Monthly Archives : December 2014

calo urare de An NOU

o urare de An NOU

gata si anul asta. nu stiu pentru voi cum a fost, dar pentru mine a fost… intens.

ca in fiecare an, urarea mea preferata are legatura cu “a simti”.  sa fiti mai preocupati de simtire decit de gindire si sa va bucurati de ceea ce aveti inainte de a suferi pentru ce credeti ca va lipseste.

e urarea in care cred cel mai mult si pe care o repet, in forme diferite, in fiecare an ( in 2011, in 2012, in 2013)  🙂 . e urarea pe care o putem transforma in realitate doar prin exercitii cu noi insine si printr-o curatire interioara, e o urare ca un razboi pe care il vom duce in fiecare zi, dar cu fiecare victorie mai mica sau mai mare o sa crestem frumos. si o sa ne fie bine.

*

anul trecut adaugam un speech minunat al unei mari sportive “never give up” , iar in 2012 insoteam urarea de un cintec al lui Robbie Williams pe care-l iubesc mult, Feel. pe Robbie o sa-l avem la Bucuresti in 2015 si e ca si rezolvata jumatate din urare, pe principiul “daca nu renunti niciodata sa crezi si sa lupti si sa speri la ceea ce-ti doresti, se indeplineste in cele din urma” 🙂

in urarea de anul acesta va rog sa va uitati la inca un speech, ii apartine unei alte sportive – Janine Shepherd – care, dupa ce a ramas paralizata ca urmare a unui accident, a invatat sa zboare. nu e o metafora: a devenit pilot.

e un fragment in acest speech care suna asa:

They moved me from intensive care to acute spinal. I was lying on a thin, hard spinal bed. I had no movement in my legs. I had tight stockings on to protect from blood clots. I had one arm in plaster, one arm tied down by drips. I had a neck brace and sandbags on either side of my head and I saw my world through a mirror that was suspended above my head. I shared the ward with five other people, and the amazing thing is that because we were all lying paralyzed in a spinal ward, we didn’t know what each other looked like. How amazing is that? How often in life do you get to make friendships, judgment-free,purely based on spirit? And there were no superficial conversations as we shared our innermost thoughts, our fears, and our hopes for life after the spinal ward.

I remember one night, one of the nurses came in, Jonathan, with a whole lot of plastic straws. He put a pile on top of each of us, and he said, “Start threading them together.” Well, there wasn’t much else to do in the spinal ward, so we did. And when we’d finished, he went around silently and he joined all of the straws up till it looped around the whole ward, and then he said, “Okay, everybody, hold on to your straws.” And we did. And he said, “Right. Now we’re all connected.” And as we held on, and we breathed as one, we knew we weren’t on this journey alone. And even lying paralyzed in the spinal ward, there were moments of incredible depth and richness, of authenticity and connection that I had never experienced before. And each of us knew that when we left the spinal ward we would never be the same.

intr-o lume tot mai dominata de vizual si material, va doresc sa va faceti prietenii dupa spiritul si sufletul celor cu care simtiti ca va puteti insoti pe drumul care se poate transforma intr-un zbor lin.

La multi ani. Sa aveti un An Nou bun.

2278
OnteachingJournalism1despre dragoste si controversa in doua povesti incredibile

despre dragoste si controversa in doua povesti incredibile

in aceasta lunga vacanta e timp si pentru citit. daca nu carti, poate citeva articole ale acestui an, din presa internationala, care arata povesti de viata uluitoare.

am ales pentru aici doua povesti despre dragoste, disperare si controverse scrise atit de frumos prin impartialitatea jurnalistilor – care nu pun emotii, nu judeca, doar relateaza cu multe referiri stiintifice si cu puterea de a fi in mintea personajelor principale – incit nu-ti dau nicio ocazie sa banuiesti care e opinia lor despre subiect. Povesti la care ti se stringe stomacul uneori, te socheaza experientele si desigur, in calitate de cititor, esti tentat sa tragi concluzii repede.

va rog cititi-le cu mintea curata. sunt lungi, va ia cam 30 de min pt fiecare poveste (poate chiar mai mult), sunt controversate cazurile, dar sunt 2 mostre de jurnalism minunat.

 

1.  o mama decide sa se  omoare impreuna cu fiica ei, care are o forma de autism care implica foarte multa violenta, agresivitate. 

That Sunday, it was raining, and Kelli drove Issy, Ainsley, and an aide the mile to Matt’s school to use the indoor track, where “just out of nowhere Issy pulls my hair and starts hitting me pretty hard around my head and face.” Kelli was on the ground, and a few people around her managed to pull Issy away. Kelli was “crushed” by the episode, she said, and then started speaking in the present tense, as if she were back on the floor of the track. “I don’t know what to do,” she said. “I feel like God should have picked someone else to be her mom.”

Before she got up from the ground, Kelli said, she caught a glimpse of Ainsley, who is 18 months younger and much smaller than Issy and who has occasionally had to hide under her bed or lock herself in a car to avoid the rage of her older sister. “I see Ainsley, and I think, ‘I can’t stay here. She won’t be safe.’ And I don’t know what to do. I know there is a tragedy coming, but I don’t know what it looks like.”

textul a aparut in New York Times, este scris de Hanna Rosin si se numeste By noon they’d both be in heaven. il puteti citi aici

 

2.  parintii unui copil cu displasie corticala sunt pusi in fata unei decizii foarte grele; pentru ca micutul sa traiasca trebuie sa-i fie inlaturat jumatate de creier.

Wrestling with the abstract concept of the surgery, however difficult, failed to prepare the couple for the sight of the metal operating-room doors swinging closed. Neither could speak. Thoughts, bad ones, looped.

Are you praying hard enough?

What did I do wrong?We’ve lost.

I’ve just sentenced my child to die.

Somehow the Buttarses dragged themselves to their hotel room.

Jeff walked family and friends through the surgical procedure on their blog. He slogged through a never-ending tide of phone calls from well-wishers. He paced.

Tiernae fell into bed, wrapped herself in a blanket, and stared out of the window. She wouldn’t move—couldn’t—for the next nine hours.

Her thoughts drifted to her other children—she was grateful for them. A day earlier, after Jeff prayed over the entire family, her first-grader, Alex, had said, “I just feel really, really sad for William.” Through tears, she caught sight of a church steeple and began singing a hymn, “Lead, Kindly Light.” A sense of calm washed over her. If William is supposed to pass on, it’s the will of the Lord, she thought.His body wasn’t perfect in this life, but it will be in the next.

(…)

Fully integrated into mainstream classes there, he always volunteers to read aloud—and does so with better inflection and more fluidity than most of his “normal” peers. He’s a popular child with a good sense of humor. Most of the other students don’t yet perceive that William is different until he tells them. “The kids are usually pretty amazed,” Seever says. “They’re like, ‘Wow, William, you can do so much with half of your brain.’” The teacher feels the same: “I never expected someone like him to do so much.”

articolul a aparut in Indianapolis Monthly in august, se numeste The boy with half a brain si este scris de Michael Rubino. il puteti citi aici.

si daca mai aveti timp si chef de asemenea articole, exista un site Longreads unde editorii aduna texte de forma lunga din presa americana pe care vi-l recomand din inima.

1922
shutterstock_fapte bunece faci cu 2,5 ron intr-o zi?

ce faci cu 2,5 ron intr-o zi?

2,5 ron inseamna o calatorie cu metroul (si-ti ramine si rest) . sau un pachet de guma de mestecat. sau doi covrigi.

pentru cei mai multi dintre noi, 2,5 ron e maruntisul pe care-l avem prin buzunare adunat de peste zi si-l punem in vreun borcan/cutie ca sa nu ne incurce.

nu ne facem foarte multe ginduri legate de ce am putea face cu 2, 5 ron intr-o zi.

dar daca ni s-ar da ocazia sa alegem un copil caruia sa-i daruim 2,5 ron pe zi – timp de o luna sau un an – care ar insemna sansa lui de a merge la scoala , de a-si construi singur un viitor mai bun pe care nu si-l permite in conditiile in care traieste astazi?!

stiti ca se spune “nu-i da omului peste, invata-l sa pescuiasca” .

