Monthly Archives : September 2013

photo-evenim-fb1-268x145miine vorbesc la IAB Forum

miine vorbesc la IAB Forum

IAB FORUM este unul dintre cele mai importante evenimente din industria publicitatii online, iar miine voi fi acolo sa pun in mijlocul industriei citeva probleme de etica si sa arat lucruri care nu apar in sondajele publicitarilor.

voi pleca de la ceea ce mi s-a intimplat zilele trecute legat de Rosia Montana – in strada si mai apoi pe facebook – o data din partea manifestiantilor anti RM, a doua oara din partea sustinatorilor.

intimplarea (sau intimplarile) m-au afectat foarte mult, m-au chinuit citeva zile, dar mi-au dat si posibilitatea sa vad niste mutatii din online despre care oamenii nu vorbesc inca.

despre aceste lucruri – cu riscul de a nu mai fi prietena cu nicio agentie de publicitate dupa aceasta prezentare – voi vorbi miine la IAB FORUM.

 

1597
aventura heinekenaventurile lui Bogdan Dascalescu in Dropped

aventurile lui Bogdan Dascalescu in Dropped

anul asta Heineken s-a distrat la cote foarte inalte aratind spiritul de aventura al unor barbati foarte simpatici.

din mai multe tari, cu meserii care mai de care mai diferite, dar cu spiritul umorului si cu relaxarea de a urma o cale necunoscuta, mai multi barbati frumosi de prin lume au fost provocati de Heineken, fiind lasati cine stie pe unde prin lume cu cite o sarcina de dus la capat.

a venit si rindul Romaniei, desigur.

am facut parte din juriul care l-a selectat pe romanul simpatic, dar mecanismul a fost asa de bine pus la punct incit nu aveai cum sa te intilnesti cu vreunul dintre cei pe care ii cunosteai; eu am testat spontaneietatea, m-am dat drept o prietena de care ei nu-si mai aduceau aminte. si am facut asta pentru doi dintre concurenti; nu le-am purtat noroc (sau i-am incurcat tare) ca nu ei au fost cistigatorii.

cistigatorul a fost bogdan dascalescu si daca se cauta un aventurier adevarat, atunci a fost gasit.

acum incep sa apara filmuletele cu aventura lui. in prima faza a plecat din bucuresti catre spania; cind a ajuns acolo in locul valizei lui a gasit o cutie uriasa cu insemnele heineken… si e de acolo incolo vedeti in acest filmulet.

urmeaza alte episoade si eu abia astept sa le descopar pentru ca… oricind am incercat sa aflu de la Bogdan, nu am reusit…

zilele viitoare vin cu detalii.

 

 

1584
webstock (2)Matematica, muzica clasica si rock – sau de ce cred ca fiecare dintre noi putem fi “Doers & Innovators”

Matematica, muzica clasica si rock – sau de ce cred ca fiecare dintre noi putem fi “Doers & Innovators”

 (speech-ul de la webstock 2013 – Doers & Innovators)

 

cind Cristi Manafu m-a invitat sa vorbesc la aceasta conferinta, primul gind a fost: eu n-am inventat nimic, n-am ce sa caut acolo…. el s-a aparat si-a justificat alegerea, eu l-am ascultat politicoasa…

dar dupa aceea, am mai stat putin si m-am gindit si mi-am dat seama ca sunt citeva lucruri care ar putea fi considerate in categoria “celor care fac”.

pentru cei care nu ma cunosc, citeva cuvinte despre activitatea mea profesionala de pina acum.

am facut parte din echipa care a creat europa fm si unmele dintre campaniile promotionale create de mine in anii 2000 inca se mai fac anual la europa fm, am fost redactorul sef al revistei Tabu si am realizat citeva premiere jurnalistice cu acea revistaa, neatinse nici acum de alte publicatii, iar acum sunt jurnalist free lancer, produc continut pentru diverse companii si am un blog – simpa il numesc eu – bazavan.ro care nu seama cu celelalte bloguri din online – pentru ca eu obsnuiesc – m-am antrenat – sa ma uit putin altfel la lucrurile din jurul nostru.

as putea spune ca sunt unul dintre oamenii care stiu sa-si transforme dorintele in actiuni si sa si le duca la bun sfirsit. dar cred ca toti putem face asta, daca respectam niste lucruri. ca sa le intelegeti mai usor am sa va spun trei mici povesti din viata mea. care au legatura in ordine cu matematica, muzica clasica si muzica rock.

matematica.

mi-a placut matematica la scoala si m-a dus mintea sa avansez repede prin materie, asa ca profesorul meu din scoala generala, ca sa-mi tina interesul captat obisnuia sa ma provoace, imi dadea cite o problema si imi spunea ca pot sa fac ce vreau eu daca gasesc o rezolvare mai scurta si mai rafinata decit cea pe care o va prezenta dinsul.

era o mare provocare pentru ca era nevoie sa muncesc mult, sa citesc mult in paralel, dupa ce rezolvam problema sa ma intorc la ea din mai multe unghiuri ca sa caut cea mai simpla dintre rezolvari. iar asta ma obliga sa gindesc mereu… altfel, outside the box.

in toti cei 4 ani de scoala generala, desi am fost olimpic la matematica, am reusit doar de 3 ori sa am o solutie mai rafinata la probleme decit variantele dinsului si le tin minte pe fiecare dintre ele, dar exercitiul asta de a curata rezolvarea unei probleme mi-a schimbat definitiv modul de a gindi: m-a ajutat sa incerc mereu sa caut ceva si mai bun, si mai creativ, si mai rafinat. si-0am dezvoltat o voluptate a rafinarii lucrurilor pe segmente inchise.

muzica clasica

eu am fost un copil care a venit dintr-o familie saracutza, din parinti muncitori in Romania socialista. am avut bunici la tara, mi-am petrecut vacantele la islaz… cam ca La medeleni sau povestile lui Creanga.

tataie avea doi frati – cei mai destepti si mai realizati oameni dintre neamuri; amindoi mutati la Bucuresti: unul inginer – Ion, celalalt compozitor- Gheorghe.

