “Ivanov”.

Am mai scris desper Vlad Ivanov si inceputurile sale in aceasta meserie intr-un reportaj lung care poate fi citit aici.

Intalnirile publice din Lounge-ul Tiff sunt insotite de cafea Nespresso.

Nespresso este pentru al treilea an consecutiv ‚Cafeaua Oficială’ a celui mai prestigios eveniment cinematografic din România, Festivalul Internațional de Film “Transilvania”. Prezența Nespresso la TIFF reprezinta angajamentul de sustinere pe care Nespresso il ofera cinematografiei romanesti.

De-a lungul timpului, Nespresso și-a consolidat poziția de partener al unor festivaluri cinematografice prestigioase, precum Festivalul de Film de la Cannes, Festivalul de Film „Karlovy Vary” sau Festivalul de Film de la Berlin. Prezența Nespresso la Cannes este una foarte puternica, parteneriatul ajungand la al 11-lea an.

TIFF 2018 Secvente: Anna Szeles si intelepciunea unei femei frumoase –

diverse

7 years ago

TIFF 2018 Secvente: Anna Szeles si intelepciunea unei femei frumoase –

Anul acesta TIFF ii acorda un premiu pentru intreaga activitate actritei Anna Szeles, una dintre marile frumuseti ale cinematografiei romane din anii 70-80. Frumusete si fizica, dar si actoriceasca.

Doamna Szeles a plecat din Romania si s-a mutat in Ungaria in vara lui 1989, fara sa banuiasca schimbarea regimului care urma sa vina in doar cateva luni. Pentru parintii nostri Anna Szeles era blonda superba care il cumintise pe Florin Piersic si care juca in filmele lui Liviu Ciulei.

Eu imi amintesc de cateva coperte ale revistei Cinema care se aflau prin podul casei, coperte cu doamna Szeles care arata ca o actrita venita de pe alte meleaguri, mai rafinata decat alte doamne de pe coperta, cu o alta constitutie a fetei, cu un frumos amestesc de inocenta si sexualitate.

Sigur ca nu stiam sa numesc aceste lucruri la vremea respectiva, doar ma uitam cu admiratie la fotografile cu domnia sa.

Ieri, am vazut-o la cativa pasi de mine, in lounge-ul TIFF si era aceeasi femeie incredibil de frumoasa, de fragila si sincera, cu mult umor rafinat si cu o stare asumata a vremurilor pe care le-a trait. Am simtit-o linistita si i-am multumit in gand lui Tudor Giurgiu si lui Mihai Chirilov ca s-au gandit sa o invite in festival si sa-i acorde un premiu pentru intreaga activitate.

La intervurile TIFF pe care le face de 10 ani minunatul Mihnea Maruta (unul dintre putinii jurnalisti care mai fac interviu astazi ca sa-l puna in lumina pe intervievat, nu sa se laude pe sine), doamna Szeles a povestit despre intalnirea cu Liviu Ciulei pentru castingul la Padurea Spanzuratilor.

Initial a dat probele cu unul dintre asistentii domnului Ciulei, iar actritele care au ramas pe “lista scurta” s-au intalnit cu regizorul. Ciulei a facut cunostinta cu fiecare dintre ele, a dat mana si s-a prezentat. “atunci, in strangerea aceea de mana si in privirea lui am stiut ca eu sunt cea aleasa.”

Ilona, rolul din Padurea Spanzuratilor alaturi de Victor Rebengiuc a ramas preferatul Annei Szeles. Cu el a fost la Cannes, in festival, si cei de la Buftea (studioul cinematografic de stat) au pregatit-o ca sa aiba o prezenta impecabila. I-au facut rochii de seara, tinute de zi, a fost imbracata pe banii statului din cap pana in picioare. Apoi i-au spus ca pentru asta, urmatoarele 3 filme le va face pe gratis. “Dar eu nu m-am simtit exploatata, m-am bucurat ca putem merge la Cannes.”

Doamna Szeles a mai povestit cum la Cannes (in 1964, se intampla intreaga poveste) a locuit in camera cu colega sa de distributie Gina Patrichi si ca, dupa ce au scapat de momentele de prezentare oficiale, cu multi fotografi, cu conferinte de presa, erau asa de bucuroase ca sunt la Cannes ca au inceput sa sara in pat in camera ca doua copile.

In 1964, Liviu Ciulei a castigat premiul pentru cel mai bun regizor la festivalul de film de la Cannes pentru Padurea Spanzuratilor; a fost de altfel unul dintre cele mai importante premii pe care le-a castigat filmul romanesc pana la generatia Mungiu- Puiu- Porumboiu. (domnul Ciulei si domnul Pintilie au fost un sprijin constant pentru cei din Noul Val al cinematografiei post revolutie)

Ce mi-a placut mie dincolo de aceste povesti minunate a fost personalitatea doamnei Szeles pe care o intuiai printre povestiri. Ne-a spus ca nu a acceptat sa se mute la Bucuresti si a ales sa fie actrita la Teatru Maghiar din Cluj chiar si cand era sotia lui Florin Piersic, pentru ca stia ca in capitala nu si-ar fi putut face meseria de actrita la acelasi nivel din cauza accentului sau.

Printre randuri, intuiai ca nu e o femeie care a fost impresionata sau dominata de personalitatea lui Florin Piersic, ca a avut grija sa-si vada de drumul ei profesional chiar si in timpul casatoriei, ca a ramas in relatii foarte bune cu tatal copilului ei (Daniel, fiul lor, povestea extrem de relaxat cum si dupa ce a plecat din tara a venit mereu la Cluj, vara in vacanta).

Si culmea, a spus ca nu s- a vazut deloc o femeie frumoasa cand era tanara. Ca acum – cand se uita pe fotografii – isi da seama ca era frumoasa, dar in anii 70-80 nu se gandea la asta…

(exista o carte, in maghiara, publicata la o editura din Cluj cu amintirile doamnei Szeles, sper sa fie tradusa si in romaneste)

Iata cateva fotografii cu doamna Anna Szeles de-a lungul timpului…

si o fotografie de ieri, din lounge-ul TIFF

Noaptea Muzeelor si acreditarile la festivalurile de film, de teatru, de muzica –

culturale

7 years ago

Noaptea Muzeelor si acreditarile la festivalurile de film, de teatru, de muzica –

Suntem natia care nu merge tot anul la muzeu si cand da de o manifestare cu acces gratuit sta la cozi de ore pentru a vedea o expozitie permanenta. Noaptea Muzeelor.

Toti oamenii cu carte pe care-i cunosc sunt sigura ca se incrunta la situatia aceasta. Stim cu totii ca e reala, ne mahneste dar… fara sa stie multi dintre ei o incurajeaza.

Cand acrediteaza in festivaluri oameni care nu si-au platit in viata lor un bilet la teatru, la film, la un concert de muzica simfonica. Sau pe o carte, alta decat una motivationala cu citate de oftat.

Vine vremea festivalurlor de film si de teatru, o sa fie o inghesuiala mare de ”influenceri” de cultura care de la precedenta editie de festival n-au mai fost la teatru sau la film. Nu mai vorbesc de un spectacol de dans. Nu mai vorbesc sa plateasca ei biletul. Nici nu iau in calcul posibilitatea ca ei sa mearga in alte tari – sau in afara orasului lor (pe banii lor!) – pentru a vedea ceva nou, pentru a invata si experimenta ceva nou in teatru, in dans, in muzica.

Daca la acreditarea la festivaluri, cand organizatorii cheltuie bani pe tine cu cazarea si, uneori, cu mancarea si se asteapta sa scrii DESPRE FILME/SPECTACOLE (nu despre ce e pe strada), responsabilii cu acreditarile s-ar gandi sa se documenteze cam ce a vazut/ascultat cetateanul acreditat intre o editie si alta, ce a consumat cultural pe banii proprii si i-ar elimina pe ce care n-au mai ajuns printr-o sala de teatru sau un cinematograf de cand i-au invitat ei, am progresa putin cu totii.