World Vision Romania are un program prin care puteti sa alegeti un copil dintr-o comunitate defavorizata caruia sa-i donati 2, 5 ron pe zi – 68 ron pe luna – pentru ca el sa poata sa mearga la scoala.

e ziua de Ajun, deja am pregatit mincaruri mai multe decit o sa mincam; avem daruri linga brad si prietenii aproape; suntem norocosi.

si pentru ca am muncit mult ca sa avem aceste lucruri, dar si pentru ca am avut norocul sa ne nastem/traim in zone mai “bogate”. sunt sigura ca puteti gasi in bugetul dvs de Sarbatori inca 68 de ron pentru un dar nepretuit.

pentru un copil care, ajutat de World Vision, o sa mearga la scoala si poate peste ani va putea ajuta si el.

68 de ron= 2, 5 ron in fiecare zi timp de o luna.

puteti sa vedeti comunitatile aflate in proiectele World Vision pentru educatie si puteti dona aici.

e important sa donam acum, la sfirsit de an, pentru ca banii strinsi vor putea ajuta anul viitor, vor fi baza pentru proiectele viitoare in educatie ale World Vision si vor asigura linistea care vine din siguranta ca poti face niste pasi importanti intr-un proiect. linistea pe care ne-o dorim si noua in anul care vine si pe care o punem in urarile pentru cei dragi.

multumesc frumos.

Sarbatori linistite si cu oameni frumosi alaturi.

 

cover photo shutterstock

 

1969
utok 1uitati-va bine… dar BINE

uitati-va bine… dar BINE

in dreapta blogului meu e un banner albastru si un nume acolo UTOK.

Domnii din spatele brandului acesta au facut sa se intimple o magie: au daruit pentru copiii de la Spitalul Fundeni Sectia Oncologie, tablete cu aplicatii educative preinstalate. 30 de copii care sunt in spital de sarbatori si care acum o sa-si ocupe timpul cu ceva amuzant si educativ. Si poate o sa zimbeasca putin.

S-a intimplat asta gratie lui Cristian Manafu, Costin Cocioaba, Dan Pandrea si Alina Iatan.

Pentru mine povestea e asa.

Cristi care o cunoaste pe Alina , terapeut care are in grija copii de la Fundeni, m-a intrebat daca vreau sa cedez spatiu publicitar unui brand care ar putea dona tablete pentru copiii din spital.
A trimis catre mine si alti multi bloggeri proiectul lui special de Craciun

Mai departe povesteste el intr-un mail

”Aveam ideea de a oferi unui brand o campanie de bannere si articole pe blogurile dornice sa ajute si sa ofere spatiu de reclama, dupa posibilitati. L-am sunat pe Dan Pandrea, blogger de-al nostru si parte din echipa UTOK, si i-am explicat ce intentionez sa fac. I-a placut ideea, a dus-o mai departe si in ultimele zile a facut tot posibilul sa se intample.

Acum doua zile, m-a sunat Costin cu intrebarea: Dar aceste tablete sunt configurate? Hmmm… Vin din depozit ca la orice magazin. Atunci s-a mobilizat si a preluat task-ul de a pregati – ready to play – cele 30 de tablete.

*

Intre timp darurile au ajuns la copii si, impreuna cu alti 59 de oameni care avem bloguri si o comunitate online (si care au raspuns DA la solicitarea lui Cristi Manafu), va rugam sa va uitati la bannerul UTOK si sa faceti o vizita pe site-ul lor. Daca le descoperiti produsele e ca si cum le-ati spune multumesc pentru fapta minunata pe care au facut-o.

Bravo baietilor – Cristi, Costin si Dan, imbratisari Alinei.

Sa avem cu totii Sarbatori magice cu oameni care se aduna-n gind si fapta buna.

 

2994
shutterstock_mos craciunFifi & The City: de ce Mos Craciun e gras

Fifi & The City: de ce Mos Craciun e gras

text de Cristina Popa

Mi-l amintesc vag. Prima dată l-am așteptat ore în șir și el a venit, a lăsat cadourile și a fugit. N- am apucat să-l văd. Una din marile frustrări ale vieții. Apoi, mi-l amintesc de la o serbare. Țin minte că avea barbă mare albă, mi-am zis da, e mos de-a binelea. Dar avea o căldură în ochi pe

care nu am să o uit niciodată. În timp imaginea s-a conturat mult mai clar. Și am realizat că Moș Crăciun e gras. Simpatic, dar gras.

Am zis că poate mă lămurește Fifi mica:

– Maria, de ce Moș Crăciun e gras?
– Pentru că e vegetarian.
– Și de aia?
– Da. Mânincă doar zacuscă de fasole, terci de ovăz, cartofi prăjiți…și beau mult suc de
portocale. Într-o zi a iești scandal pentru că a băut tot sucul de portocale de la elfi. Tot, tot, tot! Și ei s-au supărat pe Moș Crăciun și nu au mai vrut să lucreze…

Am rămas mută. Nu mă gândisem la explicația asta. Și am hotărât să întreb și alți copii, poate, poate mă lămuresc. Iară răspunsurile lor:

Pentru ca fiecare copil il serveste cu ceva. Bomboane, cozonac. Iar el nu refuza! :))) 

Nu e gras! Dar daca ar fi gras, de ce s-ar intimpla asta? Pentru ca maninca dulciuri? Nuuu, nu maninca dulciuri. Tu n-ai vazut ca nu are nicio carie?

Pentru că mama lui i-a dat bomboane când era mic.

Pentru că toată ziua stă și citește scrisori de la copii și nu face sport. Și seara mănâncă numai prostii și bea țuică.

Pentru că…așa sunt moșii! Grași!

Mos Craciun nu e gras. Da, are o mică burta, dar el e mic.

Mai multe raspunsuri puteti citi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

Cover photo shutterstock

1994
craciun acasa4 idei simple pentru decoratiunile de Craciun

4 idei simple pentru decoratiunile de Craciun

 

in ultimii ani am inceput sa confectionez de Craciun decoratiuni neconventionale

am desenat din post it-uri un brad colorat pe tabla de la birou , intr-un an in care stiam ca o sa petrec destul de mult timp din vacanta la coltul de lucru de acasa, obisnuiesc sa transform borcanele de sticla – din alea mari de la IKEA sau de prin tirguri de vechituri – cu aranjamente care includ margele de culoare rosie, funde verzi si poleiala argintie.

dar de fiecare data la capul patului trebuie sa fie un ingeras.

am un folder in computer cu fotografii pe care le adun peste an ca sa ma inspire in zilele de dinainte de Craciun.

mai jos citeva idei simple si eficiente de creat rapid decoratiuni de Craciun (si eu vreau sa fac astazi braduti pe betisoare de scortisoara).  Cover photo e cu citeva decoratiuni din casa de la mine, de anul asta.

 

 

 

daca stie cineva cum sunt facuti aricii astia din conuri… 🙂

 

5782
cinema citycum sa trimiti Popcorn prin Facebook

cum sa trimiti Popcorn prin Facebook

internetul ne-a schimbat mult viata. tehnologia avanseaza si anul asta s-au facut primele experimente sa poti trimite la distanta – prin telefon – mesaje olfactive, cu parfumul, aroma prestabilita.

facebook-ul ne anunta zilele de nastere, mobilizeaza multimi, schimba guverne (in alte tari) si … e o lista lunga.

era normal sa fie si Mos Craciun pe Facebook, dar v-ati gindit vreodata ca puteti sa trimiteti prin Facebook o cutie mare de pop corn pentru cineva care merge la film?

cum sa trimiti Popcorn prin Facebook

In vacanta aceasta lunga va fi mult timp de mers la filme (si ceva premiere dragutze sunt ca sa fie si motive de mers la film), iar tu poti sa faci pe Mos Craciun cu ajutorul celor de la Cinema City.

