mos craciun si gabimos craciun si gabi

Scrisoare pentru un spiridus al lui Mos Craciun

Draga spridusa a lui Mos Craciun pe nume Roxana,

Stiu despre tine ca lucrezi la Vodafone, habar n-am daca esti din Bucuresti sau de undeva din tara. Nici nu conteaza asta.
Mai stiu ca ai citit dintre scrisorile catre Mos Craciun trimise de copiii care se afla in grija unor asociatii patronate de Fundatia Vodafone. Erau peste 300 de scrisori acolo la voi in sistem. Colegii tai si-au ales fiecare un copil caruia sa-i mijloceasca drumul pina la Mos Craciun. Tu l-ai ales pe Gabi. Habar n-am de ce te-ai oprit la el.

Gabi are 8 ani, locuieste in Costesti si, ce nu cred ca stii, mai are o sora mai mare care are 20 de ani. A intrat anul acesta in programul asociatiei Hercules din Costesti si-a fost prima data cind i-a scris lui Mos Craciun.

S-a intimplat sa fiu simbata cind Gabi s-a intilnit cu Mos Craciun si sa fiu eu norocoasa care-l ajuta sa-si desfaca darurile.

Era atit de uimit ca nu stia ce sa zica. A scos dar cu dar din cutie, le-a pus linga el si s-a uitat la fiecare in maxima tacere. Doar ochii albastri ii rideau. Era acolo cu mult mai mult decit ii scrisese el lui Mosu’.

Mingea cu Italia i-a placut cel mai mult, desi cred ca si pantofii sport cu insemnele lui Spiderman asortate cu treningul cu aceleasi insemne au fost pe placul lui. Si-a pus caciula – masca a lui Spiderman – pe cap si s-a amuzat foarte tare. Am fotografii pe care ti le trimit, daca vrei.

I-a placut mult si sticla de sampanie in care erau muuulte bomboane, i-a aratat-o mindru prietenului lui care primise si el o minge dupa cum ii scrisese Mosului. Cutia cu Lego a tinut-o mult timp in mina si m-am gindit ca isi dorea foarte tare sa o deschida, dar ca stia ca nu se cade ca – acolo unde sunt zeci de copii – sa imprastie jucarii in jur. Asa ca a imbratisat-o strins.

Cum ziceam, draga spiridusa Roxana nu stiu de ce l-ai ales pe Gabi, dar generozitatea ta (bogatia darului care depasea cu mult cererea copilului) a fost rasplatita pe deplin. Gabi e un copil cu mult bun simt si foarte darnic.

Stii ca i-ai pus un Panettone in daruri. Ei bine, el a vrut sa-l daruiasca doamnei educatoare pentru ca avea multe dulciuri. Doamna i-a promis ca trece pe la el de Craciun sa-l auda cum colinda si l-a rugat sa-si tina toate darurile pentru acasa.

Iar cind a venit Mos Craciun s-a dus la el, l-a prins de bratul sting, l-a imbratisat cit a putut de tare si i-a spus cel mai cald si mai din suflet “multumesc” pe care ti-l imaginezi.

Asa ca, draga spiridusa Roxana, ti-ai facut foarte foarte bine datoria de ajutor al lui Mos Craciun. Si sper din tot sufletul ca de Sarbatorile astea sa ai parte de aceeasi bucurie pe care i-ai facut-o tu lui Gabi, sa ti se intimple ceva frumos, bun si magic.

Pentru bucuria la care am fost martora, eu iti multumesc frumos.
*


Din 2005 citeva sute de copii din familii sarace aflati in grija unor asociatii patronate de Fundatia Vodafone beneficiaza cu ajutorul angajatilor Vodafone de indeplinirea dorintelor de Craciun. Toate scrisorile copiiilor sunt urcate in reteaua interna a Vodafone, iar angajatii aleg pentru cine sa devina spiridusul lui Mos Craciun (uneori mai multi angajati comploteaza pt un copil, in functie de cererile lui). Copiii sunt cu foarte mult bun simt si nu cer lucruri scumpe, iar uneori spun ca e ok daca-i aduce mai putine dulciuri, doar sa-i aduca si fratelui, surorii un fular sau o jucarie. Ei nu se intilnesc cu spridusii. (Mi-am folosit magia ca sa aflu numele mic al spiridusei:) )

Anul acesta 273 de copii au beneficiat de acest program. Un program absolut minunat, bazat pe voluntariat (Fundatia Vodafone are doar 4 angajati, iar la intilnirea copiilor cu Mosu’ – care a fost precedata de un spectacol muzical – zeci de angajati Vodafone au dat o mina de ajutor).

Un program care arata ca magia exista cind e si atentie pentru ceilalti, si generozitate.

Asociatia Hercules din Costesti, unde se afla in grija si Gabi, are in programele sale peste 200 de copii si aproape 50 de batrini. Programele sunt gindite pentru a elimina abandonul scolar (merg la after school si beneficiaza de masa calda sustinuta de Asociatie), au programe speciale de educatie. Anul acesta copiii de la Hercules au fost apreciati pentru munca lor si au avut contracte pentru felicitari de la multe companii. Cu doar o zi inainte de intilnirea cu Mos Craciun terminasera de livrat 400 de felicitari cu origami produse de ei;cu banii obtinuti asociatia le va asigura in continuare programele speciale.

Ii puteti gasi aici

Fotografii Edi Enache

Leave a Comment


eight + = 9


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!