Gheorghe Bazavan a fost primul om care a avut legatura cu creatia – in cea mai pura forma a ei –  pe care eu l-am intilnit.

eram preferata lui, desi veneam din doua lumi total diferite, iar eu cind il ascultam mi se parea ca vorbeste o alta limba. mi-a zis odata ca sunt rasata si ca asta nu e de la parinti, o am eu in singe… aveam vreo 10 ani si n-am inteles ce inseamna “rasata”, m-am dus si m-am uitat in dictionar si, pentru ca explicatia era legata de cai, mi s-a parut ceva rau.

gheorghe – zis unchiul gogu – a vrut sa ma invete muzica clasica, iar asta pentru mine parea mult mai complicat decit definitia cuvintului “rasat” din dictionar.

intr-o zi mi-a cintat la pian – avea un pian mare cu coada intr-una dintre camerele apartamentului lui de pe Fainari si eu ma gindeam mereu “cum or fi urcat magaoaia asta uriasa la etajul 5?” – mi-a cintat deci intr-o zi la pian o gama si-a spus “sunt doar 7 note muzicale” si cu ele se pot face combinari infinite de muzici.

“n-are cum sa fie infinite pentru ca matematic vor da un numar finit combinatiile de 7”, am facut eu pe desteapta.

“ok, sa spunem ca sunt putin mai multe pentru ca ai tonuri si semitonuri si game diferite, dar ai sa vezi de-a lungul vietii tale ca vei gasi mii de cintece care nu seamana unul cu celalalt. iar asta nu are legatura cu stiinta, cu matematica ci cu simtirea si imaginatia oamenilor.

desigur, iar n-am inteles toate nuantele a ceea ce a spus. si n-am fost niciodata prietena cu muzica clasica. de fiecare data cind a trebuit sa stau sa ascult ceva clasic, m-am rasucit in scaun ca puiul la rotisor.

anul asta, la Festivalul Enescu blogul meu a fost partener. am fost intr-o zi sa ascult Simfonia nr 1 a lui Enescu si s-a intimplat ceva straniu. m-am asezat linga doamna Rodica Mandache care mi-a spus: “cu muzica clasica e simplu, ori o asculti si-ti place, ori te doare capul si atunci sigur au facut ceva gresit oamenii de pe scena”

brusc nu mi-a mai fost frica sa ascult. nu mi-a mai fost teama ca nu as fi suficient de pregatita ca sa inteleg ceea ce au scris niste minti luminate de acum sute de ani.

si-asa s-a intimplat ceva magic: literalmente a fost ca si cum s-a deschis un culoar printre notele pe care le ascultam. am intrat intr-o lume noua si mi-am imaginat povesti frumoase despre ce ascult, am fost intr-un film al meu, cu emotiile mele.

si mi-am dat seama ca toti anii astia nu am fost prietena cu muzica clasica, nu pentru ca nu eram suficient de culta (n-ai nevoie sa fii cult pentru asta, e o prejudecata), ci pentru ca eram ca un copil care a invatat sa inoate, dar care se tine inca de marginea bazinului, fiindu-i frica sa -si dea drumul in larg.

si ca uneori, pentru a intelege creatiile altora trebuie pur si simplu sa te relaxezi, ca sa plutesti.

muzica rock

tot zilele astea am avut privilegiul sa inteleg o alta latura a ceea ce inseamna sa fii creator. desi am platit cu multi nervi pentru lectia asta.

de la inceputul anului lucrez cu trupa VUNK pe partea de comunicare – intr-un fel cam ceea ce am facut pentru europa fm, radio 21 sau radio guerrila – si baietii sunt acum in vrie foarte mare pentru ca au pe 3 octombrie un concert foarte important, poate cel mai important concert al carierei lor.

ei bine, acum citeva saptamini, ne aflam intr-o intilnire de lucru in care membri echipei discutau posibilitatile de inovatie tehnologica pe care sa le foloseasca in show. la intilnire se aflau managerul trupei, Cristian Stan, Cornel Ilie, liderul si creierul a tot ce se intimpal in VUNK si Gabriel Balan, cel care administreaza toate expunerea online a trupei.

 

propunerea mea era un proiect care multiplica efectul din sala catre alte citeva zeci de mii de spectatori, folosind social media – internetul in general. costa aproape 7000 de euro.

propunerea lor costa 20.000 de lire sterline si ii atingea exclusiv pe cei 5000 de spectatori care vor fi in sala polivalenta.

ne-am contrat foarte mult despre eficienta, despre costul pe cap de spectator al investitiei si efectul pe care il pot obtine solutiile propuse. n-aveam banii pentru niciuna dintre propuneri, dar logic era ca e mai viabil sa facem proiectul care costa mai putin si atingea mai multa lume.

ma rog, logic pentru mine, pentru ca ei o tineau una si buna: cel mai bun ar fi proiectul de 20.000 de lire sterline. pentru ca spectatorii vor trai niste emotii speciale, pentru ca show-ul va fi adus la un alt nivel in romania.

am plecat  necajita de la intilnirea aceea, a fost prima data de cind lucram impreuna cind lumile noastre erau fundamental diferite. chiar si faptul ca si ei incercasera multe minute sa ma convinga ca ideea lor e mai buna, desi puteau sa-mi spuna simplu “asta facem, gata”, imi arata ca si ei isi doreau sa fim – ca de obicei – pe aceesi lungime de unda in strategia proiectelor.

mi-am zis “ok, ma supun majoritatii pentru ca nu e proiectul meu, nu e business-ul meu, iar ei stiu mai bine decit mine unde vor sa-si duca afacerea”. dar a fost doar ca sa ma linistesc pt ca eram dezamagita, necajita ca se arunca in gol cu ceva care in mintea mea tinea mai degraba de ego.

a doua zi am primit un mail de la manager care, printre alte lucruri de rezolvat/comunicat, ma anunta ca … ‘facem credit la banca ca sa facem proiectul de 20.000 de lire sterline”

am fost: wtf????  mi s-a parut o foarte foarte mare nebunie.