Poti sa daruiesti o cutie de pop corn si o felicitare dragutza via o aplicatie pe FB catre orice prieten care stii ca se va duce in vacanta asta la film. (sau ca sa-l inviti la film cu tine). Tu intri in aplicatie, il inviti la Cinema City si ii trimiti o felicitare amuzanta plus o cutie de pop corn. La destinatar ajunge felicitarea si un cod care e valabil in orice Cinema City din tara cu care isi poate ridica darul.

De cele mai multe ori , darurile acestea mici fac mult mai mult decit darurile mari si scumpe. Iar daca ai prieteni cinefili, urarea aceasta de sarbatori poate sa fie amuzanta si… foarte gustoasa.

Asa ca… sa purcedem la distractie. Aici e aplicatia , mai jos cum functioneaza si aici programul de la cinema. Aplicatia e valabila pentru toate cinematografele Cinema City din tara.

Fiti Mos Craciun cu popcorn cald si bun pentru prietenii care merg la film in vacanta asta.

2051
shutterstock_ingerasiPremiu pentru bilantul faptelor bune de peste an

Premiu pentru bilantul faptelor bune de peste an

Suntem in perioada anului in care auzim peste tot in jur despre fapte bune si despre magie, ceea ce e frumos pentru ca vorbele bune ne motiveaza si ne dau o energie buna. E un lant ca-n Pay It Forward care se formeaza: pentru ca o fapta buna genereaza alta fapta buna; intelegi bucuria celui care a beneficiat de fapta buna si iti doresti sa poti sa daruiesti si tu ceva similar, stiind ca te vei bucura dublu.

Cred ca mai mult ca in oricare an, in aceste zile oamenii s-au unit in a-i ajuta pe cei cu probleme si asta e un semn frumos ca incepem sa functionam ca o societate civila, ca o comunitate, incepem sa ne preocupam in mod constant si de ceilalti nu doar de noi.

La fel de bine stiu ca exista in fiecare zi a anului multe fapte bune care ajung catre oamenii in nevoie (nu neaparat materiala, uneori e doar o nevoie emotionala). Poate doar nu suntem noi atenti la ele la fel de mult ca acum de Sarbatori.

Anul asta au ajuns in RO programele ”masa in asteptare”, ”cafea in asteptare”, voluntariatul poate fi considerat vechime in munca si exemplele pot fi multe.

*

Asa ca nu e intimplator ca zilele acestea retailerul electroIT DOMO lanseaza campania de imagine “Lucrurile bune se intimpla in fiecare zi”, provocindu-ne pe fiecare dintre noi sa cautam lucrurile bune care se intimpla in jurul nostru.

O campanie de constientizare a intimplarilor care ne fac viata mai frumoasa, sau cu care putem face noi viata mai frumoasa.

Si ca sa-i inspiram si pe altii din faptele bune, dar sa ne si bucuram si noi, DOMO premiaza povestile despre fapte bune din fiecare zi. Haideti deci sa facem un bilant al faptelor bune cu care ne-am intilnit in acest an, ca sa-i inspiram si pe altii pentru anul ce va sa vina.

Scrieti intr-un paragraf o fapta buna pe care ati remarcat-o in acest an, ceva care s-a intimplat in apropierea voastra si – pe 27 decembrie – vom alege un cistigator care va fi premiat de Domo cu un card de fidelitate DOMO Gold incarcat cu 500 puncte, in valoare de 50 lei

Posesorul cardului beneficiaza de discount 3% la orice achizitie inclusiv produse aflate in promotie (exceptie Black Friday), oferte personalizate, cadouri, tombole, garantie extinsa, bonusuri de sarbatori, premii speciale.

Sunt sigura ca ati fost martori sau initiatori ai multor fapte bune in acest an, sa le adunam aici, va rog, ca sa ramina pentru mai departe inspiratie.

Multumesc.

*

Domo Exclusive Club este un program nou de fidelizare lansat sub umbrela noului slogan de comunicare ‘’La Domo lucrurile bune se intampla in fiecare zi.’’ Acesta reprezinta un upgrade la programul vechi de fidelizare Domocont si este structurat pe un mechanism nou, cu imbunatatiri in acest sens, astfel incat sa ofere mult mai multe beneficii clientilor Domo.

Acumularea punctelor in noul program permite clientilor ca la achizitii ulterioare sa poata plati cu aceste puncte.Valabilitatea punctelor este de un an de zile de la data inscrierii in program, iar daca in acest interval punctele nu vor fi folosite, clientul va primi un voucher valabil 3 luni  ca sa poata folosi punctele. Dupa aceasta data punctele nefolosite se vor anula.

Clientii inregistrati in vechiul program vor primi noile carduri pe care vor fi incarcate 200 puncte bonus cu conditia sa se prezinte in oricare din magazinele Domo pt a-si actualize datele (sa completeze formularul cu date personale).

 

cover photo shutterstock

4108
pwwfoseniiPwwfosenii – un cadou cu inima de Craciun

Pwwfosenii – un cadou cu inima de Craciun

sunt dintre oamenii carora le place sa faca daruri, dar nu le fac decit atunci cind au un mesaj, reprezinta ceva, merg la tinta, acopera o nevoie, sunt memorabile etc. nu fac daruri de complezenta, nici daruri ca sa ma dau bine pe linga cineva. nu stiu daca e bine sau rau, uneori pierd pentru ca nu intretin niste relatii, dar… asa sunt.

imi place ca un dar sa insemne ceva. sa aiba valoare si pentru cel care-l primeste si pentru cel care-l daruieste.

din aceasta categorie de daruri, uite o idee frumoasa daca vreti sa fiti dublu spiridus al lui Mos Craciun. daca micutii vostri au solicitat printre daruri si o pufosenie (o jucarie din plus), luati una cu mesaj: din magazinul de Pwwfosenii.

800 de animale de plus care reprezinta animale salbatice aflate sub protectia WWF sunt pregatite sa ajunga in sacul lui Mos Craciun. partea frumoasa este ca acest magazin electronic nu pastreaza niciun comision – TOATE fondurile strinse merg catre proiecte de conservare ale unui ONG de mediu.
In plus preturile sunt flexibile – fiecare donator alege suma cu care doreste sa contribuie la misiunea organizatiei – iar pwwfoșeniile sunt personalizate (fiecare dintre cele 800 de jucării are un nume si o poveste unica).

Si uite asa copilul primeste nu doar un dar de la Mos Craciun, ci si o poveste, si o lectie despre a-i ajuta pe altii, iar spiridusul parinte face fapta buna, nu doar o predica in fata copilului.

E unul dintre darurile cele mai incarcate de mesaje si de lectii si m-as bucura sa -l luati in calcul pentru sacul lui Mos Craciun.

Pina acum au fost cumparate 150 de pwwfoșenii, dar mai sunt inca 650 care de-abia asteapta sa isi faca datoria: sa bucure un om de Craciun si sa contribuie la protejarea animalelor salbatice pe care le reprezinta.

Aici gasiti magazinul de pwwfosenii

1982
The-Hobbit-The-Battle-of-The-Five-ArmiesCiteva lucruri despre cum sa vedeti ultimul Hobbit

Citeva lucruri despre cum sa vedeti ultimul Hobbit

In week endul acesta intra pe ecrane ultimul film din seria The Hobbit, cel cu numele The Battle of the Five Armies.

