Tag : tiff

bordsky-baryshnikov_adibulboaca_14iunie_web-08620Film, teatru, oportunism si audiente online

Film, teatru, oportunism si audiente online

Anul acesta participarile la TIFF, dar mai ales la FITS (festivalul de film, respectiv teatru, cele mai mari din RO) m-au facut sa ma gandesc ca oportunitatea intalnirii cu o celebritate care performeaza intr-un domeniu de nisa e o oglinda a imposturii si a ego-ului deformat dupa audienta online.

A fost foarte vizibil la FITS cand jurnalistilor si bloggerilor li s-a oferit o intalnire privata cu Mikhail Baryshnikov si o vizionare a repetitiei spectacolului sau, Brodsky/Barashnikov.

Oameni care n-au vazut in viata lor spectacole de dans cat numarul degetelor de la o mana au devenit rapid cunoscatori ai vietii si activitatii artistului. Gata sa puna intrebari, gata sa transcrie raspunsuri.

(n-au stiut nici sa aprecieze valoarea reala a intalnirii dincolo de mondenitate, n-au stiut ca Baryshnikov are de obicei intalniri cu presa doar contra cost, iar banii se duc catre centrul sau de dans, in acest caz doar charme-ul dlui Chiriac, directorul festivalului, a facut ca imposibilul sa devina posibil)

N-a fost despre a relata, despre reporting in timp real, a fost despre ”hopaaa, sunt eu aici in sala la Baryshnikov pe care l-am vazut in Sex & The City”.

A fost reversul sindromului Toma Necredinciosul (daca nu vad, nu cred), a fost ”e adevarat doar ce vad eu, asa needucat cum sunt, daca am vazut io ce am inteles dupa mintea si pregatirea mea, atunci asa este. pentru ca eu sunt un mic dumnezeu si lumea – inclusiv experienta dansului dlui Baryshnikov – a inceput odata cu mine, cu cat stiu eu despre el”.

Mi-e rusine sa dau exemple din ”cronicile” scrise de tinerele sau mai batranele sperante ale bloggingului din festival, pur si simplu, mi-e rusine. Pentru ca sunt greseli de traducere mot a mot din engleza fara cunoasterea termenilor (din dans ) in romaneste, pentru ca sunt baliverne care se cred poetice si care n-au nicio legatura cu ce a fost pe scena sau categoria ”a fost atat de tare ca n-am cuvinte sa scriu” – cand de fapt pt asta esti acolo, sa ai cuvinte sa scrii. Mi-e, deci, foarte rusine.

Cum mi-a fost rusine si cand am vazut o doamna cu ochelari de soare in sala de spectacol la baiatul din SATC… era fashion.

*

Intamplarea m-a dus insa intr-o lunga si patimasa dezbatere la un pranz cu Alex Negrea si Oana Vasiliu.

Oana era in tabara mea, simtise si ea oportunismul cu panglici frumos ambalat, Alex – mai putin patimas in cum sunt prezentate artele – spunea ca responsabilitatea nu e doar a celui care pune baliverne in spatiul public in formulari autoritare ”eu am simtit, eu am inteles, eu am vazut si eu cred ca”,  ci si a celui care citeste. Pentru ca alege sa citeasca asemenea prostii.

Ma aflu in tabara opusa lui Alex si cred ca nu trebuie ratata nicio sansa de a-i prezenta cuiva care citeste pentru doua minute un text o informatie corecta care ar avea o sansa sa-l duca intr-o sala de spectacol.

Si mai cred ca oamenii care nu au cultura necesara si nici bunul simt sa accepte ca nu stiu, nu ar trebui acreditati de niciun festival. Festivalurile ar trebui sa gireze – pe banii festivalurilor – oameni care sunt responsabili cu continutul despre produsul lor (actiunile din festival)  pe care-l pun in spatiu public. Daca nu au asemenea oameni, atunci sa dezvolte programe prin care sa-i invete sa scrie/filmeze/relateze pe cei despre care cred ca au potential in aceasta directie. Sa construiasca, spre binele lor, pe termen lung.

Iar cei care inteleg ca un festival e de un check in fashionable, ca e exclusiv despre terase si carciumi (desi nu e festivaul berii), ar trebui lasati sa vina pe banii lor, nicidecum validati de organizatori. Pentru ca, indirect, se valideaza mediocritatea si impostura.

E valabil si pentru sponsori. Altfel dati banii in hau, degeaba. Nu veti converti niciodata asocierea culturala (imi imaginez pe bani frumosi) cand ati devenit sponsori ai unui festival de teatru/ film.

 

foto cover Adi Bulboaca/ FITS 2017

3671
sieranevada cristi puiu(interviu) Cristi Puiu: “Dragostea de oameni este un lucru care nu poate fi predat, nu poate fi pus in cuvinte”

(interviu) Cristi Puiu: “Dragostea de oameni este un lucru care nu poate fi predat, nu poate fi pus in cuvinte”

Ieri dupa amiaza, la TIFF, a fost lansarea filmului Sieranevada pe BluRay, intr-o editie de colectie, care include si o carte cu fotografiile realizate de regizorul Cristi Puiu pentru a gasi cea mai potrivita imagine pentru afisul filmului sau.

Filmul, aflat in Selectia oficiala la Cannes anul trecut, este povestea unui medic care merge la parastasul tatalui sau si, fata in fata cu angoasele rudelor, se confrunta cu propriile frici legate de moarte, de supravietuirea zilnica, de rutina care macina si care judeca.

Lansarea pe BluRay a beneficiat si de participarea regizorului Cristi Puiu la o intalnire cu publicul, moderata de Mihnea Maruta.

M-am uitat cu multa atentie la Cristi Puiu in timpul intrebarilor de la lansare si mi s-a parut a fi un om care stie ca nu va putea descrie niciodata in cuvinte intreaga lume din mintea sa legata de o stare sau o intamplare. Avea momente in care cauta – cu pauze generoase – un cuvant cat mai aproape de simtirea sa si, pentru ca i se parea ca nu-l gaseste, gesturile mainilor sale aratau incordare… suparare.

La sfarsitul lansarii am avut privilegiul unei scurte intalniri, asa ca l-am intrebat despre asta.

*

Uitandu-ma la dialogul de mai devreme din prezentarea bluray-ului Sieranevada, m-am gandit ca sunteti foarte aspru cu dvs…

Aspru? Nu sunt aspru, sunt realist… (pauza) Si nu suficient!

Iata ca ati facut si o completare – ”si nu suficient!”.  Desigur, nici nu pare ca puneti presiune pe dvs…:)

Nu, dar asa functioneaza mintea mea, in timp ce apare enuntul, apare si contraenuntul.

Dar de fiecare data cand nu gaseati cuvantul exact care sa descrie starea din mintea dvs, va pedepseati… Era un gest care arata ca sunteti suparat pe dvs pentru ca nu ne puteti explica in miime de microni gandul dvs.

Dar nu e o pedeapsa, e doar procesul natural de cautare, de aflare a cuvintelor potrivite.

Si nu vi se pare ca puneti o presiune foarte mare pe dvs?

Absolut deloc! Asta este natura mea, pentru altii poate ca pare asa, dar asta este natura mea. E vorba despre a trai la timpul prezent, iar oamenii ma pot judeca cum socotesc ei. Pana la urma fiecare plateste pentru ceea ce face.

Mie mi se pare ca e infinit mai important ca, in viata asta scurta pe care o avem, sa ne acordam aceasta libertate de a trai la timpul prezent. Nu de a veni cu lectiile facute de acasa. Pare ca e acolo o falsificare sinistra, a propriei tale personalitati a propriei tale fiinte. Propriul suflet.

Pe de alta parte mi se pare ca exista o smerenie in dvs pentru ceea e inseamna a fi regizor, la nivelul aspirational a ceea ce inteleget dv prin a fi regizor,  dar exista in dvs si incapatanarea de a face lucrurile doar in felul in care stiti ca va reprezinta. Cum se impaca aceste doua stari?

Nu stiu daca am un respect mai mare pentru meseria de regizor decat am pentru meseria de gunoier, cred ca le respect in egala masura. Ceea ce respect cu adevarat este lucrul bine facut. Ceea ce respect dincolo de lucrul bine facut este aceasta stare de prezenta. Obiectele care rezulta din racordarea noastra, a mea, la cosmos, la viata, pot fi – si sansele sunt foarte mari – imperfecte, neimplinite. Sau pe moment implinite, sa le socotesti implinite…

*

Si pentru ca mereu la Cristi Puiu e vorba despre lucrul bine facut, Sieranevada a iesit pe Bluray, nu pe DVD (chiar daca asta i-a redus dintre spectatori, dar i-a mentinut standardul de calitate), are cartea cu fotografiile pe care regizorul le-a facut prin Bucuresti  – 979 fotografii -, un interviu cu regizorul (ca un omagiu de a da inapoi catre cei interesati din ce a invatat la randul sau din cartile cu interviuri ale marilor regizori), dar si un detaliu fin si unic: cate un fragment scris de mana de Cristi Puiu din scenariul filmului. Fiecare pachet are citatul sau scris de regizor.

In scurta noastra conversatie, post lansarea Bluray-ului, l-am intrebat daca – in dorinta de a face lucrurile cat mai aproape de perfectiune – nu sufera mai tarziu, peste ani, cand se gandeste ca poate s-ar fi putut si mai bine.

Asta se intampla cand esti tanar doar. Dupa ce cresti putin, suferinta se diminueaza.