am  avut nevoie de multe ore de gindire ca sa inteleg unde era diferenta dintre noi.

eu am fost si voi ramine pentru toata viata un spectator; ma voi bucura de emotiile si senzatiile pe care mi le vor oferi artistii de pe scene, cu gindul ca mi se cuvin, pentru ca am platit un bilet pentru asta.

ei sunt CREATORII si stiu ca daca nu controleaza/ initiaza ei senzatiile dintr-un show, spectatorii nu vor trece la nivele superioare ale emotiei. ei stiu ca doar de ei depinde cit de intensa poate fi amintirea spectatorului despre un show.

eu sunt  ca un copil care stie ca-si va primi doza de rasfat pentru ca a facut tot ceea ce trebuia, in cazul de fata si-a platit biletul de intrare.

ei sunt “parinti” pentru spectatorii – copii si sunt gata sa faca sacrificii care par nebunesti pentru ca acestia sa -se bucure de mult asteptata doza de “rasfat”. care trebuie sa fie de la o experienta la alta, mai surprinzatoare. si mai memorabila.

cind am inteles asta nu i-am mai considerat nebuni, ci m-am bucurat ca  tocmai am beneficiat indirect de o lectie despre a fi creator: daca vrei sa schimbi cumva lumea – trebuie sa risti si sa preiei actiunile in dreptul tau, in felul tau, cu crezul tau.

***

care e legatura intre aceste trei povesti si tema de astazi Doers & Innovators?

cum spuneam la inceput eu cred ca fiecare dintre noi putem in dreptul nostru, in partea noastra mica de lume, sa facem schimbari in bine fie si de citiva milimetri, dar pentru asta avem nevoie de citeva lucruri:

sa invatam sa transformam dorintele noastre in actiuni si sa le facem chiar daca pentru altii par nebunesti,

 

sa fim cu mintea deschisa si sa nu ne fie frica ca ne vor judeca altii ca nu intelegem lucrurile la standard, atita timp cit experienta ne atinge pe noi si ne invata ceva despre noi si despre ceilalti.

 

sa ne dam drumul in bazin si sa plutim, ca sa ne folosim si de alte simturi nu doar de logica pentru a cauta raspunsuri

 

si sa cautam de fiecare data solutii mai simple si mai rafinate, mai iesite din rind, la problemele pe care le intilnim.

 

si daca astazi ati ascultat si veti mai asculta povesti ale unor oameni care vi se par speciali si care va surprind si va emotioneaza cu realizarile lor, as vrea sa va ginditi diseara acasa ca fiecare dintre voi puteti face asta, ba chiar mult mai bine in interiorul lumii voastre, pentru proiectele voastre, pentru problemele care vi le puneti.

dar sper sa aveti ambitie si perseverenta ca sa gasiti o solutie mai simpla si mai rafinata decit a celor care v-au fost profesori astazi.

va multumesc frumos.

27 septembrie 2013

fereastra blocatanu mai am ferestre la casa

nu mai am ferestre la casa

nu mai am ferestre la casa, de luni.  adica am geamuri, doar ca ele sunt acoperite cu jaluzelele si draperiile. si vor ramine asa toata saptamina. iar asta imi face viata un iad, cind oricum nu era pe punctul de a fi vreun rai.

*

imi plac experimentele, mi se pare ca a te pune in situatii noi, iti arata alte cai despre pe unde poti merge – tu ca om, cu mintea si sufletul tau. de-a lungul timpului am facut o multime de experimente: am fost oarba pentru o zi, n-am vorbit mai multe zile, am incercat sa vad cum e sa traiesti intr-un scaun cu rotile.

asa ca atunci cind Gealan mi-a propus sa traiesc intr-o casa fara ferestre mi s-a parut un experiment care, inainte de toate, o sa-mi arate mie lucruri noi despre caracterul, temperamentul meu si-am zis foarte usor da.

ce n-am luat in calcul??

ca experimentul e intr-o saptamina in care am zeci de lucruri de facut pentru concertul VUNK, sunt speaker la Webstock ( intotdeauna vorbitul in public e un stres pentru mine; stiu ca nu credeti, dar e de la greu spre f greu), am in medie 3 intilniri pe zi si… din nu stiu care cauza nu pot sa dorm. adica de simbata noaptea, cind am dormit ca de obicei 4 ore, pina astazi cind scriu n-am reusit sa dorm mai mult de 2 ore pe noapte. (e o medie, au fost nopti in care n-am dormit deloc)

si, in aceste conditii, nu mai vad soarele acasa!!!

*

nu mi-am imaginat pina acum cit de important e soarele pentru mine.

ma gindisem ca o sa trisez la categoria “aer proaspat” pentru ca am aer conditionat care ia aer de afara. dar soarele?!  o, mamaaa.

sunt in faza in care, literalmente, de oboseala, stres si lipsa soarelui am nevoie de doua cuvinte spuse altfel ca sa ma incrunt si sa ma arat taioasa.

o casa fara ferestre inseamna pt mine ca trebuie sa stau tot timpul cu lumina aprinsa. cum ma deranjeaza lumina artificiala, am intins prin toata casa veioze cu intensitati de iluminare diferire – cam ca atunci cind mi-a explodat instalatia electrica dupa ce m-au inundat vecinii. una ramine deschisa si noaptea pentru ca altfel m-as lovi de mobile.

(abia acum am inteles cita lumina vine de la luna chiar si in noptile in care nu e luna plina)

sa nu ai habar cum e vremea afara decit daca te uiti pe site-uri? e foarte enervant pentru ca m-am intors de doua ori in casa zilele astea: o data sa-mi iau un pulovar, a doua oara (fix astazi) sa ma imbrac mai subtire.

ma enerveaza estetica locului pentru ca in dreptul ferestrei din camera in care stau cel mai mult timp, in mod normal stau niste flori simpatice. acum ele sunt scoase pe pervaz si nu le mai vad. e o draperie alba, care mascheaza locul. si-mi lipseste verdele de acolo.

cum imi lipseste, stiu, e un detaliu minor, dar imi lipseste tare , cum cade lumina pe la 4 dupa amiaza in casa mea, pe floarea de cafea.

fix ca in poza asta facuta acum citeva luni.

stiam ca lipsa soarelui duce la depresie, dar… e hardcore, credeti-ma.

cind o sa ma mai ordonez putin, si o sa ma mai linistesc, va spun si alte schimbari pe care le simt la mine. astea-s primele, organice, de suprafata. dar viata m-a invatat ca din experimentele astea iei lucruri mai profunde.

revin.

