Monthly Archives : August 2013

sondegazele de sist – sau un pic de manipulare TV

gazele de sist – sau un pic de manipulare TV

cum in prima parte a zilei am fost acasa, am avut timp sa vad stirile repetindu-se la tv de mai multe ori. ocazie cu care am remarcat stirea cu gazele de sist de la realitatea tv.

ce spune stirea? ca romanii nu stiu care-i treaba cu gazele de sist, nu fac diferenta intre exploatare si explorare si ca sondajul a fost facut pe un esantion reprezentativ.

ce nu spune? pentru cine a fost facut.

sa va explic de ce:

desi e lunga stirea si e cu anunt din partea prezentatorului cu trimitere la o beta unde un redactor enumera cifre din sondaj, nimeni nu spune care-s diferentele intre exploatare si explorare si, mai ales, ce sunt gazele de sist.

ce face stirea in felul asta – pe linga ca nu informeaza nimic, pune accentul pe nepricepere proasta informare – o platforma buna pentru cine ar avea interese in gazele de sist (va fi foarte usor sa se spuna, oamenii se pronunta dar habar nu au despre ce e vorba).

in plus, frustreaza telespectatorul care e in esantionul reprezentativ si n-are de  unde sa stie cum e cu gazele de sist pentru ca n-a facut geologie sau n-a intilnit oameni ca Iza Maris, doctorand in geologie, cum am avut eu norocul sa intilnesc.

ce lipseste din stire ca sa fie utila repetarea ei la fiecare ora? o explicatie cit mai pe intelesul oamenilor despre gazele de sist – care sunt niste acumulari de gaze de mii de ani produse la transformarea materiilor in petrol. gazele ramin intre roci dupa exploatarea petrolului si, pentru ca resursele petroliere ale planetei sunt tot mai mici, s-a ajuns la a cauta solutii pentru a fi folosite si aceste gaze.

problema tehnica este ca, spre deosebire de exploatarea petrolului care se face prin foraj vertical, la gazele de sist forarea se face de la un anumit nivel pe orizontala si este o procedura foarte foarte scumpa.

atit de scumpa incit nu pare ca renteaza sa convertesti in combustibil gazele de sist.

partea cu cit de safe este explorarea e alta discutie si, dupa cum mi s-a explicat, ea este facuta in conditii safe, fiecare canal de explorare fiind izolat pe parcurs ce avansezi in adincime prin tzevi cu diametrul din ce in ce mai mic.

oricum, ma uit la stirea cu gazele de sist pentru a patra oara pe ziua de astazi, din nou fara nicio informatie concreta, dar cu o putere subtila de manipulare pe termen lung.

P.S. n-am nicio parere despre daca e bine sau nu sa fie exploatate gazele de sist. dar am remarcat smecheria de la tv:)

2904
tumblr_lxln40q8KC1r9dejio1_400matematici si iubiri

matematici si iubiri

daca iubirea este “pina la adinci batrineti”, dar ea nu dureaza – statistic – foarte mult, sa se calculeze timpul de actiune pentru ca totul sa fie adevarat.

asta a fost dilema mea de dimineata cind am aflat ca Monica Bellucci s-a despartit de Vincent Cassel. si-a fost amplificata de uimirea stirii ca Andreea Berecleanu a divortat de Andrei Zaharescu. (sunt doua dintre cele mai frumoase femei pe care le-am vazut/intilnit)

 

 

dupa care am apelat la logica si cred ca am gasit raspunsul la problema matematicii in iubire: dragostea la batrinete:)

daca iubirea incepe la batrinete, oricit ar dura (e mai asezata, e mai inteleapta, e mai experimentata) cursul ei merge catre perioada de viata denumita “adinci batrineti”, dezi zicala poate fi valabila.

cu alte cuvinte mai avem (cel putin) o sansa pentru ca nu suntem (niciodata) suficient de batrini.

 

2417
Metabolism 01_captura pelicula_webnoul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe

noul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe

Scriam deja la scenariu, când a fost propus un proiect de lege care ar fi schimbat modul de finanţare a filmelor în România: ca să obţin fonduri, ar fi trebuit să prezint nu doar scenariul, ci şi un storyboard detaliat.

Nu am fost de acord cu această lege, dar mi-a amintit de perioada mea de pregătire ca cineast. Limitările presupuse de pelicula de 35mm, nevoia de a planifica fiecare cadru au făcut parte din formarea mea. Ca urmare a acestor restricţii s-a dezvoltat şi aplecarea mea faţă de repetiţii şi cadre lungi. Deci am vrut să vorbesc despre naşterea unui film şi constrângerile aferente ei.

M-a inspirat povestea unui prieten cineast, care şi-a investit toţi banii în producţia unui film de-al său, începută acum zece ani şi apoi sistată în toiul filmărilor. Am fost inspirat de ideea unei filmări fără sfârşit… Până la urmă, am vrut mai ales să întorc camera spre meseria regizorală, să arăt cum lucrăm, metodele pe care le folosim, cum se realizează un proiect; să arunc o privire în spatele cortinei.

Corneliu Porumboiu despre filmul Cind se lasa seara peste Bucuresti sau metabolism, care va avea premiera in Ro pe 20 septembrie.

o sa fie un film care va aduna greu spectatori si nu doar pentru ca are un titlu f bizar, dar Porumboiu continua sa faca filme asa cum simte, filme in care, inainte de oricine, sa creada el.

2080
balet2Concurs: Rachmaninoff, o balerina, Philip Glass si 10 invitatii la Festivalul Enescu

Concurs: Rachmaninoff, o balerina, Philip Glass si 10 invitatii la Festivalul Enescu

acum citeva luni, un prieten mi-a recomandat sa ascult concertul pentru pian nr 3 , as spune nu compus, ci creat de Rachmaninoff.

stiam sa spun multe despre concertul ala, unde si de ce a fost scris, cit de dificil e de cintat, stiam chiar si – sau “mai ales si” – detalii despre viata amoroasa a lui Rachmaninoff, dar cu muzica in sine nu eram prietena.

ca sa ascult concertul, ca sa fiu 100% atenta pe toata durata lui, mi-am imaginat o balerina care danseaza in racord cu muzica pe care o aud.

a fost felul meu in care am tradus muzica intr-un limbaj – mai aproape de vizual, de corporalitate – pe care-l inteleg.

atunci m-am gindit serios de ce nu mi se intimpla la fel cu muzica de film, de ce sunt gata sa merg citeva mii de km ca sa vad un concert al unui compozitor care a scris muzica de film si sa ma bucur in fiecare secunda de concert.