Stiti cum e… Daca esti onest cu tine insuti, daca nu te lasi pacalit de propriile tale fictiuni, atunci vei gasi beneficiul acestui proces, care la prima vedere pare sa fie un exercitiu inutil. Energofag. Pentru ca e foarte multa energie care se pierde acolo. Dar in realitate eu socotesc ca este singurul lucru cu adevarat important: ai o viata, ti s-a dat acest parcurs, moartea e acolo pentru noi toti, iar visele pe care le pui tu pe fel de fel de impliniri, realizari sunt niste pacaleli. In mod autentic niste pacaleli, daca esti onest cu tine insuti si daca te examinezi cu seriozitate.

Daca vrei sa stai in jocul asta al povestilor frumoase despre tine insuti n-ai decat. Pe mine nu ma intereseaza lucrul asta!

Da, dar traim intr-o lume care pune – si isi pune – foarte repede etichete, iar dvs va expuneti prin filme intr-un mod foarte foarte vulnerabil – va prezentati angoasele, fricile…

Stiti cum e? Eu fac un drum si le povestesc oamenilor despre ce vad eu pe drumul meu. Mi se pare obligatoriu pentru mine si, mai mult decat atat, mi se pare obligatoriu ca toti ceilalti sa o faca.

Dar cand cititi cronicile? Pentru ca ele pun etichete…

Ma bufneste rasul…

Pun etichete unor lucruri dupa cum stie fiecare, iar dvs pretuiti semnificatia in esenta a fiecarui cuvant la alt nivel…

Eu pretuiesc responsabilitatea foarte mult, iar eu nu ma ridic la inaltimea exigentelor mele, sa stiti…

Daca e sa vorbim doar despre film – lasand la  o parte faptul ca traim intr-o lume in care etichete se afla in libertate, fiecare tranteste cate o eticheta dupa ce-i trazneste -, dar noi traim intr-o lume in care educatia a facut posibil acest lucru. Ca absolut oricine sa socoteasca ca se pricepe la arta si la frumos. Si asta vine din scoala pentru ca oamenii care aveau 10 la matematica si la romana, aveau 10 by defaut si la muzica si la desen.

Si atunci tu incepi viata cu constiinta foarte clara ”Cum, nu stiu eu ce e frumos?!”

Mi-a zis cineva ca a vazut filmul meu, doar doua ore si jumatate, si ca a iesit pentru ca nu i-a placut deloc.

I-am raspuns – “ok”.

A continuat – „nu vreti sa va pun de ce nu mi-a placut?”

„Nu, nu vreau.”

A insistat ”Ba da, de ce, chiar nu vreti?!”

„Cu ce va ocupati?”

„Sunt avocat.”

„Si dvs ati vrea sa stiti ce cred eu, neavizat despre ceea ce faceti dvs ca avocat?!”

„Pai nu, dar avocatura este altceva… nu puteti…”

„Dar dvs puteti?”

„Pai nu faceti filme pentru noi?”

Mi s-a parut foare interesant ca oamenii aleg foarte usor sa gandeasca ca ”domne, daca imi place mancarea din restaurantul asta, sigur pot fi bucatar. Nu e asa…”

Din perpectiva aceasta, oricine scrie in online se da cu parerea, are o comunitate si se crede un mic dumnezeu…

Da, dar online-ul  e o planeta pe care eu nu o vizitez.

Ispita de a fi dumnezeu ii bantuie pe multi, nu doar pe oamenii care se misca in online. Si un bucatar e poate simti dumnezeu la el in bucatarie… E bine? Nu e bine!

Dar cei din online primesc mai mult feedback , intr-o cantiatte mai mare…

Dar e real?

Nu e.

Pai si atunci….

Sunt insa foarte multi care, odata ce au un telefon si filmeaza cu el, se simt regizori…

Mi se pare ca este obligatoriu ca fiecare sa-si poarte crucea. Ajungem sa devenim victimele propriilor noastre minciuni. Si asta e…

sieranevada afis  Pentru fotografiile pe care le-a realizat cautand cadrul care sa exprime starea filmului, regizorul s-a plimbat de la est la vest prin Bucuresti intr-un periplu care are radacinile in copilaria sa. „Am plecat de la cimitirul Marcuta din Pantelimon, am trecut pe acasa, prin Balta Alba prin Ozana, pe la maica-mea, apoi pe acasa pe la noi, pe Polona, in centru, Dorobanti, Piata Victoriei, Lacul morii, m-am abatut un pic spre sud – am vrut sa ajung prin Berceni pentru ca acolo stateau mamaia si tataia si acolo am copilarit.”. Cadrul ales e de la Lacul Morii, un loc unde inainte de a fi lac a fost un cimitir care a fost stramutat in anii de comunism.

Pare ca a documentat Bucurestiul sau, drumul sau in viata prin Bucuresti, inchizand un cerc.

De altfel regizorul s-a reintors la pictura dupa foarte multi ani, si-a inchiriat un atelier in Bucuresti si picteaza din nou, semn al unor alte cercuri care se inchid cumva in viata sa.

In intalnirea noastra, cand am vorbit despre lucrul bine facut in regie, Cristi Puiu a ripostat scurt la momentul in care ii spuneam ca astazi oricine poate sa fie regizor.

Uite, eu sunt un diletant, intelegeti?

Va alintati…

Nu. Ma bizui pe un enunt foarte limpede… Imi place sa ma bucur si caut placerea, delectarea, de acolo vine dilectant… Si ma intereseaza sa nu cad in capcana structurilor fabricate de mintile oamenilor. Iar cinema-ul este o structura de felul asta… sau pictura…

Teritoriile pe care le-am explorat, le-am explorat aproximativ pentru ca ceea ce se petrece in relatia pe care eu o am cu lumea…

Oamenii care se specializeaza intr-un domeniu ajung sa fie cerberi in domenul respectiv. Eu nu vreau sa fiu un cerber. Daca cineva vrea sa faca un film, usa e deschisa, ii invit pe toti sa faca film… Unul de la mine din cartier a vazut Marfa si banii si-a zis ” ce p..a mea, cum a pus asta camera pot sa fac si eu…”

Dar ia-o si fa si tu.

Asta vine din nesuguranta pentru ca nu primim raspunsurile pe care nici nu stim ca le cautam. Suntem stapaniti de frica si asta ne consuma pe de-a intregul. Progresiv, ajungem sa fim victimele propriilor noastre frici…

 

In excursia aceasta lunga prin Bucuresti pentru fotografia pentru afis, n-ati gasit si intamplari care sa va aduca  o raza de bucurie? Un zambet? Stiu ca starea pe care o cautati era in directia opusa, dar ma intreb daca viata nu v-a pus si un zambet pe drumul acela, intamplator.

Cred ca fiecare fotografie contine ceva frumos. Nu vreau sa cad in capcana cliseistica, dar frumusetea e in the eye of the behoder… Cred ca e important ce se intampla in mintea privitorului.

Eu nu pot sa fac drumul pe care-l face cel care se uita la fotografiile pe care le-am facu eu, nici un autor nu o sa faca drumul pe care-l fac eu din pozitia de cititor, de spectator.

*

Cand am transcris discutia noastra mi-am dat seama ca nu am rostit decat doua dintre intrebarile pe care le pregatisem. Fusesem atat de surprinsa de lupta lui Cristi Puiu de a sta in prezent si de a nu se amagi, de a se auto-contra (in ceea ce mie mi se pare a fi multa presiune pe sine), incat m-am dus cu valul, am trait in prezent, si-am vorbit alte lucruri. Si mi s-a parut interesant cum, desi mi-a dat de la inceput cheia gandirii sale –„dupa ce spun un enunt, in mintea mea apare imediat si contra enuntul”, cand a vorbit despre dilentantism prima mea reactie, in moment, a fost „va alintati”… Asta dupa ce incepusem prin a spune ca e foarte aspru cu sine:)

Drumul meu in conversatia cu domnia sa a fost probabil si despre cum si eu pun etichete si despre ce mai am de invatat din viata in intalnirea cu ceilalti. De asta finalul discutiei noastre mi s-a parut – post factum – un moment de mentorat.

 Un lucru mi se pare important, dincolo de absolut orice…

Sunt multe lucruri pe care nu le poti preda si nu le poti invata. Pasiunea nu se invata. Si nu exista profesori care sa-i invete pe studenti sa fie pasionati.

Dragostea de oameni este un lucru care nu poate fi predat, nu poate fi pus in cuvinte. Asta e cel mai important lucru… Nu poti face film, din pozitia de regizor daca nu-i iubesti pe oameni, desi sunt foarte multe filme facute de regizori care nu-i iubesc pe oameni. Dar pentru mine alea nu mai exista. Adica le inregistrez prezenta, dar nu ma intereseaza. Cand regizorul se suie la amvon si predica: „uite, asa stau lucrurile.”

Oare?!

 

Sieranevada pe DVD poate fi gasita in magazinele de specialitate, a aparut in editie limitata de 979 exemplare, fiecare box contine si un fragment de scenariu, transcris de regizor. Fotografiile realizate de Cristi Puiu pot fi vazute in prima sa expozitie dupa 1993 incoace la Galeria BARIL (Fabrica de Chibrituri, 9A) in Cluj.

Proiectul pe bluray a fost realizat cu sprijinul Raiffeisen care de 4 ani este partenerul oficial al Zilelor filmului romanesc la TIFF si care ne face mereu #poftadefilmebune.

 

 

 

2152
loredana dragosteCe am mai invatat la TIFF –  Loredana si schimbarile de costume de la un show mare

Ce am mai invatat la TIFF –  Loredana si schimbarile de costume de la un show mare

Anul acesta, la TIFF in sectiunea TIFFashion a fost prezentat documentarul Never Ending Story – Loredana la Sala Palatului, povestea unuia dintre cele mai mari show-uri pe care le-a facut Loredana, Dragoste.