(daca as putea as dormi afara, asa cum incerc sa scriu de pe terase ca sa nu pierd soarele minunat de inceput de toamna si mirosul special care e in aer… dar trece si experimentul asta curind)

si arhi face acelasi experiment. puteti citi aventurile lui pe intuneric, aici

5168
radio-guerilladespre Radio Guerrilla, cum baietii nu vor povesti

despre Radio Guerrilla, cum baietii nu vor povesti

am fost pe drumul lor de astazi. stiu cum e sa vina cineva si sa-ti spuna “de miine produsul pentru care lucrezi nu mai exista. pur si simplu. asa vrem noi. aaaa, sau poate sa existe daca apare un cumparator.”

stiu cum e sa te trezesti dimineata ani la rind, sa te duci la munca stiind ca ceea ce vei face acolo va genera reactii – ii va bucura pe unii, ii va incrunta pe altii, va deschide niste minti sau va porni niste orgolii. dar orice-ar fi, munca ta ii va misca putin pe oameni, ii va scoate din amorteala. si pentru citeva clipe se vor gindi sa traiasca, sau sa simta, si altfel, dincolo de zona lor de confort.

stiu cum e sa faci bani pentru altii cu munca ta. multi bani care sa plece in “overhead-urile” din tabele… pentru ca faci parte dintr-un trust si nu poti sa te administrezi pe termen lung, trebuie sa-ti ajuti fratii acum, cind au nevoie. fara ca ei sa te mai ajute alta data pentru ca… asa e in viata.

stiu cum e sa nu te implici in niciun scandal si sa nu-ti pese de politica, dar pentru ca fratii tai – da, fix aia care ti-au luat cindva banii – sunt mai golani, tu sa fii victima colaterala.

dar la fel de bine stiu cum e in minutele alea de dupa ce ti se spune “gata. se opreste totul”.

in mintea ta trec in viteza toate lucrurile pe care le-ai facut si tie ti s-au parut bune. oamenii care si-au schimbat viata cu tine, cei pe care i-ai ajutat, cei pe care i-ai educat, cei pe care i-ai enervat. si cind se termina flashback-ul vine neputinta.

aia mare, imensa.

pentru ca stii ca, desi tu ai fost printre cei care i-ai miscat- catre bine sau rau – pe oamenii de care-ti amintesti, tu nu contezi in imaginea mare. n-ai nici cea mai mica putere ca sa schimbi lucrurile. esti doar o rotita intr-un mecanism care functioneaza pe razbunari, interese si bani. multi bani.

tocmai pentru ca stiu cum le e baietilor de la Guerrilla in aceste momente, stiu si ce ii poate ajuta: uneori o vorba buna iti da aripi. si gasesti resurse sa incepi sa zbori din nou, desi esti la fundul pamintului.  pentru ca intelegi ca mintea ta poate fi mai puternica decit gravitatia.

dar  ca sa ajungi sa intelegi asta ai nevoie sa-ti sufle cineva in aripi. mare nevoie.

si daca baietii astia v-au bucurat in vreo zi, acum e momentul sa dati ceva inapoi. 2 min in care sa le spuneti ceva de bine.

*
tot viata m-a invatat ca dupa vinzare se pierde din spiritul pe care l-ai creat. si ca niciodata, intr-o meserie in care te joci cu senzatiile si emotiile, nu poti inlocui un om cu altul. pentru ca nu va fi niciodata la fel.

va fi mai bine sau mai rau. dar nu la fel.

*

am fost acolo la prima zi de Radio Guerrilla, am fost chiar de la ziua -40, cind se pregatea lansarea Radio Guerrilla, ii stiu pe baietii astia toti, stiu cita multa pasiune pun in ceea ce fac. si-i iubesc tare.

bafta baieti, binili invinge, stiti si voi, da?

webstockNe vedem la Webstock

Ne vedem la Webstock

Vineri sunt unul dintre speakerii de la Webstock.

Cind m-a invitat Cristi Manafu sa vorbesc la Webstock 2013 mi-a spus ca tema aceste editii este Doers & Innovators si, dupa ce mi-a spus colegii de panel, m-am incruntat: “eu n-am inventat nimic, ce caut eu acolo?”

Dupa ce Cristi mi-a spus argumentele lui pentru care a lansat invitatia, mi-am adus aminte de o secventa definitorie din viata mea.

***

acum citiva ani in libraria carturesti ma uitam la cartile prezente pe rafturi. stiam despre foarte multe dintre ele o multime de lucruri: primeam comunicate de presa cu lansarile colectiilor editurilor, pe unele le citisem in avans pentru ca voiam sa ma parteneriez cu revista la care lucram pe anumite titluri.

dar cind ma plimbam printre rafturi am avut o revelatie “cele mai multe dintre deciziile pe care le iau la achizitionarea unui lucru vin din recomandarile altora, dar eu? eu unde sunt in povestea asta? eu ce descopar? cum merg pe calea mea, fara sa fiu influentata de altii?”

si-am decis atunci – imi respect inca promisiunea – ca voi cumpara mereu si cite o carte despre care nu stiu nimic. ca sa experimentez. sa incerc si altceva decit mi-au recomandat cei din jurul meu (oricit de mare ar fi cercul din jurul meu)

 

si-am mutat decizia asta in multe alte actiuni ale mele ca sa descopar lucruri in felul meu, fara alte influente.

asta m-a ajutat sa fiu mereu cu inima si mintea deschisa si sa nu-mi fie frica de nicio schimbare. de aici incolo si pina la inovatii, in domeniul meu de activitate, au mai fost citiva pasi.

despre ei cred ca am sa vorbesc vineri dimineata la Webstock.
si despre citeva dintre intimplarile care m-au inspirat in anii astia.

ne vedem la webstock, puteti sa solicitati invitatii de aici.

