Monthly Archives : January 2015

cover akram khanIn 2015 Akram Khan Company vine in Bucuresti

In 2015 Akram Khan Company vine in Bucuresti

E putin spus ca sunt bucuroasa sa va anunt ca una dintre cele mai creative si inovatoare companii de dans din lume vine in sfirsit si la Bucuresti.

Akram Khan Company ajunge in aceasta primavara la Bucuresti.

Pregatiti-va de un show magic, pregatiti-va sa vedeti niste dansatori incredibili, pregatiti-va sa va emotionati si sa fiti uimiti ca prin dans se pot spune povesti atit de detaliate.

*

Dupa cum stiti eu sunt un foarte foarte mare fan Akram Khan. L-am vazut la Roma cu Desh (o poveste pe care a spus-o atunci, si pe care eu am numit-o Ingerii lui Akram Khan, o gasiti aici), la Atena (intr-un minunat spectacol cu Sylvie Guillem, Sacred Monsters), la Bruges cu Torobaka si tocmai pentru ca stiu care este efectul show-urilor companiei Akram Khan asupra spectatorilor, mi-am dorit foarte foarte tare ca si romanii sa poata vedea macar unul dintre spectacole.

Am scris chiar, in 2011, ca voi munci gratis un an de zile pentru cei care vor plati sa-l aduca pe Akram Khan in Bucuresti (am sunat deja, mi-am prezentat serviciile, o sa muncesc constiincioasa, chiar daca am un program draconic anul acesta. ca sa citez distinsul domn responsabil “sufleca-ti minecile, o sa ai de treaba!”:) ).

*

Partea frumoasa pentru mine este ca vine cu un show pe care eu nu l-am vazut inca, dar n-as fi avut nicio problema sa revad oricare dintre show-urile pe care le-am vazut deja.

Pregatiti-va sa fiti asaltati, aici pe blog, de informatii despre Akram Khan Company pentru ca imi doresc foarte mult sa experimentati fiecare dintre voi bucuria unui asemenea spectacol.

Iar prietenii mei stiu , saracii, ca nu vor scpa pina nu isi vor cumpara bilete. detalii in curind.

Imi doresc de mai bine de 5 ani ca Akram Khan Company sa ajunga la Bucuresti si, iata, s-au aliniat planetele si mi se implineste dorinta.

*
am ales pentru ilustrare un fragment din coregrafia pe care Akram Khan a facut-o pentru ceremonia Jocurilor Olimpice de la Londra in 2012.

foto de la cover reprezinta un colaj din mai multe show-uri ale Akram Khan Company. am cerut acordul organizatorului roman sa dau aceasta veste acum, dar mi se pare fair sa nu intervin in strategia de promovare si va mai trebui sa asteptati putin pentru datele de spectacol si pentru numele show-ului cu care AKC vine la Bucuresti

3238

Trend: insertii grafice peste imagini

ma aflu in faza de documentare pentru un proiect nou care se adreseaza unui public foarte tinar – 25 ani si incerc sa urmaresc trenduri in comunicarea acestui grup de virsta. vizuala, verbala sau in scris.

cred ca tinarul de 18 ani e un alien, nu are nicio legatura cu comportamentul meu social la aceeasi virsta.

una dintre tendintele despre care vorbeam ieri cu un prieten specialist in comportamentul utilizatorilor de aplicatii este: insertii grafice peste imagini, cut-uri foarte scurte, incalcarea regulilor grafice (multe fonturi, pina la limita kitsch-ului).

astazi am ajuns la noul clip al lui David Guetta care livreaza aceste lucruri perfect si care are 3 milioane jumatate de vizualizari in 2 saptamini.

*

in Romania, Doza de Has face asta foarte foarte bine.

si Has sta bine la trafic, aproape 250.000 de vizualizari in 6 zile.

1987
wolford 2015MODA: putin sexiness – 8 piese cheie din noua colectie Wolford

MODA: putin sexiness – 8 piese cheie din noua colectie Wolford

sunt o mare consumatoare a produselor Wolford pentru ca mi se pare ca ofera calitatea maxima pentru pretul (nu mic) pe care-l au produsele lor.

am body-uri din colectii de mai bine de 5, ba chiar 8, ani care arata impecabil si care sunt in continuare “in trend”.

iata 8 piese cheie din noua colectie Wolford 2015, poate va inspira

 

 

 

1972
anamaria marinca cover interviuInterviu:  Anamaria Marinca – “Totul e posibil”

Interviu: Anamaria Marinca – “Totul e posibil”

Anamaria Marinca e in categoria actorilor romani cu o cariera internationala solida care creste de la an la an. Noi, ca spectatori, ne bucuram de succesele lor cu un fel de patriotism pe care ni-l revendicam si la victoriile sportivilor, dar stim putin, foarte putin despre eforturile si sacrificiile pe care acesti oameni speciali le fac ca sa-si urmeze visurile.

Anamaria Marinca e din categoria oamenilor care fac totul cu multa discretie si modestie. Sau, mai degraba, cu respect si smerenie, pentru ca Anamaria isi cunoaste valoarea, are incredere in fortele ei, dar nu face “parada” de asta.