Pentru ca am deveni fiecare dintre noi mai responsabili.

Cand am scris anul trecut despre prostiile pe care le-au povestit bloggerii care au mers la spectacolele din FITS si se laudau cu intalnirea cu Baryshnikov, mi-a sarit jumatate din internet in cap. Va rog sa-i cautati pe frumosii in cauza si sa vedeti cam despre cate spectacole de teatru sau de dans au scris de la inceputul anului si pana acum, ca sa nu zic de la editia trecuta de festival si pana astazi.

(aici textul de anul trecut: Film, teatru, oportunism si audiente online )

E doar un gand de dimineata, dupa Noaptea Muzeelor.

bordsky-baryshnikov_adibulboaca_14iunie_web-08620

Film, teatru, oportunism si audiente online

diverse

8 years ago

Film, teatru, oportunism si audiente online

Anul acesta participarile la TIFF, dar mai ales la FITS (festivalul de film, respectiv teatru, cele mai mari din RO) m-au facut sa ma gandesc ca oportunitatea intalnirii cu o celebritate care performeaza intr-un domeniu de nisa e o oglinda a imposturii si a ego-ului deformat dupa audienta online.

A fost foarte vizibil la FITS cand jurnalistilor si bloggerilor li s-a oferit o intalnire privata cu Mikhail Baryshnikov si o vizionare a repetitiei spectacolului sau, Brodsky/Barashnikov.

Oameni care n-au vazut in viata lor spectacole de dans cat numarul degetelor de la o mana au devenit rapid cunoscatori ai vietii si activitatii artistului. Gata sa puna intrebari, gata sa transcrie raspunsuri.

(n-au stiut nici sa aprecieze valoarea reala a intalnirii dincolo de mondenitate, n-au stiut ca Baryshnikov are de obicei intalniri cu presa doar contra cost, iar banii se duc catre centrul sau de dans, in acest caz doar charme-ul dlui Chiriac, directorul festivalului, a facut ca imposibilul sa devina posibil)

N-a fost despre a relata, despre reporting in timp real, a fost despre ”hopaaa, sunt eu aici in sala la Baryshnikov pe care l-am vazut in Sex & The City”.

A fost reversul sindromului Toma Necredinciosul (daca nu vad, nu cred), a fost ”e adevarat doar ce vad eu, asa needucat cum sunt, daca am vazut io ce am inteles dupa mintea si pregatirea mea, atunci asa este. pentru ca eu sunt un mic dumnezeu si lumea – inclusiv experienta dansului dlui Baryshnikov – a inceput odata cu mine, cu cat stiu eu despre el”.

Mi-e rusine sa dau exemple din ”cronicile” scrise de tinerele sau mai batranele sperante ale bloggingului din festival, pur si simplu, mi-e rusine. Pentru ca sunt greseli de traducere mot a mot din engleza fara cunoasterea termenilor (din dans ) in romaneste, pentru ca sunt baliverne care se cred poetice si care n-au nicio legatura cu ce a fost pe scena sau categoria ”a fost atat de tare ca n-am cuvinte sa scriu” – cand de fapt pt asta esti acolo, sa ai cuvinte sa scrii. Mi-e, deci, foarte rusine.

Cum mi-a fost rusine si cand am vazut o doamna cu ochelari de soare in sala de spectacol la baiatul din SATC… era fashion.

Intamplarea m-a dus insa intr-o lunga si patimasa dezbatere la un pranz cu Alex Negrea si Oana Vasiliu.

Oana era in tabara mea, simtise si ea oportunismul cu panglici frumos ambalat, Alex – mai putin patimas in cum sunt prezentate artele – spunea ca responsabilitatea nu e doar a celui care pune baliverne in spatiul public in formulari autoritare ”eu am simtit, eu am inteles, eu am vazut si eu cred ca”, ci si a celui care citeste. Pentru ca alege sa citeasca asemenea prostii.

Ma aflu in tabara opusa lui Alex si cred ca nu trebuie ratata nicio sansa de a-i prezenta cuiva care citeste pentru doua minute un text o informatie corecta care ar avea o sansa sa-l duca intr-o sala de spectacol.

Si mai cred ca oamenii care nu au cultura necesara si nici bunul simt sa accepte ca nu stiu, nu ar trebui acreditati de niciun festival. Festivalurile ar trebui sa gireze – pe banii festivalurilor – oameni care sunt responsabili cu continutul despre produsul lor (actiunile din festival) pe care-l pun in spatiu public. Daca nu au asemenea oameni, atunci sa dezvolte programe prin care sa-i invete sa scrie/filmeze/relateze pe cei despre care cred ca au potential in aceasta directie. Sa construiasca, spre binele lor, pe termen lung.

Iar cei care inteleg ca un festival e de un check in fashionable, ca e exclusiv despre terase si carciumi (desi nu e festivaul berii), ar trebui lasati sa vina pe banii lor, nicidecum validati de organizatori. Pentru ca, indirect, se valideaza mediocritatea si impostura.

E valabil si pentru sponsori. Altfel dati banii in hau, degeaba. Nu veti converti niciodata asocierea culturala (imi imaginez pe bani frumosi) cand ati devenit sponsori ai unui festival de teatru/ film.

foto cover Adi Bulboaca/ FITS 2017

(interviu) Cristi Puiu: “Dragostea de oameni este un lucru care nu poate fi predat, nu poate fi pus in cuvinte”

interviuri

8 years ago

(interviu) Cristi Puiu: “Dragostea de oameni este un lucru care nu poate fi predat, nu poate fi pus in cuvinte”

Ieri dupa amiaza, la TIFF, a fost lansarea filmului Sieranevada pe BluRay, intr-o editie de colectie, care include si o carte cu fotografiile realizate de regizorul Cristi Puiu pentru a gasi cea mai potrivita imagine pentru afisul filmului sau.

Filmul, aflat in Selectia oficiala la Cannes anul trecut, este povestea unui medic care merge la parastasul tatalui sau si, fata in fata cu angoasele rudelor, se confrunta cu propriile frici legate de moarte, de supravietuirea zilnica, de rutina care macina si care judeca.

Lansarea pe BluRay a beneficiat si de participarea regizorului Cristi Puiu la o intalnire cu publicul, moderata de Mihnea Maruta.

M-am uitat cu multa atentie la Cristi Puiu in timpul intrebarilor de la lansare si mi s-a parut a fi un om care stie ca nu va putea descrie niciodata in cuvinte intreaga lume din mintea sa legata de o stare sau o intamplare. Avea momente in care cauta – cu pauze generoase – un cuvant cat mai aproape de simtirea sa si, pentru ca i se parea ca nu-l gaseste, gesturile mainilor sale aratau incordare… suparare.

La sfarsitul lansarii am avut privilegiul unei scurte intalniri, asa ca l-am intrebat despre asta.

Uitandu-ma la dialogul de mai devreme din prezentarea bluray-ului Sieranevada, m-am gandit ca sunteti foarte aspru cu dvs…

Aspru? Nu sunt aspru, sunt realist… (pauza) Si nu suficient!

Iata ca ati facut si o completare – ”si nu suficient!”. Desigur, nici nu pare ca puneti presiune pe dvs…:)

Nu, dar asa functioneaza mintea mea, in timp ce apare enuntul, apare si contraenuntul.

Dar de fiecare data cand nu gaseati cuvantul exact care sa descrie starea din mintea dvs, va pedepseati… Era un gest care arata ca sunteti suparat pe dvs pentru ca nu ne puteti explica in miime de microni gandul dvs.

Dar nu e o pedeapsa, e doar procesul natural de cautare, de aflare a cuvintelor potrivite.

Si nu vi se pare ca puneti o presiune foarte mare pe dvs?

Absolut deloc! Asta este natura mea, pentru altii poate ca pare asa, dar asta este natura mea. E vorba despre a trai la timpul prezent, iar oamenii ma pot judeca cum socotesc ei. Pana la urma fiecare plateste pentru ceea ce face.