 

1506
kissinKissin – legenda lui 2013

Kissin – legenda lui 2013

e o secventa in filmul Legenda lui 1900 (regia Giuseppe Tornatore) in care pianistul care e erou principal ( e faimos pentru interpretarile lui super emotionante) se confrunta cu cel mai celebru dintre virtuosii jazz-ului, Jelly Roll Morton.

Morton vine pe vasul unde cinta 1900 si-l provoaca la duel. incepe disputa cu o secventa de maxima virtuozitate la pian. 1900 il aplauda cu incintare, ii ia locul si cinta o colinda in joaca, spre disperarea prietenului cel mai bun care ar vrea ca el sa cistige duelul.

Morton vine din nou la pian si, cu aroganta, continua sa cinte cu o virtuozitate inspaimintatoare. 1900 se aseaza la pian si se joaca din nou.

apoi Morton il provoaca (dupa ce initial in jigneste – “marinarule”), iar 1900 se aseaza la pian… si cinta. cu fiecare celula din trupul si sufletul lui.

***

in seara asta ascultindu-l pe Evgeny Kissin la Ateneu, unul dintre cei mai mari pianisti ai lumii in acest moment, mi-am adus aminte de duelul din Legenda lui 1900 pentru ca intr-un mod straniu, Kissin a fost si jazzmanul arogant si pianistul nebun care cinta cu dragoste.

a inceput atit de show off incit m-am gindit de ce mai are nevoie sa dovedeasca lumii ca stie super tehnica, cu un Schubert in care era nevoie de foarte foarte multa virtuozitate pe care l-a cintat spunind cu tot trupul lui ca stie ca e virtuos.

cind cinta, expresia fetei lui Kissin capata nuante comice: apasa cu maxilarele pe ritmul notelor, isi inclesta falcile si ridica din sprincene. e un tic nervos, pare ca face parte din el.

a existat insa un moment in care era atit de dus de muzica incit  se transfigurase. citeva masuri a parut ca nu mai respira, apoi respiratia i-a devenit greoie si eu, care aflasem cu citeva minute inainte ca nu e casatorit, m-am gindit ca nici nu pare ca are nevoie pentru ca acolo, in momentele acelea, tocmai ce traieste o placere de un erotism intens.

era in timpul sonatei nr 2 – Scriabin.

a durat mai putin de 5 minute. de emotie pura. de o intensitate care a facut nu doar sa mi se zbirleasca pielea, dar sa ma ia si tremuratul, la propriu. (nu stiam lucrarea dinainte, nu am pregatirea ca sa inteleg fineturile muzicii clasice, dar emotia curata trece dincolo de stiinta)

dupa care s-a intors la virtuozitate, a ales “slagare” la bis, un Chopin si un Bach cu amestec de emotie si virtuozitate si-a luat aplauzele (uralele, chiar) audientei. dar a meritat fiecare sunet apasat de clapa, fiecare rasucire in viteza de degete pentru cele mai putin de 5 min din sonata 2 – Scriabin.

la sfirsit, cind isi primea aplauzele cu mindrie, m-am gindit ca e tare greu sa fii legenda lui 2013.

***

duelul lui 1900 🙂

2399
love1“Searched & Destroyed”, lectiile neasteptate pe care ti le serveste internetul

“Searched & Destroyed”, lectiile neasteptate pe care ti le serveste internetul

eu sunt dintre persoanele care nu cauta pe facebook nimic despre prietenii lor. dar absolut nimic. n-am dat niciodata search pe google dupa numele iubitului meu, nu m-am uitat niciodata pe pagina lui de facebook ca sa-i fac un istoric.

prietenii mei spun ca asta vine din ciudatenia ca eu nu sunt geloasa (n-am incercat niciodata acest sentiment, poate o sa scriu cindva despre asta ), dar eu cred ca vine din faptul ca atunci cind iubesc stiu pentru ce o fac si nu are sens sa stau sa caut alte argumente. pro sau contra. iar daca vreau sa aflu ceva de la omul de linga mine, ma uit la el. nici nu e nevoie sa-l intreb: ma uit si ma prind. am eu aceasta aptitudine speciala 🙂

*

dar din categoria ce aflam cind cercetam pe net, iata o poveste de la o doamna care a descoperit ca sotul ei e … gay. dupa 8 ani de mariaj.

 

“I’ll be the jailer and you be the naughty prisoner.”

When I read those words, a chat conversation between my then-husband and another man, it felt for just a moment like all the oxygen had been sucked from the room. I remember putting my hand on my chest, gasping for air, as the world I thought I knew shattered around me.

He was surprisingly conciliatory and accommodating in the divorce negotiations. In the Deep South state we lived in at the time, within 30 days it was final. Our eight-year marriage was over before the indentation from my wedding ring had even faded from my finger.

(…)

While unpacking my desk in our new home, I came across the transcript of the chat that had brought down my marriage. As I quickly scanned the now-familiar words, something new jumped out at me. The “jailer” made reference to my ex-husband’s website. Website? I googled his screen name.

Bingo. Within a few clicks, I was staring at photographs of my ex-husband’s dick. Though he never showed his face, it wasn’t necessary. The images were taken in our former home, sitting on my furniture. He had been maintaining a blog for years about his sexual exploits, writing of his cleverness at maintaining the façade of dedicated husband and father while prowling for men on the side. There were many, many posts spanning nearly our entire marriage, dating back to early in my pregnancy with our first child.

intreaga poveste e aici

lectura ei, aventurile prietenelor mele in cautarea unor indicii care sa le arate ceva in plus in personalitatea iubitilor lor (“cum ii e caracterul in functie de grupa de singe?”, adica wtf?? nu mai bine stai de vorba cu el si afli, in loc sa cauti pe net mascari generaliste?!), ma face sa va intreb cit de des va verificati iubitii pe google search/ facebook ?

si cit de des faceti teste de compatibilitati? de orice fel de compatibilitati?

