Demetrian Vasilichia a fost matusa tatalui meu, care m-a crescut de cand m-am nascut si pana in ultima clipa a vietii ei, in noiembrie 1981, cand mai aveam putin si implineam 9 ani. Ea abia implinise 73 de ani.
Am multe amintiri cu mamaie ( asa ii spuneam), de la incalzitul uniformei pe soba de teracota, in diminetile geroase de iarna ( ca sa imi fie cald si bine), la micul dejun cu ou moale, cacao cu lapte si prajitura Figaro si pana la drumul spre si de la scoala.
Imi mai amintesc de mesele pe care le tinea la noi, in etajul casei nationalizate de la Campina. Fetele de masa erau albe, perfect intinse, iar vesela, tacamurile si servetele erau asezate perfect. Cel mai mult imi placeau diminetile de vacanta, cand mamaie isi bea cafeaua ( neagra, turceasca), cu tigara intre degetele subtiri si imi turna si mie putina cafea in laptele cald si imi dadea sa tin un chibrit pe post de tigareta ( da, va rog, nu sunati la Protectia copilului ). Si imi mai placeau zilele de Craciun, cand ma trezeam in dimineata de 24 decembrie in aromele cozonacilor care dadeau pe afara din forme, atat de
bine crescuti erau! Se imbraca in taioare ( pe majoritatea si le croise singura) si mai avea cateva camasi din matase naturala ,,vintage’’, achizitionate de la un butic din Bucuresti (Pesky) prin anii ‘40.
Zilele trecute vorbeam cu mama, a devenit un fel de verset al discutiilor noastre telefonice, sa imi povesteasca despre familia noastra. Si mama mi-a povestit cum pentru mamaie totul trebuia sa fie estetic. Crescuta la Notre Dame, a invatat, pe langa limba franceza, sa croiasca si sa coasa, sa danseze, sa mearga pe tocuri si sa fie o sotie exemplara. Din pacate a ramas vaduva in timpul razboiului, la scurt timp dupa luna de miere si de atunci nu s-a mai casatorit.
Pentru mamaie, patul trebuia sa fie facut estetic; sotia trebuia sa stea estetic in pat si ii povestea mamei ca in timp ce era casatorita, se trezea inaintea sotului, isi facea toaleta, se machia si apoi se culca la loc, langa acesta.
Estetic in sus, estetic in jos, a fost deliciul pietei din Campina pe cand aveam vreo 4 ani si am insotit-o pe mamaie in piata si i-am cerut zarzavagioagei niste ,,morcovi estetici’’; si la cativa ani dupa aceea, dupa o coada zdravana la painea comunista, am rugat-o pe vanzatoare sa imi schimbe ,,painea stramba’’ cu una ,,estetica’’.
Demetrian Vasilichia a fost o femeie fantastica. Singurul obiect al ei de care imi amintesc acum clar era o poseta plic, visinie, cu monograma ( D&V), care s-a ratacit undeva prin podul in care am lasat atatea lucruri, cand am plecat. Si ma bucur nespus ca acum am putut sa scriu cele aproape 500 de cuvinte despre aceasta doamna eleganta si minunata pe
care nu am putut sa o rasplatesc cu dragostea mea.
Pe curand, cu povesti contemporane, despre expozitiile din Bucuresti si nu numai.
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania
mamaie, Vasilichia Demetrian si tatal meu, Dan Pavel, in anul 1944
