Tag : vlad mixich

fanaticiiFanaticii lui Vlad Mixich
carti simpa
13 years ago

Fanaticii lui Vlad Mixich

duminica, pe drumul de intoarcere de la Cluj am citit 5 povesti din cele 10 profile de Fanatici. adica jumatate din cartea lui Vlad Mixich.

pe celelalte povesti le stiam deja de pe vremea cind aparusera in Esquire.

cartea e minunata si daca nu stiti profilele scrise de Vlad, neaparat trebuie sa le cititi. acum vreau sa scriu insa despre altceva.

***
cind citesti intr-o carte texte pe care le stii dintr-o revista, ritmul e altul, responsabilitatea ta de cititor si implicarea sunt mai profunde; pentru ca mintea ta e setata de -a lungul a zeci de ani ca in carti gasesti lucrurile adevarate.

cind sunt unul linga altul texte editate de persoane diferite, chiar daca scrise de acelasi jurnalist – care si-a facut singur reporting-ul -, simti diferente de ritm, de asezare a frazelor. in cartea lui Vlad sunt doi editori, Gabi Dobre pentru textele din Esquire si Cristian Pantazi pentru textele care au aparut pe hotnews.ro . mi-au placut mai mult textele editate de Gabi, mi s-au parut cu fraze mai “grele”… si nu, n-are legatura cu scrierea pentru online (Pantazi n-a editat ca pentru online). nu zic ca unul e mai bun si altul mai putin bun, zic ca sunt diferiti, iar pentru oamenii de meserie – pentru responsabilii de pagini de ziar/revista/online care au in grija si editori nu doar jurnalisti – e un exercitiu minunat sa citeasca textele acestea.

***
Vlad e unul dintre jurnalistii care va ramine si care va schimba lumea din jurul lui .

mi-a placut mult profilul lui Mircea Dinescu – cu fiecare paragraf citit regretam ca am refuzat doi ani la rind invitatii la festivalul de film de pe mosia domnului Dinescu.

mi-a placut unghiul de abordare de la profilul lui Dan Puric – pentru prima data (din ce stiu eu), un jurnalist arata ca nu e doar lapte si miere in discursul si comportamentul dlui Puric. Nu stiu daca e 100% doar asa dl Puric, sau e mai mult cum il stiu fanii discursurilor sale motivationale, dar e important ca a avut curajul sa-l arate altfel. (e minunat capitolul de deschidere din satul natal)

dar cel mai mult si mai mult mi-a placut profilul Monicai Macovei; citindu-l aveam in fata o intimplare dintr-un avion catre Bruxelles. doamna Macovei, cu genunchii sprijiniti de scaunul din fata, citind o carte in avion, cu atitudinea si alura unei liceene timide. stiu ca atunci, in avion, ma gindeam “cita fragilitate e in femeia asta de fier”, dar abia dupa ce am citit textul lui Vlad, am gasit si radacinile acestei fragilitati. ba chiar mai mult de atit.

Bravo Vlad. sunt mindra ca te cunosc.

si ca am autograf pe carte:)

2
2247
time-magazine-cover-bin-laden1jurnalismul care ma bucura
jurnalism
14 years ago

jurnalismul care ma bucura

pe unii oameni ii bucura muzica clasica – eu nu o inteleg
pe altii ii bucura fotbalul – nici pe asta nu-l inteleg.

printre lucrurile care ma bucura pe mine – cu o satisfactie cel putin egala cu a celor care iubesc muzica clasica sau fotbalul – sunt povestile care apar cind toata lumea se uita la acelasi subiect si cineva, mai perseverent, se gindeste: as putea relata despre asta dintr-un unghi pe care nu l-au abordat ceilalti inaintea mea?

stiu cum gindesc oamenii astia si ce presiune pun pe ei si pe echipa lor (suntem facuti din acelasi aluat, chiar daca unii dintre ei fac prajituri mai bune decit mine:) ) si de fiecare data cind ii intilnesc ma fac sa zimbesc tare si sa ma bucur de descoperirile lor.

*
pentru asta exista TIME Magazine in viata mea. editia din aceasta saptamina dedicata suta la suta eliminarii lui Bin Laden e o mostra de oameni pasionati de munca lor si de dorinta de a da tot ce-i mai bun, jurnalistic vorbind, intr-un moment istoric de exceptie.