(ma pregatesc sa scriu o serie de povesti despre asta, asa ca detalii – sub anonimat desigur – sunt mai mult decit bine venite, va multumesc)

 

1727
fin 2 H F_ 50X70 ROMANAda’ tu stii cine e Huck Finn?

da’ tu stii cine e Huck Finn?

pe bune, stii? adica poti spune – fara google – in 2 propozitii cine era si ce facea domnul Huckleberry Finn?

cu maxima sinceritate va spun ca eu n-as mai putea da detalii exacte despre domnu’ Finn asta, desi in copilarie am citit cartea. bine, n-as fi nici ca zuzele astea din campania de promovare (foarte smart si foarte amuzanta).

sunt niste fete care spun un text scris, e o gluma, da? dar e o gluma care – daca suntem onesti – pune in fata ceva ce am putea recunoaste “am cam uitat dintre aventurile lui Huckleberry Finn”.

pentru noi si pentru copiii nostri (care avem, care nu, sa ne bucuram noi de intimplare pur si simplu) e din 27 septembrie filmul Huck Finn.

plus ca filmul a fost filmat o mare parte la noi , la Sulina, asa ca avem un motiv in plus sa ne mindrim.

zic sa ne vedem in cinematografe sa ne distram ca-n copilarie.

*

S!mpa este mindru ca este promotorul acestui film.

2226

my new love – Ludovico

“It is only when we become aware or are reminded that our time is limited that we can channel our energy into truly living” – Ludovico Einaudi

In A Time Lapse is the representation of the bringing together all of life’s experience and emotions into a single moment of time. Recorded in a remote monastery near Verona and written over a period of 2 years it is as Epic and emotional as Divenire and as experimental and adventurous as Nightbook

*
– nu poti sa dormi? asculta asta.
– o nu, nu, nu. nu mai vreau sa ascult nimic prea destept pt ca oricum nu inteleg. si, pentru ca nu ma pricep, efortul de a fi atenta 100% la ce se cinta e mult prea mare.
– asculta!

*
so, this way, my love has a new name: ludovico einaudi

*
mi se pare ca fiecare sunet de clapa e un cuvint dintr-o poezie.

1571
cheloobai, Cheloo, te cam iubesc :) dar imi trece repede

bai, Cheloo, te cam iubesc :) dar imi trece repede

stiu am mai spus-o si anul trecut. la editia 2 X Factor. si fix pentru acelasi lucru. detalii aici.
*
e o secventa in primul episod al sezonul 3 X Factor in care un pusti de 19 ani care incearca sa cinte rap se urca pe scena si-si spune versurile banale.

Cheloo il intreaba care-s ultimele doua carti pe care le-a citit, pustiul spune ca n-a citit niciuna.

“nicio carte toata viata ta?”
“nu”
“ai trei de NU, iesi acum de pe scena”, spune Cheloo sec si serios.

*

am zis-o si anul trecut: faptul ca un artist cum e Cheloo – care e un lider pentru o categorie importanta de tineri – e atit de ferm cind vine vorba de citit, de educatie in general, si o face intr-o emisiune de mare audienta la tv e unul dintre cele mai frumoase mesaje pe care le poate transmite.

diferenta intre anul trecut cind scriam asta si anul acesta sta in citeva editii bune de X Factor (cu tot cu repetitii) la care am asistat si am avut timp sa ma conving ca nu e de fatada aceasta reactie a lui.

Cheloo e o persoana educata si cultivata cu mult peste medie, cu o cultura cinematografica, si nu numai, foarte bogata. v-ati mai prins anul trecut cite putin din referintele lui foarte smart in timpul comentariilor la prestatiile concurentilor (chiar daca erau f scurte si rareori aveau background ca sa se prinda si cei mai putin cititi)

asa ca domn Ion, ca nu pot sa zic domn Cheloo, va cam iubesc ca perseverati sa-i umiliti pe inculti.

*
am vazut acum primul episod X Factor integral (am fost doar o jumatate de zi la auditii anul asta, dar obiceiurile vechi nu se uita, nici iubirile vechi) gratie abonamentului meu la antena play (acum Gusti Roman o sa zimbeasca tare ca am platit pentru produsul/munca lui) si cred ca in episodul asta e cistigatorul acestui sezon: Florin Ristei il cheama o sa cinte Grace Kelly de la MIKA. are f multa charisma si e f f talentat (stiu ca vor fi si citiva copii cu voci uimitoare in episoadele viitoare, dar pariez pe Florin)

revenind insa la Cheloo si la modul in care promoveaza educatia/cititul, cind scriam pentru carticica despre X Factor profilul lui Cheloo (pe care il puteti citi aici), am avut tot timpul in minte o anume carte, asta tocmai pentru ca imaginea lui de dincolo de sticla/scena e mult mai bogata cultural decit lasa el sa se vada.

altfel, imi dau seama ca si eu sunt perseverenta: o data pe sezon, il iubesc pe Cheloo.

dupa aia imi trece.

1315
chinezuBrandu’ lu’ Chinezu la tv, de miine

Brandu’ lu’ Chinezu la tv, de miine

il cunosc pe Cristi China de pe vremea cind blog era un cuvint doar in cine stie ce dictionar tehnic sau nici macar nu fusese inventat. asa ca da, ii fac reclama in aceste momente pentru ca sunt mindra de ceea ce a realizat.

voi il stiti – cei mai multi dintre voi – de pe chinezu.eu si partea frumoasa e ca multi altii vor incepe sa-l stie de la Look TV de miine incolo.

Cristi realizeaza un pas mare pentru online-ul ro; isi duce brandul la tv (la fel cum se intimpla cu doza de has- Mikey H care a ajuns partenerul lui Bendeac in noua lui emisiune de la Antena 1).

Ce spune asta despre ce se intimpla in media?

ca sa se intoarca la tv publicul care nu mai foloseste acest canal media de citiva ani, e nevoie de oameni care au captat comunitati si audiente in online – acolo unde este acum acest public.