De la premiul la Cannes pentru 4 luni, 3 saptamini si 2 zile (filmul regizat si scris de Cristian Mungiu), Anamaria Marinca a jucat in Five Minutes of Heaven (2009) unde l-a avut partener pe Liam Neeson, in Storm (unde i-a fost colega Kerry Fox), in serii britanice de televiziune ( Wallander – cu Kenneth Branagh protagonist, Holby City, Silent Witness sau The Missing, nominalizat la Globurile de Aur 2015 ), sau in  Europa Report si Fury (unde il are partener pe Brad Pitt).

In interviul de mai jos, Anamaria Marinca anunta doua noi proiecte, dar ne da si o veste buna pentru orgoliul si patriotismul nostru subiectiv: in toamna va lucra si la un film romanesc.

Cititi-o printre rindurile raspunsurilor sale, va rog. In spatiile dintre cuvinte e o femeie cu un caracter foarte frumos, cu o educatie solida si cu o rigoare a meseriei de la care toti avem de invatat.

*

In urma cu citiva ani, cind am publicat in Tabu – revista pe care o manageruiam atunci – un interviu realizat de Ana Maria Onisei cu tine protagonista, vorbeai despre faptul ca nu ai simtit dificultati de adaptare in Anglia. Acum privind parcursul tau, mi se pare ca ai construit incet , sigur, in pasi mici dar frumosi, pina ai ajuns la productii nominalizate la Globurile de aur si, sper, Oscar cu Fury. Ai avut un ”plan de bataie”, o strategie?

O, da. Nu stiu, insa, cum se face ca lucrurile nu se intampla chiar cum vreau eu. Asa ca relatia mea cu destinul propriu ramane … palpitanta.

Imi imaginez ca au fost si momente grele pentru ca ai o meserie in care o iei cu fiecare nou job/ rol de la zero, cu ce te motivezi si te incarci in momentele dintre proiecte?

Petrec cat pot de mult timp cu familia. Mai ales cu cei mici. Imi place si cand sunt singura.Si nu vorbesc. Cant, in schimb, la pian, la vioara – mi-am luat si o chitara recent – fac sport, gatesc, mesteresc prin casa si gradina. Ies cu masina, imi place grozav sa conduc. Privesc in jur, imi limpezesc gandurile. Vad ce fac si altii – ma duc des la spectacole si la film. Sunt tacuta mai ales cand ma pregatesc de filmari (sau, mai rar, pentru a urca pe scena de teatru). Cand simt nevoia unui sfat sau a une pareri diferite, vorbesc cu tata si cu Cristian. Mungiu.

Iti mai amintesti care a fost reactia ta cind ti s-a propus sa joci in Europa Report? Personal mi se pare foarte greu roul tau din acest film si sunt curioasa care a fost reactia ta cind ai citit scenariul si ai inteles cam pe unde trebuie sa duci personajul.

Zambesc. Ce bine ar fi fost sa fi stiut incotro s-o pornesc… De fiecare data dupa ce accept un rol, exista un moment precis si imediat in care imi doresc sincer s-o iau la fuga. E minunat sa ai capacitatea de crede ca in cateva saptamani poti fi/deveni/interpreta un astronaut. Mentionez insa ca aceste clipe de seninatate si candoare alterneaza cu un sentiment vecin cu exasperarea…Am vazut acum cateva zile Birdman si mi-a atras atentia subtitlul filmului.The Unexpected Virtue of Ignorance.

Care sunt criteriile dupa care iti alegi rolurile? Pentru ca e evident ca esti foarte selectiva 🙂 si nu iti doresti sa joci in ”tot ce vine”.

Spun ‘nu’ de multe ori. E un cuvant puternic. Spun ‘da’ persoanelor si proiectelor care merita. Care ma emotioneaza. Aleg povestea, si nu rolul. Sunt atenta la structura si la tot ce ramane nespus intre personaje.

Vei fi pentru al doilea sezon in serialul The Missing unde joci o tinara care colaboreaza cu politia – impotriva vointei ei – ca sa ajute la recuperarea unui copil disparut. Din pacate n-am putut vedea nicaieri serialul, asa ca mi-ar placea sa ne spui mai multe despre ce rol ai, despre vestea ca vei juca si in sezonul 2, despre cum a fost la castigul pentru acest serial.

A fost o neintelegere, s-a anuntat o noua serie, intr-adevar, insa povestea se va referi la alt caz. Niciunul dintre actorii primei serii nu va reveni in distributia noii serii. The Missing a fost scris de Jack si Harry Williams pentru BBC One si regizat de Tom Shankland. Partenerii mei in majoritatea scenelor sunt Tcheky Karyo, James Nesbitt (cu care am mai jucat in Five Minutes of Heaven) si Dragos Bucur, in rol de frate. Rini e un personaj imprevizibil, ofertant, cu un parcurs spectaculos – dependenta de droguri cu opt ani in urma, o regasim in prezent schimbata – independenta si capabila sa-i inteleaga si sa-i ajute pe cei din jurul sau.

Filmam pentru Fury cand am primit scenariul. Si eu si Alicia (von Rittberg) aveam probe de dat, asa ca ne-am inregistrat una pe alta, la hotel. Drept urmare, eu am jucat in The Missing, iar ea in Our Kind of Traitor 

Il ai coleg in film si pe Dragos Bucur care e fratele tau si, am inteles, vorbiti romaneste. E confortabil sa ai si colegi din tara natala? Cum ati ajuns impreuna in acest film?