Proiectia a fost urmata de un workshop cu studentii de la Universitatea de Arte si Design la care a participat Loredana via skype (era la Bucuresti pentru ca urma sa cante in finala Romanii au talent)  si unul dintre ajutoarele stilistului Radu Mada, Andrei Ionescu. Am moderat acest workshop, asa ca am descoperit si eu multe lucruri noi.

Imediat dupa proiectie studentii au fost uimiti sa afle ca in show-ul pe care l–au vazut au fost 15 costume si-au intrebat chestiuni tehnice legate de realizarea lor.

Cele mai tari povesti au fost legate de momentele in care se schimba tinutele.

  • Loredana le-a spus ca, desi ii place latex-ul ca material pt costume, il foloseste mai mult pentru costumele de televiziune sau pentru videoclipuri si mai putin pentru show-uri pentru ca … e greu de imbracat /dezbracat.

 

  • Andrei a povestit ca sunt 4-5 persoane care participa la imbracarea/dezbracarea costumelor in pauzele care au maxim 3 minute cu tot cu drumul la scena. Si ca repeta aceste schimbari de costume impreuna cu Loredana inainte de show. Cand a fost intrebat de ce nu repeta singuri ca sa invete de ce e responsabil fiecare fara sa mai implice si timpul artistului, Andrei a explicat ca e important ca artistul sa stie ce i se intampla in acele putine secunde pentru a participa activ si a ajuta la schimbarea rapida. Adica stie cine ii schimba incaltamintea si in ce ordine a picioarelor, tot asa cum responsabilul cu incaltamintea a facut teste inainte cum va inchide pantofii/cizmele ca sa fie o operatiune cat mai scurta.

 

  • Cand cineva din sala a intrebat daca au fost probleme la schimbari, raspunsul a venit foarte relaxat: da, au fost, de asta in cabina mai sunt 8-10 costume de rezerva. Si da, cand s-a blocat vreun fermoar si toti erau contra cronometru, dezbracarea s-a facut cu foarfeca in ciuda valorii hainei pentru ca show-ul si timingul sunt prioritare.

Iata aici un fragment din culisele schimbarilor de costume.

943
sofia lorenLectia de bun simt oferita de Sofia Loren – culise #TIFF15 #impreunalafilm

Lectia de bun simt oferita de Sofia Loren – culise #TIFF15 #impreunalafilm

Saptamna aceasta Clujul a fost impanzit cu afise cu minunata Sofia Loren care a fost invitata speciala a editiei nr 15 a TIFF.

Doamna Loren a venit la Cluj joi seara, vineri a avut o intalnire cu presa si o proiectie a filmului “Casatorie in stil italian” unde a jucat alaturi de Marcelo Mastroiani, proiectie la care a fost asteptata de zeci de oameni in fata salii, doar ca sa o aplaude si sa o salute. Proiectie la care s-au vandut biletele in mai putin de 2 zile.

Sambata la Gala de inchidere TIFF doamna Sofia Loren a primit un premiu pentru intreaga activitate, din nou in uralele publicului.

Iata cateva detalii din culisele sosirii domniei sale aici:

Confirmarea ca va putea veni a sosit cu o saptamana inainte de inceperea festivalului, asa ca pentru echipa TIFF a inceput un maraton logistic – avioane, cazari, program paralel.

Organizatorii i-au facut mai multe propuneri de avioane echipei doamnei Loren, dar dansa a preferat ca lucrurile sa ramana simple, fara escale , fara timp de asteptare prin aeroport, asa ca a ales sa vina cu Wizz Air care avea o cursa directa Cluj Roma.

Am vazut-o pe covorul rosu la cele mai mari ceremonii, a castigat Oscarul, are 5 Globuri de aur in palmares, e o doamna cu o atitudine si un rafinament remarcabile chiar si la anii pe care-i poarta acum cu mandrie si, chiar daca sunt sigura ca are standarde ridicate in solicitarile sale in deplasari ( a stat intr-un penthouse cu o super terasa in Hotelul Belvedere pe durata vizitei la TIFF), s-a dovedit ca e o femeie cu bun simt care vrea sa tina lucrurile simple si practice.

Alegerea avioanelor pentru sosirea in Romania a fost o lectie de mare bun simt pe care a dat-o indirect vedetelor noastre.

*

Vizita Doamnei Sofia Loren in Romania s-a realizat si cu sprijinul Raiffeisen Bank.

 

6433
Bogdan Mirica_GalaInchidere_TeatrulNational_04-06-2016_Vlad_CupsaInterviu TIFF Marele premiu – Bogdan Mirica: I-am dus si pe ai mei la film si, la sfarsit, mama a zis “Ma asteptam sa fie o comedie”

Interviu TIFF Marele premiu – Bogdan Mirica: I-am dus si pe ai mei la film si, la sfarsit, mama a zis “Ma asteptam sa fie o comedie”

Desi toata lumea a asteptat-o pe Sofia Loren si a fotografiat-o intens, dincolo de partea mondena a intamplarilor de la TIFF, regizorul filmului Caini – Bogdan Mirica – a fost marea vedeta a festivalului. Sau, ma rog, filmul lui.

N-am mai vazut de foarte multa vreme spectatori atat de inversunati in a sustine un film, in a te indemna cu o satisfactie mare pe chip sa mergi sa vezi filmul. Cel mai adesea indemnul a fost insotit de “Uite ca si noi putem face filme cu atmosfera, cu poveste.”

M-am intalnit cu Bogdan Mirica in ultima zi de festival, cu doar cateva ore inainte de Gala si, cand i-am spus ca el e vedeta acestei editii de TIFF, a raspuns amuzat “daca stiam, ma purtam ca o vedeta” . Printre vorbe si zambet l-am vazut pe Mirica de la “Bora Bora” – scurt metrajul lui la care se rade la fiecare vizionare cu aceeasi pofta. Aproape de miezul noptii s-a dovedit ca am avut dreptate, caci la gala de premiere a luat trofeul festivalului.

Lung metrajul lui de debut, “Caini” -premiul criticii la Cannes –  e un thriller foarte bine condus care spune povestea unui tanar care ajunge intr-un sat de la granita cu Ucraina ca sa vanda un teren pe care l-a primit mostenire si care devine martorul unor intamplari stranii. Filmul ii are in distributie pe Dragos Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, Raluca Aprodu.

In discutia noastra Mirica a recunoscut ca a vrut sa exploreze o noua directie fata de filmele la care a lucrat pana acum si ca umorul si partea “light” a povestilor sale le-a lasat pentru alte productii. “I-am dus si pe ai mei la film si, la sfarsit, mama a zis – Ma asteptam sa fie o comedie – stiindu-mi umorul si ceea ce am lucrat pana acum”, a recunoscut cand i-am zis ca am fost foarte surprinsa ca a facut un triller atat de greu de dus pentru spectator.

Bogdan este cel care a scris scenariile primei serii Umbre, dar si episodul pilot de la Las Fierbinti, ideea de la care  a plecat unul dintre cele mai de success seriale din Romania. Filmul a fost dezvoltat apoi de Andrei Boncea si Mimi Branescu.

Aflasem ca pentru rolul pe care-l are Raluca Aprodu a fost la casting si Cosmina Stratan (actrita care a luat premiu de interpretare la Cannes pentru “Dupa Dealuri” in regia lui Cristian Mungiu) si ca, dupa ce a vazut filmul, Cosmina a fost uimita ca replicile pe care le-a spus la auditie au ramas exact asa si in film. Semn ca scenariu a fost bine asezat de la inceput si Bogdan a stiut exact ce vrea sa faca si n-a lasat loc de prea multe ajustari la “locul faptei”, la filmari.

“Am muncit aproape 5 ani la scenariu, chiar daca intre timp am mai facut si altceva- am scris Umbre, de exemplu. Un an si jumatate m-am gandit la cum vor tacea personajele, cum conduc atmosfera din film, cautam o anume lentoare, un anume ritm. Asa ca atunci cand am ajuns pe set, stiam cu totii ce aveam de facut. La 6 luni dupa filmari inca mai aveam cosmaruri legate de o secventa in care am filmat cu o macara si era o miscare complicata, trebuia sa facem totul repede pentru ca se ducea lumina si nu mai era racord de umbre”, a povestit Bogdan.

***

  • Cum ai reusit sa-l faci pe Vlad Ivanov, care e recunoscut pentru personajele sale negative, sa fie si mai rau decat l-am vazut vreodata pe ecran?
  • Vlad a facut un pas dincolo de orice a lucrat ca personaj negativ si a construit un personaj foarte bun. Am vorbit mult despre Samir, personajul lui, si i-am spus ca e un personaj care este rau din scenariu, din scriitura, asa ca il rog sa caute partile lui bune.

De exemplu, in secventa in care intra in curte si se duce la personajul Ralucai Aprodu, dupa prima dubla m-am dus si i-am spus: Pe drumul pana la casa indragosteste-te de Raluca.

Am discutat sa-i facem lui Samir un defect fizic, sa aiba o pareza la fata, sau sa aiba probleme cu un picior, dar ni s-au parut solutii facile si am renuntat. Samir e munca si talentul lui Vlad Ivanov care e un actor foarte bun si un om pe care-l pretuiesc mult.