Cum la Interstelar mi-am chinuit prietenii inainte de orice parere despre film cu intrebarea ”in ce cinematograf l-ai vazut ca sa stiu ce ai inteles”, frustrindu-i foarte tare, vreau sa fac acum in avans pentru toata lumea citeva precizari care cred ca va vor fi utile intr-o experienta mai buna in cinematografe.

*

Blockbusterele SF, sau filmele de animatie, sau cele inspirate din carti de povesti au ajuns sa fie realizate folosindu-se tehnologii incredibile. E asa o finete a detaliilor  si miza tehnica e uneori mult mai mare decit miza actoriceasca incit au devenit adevarate simfonii.

Un asemenea film trebuie vazut intr-un cinematograf IMAX daca vreti sa simtiti cu adevarat ceea ce si-au propus realizatorii. Nu mai e de multa vreme doar opinia regizorului pentru asemenea filme, departamentul tehnic (sunet, efecte speciale, imagine) are la fel de multe de spus ca domnul care are grija de firul narativ si de actorii din distributie.

In cazul asta, in mod specific, Peter Jackson este regizorul care si-a dedicat viata crearii unor lumi fictionale din detalii. De la George Lucas incoace nu mai e nimeni ca el. Astazi ni se pare ca Lucas a fost mult mai profund si mai puternic in materie de viziune si inovatie, raportat la vremurile respective si evolutia tehnologiei, dar asta pentru ca Jackson e contemporan cu noi si luam lucrurile de-a gata , fara sa le privim in context  si fara sa fim atenti la detalii.

Nu sunt fan al filmelor cu Hobiti, dar la ultimul din serie am sa merg special sa-l vad pentru ca stiu ca echipa tehnica a lui Jackson a urmarit, dincolo de firul narativ, sa conduca spectatorul in lumea pe care el a creat-o. Sunetul are un design special, imaginea (mixul de animatie cu imagine filmata) are culori speciale si interventii speciale pe anumite secvente tocmai pentru a capta mai bine atentia oamenilor pe ceva ce-l interesa sa transmita. Rezultatul – probabil cel mai senzorial dintre filmele din serie si, cu siguranta, cel mai spectaculos la nivel tehnologic.

De asta zic ca genul acesta de filme se apropie in finetea detaliilor cu constructia unei simfonii si , daca e sa ne gindim la muzica clasica, n-ati vrea ca simfonia dvs preferata sa fie cintata de cei mai fini muzicieni care sa redea in detaliu nuantele pe care le-a gindit compozitorul?

*

Imaginati-va un concert de Chopin cintat de un copil in anul 4 de studiu: o sa aiba ritmul sacadat, o sa fie mai concentrat pe respectarea notelor din partitura decit pe interpretare. E ca un film din aceasta categorie a blockbusterelor SF care e vazut acasa pe computer sau intr-o sala obisnuita de cinematograf. Tot ce pricepi e linia melodica – firul narativ – povestea.

Si imaginati-va acelasi concert cintat de cea mai buna orchestra din lume, cu cel mai bun dirijor. Aceeasi muzica doar ca asezata in fata dvs ca si cum ar pluti in aer. Aproape ca n-o sa va vina sa respirati ca sa nu stricati echilibrul si armonia. Asa sunt filmele astea vazute in cele mai bune conditii tehnice care exista acum in lume. Adica cinematografele IMAX. Chiar si cei care nu sunt foarte pasionati , ramin uimiti de armonia lumilor create.

N-am vazut inca Hobbitul nou – intra pe ecrane vineri in toata lumea, dar stiu ca nu are sens sa-l vad in alta parte decit la IMAX ca sa pot sa traiesc exact ce si-a imaginat Peter Jackson cu lumea asta. Si sa ma las condusa (pentru ca sunt acolo multe tehnici prin care te poarta in poveste) cu toate simturile catre o lume care nu exista si pe care altfel as percepe-o superficial.

De asta, nici macar n-am vrut sa discut cu prietenii mei care au vazut Interstellar in alt cinematograf decit IMAX. Pentru ca si Christopher Nolan e un mare artist care atunci cind face un film nu e preocupat doar de firul narativ, ci iti creaza senzatii cu toate mijloacele de care dispune tehnologia si , daca tu ca spectator, iti tai accesul la niste nuante ale culorilor de pe ecran, sau la niste vibratii ale sunetului puse special in anumite momente ca sa-ti spuna si altceva dincolo de cuvinte, nu ai cum sa intelegi tot mesajul ”simfoniei”.

*

Ca sa nu par si mai fixista decit sunt, am cautat citeva detalii tehnice despre IMAX (mai ales ca si echipa filmului si-a facut un film de promovare in care ii invita pe spectatori sa vada la IMAX noua lor creatie, fix din motivele pe care le enuntam mai sus)

La IMAX e cea mai clara si mai aproape de realitate imagine 3D. Pentru ca se proiecteaza pe un ecran de argint si pentru ca proiectoarele sunt unele mult mai largi si mai puternice decit in orice alt cinematograf.

Conceptul unui asemenea cinematograf e facut astel incit sunetul sa loveasca in scaunul spectatorilor, ca sa-l invaluie. Asa ca pentru asemenea blockbustere efectul este unul fizic, la propriu, iar actiunea de a face parte din poveste – ”immersion” cum numesc americanii _ este mult mult mai puternica.

Si iata si o referinta comparativa tehnica, pentru imagine si culorile pe care le percepe creierul in experiente in cinematografe diferite.

*

In Romania exista IMAX la Cinema City din Cotroceni. Ne vedem in week end la film:)

 

1902
happy colaj micSa va fac cunostina cu noul membru al familiei mele: Happy

Sa va fac cunostina cu noul membru al familiei mele: Happy

Mos Craciun are spiridusi dintre cei mai surprinzatori si mai frumosi, si mai buni.

Astazi a venit unul dintre spiridusi la mine cu un dar care ma ajuta mult, dar ma si obliga. Sa va spun insa povestea de la inceput.

*

Pentru 3 ani, White Beauty m-a insotit in multe locuri din lume, a fost martora multor chinuri creative si mi-a fost partener de munca in conditii grele. A fost pentru mine un motiv de mare mindrie, pentru ca odata cu White Beauty in viata mea, l-am cunoscut si pe Razvan Lucescu si am fost – cu el si cu Andi Moisescu – imaginea unor computere foarte performante. Au trecut anii, white beauty a imbatrinit, merge mai lent si mi-am facut planul ca la sfirsitul acesta de an sa ii gasesc un inlocuitor.

Nu sunt chiar cea mai priceputa la tehnica si am cerut recomandari de la prieteni. Manafu a fost cel mai dragutz, ca de obicei cind il intreb ceva tehnic si-mi trimie info cu referinte ca sa inteleg cit pot eu de bine; e bine, Manafu mi-a explicat pe categorii, eficenta, cost vs performanta.

Cind imi calculam eu mai bine bugetul , hop in casuta postala un spiridus al lui Mos Craciun.

Simpaticele doamne de la HP Romania s-au gindit sa-mi faca un dar de Craciun si mi l-au trimis pe Happy.

Ma rog, pe el il cheama Pavilion x360 si e foarte slim, simpatic si maleabil (adica se transforma in tableta, se rasuceste tastatura, are touch screen – o sa descopar eu pe parcurs ce face si va mai spun), dar pentru mine e Happy pentru ca mi-a adus o mare bucurie.

Cred insa ca dar din dar se face rai si, cum tot aveam alocat un buget pentru a-mi cumpara un laptop, am decis ca banii respectivi sa-i donez catre 2 asociatii care au in grija copii saraci.