Filmez a treia oara cu Dragos, dupa Boogie si Wallander. E unul actorii mei preferati, si suntem reprezentati de aceeasi agentie la Londra.

Cum ai aflat ca serialul e nominalizat la Globurile de aur? Ai celebrat? Pentru tine, in industrie, asta inseamna foarte mult.

Cred ca prin SMS, de la Tom Shankland, care imi e si bun prieten. Am fost cu totii bucurosi si impresionati de ecoul pe care serialul l-a avut aici si in America. Cand s-a transmis ultimul episod la BBC, producatorul Chris Clough a lansat o invitatie intregii echipe – prilej de sarbatoare si de frumoasa incununare a timpului petrecut – cu folos – impreuna.

Care e amintirea cea mai puternica de la Fury?

Ziua a sasea. Cu tot ce s-a intamplat intre noi. Scena de la masa.

Spuneai intr-un interviu ca fiecare dintre roluri aduce ceva in tine pe care-l porti catre alte roluri. Care sunt ”lectiile” pe care le porti cu tine dupa rolurile din ultimii trei ani?

Am spus’nu’.

Am asteptat.

Mi-am declarat iubirea din copilarie in scris.

Am constatat ca tot ce e pe bani este ieftin.

Si ca in frig si noroi se pot face si lucruri formidabile.

Sigur ca tot ce e acum e rezultatul unei munci sustinute, construite – cum ziceam – in pasi mici pentru ca au mai fost seriale in care ai jucat in UK, au mai fost filme mari. Cind te uiti inapoi esti multumita? Ai lua-o de la capat tot pe drumul asta?

Nu am regrete. Ma intrebi daca as alege actoria? Da. Daca m-au costat alegerile facute? Da.

Stiu (tot dintr-un interviu) ca tatal tau e un reper important pentru tine. Ce spune dinsul de parcursul tau?A venit la premierele filmelor?

Ar trebui sa il intrebi pe el. Parintii mei au calatorit de multe ori cu mine, m-au vazut la cinema si pe scena. Cred ca sunt multumiti ca fac ce-mi place.

Mai ai timp de teatru? Stiu ca in primii ani la Londra jucai in piese de teatru in mod constant, dar in acelasi timp te implicai in proiecte sociale. Mai ai timp pentru asa ceva?

Am jucat mult in Romania, la Piatra Neamt si la Bucuresti, la Bulandra. La Londra am avut cateva spectacole – Measure for Measure la National Theatre in 2005-2006, 4.48 Psychosis la Young Vic in 2009 si Routes la Royal Court in 2013. Deasemenea, am mai jucat in Pescarusul, la Paris in 2011. In 2004-2005, in Romania, am luat parte la un proiect de teatru in inchisori pentru minori, cu piesa ‘Children’ de Edward Bond, proiect patronat de UNICEF. Voi reveni pe scena de cate ori voi simti ca e momentul si rolul potrivit.

Stiu ca urmeaza proiecte foarte mari pentru tine, daca ai voie sa ne dai citeva indicii… 🙂

De curand am filmat cu Jean Rochefort si Sandrine Kiberlain in filmul ‘Floride’, de Philippe Le Guay, si cu Stellan Skarsgard in serialul ‘River’.

Nu ti-e dor sa mai joci si in romaneste, la regizori romani? Mai primesti propuneri de la ei?Ai mai vazut dintre filmele romanesti?

Urmaresc cu atentie si drag filmele romanesti. Primesc propuneri, de curand am si acceptat una. Sper ca se va concretiza in octombrie.

Esti unul dintre cei mai discreti actori romani cu succes peste hotare (Vlad Ivanov e din aceeasi categorie cu tine la discretie si modestie:) ). De obicei actorii au nevoie de aprecierea care vine odata cu expunerea detaliilor din proiecte. Care e validarea care te bucura pe tine?

Nu sunt sigura ca am inteles partea cu ‘expunerea detaliilor’. M-am bucurat de gesturi discrete si pretioase pentru mine din partea profesorilor mei, a lui Corneliu Dan Borcia, Ducu Darie, Simon McBurney, Cristian Mungiu, Vlad Ivanov, Angelina Jolie, David Ayer, Brad Pitt, Jon Bernthal, Stellan Skarsgard. In ordinea in care i-am cunoscut.

Daca ar trebui sa mergi astazi la cursurile studentilor la actorie din ultimul an de la Bucuresti ca sa le faci o recomandare pentru cariera lor viitoare, ce le-ai spune?

Totul e posibil.

3905
fantoma de la  operaCe e bine si ce e mai putin bine in Fantoma de la Opereta autohtona

Ce e bine si ce e mai putin bine in Fantoma de la Opereta autohtona

Text de Sorana Savu

Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am dorit prima oara bilete la premiera Operetei cu “Fantoma de la Opera” dupa ce am ascultat duetul Irina Baiant/Tiberiu Albu de la “Vocea Romaniei”. Pana atunci, marturisesc, atractia mea pentru musical-uri era minima. Teatru, da, opera, da, ceva la mijloc… nu, multumesc. Tineti cont de asta, ca si de faptul ca, in concluzie, va invit pe toti sa traiti experienta de la Opereta cu ochii si urechile voastre si apoi, daca aveti chef si timp, cititi si cele de mai jos.