  •    Nu cred ca e doar munca lui. Cred ca acolo a fost un campion care a avut un antrenor foarte bun. Pentru ca Vlad Ivanov duce personajul negativ la un alt nivel.
  • Multumesc

***

Filmul Caini ajunge pe ecrane in septembrie si va rog foarte foarte tare sa-l vedeti.

Bogdan Mirica s-a reintors sa scrie sezonul 2 de Umbre imediat dupa ce terminat montajul  filmului Caini (care a durat intre 4 si 5 luni, pentru ca, spune Bogdan, devenise obsedat sa reincerce sa creeze si mai mult suspance din montaj si – in camera de editare – a scos replici din secvente, tocmai pentru a crea si mai mult o stare de asteptare, de tensiune). Primul sezon al serialului Umbre a fost vandut la nivel international, asa ca productia este una de succes pentru HBO Romania. Filmarile sezonul 2 vor incepe in toamna.

Cand l-am intrebat cum face sa aiba dialoguri atat de autentice in scenarii si daca-si noteaza replici pe care le aude la altii, in viata, a inceput sa rada. “Sunt antisocial pentru ca stau foarte mult in casa sa scriu, dar si daca merg cu taxiul pe un drum scurt, remarc ceva pe care-l tin minte. Nu notez niciodata, dar remarc dialoguri ale soferului cu altii – la telefon sau in traffic – pentru ca eu, antisocial, nu prea dialoghez.”

*

Am fost si la aceasta editie TIFF parte din proiectul Raiffeisen de sustinere a filmului romanesc ( Raiffeinsen a fost pentru al treilea an consecutive sponsor al sectiunii Zilele filmului romanesc) #impreunalafilm.

La toamna, cand Caini intra pe ecrane, am sa am grija sa mergem – la propriu – impreuna la acest film.

1654
tudor giurgiuImpreuna la film cu Tudor Giurgiu – 3 povesti simpatice din 15 ani de TIFF

Impreuna la film cu Tudor Giurgiu – 3 povesti simpatice din 15 ani de TIFF

La 15 ani de TIFF nu e doar moment aniversar, ci si o ocazie pentru amintiri simpatice.

Ieri la TIFF, directorul festivalului Tudor Giurgiu a povestit cateva dintre intamplarile emotionante sau amuzante care s-au petrecut in acesti ani in care festivalul a reusit sa schimbe fata orasului ( Giurgiu n-a spus, dar sunt sigura ca, pe perioada festivalului, proprietarii hotelurilor, teraselor si magazinelor se simt foarte bine iar incasarile cresc simtitor)

Annie-Girardot

  1. Pentru directorul festivalului, unul dintre cele mai emotionante momente de la Tiff din acesti ani, a fost vizita doamnei Annie Giradot ca invitat special. La momentul vizitei, doamna Girardot – a povestit Giurgiu – se lupta cu debutul unui Alzheimer si pentru toata echipa a fost foarte emotionanta efortul actritei de a continua o viata cat mai normala, in ciuda unor usoare stangacii datorate bolii.

Actrita franceza cu trei premii Cesar si cu filme realizate in compania unor actori ca Jean Marais sau Alain Delon a incetat din viata in 2011 la 79 de ani.

In toti acesti ani la TIFF, pe langa doamna Girardot au fost invitati si celebrati foarte multi actori si regizori – Nastassja Kinski, Jiří Menzel, Debra Winger, Claude Lelouch, Geraldine Chaplin, Wim Wenders, Marin Karmitz, Jacqueline Bisset, Michael York, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Udo Kier, Vanessa Redgrave, Nicolas Roeg sau Franco Nero.

(si pentru ca tot suntem la invitati, printre personalitatile care au fost la un pas sa ajunga anul acesta la Cluj, dar cine stie – poate va veni in anii viitori – se afla Monica Belucci.)

youth ghenea

  1. Anul acesta in partea de invitati pe care presa mondena ii indrageste foarte tare se afla si Madalina Ghenea.

Tudor Giurgiu a povestit care a fost momentul incipent al colaborarii ei cu Paul Sorentino pentru filmul Youth (care are si o proiectie speciala in festival). In urma cu doi ani, Giurgiu i-a invitat la o discutie pe Madalina Ghenea si Tudor Chirila pentru un proiect pe care-l avea in plan. Ghenea tocmai primise invitatie la casting la Sorentino si le-a spus ca nu s-a dus, iar Tudor Chirila a indemnat-o sa nu rateze ocazia explicandu-i ca este un regizor foarte mare si foarte important.

cristian-mungiu-slice-01

  1. Una dintre cele mai amuzante intamplari din acest 15 ani de TIFF a fost in 2007 cand Mungiu a castigat premiul cel mare la Cannes cu 4, 3,2… Intr-un din zile o spectatoare l-a abordat foarte entuziasta pe directorul festivalului confundandu-l cu Mungiu. L-a felicitat, i-a laudat filmul si, cu o curiozitate politicoasa dar etuziasta a vrut sa stie … cum a fost cand Jane Fonda l-a sarutat pe obraz cand i-a inmanat premiul la Cannes. Giurgiu isi aminteste si acum entuziasmul femeii si cum n-a vrut sa o dezamageasca, asa ca si-a jucat rolul de ”Mungiu”, i-a multumit pentru cuvintele frumoase si i-a spus ca Jane Fonda este o doamna foarte politicoasa si eleganta.

Dincolo de aceste intamplari simpatice, 15 ani de TIFF au inseamnat niste caramizi solide in constructia care ar trebui sa fie industria filmului romanesc, o piesa importanta in lantul care inseamna business-ul in cinema, prezenta unor mari critici de film de la cele mai prestigioase reviste de profil din lume (care au facut cunostinta cu producatorii, actorii si regizorii romani), dar si proiecte conexe care au dezvoltat comunitatile locale si au facut – la propriu – educatie cinematografica pentru copii.

Unul dintre programele mele preferate din festival este EducaTIFF unde copiii invata sa scrie cronici de film, sa faca filme, animatii si ii au profesori pe unii dintre oamenii importanti din industrie. Dintre participantii editiilor trecute de EducaTIFF acum sunt tineri care au facut deja filme de scurt metraj prezente in diferite concursuri nationale sau internationale.

De 3 ani, Raiffeisen este sponsorul principal pentru sectiunea Zilele Filmului Romanesc – o sectiune care promoveaza nu doar filmele de lung metraj premiate in marile festivaluri, ci si filmele de scurt metraj ale celor care isi rafineaza mijloacele tehnice pe drumul catre un lung metraj. In sectiunea aceasta se mai afla o actiune care construieste frumos in industrie – 10 pentru film – 10 noi actori din toata tara sunt adusi in TIFF si li se acorda o atentie speciala (intalniri cu producatori, regizori, workshopuri cu directori de casting) tocmai in dorinta de a profesionaliza si mai mult industria cinematografica romaneasca. Multi dintre cei care au fost in aceasta sectiune – 10 pentru film – in anii trecuti au obtinut deja roluri principale in seriale de televiziune sau in filme de lung metraj. Unii chiar in filme care au fost lucrate peste granita.

 

Zilele viitoare va povestesc cateva dintre momentele care mi-au ramas mie atasate de inima in acesti 15 ani de TIFF.

 

1554
hqdefaultIn the mood for – Sophia Loren (vine la TIFF, la Cluj, saptamana viitoare)

In the mood for – Sophia Loren (vine la TIFF, la Cluj, saptamana viitoare)

Sophia Loren are aproape 82 de ani si e in continuare considerata una dintre cele mai sexy femei din lume, cu o frumusete pe care n-a egalat-o altcineva, dar pe care multe au incercat sa o copieze.

Vinerea viitoare, la TIFF, in prezenta Sophiei Loren va fi o proiectie a unuia dintre filmele sale, iar a doua zi va primi un premiu onorific din partea festivalului la gala TIFF.

Cum zilele viitoare se va vorbi foarte multe despre Sophia Loren, astazi – in ziua in care a fost anuntata participarea sa la TIFF, m-am gandit sa va arat de ce e considerata una dintre cele mai sexy femei din lume.

Dincolo de foto insa, cateva informatii.

Sophia Loren a inceput actoria la 15 ani si a fost printre primele actrite europene care au semnat contract la Hollywood, notorietatea ei internationala nefiind egalata de nicio alta actrita italiana pana in acest moment.

Daca e sa vedeti un singur film cu Sophia Loren, atunci acesta trebuie sa fie La Ciociara ( titlul englezesc este Two Women) in regia lui Vittorio de Sica pentru care a si obtinut un Oscar, fiind prima actrita care a castigat un Oscar de interpretare pentru un film care nu era in limba engleza.

din categoria Uhaaaa, scriu cu bucuri ca, la editia aniversara TIFF 2016, una dintre legendele filmului va fi foarte foarte aproape de noi.

Fotografii din La Ciociara

laciociara 2

LaCiociara  ANNI 60la ciociara vittorio de sica

 

Sophia Loren in tinerete

sophia loren 1

hqdefaultSophia_Loren_3 Sophia_Loren_18sophia-loren 2 sophia-loren 7sophia-loren 6 sophia-loren 5

sophia-loren 4sophia-loren 3 Sophia-Loren 8 sophia-loren 9 sophia-loren 10sophia-loren 11sophia-loren 12SophiaLoren_corset Sophia-Lorensophia-loren 15 sophia-loren 14sophia-loren 13

 

 

Sophia Loren anul trecut

sophia-loren (2)sophia-loren (1)

Si anul acesta vom fi #impreunalaTIFF si am sa am povesti simpatice din culise pentru voi, alaturi de unul dintre partenerii traditionali ai acestui festival Raiffeisen Bank.