Mie mi se pare ca e infinit mai important ca, in viata asta scurta pe care o avem, sa ne acordam aceasta libertate de a trai la timpul prezent. Nu de a veni cu lectiile facute de acasa. Pare ca e acolo o falsificare sinistra, a propriei tale personalitati a propriei tale fiinte. Propriul suflet.

Pe de alta parte mi se pare ca exista o smerenie in dvs pentru ceea e inseamna a fi regizor, la nivelul aspirational a ceea ce inteleget dv prin a fi regizor, dar exista in dvs si incapatanarea de a face lucrurile doar in felul in care stiti ca va reprezinta. Cum se impaca aceste doua stari?

Nu stiu daca am un respect mai mare pentru meseria de regizor decat am pentru meseria de gunoier, cred ca le respect in egala masura. Ceea ce respect cu adevarat este lucrul bine facut. Ceea ce respect dincolo de lucrul bine facut este aceasta stare de prezenta. Obiectele care rezulta din racordarea noastra, a mea, la cosmos, la viata, pot fi – si sansele sunt foarte mari – imperfecte, neimplinite. Sau pe moment implinite, sa le socotesti implinite…

Si pentru ca mereu la Cristi Puiu e vorba despre lucrul bine facut, Sieranevada a iesit pe Bluray, nu pe DVD (chiar daca asta i-a redus dintre spectatori, dar i-a mentinut standardul de calitate), are cartea cu fotografiile pe care regizorul le-a facut prin Bucuresti – 979 fotografii -, un interviu cu regizorul (ca un omagiu de a da inapoi catre cei interesati din ce a invatat la randul sau din cartile cu interviuri ale marilor regizori), dar si un detaliu fin si unic: cate un fragment scris de mana de Cristi Puiu din scenariul filmului. Fiecare pachet are citatul sau scris de regizor.

In scurta noastra conversatie, post lansarea Bluray-ului, l-am intrebat daca – in dorinta de a face lucrurile cat mai aproape de perfectiune – nu sufera mai tarziu, peste ani, cand se gandeste ca poate s-ar fi putut si mai bine.

Asta se intampla cand esti tanar doar. Dupa ce cresti putin, suferinta se diminueaza.

Stiti cum e… Daca esti onest cu tine insuti, daca nu te lasi pacalit de propriile tale fictiuni, atunci vei gasi beneficiul acestui proces, care la prima vedere pare sa fie un exercitiu inutil. Energofag. Pentru ca e foarte multa energie care se pierde acolo. Dar in realitate eu socotesc ca este singurul lucru cu adevarat important: ai o viata, ti s-a dat acest parcurs, moartea e acolo pentru noi toti, iar visele pe care le pui tu pe fel de fel de impliniri, realizari sunt niste pacaleli. In mod autentic niste pacaleli, daca esti onest cu tine insuti si daca te examinezi cu seriozitate.

Daca vrei sa stai in jocul asta al povestilor frumoase despre tine insuti n-ai decat. Pe mine nu ma intereseaza lucrul asta!

Da, dar traim intr-o lume care pune – si isi pune – foarte repede etichete, iar dvs va expuneti prin filme intr-un mod foarte foarte vulnerabil – va prezentati angoasele, fricile…

Stiti cum e? Eu fac un drum si le povestesc oamenilor despre ce vad eu pe drumul meu. Mi se pare obligatoriu pentru mine si, mai mult decat atat, mi se pare obligatoriu ca toti ceilalti sa o faca.

Dar cand cititi cronicile? Pentru ca ele pun etichete…

Ma bufneste rasul…

Pun etichete unor lucruri dupa cum stie fiecare, iar dvs pretuiti semnificatia in esenta a fiecarui cuvant la alt nivel…

Eu pretuiesc responsabilitatea foarte mult, iar eu nu ma ridic la inaltimea exigentelor mele, sa stiti…

Daca e sa vorbim doar despre film – lasand la o parte faptul ca traim intr-o lume in care etichete se afla in libertate, fiecare tranteste cate o eticheta dupa ce-i trazneste -, dar noi traim intr-o lume in care educatia a facut posibil acest lucru. Ca absolut oricine sa socoteasca ca se pricepe la arta si la frumos. Si asta vine din scoala pentru ca oamenii care aveau 10 la matematica si la romana, aveau 10 by defaut si la muzica si la desen.

Si atunci tu incepi viata cu constiinta foarte clara ”Cum, nu stiu eu ce e frumos?!”

Mi-a zis cineva ca a vazut filmul meu, doar doua ore si jumatate, si ca a iesit pentru ca nu i-a placut deloc.

I-am raspuns – “ok”.

A continuat – „nu vreti sa va pun de ce nu mi-a placut?”

„Nu, nu vreau.”

A insistat ”Ba da, de ce, chiar nu vreti?!”

„Cu ce va ocupati?”

„Sunt avocat.”

„Si dvs ati vrea sa stiti ce cred eu, neavizat despre ceea ce faceti dvs ca avocat?!”

„Pai nu, dar avocatura este altceva… nu puteti…”

„Dar dvs puteti?”

„Pai nu faceti filme pentru noi?”

Mi s-a parut foare interesant ca oamenii aleg foarte usor sa gandeasca ca ”domne, daca imi place mancarea din restaurantul asta, sigur pot fi bucatar. Nu e asa…”

Din perpectiva aceasta, oricine scrie in online se da cu parerea, are o comunitate si se crede un mic dumnezeu…

Da, dar online-ul e o planeta pe care eu nu o vizitez.

Ispita de a fi dumnezeu ii bantuie pe multi, nu doar pe oamenii care se misca in online. Si un bucatar e poate simti dumnezeu la el in bucatarie… E bine? Nu e bine!

Dar cei din online primesc mai mult feedback , intr-o cantiatte mai mare…

Dar e real?

Nu e.

Pai si atunci….

Sunt insa foarte multi care, odata ce au un telefon si filmeaza cu el, se simt regizori…

Mi se pare ca este obligatoriu ca fiecare sa-si poarte crucea. Ajungem sa devenim victimele propriilor noastre minciuni. Si asta e…

Pentru fotografiile pe care le-a realizat cautand cadrul care sa exprime starea filmului, regizorul s-a plimbat de la est la vest prin Bucuresti intr-un periplu care are radacinile in copilaria sa. „Am plecat de la cimitirul Marcuta din Pantelimon, am trecut pe acasa, prin Balta Alba prin Ozana, pe la maica-mea, apoi pe acasa pe la noi, pe Polona, in centru, Dorobanti, Piata Victoriei, Lacul morii, m-am abatut un pic spre sud – am vrut sa ajung prin Berceni pentru ca acolo stateau mamaia si tataia si acolo am copilarit.”. Cadrul ales e de la Lacul Morii, un loc unde inainte de a fi lac a fost un cimitir care a fost stramutat in anii de comunism.

Pare ca a documentat Bucurestiul sau, drumul sau in viata prin Bucuresti, inchizand un cerc.

De altfel regizorul s-a reintors la pictura dupa foarte multi ani, si-a inchiriat un atelier in Bucuresti si picteaza din nou, semn al unor alte cercuri care se inchid cumva in viata sa.

In intalnirea noastra, cand am vorbit despre lucrul bine facut in regie, Cristi Puiu a ripostat scurt la momentul in care ii spuneam ca astazi oricine poate sa fie regizor.

Uite, eu sunt un diletant, intelegeti?

Va alintati…

Nu. Ma bizui pe un enunt foarte limpede… Imi place sa ma bucur si caut placerea, delectarea, de acolo vine dilectant… Si ma intereseaza sa nu cad in capcana structurilor fabricate de mintile oamenilor. Iar cinema-ul este o structura de felul asta… sau pictura…

Teritoriile pe care le-am explorat, le-am explorat aproximativ pentru ca ceea ce se petrece in relatia pe care eu o am cu lumea…

Oamenii care se specializeaza intr-un domeniu ajung sa fie cerberi in domenul respectiv. Eu nu vreau sa fiu un cerber. Daca cineva vrea sa faca un film, usa e deschisa, ii invit pe toti sa faca film… Unul de la mine din cartier a vazut Marfa si banii si-a zis ” ce p..a mea, cum a pus asta camera pot sa fac si eu…”

Dar ia-o si fa si tu.