Nu e vorba doar despre faptul ca intelegi cu schite si fotografii cum a fost atacul, nici ca ai parcursul lui Bin Laden de la nastere si pina la deces; nu pun la socoteala nici imaginile emotionante de la Ground Zero, cu explicatii geniale care-ti arata ca selectia fotografiilor nu e deloc intimplatoare ( e un pusti care sta pe un stilp si flutura un steag american – el e fiul unuia dintre pompierii care au muncit la salvarea celor din turnurile gemene, pompier acum pensionar care si-a sunat fiul “du-te si spune o rugaciune acolo”).

Pentru mine diamantul acestei editii de Time e un story cu 3 pusti ( 2 fete si un baiat) care acum sunt elevi la liceu si care pe 11 sept 2001 erau in clasa de gradinita in care George Bush citea povesti pentru copii.

Generation 9/11 (Features / The End Of Bin Laden)

On Sept. 11, 2001, as they read aloud from “The Pet Goat” for their guest, President George W. Bush, the second-graders in Sandra Kay Daniels’ class at Emma E. Booker elementary school in Sarasota, Fla., understood that something was suddenly very wrong. It was a lesson they never forgot.

Read more:

si mai e un story absolut genial- desi pare light – pentru ca aduce intr-un limbaj accesibil – cultura Tv – un eveniment politic de o importanta majora.

The 25th Hour (The End Of Bin Laden)
In bin Laden’s bloody end, life imitated 24. It was a fitting curtain call for the 9/11 era’s quintessential drama
Read more:

*
stiu, fara sa-i fi intrebat, ca oamenii astia au cautat aceste subiecte din pasiune si profesionalism, din dorinta de a fi diferiti si de a le oferi citititorilor lor povesti pe care nu le-au citit in alta parte. nu cred ca au facut-o cu Pulitzerul in cap si nici ca vreun sef le-a spus “scrieti si voi ca si cum ati fi fost acolo” (am sechele de la recente conversatii la tema)

(Time nu are on line decit cover story-ul mare pentru aceasta editie, dar o gasiti la Imedio si va recomand din inima sa o cumparati pentru ca este o editie de colectie)

*

din aceeasi categorie, salut aici articolul plin de bun simt- dar cu aciditate si forta, politicos – dar ferm scris de Vlad Mixich pe hotnews. Intrebarea unui tinar jurnalist pentru Corina Dragostescu.
la un prim gind iti vine sa spui ca e o picatura intr-un ocean si ca oricum n-o sa-i raspunda si ca oricum nu conteaza. dar gindul doi e… si daca alti tineri, asemeni lui, reactioneaza similar?

Bravo Vlad. si asta e un jurnalism care ma bucura.

1
1720
oameni din "aluatul bun"
14 years ago

nu iubesc Romania, ci niste oameni de aici

Nu iubesc Romania in felul in care zic colegii mei pe la televizor.

Nu cred nici in ideea de patriotism.

Uneori ideea asta e exprimata prin “sunt mindru ca traiesc/m-am nascut in Romania”. Daca ma nasteam in Coreea de sud as fi zis ca sunt mindra de tara mea? Sau prin cine stie ce trib african?

*

Inca mai am sechele pentru ca profesorii mei m-au mintit la scoala spunindu-mi ca am fost un popor care a luptat cu dirzenie in fata cotropitorilor. Ba pardon, am avut victorii cit sa incapa pe degetele de la miini si, chiar si alea, au tinut 2- 3 zile maxim.

Nu-mi iubesc tara pentru peisajele uimitoare si minunatiile pe care natura le-a facut pe aici. Da, e adevarat mi se taie de multe ori respiratia cind merg pe valea Oltului, pe Transfagarasan sau cind ajung in cine stie ce poienita, dar… Am vazut in alte colturi de lume lucruri cel putin la fel de uimitoare si n-am fost mindra de tara lor, m-am bucurat de ele, intr-un mod cit se poate de egoist, savurind momentul.

Cred ca patriotismul exprimat prin “mindria ca inca un roman a luat o medalie, un premiu, o certificare internationala” e doar o satisfacere a uneia dintre frustrarile noastre: sunt unii – de-ai nostri – care pot face ceva ce noi nu putem face si care reusesc in lume… iar noi proiectam pe reusita lor, hranindu-ne orgoliul din ea.

Pentru ca doar asta facem: ne hranim ogoliul propriu; nu ne ducem sa-I facem cadouri campionului, nu-i dam nimic la schimb pentru ceea ce el ne da, la nivel emotional.

*
Nu iubesc Romania, dar iubesc si admir multi oameni de aici.

Iata unii dintre ei.

Familia Petre – proprietarii hotelului Carol Parc care s-au intors de la New York ca sa construiasca aici. au facut un hotel care a ajuns in ghidurile lumii, dar au construit si sustinut si multi muzicieni/oameni de cultura. Fara sa apara la televizor pentru asta.