Cover_FB_Bazavan

3350
shutterstock_143320312“Neprevazutul” s-a intimplat: a venit vara peste noi.

“Neprevazutul” s-a intimplat: a venit vara peste noi.

Vara si caldura sunt mereu precum zapada in decembrie: cum naiba s-a facut atit de cald in iunie?

Zilele trecute m-am deplasat cu trenul de la Bucuresti la Cluj , la TIFF. Imi facusem planul ca o excursie cu trenul de 9 ore , cu calculator priza si internet, inseamna sa rezolv munca restanta si sa fiu in plan cu tot ce mai am de scris.

Doar ca nu prea s-a intmplat asa. “Neprevazutul” a facut ca in ziua deplasarii mele (2 iunie) sa fie foarte foarte cald, trenul avea aer conditionat spre NU, ferestrele nu se deschideau. Asa ca m-am trezit alaturi de alti multi oameni intr-un vagon deschis, la o sauna comuna cu hainele pe noi.

Bine, nici prizele nu mergeau, asa ca dupa o vreme (7 ore)  nici calculatorul n-a mai vrut  sa-mi tina companie si iata-ma meditind asupra lumii, caldurii si cum functioneaza organismul in conditii de temperaturi extreme. Si de mirosuri extreme.

*

Daca as avea 1 milion de euro astazi, as face un program prin care sa-i invat pe romani cit de importante sunt apa, sapunul si antipespirantul.

Stiu ca nu e deloc “glossy” sa vorbesc despre mirosul de transpiratie statuta , de 3 -4 zile, dar romanii ar trebui sa invete ca le va fi bine daca se vor spala si daca vor folosi antiperspirante sau deodorante cu pudra. Si nu ma refer doar la domnii care locuiesc la sat si isi petrec mult timp in gradina cu zarzavaturi, ma refer la doamne si domni care se imbraca “de oras”, cu haine cu eticheta.

Norocul meu, caci am avut putin noroc in calatoria asta, este ca vecinii mei de scaune erau 3 studenti (2 fete si un baiat) care descoperisera deodorantele, ba chiar fetele aveau servetele umede si antipespirant pe care le-au folosit pe durata excursiei, zimbind timid si cerindu-si scuze pentru impolitetea de a face un asemenea gest in public.

Le-am zimbit cu incintare si le-am recomandat antipespirantele pe care le folosesc eu care imi dau confortul de a fi fresh o zi intreaga, oricit de calduroasa ar fi.

*

Dupa cum stiti sunt o mare fana si o mare utilizatoare a produselor Dove pentru ca imi place atit grija pe care o au oamenii lor de la cercetare pentru pielea noastra ( “1/4 crema hidratanta”  e lucrul care ma face mereu sa le zimbesc in gind cercetatorilor Dove), dar imi place si respectul pe care-l arata pentru frumusetea natutala a fiecarei femei.

Nu stiu daca stiti dar Dove a lansat recent gama de deodorante antiperspirante  DovePower Soft, cu 1/4 crema hidratante, ce ofera o piele a subratului fina si catifelata. Dpve Power Soft are un parfum feminin creat impreuna cu parfumieri celebri; miroase a frezie si bujor, si-are o baza de ambra, lemn de santal si mosc…

Mirosul da senzatia pura a feminitatii si e preferatul meu in aceasta perioada.

Zilele trecute as fi dat orice sa am atit de multe Dove Power Soft incit  sa pot sa fac cadou tuturor celor cu care am calatorit in tren, sunt sigura ca ar fi fost ca intr-un film din ala despre magie… brusc toate femeile ar fi fost frumoase si toti domnii ar fi zimbit.

Sa incercati acest nou deodorant Dove, chiar are un parfum minunat si e foarte protector cu pielea noastra.

 

cover photo shutterstock

995
comoara#cluj: Concurs Haideti in seara asta la film

#cluj: Concurs Haideti in seara asta la film

Operatiunea “impreuna la film” (Manafu & Bazavan & friends) incepe cu… Comoara lui Corneliu Porumboiu, filmul romanesc vedeta al TIFF 2015, proaspat premiat la Cannes.

Scoatem la concurs 2 invitatii duble la proiectia de diseara din Piata Unirii a filmului Comoara. Daca esti in Cluj (sau ajungi f repede din Bucuresti:) ) si vrei sa mergi cu mine si cu Manafu la film, lasa un comentariu pe facebook, aici si diseara de la ora 21.45 mergem impreuna la film.

Cu putin noroc facem cunostinta si cu actorii din distributie, dar sigur sigur stim ca si eu si Manafu vom fi gazde simpatice.

Invitatiile ni le-a pus la dispozitie Raiffeisen, sponsorul principal al festivalului, sustinator al filmelor romanesti.

914
bricksintilniri nepretuite, part 6: caramizile

intilniri nepretuite, part 6: caramizile

imi plac casele vechi, nu doar pentru ca au povesti si ferestre mari ci si pentru ca imi plac caramizile si parchetul. intr-o casa din caramina, cu parchet vechi, mersul descult capata alt parfum:)

*

caramizile mi se par a fi una dintre cele mai frumoase metafore despre viata.

privesc intotdeauna grupurile de oameni in care traiesc / muncesc ca pe niste constructii, cu fiecare om cite o caramida.

nu poti sa construiesti nimic doar din caramizi, mereu e nevoie de mortar care sa solidifice constructia si mortarul asta, in viata, inseamna lucruri in comun, emotii traite impreuna, viziuni asemanatoare.

imi place sa fiu mortarul pentru un grup. sa trec prin viata lui – personala sau profesionala – atit cit sa ajut la solidificarea constructiei, dar imi place sa fiu si caramida si sa fie altii mortar pentru constructiile mele.

*

e un restaurant in Cluj, linga Somes, care se numeste Bricks, caramizi:) si – pentru ca e un loc care , desi e in centru, nu e ocupat de oamenii din festivalul de film, merg in fiecare an cind sunt la TIFF, macar o data, pentru un mic dejun, in ziua cea mai grea a mea, cea in care tin cursul de branding personal pentru actorii din proiectul “10 pentru film”. si de fiecare data ma gindesc, oare in ziua asta, pentru cele doua ore de curs, am sa fiu caramida sau mortar? sau nu o sa las nicio urma?

*

toti in viata suntem cind caramizi, cind mortar. uneori ajutam la solidificarea constructiei, alteori suntem bucata de caramida care sparge, strica ceva.

*

si anul asta, cind eram la Cluj, am fost la Bricks, si m-am bucurat sa descopar ca aveau parteneriat cu prietenii mei speciali de la MasterCard si sunt parte din proiectul MasterCard Elite. daca ajungeti in Cluj, mergeti sa mincati la Bricks , e un loc foarte special, in plus, daca platiti cu un MasterCard Premium primiti si un discount simpatic.

aaa, si neaparat, dar neaparat cereti-le sa va arate meniul pentru desert. nu va pot spune de ce, ca sa nu va stric surpriza:)

*

Sunt 230 de locuri frumoase din intreaga tara in proiectul MasterCard Elite (intreaga lista o puteti gasi aici).

E usor sa verificati lista de locatii si inainte de o calatorie in tara sau de o iesire in Bucuresti, folosindu-va cardul MasterCard, sa stiti unde puteti sa aveti nu doar o experienta nepretuita, ci si un discount simpatic.

508
Afis-TIFF-Bucuresti-770x472incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna

incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna

de astazi incepe cea de-a 13 editie a Festivalului International de Film Transilvania , iar la sfirsitul saptaminii viitoare incepe cea de-a 21-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu.

pentru ca ne-a placut cum ne-am distrat la carePEcare (si sper ca v-a placut si voua), continuam aventura de a vedea filmele (si apoi teatrul) din doua perspective : femei vs barbati, cu participarea exceptionala  Raiffeisen care este sponsorul principal al TIFF si co-prezinta Zilele Filmului Romanesc la TIFF, dar si unul dintre sponsorii principali de la FITS.

impreuna cu Cristian Manafu voi incerca sa aveti acces super exclusiv la ceea ce inseamna TIFF (si apoi FITS, unde ne va ajuta si Dragos Asaftei), va vom recomanda filme/spectacole care credem ca sunt simpatice (din perspectiva fiecaruia), va vom face cunostinta cu actori, regizori si producatori, intr-un mod in care nu-i puteti intilni prin reviste sau la tv.

incepem cu TIFF: saptamina viitoare vom fi la Cluj si pregatim citeva surprize la tema:), in plus – daca vreti-  puteti merge cu noi la film :)

ca sa incepem a va oferi un tratament de cinefil cu totul special, incepem cu un concurs la care puteti cistiga 7 invitatii duble, la oricare film din TIFF , adica impreuna cu Raiffeisen va oferim invitatii in alb la orice film va doriti in festival, iar asta inseamna avere… stiu cei care merg de ani de zile, pentru ca veti putea intra cu ele si la serile de gala unde biletele se dau cu multa vreme in avans.

ca sa puteti cistiga cele 7 invitatii duble, trebuie sa spuneti care este filmul romanesc (post 89) care v-a placut cel mai mult. si daca nu aveti noroc sa cistigati la mine, incercati si la Cristian Manafu.

ne vedem la Cluj, de luni:)

 

cristina fluturCristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

Cristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

de ieri ruleaza la TF1 , mini seria Resistence, in care Cristina Flutur interpreteaza rolul rolul Cristinei Boico, o studenta de origine evreica,parte din gasca de tineri care au intiat Rezistenta Franceza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

aseara filmul a fost urmarit de 5.182.000 de francezi , fiind lider de audienta la nivel national, asta in contextul in care anul acesta Franta aniverseaza 70 de ani de la aparitia Rezistentei Franceze. mini seria, inspirata de fapte reale, e regizata de Alain Goldman, un producator si actor foarte faimos in Franta.

peste 5 milioane de francezi s-au uitat asadar la Resistence aseara si au descoperit-o si pe romanca, noastra anul trecut cistigatoare a unui premiu de interpretare feminina la Festivalul de film de la Cannes, pentru rolul din Dupa dealuri.

m-am intilnit cu Cristina Flutur mai devreme, astazi, si imi spunea ca nu a avut cum sa se uite la primul episod dar ca va vedea munca ei si a colegilor pe dvd cind ii va fi trimis de catre studioul producator.

cind ne-am intilnit nu stiam ca fusese lider de audienta filmul ei pentru ca as fi vrut sa-i fac o bucurie si sa-i spun asta, mai ales ca-mi spunea ca la ora la care filmul incepea la TF1, ea avea emotii mari la Bucuresti.