***

in mai putin de 2 saptamini incepe festivalul Enescu, cea mai prestigioasa adunare de muzici si de spirite clasice pe cmp de scena bucuresteana. voi merge la citeva dintre spectacole – sunt 2 spectacole de dans minunate ale trupei Vortice (detalii aici) – dar voi merge si la citeva spectacole cu muzica aflata la granita intre ce inteleg si ce nu… si-o sa ma bazez pe simtire si pe decodarea proprie a intimplarii:)

anul acesta in mod exceptional, in premiera absoluta, puteti vedea o selectie importanta de concerte si in sala de cinematograf, la Grand Cinema Digiplex.

am mai vorbit despre genul asta de experienta – o sa iubiti sunetul impecabil si detaliile prim planului pe care nu le-ati fi vazut in sala mare de concerte.

ca sa va arat ca am dreptate scot la bataie 10 invitatii (duble) la unul dintre concertele care stiu sigur ca vor fi minunate si cu care eu fac racord emotional intrucit  unul dintre compozitori, philip glass, e cel pt care m-am dus pina la londra ca sa-l vad live.

e vorba despre  un concert la care veti putea asculta

G. Enescu – Suita nr. 1 in Do Major op. 9
Philip Glass – Concertul nr. 1 pentru vioara si orchestra (1987)

M. Ravel – Tzigane, rapsodie pentru vioara si orchestra op.76 (1924)

I. Stravinski – Suita pentru orchestra “Ritualul primaverii”

toate in interpretarea Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai. puteti vedea spectacolul in GrandCinema Digiplex, marti 9 septembrie de a ora 19.30.

ce trebuie sa faceti ca sa obtineti o invitatie?

Sa spuneti o secventa dintr-un film in care apare muzica lui Philip Glass. 🙂

deadline: vineri, 30 august, ora 12.00

***

cind a aflat cum ascult eu muzica clasica pe care nu sunt antrenata sa o inteleg, un alt prieten mi-a spus: “indrazneste sa incerci sa nu mai fii cuminte. gindeste-te ca balerina are o boala grava si, daca se opreste din dans, moare”.

indrazniti sa experimentati. cu concert de muzica clasica vizionat in sala de cinematograf.

DSC_4256Undercloud in secvente

Undercloud in secvente

pentru ca anul acesta la Undercloud sunt in juriu, nu pot scrie (nu e etic) despre ce piese mi-au placut. tocmai de aceea descriu citeva secvente din zilele astea. si-atit.

bun simt. Doamnei Sanda Manu, membru al juriului si una dintre cele mai importante profesoare din istoria teatrului romanesc, i se indica locul unde va sta ca jurat la un spectacol. Vede ca e primul rind, ca e la mai putin de un metru de scena si se muta cu un rind mai in spate. “Si-asa se sperie copiii astia ca sunt in sala, macar sa nu ma vada atit de aproape de ei.”

atmosfera. in afara competitiei a fost prezentat Omul Pescarus – drumul catre frumos, un spectacol text & acrobatie care s-a desfasurat in curtea interioara a MTR. ( a fost in afara competitiei pentru ca e regizat de initiatoarea festivalului, Chris Simion). Sa vezi niste campioni mondiali plutind intre doua cladiri ale Muzeului taranului, sa ai cerul senin deasupra capului, un vint usor pe linga tine, iar textul sa vorbeasca despre a invata sa zbori ca metafora despre a te desavirsi e o senzatie incredibila.  arata foarte foarte occidental, ca si cum ai fi fost intr-o piazzeta italiana la un mega festival de dans sau de teatru.

cind realitatea bate textul. Ioana Pavelescu pe scena, la aplauze, dupa Zelda – o poveste greu de dus si o piesa one woman show. Fragila, incurcata, emotionata, epuizata desi citeva minute mai devreme era vulcan. Si senzatia, organica, fizica, despre cum o parte din text a fost despre ea, in aceeasi masura in care a fost despre Zelda si ca nu era un moment mai potrivit al vietii  pentru a o juca pe Zelda.

atmosfera. in afara competitiei un spectacol al absolventilor UNATC – Clasa Noastra – vorbeste despre evreii polonezi omoriti chiar de catre colegii lor de scoala. pe parcurs ce moare cite un personaj, actorii aduc cite o piatra la marginea delimitarii pentru scena. (joaca desculti, in curtea interioara, si-au delimitat spatiu cu faclii care ard si cu o dira de nisip care a format un dreptunghi). cind spectacolul se termina, dupa ce pe scena sunt atit de multe pietre incit e un mic cimitir, spectatorii pleaca prin lateralele curtii, pe linga crucile din curtea muzeului. un alt fel de cimitir, foarte real.

 

Acum 10 ani se spunea despre teatrul independent ca e un loc unde se manifesta cei care n-au suficient talent ca sa-si gaseasca loc intr-un teatru de stat. Astazi lumea stie ca teatru independent e o alta cale de exprimare in arta asta, o cale mai curajoasa, mai anevoioasa si care-ti necesita nu doar talent la actorie, ci si aptitudini antreprenoriale. Daca esti cit de cit conectat la industria asta, te astepti ca un actor ca Marius Manole sa faca teatru independent pe linga job-ul lui de la teatrul de stat (pentru ca stii doza lui de neliniste artistica si dorinta de a face mai mult si mai bine), dar sa vezi un actor ca Ioana Pavelescu (care nu mai are nici virsta riscului, nici aceea a schimbarii unei mentalitati – chiar daca vbm de una dintre actritele cele mai cosmopolite) ca decide sa se exprime in teatru independent, luind soarta unui spectacol in propriile miini, mi se pare un pas foarte mare in ceea ce inseamna recunoasterea teatrului independent.

