J’ai toujours pense que le cinema etait un mode d’expression pauvre, plus pauvre que la peinture, la musique, l’ecriture ou la danse, mais qu’il etait interessant d’explorer cette pauvrete. Comme il etait pauvre, on pouvait l’enrichir.
Martin Karmitz, Bande a part.
*
pentru mine, dintr-un motiv f f personal, tiff 2011 a insemnat Martin Karmitz. el e producatorul filmului pe care eu il iubesc cel mai mult, Bleu de Krzysztof Kieslowski.
la cluj, din intimplare, am schimbat citeva vorbe si zimbete. de oameni obisnuiti, fara legatura cu cinema-ul.
la workshop-ul pe care l-a tinut in cadrul festivalului, mi-a dat autograf pe cartea sa autobiografica.
acum tocmai ce am terminat cartea (Bande a part, Grasset,1994) si-am constatat cu uimire ca, dupa aceleasi legi nestiute ca la Bleu (am vazut filmul acum 16 ani, o singura data, si stiu secventa cu secventa, in detaliu, ce e pe ecran), m-am intilnit cumva, de atunci, cu oamenii pe care-i numeste drept a-i fi influentat profund viata.
*
cartea incepe cu descrierea unei dimineti de noiembrie din 1993 in care Marin Karmitz vine la Bucuresti… dupa mai bine de 50 de ani de la emigrare.
vine pentru Pintilie si O vara de neuitat (daca n-ati vazut filmul, va rog tare sa o faceti), iar producatorul local il duce sa vada casa parinteasca. e dezolat si dezolant.
putin mai tirziu afli ca bunicul lui Karmitz a fost omorit de Garda de fier, iar tatal lui Pintilie era printre membrii Garzii. iar si mai incolo, dupe ce Karmitz se bucura ca Pintilie e regalist, povesteste cum Regele Mihai le-a dat un automobil ( lui si familiei sale) ca sa poata fugi din tara.
astea-s povesti despre Romania, dar cartea contine lectii incredibile – prin puterea exemplului – despre cum sa faci mereu lucrurile in care crezi, respecind o deviza invatata de la Godard: “fa lucrurile diferit”.
nu cred ca se va traduce cartea in romaneste pentru ca e pentru un public foarte restrins, dar daca aveti vreo legatura -cit de mica – cu industria filmului -> cautati-o & cititi-o.