Dincolo de asta, cred in a inchide cercuri , in a urmari sensul lucrurilor pina ajungi in acelasi punct, chiar daca pe o treapta mai sus, stiu ca prin darul asta sunt obligata sa fac o fapta buna. Nu doar pentru ca e un dar foarte generos, care vine pe o nevoie directa (si le multumesc foarte mult celor de la HP Romania si celor de la The Group), ci si pentru ca…

In urma cu 2 ani eram invitata la Paris la un concert foarte foarte privat al lui Gwen Stefani (eu fiind mare fana Gwen Stefani) cind HP lansa platforma hpconnectedmusic. Unul dintre calculatoarele care erau prezentate ca inovatiile companiei pe care urmeaza sa le scoata pe piata in viitor era… Happy. Care e acum pe biroul meu.

Mi se pare o coincidenta frumoasa, un gest minunat si sper sa pot sa ma revansez cindva, intr-o forma la fel de frumoasa pentru cei care au gindit acest dar.

Pentru mine, intimplarea cu daruirea lui Happy e despre cit de obligata ma simt eu sa fac fapta buna si frumoasa pe mai departe. Ca sa pay it forward.

Va multumesc frumos si promit ca happy o sa va arate multe lucruri memorabile pentru ca o sa fie martorul multor povesti pe care le voi scrie ca sa ne reamintim in fiecare zi, zi de zi, ca sunt multe intimplari frumoase pe lumea asta.

*

de miine Happy intra in functiune:).

 

 

3323
mos craciun si gabiScrisoare pentru un spiridus al lui Mos Craciun

Scrisoare pentru un spiridus al lui Mos Craciun

Draga spridusa a lui Mos Craciun pe nume Roxana,

Stiu despre tine ca lucrezi la Vodafone, habar n-am daca esti din Bucuresti sau de undeva din tara. Nici nu conteaza asta.
Mai stiu ca ai citit dintre scrisorile catre Mos Craciun trimise de copiii care se afla in grija unor asociatii patronate de Fundatia Vodafone. Erau peste 300 de scrisori acolo la voi in sistem. Colegii tai si-au ales fiecare un copil caruia sa-i mijloceasca drumul pina la Mos Craciun. Tu l-ai ales pe Gabi. Habar n-am de ce te-ai oprit la el.

Gabi are 8 ani, locuieste in Costesti si, ce nu cred ca stii, mai are o sora mai mare care are 20 de ani. A intrat anul acesta in programul asociatiei Hercules din Costesti si-a fost prima data cind i-a scris lui Mos Craciun.

S-a intimplat sa fiu simbata cind Gabi s-a intilnit cu Mos Craciun si sa fiu eu norocoasa care-l ajuta sa-si desfaca darurile.

Era atit de uimit ca nu stia ce sa zica. A scos dar cu dar din cutie, le-a pus linga el si s-a uitat la fiecare in maxima tacere. Doar ochii albastri ii rideau. Era acolo cu mult mai mult decit ii scrisese el lui Mosu’.

Mingea cu Italia i-a placut cel mai mult, desi cred ca si pantofii sport cu insemnele lui Spiderman asortate cu treningul cu aceleasi insemne au fost pe placul lui. Si-a pus caciula – masca a lui Spiderman – pe cap si s-a amuzat foarte tare. Am fotografii pe care ti le trimit, daca vrei.

I-a placut mult si sticla de sampanie in care erau muuulte bomboane, i-a aratat-o mindru prietenului lui care primise si el o minge dupa cum ii scrisese Mosului. Cutia cu Lego a tinut-o mult timp in mina si m-am gindit ca isi dorea foarte tare sa o deschida, dar ca stia ca nu se cade ca – acolo unde sunt zeci de copii – sa imprastie jucarii in jur. Asa ca a imbratisat-o strins.

Cum ziceam, draga spiridusa Roxana nu stiu de ce l-ai ales pe Gabi, dar generozitatea ta (bogatia darului care depasea cu mult cererea copilului) a fost rasplatita pe deplin. Gabi e un copil cu mult bun simt si foarte darnic.

Stii ca i-ai pus un Panettone in daruri. Ei bine, el a vrut sa-l daruiasca doamnei educatoare pentru ca avea multe dulciuri. Doamna i-a promis ca trece pe la el de Craciun sa-l auda cum colinda si l-a rugat sa-si tina toate darurile pentru acasa.

Iar cind a venit Mos Craciun s-a dus la el, l-a prins de bratul sting, l-a imbratisat cit a putut de tare si i-a spus cel mai cald si mai din suflet “multumesc” pe care ti-l imaginezi.

Asa ca, draga spiridusa Roxana, ti-ai facut foarte foarte bine datoria de ajutor al lui Mos Craciun. Si sper din tot sufletul ca de Sarbatorile astea sa ai parte de aceeasi bucurie pe care i-ai facut-o tu lui Gabi, sa ti se intimple ceva frumos, bun si magic.

Pentru bucuria la care am fost martora, eu iti multumesc frumos.
*


Din 2005 citeva sute de copii din familii sarace aflati in grija unor asociatii patronate de Fundatia Vodafone beneficiaza cu ajutorul angajatilor Vodafone de indeplinirea dorintelor de Craciun. Toate scrisorile copiiilor sunt urcate in reteaua interna a Vodafone, iar angajatii aleg pentru cine sa devina spiridusul lui Mos Craciun (uneori mai multi angajati comploteaza pt un copil, in functie de cererile lui). Copiii sunt cu foarte mult bun simt si nu cer lucruri scumpe, iar uneori spun ca e ok daca-i aduce mai putine dulciuri, doar sa-i aduca si fratelui, surorii un fular sau o jucarie. Ei nu se intilnesc cu spridusii. (Mi-am folosit magia ca sa aflu numele mic al spiridusei:) )

Anul acesta 273 de copii au beneficiat de acest program. Un program absolut minunat, bazat pe voluntariat (Fundatia Vodafone are doar 4 angajati, iar la intilnirea copiilor cu Mosu’ – care a fost precedata de un spectacol muzical – zeci de angajati Vodafone au dat o mina de ajutor).

Un program care arata ca magia exista cind e si atentie pentru ceilalti, si generozitate.

Asociatia Hercules din Costesti, unde se afla in grija si Gabi, are in programele sale peste 200 de copii si aproape 50 de batrini. Programele sunt gindite pentru a elimina abandonul scolar (merg la after school si beneficiaza de masa calda sustinuta de Asociatie), au programe speciale de educatie. Anul acesta copiii de la Hercules au fost apreciati pentru munca lor si au avut contracte pentru felicitari de la multe companii. Cu doar o zi inainte de intilnirea cu Mos Craciun terminasera de livrat 400 de felicitari cu origami produse de ei;cu banii obtinuti asociatia le va asigura in continuare programele speciale.

Ii puteti gasi aici

Fotografii Edi Enache

2563
shutterstock_bilantFIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

FIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

text de Cristina Popa – Fifi

Sare, piper, ardei iute, miere. Se pun toate intr­-un bol mic, se piseaza, se agita si se obtine anul meu 2014.

A fost un an in care mi-­am propus foarte mult, mai mult ca niciodata si am atins cam tot ce am pus pe lista.

A fost anul in care mi­-am dat seama ca traiesc prea mult in exterior si astept prea mult de la altii. Mult prea mult. Am realizat asta foarte tarziu, dar mi se pare important ca mi­-am dat seama. Am “pierdut” oameni fara de care nu credeam ca pot sa merg mai departe, stalpi pentru mine.

Am trecut peste momente incredibil de grele care mi-­au aratat ca pot duce mult, foarte mult. Psihic si sufletesc. Si am invatat lectii importante. Emotional sunt mai sus ca niciodata si rabdarea mea antrenata, ambitia si munca mi-­au dat satisfactii enorme.

Am castigat oameni minunati in lista mea de prieteni, care au stiut sa se strecoare, sa ma convinga si care imi arata zi de zi ca exista dragoste si prietenie necondionate. Sentimente reale, relatii fara interes material, in vremurile astea tulburi mi se par ceva iesit din comun.