Asta vine din nesuguranta pentru ca nu primim raspunsurile pe care nici nu stim ca le cautam. Suntem stapaniti de frica si asta ne consuma pe de-a intregul. Progresiv, ajungem sa fim victimele propriilor noastre frici…

In excursia aceasta lunga prin Bucuresti pentru fotografia pentru afis, n-ati gasit si intamplari care sa va aduca o raza de bucurie? Un zambet? Stiu ca starea pe care o cautati era in directia opusa, dar ma intreb daca viata nu v-a pus si un zambet pe drumul acela, intamplator.

Cred ca fiecare fotografie contine ceva frumos. Nu vreau sa cad in capcana cliseistica, dar frumusetea e in the eye of the behoder… Cred ca e important ce se intampla in mintea privitorului.

Eu nu pot sa fac drumul pe care-l face cel care se uita la fotografiile pe care le-am facu eu, nici un autor nu o sa faca drumul pe care-l fac eu din pozitia de cititor, de spectator.

Cand am transcris discutia noastra mi-am dat seama ca nu am rostit decat doua dintre intrebarile pe care le pregatisem. Fusesem atat de surprinsa de lupta lui Cristi Puiu de a sta in prezent si de a nu se amagi, de a se auto-contra (in ceea ce mie mi se pare a fi multa presiune pe sine), incat m-am dus cu valul, am trait in prezent, si-am vorbit alte lucruri. Si mi s-a parut interesant cum, desi mi-a dat de la inceput cheia gandirii sale –„dupa ce spun un enunt, in mintea mea apare imediat si contra enuntul”, cand a vorbit despre dilentantism prima mea reactie, in moment, a fost „va alintati”… Asta dupa ce incepusem prin a spune ca e foarte aspru cu sine:)

Drumul meu in conversatia cu domnia sa a fost probabil si despre cum si eu pun etichete si despre ce mai am de invatat din viata in intalnirea cu ceilalti. De asta finalul discutiei noastre mi s-a parut – post factum – un moment de mentorat.

Un lucru mi se pare important, dincolo de absolut orice…

Sunt multe lucruri pe care nu le poti preda si nu le poti invata. Pasiunea nu se invata. Si nu exista profesori care sa-i invete pe studenti sa fie pasionati.

Dragostea de oameni este un lucru care nu poate fi predat, nu poate fi pus in cuvinte. Asta e cel mai important lucru… Nu poti face film, din pozitia de regizor daca nu-i iubesti pe oameni, desi sunt foarte multe filme facute de regizori care nu-i iubesc pe oameni. Dar pentru mine alea nu mai exista. Adica le inregistrez prezenta, dar nu ma intereseaza. Cand regizorul se suie la amvon si predica: „uite, asa stau lucrurile.”

Oare?!

Sieranevada pe DVD poate fi gasita in magazinele de specialitate, a aparut in editie limitata de 979 exemplare, fiecare box contine si un fragment de scenariu, transcris de regizor. Fotografiile realizate de Cristi Puiu pot fi vazute in prima sa expozitie dupa 1993 incoace la Galeria BARIL (Fabrica de Chibrituri, 9A) in Cluj.

Proiectul pe bluray a fost realizat cu sprijinul Raiffeisen care de 4 ani este partenerul oficial al Zilelor filmului romanesc la TIFF si care ne face mereu #poftadefilmebune.

Ce am mai invatat la TIFF – Loredana si schimbarile de costume de la un show mare

diverse

9 years ago

Ce am mai invatat la TIFF – Loredana si schimbarile de costume de la un show mare

Anul acesta, la TIFF in sectiunea TIFFashion a fost prezentat documentarul Never Ending Story – Loredana la Sala Palatului, povestea unuia dintre cele mai mari show-uri pe care le-a facut Loredana, Dragoste.

Proiectia a fost urmata de un workshop cu studentii de la Universitatea de Arte si Design la care a participat Loredana via skype (era la Bucuresti pentru ca urma sa cante in finala Romanii au talent) si unul dintre ajutoarele stilistului Radu Mada, Andrei Ionescu. Am moderat acest workshop, asa ca am descoperit si eu multe lucruri noi.

Imediat dupa proiectie studentii au fost uimiti sa afle ca in show-ul pe care l–au vazut au fost 15 costume si-au intrebat chestiuni tehnice legate de realizarea lor.

Cele mai tari povesti au fost legate de momentele in care se schimba tinutele.

Loredana le-a spus ca, desi ii place latex-ul ca material pt costume, il foloseste mai mult pentru costumele de televiziune sau pentru videoclipuri si mai putin pentru show-uri pentru ca … e greu de imbracat /dezbracat.

Andrei a povestit ca sunt 4-5 persoane care participa la imbracarea/dezbracarea costumelor in pauzele care au maxim 3 minute cu tot cu drumul la scena. Si ca repeta aceste schimbari de costume impreuna cu Loredana inainte de show. Cand a fost intrebat de ce nu repeta singuri ca sa invete de ce e responsabil fiecare fara sa mai implice si timpul artistului, Andrei a explicat ca e important ca artistul sa stie ce i se intampla in acele putine secunde pentru a participa activ si a ajuta la schimbarea rapida. Adica stie cine ii schimba incaltamintea si in ce ordine a picioarelor, tot asa cum responsabilul cu incaltamintea a facut teste inainte cum va inchide pantofii/cizmele ca sa fie o operatiune cat mai scurta.

Cand cineva din sala a intrebat daca au fost probleme la schimbari, raspunsul a venit foarte relaxat: da, au fost, de asta in cabina mai sunt 8-10 costume de rezerva. Si da, cand s-a blocat vreun fermoar si toti erau contra cronometru, dezbracarea s-a facut cu foarfeca in ciuda valorii hainei pentru ca show-ul si timingul sunt prioritare.

Iata aici un fragment din culisele schimbarilor de costume.

Lectia de bun simt oferita de Sofia Loren – culise #TIFF15 #impreunalafilm

diverse

9 years ago

Lectia de bun simt oferita de Sofia Loren – culise #TIFF15 #impreunalafilm

Saptamna aceasta Clujul a fost impanzit cu afise cu minunata Sofia Loren care a fost invitata speciala a editiei nr 15 a TIFF.

Doamna Loren a venit la Cluj joi seara, vineri a avut o intalnire cu presa si o proiectie a filmului “Casatorie in stil italian” unde a jucat alaturi de Marcelo Mastroiani, proiectie la care a fost asteptata de zeci de oameni in fata salii, doar ca sa o aplaude si sa o salute. Proiectie la care s-au vandut biletele in mai putin de 2 zile.

Sambata la Gala de inchidere TIFF doamna Sofia Loren a primit un premiu pentru intreaga activitate, din nou in uralele publicului.

Iata cateva detalii din culisele sosirii domniei sale aici:

Confirmarea ca va putea veni a sosit cu o saptamana inainte de inceperea festivalului, asa ca pentru echipa TIFF a inceput un maraton logistic – avioane, cazari, program paralel.

Organizatorii i-au facut mai multe propuneri de avioane echipei doamnei Loren, dar dansa a preferat ca lucrurile sa ramana simple, fara escale , fara timp de asteptare prin aeroport, asa ca a ales sa vina cu Wizz Air care avea o cursa directa Cluj Roma.

Am vazut-o pe covorul rosu la cele mai mari ceremonii, a castigat Oscarul, are 5 Globuri de aur in palmares, e o doamna cu o atitudine si un rafinament remarcabile chiar si la anii pe care-i poarta acum cu mandrie si, chiar daca sunt sigura ca are standarde ridicate in solicitarile sale in deplasari ( a stat intr-un penthouse cu o super terasa in Hotelul Belvedere pe durata vizitei la TIFF), s-a dovedit ca e o femeie cu bun simt care vrea sa tina lucrurile simple si practice.