*

Cristina Flutur, dupa ce a fost multi ani vedeta teatrului Radu Stanca din Sibiu a ales sa se mute la Bucuresti ca sa faca un pas in cariera, sa treaca la film. pentru cei care nu o cunosc, Cristina e un fel de kamikze: a dat la actorie cind nimeni din familia ei nu-i dadea vreo sansa, a muncit cu perseverenta si discretie in Teatrul Radu Stanca din Sibiu (acolo au remarcat-o Andrei Serban si Andriy Zholdak si i-au creat spatiul sa faca niste roluri minunate), iar acum in Bucuresti pregateste proiecte dar inca nu joaca in teatrele de aici.

Ea isi urmeaza visul cu aceeasi perseverenta si discretie si, imi povestea mai devreme, merge la TIFF unde va sta toata perioada festivalului.

sper din tot sufletul sa o intrebe jurnalistii si despre aceasta experienta internationala cind o vor vedea in festival.

 

 

583
mihaela marin2014, bine ai venit. astept 2015:)

2014, bine ai venit. astept 2015:)

in delta, cind barcile/salupele se intilnesc pe canale isi reduc viteza. unda de energie pe care o transmite apa, valul care se face de la viteza cu care trece o barca, poate rasturna cealalta barca, asa ca incetinirea e un semn de protectie si de respect. si pentru ca incetinesc, oamenii din barci au timp sa se salute. mai ales ca se vad rar.

*
2013 e primul an in care nu am facut un bilant detaliat, pe luni, cu amanunte de culise, pe blog de la ce a fost.

a fost un an bun.
am luat premii pentru munca mea, am facut parte din juriile unora dintre cele mai importante competitii din tara si-am schimbat putin (in bine, sper) viata unor scriitori, actori, studenti, jurnalisti cu deciziile privind premiantii.
am fost implicata in organizarea (in partea de comunicare) a unora dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului (fest international de teatru de la sibiu, fest anonimul, campania UNITER artisti pentru artisti), am trainuit – la TIFF- actori cum sa comunice mai bine.
una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din 2013 e faptul ca, impreuna cu Tiberiu Mercurian, am schimbat ceva in Sibiu pentru totdeauna. si-mi place mult pentru ca iubesc Sibiul, dar si pentru ca oamenii nu vor afla cum de s-a schimbat un anume loc care o sa-i bucure multi ani de acum incolo.:)
am lucrat pentru si cu VUNK in proiecte minunate si gasca de nebuni simpatici de la Sublime (compania care manageriaza trupa VUNK) m-a facut de multe ori sa fiu foarte mindra ca-i cunosc si lucrez pentru ei.
am vorbit in conferinte si-am incercat sa spun, pe limba mea, despre lucrurile in care cred, sperind ca asta ii va ajuta si pe altii sa mearga pe drumul lor cu hotarire si rabdare.

doar ca in reportofon sunt interviurile de la cel putin 8 povesti care asteapta sa fie transcrise de luni de zile. in draft sunt alte citeva articole neterminate. iar pe drum sunt niste prieteni cu care n-am vorbit la fel de des ca in anii trecuti si niste lucruri-situatii-intimplari -povesti-amintiri aminate sau abandonate.

iar 2014 va fi probabil unul dintre cei mai aglomerati ani cu care m-am confruntat pina acum.
stiu ca o sa fac proiecte frumoase care o sa ma bucure si de care o sa fiu mindra, ca o sa-mi implinesc cel putin unul dintre visurile mele mari.
dar la fel de bine stiu ca o sa traiesc in viteza, cu disciplina si cu un timing perfect calculat al fiecarei zile pentru ca altfel n-am sa pot sa duc la bun sfirsit multele puncte de pe to do list.

astazi vreau doar sa le multumesc celor care au incetinit barca lor ca sa ma lase (si) pe mine sa trec. pentru ca reducindu-si viteza cu care au mers pe linga mine, am avut timp sa-i salut si sa-i mai vad din cind in cind. si pentru ca, incetinind, nu ne-am scufundat.

sa va fie bine si sa ne auzim fericiti si linistiti pe 1 ianuarie 2015

*
fotografie de Mihaela Marin (poate cel mai linistitor si mai emotionant loc din Delta, acolo unde Dunarea se varsa in Marea Neagra)

679
tiff 12de ce actorii/artistii trebuie sa stie sa se promoveze (post seminar TIFF)

de ce actorii/artistii trebuie sa stie sa se promoveze (post seminar TIFF)

astazi la TIFF am tinut din nou un seminar de branding personal pentru actorii din proiectul “10 pentru film”. e felul meu in care multumesc pentru bucuriile si emotiile pe care le-am primit de la multi actori mari ai Romaniei.

anul asta a fost mai greu decit anul trecut. “elevii” au fost mai reticenti la ideea de a se promova singuri, mai tematori de fapt de validarea publicului. si de validarea cu propria persoana: daca faci toate lucrurile corect – ca la carte – si totusi nu ajungi unde trebuie, s-ar putea sa realizezi ca nu poti duce pina unde vrei sa ajungi.

 

de fiecare data cind intilnesc oameni care au job-uri cu reprezentare publica si sunt reticenti la a se promova (lasa, ma descopera lumea si-asa/ nu stiu eu sa fac / nu am nevoie etc) am doua mari ginduri:

1. multumesc in gind oamenilor cu care lucrez sau am lucrat pentru deschiderea lor, pentru faptul ca inteleg cit de mult inseamna comunicarea si sa faci pasi sa iesi din zona de confort ca sa-ti faci treaba cit mai bine.

2. cei mai multi oameni se lupta cu ego-ul lor. pe de o parte vor un job cu expunere cit mai mare, dar ego-ul (reflectat in “cit de mult imi pasa de parerea celorlalti”) ii opreste sa-si duca job-ul la capat: sa se expuna cu garda jos si cu o strategie coerenta pentru ceea ce vor sa spuna publicului despre ei.

***

mai jos doua fragmente din prezentare – inceputul si sfirsitul (la mijloc sunt detaliile tehnice pe care am sa le public cindva impreuna cu multe exemple ca sa fie utile pentru cit mai multi actori/ artisti etc).

(“10 pentru film” este un proiect TIFF pentru sustinerea si promovarea actorilor. un juriu format din critici de teatru si de film selecteaza la nivel national 10 actori de teatru pe care, timp de citeva zile pe durata festivalului, ii antreneaza pentru o activitate cinematografica: castinguri, intilniri cu producatori, sedinte foto, realizari profesioniste de prezentari -reel-uri, traininguri media etc)

 

***

am sa va rog sa va ginditi la adolescenta voastra. sigur era acolo un actor sau cintaret care va placea. pe care-l vedeati cel mai cel: mai frumos, mai sensibil, mai sexy, mai curajos. era un zeu, nu?

ati fi facut orice pentru un autograf de-al lui/ ei…

pun pariu ca in zilele alea nu v-ati gindit niciodata ca si idolul vostru se ducea la baie. ca avea zile proaste, ca avea probleme cu facturile sau cu iubirile.

astia sunteti voi acum pentru niste tineri de 15-16 ani care ar putea deveni artisti intr-o zi, inspirati de munca voastra. n-ati vrea sa va faceti treaba cit mai bine stiind ca ati putea schimba viata si a unui singur copil?

stiu ca vi se pare greu sa va vindeti, sa ambalati munca voastra intr-o forma comerciala ca sa va vada lumea, dar hai sa ducem asta intr-o zona cu care sunteti mai familiari. ca actori trebuie sa jucati personaje care nu va sunt confortabile si sa fiti credibili, reusiti sa faceti asta pentru ca v-ati antrenat. pentru asta ati facut scoala.

la fel e si cu comunicarea: daca sunteti antrenati, daca sunteti pregatiti sufleteste ca, pentru reusita, trebuie sa iesiti din zona voastra de confort, incepeti sa va ginditi altfel “rolul”, “performanta” in spatiul public.

stiu multi actori talentati care nu au reusit, pentru ca n-au stiut sa se vinda. cum stiu si actori care se vind bine, chiar daca n-au talent. nu cred ca e doar treaba teatrului sa va promoveze, cred ca e profundamente gresit sa spuneti ca e treaba altcuiva pentru ca voi sunteti artisti, sunteti poeti, nu aveti treaba cu marketingul.

bad news: e parte din meseria voastra si reprezentarea publica, asa ca macar regulile de baza trebuie sa le cunoastesti si sa le respectati.

(…)

am sa inchei cu o declaratie care se potriveste pentru orice meserie, sunt vorbe in care eu cred foarte mult.