(mai scriu despre asta cind se incheie festivalul)

 

2461
beforebefore I die I want to…

before I die I want to…

la universitate sunt doua table ca de scoala care au marcate pe ele Before I die I want to…

habar n-am din ce campanie sunt, la ce fac teaser, dar cum tocmai am trecut pe acolo ca sa pun pe tabla dorinta unui prieten, am studiat ce-si doresc oamenii si i-am impartit in idealisti (cei din categoria isi doresc sa zboare) si in pragmatici (sa se casatoreasca)…

dupa care mi-am dat seama ca cele mai multe dintre dorintele de acolo eu le-am trait deja (inclusiv cea pe care am scris-o pt un prieten, dar si una care m-a facut sa zimbesc – sa vad aurora boreala, sau cea cu zburatul – cu parapanta, cu parasuta, cu balonul) si , in loc sa ma bucur m-am intristat pentru ca pare ca am consumat deja mult;

plus ca eu n-am un to do list before I die, ma bucur de ce am si mi se intimpla, atit.

voi aveti  un asemenea to do list?

***

ce e straniu cu tablitzele astea (bravo a cui a fost ideea de campanie, abia astept sa aflu cine e brandul) e ca spatiul e limitat. si cum au fost deja scrise multe dorinte, ca sa o pui pe a ta, trebuie sa stergi alta. un fel de legea supravietuirii printre dorinte.

si cum alegi sa stergi dorinta cuiva?

imi cer scuze celui care a scris ca vrea sa-si numere banii inainte de a muri. eu pe el l-am executat.

3634
retro-tvschimbam numele unei televiziuni pt ca i se invirteste logo-ul?

schimbam numele unei televiziuni pt ca i se invirteste logo-ul?

realitatea tv difuzeaza in loop, la fiecare ora, o stire cum ca CNA a interzis postului Romania Tv sa mai foloseasca sigla cu rtv si domeniul rtv.ro.

in “beta” care insoteste stirea, doamna presedinte a CNA (nu-i scriu numele ca mi-e rusine) spune ca nicaieri pe lumea asta logo-ul unui post de televiziune nu se invirteste, nu se roteste si ca sunt alte elemente grafice care sunt dinamice – din genericele emisiunilor sau din “burtiere” – grafica de pe ecran care da informatii suplimentare.

astea sunt faptele, inainte de a spune o alta perspectiva asupra lucrurilor, sa pun putin context.

***

context 1: m-am exprimat acum citeva luni (spre uimirea prietenilor mei care stiu ca sunt foarte politicoasa) ca RTV este “o boritura  tv” . era legat de mascarile, manipularile si odioseniile pe care le-au facut atunci cind au relatat despre moartea lui Sergiu Nicolaescu. detalii aici. de atunci nu m-am mai uitat niciodata la RTV, desi s-a dus acolo Victor Ciutacu care mi-e drag si stiu ca face interviuri misto din care as avea de invatat.

context 2: echipa din RTV a plecat de la Realitatea Tv, e un deranj mare intre cei doi sefi de televiziuni (Cosmin Gusa si Sebastian Ghita), asa ca stirea pe care am vazut-o banuiesc ca a fost montata nu ca sa defavorizeze postul la care a fost difuzat, deci n-au editat-o pe doamna presedinta de CNA astfel incit sa para stupida, din simplu motiv ca le sustine cauza.

si- acum, dupa ce am stabilit ca eu nu-i iubesc pe cei de la RTV, iar Realiatatea TV nici atit,  sa ne intoarcem la principii si la ce e etic si legal.

***

doamna presedinte spune ca e total gresit ca sigla postului e animata si asta e un motiv ca postul sa-si schimbe numele.

nu e ceva gresit aici?

daca aceasta dinamica a logo-ului e deschiderea de drum in aceasta directie pentru ca omul de la grafica a avut o viziune si e genial?!

cu ce afecteaza asta calitatea programului – pe care este in masura (prin lege, nu neaparat prin competenta) sa -l judece CNA?

ceea ce se intimpla acum cu decizia minunata a CNA este o aiureala teribila; miine s-ar putea sa existe o informare ca o televiziune trebuie sa-si schimbe numele pentru ca si-a pus fucsia in logo.

nu ma intelegeti gresit, nu contest ca RTV n-a facut , din nou, o mascare ca sa speculeze asemanarea cu Realitatea TV, nu vorbesc despre etica RTV care nu exista pur si simplu, spun insa ca legiuitorul care ar trebui sa dea un exemplu de corectitudine si de respectare a normelor legii a ales cea mai aberanta dintre justificari ca sa ceara schimbarea numelui.

 

si ca in felul asta se creeaza un precedent periculos.

 

1927
ceaslive smart – foloseste-ti timpul ca sa te bucuri

live smart – foloseste-ti timpul ca sa te bucuri

zilele astea s-au intimplat lucrurio care m-au pus pe ginduri.

mai intii a venit un mesaj de la Doina din Iasi care , ingrijorata cumva de ultimele mele postari in care spuneam ca am nevoie de mai mult timp intr-o zi, se oferea sa-mi dea din timpul ei in dar. poate cel mai emotionant dar pe care l-am primit in ultima vreme.

apoi, aseara, un prieten  care-mi stie programul de lucru in aceasta saptamina m-a intrebat cercetator “dar de ce suna telefonul asa de mult? oamenii aceia nu stiu ca esti suprasolicitata?”. mie mi s-a parut ca ma cearta si am vrut sa ma apar.

as vrea sa ma mai apar o data si aici.