Am pornit de la premisa, care s-a dovedit corecta, ca musicalul iti permite, totusi, sa faci descoperiri – actori care pot sa cante, cantareti care ar putea sa si joace. Voci cu personalitate, intr-un context considerabil mai elaborat decat cel al unui simplu concert. Dar voci mult mai putin omogene si mult mai putin formate sa creeze armonii sonore cum se intampla la opera. Deci nu, nu mi-au dat lacrimile de emotie in timpul vreunui duet sau vreunei arii, dar de cate ori aveam ceva de comentat, ma gandeam ca ca Gerrard Butler a fost ales sa joace (si a avut succes in) rolul Fantomei, in ecranizarea lui Joel Schumacher. Prin comparatie, Adrian Nour… Nu, de fapt, nu e nici o comparatie, Nour e foarte bun, Butler iti arata doar cat de mult poti intinde coarda cu castingul in musical. Pana aproape de punctul de rupere. Singurul lucru pe care i-l cerea lui Adrian un coleg “de banca” si de blogosfera langa care am stat – si care fusese si la premiera – era mai multa incredere in propriile forte vocale si mai multa incredere in puterea personajului pe care il reprezinta. Ceea ce, inteleg ca, de la reprezentatie la reprezentatie, se si intampla.

Irina Baiant arata si se poarta ca un personaj Disney, doar vocea ii e un pic mai aspra si mai nazala decat cea a printeselor animate de pe vremea cand Walt Disney insusi colecta statuete peste statuete la Oscar. Si aici, daca o avem ca punct de reper pe Sarah Brightman, care a creat rolul, incepem brusc sa devenim mai toleranti. Sarah are un timbru recognoscibil si cu un farmec aparte, dar premiera in West End s-a intamplat acum 30 de ani, cand ea suna asa. Deci, si aici, exista potential si Irina si-a meritat aplauzele de la final.

Cum ziceam, “Fantoma de la Opera” a implinit 30 de ani si peste 10,000 de reprezentatii numai pe Broadway. Are, evident, teatrul sau la Londra. Si nu e de mirare, pentru ca, la doua zile dupa spectacol, cele patru teme muzicale imi tot suna in urechi. Are ceva de-a face si cu faptul ca sunt repetate in fel si chip pe parcurs, dupa cum vrea partitura, ca sa aveti cu ce pleca acasa si ce povesti/fredona la altii.

Scenografia e spectaculoasa, productia a costat mult pentru nivelul oricarui teatru din Bucuresti si se vede. Macar si pentru asta, si experienta “Fantomei” de la Opereta merita traita. In plus, ca si muzica scrisa intentionat sa devina slager, si decorurile somptuoase, mobile, sunt create in asa fel incat sa acomodeze si sa mascheze orice fel de mici deficiente ale distributiei. Aici vezi putin marcile francizei, menite sa functioneze in orice-mprejurare, la munte sau la mare, cu orice public in sala.

Ce-a fost rau si ce-a fost bine in noua productie de la Opereta, Fantoma de la Opera, aflati aici, pe blogul Soranei.

Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication. O puteti citi si pe blogul ei, soranasavu.com .

2333
cover viitor beautyBeauty: 4 lucruri uluitoare din viitor

Beauty: 4 lucruri uluitoare din viitor

In citiva ani lumea nu va mai fi deloc asa cum o stim; nu stiu daca e de bine sau de rau, dar exista tehnologii aflate in testare care o sa va puna mult pe ginduri. Si vorbesc aici doar de tehnologii care au in grija “frivolitati” feminine, industria de beauty, altfel una dintre cele mai “bogate” – cu multi consumatori si produse.

Iata 4 tehnologii aflate in testare prezentate la tirgurile de Beauty internationale; e doar o chestiune de timp pina cind vor ajunge pe piata.

Viitorul rasfatului in cada

Pina la urma ajungem sa nu mai folosim apa. E bizar dar acolo mergem, oricum o sa fie probleme cu resursele de apa, dar de neajuta si tehnologia. Un fel de aspiratoare cu filtre din fibra de carbon, anti statice – care au inceput sa fie folosite pentru curatarea “uscata” a animalelor – vor incepe sa fie folosite si pentru oameni. probabil ca baia cu uleiuri aromate si saruri nu va disparea, dar va avea functie de relaxare nicidecum de curatare. iar directia e data de un spa care se numeste Float Spa unde se foloseste doar apa sarata din Marea Moarta care face corpul sa pluteasca, fara niciun efort.

Viitorul ridurilor

In citiva ani, veste buna, o sa putem sa stergem ridurile cu servetele demachiante ca si cum ar fi un tool in Photoshop. Exista deja aceste servetele demachiante doar ca nu sunt folosite la scara larga; se numeste Revance, contin botox si e o chestiune de luni pina ajung pe piata. Iar efectul mass market va fi darimator, pentru ca va fi atit de accesibil pentru orice femeie incit nu le veti mai stii virsta; ca-n povestile cu tinerete fara batrinete…

Viitorul in ingrijirea parului

Nimeni nu-si mai consuma timpul sa mearga la coafor pentru a face sa dispara firele albe, pentru ca acesta nu vor mai aparea…

Si Ana Aslan a creat un tratament care readuce culoarea parului in firele albe (habar nu am de ce nu a fost patentat international), dar acum sunt cercetatori care au omologat o pastila care – cit de ciudat, are la baza un medicament folosit in tratarea leucemiei – si care face ca parul sa nu mai albeasca. Si e foarte probabil ca modul in care femeile isi vor schimba culoarea parului sa nu mai necesite deloc coafor, ci doar un uscator de par cu senzori care sa activeze o solutie care se va aplica pe par.

