Monthly Archives : October 2013

Cornel LaziaTeatru. Expozitie. Reciclare chic si lenjerie

Teatru. Expozitie. Reciclare chic si lenjerie

text de Noemi Revnic

M-am specializat in trasee in ultima vreme. Asa reusesc sa imbin utilul cu placutul si intre cateva intalniri, sa vad si o expozitie si sa ajung si la un targ interesant. Am pregatit pentru voi cateva evenimente de final de octombrie-inceput de noiembrie si cateva noutati din Bucuresti.

Mai intai avem un best of UNDERCLOUD, Festivalul de Teatru Independent, incepand de astazi si pana in 3 noiembrie, la MTR.

Cu “Ma mut la tata”, cu Adriana Trandafir in rolul principal, astazi. Vineri, 1 noiembrie, “7 Blesteme”, in care o veti vedea si pe o prietena draga, Carla-Maria Teaha. Sambata, 2 noiembrie, piesa “7 dintr-o lovitura”, cu Lia Bugnar, Marius Manole si alti actori minunati. Iar duminica, 3 noiembrie, piesa “Un barbat si mai multe femei”, cu Magda Catone si Claudiu Bleont. Mai multe detalii despre programul spectacolelor gasiti aici

Cand ajungeti la Muzeul Taranului Roman, inainte de spectacole, va recomand expozitia “Designul tanar din Polonia. Polska FOLK”, in Sala Foaier. Este vernisata pana in 1 decembrie si a adunat obiecte ale unor designeri polonezi inspirate de folclor in contextul modern. Aici gasiti toate detaliile.

Va recomand apoi expozitia unuia dintre fotografii mei preferati, Cornel Lazia, la Galeria Art Yourself din strada Nicolae Ionescu 11. “Etemenankia , A Platform between Heaven and Earth” poate fi admirata pana in data de 9 noiembrie.

Apoi mergem la cumparaturi de lenjerie. La Promenada s-a deschis primul magazin Prelude din Romania al brandului Jolidon. Si daca ajungeti aici, mergeti sa cumparati o carte la Carturesti Floreasca, sub acelasi acoperis al noului mall bucurestean.

Astazi si maine, intre orele 12:00-21:00 avem o noua editie a boutique-ului efemer I.D. Sarrieri la Gaia, in Strada Tarmului 19.

Toate colectiile acestui darling la preturi extraordinare.

Iar sambata si duminica, 2, respectiv 3 noiembrie avem la Libraria Bastilia prima editie a unui targ destept: Play Design Fair, o idee a unei prietene dragi, Ioana Nicolescu de la “Dialog textile”.

Aici gasiti toate detaliile despre targul de reciclare smart la care voi veni si eu cu mare drag.

Un weekend minunat si cu siguranta ca ne vom intalni pe acest traseu culturalo-fashionist.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1649
cristian_deliu_fostul_hotel_continental_al_vechiului_bucurestisa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

sa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

probabil ca voi supara pe multi cu ceea ce urmeaza sa scriu, imi cer scuze in avans, nu vreau sa jignesc pe nimeni. e doar o constatare.

*

de cind am putut sa aleg unde sa locuiesc in bucuresti, am evitat cartierele. insiruirea de blocuri cu scari multe, culoare lungi si multi vecini.

oameni care-si cara grijile cu ei de dimineata pina seara in plasele de plastic in care au si pachetul de mincare pentru ziua de munca. oameni care se imbraca in gri si negru, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca e cel mai ieftin – rezista la tavaleala. printre ei sunt oameni care vorbesc urit, in sensul de agresiv meschin, cu rudele sau prietenii lor; printre ei sunt oameni care miros urit si care – pentru ca nu au bani – nu-si mai pun de multa vreme problema esteticii hainelor, a chipului, a vietii in general.

e o lume in cartier pe care eu o vad rar si de cite ori o vad, ma face sa ma doara stomacul gindindu-ma cita tristete ascunde.

de asta locuiesc in mijlocul capitalei pentru ca, mental, emotional, sa ma simt zilnic ca in vacanta. ca si cind as fi intr-un loc magic.

in centrul capitalei pare ca lumina e alta, cladirile spun povesti din vremea interbelica si uneori mi se pare ca traiesc atunci. ma rog, intr-o varianta putin actualizata la imbracaminte pentru ca femeile care stau la terase – burghez, alaturi de domni care citesc ziarul sau de prietene cu care-si impart povestile –  nu mai au intotdeauna eleganta de atunci.

desi mai vad, din cind in cind, palarii cu boruri frumoase si, destul de des, camasi de matase cu fuste cambrate care marcheaza perfect jumatatea genunchiului.

stiu ca ma protejez ca intr-un glob de sticla traind in “centrul vechi”, dar de fiecare data cind merg intr-un cartier al capitalei ma incarc cu energia trista si cenusiul locului. mi s-a intimplat astazi si, pe drum cind plecam de acolo, mi-am dorit ca fiecare dintre copiii care locuiau pe strada unde am fost eu sa-si permita cindva in viata asta sa locuiasca intr-un centru vechi: al Bucurestiului sau al oricarei alte capitale europene.

ceea ce va doresc si voua, macar pentru o luna, daca nu locuiti intr-o cladire care spune o poveste si in care soarele intra frumos pe geamul mai mare decit standard-ul blocurilor comuniste.

2376

lumea femeilor vs lumea barbatilor: salata cu andive

un castron mare cu salata – andive, nuci, telina, morcov, stafide, bucatele mici mici de gutuie si ghimbir, sos din mustar cu busuioc, lapte si miere. divin.

suna un prieten in timp ce mincam, vorbim ce vorbim, ii zic ca maninc, intreaba ce, ii descriu:

auzi,  cine mai maninca prostii din astea ca tine?!

ii zic ca in calorii e cam cit o friptura si ca e mult mai sanatos, ca e o bomba de energie, ca ghimbirul si telina sunt afrodisiace si  ca, daca vrea, ii gatesc si lui aceasta salata.

se arata oripilat total, de parca ar fi fost vorba de otrava.