nimic din ceea ce fac nu-mi displace. tocmai de asta am renuntat la a lucra intr-o corporatie, ca sa fac doar ce-mi place. sigur ca am perioade supra aglomerate (ca acum cind s-a suprapus munca pentru super concertul VUNK si jurizarea in fiecare seara de la  festivalul Undercloud), dar am si perioade in care sunt in regula cu timpul, mai in regula decit oricare alta persoana angajata intr-o companie: imi incep diminetile la terasa mea de la debarcader din cismigiu, scriu din locuri umbroase si racoroase, si intilnesc oameni frumosi ale caror povesti incerc sa le fac cunoscute.

dar aceste perioade nu atrag atentia pentru ca sunt “usual stuff”.

cum ma descurc in perioadele aglomerate? ma ghidez dupa principiul “live smart”. ma folosesc – cum am mai explicat aici – de fiecare bucatica de tehnologie care a fost creata ca sa salveze timpul oamenilor si sa ne creeze confort. sunt o fericita utilizatoare de aspirator care face singur treaba (aspira el, nici nu-l bag in seama) – navibot il cheama, dar si o fericita utilizatoare de electrocasnice care pot fi programate sa spele, inregistreze si…cit as vrea, sa gateasca pentru mine.

(sunt in cercetare de robotel care sa gateasca pentru mine… stiu, e mai util sa fie un domn simpatic acasa care sa gateasca, dar si domnii simpatici muncesc, deci…)

ce vreau sa spun este ca nu doar eu sunt asa. am citit recent un studiu care spune ca

Interesul românilor pentru dispozitivele smart este în creştere, 62,7% dintre intervievaţi fiind interesaţi să achiziţioneze unul sau mai multe device-uri de acest tip în următoarele 12 luni, conform rezultatelor unui studiu realizat de Samsung Electronics România. Astfel, 22,9 % dintre respondenţi s-au arătat interesaţi să achiziţioneze un Smart TV, 28,7 % un smartphone, iar 27,6% o tabletă.

Studiul face parte din iniţiativa „Live Smart” a Samsung Electronics România, de a comunica noi oportunităţi ale device-urile smart, răspunzând cerinţelor de mobilitate şi conţinut personalizat specifice utilizatorilor de azi. Acesta a fost efectuat în luna iulie, pe un eșantion de peste 450 de respondenți din rândul utilizatorilor de Internet din cele mai mari 10 oraşe din România, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani.

 undeva pe drumul asta al vietii in viteza, ne-am prins cu totii ca ne e mai bine daca ne folosim de tehnologie, in loc sa se foloseasca ea de noi. si, desi nu pare, in saptamina asta in care ma trezesc la 6, am prima intilnire la 9 si ajung acasa dincolo de ora 23, eu am invatat sa folosesc timpul cit mai bine. functionez, cum ziceam, dupa deviza “live smart” lasind tehnologia sa -si faca treaba ca eu sa am timp sa ma bucur de ceea ce e in jur.
scriu acest text de pe terasa de la cafe antipa, intimplator de la un calculator Samsung (ca tot am vorbit de Samsung si live smart mai devreme) si in urmatoarele minute, cu un frappe in fata, voi citi scenariul unui prieten. urmatoarea mea intilnire e la ora 17.00 si am 75 de min sa ma bucur de experienta mintii altcuiva.
ceea ce va doresc si voua pentru fiecare moment din viata voastra.

 

1691
imagescel mai frumos mesaj primit: timp in dar

cel mai frumos mesaj primit: timp in dar

astazi am primit pe mail acest mesaj. m-am uitat la el citeva minute bune. l-am citit de 5 ori cel putin. si mi se pare cel mai frumos mesaj pe care l-am primit in ultimul an.

si unul dintre cele mai frumoase daruri. un cadou nepretuit.

multumesc.

Buna Cristina,

Iti urmaresc blogul de mult timp, scrii frumos, scrii la obiect si mai ales scrii numai despre lucruri bune, frumoase si din care ai ceva de invatat.
Am vazut destul de des in ultima vreme abordat subiectul timp, sau mai exact lipsa de timp.

M-am gandit ca mi-as dori sa-ti dau din timpul meu (un numar de ore saptamanal), nu pentru ca-l am nelimitat, nu pentru ca am prea mult timp liber si nu pentru ca el nu este valoros pentru mine, dar pentru ca poate as putea avea sansa de ajuta la ceva mult mai frumos decat ce fac acum.

Considera-l ca pe un contract presemnat. Ma angajez sa imi dedic timpul pe care ti-l ofer lucrurilor pe care pot sa le fac in ajutorul tau. Nu stiu cate lucruri pot fi facute la distanta pentru tine, nu stiu ce anume ai putea sa-mi dai de facut care reintors la tine, acel lucru chiar sa-ti foloseasca si sa-ti fi economisit din timpul pe care ai putea tu sa-l aloci catre altceva, dar cum e timpul tau, te las pe tine sa decizi.

Eu nu-l am de vanzare (am vazut ca ai vrea sa cumperi timp), ci-l am in dar.

Poate ca ai mai primit astfel de oferte, dar eu vreau sa incerc sa dau timpului meu sansa sa fie folosit in lucruri atat de frumoase si bune.

Cu mult drag,
Doina

Iasi

2850
main605animale din case parasite

animale din case parasite

orice casa parasita are viata ei, dincolo de ochii intimplatorilor vizitatori.
un fotograf finlandez pe nume Kai Fagerstrom a inceput sa urmareasca activitatea din casutele care pareau abandonate in padurea de linga el. asa a rezultat proiectul The House in the Woods, o poezie despre animalute care isi creaza lumea lor oriunde ar fi…

dincolo de foto e si o poveste despre rabdare si atentie pe care o spune fotograful. tre sa fie un om foarte intr-un fel daca s-a gindit la un asemenea proiect si a avut rabdare sa-l duca pina la capat.

mai multe fotografii aici

2858
festival-undercloud-2013-afis-mareincepe festivalul de teatru independent de orice UnderCloud

incepe festivalul de teatru independent de orice UnderCloud

de miine incepe festivalul de teatru independent de orice Undercloud, iar asta ar trebui sa insemne ca puteti experimenta mult legat de teatru.