Viitorul in ingrijirea pielii

Oglinda nu va mai fi doar sursa validarii noastre zilnice, ci si un medic al pielii noastre. Un senzor va cerceta pielea in timp ce ne machiem si va afisa pe un ecran o multime de detalii despre starea ei, impreuna cu recomandarile alimentare sau medicale necesare.

(Am mai scris despre asta: in Romania, la Siemens in Brasov sunt niste domni foarte inteligenti care lucreaza la ceva similar, monitorizarea zilnica a sanatatii printr-un chip instalat in vasul de toaleta, chip conectat la oglinda pentru a afisa rezultatele dar si recomandarile medicilor)

*

par departe de noi aceste lucruri, dar… zilele viitoare va arat citeva inovatii din beauty care au ajuns in 2014 in rafturile magazinelor de la noi

 

2387
intelepciunea-nesigurantei-alan-watts-9349-herald-580x780Alan Watts despre liniste, muzica si lumina

Alan Watts despre liniste, muzica si lumina

Exista o poveste chinezeasca despre un om care a mers la un mare invatat si i-a spus: Nu am niciun pic de liniste. Ajuta-ma sa-mi calmez mintea.
Inteleptul a raspuns: Adu-ti mintea (propriul “eu”) inaintea mea si o voi linisti”

In toti acesti ani, spuse omul, mi-am tot cautat mintea dar nu am gasit-o.
Iata, concluziona inteleptul, acum mintea ti-e linistita”
*

Pentru a intelege muzica trebuie sa o asculti. Dar atita vreme cit te gindesti “eu ascult aceasta muzica” de fapt tu nu o asculti. Pentru a inteleg bucuria sau frica trebuie sa fii cu totul si in mod nedivizat constient de ele. Atit timp cit etichetezi si spun ” eu sunt fericit” sau “mie mi-e frica”, nu esti constient de emotii. Frica, durerea, tristetea si plictiseala ramin probleme cita vreme nu le intelegem, dar intelegerea necesita o minte unitara si nedivizata. Acesta este, cu singuranta, sensul expresiei ciudate: ” daca ochiul tau este sanatos, tot trupul va fi plin de lumina”.

*

(…) nu toti trebuie sa debordam de inventii si descoperiri revolutionare. Aceasta capacitate – foarte rara – apartine celor care pot sa vada si sa interpreteze necunoscutul simultan. Pentru majoritatea dintre noi, celalalta jumatate a sanatatii mintale consta pur sisimplu in a vedea si a ne bucura de necunoscut in acelasi fel in care ne bucuram de muzica fara a sti cum este ea compusa si nici modul in care corpul o percepe.

Este evident ca ginditorul revolutionar trebuie sa treaca dincolo de gind. El stie ca aproape toate ideile lui stralucite vin catre el atunci cind s-a oprit din gindit. Probabil ca s-a tot luptat si s-a straduit sa inteleaga o problema prin prisma modurilor vechi de gindire, pentru a ajunge sa-si dea seama ca e imposibil. Dar atunci cind ginditul inceteaza datorita oboselii, mintea devine capabila sa vada problema asa cum este ea – nu asa cum era verbalizata – si astfel e inteleasa pe loc.

***

Fragmente din cartea lui Alan Watts,  Intelepciunea nesigurantei, aparuta la editura Herald si tradusa in romaneste de Mihai Popa Radu.

Cu Mihai Popa Radu – managing partner Seeds of Success Romania, una dintre cele mai reputate firme in zona de Excutive Coaching si facilitarea schimbarii de la noi – va veti intilni in curind pe blog cu o serie de discutii despre Mindfulness si despre beneficiile meditatiei mindfulness.

 

 

2385
shutterstock_iubire 1Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?

Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?

text de Cristina Popa

Prima mea iubire.

Eu aveam 16, el 18. El minte brilianta, suflet sensibil, dar de un egoism feroce. Mă fascina creierul lui de geniu dar cumva îmi dădeam seama chiar dacă eram o copila ca nu o sa fac treaba cu el. Pentru ca era în lumea lui. Mă iubea. Atat cât pot băieții sa iubească la vârsta aia.

La un moment dat, era prin anul 2 de facultate cred, m-a anunțat ca pleacă cu 2 prieteni buni băieți în Africa. M-a informat de expediția feciorilor cu zâmbetul pana la urechi. Fata lui plina de fericire cind mi-a zis: o luna, îți dai seama? O aventura de o luna!!! Da, mi-am dat seama imediat ca o sa mor instant de dor. Si-a plecat. M-am perpelit 30 de zile, mi-am făcut griji și l-am așteptat cu febra nevestelor cărora le-au plecat barbatii la război. Mi-am făcut planuri și vise cu el. 

Rasturnam lumea la întoarcere. Dar, cind l-am revăzut fericit, bronzat și marcat de experienta trăită ceva parca m-a trezit la realitate.