***

sunt curioasa insa cite femei, citind din ce e facuta salata, nu s-au gindit ca si-ar prepara si ele asa ceva (pe bune ca e f bun)

🙂

 

shutterstock_coinsmonede care fac fapte bune

monede care fac fapte bune

Cum m-am dus pe stadion doar la concerte nu si la meci, nu stiam ca trebuie sa arunci monedele de prin buzunare si ca, acei bani sunt pierduti, nu se duc nicaieri. Oricit de multi sau putini ar fi ei dupa fiecare meci.

Niste microbisti simpatici de la Graffiti Social Work ( fundatia Graffiti BBDO), in colaborare cu Unicredit Tiriac (banca oficiala a Ligii campionilor) , s-au gindit sa foloseasca banii astia pentru o fapta buna. Asa ca au instalat la meciurile Stelei de acasa din Liga Campionilor un aparat care colecteaza monedele la intrarea in stadion. Banii merg la fundatia lui Mihaita Nesu.

*

au fost deja 2 meciuri si s-au strins mai mult de 50.000 de monede (au fost persoane care au venit cu punga de maruntis de prin casa pentru a o pune in aparatul colector) , iar oamenii din tara care nu pot ajunge la meciuri, dar sunt stelisti sau , pur si simplu, sunt oameni care-l plac pe Mihai Nesu si cred in puterea lui de a schimba lumea, vor sa doneze bani.

asa ca acum a aparut un numar de sms, la care se pot face donatii de 2 euro:  8837.

***

imi place mult campania asta pentru ca e despre o idee simpla si frumoasa, nu este despre a dona sume mari ci despre a fi constient de valoarea fiecarui banut.

si chiar cred ca moneda cu moneda, banut cu banut, gind bun cu gind bun, fapta buna cu fapta buna, o sa se schimbe putin cite putin lumea in mai bine.

puteti dona monedele la urmatorul meci al Stelei de acasa (pe 26 nov ) in masinaria din fata stadionului, puteti dona online pe http://www.moneda-viitor.ro/ sau prin sms la 8837.

 

 

Simpaticii de la Graffiti BBDO

1595
black-white-foto-lucian-muntean-16Amintiri furate in Black & White

Amintiri furate in Black & White

cei care scriu sau creeaza ceva traiesc din “amintiri furate”. uneori sunt aminirile tale si le folosesti ca sa  exprimi ceva, dar de foarte multe ori sunt amintiri pe care fie le-ai facut alaturi de cineva, fie apartin integral altcuiva.

pentru ca fapta povestita e o amintire si e (doar) o proiectie personala a unei actiuni. (mai multi oameni prezenti la aceasi actiune, povesti diferite de la fata locului)

Cristian Samfira are un proiect care se numeste chiar asa Aminitiri Furate prin care arata in alb negru trupuri de femei; cu mister, cu poveste, cu structura in corp din jocuri de suprafete, cu ceva serios si putin trist. hai, poate, sobru.

Proiectul lui e parte din expozitia Black & White unde mai expun alti tineri plasticieni si va recomand sa mergeti sa o vedeti, e la galeria FOUR in calea Dorobanti 172 (linga Mario Platza).

S-ar putea sa va ginditi la amintirile pe care le-ati furat altora ca sa le transformati in trepte pentru experientele voastre viitoare. si, daca sunteti onesti, o sa recunoastesti ca faceti asta si fara sa fiti altfel de creatori decit ai propriei vieti.

Ieri citeam ceva care suna cam asa “the past is the future”, in prezentarea unei alte pictorite (Barbara Hangan) si mi s-a parut frumos ca m-am intilnit astazi cu picturile lui Cristian Samfira.

*

da, e acelasi Cristian Samfira pe care-l stiti ca designer vestimentar. dupa ce ii veti vedea picturile o sa intelegeti de ce in hainele pe care le creeaza se joaca atit de frumos cu volumele: chiar iubeste trupurile femeilor si stie ca fiecare are o alta “forma”.

 

1904
alex abagiu l'orealvreau un spectacol cu Alexandru Abagiu

vreau un spectacol cu Alexandru Abagiu

ieri l-am vazut pe Alexandru Abagiu, make up artist L’Oreal Paris Romania, povestind despre tendintele toamna iarna 2013. era un seminar pentru finalistele Scolii de beauty Blogging L’Oreal Paris.

vorbea despre o parte din lucrurile pe care le cititi si in reviste – despre ce culori, ce croieli, ce accesorii se vor purta ca sa ajunga la declinarea lor in make-up fata si make-up unghii, dar modul in care o facea era spectaculos.

*

la un moment dat a aratat o tendinta din par, coc voluminos la baza cefei, si a spus ca e de inspiratie Maria Callas. si, pentru ca a vazut zimbetele audientei si si-a dat seama ca fetele din sala vor fi incintate de o poveste, s-a indepartat de la prezentare si-a zis “aaa, am citit o biografie a Mariei Calas si era acolo o remarca a celor care au  lucrat cu ea la Scala din Milano.” si-a explicat ceva despre cocul ei faimos. (nu va spun detaliile pentru ca e o magie acolo care trebuie sa ramina.  e utila informatia doar pentru cei pasionati de coafuri)

putin mai tirziu cineva a intrebat care e solutia sa nu i se mai para too much cind pune si blush de obraji dar si ruj roshu. Alex relaxat a venit cu o lectie de geometrie a fetei si de cum poti structura chipul doar din nuante de corector, fond de ten etc. absolut spectaculos.

nu avea nimic desenat, arata pe chipul lui cu degetele, desena linii imaginare care uneau puncte cheie de pe chip si in mintea privitoarelor sunt sigura ca erau desenele bine asezate.

si mai tirziu cineva l-a intrebat despre efectul wet in machiajul ochilor; atunci a fost lectia de chimie, despre ce si cu ce sa combini ca sa nu se stringa culoarea in coltul ochilor, ca sa se reflecte corect lumina. a inceput cu “prima tehnica vine din pictura…” si-a explicat despre unde pui alb ca sa dai impresia ca s-a reflectat lumina.