(pentru mine va fi diferit anul acesta dar revin imediat la asta)

festivalurile – de teatru sau de film sau de muzica – sunt facute ca sa experimentezi. ca sa vezi ceva ce n-ai mai vazut, ceva ce n-ai mai gustat, ceva ce n-ai mai incercat.

cind merg la festivaluri caut sa vad tocmai lucrurile pe care n-as putea sa le vad in alta parte, fug de filmele/muzicile/ spectacolele de teatru care sunt la 2 pasi de mine in mod normal. pentru ca bucuria e sa simti ceva nou. n-ai de unde sa stii daca o sa-ti placa ce vei simti, dar mergi pe un drum nou care te=ar putea inspira si ti-ar putea spune ceva despre tine.

de asta imi plac mie festivalurile. invat foarte multe din ele.

de asta va recomand din inima ca la Undercloud sa nu incercati aleile deja batatorite (adica spectacolele cu actorii mari si super cunoscuti); mergeti la ceva ce doar in festival puteti vedea. cu inima deschisa ca sa fie bucuria descoperirii si mai mare.

eu compar activitatea asta cu ratacitul pe strazi prin orasele pe care le vizitez (imi iau reper cite un cetatean si-l urmaresc cite 2 intersectii/colturi de strada, apoi imi iau reper alt cetatean si tot asa… experimentez si orasul devine brusc altceva decit orice as fi citit despre el)

***

anul asta la Undercloud sunt in juriu (alaturi de George Ivascu, Sanda Manu si Anca Sigartau) iar asta e o treaba foarte complicata pentru mine. mai intii pentru ca arta nu prea poate fi comparata cu ceva din aceeasi zona pentru ca sunt zeci de nuante si de repere.
mai apoi pentru ca am prieteni care joaca in festival, care au regizat piese in festival.

m-am gindit mult cam care sa fie criteriile dupa care sa jurizez ca sa fiu sincera pina la capat.
am sa ramin fidela replicii din Purificare a lui Sarah Kane care mi-e cumva deviza prin viata “daca nu simti, n-are niciun rost”.

ne vedem de miine la MTR la festivalul de teatru independent de orice. programul e aici. cind va ginditi la ce sa va luati bilete, incercati sa va rataciti putin prin calendar si sa alegeti random. o sa va placa experienta asta, sunt sigura.

2336
loveun robot s-a indragostit de cercetatoarea care-l avea in grija

un robot s-a indragostit de cercetatoarea care-l avea in grija

e ca un simpatic scenariu de film: un robot humanoid programat sa inteleaga emotiile umane s-a indragostit. si lucrurile au luat-o razna. a tinut-o captiva pe cercetatoarea care petrecea cel mai mult timp cu el pentru ca il studia indeaproape.

Initially, we were thrilled to see a bit of our soul come alive in this so-called ‘machine,’” said Dr. Akito Takahashi, the principal investigator on the project. “This was really the last step for us in one of the fundamentals of the singularity.”

The trouble all started when a young female intern began to spend several hours each day with Kenji, testing his systems and loading new software routines. When it came time to leave one evening, however, Kenji refused to let her out of his lab enclosure and used his bulky mechanical body to block her exit and hug her repeatedly. The intern was only able to escape after she had frantically phoned two senior staff members to come and temporarily de-activate Kenji.

“Despite our first enthusiasm, it has become clear that Kenji’s impulses and behavior are not entirely rational or genuine,” conceded Dr. Takahashi.

***
dincolo de stire care pare simpatica pentru ca e cu dragoste, mi se pare inspaimintator ca un robot poate fi invatat prin programare sa iubeasca. si mi se pare si mai inspaimintator ca domnul Takahashi asta, domn doctor cercetator, desi e un geniu in robotica pare dus cu pluta in ceea ce inseamna iubire:

“This is only a minor setback. I have full faith that we will one day live side by side with, and eventually love and be loved by, robots,” he said.

de la Pinocchio la I Robot trecind prin Asimov si prin orice mai vreti, imaginatia scriitorilor/regizorilor nostri preferati a fost depasita deja de realitate.

de aici

2390
tunelsa te recuperezi pe tine tie

sa te recuperezi pe tine tie

petreci timp cu mintea ta.
petreci cel mai mult timp tu cu mintea ta. chiar si cind, din cind in cind, ti-o fura altii.

sapi in directii contrare. faci tuneluri, transee, cautind raspunsuri. uneori transeele astea se intersecteaza, desi erai sigur(a) ca o luasesi pe un drum nou cind ai inceput sa sapi.

in tunel incep sa-ti creezi scenarii – despre supravieturi, despre bucurii, despre lucrurile rele care ar putea sa apara pina … la lumina.

sapi si sapi, si esti atit de preocupat(a) cu sapatul si cu scenariile si cu zidurile pe care le asezi frumos din materialul rezultat prin sapare.

si dintr-odata, cind te astepti mai putin, te detasezi de tot si de toate.

si simti cum iti recuperezi propria persoana si propria minte uitata prin tuneluri ocupate de altii.
te recuperezi pe tine tie.

***
mi s-a intimplat mie zilele astea; m-am recuperat pe mine mie insami.
si ma simt mai usoara cu 100 de kg.

1857
bijuterii1Animale la purtator – bijuterii

Animale la purtator – bijuterii

vi se parea ca designerii exagereaza cind folosesc blana animalelor pentru a crea haine sau accesorii? mai ginditi-va o data dupa ce priviti cele doua bijuterii create de o tinara pe nume Cecilia Valentine.

un colier care are un hamser viu sau o… palarie sa o numesc care are o pasare vie incorporata.

de fapt proiectul Ceciliei este un protest fata de cei care exploateaza animalele in moda, si-a creat aceste instalatii ca sa arate intr-un mod extrem cam ce facem noi cu animalele cind le “purtam”…

fur is alive se numeste proiectul ei si gasiti mai multe aici

1783
ceasas vrea sa cumpar timp

as vrea sa cumpar timp

sunt oameni care vor sa cumpere fericire, eu – dintre toate lucrurile, starile, intimplarile – as vrea sa cumpar timp.

as vrea sa aiba zilele bune zeci de ore, iar zilele care mie mi se par rele sa le vind – sunt sigura ca undeva pe lumea asta e cineva care cu una din zilele mele “rele” ar trai minunat. le-as da si gratis, daca s-ar putea face comert cu timpul.