***
pe Cristi China o sa-l vedeti facind interviuri cu oameni MARI si misto, pe care altfel televiziunile nu prea ii baga in seama. adica exact genul ala de emisiune pentru care ai lasa calculatorul ca sa te intorci la tv, genul ala de emisiune care-ti lipsea asa de mult incit ai abandonat tv-ul.

luni marti miercuri si vineri la Look TV, Brandu’ lu’ Chinezu – si pun pariu ca in ceva vreme o sa vorbim despre genul de oameni “brandu’ lu’ chinezu”, adica oameni misto cu care ti-ar placea sa stai la masa la un pahar de vorba… ma rog, de bere, ca tot e vorba de Chinezu.

sa va uitati la emisiune, stiu deja cite ceva despre primele interviuri si vor fi acolo marturisiri care o sa tina prima pagina a ziarelor.

bafta Chinezu. sunt cu ochii pe tine! (asta nu stiu daca e chiar de bine:) )

2163
book-changbefore I die, the book

before I die, the book

proiectul lui candy chang, Before I die, I want to… a ajuns in vara asta si in bucuresti. candy atrage atentia asupra spatiilor urbane asezind in mijlocul orasului lucruri caresa le scoata din cotidian si sa capteze atentia trecatorului printr-o proiectie personala.

asa au fost si tablitele cu Before I die, I want to … si daca cei cu poiana urbana nu le-ar fi pus la universitate, la doi pasi de casa mea nu as fi aflat de candy.

ei, bine, proiectul care a facut ocolul lumii se transforma acum intr-o carte. cu dorintele oamenilor , intime, ascunse, pure.

cartea va fi lansata in noiembrie, puteti afla detalii aici.

1664

am un cintecel doar pt mine: “cind nu mai pot si dau de greu/ zici ca totu-i-n capul meu”

“cind nu mai pot si dau de greu/ zici ca totu-i-n capul meu/ zici ca-mi rupi picioarele daca nu/ cred si azi in ce pot eu.”

***

obisnuiesc sa spun asta cu “totul e doar in capul tau, poti mai mult decit iti imaginezi”, am spus-o si aseara unui prieten caruia – ca noi toti, din cind in cind – i se pare ca are mai mult de dus decit poate tine pe umeri.

“ai mai zis asta”, a replicat el.

“sigur, mi-o zic si mie aproape in fiecare zi pentru multe lucruri.”

“nu nu, a aparut si intr-un cintec”

asa mi-a adus aminte de darul special pe care Andrei Leonte si Ioana Blaj, prietenii mei dragi, mi l-au facut de ziua mea acum 2 ani. un cintecel despre lucrurile pe care le-au aflat de la mine, un cintecel despre prietenia noastra.

cum mi s-a parut foarte simpatic ca ne-am adus aminte de cintecel chiar cind incepe sezonul 3 X Factor, m-am gindit sa-l fac din nou public ( il pusesem pe privat, dupa o zi de expunere).

pentru cei care nu stiu, Andrei Leonte a cistigat X factor sezonul 1, iar Ioana Blaj este una dintre actritele tinere cele mai bine cotate, anul viitor o sa o vedeti in doua filme foarte frumoase.

2169

on writing Kurt Vonnegut

“Write to please just one person. If you open a window and make love to the world, so to speak, your story will get pneumonia.” Kurt Vonnegut

1384
Cameron-BayDemnitatea unui star porno

Demnitatea unui star porno

e un articol in Scientific American despre un star porno care a fost diagnosticat cu HIV scris cu o perspectiva inedita, mai ales ca vine intr-o perioada cu mult scandal pe aceasta tema in America. vedeta porno in cauza – Cameron Bay (in foto) – a creat un asemenea haos cu diagnosticul incit industria de profil din California e “on hold” in acest moment. nimeni nu mai lucreaza, toata lumea isi asteapta diagnosticul.

articolul din Scientific American e scris de Tim Lahey care e nu doar un reputat medic, ci si un profesor foarte apreciat. Lahey povesteste despre inceputurile sale in medicina cind a intilnit un alt star porno diagnosticat cu HIV in spitalul in care lucra. si descrie prietenia speciala care s-a creat intre ei prin felul in care Jose (cum il numeste pe starul porno, desi spune ca nu e numele lui real) a ales sa-si traiasca ultimele zile de viata.

e in povestea asta atit de multa umanitate si e o forma atit de frumoasa de a arata o alta fata a lucrurilor, incit mi se pare o lectie de jurnalism. nicaieri in articolul lui Lahey nu exista o acuza la adresa lui Jose sau a vedetei porno care a fost acum diagnosticata; pur si simplu, el a ales sa se uite la fata umana a lucrurilor si sa vorbeasca cu demnitate despre staruri porno.

When breathing became difficult, Jose cut back to part time work. He didn’t want to quit entirely; he said he liked helping patients get oriented to the hospital, especially the ones who were there for the first time. He knew it could be a scary place. Throughout, Jose was resolute and cheerful. He enjoyed board games with his nieces. He traveled. He slept. And he waited.

When Jose went on hospice I had been a physician for ten years. I had seen many people die. But I had never seen someone face death so unflinchingly, so calmly. Jose was afraid, absolutely. But Jose was also courageous and determined to hold his head high to the end.

intregul text e aici.

mi-ar placea sa avem si noi relaxarea, bunul simt si intelepciunea sa vorbim/ scriem astfel in mijlocul scandalurilor – pe orice tema ar fi ele.

2243
marie claireeu in marie claire de septembrie

eu in marie claire de septembrie

Astazi Ana Maria mi-a adus aminte ca e o pagina cu mine in Marie Claire. o descoperise la coafor.