*

cind am plecat de la prezentarea lui ma gindeam ca Alexandru Abagiu e un spectacol in sine. il ajuta foarte mult backgroundul lui cultural spectaculos, faptul ca e tot timpul prin lume unde sunt prezentate inovatiile care vor ajunge pe piata in 3-5 ani, dar cel mai mult il ajuta ca ia foarte in serios fiecare situatie si o explica foarte frumos si accesibil; umanizeaza nu doar partea de cautare a tendintelor ci si chimia combinatiilor de structuri si produse de make-up.

cred ca o data pe sezon, Alexandru Abagiu ar trebui sa tina o prezentare despre tendinte intr-un spatiu public elegant, gen sala Teatrului Odeon. sa platesti bilet si sa te uiti ca la un spectacol.

pentru ca pleci de acolo intelegind de ce in lunile urmatoare vei gasi in magazine anumite genuri de croieli si de materiale, vei invata indirect ce sa alegi pentru garderoba ta si, mai ales, vei sti cum sa te aranjezi cind pleci de acasa; uneori cu solutii foarte foarte simple de make-up si hair stilism, dar de mare efect.

eu as plati bani ca la un concert ca sa vad o asemenea prezentare. si mi-as invita si prietenele. care sunt sigura ca ar invita alte femei … si tot asa.

rezultatul? strada ar fi mai frumoasa pentru ca femeile ar invata ca moda nu este despre a avea ceva ce e intr-o vitrina sau intr-o fotografie din revista, ci in a adapta pentru tine lucrurile care ti se potrivesc dintre niste directii care sunt agreate la nivel international de niste oameni priceputi si cu simt estetic special.

*

ma gindesc, desi nu e treaba mea, ca banii obtinuti din vinzarea biletelor ar putea fi folositi pentru o cauza educationala, sunt sigura ca si lui Alexandru i-ar face placere sa faca o fapta buna.

sper sa ma auda cine trebuie si sa vad in primavara un “spectacol” de tendinte cu Alexandru Abagiu intr-un teatru bucurestean intr-o duminica dimineata.

2790
WyattMcCollum13(un proiect foto dragutz) pe un nor

(un proiect foto dragutz) pe un nor

Wyatt McCollum e un tinar de 21 de ani care-si pune viata si povestile in fotografii.

Putin suprarealiste , cu ceva mai mult photoshop, dar cu o gingasie minunata si cu o surprindere a unor secvente in care te recunosti ca ai fi  fost macar pentru o clipa.

preferata mea e cea cu plutitul pe un nor.:) de nenumarate ori m-am visat, cind eram in avion, ca ma dau jos si pasesc pe pufosii de pe linga mine

toate creatiile lui le puteti gasi aici.  e ceva in fotografiile lui care arata o directie a noii generatii – aparent naturale, dar folosind mult computerul ca sa ilustreze mai degraba ceea ce e in mintea lui, decit ceea ce poate realiza de fapt.

1463
Scoala de Beauty Blogging_by L'Oreal Paris_2013Scoala de Beauty Blogging L’Oreal Paris – super concurenta

Scoala de Beauty Blogging L’Oreal Paris – super concurenta

astazi ma intilnesc cu cele 10 finaliste ale Scolii de Beauty Blogging L’Oreal Paris. ma asez in rind cu ele ca sa ma uit la o prezentare a minunatului Alexandru Abagiu care va povesti din experienta lui ca make-up artist oficial L’Oreal Paris.

asa cum il stiu eu pe Alexandru, odata cu trendurile pe care le va prezenta va vorbi si despre etica, odata cu povestile despre vedete va povesti si din istoria brandului, odata cu trucurile de make-up va tine lectii sofisticate de chimie.

de asta m-am cerut politicos si eu la lectiile pe care le au cele 10 finaliste ale Scolii de Beauty Blogging L’Oreal Paris.

*

si anul asta am bucuria sa fac parte din juriul Scolii de Beauty Blogging L’Oreal Paris care, iata, se afla la a doua editie. cum am fost si anul trecut intre cei care au ales cursantele, pot sa fac o comparatie si sa spun cu mina pe inima ca  beauty blogging-ul de la noi a evoluat foarte mult. sunt bloguri de beauty care arata mult mai bine decit multe dintre blogurile generaliste celebre, de la look si pina la continut.

anul trecut cind L’Oreal Paris Romania punea bazele acestei scoli dorindu-si sa dezvolte nisa aceasta de blogging si sa participe intr-un mod constructiv la tot procesul (cu lectii, sfaturi, ba chiar cu layouturi create special pentru blogurile cistigatoare) ma gindeam ca o sa treaca mai multa vreme pina cind se va ajunge aici.

zilele trecute cind a trebuit sa votez  cele 10 finaliste am avut nevoie de mai mult de 3 ore ca sa ma decid la niste diferentieri. am citit nu doar textele inscrise in concurs, ci multe alte postari de pe fiecare blog si-am fost placut surprinsa de cit de bine se descurca fetele.

am ales 10 din 20 de semifinaliste pentru ca astea sunt regulile jocului si, in unele cazuri, diferentierea s-a facut in nuante si in perseverenta de a aborda subiecte la tema.

*

doamnelor si domnilor din companii care aveti in portofoliu produse de beauty si health va asteapta niste vremuri frumoase. vine o generatie de bloggerite (initial scrisesem tinere, dar nu are legatura cu virsta) care scriu bine, care sunt pasionate de ceea ce fac, are au simt estetic foarte bun.

doamnelor care conduceti reviste de femei, uitati-va la lista de mai jos. printre cele 10 nume e sigur una dintre fetele care va scrie o rubrica de beauty intr-o revista glossy si nu doar ca o va face bine, ci va aduce si un public consistent pentru ca fiecare are alaturi comunitati crescute sincer, organic.

doamnelor si domnilor bloggeri, uitati-va bine la blogurile de mai jos. sunt sigura ca veti mai auzi de ele. vor fi din nou printre premiantele la ceremoniile de profil cum s-a intimplat anul acesta la Digital Divas. si ca o sa le intilniti in campanii, in excursii sau pe la conferinte.