*

imi place directia in care merge tehnologia ca ne invata sa traim smart.

scriu asta de pe o terasa din Sfintu Gheorghe, din paradis aproape, unde timpul pare ca se opreste si ca-ti iei din el ce vrei.
dar stiu ca doar miine nu-i poimiine si voi fi curind acasa intr-o saptamina in care am de alergat intre doua proiecte mari si trebuie sa vad in fiecare seara piesele inscrise in competitie la festivalul de teatru independent Undercloud pentru ca sunt in juriu.

in teorie voi sta acasa maxim 8 ore in fiecare zi, timp in care va trebui sa maninc, dorm dar si sa fac treburi administrative pentru ca viata merge mai departe.

si-aici intervine traitul inteligent:

ok, stiu ca nu o sa pot sa gatesc de la distanta pentru ca nu-mi iese asta… inca:) dar o sa pot sa gatesc intr-una dintre zile pentru restul si o sa fac un depozit generos de alimente pentru ca nu o sa am timp sa ajung la alimentara, nici la piata si nici aiurea nu vreau sa maninc…

complicata viata am, stiu:))) de asta zic ca zilele mele cele mai grele ar fi absolut ok pentru altii.

in categoria cine ma salveaza aici e frigiderul meu destept tare care are spatiu mare de stocare si un sistem smeker prin care reglez temperatura ca sa stea alimentele (in special fructele si legumele) fresh.

(am o prietena care in perioade din astea ocupate cind nu ajunge sa cumpere nimic si maninca prin restaurante sau de la fast food zice ca are … lumina in frigider. ei bine, eu am led-uri in frigider:)) )

ce stiu ca pot face ca sa cumpar timp e din divizia live smart si se refera la spalatul cu masina si… la simpaticul robotel Navibot care face curatenie singurel. nu stiu daca v-ati intilnit vreodata cu el, il puteti testa in magazinele de specialitate (m-am jucat eu cind am cumparat aspirator pina s-a facut ambuteiaj de oameni). Navibot aspira singur, stie sa identifice obiectele pe care le intilneste si le ocoleste ca sa nu se loveasca si… cel mai simpatic si mai simpatic e ca se duce singurel acasa dupa ce a facut curat; se aseaza in locul lui in priza la incarcat cind simte ca nu mai are baterie.

(nu-s acasa ca l-as fotografia pe frumuselul meu navibot, dar vi-l arat dintr-o fotografie oficiala)

si mai stiu ca mai pot “trisa” – care e de fapt o utilizare inteligenta a timpului – cu masina de spalat care-si face singurica treaba cind eu sunt la intilniri,

daca acum citiva ani am fi vorbit despre asemenea posibilitati – aspiratorul sa faca singur curat in casa, masina de spalat sa-si vada singura, organizat, de hainele tale – oamenii s-ar fi uitat ciudat.

astazi tehnologia deschide oportunitati nebanuite mintilor noastre si putem cumpara timp in fiecare zi, folosind obiecte de uz caznic care ne protejeaza viata si energia. nu neaparat ca sunt eco, ci pentru ca muncesc ele in locul nostru.

culmea e ca, daca ma organizez bine in saptamina care urmeaza, am sa am timp sa si termin de citit o carte. sigur, o voi citit pe telefon, cit ma aflu in masina catre o intilnire sau alta, dar… o voi citi si, la capatul liniei si al saptaminii, o sa -mi fi satisfacut si o mica pasiune. (da, si teatrul e pasiunea mea si am marea bucurie de a munci in proiecte pe care le iubesc)

*
Live Smart e un concept dezvoltat de Samsung, companie ale carei produse au revolutionat timpul si timpurile: sunt cu mult inaintea vremurilor si ne salveaza noua din timp.

jl designmiscarea corpului digitalizata

miscarea corpului digitalizata

in film veti vedea 4 ID-uri de post tv care folosesc o tehnica minunat asi digitalizeaza miscarea corpului. e o forma frumoasa pentru a arata ce minunatii deseneaza corpul nostru.

1369
skinm-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

m-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

sa renunti la obiceiuri e un lucru tare greu.

tine de vointa, inainte de orice, iar vointa e un fenomen complicat.

creierul dicteaza ceva si undeva in corpul tau apare o noua voce- ca si cum ti-ar vorbi pielea, sau mina, sau talpile – care vrea cu totul altceva. si intervine razboiul.

razboaiele nu sunt cistigate intotdeauna de cei mai tari, uneori sunt cistigate de cei mai smecheri, alteori sunt cistigate de cei perseverenti.

***

cam asa mi s-a intimplat si mie in saptamina experimentului in care a trebuit sa renunt la inovatii care sa-mi faca viata mai usoara.

unele inovatii au fost mai puternice decit mine.

n-am avut nicio problema sa renunt pentru o saptamina la deliciul femeilor, inovatia care a adus zimbetul pe chipul multor purtatoare de decolteuri si-a mutat privirea barbatilor la baza tremii superioare a corpului: sutienul push up.

n-am avut nicio problema nu pentru ca peste noapte as fi devenit sora cu mama natura, ci pentru ca nu pun atit de mult pret pe profunzimea decolteului meu.

am avut insa super probleme in a renunta la… elasticul de par.

stiu, nici macar nu pare a fi o inovatie, dar stiti cum e sa fie vara, 100 de grade la umbra si tu sa aspiri la cosite de Ileana Cosinzeana, echivalentul neimprietenirii cu foarfeca?!

in primele zile am descoperit cele mai fanteziste utilizari ale agrafelor, in impletituri care pareau care mai de care mai frantzusesti, dar care aveau un singur scop: sa tina parul cit mai sus de umerii mei.

