cristian_deliu_fostul_hotel_continental_al_vechiului_bucuresticristian_deliu_fostul_hotel_continental_al_vechiului_bucuresti

sa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

probabil ca voi supara pe multi cu ceea ce urmeaza sa scriu, imi cer scuze in avans, nu vreau sa jignesc pe nimeni. e doar o constatare.

*

de cind am putut sa aleg unde sa locuiesc in bucuresti, am evitat cartierele. insiruirea de blocuri cu scari multe, culoare lungi si multi vecini.

oameni care-si cara grijile cu ei de dimineata pina seara in plasele de plastic in care au si pachetul de mincare pentru ziua de munca. oameni care se imbraca in gri si negru, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca e cel mai ieftin – rezista la tavaleala. printre ei sunt oameni care vorbesc urit, in sensul de agresiv meschin, cu rudele sau prietenii lor; printre ei sunt oameni care miros urit si care – pentru ca nu au bani – nu-si mai pun de multa vreme problema esteticii hainelor, a chipului, a vietii in general.

e o lume in cartier pe care eu o vad rar si de cite ori o vad, ma face sa ma doara stomacul gindindu-ma cita tristete ascunde.

de asta locuiesc in mijlocul capitalei pentru ca, mental, emotional, sa ma simt zilnic ca in vacanta. ca si cind as fi intr-un loc magic.

in centrul capitalei pare ca lumina e alta, cladirile spun povesti din vremea interbelica si uneori mi se pare ca traiesc atunci. ma rog, intr-o varianta putin actualizata la imbracaminte pentru ca femeile care stau la terase – burghez, alaturi de domni care citesc ziarul sau de prietene cu care-si impart povestile –  nu mai au intotdeauna eleganta de atunci.

desi mai vad, din cind in cind, palarii cu boruri frumoase si, destul de des, camasi de matase cu fuste cambrate care marcheaza perfect jumatatea genunchiului.

stiu ca ma protejez ca intr-un glob de sticla traind in “centrul vechi”, dar de fiecare data cind merg intr-un cartier al capitalei ma incarc cu energia trista si cenusiul locului. mi s-a intimplat astazi si, pe drum cind plecam de acolo, mi-am dorit ca fiecare dintre copiii care locuiau pe strada unde am fost eu sa-si permita cindva in viata asta sa locuiasca intr-un centru vechi: al Bucurestiului sau al oricarei alte capitale europene.

ceea ce va doresc si voua, macar pentru o luna, daca nu locuiti intr-o cladire care spune o poveste si in care soarele intra frumos pe geamul mai mare decit standard-ul blocurilor comuniste.

3 Comments Published

9 years ago / Reply

Exact aşa e! Dar totuşi, puţine persoane văd graniţa asta între oraşul vechi şi oraşul nou, le-ar fi tot una dacă bijuteriile interbelice s-ar dărâma.

E şi visul meu, dintotdeauna, să locuiesc într-o casă cu decoraţiuni minunate pe dinafară, geamuri mari de lemn şi tavan foarte înalt şi cu o aură frumoasă! Şi pe colţ, câteva firicele de iederă să-şi facă loc spre acoperiş…

9 years ago / Reply

Nici nu stii cat m-ai atins cu acest articol. Parca mi-ai citit gandurile. Asta visez si eu pentru mine, intr-o zi: sa locuiesc in una din casele alea frumoase. Nimic nu e mai frumos. Sunt de-a dreptul fascinata de tot ce inseamna asta. Esti o norocoasa 🙂

9 years ago / Reply

Postarea asta mi-a adus aminte cumva de Midnight in Paris 🙂
Si ca o paranteza, starea pe care mi-ai transmis-o a picat tare bine, ca ziua de azi a mers prost de tot. Asa ca-ti multumesc pentru doza de visare.

Leave a Comment


nine − = 8


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!