  1. Buruiana Anca – http://xmakeupyourmindx.blogspot.ro/
  2. Tatucu  Ana-Maria – http://www.beautybarometer.com/
  3. Pavel Cristina – http://www.shoppingtherapy-cristina.com/
  4. Alina Diana – http://adiana.ro
  5. Rosu – Diana Felicia – http://boondysbox.blogspot.co.uk/
  6. Vladareanu Aleka Sarah – http://www.sunshine-sarah.com
  7. Dragason Maria – http://www.special-koko.com
  8. Dumba Gabriela – http://www.pentrudive.com/
  9. Chicu Ionela – http://federova.blogspot.ro/
  10. Dediu Loredana – http://pinkyheels.blogspot.ro/

*

una dintre temele pentru concurs a fost un text despre frumusete si, cind citeam textele celor care s-au inscris la scoala, mi-am dorit foarte foarte tare sa scriu si eu ceva pe tema asta. o sa o fac insa dupa ce se termina cursurile scolii, dar pina atunci 6 cuvinte venite de la o femeie care in ultimii 20 ani (daca nu mai mult) s-a trezit in fiecare dimineata, s-a uitat in oglinda si s-a gindit ca arata ca un soricel si si-a spus ca ar fi bine sa se bazeze pe orice altceva decit chipul si trupul din dotare. de fapt, 6 cuvinte cit un sfat rostitet intr-o dimineata suparata, cind si cearcanele pareau mari si nici parul nu statea prea fericit, de un domn mai destept decit femeia care se crede inca ca un soricel: “ugly, as beautiful, is an illusion.”

*

detalii despre ce fac cele 10 finaliste la Scoala de beauty Blogging L’Oreal Paris puteti gasi aici.

3872
desert“amintiri” despre moarte

“amintiri” despre moarte

tot ceea ce vorbim despre moarte (ca act, fapt sau intimplare ) e de fapt despre viata. pentru ca ceea ce stim, noi cei care vorbim, tine cel mai adesea de amintirea celor care nu mai sunt.

cu vremea amintirile isi pierd din dimensiuni. dispare amintirea mirosului celui care nu mai e,  a timbrului vocii,  a texturii mingiierii. nu pentru ca am suferi de vreo boala ci pentru ca, pur si simplu, ele se reduc la un spatiu plan, sunt asezate pe o bucata de hirtie sub forma de fotografie sau text. sau, si mai abstract, intr-un “cloud” in spatiul virtual, o amintire digitala.

*

moartea inseamna sa nu mai ai niciun fel de gind sau cuvint prin care sa exprimi ceva. si cum sa ne imaginam noi ca nu mai avem cuvinte cind insasi exercitiul acesta de imaginatie se face prin cuvinte, atita timp cit suntem in viata?!

cind vorbim despre moarte, vorbim deci despre viata.

*

sunt intr-o perioada de search pentru un proiect, de aici asocierile si gindurile din ultimele zile de pe blog pe teme de viata – boala – moarte.  sunt bine:)

 

 

 

1631
allall hollow nr 5 – fall issue

all hollow nr 5 – fall issue

am o relatie speciala cu revista All Hollow. ei ma intreaba la fiecare numar daca vreau sa fiu partener la promovarea lansarii, eu raspund de fiecare data da. scriu ceva despre lansare, dar niciodata despre revista pina nu o citesc dintr-o coperta in alta. si o cumpar, nu o primesc. pentru ca asa mi se pare onest. iar ei nu se supara ca nu scriu in zilele de dupa lansare. ma lasa in legea mea, dupa regulile mele.

*

in week endul asta am terminat de citit All Hollow nr 5, editia de toamna si am fost inca o data foarte bucuroasa ca exista revista asta in Romania. inteleg ce fac cei de acolo: pentru ei revista nu e doar content care sa deschida mintea -in sensul estetic, mai ales – cititorilor, dar e si o platforma pentru ca oamenii din industriile conexe sa inteleaga ce stiu capetele luminate de la All Hollow sa faca.

si de data asta am zis ca e cea mai buna revista in print care exista in RO – sau cea mai pe gustul meu: pentru ca indrazneste, e diferita visual de orice avem in print, e noua si e ceva ce nu veti gasi in online – nici ca informatie si, mai ales, ca pictoriale, fotografii.

la lectura numarului 5 am avut doua reactii care mi-au ramas in minte si ma fac si acum sa zimbesc:

– daca ar fi sa ma intorc in presa, as vrea sa fac o revista concurenta cu a lor ca sa fie provocarea frumoasa si sa ma “duelez” pe un teritoriu care poate deschide mintea oamenilor.

– tre sa-i conving pe Barna Nemethi si Cosmin Florea sa lucram ceva impreuna, orice.

*

altfel, am post-it-uri roz prinse de paginile revistei ca sa gasesc repede lucrurile la care mi-a ramas cel putin un zimbet, daca nu o ridicare de sprinceana a uimire pentru indrazneala lor.

unul dintre post-it-uri e la interviul cu Adelina Ivan (zice acolo It’s not about the clothes, it’s about with and what you do with them), altul este la un spread care vorbeste despre nuditate si siguranta, si-are mult umor. ii apartine lui Alex Gilmeanu.

un altul e la interviul pe care Monica Birladeanu (da, da, fix frumusetea care s-a mutat in America si e actrita) il face cu Michele Rodriguez pe care o stiti din Fast and Furious, dar si in franciza Resident Evil. Imi place mult pentru ca sunt nuante pe care Monica le simte ca actrita si are onestitatea se le puna in fata celei pe care o intervieveaza. e un interviu care , printre rinduri, e un profil pentru fiecare dintre ele: si Monica si Michelle. double M interview 🙂

*

si pictorialul cu Laura Cosoi e minunat si , cred ca am mai spus si mai scris asta, o iubesc pe Laura pentru relaxarea ei, pentru onestitatea ei cu ea. daca va uitati cu atentie la fotografiile din All hollow o sa simtiti si voi asta.

stiu foarte bine ce vorbesc pentru ca am lucrat cu ea pentru doua pictoriale la revista pe care am condus-o si am avut timp sa o observ cu atentie:)

*

sa cumparati All Hollow , e genul de revista pe care pariez ca va exista intr-o lume dominata de online. pentru ca nu gasiti nimic asemanator ca senzatie si experienta in spatiul 2.0. este o revista obiect de arta.