­ Fifi, eu țin foarte mult la tine chiar dacă tu nu mă crezi , mi­- a spus un coleg drag

­ Dar chiar nu te cred!

­ Stiu.

Si am ras amandoi, eu cu regretul că am căpătat o neîncredere care ma deranjează. 2014 e anul în care mi-­am pierdut inocența în relațiile cu cei din jur, nu mai cred ușor pe oricine, oricât de tare mi­-ar lua ochii la început.

Cu toate astea, 2014 a fost un an extraordinar. As putea sa spun cel mai bun,dar stiu ca vine 2015 care n-­am dubii ca o sa fie fabulos.

 

*

Fifi si-a intrebat prietenii ce pun ei in bilant: succesele/insuccesele emotionale sau materiale? Si dupa ce se vede ca e un an bun sau nu?

Raspunsurile le descoperiti aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

Cover photo shutterstock

1697
sedarisDavid Sedaris – despre scris, romancele cu mult make-up si rabdare

David Sedaris – despre scris, romancele cu mult make-up si rabdare

David Sedaris, jurnalist american recunoscut pentru umorul sau extrem de acid si pentru cartile in care face haz de necaz despre intimplarile cu care l-a incercat viata, a venit saptamina trecuta in Romania la lansarea cartii sale ” In pielea goala” .

Vizita lui, cu vorbe pline de umor, dar cu detalii despre o pregatire minutioasa e o lectie despre profesionalism: cu doua saptamini inainte si-a facut fise cu cuvintele si expresiile uzuale din romana, a invatat citeva injuraturi (si-a creat chiar un moment in care a ironizat injuraturile foarte colorate din limba romana), a avut povesti pregatite pentru publicul roman si, la sesiunea de autografe, a vorbit cu fiecare – dar absolut fiecare -dintre cei carora le-a semnat cartile.

Iata trei dintre povestile lui din acea seara:

despre scris si a face cu pasiune ceva

Am mers la o scoala de arte si am inceput ca artist vizual. Eram ok cu ce faceam, dar cind am ajuns la scoala si-am vazut ca majoritatea colegilor traiau pentru meseria asta, mi-am dat seama ca eu nu sunt ca ei. Daca nu traiesti pentru ceea ce faci, daca nu faci cu pasiune, nu o sa reusesti.

Pe vremea aia am inceput sa scriu in jurnal, dar nu m-am gindit ca o sa public.

Am primit zilele trecute o scrisoare de la o tinara care mi-a zis: am un blog si oamenii care mi l-au citit mi-au zis sa-l transform intr-o carte. Si as vrea sa stiu ce crezi: trebuie sa scot o carte?” I-am scris inapoi: “Prietenii tai ti-au spus asa pentru ca de asta sunt prietenii tai- sa-ti spuna lucruri dragute, dar nu te apuci sa scrii si doua saptamini mai tirziu, te gindesti sa publici o carte.”

Eu am scris 15 ani, zi de zi, pina la aparitia primei mele carti.

Nu am vrut sa fiu rau. Cind eu am inceput sa scriu, sigur ca m-am gindit ca ar fi frumos sa scriu o carte intr-o zi, dar am stiut ca va fi foarte mult de munca. In primii 7 ani nu am aratat nimanui ceea ce am scris.

Astazi tinerii isi expun scrierile foarte repede, isi fac un blog, pun statusuri ca nuvelele pe facebook. Dar eu cred ca e bine sa pastrezi ceea ce ai scris – mai ales cidn esti la inceput – doar pentru tine pentru o perioada mai lunga si sa recitesti.

Pentru ca, de fapt, nimeni nu vrea sa citeasca ceea ce ai scris. Tinara despre care spuneam mai devreme folosise de 4 ori acelasi cuvint intr-o fraza, schimbase timpul verbului in propozitia urmatoare si la sfirsit avea trei puncte de exclamare.

“Deschide o carte si uita-te. Nu e chiar limbajul unui scriitor”

*

despre prima impresie in fata femeilor din RO

Am vazut astazi aici o multime de femei care aratau… ca si cum ar trebui sa se urce pe o scena si sa joace un rol, atit de mult make-up aveau. Ca si cum in urmatoarele 5 min ar juca personajul negativ in cea mai tare piesa: sprincene conturate cu creionul, foarte ascutite, ochii foarte machiati, buzele foarte rosii .

Nu fac fotografii, dar am incercat sa le fotografiez in minte ca sa pot scrie despre ele miine in jurnalul meu. Asa ceva nu am mai vazut nicaieri in lume. Si poate fi un subiect bun de articol.

Chiar de la poarta de imbarcare din Paris catre Bucuresti, puteai sa te uiti la femei si sa spui” e frantzuzoiaca?! Nuuu, are prea mult make-up e din Romania, arata ca un criminal dintr-o piesa de teatru”

*

despre umor si scrierile sale

Daca ai rabdare sa treaca timpul, pina la urma, totul devine amuzant. In orice intimplare , oricit de grea ar fi, o sa gasesti ceva amuzant. Nu scriu despre o intimplare pina cind nu am vazut si partea comica a ei.

*

David Sedaris e un domn care a avut in copilarie un comportament compulsiv obsesiv cu manifestari stranii (se lovea de mobilier, lingea intrerupatoarele, numara pasii, pupa ziarele) si n-a avut o viata foarte usoara in scoala. Mai tirziu a inteles ca e gay si s-a luptat o vreme si cu sexualitatea lui.

Astazi e unul dintre cei mai bine vinduti autori americani, a fost vedeta in emisiunea lui Jimmy Fallon, iar cartile lui – in care povesteste despre nimicurile din viata lui (dar care l-au definit ca om) cu atit de mult umor incit izbucnesti in ris la fiecare pagina – sunt traduse in toata lumea.

Cartea sa In pielea goala a aparut la Editura Publica si poate fi gasita deja in librarii.

 

2909
COBE-designs-new-flagship-building-for-Adidas-in-Germany_dezeen_784_1noul sediu de birouri Adidas, una dintre cele mai spectaculoase cladiri din lume

noul sediu de birouri Adidas, una dintre cele mai spectaculoase cladiri din lume

Adidas a facut licitatie de proiecte pentru a stabili  compania de arhitecti care sa construiasca noul lor sediu de birouri aflat in Germania.

Cistigatorii sunt Cobe, un studio de arhitectura foarte faimos din Danemarca.

Iata cum arata proiectul pe care l-au gindit.

 

Cladirea se intinde pe 11.000 metri patrati si va include, pe linga birourile Adidas si un sediu de conferinte, o cantina pentru angajati si un show room. De asemenea, vor fi trei gradini interioare destinate relaxarii personalului si dezvoltarii unor activitati creative.

In plus, ca totul sa para si mai SF, cladirea isi poate modifica forma pentru a fi ajustata potrivit cu evenimentele pe care le gazduieste; vara tavanul se deschide pri niste lamele speciale, astfel incit sa se realizeze o ventilatie naturala si sa nu mai fie nevoie de aer conditionat.