Mi-am dat seama ca nu pot sta lângă un om care-si vede de visele lui independent de mine. Si am mers mai departe. Boala dragostei trecuse brusc fără prea mari tratamente. Ceva dureri de cap au ramas, dar le tratam cu nebagare de seama.

Amorul poate fi comparat cu o boala. Care nu trece cu medicamente.  Daca-i dureroasa o pansează doar timpul sau tratamentele alternative, de cele mai multe ori o dragoste nou nouta. Asta daca mai ai nervi de incercari, după ce ieși în sânge din maladia precendentă. 

Mi-am intrebat prietenii daca dragostea este o boala si daca da, cu ce se vindeca? Iata cum vad ei lucrurile:

Nu, cu siguranta nu e o boala. Cred ca e unul dintre simturile fara de care nu am putea trai. Lumea zice ca avem 5 simturi si un al salea spiritual. As pune si dragostea pe lista simturilor vitale. Asa simt eu!Dragostea e ca un venin. odata intrat in inima, nu exista antidot decat… alt venin, din alt acE boala grea, cu ameteli, fierbinteli, aiureli… dar e si frumoasa, si nu cred ca vrea cineva sa scape de ea, ever!

In cazul meu…da. E o boala de nervi. Nu stiu sa iubesc frumos. Stiu sa iubesc

spectaculos. Eu sunt fata care sparge pahare de zid si apoi plange dupa ele. De mila lor. Ca s-au spart. Asa e si cu dragostea. Iti intra cate o aschie in talpi iar atunci cand iti ajunge in creier dai rateuri. Nu are vindecare. Ea, boala. Ah nu, nu e o boala. E o bucurie. Nu m-as trata de asta. 🙂

Dragostea nu este o boala, dragostea te face sa te simti mai sănătos decat esti uneori. Dragostea celor din jurul tau te împinge sa lupți, sa speri. Iti da aripi sa creezi, sa inovezi. Iti da curaj sa încerci lucruri de care te temi si iti aduce bucuria de a împărtășii cu ceilalți fericirea ta. Uneori dragostea nu e asa, te certi cu cei din familie, omul ales si iubit iti taie aripile, te paralizează in gândire si in simțire. Eu despre asta zic ca nu e dragoste, dar cu siguranța e ceva care se vindeca.

Da, boala cronica! te vindeci cu si mai multa dragoste…  Pai… exista psihologi care spun ca simptomele “indragostelii” seamana cu cele ale unei boli psihice in faza maniacala Partea frumoasa e ca daca e o boala, e una de care nu vrei sa te vindeci. De fapt, nici nu poti. Eu am incercat. Din fericire, a recidivat :)))

cititi mai multe dintre parerile prietenelor lui Fifi , aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1647
sandra pralong(INTERVIU) Sandra Pralong – Despre România, cu entuziasm

(INTERVIU) Sandra Pralong – Despre România, cu entuziasm

interviu de Doru Iftime

Am vrut s-o cunosc pe Sandra Pralong acum cîțiva ani, intrigat de titlul uneia dintre cărțile ei, „De ce m-am întors în România”. Cum mie mi se părea că toată lumea pleacă, am vrut să-i aud argumentele; m-am ales cu o splendidă poveste de viață și cu o perspectivă optimistă, pe alocuri entuziastă, asupra a ceea ce este sau ar putea fi România.

La sfîrșitul anului trecut, Sandra Pralong a lansat volumul „Cum schimbăm mentalitatea? 25 de ani în România” Cuvîntul „mentalitate” face parte din vocabularul activat după Revoluția din 1989 și, împreună cu noțiuni ca „implementare”, sintagme ca „oameni de bine” sau întrebări precum „Ce ați făcut în ultimii cinci ani?”, a căzut iute în dizgrația publică din cauza folosirii abuzive și adesea inutile. La fix 25 de ani de la momentul de răscruce al istoriei noastre recente, Sandra Pralong relansează dezbaterea despre schimbarea mentalității, nu fiindcă între timp mentalitatea ar fi redevenit o noțiune frecventabilă, ci tocmai pentru că ținerea ei sub preșul tăcerii vreme de un sfert de veac nu pare să-i fi făcut vreun bine.

 

Am să încep cu o întrebare legată de o afirmație pe care o faci spre finalul cărții: că nouă, ca națiune, ne lipsește caracterul și că trebuie să învățăm să avem caracter.

Sandra Pralong: De fapt ce înseamnă să ai caracter? Să fii consecvent. Să fii corect. Să faci ceea ce spui că faci, să te ții de cuvînt. Să se poată „conta pe tine”. E adevărat, într-un fel însăși supraviețuirea noastră ca națiune se datorează acestui spirit mioritic, acestei unduiri între fapte și vorbe. De-a lungul timpului, ca să rezistăm între trei imperii cu culturi atît de diferite, a trebuit să gîndim ca noi și să facem ca ei. Dar dacă această atitudine ne-a făcut bine înainte, în democrație se dovedește dăunătoare. Eu am încredere că vom înțelege că, într-un sistem deschis, singurul punct de sprijin este caracterul, consecvența. Astăzi totul e de vînzare pe internet: inteligență, informație, experiență. Ce nu poți cumpăra, și începe să devină un lucru din ce în ce mai prețios, este caracterul.