P.S. in ziua in care am cumparat All Hollow, am intrat intr-un anticariat pentru ca mai aveam 15 min pina la urmatoarea intilnire de lucru. prima carte care mi-a atras atentia a fost corespondenta lui Tonitza cu familia. abia acasa am constatat ca pe coperta 4 All Hollow scrie “TONITZA BABY”

1708
heavenly-9Moartea – in concept glamour

Moartea – in concept glamour

Stiu ca pentru multi dintre cei care vor privi fotografiile de mai jos, le va fi greu; unora li se vor parea grotesti, altora vulgare, altora doar socante. Vor fi si unii, sunt sigura, carora li se vor parea cel putin interesante.

Pentru prima categorie de cititori – celor care le va fi greu – am ales sa le postez. Pentru ca moartea si trupul uman – cu ceea ce ramine din el dupa ani – fac parte din drumul nostru prin lume.

***

Paul Koudounaris , un fotograf specializat in schelete, mumii, relicve si alte aspecte ale mortii, a avut ideea de a fotografia ramasitele umane gasite in catacombele din Roma, despre care se spune ca ar apartine unor sfinti, intr-un context baroc. Daca treceti de primul soc (cel al confruntarii vizuale cu ceva legat de moarte) si va bucurati de efectul vizual al compozitiilor, veti intelege mesajul lui Koudounaris despre viata de dupa moarte si despre rai.

Fotografiile lui au fost strinse intr-o carte Heavenly Bodies care a fost lansata in urma cu citeva zile la celebra editura Thames & Hudson.

1533
troienele-lui-andrei-serbanTroienele, in regia lui Andrei Serban – despre incredere, confort, curiozitate si libertate

Troienele, in regia lui Andrei Serban – despre incredere, confort, curiozitate si libertate

Sa vezi o piesa de teatru/ un spectacol la aproape 25 de ani de la prima montare in Romania poate fi un exercitiu despre evolutie. Si a teatrului, si a spectatorilor.

Spectacolul Troienele , in regia lui Andrei Serban revolutiona lumea teatrului romanesc in 1990. Era atit de nou pentru ce se intimplase pina atunci in Romania incit citiva dintre adolescentii – spectatori de atunci, impresionati, au decis sa se faca regizori sau actori. Cum citiva dintre copiii care au urcat pe scena in spectacol sunt astazi actori importanti de teatru si film.

In 2013 s-a remontat la Iasi, cu Opera de acolo, un proiect ambtios al lui Beatrice Rancea – care e directoarea Operei din Iasi si care in prima montare, in 90, era balerina care facea “dansul fetei inecate”.

***

N-am vazut montarea din 90, dar nu cred ca erau curajosi spectatorii imediat dupa revolutie, nu cred ca erau relaxati sa exploreze in spatiile ramase libere pe scena, sa-si schimbe locul dintr-o parte in alta in timpul spectacolului ca sa experimenteze teatrul ca senzatie, nu ca intelegere.

La aproape un sfert de secol distanta, doar pustii – liceeni sau studenti – au curajul asta. Am vazut o repetitie cu 100 de studenti, elevi dar si un spectacol cu 300 de spectatori de toate virstele. In ambele reprezentatii doar cei foarte tineri au fost real curiosi de ce se intimpla in imediata lor apropiere. I-am vazut mutindu-se dintr-o parte in alta a scenei printre spectatori, apropiindu-se de o zona in care era o anume activitate, i-am vazut simtindu-se relaxati pe scena.

N-am vazut asta la niciun adult. La nicio persoana a carei virsta arata maturitatea si acum 23 de ani.

***

In piesa, povestea Elenei din Troia este spusa foarte puternic. Se trece de la seductie la violenta, femeile din Troia o pedepsesc pentru ca le-a tradat plecind cu Paris , o scalpeaza, o bat cu pietre si noroi, apoi o decapiteaza.

Totul se intimpla in mijlocul spectatorilor, femeile care o pingaresc pe Elena sunt printre spectatori; actrita care o interpreteaza pe Elena e goala, dar plina de singe, paie si noroi. Ca spectator incerci de la greata la mila, de la sila la ingrijorare. Dupa ce e decapitata, spatiul inchis care e scena se deschide, cortina se ridica, spectatorii sunt ghidati sa se uite in sala goala, unde 4 copii cu luminari in brate cinta ingereste.

Se trece in citeva secunde de la disconfortul aglomerarii si al violentei, la ceva liber, seren, cald si , pentru ca teatrul Odeon e foarte frumos arhitectural (si Opera din Iasi e la fel), e ceva aproape bisericesc acolo. Si spectatorii se relaxeaza pentru citeva clipe.

Doar ca in minutele urmatoare, sunt invitati sa coboare din scena in sala si sa se aseze pe scaune si cele 5 minute cit se face transferul publicului scena-sala sunt radiografia perfecta a increderii lor in sine.