Nu exista o rasplata din afara pentru meseria asta. Nu asta trebuie sa fie telul. Rasplata adevarata vine din interior. Ceea ce voi simtiti si ceea ce ati implinit voi pentru voi, cu propriile persoane. iesind din zona de confort.

Anii de inceput pot fi bogati in experiente sau nu, dar am vazut de-a lungul anilor atit de multi tineri care nu stiau ce vor. Stiau ca trebuie sa vrea, sa fie ambitiosi si sa aiba succes. dar asta nu e suficient. Asta e doar dorinta.

De fapt, in viata este despre actiune: sa stii ceea ce faci, sa intelegi de ce faci asta, sa-ti dedici fiecare respiratie a trupului tau ca sa acumulezi mijloacele cu care sa poti sa daruiesti…

Daca simtiti ca aveti ceva inauntru de daruit, ca aveti un talent, atunci exploatati-l si slefuiti-l. Nu e nimic mai important decit sa acumulati mijoacele ca sa puteti sa va expuneti talentul.

O sa cresteti alaturi de colegii vostri, o sa-i vedeti avind succes sau cum vor rata. Si o sa vedeti cum reusesc sa dealuiasca in ambele situatii, iar ei va pot fi profesori la fel ca oricare dintre profesorii vostri de la scoala. Important este sa fiti deschisi, sa vreti sa munciti cu voi ca si cum ati munci cu un personaj pentru o piesa si sa actionati ca atare.

Kevin Spacey.

703
scari clujTIFF – a little magic

TIFF – a little magic

mai devreme am fost sa vad un film care sper sa ia premiul cel mare – Wadja – primul filmat de o femeie si produs integral in Arabia Saudita. povestea unei fetite care se opune sistemului intr-un fel tandru si naiv: isi doreste o bicicleta si face totul ca sa o obtina (fetele nu au voie sa aiba biciclete in Arabia saudita)

am plecat de la cinematograf cind se innorase si mi-am propus sa urc pe ritmul muzicii din casti cele 200 si putine scari pina la hotelul in care locuiesc, ca sa am timp sa-mi fac curat in minte si sa ma pregatesc pentru scrierea prezentarii pe care o am de sustinut astazi. (un mini curs de branding personal pentru actorii din proiectul 10 pentru film)

pina am ajuns la scari a inceput ploaia. tare.

am perseverat cu muzica in casti (oricum eram pregatita sa ma spal pe par – daca nu zic ceva teribil de inteligent macar sa-mi stea parul bine:) ) si in citeva minute eram fleasca. renuntasem la ochelarii de vedere pentru ca as fi avut nevoie de stergatoare pentru ei, asa de tare ploua.

urcam in ritm cu muzica gindindu-ma ca ma voi odihni la un pasaj cu bolta, de sub un pod.

cind a inceput sa se vada pasajul, din casti s-a auzit unul dintre cintecelele mele preferate – Fiecare (Vunk) si cum urcam eu, sustinut, prin ploaie, versurile geniale pareau coloana sonora din finalul unui film in care e o metafora cu un drum catre ce ai nevoie.

(imi place mult cintecul asta, atit de mult incit ii stresez mereu pe baieti intrebindu-i “e in play list?” daca se intimpla sa merg la vreun concert de-al lor. versurile primei strofe mi se par a fi cele mai bune versuri care au fost scrise in ultimii 10 ani sau chiar mai mult in muzica RO. dar am in Ipod mai multe cintece decit cele 200 de trepte pe care le-am urcat, asa ca mi-a placut mult coincidenta)

s-a terminat cintecul fix cind am ajuns sub bolta. m-am intors si am facut o fotografie cu scarile pe care le urcasem.

intre timp a iesit soarele, iar eu inspirata de intimplarea din ploaie, am cerut voie de la simpaticii din trupa VUNK sa folosesc un exemplu din experienta colaborarii cu ei in prezentarea pentru actori.

663
tiffTIFF la 12 ani

TIFF la 12 ani

ieri m-a intrebat la radio Vlad Petreanu cum e TIFF -ul la editia 12 profitind de faptul ca am participat la 10 editii din cele 12 din istorie si m-am dus cu raspunsul in chestiuni tehnice legate de numarul filmelor, al locatiilor, invitatii etc.

dar tocmai ce mi-am dat seama ca TIFF la editia 12 se evalueaza altfel:

– ajungi la 11 jumatate noaptea la hotel dupa 10 ore de mers cu trenul, iti zici numele, receptionera se uita la tine si spune “sunteti de la TIFF, ati mai locuit aici, nu? nu mai trebuie sa completati nimic, iata cheia, odihna placuta”

– intri in lift dimineata ca sa te indrepti catre micul dejun. ai un tricou ciufulit – pentru ca festivalul e relaxat si nu deranjeaza pe nimeni ca nici parul, nici tricoul nu sunt intinse la perfectie. in lift un domn si mai ciufulit decit tine te intreaba intr-o engleza britanica, desi nu te-a vazut niciodata in viata lui: “ce filme sa vad si eu astazi?”

-la micul dejun, te intreaba oameni pe care-i vezi doar in festival o data pe an,  daca vii dupa o zi grea si zimbesc intelegatori. tu ripostezi si zici “arat asa de rau?”, iar ei raspund rizind si mai tare “esti asezata in cel mai retras loc din sala. semn ca nu vrei sa vorbesti cu nimeni” si se ofera sa-ti aduca ei cafeaua.

– iti suni prietenii care sunt veniti in festival si-i intrebi ce filme vad a doua zi. ai vazut atit de multe filme cu ei in anii precedenti, incit stii sigur ca ceea ce vor alege ei din cele 190 de filme aflate in program, ai fi ales si tu. doar ca tu n-ai avut timp sa deschizi inca programul.

– primesti daruri amuzante. ca trusa de urgenta de la HBO – in caz de nevoie (de la trusa de cusut cu papiote de mai multe culori pina la balsam pentru buze, cu escala pe la bezi adezive cu pasament steril, aspirine si prezervative. bine fie, si agenda cu pagini dictando)

– te intilnesti cu prieteni pe care-i vezi o data pe an, la cluj, in festival, si va updatati vietile intr-o ora: ca si cum ati transfera din computer pe hard disk amintirile de la ultima intilnire.

– cauti cea mai linistita terasa si-o transformi in birou. nu conteaza ca muncesti aproape ca acasa, in pauze te opresti in cinematograf.

– desigur, vezi filme. multe.

452
icrce invat din ceea ce i se intimpla ICR-ului

ce invat din ceea ce i se intimpla ICR-ului

Guvernul a dat o hotarire de urgenta prin care Institutul Cultural Roman trece de la Presedintie la Senat, intelectualii romani protesteaza pe unde pot in fata acestei decizii (conferinta de presa, mult online, ba si ceva street delivery), televiziunile nu arata deloc si tabara pro ICR si nici nu vorbesc despre rezultatele institutului, guvernul tace si face mai departe nedreptati din ura.

ce am invatat din aceste citeva zile de la hotarirea de urgenta a Guvernului?

ca puterea PSD-PNL e orbita de ura, ca e la fel ca  Basescu cind il facea las pe Regele Mihai , mintind doar pentru ca voia sa iasa el in fata. (acum un an mi-a fost (din nou) rusine cu presedintele asta cu care ne-am pricopsit).

ca puterea PSD -PNL  e la fel ca Roberta Anastase care se uita in ochii tai si minte senin “o nu, n-ati vazut bine. nu erau 82 de oameni erau 200, eu anunt ce numara responsabilul de sedinta” (in zilele alea nesimtirea domniei sale m-a lovit profund in valorile mele de baza)

ca-si pregateste si insceneaza scandaluri dupa cel mai corect tipar comunisto securistic. m-am intrebat de multe ori de ce a aparut acum citiva ani aiuristicul scandal ponei roz, care nu avea baza pentru un scandal dar care a fost umflat cu pompa. nimeni n-a mai spus de atunci incoace la televiziunea care a facut scandalul, ca artistul cu “poneiul roz” a fost contactat de o scenografa si a lucrat la un spectacol care a primit premiul Tony pentru scenografie. in america. dupa juriile lor.

zilele astea am inteles la ce a fost bun acel scandal: celor care au pareri pro ICR li se opun cei care stiu doar despre scandalul poneiul roz, iar lupta ideologica in spatiul public ajunge in citeva clipe la ura. pentru ca asta a fost mesajul transmis prin tv.

ca manipularea e la nivel de securitate a anilor ’80. nicio televiziune n-a chemat echipa ICR sa o intrebe despre rezultate, proiecte etc. tot asa cum marile televiziuni au trecut in viteza peste 13-15 iunie si comemorarea Pietei Universitatii, ca sa nu ne mai aducem aminte de Iliescu si multumirile catre minerii care i-au batut crunt pe cei care pareau ceva mai spalati si mai educati. pentru ca daca ne aducem aminte s-ar putea sa nu-i mai votam peste citeva luni.

ca daca ai pareri politice vehemente esti inlaturat cind se schimba puterea, oricit de profesionist ai fi. asa ca e mai bine sa fii o meduza, sa stai lipita de o planta in culoarea marii si sa nu te faci remarcata cu nimic. ca sa traiesti linistit pastrindu-ti locul de munca. (nu va suna si asta a comunism?)

ca n-o sa iasa nimeni in strada, ca la demisia dlui Arafat, pentru ca nu e o problema de viata si de moarte… desi pe termen lung e o chestiune care ne va afecta profund. iar pe lipsa de reactie a unor oameni mai obisnuiti cu cartile decit cu urletele, se bazeaza si guvernul dlui Ponta care probabil isi spune “lasa ca o sa le treaca repede”. plus ca pe cei care se opun acum nu-i poate cumpara nimeni cu 50 ron si o felie de pizza cum se intimpla asta iarna cu cei care veneau la universitate la 18.30 la timp pentru transmisiile de la tv.