dupa ziua nr 3 un prieten binevoitor a spus ca nu pot sa renunt la o inovatie ca sa o inlocui cu alta, asa ca a trebuit sa renunt si la agrafe…

dar am rezistat mai putin de 24 de ore.

marea victorie –  stiu, doar in contextul asta e o mare victorie, dar pentru cine ma cunoaste chiar e o victorie – a fost ca abia astazi am imbracat prima pereche de jeans intr-o saptamina.

a fost ca si cum m-as fi reintors acasa: tricou, bascheti, jeans largi si… raiul din Delta, caci sunt la festivalul Anonimul… adica aproape perfectiune.

dincolo de situatiile amuzante, saptamina aceasta in care m-am privat singura de inovatii care fac femeilor viata mai usoara a fost un prilej de analiza; e la prima mina sa spui ca asa cum te-ai invatat cu ceva te poti dezvata. in teorie e si adevarat.

dar sunt mai multe nuante aici – care tin de confort, nu de lux; care tin de buna dispozitie pe care o ai cind faci lucrurile in felul tau (in incaltamintea ta comoda sau in jeans – asta e una dintre cele mai bune intimplari pentru femei: sa li se dea voie sa poarte pantaloni).

si viata e prea scurta ca sa nu te bucuri de lucrurile mici care-ti dau confort si te tin in lumea ta, asa cum ti-ai creat-o de-a lungul anilor.

 

***

am facut acest experiment la invitatia Nivea care tocmai a lansat primul lapte de corp sub dus. daca n-ati testat inca acest produs, va recomand din inima, mai ales celor asemeni mie care sunt consumatoare frecvente de lapte sau creme pentru corp, din necesitate pentru ca pielea nu le e suficient de hidratata.

pentru cele mai multe femei aplicarea unei lotiuni hidratante pentru corp e o treaba care necesita timp si in viteza diminetilor in care oricum te-ai trezit tirziu, inca 5 min in baie inseamna mult. smekeria cu laptele de corp sub dus de la Nivea este ca il aplici sub dus si apoi te clatesti cu apa, iar cind te imbraci e ca si cum ai fi folosit cea mai hranitoare crema, doar ca n-ai mai asteptat sa “intre in piele”.

peste un an sau doi genul acesta de produse vor fi precum elasticul meu de par… un detaliu atit de mic in obiceiurile zilnice incit pare fara importanta. pina cind esti constrins sa renunti la el.

gata, m-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

2220
iniminicio inima nu e de piatra si fiecare piatra are inima ei

nicio inima nu e de piatra si fiecare piatra are inima ei

v-ati gindit vreodata ca expresia inima de piatra – ca referinta pentru o inima care nu mai bate, care e rece, insensibila – e incorecta nu din perspectiva inimii, ci a pietrei?

am aflat zilele acestea de la o doamna doctor geolog – Iza Maris – ca rocile, pietrele sunt acumulari de minerale care se depoziteaza in functie de conditiile mediului la care au fost expuse. o piatra creste in timp pentru ca se hraneste cu ce gaseste in mediul inconjurator, asemeni oricarui alt organism “viu”, doar ca dezvoltarea ei e intr-un alt ritm si pe o alta scara a timpului decit a noastra.

ceea ce pentru noi inseamna un an ar putea inseamna in timpul pietrelor o secunda.

ca si la noi, in lumea pietrelor exista dispute – un calcar dominant il poate asimila, cuceri, pe calcarul vecin de la fundul marii. o face in timp ce se dezvolta pe parcursul a zeci sau sute de ani. de lupta pe limba pietrelor.

o piatra respira in felul ei, transpira in felul ei, are “viata” ei, dupa legile create pentru ea.

***

doar pentru ca scala de valori a lumii noastre e diferita de cea a lumii pietrelor, doar pentru ca lumile noastre sunt paralele, in timpi de dezvoltare diferiti, pietrele par fara viata pentru noi.

poate ca asa e si cu inimile despre care credem ca sunt de piatra. bat in lumi paralele cu ale noastre. si doar nerabdarea noastra de a le vedea traind la fel ca noi ne face sa le consideram de “piatra”.

*

in fotografie sunt pietricelele pe care le-am gasit intr-o dimineata pe o plaja din Grecia, in urma cu citeva saptamini

 

2027
anonimul camping ecran 2013regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur

regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur

o poveste cadou de la  regizorul Istvan Szabo pentru audienta de la masterclass-ul pe care l-a tinut ieri in cadrul festivalului International de film Independent Anonimul…

Imi amintesc ca eram invitat la Cannes cu unul dintre filmele mele si intr-o zi cineva m-a sunat si mi-a zis ca Tony Curtis vrea sa se vada cu mine a doua zi, la ora 5. Am stabilit intilnirea pentru terasa de la Carlton. Am ajuns acolo, l-am vazut pe Tony Curtis, singur, cu o cafea in fata. M-am dus la el , am zis ca sunt Szabo…

“Ooo, Szabo!”, a exclamat si m-a imbratisat, apoi m-a sarutat pe ambii obraji.

Am inceput sa povestim lucruri marunte, nimicuri. Dupa o ora s-a uitat la ceas si a zis “Szabo, am o intilnire in curind si trebuie sa plec. Hai sa ne vedem miine la ora 17, tot aici pe terasa, sa vorbim”.

Am plecat si ma gindeam “Doamne, dar ce vrea Tony Curtis de la mine?! Vrea sa faca un film pe care sa-l regizez eu sau vrea joace in vreun film de-al meu?! Si nu stie cum sa ma abordeze?!”

A doua zi, la ora 5, am fost inapoi pe terasa. M-a vazut Curtis, m-a sarutat pe amindoi obrajii si am inceput sa vorbim. Din nou mici conversatii si dupa 40 de minute, Curtis s-a uitat la ceas si a zis:

“Am o intilnire, dar as vrea sa ne vedem din nou si miine. La 5? Aici pe terasa?”