Alegerea avioanelor pentru sosirea in Romania a fost o lectie de mare bun simt pe care a dat-o indirect vedetelor noastre.

Vizita Doamnei Sofia Loren in Romania s-a realizat si cu sprijinul Raiffeisen Bank.

Bogdan Mirica_GalaInchidere_TeatrulNational_04-06-2016_Vlad_Cupsa

Interviu TIFF Marele premiu – Bogdan Mirica: I-am dus si pe ai mei la film si, la sfarsit, mama a zis “Ma asteptam sa fie o comedie”

diverse

9 years ago

Interviu TIFF Marele premiu – Bogdan Mirica: I-am dus si pe ai mei la film si, la sfarsit, mama a zis “Ma asteptam sa fie o comedie”

Desi toata lumea a asteptat-o pe Sofia Loren si a fotografiat-o intens, dincolo de partea mondena a intamplarilor de la TIFF, regizorul filmului Caini – Bogdan Mirica – a fost marea vedeta a festivalului. Sau, ma rog, filmul lui.

N-am mai vazut de foarte multa vreme spectatori atat de inversunati in a sustine un film, in a te indemna cu o satisfactie mare pe chip sa mergi sa vezi filmul. Cel mai adesea indemnul a fost insotit de “Uite ca si noi putem face filme cu atmosfera, cu poveste.”

M-am intalnit cu Bogdan Mirica in ultima zi de festival, cu doar cateva ore inainte de Gala si, cand i-am spus ca el e vedeta acestei editii de TIFF, a raspuns amuzat “daca stiam, ma purtam ca o vedeta” . Printre vorbe si zambet l-am vazut pe Mirica de la “Bora Bora” – scurt metrajul lui la care se rade la fiecare vizionare cu aceeasi pofta. Aproape de miezul noptii s-a dovedit ca am avut dreptate, caci la gala de premiere a luat trofeul festivalului.

Lung metrajul lui de debut, “Caini” -premiul criticii la Cannes – e un thriller foarte bine condus care spune povestea unui tanar care ajunge intr-un sat de la granita cu Ucraina ca sa vanda un teren pe care l-a primit mostenire si care devine martorul unor intamplari stranii. Filmul ii are in distributie pe Dragos Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, Raluca Aprodu.

In discutia noastra Mirica a recunoscut ca a vrut sa exploreze o noua directie fata de filmele la care a lucrat pana acum si ca umorul si partea “light” a povestilor sale le-a lasat pentru alte productii. “I-am dus si pe ai mei la film si, la sfarsit, mama a zis – Ma asteptam sa fie o comedie – stiindu-mi umorul si ceea ce am lucrat pana acum”, a recunoscut cand i-am zis ca am fost foarte surprinsa ca a facut un triller atat de greu de dus pentru spectator.

Bogdan este cel care a scris scenariile primei serii Umbre, dar si episodul pilot de la Las Fierbinti, ideea de la care a plecat unul dintre cele mai de success seriale din Romania. Filmul a fost dezvoltat apoi de Andrei Boncea si Mimi Branescu.

Aflasem ca pentru rolul pe care-l are Raluca Aprodu a fost la casting si Cosmina Stratan (actrita care a luat premiu de interpretare la Cannes pentru “Dupa Dealuri” in regia lui Cristian Mungiu) si ca, dupa ce a vazut filmul, Cosmina a fost uimita ca replicile pe care le-a spus la auditie au ramas exact asa si in film. Semn ca scenariu a fost bine asezat de la inceput si Bogdan a stiut exact ce vrea sa faca si n-a lasat loc de prea multe ajustari la “locul faptei”, la filmari.

“Am muncit aproape 5 ani la scenariu, chiar daca intre timp am mai facut si altceva- am scris Umbre, de exemplu. Un an si jumatate m-am gandit la cum vor tacea personajele, cum conduc atmosfera din film, cautam o anume lentoare, un anume ritm. Asa ca atunci cand am ajuns pe set, stiam cu totii ce aveam de facut. La 6 luni dupa filmari inca mai aveam cosmaruri legate de o secventa in care am filmat cu o macara si era o miscare complicata, trebuia sa facem totul repede pentru ca se ducea lumina si nu mai era racord de umbre”, a povestit Bogdan.

***

Cum ai reusit sa-l faci pe Vlad Ivanov, care e recunoscut pentru personajele sale negative, sa fie si mai rau decat l-am vazut vreodata pe ecran?
Vlad a facut un pas dincolo de orice a lucrat ca personaj negativ si a construit un personaj foarte bun. Am vorbit mult despre Samir, personajul lui, si i-am spus ca e un personaj care este rau din scenariu, din scriitura, asa ca il rog sa caute partile lui bune.

De exemplu, in secventa in care intra in curte si se duce la personajul Ralucai Aprodu, dupa prima dubla m-am dus si i-am spus: Pe drumul pana la casa indragosteste-te de Raluca.

Am discutat sa-i facem lui Samir un defect fizic, sa aiba o pareza la fata, sau sa aiba probleme cu un picior, dar ni s-au parut solutii facile si am renuntat. Samir e munca si talentul lui Vlad Ivanov care e un actor foarte bun si un om pe care-l pretuiesc mult.

Nu cred ca e doar munca lui. Cred ca acolo a fost un campion care a avut un antrenor foarte bun. Pentru ca Vlad Ivanov duce personajul negativ la un alt nivel.
Multumesc

***

Filmul Caini ajunge pe ecrane in septembrie si va rog foarte foarte tare sa-l vedeti.

Bogdan Mirica s-a reintors sa scrie sezonul 2 de Umbre imediat dupa ce terminat montajul filmului Caini (care a durat intre 4 si 5 luni, pentru ca, spune Bogdan, devenise obsedat sa reincerce sa creeze si mai mult suspance din montaj si – in camera de editare – a scos replici din secvente, tocmai pentru a crea si mai mult o stare de asteptare, de tensiune). Primul sezon al serialului Umbre a fost vandut la nivel international, asa ca productia este una de succes pentru HBO Romania. Filmarile sezonul 2 vor incepe in toamna.

Cand l-am intrebat cum face sa aiba dialoguri atat de autentice in scenarii si daca-si noteaza replici pe care le aude la altii, in viata, a inceput sa rada. “Sunt antisocial pentru ca stau foarte mult in casa sa scriu, dar si daca merg cu taxiul pe un drum scurt, remarc ceva pe care-l tin minte. Nu notez niciodata, dar remarc dialoguri ale soferului cu altii – la telefon sau in traffic – pentru ca eu, antisocial, nu prea dialoghez.”

Am fost si la aceasta editie TIFF parte din proiectul Raiffeisen de sustinere a filmului romanesc ( Raiffeinsen a fost pentru al treilea an consecutive sponsor al sectiunii Zilele filmului romanesc) #impreunalafilm.

La toamna, cand Caini intra pe ecrane, am sa am grija sa mergem – la propriu – impreuna la acest film.

Impreuna la film cu Tudor Giurgiu – 3 povesti simpatice din 15 ani de TIFF

diverse

9 years ago

Impreuna la film cu Tudor Giurgiu – 3 povesti simpatice din 15 ani de TIFF

La 15 ani de TIFF nu e doar moment aniversar, ci si o ocazie pentru amintiri simpatice.

Ieri la TIFF, directorul festivalului Tudor Giurgiu a povestit cateva dintre intamplarile emotionante sau amuzante care s-au petrecut in acesti ani in care festivalul a reusit sa schimbe fata orasului ( Giurgiu n-a spus, dar sunt sigura ca, pe perioada festivalului, proprietarii hotelurilor, teraselor si magazinelor se simt foarte bine iar incasarile cresc simtitor)

Pentru directorul festivalului, unul dintre cele mai emotionante momente de la Tiff din acesti ani, a fost vizita doamnei Annie Giradot ca invitat special. La momentul vizitei, doamna Girardot – a povestit Giurgiu – se lupta cu debutul unui Alzheimer si pentru toata echipa a fost foarte emotionanta efortul actritei de a continua o viata cat mai normala, in ciuda unor usoare stangacii datorate bolii.