Primii spectatori scapa usor, pentru ca nu e nimeni in sala care sa ii evalueze, dar pe masura ce rindurile de scaune se umplu cei care coboara de pe scena se simt tot mai inconfortabil: au spatele incovoiat, capul plecat, coboara din ce in ce mai ezitant scarile care fac trecerea lumea “reala”. Pe scarile alea se lovesc de privirile celor care au ajuns deja spectatori traditionali in scaunele de catifea din sala, acum confortabili si relaxati pentru ca sunt in zona lor de confort; asa sunt obisnuiti la teatru: ei in scaun si altii sunt pe scena pe care sa-i evalueze, despre care sa se dea cu parerea, ale caror povesti sa li se para interesante sau asemanatoare cu ale lor.

Tot acest transfer se face in timp ce actorii cinta – pe scena, dar si in loje, printre spectatori. Si cind se reintra in “normal” – in conventia clasica a teatrului – vezi cum actorii se relaxeaza. E in privirea lor confortul ca se reintorc la ceva cu care sunt si ei familiari, la senzatia ca scena ii protejeaza pentru ca e o distanta intre ei si spectatori.

Acele 5 minute de transfer de pe scena catre sala (indirect, o metafora transferului de la imaginar la real) sunt, din perspectiva asta, o poveste despre transformare, despre incredere, despre simtire, despre energia pe care o aduce un grup care priveste/ capteaza (ia)  vs energia pe care o aduce un grup care daruieste. Despre nevoia de confort si rezistenta la schimbare, despre linistea care vine din asezarea in contextul cu care ai fost deja obisnuit. Dar si despre starea de a fi alert, viu, atent, ca sa faci fata schimbarii.

*

In text Troienele, sunt despre tradare si libertate, in scena sunt despre incredere si o alta forma de libertate, interioara.

M-a uimit ca la aproape un sfert de secol de la prima montare, uitindu-ma la noi, spectatorii deveniti actori, n-am constatat progrese mari.

Mai puteti vedea  Troienele , in regia lui Andrei Serban, si astazi de la 17 .00 si 21.00, la Teatrul Odeon, parte din Festivalul National de Teatru.

 

3789
300x250ti-e frica?

ti-e frica?

la oameni, un raspuns la frica se intimpla in mai putin de 40 de milisecunde.

cind apare stimulul de frica,  o doza masiva de adrenalina iti face muschii sa se incordeze pentru a lupta cu ceea ce creierul considera pericol, bataile inimii cresc, transpiri ca sa nu te supraincalzesti, pupilele se dilata ca sa poti vedea in intuneric chiar daca esti in cea mai mare lumina.

in 40 de milisecunde ajungi un animal de prada care se lupta pentru supravietuire.

reactia asta poate veni de la orice iti provoaca frica: un gindac, un loc intunecat sau un hot care e pe cale sa te omoare.

in 40 de milisecunde, 5 parti din creierul tau intra in actiune

  • Talamusul –  decide unde sa trimita senzorii care sa primeasca informatia despre pericol ( urechi, gura, piele etc)
  • Sensorii cortexului – interpreteaza informatiile
  • Hippocampusul –  care pastreaza amintirile constiente –  proceseaza stimulii ca sa stabileasca un context pentru ei
  • Amigdala – decodifica emotiile, stabileste amenintarile, pastreaza fricile in memorie
  • Hipothalamusul – activeaza raspunsul animalic, pentru lupta de supravietuire.

si ti-a luat de 1000 de ori mai mult ca sa citesti toate astea despre frica.

***

in ciuda faptului ca fiecare dintre noi reactioneaza la frica in acelasi fel, neurostiinta inca nu a gasit un mod pentru a cuantifica frica.
uneori ceea ce ne aduce impreuna sunt tocmai lucrurile de care ne este tuturor frica. si, intr-un mod straniu, celor mai multor oameni le e frica de libertate, in sensul ei cel mai pur. definitia lui Noica, “neatirnarea de oameni si de lucruri”.

“Ti-e frica?” e tag line-ul primului film romanesc cu vampiri – Domnisoara Christina, inspirat de nuvela lui Mircea Eliade. Intra pe ecrane de Halloween.

***

mie mi-e frica de vorbitul in public, de suferinta (cind e in dreptul celor dragi si nu pot face nimic).

tie de ce ti-e frica?

1503
nocturne ishiguroDe citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

De citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg este o colectie de proza scurta a domnului Kazuo Ishiguro (cel care a scris si Never Let Me Go). Are fix 5 povestiri, bucati dintr-un puzzle de personalitate, care puse cap la cap dau caracteristicile pe care le intilnesti la muzicieni (si prin extenso, la artisti/ creativi de orice fel ar fi): vanitate, ego, incarcarea din ratare, traitul prin procura/ prin emotiile altora, frica de public, adrenalina de dupa un show.

Toate povestirile spun despre aceste lucruri prin actiuni conexe, niciodata prin muzicianul implicat in actiune (de la povestire la povestire e alt personaj principal), iar cartea are o structura cu simetrie in oglinda. Ultima povestire pare a fi “reversul” primeia: amindoua vorbesc despre ratarea in dragoste care poate sa fie inspiratie pentru actul creator, dar si despre succesul prin procura. Prima e cu un cintaret aflat la apusul carierei si in prag de divort, ultima e cu un violoncelist care e la inceputul carierei si e pe cale sa se insoare.

In prima povestire e o secventa cu sotia unui cintaret cindva celebru care e rautacioasa, plina de ironie fata de un domn cu care vorbeste sotul ei. Sotul o cearta pentru atitudinea ei, ea isi cere scuze si urmeaza ceea ce e mai jos, vazut din perspectiva domnului cu care vorbea sotul.

“A intins bratul si-a luat-o de mina. Ma asteptam ca ea sa si-o retraga, insa si-a schimbat pozitia de pe scaun in asa fel incit sa fie mai aproape de el si si-a asezat palma libera de-asupra celor impreunate. (…) Pret de citeva clipe, a fost ca si cum ar fi uitat complet nu doar de mine, ci si de toti oamenii din piazza. Apoi ea a spus, aproape soptind: Nu-i nimic scumpule. A fost vina mea. Din cauza mea te-ai suparat.