 

1870
Kinematics-dress-by-Nervous-SystemMoMa a achizitionat pentru colectia permanenta prima rochie 4 D

MoMa a achizitionat pentru colectia permanenta prima rochie 4 D

tehnologia merge cu viteza luminii. am mai scris despre materiale inteligente care isi schimba culoarea in functie de temperatura sau dispozitia celui care poarta haina, sau despre materiale care isi pot schimba imprimeul cu o aplicatie.

iata insa creatia a doi cercetatori, in colaborare cu un designer: o rochie realizata la imprimanta dintr-un material asemanator plasticului, printr-un procedeu care permite ca piesele rochiei sa se imbine si sa o faca fluida, sa alunece pe linga corp, asemeni unui material ca stofa.

structura rochiei are 2279 trungiuri de forma rigida, conectate intre ele cu 3316 sisteme mici de prindere, toate fiind printate simultan in nylon cu un laser special. procedura – dupa cum puteti vedea si in filmul de mai jos – este foarte spectaculoasa, pentru ca se introduce o bucata mare de plastic si, la sfirsit, iese direct rochia – ca la o sculptura – fara sa fie nevoie de orice alta asamblare.

compania care a realizat aceasta rochie Nervous System a inceput sa exploateze imprimantele 3D pentru produse de design inca din 2012 cind a realizat o linie de bijuterii, tot doar cu ajutorul unei imprimante.

conceptul lor numit 4D se refera la tiparirea 3D a unui obiect dintr-o singura bucata care apoi scos din imprimata, isi reaseaza singur forma, intr-o structura diferita.

aici este filmul care prezinta cum este facuta rochia

*
vestea despre aceasta rochie spectaculoasa am aflat-o de la Claudia Tocila . “cred ca asta e o stire care mi-ar placea sa o citesc la tine”, mi-a scris ea si m-a facut sa zimbesc pentru ca imi stie asa de bine preocuparile si interesul pentru lucrurile care se afla la limita dintre domenii si experimenteaza mult.

1531
shutterstock_avocadoBEAUTY: masca cu argila si avocado

BEAUTY: masca cu argila si avocado

asa cum am scris de multe ori, in week enduri obisnuiesc sa-mi fac masti naturiste pentru ingrijirea pielii.

de data asta, pentru ca vin dupa 2 saptamini in care am fost plecata si nu am putut respecta ritualul meu saptaminal, am avut un program intensiv de hranire a pielii.

am inceput cu o masca de fatza cu avocado si argila care curata in profunzime, dar si hraneste pielea (iarna se usuca f mult pielea pt ca apa din straturile superioare al pielii ingheata, iar eu vin dupa o excursie prin muntii Padurea neagra din Germania:) )

masca se realizeaza din o jumatate de avocado f bine copt, albusul de la un ou si 2 pliculete de argila. se paseaza bine avocado-ul, apoi se amesteca impreuna cu albusul pina se obtine o crema in care se adauga argila. se aplica pe fata si pe git pentru 45 de min.

la sfirsit, se indeparteaza cu apa calda. efectul e de curatare profunda a tenului, fara insa sa-l usuce pentru ca uleiurile din avocado fac minuni si aduc multa luminozitate.

daca nu as fi venit dupa o asa perioada incarcata, as fi incheiat tratamentul aplicind un ulei de struguri pe fata.

cum insa simteam nevoia de mai multa hrana cu forta pentru pielea mea, am preparat si masca cu cacao, cafea si – in loc de lapte – am pus smintina ca sa fie mai multe grasimi. masca pe care am tinut-o 30 de min si pe fatza si pe corp. am mai scris despre aceasta masca aici

la sfirsit am aplicat ulei de cinepa (il folosesc la gatit pentru cantitatea foarte mare de omega 3 si omega 6), iar rezultatul a fost o piele luminoasa, hidratata, curata si… foarte placuta la atingere.

ceea ce va doresc si voua, desigur.

foto cover shutterstock

4080
al_pacino_2014un desert de duminica: Al Pacino intr-un interviu minunat realizat saptamina asta

un desert de duminica: Al Pacino intr-un interviu minunat realizat saptamina asta

dintre multele lucruri frumoase pe care le-am citit saptamina aceasta, iata ceva ce stiu sigur ca o sa va placa

Al Pacino a dat un interviu in Hollywood Reporter – care nu e semnat de jurnalistul pe care-l solicita mereu la interviuri, Lawrence Grobel – in care povesteste cu sinceritate din viata lui, lucru foarte foarte surprinzator pentru el.


despre inceput, saminta sadita in mintea lui ca ar putea fi actor .

“My eighth grade teacher had me read the Bible, read the psalms for assembly… Only I didn’t read them, I read them. And the teacher kinda liked me for some reason — nobody else did, but she liked me — and she went up to the South Bronx, to my tenement on the fifth floor [where I lived] with my grandmother and grandfather and mother… She walked all the way up six flights, went into my apartment, and was having coffee with, of all people, my grandmother, and she was telling her that I should do this with my life. So I think that was a turning point — not for me, but for my grandmother!”

despre cum se descurca gemenii lui de 13 ani cu celebritatea tatalui…
“Sometimes it effects my younger children. They have to learn about it a little bit — you know, you can’t go to places and stuff. But that’s okay, they go off with other people. They’ve learned to adjust. Pretty soon I’m gonna say to them, ‘Darlings, you simply have to adjust.'”

despre cum si-a dat seama ca a devenit celebru
When, right after The Godfather, he first realized he was famous…
“Sometimes I would walk in New York and stand at a curb and if there was an attractive woman, sometimes I might say, ‘Hi.’ I wouldn’t be overbearing or anything, I’d just say, ‘Hi.’ I remember getting on a corner, and I saw this beautiful girl and I looked at her and said, ‘Hi,’ and she looked at me and said, ‘Hi, Michael.’ Well, you could have knocked me over. I thought, ‘Oh, my God, it’s over,’ meaning, ‘I’m not anonymous anymore. There’s no going back.'”

despre Al Pacino de pe ecran si alegerile pe care le-a facut ca profesionist
“When you put Tony Montana with Michael Corleone, they’re two different variations — I mean, they’re both living in that world [of gangsterdom], but they’re different. I mean, Birdman and The Humbling are both about actors, but they’re two different movies, two different worlds. I mean, if someone’s a painter — you’re gonna see a [work by] Jackson Pollock [the painter famous for splattering paint on canvases] and you’re gonna know it’s a Jackson Pollock; there’s a signature there and you’re gonna know it’s a Jackson Pollock.”

aici tot interviul care are aproape o ora

1892
wallace federerpovestea unei capodopere literare: Roger Federer descris de David Foster Wallace

povestea unei capodopere literare: Roger Federer descris de David Foster Wallace

aceasta recomandare nu este doar pentru iubitorii de tenis, ci mai ales pentru jurnalisti, si pentru cei care vor sa scrie.

unul dintre cele mai citite articole ale acestui an (in presa de specialitate, pt jurnalisti) a fost despre felul in care scriitorul american David Foster Wallace obisnuia sa administreze informatiile pe care le afla si cum doar doua dintre textele sale – ambele despre tenis – au respectat regulile jurnalismului; pentru restul imaginindu-si dialoguri in baza faptelor pe care le obtinuse din reporting-ul pe teren.

Wallace  a fost un geniu al generatiei lui ( a murit in 2008), un geniu caruia Jeffrey Eugenides i-a adus un omagiu creind personajul principal din Intriga Matrimoniala cu elemente din personalitatea sa (am scris despre Eugenides de multe ori, dar si despre fragmentul meu fetis din literatura lui), iar Jonathan Franzen – cel mai bine cotat scriitor american al momentului , bun prieten cu Wallace – i-a dedicat in profilul pe care revista TIME i l-a facut in urma cu citiva ani, un capitol special. ( e emotionanta secventa in care povesteste ca, dupa ce Wallace s-a sinucis, Franzen a preluat obiceiul acestuia de a mesteca tutun ca sa pastreze cu el mereu ceva din prietenul lui)

In conditiile acestea Wallace care avea un succes imens la public nu a publicat in NEw York Times nimic altceva jurnalistic, decit textul despre Federer. (NY Times are o divizie importanta pentru verificarea faptelor si stilul de naratiune – imaginativ jurnalistica – a lui Wallace nu se incadra in politica ziarului)

*

iata insa detalii de culise din cel mai celebru profil scris despre Federer vreodata, despre cum intervievatul crede ca jurnalistul e un ciudat si nu intelege nimic din ce i se intimpla, iar rezultatul e cel mai faimos si disputat text jurnalistic din 2006.