Actrita franceza cu trei premii Cesar si cu filme realizate in compania unor actori ca Jean Marais sau Alain Delon a incetat din viata in 2011 la 79 de ani.

In toti acesti ani la TIFF, pe langa doamna Girardot au fost invitati si celebrati foarte multi actori si regizori – Nastassja Kinski, Jiří Menzel, Debra Winger, Claude Lelouch, Geraldine Chaplin, Wim Wenders, Marin Karmitz, Jacqueline Bisset, Michael York, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Udo Kier, Vanessa Redgrave, Nicolas Roeg sau Franco Nero.

(si pentru ca tot suntem la invitati, printre personalitatile care au fost la un pas sa ajunga anul acesta la Cluj, dar cine stie – poate va veni in anii viitori – se afla Monica Belucci.)

Anul acesta in partea de invitati pe care presa mondena ii indrageste foarte tare se afla si Madalina Ghenea.

Tudor Giurgiu a povestit care a fost momentul incipent al colaborarii ei cu Paul Sorentino pentru filmul Youth (care are si o proiectie speciala in festival). In urma cu doi ani, Giurgiu i-a invitat la o discutie pe Madalina Ghenea si Tudor Chirila pentru un proiect pe care-l avea in plan. Ghenea tocmai primise invitatie la casting la Sorentino si le-a spus ca nu s-a dus, iar Tudor Chirila a indemnat-o sa nu rateze ocazia explicandu-i ca este un regizor foarte mare si foarte important.

Una dintre cele mai amuzante intamplari din acest 15 ani de TIFF a fost in 2007 cand Mungiu a castigat premiul cel mare la Cannes cu 4, 3,2… Intr-un din zile o spectatoare l-a abordat foarte entuziasta pe directorul festivalului confundandu-l cu Mungiu. L-a felicitat, i-a laudat filmul si, cu o curiozitate politicoasa dar etuziasta a vrut sa stie … cum a fost cand Jane Fonda l-a sarutat pe obraz cand i-a inmanat premiul la Cannes. Giurgiu isi aminteste si acum entuziasmul femeii si cum n-a vrut sa o dezamageasca, asa ca si-a jucat rolul de ”Mungiu”, i-a multumit pentru cuvintele frumoase si i-a spus ca Jane Fonda este o doamna foarte politicoasa si eleganta.

Dincolo de aceste intamplari simpatice, 15 ani de TIFF au inseamnat niste caramizi solide in constructia care ar trebui sa fie industria filmului romanesc, o piesa importanta in lantul care inseamna business-ul in cinema, prezenta unor mari critici de film de la cele mai prestigioase reviste de profil din lume (care au facut cunostinta cu producatorii, actorii si regizorii romani), dar si proiecte conexe care au dezvoltat comunitatile locale si au facut – la propriu – educatie cinematografica pentru copii.

Unul dintre programele mele preferate din festival este EducaTIFF unde copiii invata sa scrie cronici de film, sa faca filme, animatii si ii au profesori pe unii dintre oamenii importanti din industrie. Dintre participantii editiilor trecute de EducaTIFF acum sunt tineri care au facut deja filme de scurt metraj prezente in diferite concursuri nationale sau internationale.

De 3 ani, Raiffeisen este sponsorul principal pentru sectiunea Zilele Filmului Romanesc – o sectiune care promoveaza nu doar filmele de lung metraj premiate in marile festivaluri, ci si filmele de scurt metraj ale celor care isi rafineaza mijloacele tehnice pe drumul catre un lung metraj. In sectiunea aceasta se mai afla o actiune care construieste frumos in industrie – 10 pentru film – 10 noi actori din toata tara sunt adusi in TIFF si li se acorda o atentie speciala (intalniri cu producatori, regizori, workshopuri cu directori de casting) tocmai in dorinta de a profesionaliza si mai mult industria cinematografica romaneasca. Multi dintre cei care au fost in aceasta sectiune – 10 pentru film – in anii trecuti au obtinut deja roluri principale in seriale de televiziune sau in filme de lung metraj. Unii chiar in filme care au fost lucrate peste granita.

Zilele viitoare va povestesc cateva dintre momentele care mi-au ramas mie atasate de inima in acesti 15 ani de TIFF.

In the mood for – Sophia Loren (vine la TIFF, la Cluj, saptamana viitoare)

diverse

9 years ago

In the mood for – Sophia Loren (vine la TIFF, la Cluj, saptamana viitoare)

Sophia Loren are aproape 82 de ani si e in continuare considerata una dintre cele mai sexy femei din lume, cu o frumusete pe care n-a egalat-o altcineva, dar pe care multe au incercat sa o copieze.

Vinerea viitoare, la TIFF, in prezenta Sophiei Loren va fi o proiectie a unuia dintre filmele sale, iar a doua zi va primi un premiu onorific din partea festivalului la gala TIFF.

Cum zilele viitoare se va vorbi foarte multe despre Sophia Loren, astazi – in ziua in care a fost anuntata participarea sa la TIFF, m-am gandit sa va arat de ce e considerata una dintre cele mai sexy femei din lume.

Dincolo de foto insa, cateva informatii.

Sophia Loren a inceput actoria la 15 ani si a fost printre primele actrite europene care au semnat contract la Hollywood, notorietatea ei internationala nefiind egalata de nicio alta actrita italiana pana in acest moment.

Daca e sa vedeti un singur film cu Sophia Loren, atunci acesta trebuie sa fie La Ciociara ( titlul englezesc este Two Women) in regia lui Vittorio de Sica pentru care a si obtinut un Oscar, fiind prima actrita care a castigat un Oscar de interpretare pentru un film care nu era in limba engleza.

din categoria Uhaaaa, scriu cu bucuri ca, la editia aniversara TIFF 2016, una dintre legendele filmului va fi foarte foarte aproape de noi.

Fotografii din La Ciociara

Sophia Loren in tinerete

Sophia Loren anul trecut

Si anul acesta vom fi #impreunalaTIFF si am sa am povesti simpatice din culise pentru voi, alaturi de unul dintre partenerii traditionali ai acestui festival Raiffeisen Bank.

“Neprevazutul” s-a intimplat: a venit vara peste noi.

beauty

10 years ago

“Neprevazutul” s-a intimplat: a venit vara peste noi.

Vara si caldura sunt mereu precum zapada in decembrie: cum naiba s-a facut atit de cald in iunie?

Zilele trecute m-am deplasat cu trenul de la Bucuresti la Cluj , la TIFF. Imi facusem planul ca o excursie cu trenul de 9 ore , cu calculator priza si internet, inseamna sa rezolv munca restanta si sa fiu in plan cu tot ce mai am de scris.

Doar ca nu prea s-a intmplat asa. “Neprevazutul” a facut ca in ziua deplasarii mele (2 iunie) sa fie foarte foarte cald, trenul avea aer conditionat spre NU, ferestrele nu se deschideau. Asa ca m-am trezit alaturi de alti multi oameni intr-un vagon deschis, la o sauna comuna cu hainele pe noi.

Bine, nici prizele nu mergeau, asa ca dupa o vreme (7 ore) nici calculatorul n-a mai vrut sa-mi tina companie si iata-ma meditind asupra lumii, caldurii si cum functioneaza organismul in conditii de temperaturi extreme. Si de mirosuri extreme.

Daca as avea 1 milion de euro astazi, as face un program prin care sa-i invat pe romani cit de importante sunt apa, sapunul si antipespirantul.

Stiu ca nu e deloc “glossy” sa vorbesc despre mirosul de transpiratie statuta , de 3 -4 zile, dar romanii ar trebui sa invete ca le va fi bine daca se vor spala si daca vor folosi antiperspirante sau deodorante cu pudra. Si nu ma refer doar la domnii care locuiesc la sat si isi petrec mult timp in gradina cu zarzavaturi, ma refer la doamne si domni care se imbraca “de oras”, cu haine cu eticheta.