Diana Stoleru  (plus gasca de zine) care au facut anul asta minuni reusind sa uneasca o tara intreaga pentru o cauza, cea a lui Daniel Raduta.

Liana Buzea care impreuna cu echipa ei a scos multe zeci de mii de oameni in strada, sa voluntarieze facutul curateniei publice in campania Let’s do it Romania

Dragos Bucurenci care a transformat voluntariatul intr-o forma de educatie.

Tudor Chirila care si-a depasit de mult nivelul de solist de trupa rock dupa care ofteaza fetele, transformindu-se nu doar in model pentru o generatie, ci si in “constructor emotional cultural”; Cruciada Culturii e cel mai bun exemplu.

Pumnul de regizori care fac lucruri incredibile in teatru sau film cu mijloace financiare minuscule ( Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Tudor Giurgiu, Radu Afrim, Andrei Serban, Andrei Ujica) si actorii care-i ajuta sa faca asta ( Vlad Ivanov, Marius Manole, Mirela Oprisor, Victor Rebengiuc)

Razvan Penescu care a miscat muntii in online-ul cultural cu Liternet.ro; Zoso, Piticul, Chinezu, Bobby Voicu, Cristi Manafu care au miscat internetul cu totul.

Marius Constantinescu, Ana Maria Onisei, Vlad Mixich, Cristi Lupsa si multi alti jurnalisti tineri pentru care a scrie/intervieva/face un reportaj e o pictura care trebuie sa respecte realitatea in cel mai mic detaliu.

*
Ii stiu pe toti oamenii astia, de asta i-am numit aici – si-as mai fi putut numi citeva zeci -, toti au ceva in comun.

Oamenii astia, in orice tara s-ar fi nascut, ar fi fost deasupra mediei, ar fi iesit la suprafata precum uleiul pus in apa. Pentru ca au perseverenta, au inteligenta, au talentul care-i face sa iasa in fata. Fiecare o face in felul lui, cu resursele lui, dar cu credinta ca trebuie sa duca lucrurile la bun sfirsit in cel mai bun mod in care pot ei. N-are legatura cu expunerea publica, toti au ajuns cunoscuti pentru ca rezultatele lor au iesit deasupra mediei. Si, sunt sigura, ar putea face asta in orice colt de lume.

N-are cum sa fie mindria noastra ca ei sunt romani, cum nu ne putem mindri (daca suntem onesti) cu faptul ca Alina Pogras (gimnastica) sau Radu Voina (antrenorul echipei nationale feminine de handbal) sau Simona Alexandru (scrima) au devenit campioni mondiali anul acesta. Nu e meritul tarii si nici al nostru.

Dar asta nu ne impiedica sa ne bucuram de succesul lor.

*

Cind eram mica, mamaie – femei simpla de la tara – mi-a explicat ca o candela, ca sa arda mult si bine, trebuie sa aiba o combinatie potrivita intre cantitatea de ulei si cea de apa.

Oamenii astia ( si multi altii) sunt uleiul care iese la suprafata, cu ajutorul lor, restul – marea de oameni “de apa” – tin in viata o flacara pe care unii o numesc patriotism.

Imi pare rau, eu nu iubesc Romania; iubesc niste oameni care, din intimplare, locuiesc sau s-au nascut aici.

jurnalismoameni din "aluatul bun"
15 years ago

pe cine mai iubesc zilele astea

ieri l-am iubit f tare pe vlad mixich pentru proiectul lui “a venit urita”. oameni de toate felurile povestesc in toate felurile despre depresie. f fin jurnalistic si, ceea ce e cu adevarat spectaculos, gindit special multimedia. e o speranta deci ca se vor face si la noi lucru de exceptie on line.
a venit urita

stiu ca vlad s-a “chinuit” emotional cu proiectul acesta, dar a meritat fiecare secunda de chin.

*
azi l-am iubit pe dobro.
voi il stiti drept macho-ul de la radio. eu il stiu drept omul care ma ajuta de cite ori dau telefon, chiar daca se trezeste din somn pentru asta.
si-l mai stiu drept cel care s-a emotionat la niste filme la care si eu am plins. si-l mai stiu… (ma rog, sa raminem aici:) )

ieri l-am trezit din somn si l-am rugat sa-l ajute pe iulian si pe prietenii lui de la pasi catre viata, a zis da pe loc, iar astazi i-a ajutat, ba chiar i-a si incurajat in proiectul lor.
i-am trimis un sms cu “love u”:)

0
1237

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!