Si dintr-o data am inteles despre ce e vorba. Curtis era dintr-o familie de imigranti maghiari si in copilarie locuise in Brooklyn pe o strada in care de la bacan pina la frizer toti erau imigranti unguri. Tatal lui era croitor, iar pe usa lui la intrare scria SZABO pentru ca asa se spune “croitor” in limba noastra. Mi-am dat seama ca in intilnirile acestea el incerca sa recupereze o parte din copilarie. Se uitase pe lista de invitati, vazuse pe cineva care se numea Szabo – nu-l interesase cine era, daca era producator, daca vindea filme, daca era costumier sau regizor-, el voia sa-si aduca aminte de copilarie.

Si la a treia intilnire am auzit una dintre cele mai frumoase povesti despre imigranti si viata lor.

La putin timp dupa ce se stabilise in America, cind era mic, Tony Curtis a vazut vis a vis de blocul lui citiva copii care se jucau fussball. A incercat sa le explice ca vrea sa se joace cu ei si, pentru ca nu stia limba, nu l-au inteles. L-au gonit si s-a dus acasa plingind.

 Dupa ce i-a aflat povestea, mama lui i-a spus:

“Bob – caci asta e de fapt numele lui -, pe partea cealalta a strazii nu mai e Ungaria.”

Morala: Trebuie sa fiti foarte atenti, in special in business pentru ca munciti, munciti, munciti si dintr-o data, ajunsi acasa, constatati ca de partea cealalta a drumului nu mai e tara voastra. E o alta tara in care se vorbeste alta limba.

***

august 2013, Anonimul, Sfantu Gheorghe

despre culisele sosirii lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit un premiu pt intreaga activitate la Anonimul, am scris aici. miine dimineata, un altfel de portret al regizorului care a impresionat teribil audienta din Sfintu Gheorghe.

1830
footer anonimulAno 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea

Ano 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea

e o intreaga lume in spatele unui festival de film si cind spun o intreaga lume nu ma refer doar la oamenii care muncesc pentru un festival , ci si la operatiunile care se afla in culise si la care, ca spectator, nu te gindesti deloc.

am marea onoare ca la editia nr 10 a festivalului international de film independent Anonimul sa ma aflu in echipa (am in grija comunicarea catre online & presa ) si lumea care mi s-a deschis, de dincolo de ecranul de proiectie, e una foarte spectaculoasa pentru mine.

tensiunea

ca spectator nu simti niciodata tensiunea respectarii unei ore aici in campusul din Sf Gheorghe. esti venit sa te distrezi, e cel mai boem festival din tara, timpul se scurge lent si, in general, tu faci legea nu o face timpul, macar pentru 10 zile.

in partea organizatorilor orele se impart nu doar in minute si secunde,  ci si in distanta pe care o parcurgi cu barca pentru a ajunge inaintea unui invitat care vine cu elicopterul.

ieri m-am simtit ca-n Top Gear la rubrica de intreceri surprinzatoare intre mijloace de transport.

dimineata, am plecat din Bucuresti in masina oficiala a festivalului  unde se afla directorul festivalului, Miruna Berescu, colaboratoarea sa, coordonator de programe – Madalina Dima (care dormise 2 ore in noaptea precedenta pentru ca rezolvase ultimele mici detalii organizatorice) si Emanuel Parvu, regizorul care are 2 filme in festival (un scurt metraj si unul din cele trei filme din Omnibus Ano 10), iar la Murighiol ne-am suit intr-o barca.

obiectivul a fost sa ajungem la Sfintul Gheorghe inaintea lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit aseara premiul pentru intreaga activitate, care la prinz se urca intr-un elicopter de la Bucuresti. pe ultima suta de metri cu masina, tensiunea crescuse; Miruna se uita la ceas din sfert in sfert de ora pentru ca daca se rata ora de plecare cu barca, se incurca tot timingul.

la 15.13 cind Istvan Szabo a aterizat (cu elicopterul copilotat de Irina Margareta Nistor) in camping chiar in spatele ecranului cel mare, toata lumea zimbea si l-a intimpinat ca si cum si Miruna, si Ludmila Cvikova (selectionerul sectiunii de lung metraj) se aflau in Sfantul Gheorghe de cel putin o zi: fresh, zimbitoare, gazde perfecte. de fapt, ajunsesera de mai putin de 30 de min.

pentru ca am asistat pentru prima data la o asemenea intimpinare a unui invitat atit de important pot sa va spun ca e o emotie aparte acolo.

pe de o parte pentru ca vezi un om care inseamna imens pentru cinematografie, ii stii filmele si intelegi mai multe decit spectatorii despre ce inseamna sa faci filme la nivelul respectiv, iar pe de alta parte pentru ca ai doar citeva minute, acolo in fata elicopterului, sa simti cum e invitatul. ca sa stii ce-i propui sa faca in timpul sau liber, ca sa stii cum sa-i faci sejurul cit mai placut si sa transformi totul intr-o amintire memorabila.

iar Miruna stie foarte bine sa faca asta: Krzysztof Zanussi, membru in juriu la editia din 2008, s-a simtit atit de bine la Anonimul incit atunci cind l-a intilnit pe Istvan Szabo i-a spus ca trebuie sa vina aici, ca e unul dintre locurile acelea magice si festivalurile cu adevarat speciale care trebuie vazute dintre miile de festivaluri de film din lume.

***

Pentru cei care nu stiu, Istvan Szabo este domnul care a facut printre altele Being Julia (cu Annette Benning si Jeremy Irons – povestea unei actrite a carei glorie si virsta apune, film pentru care Benning a primit un Glob de Aur) , The Door ( cu Hellen Miren – povestea prieteniei dintre o ingrijitoare si scriitoarea in casa careia face curat; Miren e ingrijitoarea). Szabo are un Oscar pentru cel mai bun film strain pentru filmul Mefisto (1982), o alta nominalizare la Oscar pentru film strain, si cam toate premiile europene de cinema in palmares.

Are 75 de ani, este foarte hitru si are o multime de glume si de povesti de impartasit. Dar in acelasi timp are o atentie pentru detaliu si o emotie pe care o tine sub control foarte bine… dar despre toate acestea va povestesc zilele viitoare:)

 

 

2086

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!