Norocul meu, caci am avut putin noroc in calatoria asta, este ca vecinii mei de scaune erau 3 studenti (2 fete si un baiat) care descoperisera deodorantele, ba chiar fetele aveau servetele umede si antipespirant pe care le-au folosit pe durata excursiei, zimbind timid si cerindu-si scuze pentru impolitetea de a face un asemenea gest in public.

Le-am zimbit cu incintare si le-am recomandat antipespirantele pe care le folosesc eu care imi dau confortul de a fi fresh o zi intreaga, oricit de calduroasa ar fi.

Dupa cum stiti sunt o mare fana si o mare utilizatoare a produselor Dove pentru ca imi place atit grija pe care o au oamenii lor de la cercetare pentru pielea noastra ( “1/4 crema hidratanta” e lucrul care ma face mereu sa le zimbesc in gind cercetatorilor Dove), dar imi place si respectul pe care-l arata pentru frumusetea natutala a fiecarei femei.

Nu stiu daca stiti dar Dove a lansat recent gama de deodorante antiperspirante DovePower Soft, cu 1/4 crema hidratante, ce ofera o piele a subratului fina si catifelata. Dpve Power Soft are un parfum feminin creat impreuna cu parfumieri celebri; miroase a frezie si bujor, si-are o baza de ambra, lemn de santal si mosc…

Mirosul da senzatia pura a feminitatii si e preferatul meu in aceasta perioada.

Zilele trecute as fi dat orice sa am atit de multe Dove Power Soft incit sa pot sa fac cadou tuturor celor cu care am calatorit in tren, sunt sigura ca ar fi fost ca intr-un film din ala despre magie… brusc toate femeile ar fi fost frumoase si toti domnii ar fi zimbit.

Sa incercati acest nou deodorant Dove, chiar are un parfum minunat si e foarte protector cu pielea noastra.

cover photo shutterstock

#cluj: Concurs Haideti in seara asta la film

filme simpa

10 years ago

#cluj: Concurs Haideti in seara asta la film

Operatiunea “impreuna la film” (Manafu & Bazavan & friends) incepe cu… Comoara lui Corneliu Porumboiu, filmul romanesc vedeta al TIFF 2015, proaspat premiat la Cannes.

Scoatem la concurs 2 invitatii duble la proiectia de diseara din Piata Unirii a filmului Comoara. Daca esti in Cluj (sau ajungi f repede din Bucuresti:) ) si vrei sa mergi cu mine si cu Manafu la film, lasa un comentariu pe facebook, aici si diseara de la ora 21.45 mergem impreuna la film.

Cu putin noroc facem cunostinta si cu actorii din distributie, dar sigur sigur stim ca si eu si Manafu vom fi gazde simpatice.

Invitatiile ni le-a pus la dispozitie Raiffeisen, sponsorul principal al festivalului, sustinator al filmelor romanesti.

intilniri nepretuite, part 6: caramizile

diverse

11 years ago

intilniri nepretuite, part 6: caramizile

imi plac casele vechi, nu doar pentru ca au povesti si ferestre mari ci si pentru ca imi plac caramizile si parchetul. intr-o casa din caramina, cu parchet vechi, mersul descult capata alt parfum:)

caramizile mi se par a fi una dintre cele mai frumoase metafore despre viata.

privesc intotdeauna grupurile de oameni in care traiesc / muncesc ca pe niste constructii, cu fiecare om cite o caramida.

nu poti sa construiesti nimic doar din caramizi, mereu e nevoie de mortar care sa solidifice constructia si mortarul asta, in viata, inseamna lucruri in comun, emotii traite impreuna, viziuni asemanatoare.

imi place sa fiu mortarul pentru un grup. sa trec prin viata lui – personala sau profesionala – atit cit sa ajut la solidificarea constructiei, dar imi place sa fiu si caramida si sa fie altii mortar pentru constructiile mele.

e un restaurant in Cluj, linga Somes, care se numeste Bricks, caramizi:) si – pentru ca e un loc care , desi e in centru, nu e ocupat de oamenii din festivalul de film, merg in fiecare an cind sunt la TIFF, macar o data, pentru un mic dejun, in ziua cea mai grea a mea, cea in care tin cursul de branding personal pentru actorii din proiectul “10 pentru film”. si de fiecare data ma gindesc, oare in ziua asta, pentru cele doua ore de curs, am sa fiu caramida sau mortar? sau nu o sa las nicio urma?

toti in viata suntem cind caramizi, cind mortar. uneori ajutam la solidificarea constructiei, alteori suntem bucata de caramida care sparge, strica ceva.

si anul asta, cind eram la Cluj, am fost la Bricks, si m-am bucurat sa descopar ca aveau parteneriat cu prietenii mei speciali de la MasterCard si sunt parte din proiectul MasterCard Elite. daca ajungeti in Cluj, mergeti sa mincati la Bricks , e un loc foarte special, in plus, daca platiti cu un MasterCard Premium primiti si un discount simpatic.

aaa, si neaparat, dar neaparat cereti-le sa va arate meniul pentru desert. nu va pot spune de ce, ca sa nu va stric surpriza:)

Sunt 230 de locuri frumoase din intreaga tara in proiectul MasterCard Elite (intreaga lista o puteti gasi aici).

E usor sa verificati lista de locatii si inainte de o calatorie in tara sau de o iesire in Bucuresti, folosindu-va cardul MasterCard, sa stiti unde puteti sa aveti nu doar o experienta nepretuita, ci si un discount simpatic.

incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna

filme simpa

11 years ago

incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna

de astazi incepe cea de-a 13 editie a Festivalului International de Film Transilvania , iar la sfirsitul saptaminii viitoare incepe cea de-a 21-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu.

pentru ca ne-a placut cum ne-am distrat la carePEcare (si sper ca v-a placut si voua), continuam aventura de a vedea filmele (si apoi teatrul) din doua perspective : femei vs barbati, cu participarea exceptionala Raiffeisen care este sponsorul principal al TIFF si co-prezinta Zilele Filmului Romanesc la TIFF, dar si unul dintre sponsorii principali de la FITS.

impreuna cu Cristian Manafu voi incerca sa aveti acces super exclusiv la ceea ce inseamna TIFF (si apoi FITS, unde ne va ajuta si Dragos Asaftei), va vom recomanda filme/spectacole care credem ca sunt simpatice (din perspectiva fiecaruia), va vom face cunostinta cu actori, regizori si producatori, intr-un mod in care nu-i puteti intilni prin reviste sau la tv.

incepem cu TIFF: saptamina viitoare vom fi la Cluj si pregatim citeva surprize la tema:), in plus – daca vreti- puteti merge cu noi la film 🙂

ca sa incepem a va oferi un tratament de cinefil cu totul special, incepem cu un concurs la care puteti cistiga 7 invitatii duble, la oricare film din TIFF , adica impreuna cu Raiffeisen va oferim invitatii in alb la orice film va doriti in festival, iar asta inseamna avere… stiu cei care merg de ani de zile, pentru ca veti putea intra cu ele si la serile de gala unde biletele se dau cu multa vreme in avans.

ca sa puteti cistiga cele 7 invitatii duble, trebuie sa spuneti care este filmul romanesc (post 89) care v-a placut cel mai mult. si daca nu aveti noroc sa cistigati la mine, incercati si la Cristian Manafu.

ne vedem la Cluj, de luni:)

Cristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

filme simpa

11 years ago

Cristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

de ieri ruleaza la TF1 , mini seria Resistence, in care Cristina Flutur interpreteaza rolul rolul Cristinei Boico, o studenta de origine evreica,parte din gasca de tineri care au intiat Rezistenta Franceza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

aseara filmul a fost urmarit de 5.182.000 de francezi , fiind lider de audienta la nivel national, asta in contextul in care anul acesta Franta aniverseaza 70 de ani de la aparitia Rezistentei Franceze. mini seria, inspirata de fapte reale, e regizata de Alain Goldman, un producator si actor foarte faimos in Franta.

peste 5 milioane de francezi s-au uitat asadar la Resistence aseara si au descoperit-o si pe romanca, noastra anul trecut cistigatoare a unui premiu de interpretare feminina la Festivalul de film de la Cannes, pentru rolul din Dupa dealuri.

m-am intilnit cu Cristina Flutur mai devreme, astazi, si imi spunea ca nu a avut cum sa se uite la primul episod dar ca va vedea munca ei si a colegilor pe dvd cind ii va fi trimis de catre studioul producator.

cind ne-am intilnit nu stiam ca fusese lider de audienta filmul ei pentru ca as fi vrut sa-i fac o bucurie si sa-i spun asta, mai ales ca-mi spunea ca la ora la care filmul incepea la TF1, ea avea emotii mari la Bucuresti.