Au mai ramas asa o vreme, cu miinile impreunate. Apoi ea a oftat, i-a dat drumul domnului Gardner si m-a privit. Ma privise si inainte, insa de data asta o facea cu totul altfel. De data asta ii simteam din plin farmecul. Era ca si cum ar fi avut un indicator intern de gratie, cu gradatii de la zero la zece, si in acel moment, pentru mine special, il facuse sa urce brusc la sase sau la sapte, insa ii simteam din plin prezenta invaluitoare si, daca mi-ar fi cerut sa fac ceva pentru ea – daca, de pilda, mi-ar fi cerut sa traversez piata si sa-i cumpar niste flori -, as fi facut-o bucuros.”

Mai tirziu descoperi ca indicatorul asta intern de gratie e unul exersat indelung, iar povestea se rastoarna elegant si surprinzator. Insa in fiecare dintre momentele in care vorbeste despre falsitate, despre vanitate, despre ratare, Ishiguro o face cu eleganta si simplitatea de mai sus.

*

Am primit Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg de la un prieten in timpul Festivalului Enescu. Abia acum am citit-o. Imi propusese un joc: dupa ce citesc cartea sa aleg o singura lucrare clasica, orice cred eu ca ar semana cu ce e in scriitura lui Ishiguro, la ce face el trimitere.

Pentru ca ultima povestire se cheama Violoncelistii si e undeva o trimitere mica la Rahmaninov, am ales asta.

daca se intimpla sa o cititi si o puteti asocia cu o lucrare clasica, mi-ar placea sa-mi spuneti aici printr-un comentariu. multumesc

2607
bete troieneTroienele lui Andrei Serban, proba betzelor

Troienele lui Andrei Serban, proba betzelor

In Troilenele, spectacol in regia lui Andrei Serban pe care il vedeti in acest week end la Odeon in cadrul Festivalului National de Teatru, soldatii poarta in locul sulitelor niste bete din bambus, inalte, subtiri care devin amenintatoare in multe momente.

Astazi la repetitiile de pe scena Odeonului, Andrei Serban le-a cerut barbatilor ca la inceputul piesei, cind “ingradesc” publicul, sa tina betele cu ambele miini, prinse la mijlocul distantei dintre capete si sa fie ridicate in dreptul briului, dar intinse spre in fata, fara sa-si atinga corpurile. Le-a mai cerut ca miscarea sa fie lina si betele sa nu se clatine, sa ramina tot timpul perfect perpendiculare cu solul. Si sa imprime miscarii lor precizie si energie, astfel incit publicul sa vada niste coloane.

I-am vazut exersind asta. Da, spectatorul are impresia ca are in fata ceva care-l domina puternic.

Iar in betele alea si-n energia pe care fiecare dintre actori o va imprima unei miscari din primele cinci minute ale piesei, spectatorii le pot vedea caracterul: cine are stapinire de sine, cine isi poate controla energia, cine poate vorbi puternic fara sa rosteasca niciun cuvint.

Dintr-o simpla miscare, in grup, prin comparatie cu ceilalti, cu niste betze de bambus.

* sa mergeti sa vedeti Troienele, e unul dintre frumoasele exemple despre cum energia miscarii si a sunetului spun o poveste care face sa ti se zbirleasca pielea si sa simti cum trec curenti de emotie prin tine.

m-am emotionat teribil de citeva ori, desi era o repetitie fara costume, in care erau intrerupti actorii pentru rezolvarea unor situatii tehnice (spectacolul se joaca la Opera din Iasi si-acum actorii se readaptau la un alt spatiu), desi se cinta (mai degraba spre incantatie decit spre opera) mult si nu se rosteste niciun cuvint pe care sa-l intelegi ( e in greaca)

si e montat (in varianta care a facut valuri in anii 90 la TNB) cu publicul parte din spectacol, cu actorii atingindu-te pe scena.

*
stiind detaliul asta ginditi-va din nou la miscarea soldatilor cu betele. ea se face la maxim 10 centrimetri de chipul unui spectator care il priveste in fata, curios, pe actor.

***
astazi aproape 100 de elevi si studenti au chiulit de la scoala. e o stire pentru orice tv. pentru ca au chiulit ca sa asiste la repetitiile de la Troienele lui Andrei Serban. de la 10 jumatate dimineata si pina aproape de ora 18.00, multtimp in picioare, pentru ca asa e parte din show. fara sa se auda un sunet, fara sa sune un telefon, fara sa-si doreasca pauza.
accesul la repetitiile marilor spectacole e parte dintr-un proiect Liternet.

4413
touch-2012-season-1-sezonul-1-official-postertouch – de vazut

touch – de vazut

“What if fate is a formula? What if coincidence is a calculation?”

Touch e despre un pusti care nu vorbeste, in schimb se exprima prin cifre. Are 11 ani, mama i-a murit la 9/11 la World Trade Center, iar tata e un fost reporter care acum se straduieste sa supravietuiasca in timp ce are grija de copilul lui autist.

pustiul asta vede intr-un fel doar al lui, printre numerele pe care le scrie in caiete non stop, intimplari ce vor sa vina care sunt conectate intre ele. si incearca sa faca ceea ce eu numesc “sa inchida cercuri”, sa aduca oamenii interconectati – din alte perioade ale vietii sau prin aliante stranii –  in acelasi loc ca sa  rezolve niste situatii: emotionale, politice, sociale etc.

si cum nu vorbeste, il ajuta tatal lui.

nu stiu daca serialul va fi difuzat vreodata la noi, dar sper sa se intimple asta. daca nu l-ati descoperit inca (stiu ca e de anul trecut, asta e, am avut altele pe lista pina acum) mi-ar placea sa testati macar un episod. e scris ca la Arriaga (Babel) – nonlinear, cu actiuni care se intrepatrund -, are un pusti genial in rolul principal, e cu Kiefer Sutherland in rolul tatalui. o sa va placa pt o duminica dupa amiaza

Multumesc frumos Adrian pentru ca mi-ai spus “o sa-ti placa filmul asta, trebuie sa-l vezi”