Am vrut sa o pun pe blog la citeva zile de la aparitie, dar m-am luat cu treburile si-am uitat.

in pagina asta e vorba despre nimicurile care-mi fac mie viata mai frumoasa si care, tocmai de aceea, nu prea mai sunt “nimicuri”…

 

Rasfat: Inghetata cu turta dulce, cognac in combinatie cu pepene galben

Obicei: Ma trezesc la 6 dimineata, chiar si in vacanta. Pina la 8, citesc sau vad filme. Una dintre cartile mele preferate e The New Journalism, Conversations with America’s Best Nonfiction Writers on Their Craft

Dimineata: Mi-o petrec in Parcul Cismigiu cu o cafea neagra in mina, plimbindu-ma pe alei. Am si o terasa preferata, la debarcader.

Ador Caii: cred ca avem multe de invatat in comunicare de la cai. La sfirsitul lui iulie, am facut si exercitii de horse wisperer cu un trainer special.

Muzica: Uneori masor distantele in Fiecare, o piesa VUNK de pe albumul Nu scapa nimeni.

Colectie: Adun ceasuri vechi. Am unul rar, Omega 1882, de care sunt foarte mindra.

Flori: Am tot felul de plante pe care nu le gasesti, de obicei, in casele oamenilor: levantica, vita de vie, cafea.

Rasfat: Nicio zi fara Caudalie Divine Oil. E ca un balsam pentru pielea mea.

New York: In Ajun de Craciun cautind Strada 34 colt cu Chelsea ca-n filmul Miracolul de pe strada 34

Imi plac povestile: le vad oriunde  pe strada, in aeroport, la metrou. As vrea sa ma pot opri citeodata din a intreba “pot sa scriu despre asta?”

le-am citit acum pentru ca voiam sa le pun pe blog, ca sa ramina (mai ales ca povestesc rar despre lucruri concrete din viata mea), si mi-am dat seama ca daca as fi citit asta despre o persoana pe care nu o cunosteam, as fi invidiat-o putin. pentru ca are o viata foarte frumoasa.

citeodata e nevoie de o privire din afara, de intrebarile altuia la care sa dai raspunsuri, ca sa nu uiti ca viata ta e frumoasa. si speciala.

multumesc frumos Oana Botezatu pentru intrebari. Love u , Marie Claire Girls.

 

 

4809
Dancers-Among-Us-at-Half_Moon_Bay-Brendan-Bartheldansatorii printre noi

dansatorii printre noi

Jordan Matter a vrut sa le arate copiilor lui ca frumusetea este peste tot.

Asa a aparut proiectul foto cu dansatori in locuri banale care devin frumoase pentru ca prezenta lor te face sa le privesti altfel.

O frumoasa lectie despre a-ti pastra curiozitatea si despre a fi “viu”.

cartea lui Dancers among us face ravagii in America si e un exemplu minunat cum un lucru simplu poate transmite atit de multe  ..

 

 

 

 

proiectul si cartea pot fi gasite aici

 

 

1870
fmob_w-140RStyle – cind imparti din bucuria ta si celorlalti

RStyle – cind imparti din bucuria ta si celorlalti

Ne petrecem timpul in birouri si remarcam ca se schimba anotimurile in varianta lor de dupa ora 18.00.
In week end-uri suntem atit de bositi, incit ni se pare ca nu mai avem putere sa facem nimic.
Dar habar nu avem ca, din momentul in care incepem sa facem ceva, viata noastra devine mai frumoasa.

*
am fost printre cei care credeau ca o parte din stresul si nemultumirea mea vine din activitatea de la birou. poate ca venea, dar nu in cantitatea in care eu o estimasem.

mi-a luat ceva vreme sa descopar ca lucrurile pe care nu le faceam erau de fapt cheia pentru o viata mai buna: mincarea, sportul, cit de mult imi acord timp ca sa ma cunosc pe mine – in programe specializate sau citind chestiuni care sa-mi lumineze mintea,

*

ieri am fost la prietenii mei de la Raiffeisen. desi ei au o munca foarte serioasa si sunt sigura ca, de foarte multe ori, e cu un nivel de stres foarte mare, ei sunt atit de simpatici incit ii intilnesc la teatru (festivalul Undercloud), la maratoane sau… ca acum intr-un program initiat de ei cu multa miscare si voiosie.

un program intern foarte foarte smart despre nutritie, sanatate, sport, parenting, dezvoltare personala. se numeste RStyle si e o platforma care la care au acces angajatii.

ieri – ca sa marcheze – inaugurarea platformei RStyle, 130 dintre angajati au participat la un flash mob. s-au antrenat 4 ore, pe grupe, sub coregrafia lui Edi Stancu si cu ajutorul prietenilor lui din baletul care-i poarta numele si-au iesit in public sa faca un dans – in patru ritmuri diferite – expusi validarii publicului.

imaginati-va oameni care stau in birou zi de zi – erau printre ei directoarea de HR a bancii, unul dintre directorii mari, dar si multi sefi de departamente. tineri sau mai putin tineri, supli sau mai putin supli, femei si barbati, cu motricitate si aptitudini la dans sau nu.

s-au antrenat 4 ore cu bucurie (au fost momente in care au zis “nu mai facem pauza, mai repetam putin”) ca sa bucure alti oameni intr-un mall din Bucuresti. pentru 3 minute cit a durat dansul.

iar dansul lor a fost atit de frumos incit oamenii din mall au cerut un bis. si l-au mai facut de 2 ori:)

au plecat de acolo bucurosi, plini de adrenalina venita din aplauzele unor oameni care erau surprinsi ca 100 de persoane danseaza energic intr-un mall, s-au dus inapoi la birou si pun pariu ca au avut o seara minunata.

sigur, au fost obositi, dar au fost bucurosi. pentru ca au facut ceva frumos impreuna cu colegii si prietenii lor, pentru niste oameni pe care nu-i cunosteau si, in plus, au facut miscare. si-au lucrat cu ei ca sa-si depaseasca limitele si zona de confort.

despre asta e noua platforma Raiffeisen si sper ca toti simpaticii din banca sa vor bucura cu drag de ea. puteti afla detalii despre RStyle aici.

***
miine va povestesc cit de multe lucruri inveti cind participi la un flashmob

foto Alexandru Busuioceanu

1609

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!