Cristina Flutur, dupa ce a fost multi ani vedeta teatrului Radu Stanca din Sibiu a ales sa se mute la Bucuresti ca sa faca un pas in cariera, sa treaca la film. pentru cei care nu o cunosc, Cristina e un fel de kamikze: a dat la actorie cind nimeni din familia ei nu-i dadea vreo sansa, a muncit cu perseverenta si discretie in Teatrul Radu Stanca din Sibiu (acolo au remarcat-o Andrei Serban si Andriy Zholdak si i-au creat spatiul sa faca niste roluri minunate), iar acum in Bucuresti pregateste proiecte dar inca nu joaca in teatrele de aici.

Ea isi urmeaza visul cu aceeasi perseverenta si discretie si, imi povestea mai devreme, merge la TIFF unde va sta toata perioada festivalului.

sper din tot sufletul sa o intrebe jurnalistii si despre aceasta experienta internationala cind o vor vedea in festival.

personal

11 years ago

2014, bine ai venit. astept 2015:)

in delta, cind barcile/salupele se intilnesc pe canale isi reduc viteza. unda de energie pe care o transmite apa, valul care se face de la viteza cu care trece o barca, poate rasturna cealalta barca, asa ca incetinirea e un semn de protectie si de respect. si pentru ca incetinesc, oamenii din barci au timp sa se salute. mai ales ca se vad rar.

*
2013 e primul an in care nu am facut un bilant detaliat, pe luni, cu amanunte de culise, pe blog de la ce a fost.

a fost un an bun.
am luat premii pentru munca mea, am facut parte din juriile unora dintre cele mai importante competitii din tara si-am schimbat putin (in bine, sper) viata unor scriitori, actori, studenti, jurnalisti cu deciziile privind premiantii.
am fost implicata in organizarea (in partea de comunicare) a unora dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului (fest international de teatru de la sibiu, fest anonimul, campania UNITER artisti pentru artisti), am trainuit – la TIFF- actori cum sa comunice mai bine.
una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din 2013 e faptul ca, impreuna cu Tiberiu Mercurian, am schimbat ceva in Sibiu pentru totdeauna. si-mi place mult pentru ca iubesc Sibiul, dar si pentru ca oamenii nu vor afla cum de s-a schimbat un anume loc care o sa-i bucure multi ani de acum incolo.:)
am lucrat pentru si cu VUNK in proiecte minunate si gasca de nebuni simpatici de la Sublime (compania care manageriaza trupa VUNK) m-a facut de multe ori sa fiu foarte mindra ca-i cunosc si lucrez pentru ei.
am vorbit in conferinte si-am incercat sa spun, pe limba mea, despre lucrurile in care cred, sperind ca asta ii va ajuta si pe altii sa mearga pe drumul lor cu hotarire si rabdare.

doar ca in reportofon sunt interviurile de la cel putin 8 povesti care asteapta sa fie transcrise de luni de zile. in draft sunt alte citeva articole neterminate. iar pe drum sunt niste prieteni cu care n-am vorbit la fel de des ca in anii trecuti si niste lucruri-situatii-intimplari -povesti-amintiri aminate sau abandonate.

iar 2014 va fi probabil unul dintre cei mai aglomerati ani cu care m-am confruntat pina acum.
stiu ca o sa fac proiecte frumoase care o sa ma bucure si de care o sa fiu mindra, ca o sa-mi implinesc cel putin unul dintre visurile mele mari.
dar la fel de bine stiu ca o sa traiesc in viteza, cu disciplina si cu un timing perfect calculat al fiecarei zile pentru ca altfel n-am sa pot sa duc la bun sfirsit multele puncte de pe to do list.

astazi vreau doar sa le multumesc celor care au incetinit barca lor ca sa ma lase (si) pe mine sa trec. pentru ca reducindu-si viteza cu care au mers pe linga mine, am avut timp sa-i salut si sa-i mai vad din cind in cind. si pentru ca, incetinind, nu ne-am scufundat.

sa va fie bine si sa ne auzim fericiti si linistiti pe 1 ianuarie 2015

*
fotografie de Mihaela Marin (poate cel mai linistitor si mai emotionant loc din Delta, acolo unde Dunarea se varsa in Marea Neagra)

Este jurnalist, a creat blogul S!MPA ca o oaza de liniste si frumos (cultural, pe cit posibil). A fost redactor sef al revistei Tabu, a facut parte din echipa care a creat brandul Europa FM si care a formatat si rebranduit Radio 21 la sfirsitul anilor ‘90 si a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A prezentat primul sezon al emisiunii Ca-n filme (Digi 24 TV). A sustinut un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, in cadrul proiectului "10 pentru film", este consultant in branding & promotion pentru artisti, industria media. Pentru aproape 2 ani (2013-2014) a facut parte din echipa de comunicare a trupei VUNK si a participat la comunicarea proiectul Orasul Minunilor, singura campanie de comunicare a unui reprezentant din industria divertismentului premiata la Romanian PR AWARDS. In perioada 2012 -2014 a fost social media coordonator al Festivalului International de teatru de la Sibiu. Intre aprilie 2016 -aprilie 2019, a lucrat pentru Loredana Groza in echipa de comunicare.

Owner urban,ro - prima platforma de goingout care creeaza experiente. Speaker la conferinte nationale pe teme legate de media, industria online, femei.

» Mai multe detalii

Tag : tiff

(interviu) Nespresso TIFF Lovestories: Jean Michel Bernard, compozitorul care e iubit de Martin Scorsese si Michel Gondry –

Clujeni (si nu numai), vineri va invit la un date cu un twist in VIP LOUNGE NESPRESSO :)

De vazut cu copiii: Strajerii, primul film cu si despre copii de dupa Revolutie –

In culisele TIFF cu un selector “10 pentru film”. Ce poti face ca sa fii in acest program? –

Cateva lectii pentru tinerii actori/artisti care sunt parte din succesul lui Vlad Ivanov –

TIFF 2018 Secvente: Anna Szeles si intelepciunea unei femei frumoase –

Noaptea Muzeelor si acreditarile la festivalurile de film, de teatru, de muzica –

Film, teatru, oportunism si audiente online

(interviu) Cristi Puiu: “Dragostea de oameni este un lucru care nu poate fi predat, nu poate fi pus in cuvinte”

Ce am mai invatat la TIFF – Loredana si schimbarile de costume de la un show mare

Cele mai tari povesti au fost legate de momentele in care se schimba tinutele.

Lectia de bun simt oferita de Sofia Loren – culise #TIFF15 #impreunalafilm

Interviu TIFF Marele premiu – Bogdan Mirica: I-am dus si pe ai mei la film si, la sfarsit, mama a zis “Ma asteptam sa fie o comedie”

Impreuna la film cu Tudor Giurgiu – 3 povesti simpatice din 15 ani de TIFF

In the mood for – Sophia Loren (vine la TIFF, la Cluj, saptamana viitoare)

“Neprevazutul” s-a intimplat: a venit vara peste noi.

#cluj: Concurs Haideti in seara asta la film

intilniri nepretuite, part 6: caramizile

incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna

Cristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

2014, bine ai venit. astept 2015:)

Aboneaza-te la newsletter