ca societatea civila e sublima, dar lipseste cu desavirsire, iar noi ne-am intors in timp la inceputul anilor 2000, in timpul guvernarii Nastase. cei care acuzau reinstaurarea dictaturii sunt pe punctul de a o pune in practica, cu acordul tacit al societatii civile prea grijulie sa nu fie taxata ca basista daca isi exprima dezacordul macar si pe chestiuni punctuale.

zilele astea am invatat ca nu conteaza deloc ce rezultate ai in meseria ta, in romania – cind se schimba puterea – vine unul caruia i se pare ca l-ai jignit (pentru ca are un orgoliu prea mare ca sa accepte orice critica) si te da la o parte. ca traim in tara “ba pe a ma-tii.” ca suntem mintiti zilnic la televizor. ca traim ca pe vremea lui ceausescu, doar ca avem ceva mai multa mincare si apa calda (si iluzia ca spunem ce vrem; oricum ne-o furam tare dupa aia)

am scris cu o zi inainte de ordonanta de urgenta a guvernului despre cum raportarea oamenilor lui Ponta si Antonescu la ICR va fi criterul cu care-mi vor obtine votul (veneam de la TIFF; erau acolo, la invitatia ICR unii dintre cei mai grei oameni din industria cinematografului independent american). n-aveam niciun indiciu ca pregatesc o asemenea mirsavie, dar era pentru mine un barometru pe care stiu sa-l citesc in caz ca incepeau sa se miste acele lui.

acele s-au miscat si, in ziua in care a aparut ordonanta de urgenta (care urgenta? ce ceva ii deranja atit de tare?), le-am dat mesaje prietenilor mei aflati la burse in strainatate “sa nu va prind ca va mai intoarceti in tara”.

*

dar mi-ar placea foarte tare sa ne unim, sa iesim in strada si sa cerem renuntarea la aceasta ordonanta de urgenta. e vorba de un semnal ca “nu puteti face chiar tot ce vreti voi”, ca ne-am saturat de “ba pe a ma-tii”, ca vrem sa se construiasca nu sa se demoleze ceea ce functioneaza.

***

aici ce spun oameni mari de cultura (din alte tari) despre activitatea ICR .

aici ce spune Le Parisien despre cazul ICR, dupa o relatare AFP, preluata de mai multe jurnale franceze (cum spunea Cristian Crisbasan, “iata noul branding de tara”)

iar aici ce spun regizorii romani de film, cei care ne-au adus bucurii si premii internationale, despre decizia guvernului.

Later Edit: luni de la ora 19.00, in fata ICR este o miscare de protest impotriva deciziei guvernului Ponta. ar fi frumos sa fim cit mai multi acolo. detalii aici http://www.facebook.com/events/426851214012185/427235870640386/?notif_t=plan_mall_activity

autograf geraldine chaplinautograful lui Geraldine Chaplin

autograful lui Geraldine Chaplin

a raspuns amuzant cind a fost intrebata despre numele ei celebru: “am fost o tirfa, m-am folosit de el; ii ziceam celei mai bune colege din clasa ca daca ma lasa sa copiez la latina, o  iau acasa sa-l cunoasca pe Charlie Chaplin.”

a raspuns calm la multele intrebari despre tatal ei, mult mai multe decit cele despre ea.

dar daca erai obisnuit cu interviurile pe care le-a dat, stiai ca raspunde mereu la fel, cu aceleasi cuvinte. (a facut-o si cu noi, jurnalistii care erau in fata ei, dar si cu Sandra Stoicescu intr-un interviu in exclusivitate – care a continut exact cuvintele spuse noua)

altfel spus, dupa atit de multi ani de “fiica lui Charlie Chaplin” si de intrebari despre el, Geraldine stia ce asteapta lumea de la ea si ne-a livrat constiincioasa, intelegatoare cu nevoile noastre de a fi putin mai aproape de Chaplin, tot ce am vrut noi sa auzim.

Da, isi iubeste tatal. Da, e un bun PR si stie ce sa spuna.

Dar uitati-va o clipa la autograful ei

cit de mic si scurtat/ deformat este numele de familie scris in autograf.

***

pentru cit de simpatica, diplomatica si de eleganta e, dar si pentru talentul ei, ii doresc foarte tare ca lumea sa o intrebe mai mult despre “geraldine” decit despre “chaplin”

*

Geraldine Chaplin a fost invitata speciala a editiei TIFF 2012

762
gpovestile lui Geraldine Chaplin, astazi la TIFF2012

povestile lui Geraldine Chaplin, astazi la TIFF2012

mai jos citeva din povestile lui Geraldine Chaplin de astazi de la TIFF. am ascultat-o cu atentie, am privit-o cu si mai mare atentie, si am avut sentimentul ca e una dintre acele actrite care arde ca sa joace. restul – ca a mai spus si va mai spune aceleasi lucruri, in exact aceleasi cuvinte la alte interviuri sau conferinte de presa – e doar un detaliu.

avea atitudinea unei doamne si, pentru ca are doua alunite sub ochi, exact la baza mijlocului fiecarui ochi, pare ca stau lacrimile sa-i curga in orice clipa.

***

Cea mai urita zi din copilaria mea a fost pe la 7 ani cind am iesit cu fratele meu dincolo de curtea casei noastre, singuri.

Topaiam si strigam ” suntem copiii lui Charlie Chaplin. suntem copiii lui Charlie Chaplin”, iar o doamna pe care am intilnit-o pe strada ne-a raspuns aspru “si cine e Chaplin?”. ne-am dus inapoi in casa, am cautat prin lucruri, prin reviste, prin filme si tot ceea ce ne intrebam era “nu e tata cel mai important actor din lume?”

Tata n-a vrut sa ma fac actrita, nici eu nu am vrut ca fiica mea sa fie actrita si asta e meseria pe care o face. Dar tata n-a vrut pentru ca stia care sunt capcanele meseriei si nu voia sa cad in ele, insa din primele momente in care am decis asta, a devenit cel mai mare fan al meu. Il intrebam cum sunt intr-un film sau altul, asteptind de la el sfaturi tehnice, profesioniste, si tot ce zicea era “Tu ai fost cea mai buna din tot filmul”. In ceea ce ma priveste, nu putea sa depaseasca statutul de tata.

In meseria asta trebuie sa unesti intr-un mod delicat faptul ca trebuie sa fii insensibil ca sa faci fata refuzurilor de la castinguri, cu faptul ca trebuie sa ramii sensibil, pentru ca transmiterea emotiei e instrumentul tau de munca. Mergi la 200 de castinguri si daca ai noroc, daca esti foarte norocos, esti acceptat intr-un film.

Ce m-a facut sa continuu in toti acesti ani? Faptul ca-mi iubesc meseria. Cele mai dificile momente sunt cele in care nu lucrezi. Atunci stau si-mi pazesc telefonul. Sigur, imi petrec timpul cu sotul meu, cu fiica mea, citesc, calatoresc, dar literalmente stau linga telefon asteptind sa sune.

de la tata mi-a ramas un sacou festiv pe care l-a cumparat de la tokyo in 1931. l-am purtat cind eram gravida si-mi statea foarte bine, l-am purtat si dupa aceea si imi venea f bine. acum nu-l mai port pentru ca s-a cam scamosat. si mai am o vesta roz pe care n-am prea purtat-o. astea sunt singurele lucruri care mi-au ramas de la el.

am facut balet, apoi film. baletul e ca si cum ai merge la antrenamente de box cind esti maicuta intr-o minastire. e nevoie de foarte multa rigoare si in balet si in film. de foarte multa disciplina. sa fii mereu la semn.

am profitat mereu de numele Chaplin, ma imprieteneam cu cea mai buna fata din clasa si ii spuneam ca daca ma lasa sa copiez la Latina, am sa o invit acasa unde il va cunoaste pe Charlie Chaplin. am fost cam tirfa cu numele meu, am profitat de el, mai profit si acum.

727
jaquelline bisset marcel iuresJacqueline Bisset linga Marcel Iures

Jacqueline Bisset linga Marcel Iures

aseara la premiera filmului lui Lucian Georgescu, Tatal Fantoma, Marcel Iures ( care detine rolul principal) a fost umbrit de o aparitie neasteptata. ma rog, mai de graba a fost scoasa si mai tare la lumina; premiera, despre ea vorbim.

Jacqueline Bisset a venit la premiera, l-a sustinut pe Iures si, spre surprinderea invitatilor, a mers si la party de dupa film, la cafepedia.

Jacqueline pe care ati vazut-o in Dangerous Beauty sau, mai recent, in serialul Nip/Tuc, vine des in ultima vreme in Romania. De la editia de anul trecut de la TIFF, cind a fost invitata speciala, a prins drag de Romania. si de un domn care are o emisiune culturala la Radio Romania Actualitati. (nu-i scriu numele pentru ca nu stiu cit isi doresc publicitate in aceasta directie). ceea ce inseamna ca aveti toate sansele sa o vedeti pe strada pe doamna Bisset pentru ca vine des la Bucuresti.

si face vilva la evenimentele noastre culturale, dindu-le o aura hollywoodiana.

***

Tatal fantoma intra de astazi in cinematografe. in curind, va voi prezenta si perspectiva mea asupra acestui film, cu ceva exclusivitati (sper) s!mpa.

1159
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!