2113
shutterstock_the endsmerenia de a trai cit “este”

smerenia de a trai cit “este”

ne dorim sa traim cit mai mult, visam la tinerete fara batrinete.

nu suntem influentati de basme, ci de societatea de consum (care promoveaza produse anti ageing). aceeasi societate de consum ne-a ajutat sa ne crestem respectul de sine si sa ne imaginam ca ni se cuvin multe lucruri. inclusiv o viata mai lunga.

n-are legatura cu dezvoltarea stiintei, ci cu cit am pierdut noi din smerenie: bunicii nostri traiau cu gindul ca asta le-a fost scris, asa a fost sa fie. noi luptam cu mintea ca sa ne fortam trupul sa -si depaseasca limita intru supravietuire in conditii in care acum citiva ani nu se gindea nimeni ca se mai poate trai.

si din aroganta ajungem la extreme.

un medic american a ajutat la nasterea unor copii modificati genetic (acum, cind a facut publica cercetarea, copiii au 3-5 ani ) si spune – cu relaxarea, aroganta si ambitia cercetatorului pasionat –  ca  “ceea ce a realizat e tema de dupa amiaza pentru asistentii lui si ca a refuzat citeva cereri de clonare”, dar ca cercetarea lui va ajuta la transplantul de organe in bolile grave. va imbunatati specia.

foto via Shutterstock

1709
untitledO expozitie inedita si un targ devenit traditie

O expozitie inedita si un targ devenit traditie

text de Noemi Revnic

Anul acesta revista National Geographic implinestea 125 de ani de existenta si 10 ani de la lansarea in Romania. O ocazie perfecta oferita colegilor mei creativi sa organizeze o expozitie de fotografie la Muzeul National de Istorie al Romaniei, in perioada 22 octombrie – 17 noiembrie. Mergeti sa vedeti fotografiile superbe, in programul muzeului, de miercuri si pana duminica, intre orele 10:00 – 18:00.

Dupa ce admirati expozitia, ramaneti in zona si mergeti la Galateca, in C.A. Rosetti 2-4, la “Designer’s Drive In”, targul darling al designerilor romani (printre care ii veti reintalni pe Adelina Ivan, Irina Marinescu, 109, Murmur, Le Petit Indigent), sambata intre 11:00 – 20:00 si duminica, 27 octombrie, intre 12:00 – 18:00.

Un weekend minunat va doresc!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1587
isabelle_adjani_camille_claudel“sa nu gindesti in suprafete, ci in adincimi”

“sa nu gindesti in suprafete, ci in adincimi”

e o secventa in filmul Camille Claudel (cu Isabelle Adjani pe post de muza a lui Auguste Rodin si Gerrad Depardieu pe post de Rodin ) in care sculptorul ajunge in atelierul tinerei care aspira la o cariera ca a lui si-i vede una dintre lucrari.

invirte sculptura pe suportul ei ca sa o vada din toate unghiurile, apoi cheama modelul barbat care e inca in atelier si-i intoarce gitul catre lateral pina ligamentele ii sunt gata sa pocneasca. “lasa-l, il doare”, zice Camille si Rodin riposteaza scurt “daca-ti pasa de model, nu-ti mai pasa de arta. trupul uman e o lume in miscare, e viata”. ii da drumul modelului si-o duce in atelierul lui.

e acolo una dintre femeile care-i pozeaza (ii face si curat) care se dezbraca in doua miscari si se suie pe niste bucati de lemn asimetrice pe care Rodin le aseaza pe o masa rotunda. apoi sculptorul ii dirijeaza corpul cu mina, promptindu-l  intr-o pozitie teribil de incomoda, cu un picior mai sus, unul mai jos, cu trupul adus in fatza, ghemuit intre picioare si o mina in prelungirea unui picior. muschii din spate prind forta si contur si, din profil, recunosti in trupul femeii formele din sculpturile lui Rodin.

Camille se uita la echilibristica modelului, ii ia bratul drept care se afla intins relaxat intre picioare si-l aseaza sprijinit in cot de piciorul drept, si pe stingul il curbeaza si mai mult pe linga picior. pozitia modelului e si mai incomoda, dar in instabilitatea aceea e multa fragilitate. si spatele modelului vibreaza.

Rodin nu spune nimic, dar peste citeva zile Camille gaseste in atelier o sculptura cu trupul femeii asezat in pozitia sugerata de ea. Si urmatoarea data cind vine in atelier, trimite modelul acasa, se dezbraca si se aseaza cu capul ca la esafod, dar cu spatele cambrat ca o floare.

Rodin sculpteaza asta, desi Camille nu isi inlaturase hainele mai mult de nivelul umerilor.

“sa nu gindesti in suprafete, ci in adincimi”, spune Rodin mai tirziu.

*

zilele astea am revazut filmul Camille Claudel (ca o pregatire pentru noul Camille Claudel care va sa vina, cu Juliette Binoche in rolul principal). mi-a luat vreo 3 zile sa-l vad cu totul, are 2 ore 40 si, cu mintea si temperamentul meu de astazi, l-as fi editat la jumatate, dar imi amintesc cit de mult m-a marcat la prima vizionare. in 1990, cred.

 

2161
familie1afectiune

afectiune

in limba romana cuvintul afectiune are doua intelesuri greu de purtat, cu onestitate, pe termen lung.

primul sens pentru “afectiune”, conform DEX, este   “simpatie, prietenie, dragoste fata de ci­neva” , cel de-al doilea sens e folosit doar in situatii de political correctness pentru ca sinonimele lui sunt mai putin pretioase.

cel de-al doilea sens exprima ceva negativ  ” boala, stare patologica a unui organ”

acelasi cuvint, doua intelesuri diametral opuse si momentul intilnirii lor – cind afectiunea (ca boala) trebuie imbracata in afectiune (ca dragoste, prietenie).

momentul ala e inceputul unor povesti din care invatam mereu.

 

 

 

3705

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!