Afirmi în cartea ta că politicul este responsabil de clădirea caracterului unui nații. „Vrem o națiune de oameni liberi, care gîndesc independent, sunt autonomi, creativi și întreprinzători sau, dimpotrivă, vrem oameni docili, adică obedienți, timorați, asistați și slugarnici, pe care să-i putem controla?”, spui în eseul „Ușurel cu religia în școli”. Mie mi se pare evident că politicul nostru,indiferent că e de dreapta sau de stînga, ne vrea obedienți. Pe de altă parte, cum poate fi politicul, clasa cea mai lipsită de caracter, să fie responsabilă de clădirea caracterului? Nu e ca și cum am pune lupul de pază la stînă?

Nu. Pînă acum, eșecul democrației românești a provenit din faptul că am încercat să construim democrația, inclusiv la nivelul politic, al partidelor și al elitelor politice, cu uneltele comunismului – controlulși comanda. Acestea sunt uneltele revoluției industriale, cînd aveai nevoie de oameni ușor de controlat, care să execute anumite operațiuni fără să vină cu idei și inițiative, că mai rău făceau; atunci era nevoie de oameni care să-și facă treaba foarte bine, dar care să fie foarte docili. Iar politicul și-a dorit oameni docili, care nu pun întrebări. Totuși,așa cum spui, nu e de la sine înțeles că politicul va crea o societate democratică -de fapt, clasa noastră politică a pierdut această oportunitate, i-a luat-o societatea înainte și votul din 16 noiembrie demonstrează acest lucru fără putință de tăgadă. Și atunci politicului nu-i mai rămîne decît să acționeze sub presiunea societății, așa cum s-a întîmplat la vot, cînd oamenii au avut suficientă încredere în ei înșiși ca să spună „Nu”: Nu vrem să fim manipulați, nu vrem să ne fie insultată inteligența. Însă acesta e doar un prim pas. Ce ar trebui făcut mai departe? Românii ar trebui să aibă aceeași atitudine în viața de zi cu zi. Să pună în continuare presiune pe politic și pe administrație, să nu fie îngăduitori, să nu tolereze să fie umiliți.

Noi, de felul nostru, suntem o națiune tolerantă, și cu greșelile noastre, și cu ale altora. Cît de tare ne dăunează această toleranță?

Greu de spus. Toleranța e benefică. Pe axa care duce de la permisivitate totală la intransigență, noi suntem mai aproape de permisivitate. Și e nevoie de un echilibru. Dar nu poți avea permisivitate fără caracter, că rezultă haos. Cred că mai multă intransigență față de transgresia normelor ne-ar ajuta. Asta ar însemna ca însănătoșirea societății să nu depindă doar de politic, ci corpul social să fie primenit de presiunea publică. Ce m-a frapat cel mai tare în societatea noastră este că respectul legii și al regulilor de bună purtare și de trai în societate nu vine nici de la autorități, și nici prin presiune socială. În străinătate, nu există să încalci legea sau normele și societatea să nu reacționeze. Dacă eu arunc gunoi pe stradăîn Elveția, imediat îmi face cineva observatie. De asta societatea funcționează, este vie și corectă:corpul social, cînd este agresat, reacționează; cei corecți îi molipsesc pe cei incorecți, pe cînd la noi contagiunea se petrece în sens invers.

Cartea ta se numește „Cum schimbăm mentalitatea?”. Sunt cîteva domenii în care cred că mentalitatea trebuie ajutată. De exemplu, în spitale, am simțit pe pielea meanu lipsa de pricepere a medicilor, ci absența compasiunii față de suferința pacienților. Cum îi învățăm pe medici (pe unii dintre ei, mă rog) compasiunea? Cum îi facem pe profesori (pe unii dintre ei) să-și mențină vie preocuparea de a face oameni din elevii lor? Și cum îi facem pe politicieni (pe toți) să nu mai intre în politică văzînd în asta o cale de căpătuire?

Cum spuneam, folosim tiparele mentale ale comunismului în democrație, de aceea ne împiedicăm. În comunism,cei de la baza piramidei erau considerati „supușii” celor de la vîrf, iar funcția era proprietatea deținătorului funcției, deci era firesc ca ei să dorească sa se căpătuiască din compromisul pe care îl făceau vînzîndu-și sufletul fie partidului, fie securității…

Sau din convingere…

Nu cred că după 1947 a mai putut fi vorba de multă convingere, deși Ion Iliescu îmi pare a fi un om care a făcut din convingere comunistă toate fărădelegile pe care le-a făcut.Ce încerc eu să spun în carte este că în democrație scopul nu poate scuza niciodată mijloacele. Pentru că scopul trebuie să fie respectul pentru integritatea și libertatea  ființei umane, nu se poate să-i faci omului bine nici măcar cu de-a sila. La noi, politica e o cale spre căpătuială pentru că nu e contracarată de uneltele democrației, de a ne revolta, sau măcar de a nu-l alege pe omul care vede în politică doar calea spre bunăstarea proprie. În democrație avem niște unelte pentru a contracara un astfel de rău, unelte pe care noi nu suntem obișnuiți să le utilizăm. Pentru că încă nu conștientizăm că puterea e în mîinile noastre, că noi, cetățenii, suntem mulți și puternici împreună. Dar noi nu folosim aceste mijloace, abia pe 16 noiembrie 2014 le-am folosit. Dacă vrei, este prima dată în 25 de ani cînd democrația a funcționat cu adevărat  în România.