Before he sat down with the best tennis player on the planet for a noonday interview in the middle of the 2006 Wimbledon fortnight, David Foster Wallace prepared a script. Atop a notebook page he wrote, “R.Federer Interview Qs.” and below he jotted in very fine print 13 questions. After three innocuous ice breakers, Wallace turned his attention to perhaps the most prominent theme in all his writing: consciousness. Acknowledging the abnormal interview approach, Wallace prefaced these next nine inquires with a printed subhead: “Non-Journalist Questions.” Each interrogation is a paragraph long, filled with digressions, asides, and qualifications; several contain superscripted addendums. In short, they read like they’re written by David Foster Wallace. He asks Roger Federer if he’s aware of his own greatness, aware of the unceasing media microscope he operates under, aware of his uncommon elevation of athletics to the level of aesthetics, aware of how great his great shots really are. Wallace even wrote, “How aware are you of the ballboys?” before crossing the question out.

Wallace choreographed social cues and professional reminders throughout the interview. The end of the Federer conversation comes with the caveat “Qs the Editors want me to ask [w/Apologies].” And a later discussion with Federer’s then-coach Tony Roche begins “Honor to meet you” with a reminder that Roche suffered from chronic tennis elbow and used Yonex rackets. Never comfortable in his role as a reporter, Wallace printed a preface to the Roche questions: “I’m not a journalist—I’m more like a novelist with a tennis background.” Wallace had a history of anti-credentialing himself both in person and in print, and while this reportorial and rhetorical maneuver may have disarmed sources it also created a calculus for Wallace to write under. He saw clear lines between journalists and novelists who write nonfiction, and he wrestled throughout his career with whether a different set of rules applied to the latter category.

Initially, sources reported that Federer was flummoxed by the unconventional encounter, feeling that the “questions were inane, the dude weird, and the whole exercise a complete waste of his time.” But several years later when he was asked about the resultant story–“Roger Federer as Religious Experience,” which ran in PLAY magazine, a short-lived sports supplement to New York Times Magazine–Federer recalled the interaction more fondly, saying, “I had a funny feeling walking out of the interview. I wasn’t sure what was going to come out of it because I didn’t know exactly what direction he was going to go. The piece was obviously fantastic.

Recently during an Ask Me Anything (AMA) session on the social media platform Reddit, he reiterated his admiration for the story: “The thing that struck me is that I only spent 20 min with him in the ATP office at Wimbledon, and he was able to produce such a comprehensive piece.” Federer unknowingly hits on a significant aspect of Wallace’s literary journalism: his ability to imbue a story with larger significance beyond the ostensible subject. Several tangential topics emerge in the PLAY cover story beyond the standard profile of the Swiss phenom. Wallace discourses on the physiology of the human body, the transcendence of athleticism to the sublime, the difference between live spectatorship and televised tennis, the engineering and effectiveness of modern tennis rackets, and the reconciliation of divine grace and mortality. When the story was published on August 20, 2006, “the acclaim that greeted the piece was nearly instantaneous. It was among the most discussed stories of the year in the journalism industry.”

*

si putin despre documentarea pentru acest text

Going through Wallace’s voluminous papers at the Harry Ransom Center at the University of Texas, it is unmistakable that he was meticulous to the point of compulsive about every aspect of this story, from pre-interview preparations to final layout. His research comprised printouts, including eBay listings, on the particulars of Ivan Lendl’s 1980s-era GTX Pro-T racket, including its dimensions, strung weight, balance, swingweight, and stiffness.[v] Wallace also collected several Federer features from publications across the globe, including “Spin Doctors” by Tom Perotta, an account of how modern rackets have changed the game of tennis, which ran in the July/August 2006 issue of The Atlantic Monthly.

Wallace underlined and annotated much of Perotta’s piece, and used information from the article to augment his own aside on how the true revolution in racket engineering was not merely increased pace on the ball, but rather the degree and depth of topspin it engendered, especially during the service return. Other bits of research included a print-out of the Wikipedia entry for proprioception which he used for a riff on an athlete’s “kinesthetic sense,” and a Q&A transcript between Federer and a Wimbledon moderator after Federer’s straight set victory over Mario Ancic in the quarterfinals (the day before Wallace conducted his rare mid-tournament one-on-one with Federer).[vi]

Wallace begins the story with a brief anecdote about experiencing “Federer Moments” before reversing course and proclaiming there’s nothing newsworthy about his subject: “Journalistically speaking, there is no hot news to offer you about Roger Federer.”[vii] Wallace proves this point by listing the blandest of biographical details—age, family, personality, achievements; the bedrock of every banal sports feature—and concluding the paragraph dismissively: “it’s all just a Google search away. Knock yourself out.” Similar to his anti-credentialing, Wallace often approximated this type of journalistic indifference, and this particular example echoes a line from his story “Consider the Lobster” (Gourmet 2004).

Early in that piece Wallace acknowledges, “For practical purposes, everyone knows what a lobster is. As usual, though, there’s much more to know than most of us care about—it’s all a matter of what your interests are.” Wallace used that story, set amidst the 2004 Maine Lobster Festival, to explore the murky relationship between consciousness and what it means to be a gourmet. Similarly, he uses the Federer piece, with Wimbledon as his backdrop, as a vehicle to raise questions about grace and the grotesque, and the reconciliation of the two in both mind and body.

*

aici puteti citi textul despre Federrer care e absolut genial si care-l arata desigur pe Wallace un foarte bun cunoscator al tenisului, nu doar un pasionat (aproape fanatic).
profilul e atit de bine realizat, din asocieri, din cautarea de a intelege personalitatea lui Federrer (dincolo de tehnica de scris), incit si astazi este perfect valabil. si e o capodopera.

2332

De ce de astazi sunt fan Smiley

Daca m-ai fi intrebat in urma cu o zi ce cred despre Smiley as fi spus ca e un om foarte muncitor, ca e foarte bun profesionist (am facut cu el coperte la Tabu si a fost impecabil pe toata durata sedintelor foto), ca stiu ca lupta sa-si depaseasca limitele (ia lectii de actorie, de canto etc), dar nu as fi spus nicidecum ca sunt fanul lui.

Dar din aceasta dimineata sunt mare fan Smiley – mai exact, mare fan Andrei Maria, adica omul din spatele brandului Smiley.

povestea e asa:

mai devreme citeam scrisori catre Mos Craciun ale copiilor asociatiilor aflate in grija Fundatiei Vodafone, scrisori care au ajuns la angajatii Vodafone care au fost spiridusi ai Mosului si le-au indeplinit dorintele. Printre ele, o scrisoare a lui Alexandru care are 7 ani si isi dorea un ghiozdan cu Smiley si un trening cu Smiley, pe linga masinute bomboane si alte lucruri. Spiridusii n-au gasit partea aceasta din dar, asa ca am postat pe facebook in timp ce citeam fragmentul din scrisoarea baiatului, cu tag la Smiley si la Alexandru Macavei (fost coleg al meu, acum coleg cu Smiley).

In mai putin de 15 min si Alex si Smiley au raspuns ca facem surpriza copilului.

Recunosc ca l-am tag-uit si pe Alex bazindu-ma pe faptul ca ma stie si ca ma va ajuta, dar promptitudinea lui Smiley m-a impresionat teribil. Acum copilul va primi tricou cu chipul lui Smiley, cu autograf personalizat desigur.

Iar eu, pentru promptitudinea lui si pentru deschiderea de a face fapta buna rapid, fara prea multe dezbateri si explicatii, am devenit fan Andrei Maria.

Multumesc si aici inca o data Alexandru si Andrei pentru bucuria pe care o vom face copilului, dar si pentru bucuria mea ca am facut atit de repede – ca o magie – o fapta buna. Si ramin datoare, oricind va fi cazul, intorc din inima favoarea. Sper doar sa poata sa aiba acelasi efect magic.

1982

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!