Abia acum am conștientizat forța votului?

Da. Și nu numai că am conștientizat forța votului, dar am conștientizat necesitatea de a sacrifica propriul confort pentru a trimite mesajul că nu mai acceptăm să ni se insulte inteligența—oamenilor care au stat în frig și ploaie cîte 8 ore ca să voteze nu le-a fost ușor.Acesta e lucrul pe care noi nu l-am conștientizat timp de 25 de ani și m-a încîntat că a fost opera acestor „noi pașoptiști” care sunt oamenii plecați în străinătate,  care, indiferent ce fac acolo, fie că sunt profesori universitari sau muncitori în construcții, au învățat cît de important este să-ți aperi drepturile și să nu accepți să fii umilit de autorități.

Cît de legată e mentalitatea de bunăstare?

100%. Bunăstarea este produsul unui anumit fel de a acționa și de a vedea lumea, care implică un anumit fel de a rezolva problemele, care, la rîndul lui, implică un anumit fel de instituții care înlesnesc bunăstarea.

Adică dacă un medic e bine plătit, chiar dacă muncește 14 ore pe zi, e de la sine înțeles că are și compasiune pentru pacienții săi? Un profesor care nu are griji mărunte e și un dascăl devotat și preocupat de viitorul elevilor săi, de sămînța pe care o sădește? Banii sunt suficienți pentru a schimba mentalitatea sau mai e nevoie și de altceva?

E nevoie și de bani, dar nu cred că e de ajuns pentru că problema se pune de fapt invers. Banii sînt o consecință a unui anume fel de a fi și de a face lucrurile. Într-o lume deschisă, cîștigă mai mult acel medic care are compasiune, pe lîngă  competență. În primul eseu din carte vorbesc despre acea întrebare pe care și-o punea Einstein: prima decizie pe care o iei în viață este dacă trăiești într-un univers ostil sau prietenos; dacă decizi că mediul ți-e ostil, atunci vei acționa astfel încît chiar vei transforma mediul într-unul ostil. Și se creează un cerc vicios, revanșard. În loc să accepți competiția ca pe o condiție de îmbunătățire a vieții tale și a celorlalți, încerci să obții un monopol. În economia de piață,  se creează bunăstare pentru că se diversifică oferta, competiția stimulează productivitatea și scăderea prețurilor. Or aceste lucruri sunt imposibile dacă tu consideri că trăiești într-un mediu ostil pentru că vei căuta mereu să fii singurul furnizor al unui serviciu, în exemplul tău, medical, iar atunci nu-ți pasă de pacienți, care nu au de ales decît să fie tratați de tine, dacă ești singurul medic. Bunăstarea, la nivel fundamental, crearea prosperității,pleacă de la cu totul alte premise decît cele din comunism, și anume de  la ideea că orice competiție este benefică chiar pentru competitori, fiindcă își îmbunătățesc oferta, se auto-depășesc – de exemplu,își însușesc compasiunea și grija față de aproapele lor.

Că veni vorba  de comunism, Sebastian Ghiță a zis că Ponta a pierdut alegerile fiindcă PSD continuă să fie asociat cu comunismul. Mie mi s-a părut că nu acesta a fost motivul principal, acela fiind asocierea cu corupția.

Ba da. Pentru că majoritatea PSD-iștilor gîndesc ca niște comuniști. Care era prețul ordinii și al păstrării status quo-ului în comunism? Minciuna, manipularea, disprețul față de oameni. Iar corupția face parte din acest alai…

Cum schimbăm mentalitatea omului de rînd, a omului simplu?

Vezi tu, însăși ideea că unii sunt oameni de rînd și alții elite vine dintr-o gîndire care nu corespunde unei societăți deschise care,în fond,nu are ierarhii permanente. Toți oamenii sunt egali ca potențial. Unii sunt educați să muncească cu capul, alții să lucreze cu mîinile, dar toți sunt la fel de valoroși. Dar să nu fim naivi, există la noi un mare clivaj urban-rural, care, de altfel, dă șarmul acestei țări, fiindcă ruralul nostru a păstrat intact ceea ce a pierdut Europa Occidentală și SUA – autenticitatea și apropierea de natură. Marele pariu al politicienilor din anii care vin va fi ca oamenii din mediul rural să aibă aceleași condiții moderne  de trai ca orășenii – canalizare, apă curentă, electricitate, farmacie, dispensar, cinema, bibliotecă – fără să piardă farmecul locului. Inteligența politicului aici se va demonstra, făcînd aceste lucruri fără să altereze autenticitatea, frumusețea acestui mediu și simbioza cu natura pe care încă o experimentează românul din mediul rural. Așadar, într-o societate deschisă nu mai avem ierarhii rigide, iar excelența se manifestă indiferent de domeniu – important e să-ți dorești să ajungi la performanță și la excelență. Pe de altă parte, schimbarea de mentalitate e un concept foarte savant pentru ceva foarte simplu: pentru un alt fel de a fi și a vedea lumea. Unul în care ești conștient de tine însuți și de puterea ta și o utilizezi în mod constructiv pentru a-i susține pe ceilalți, nu pentru a-i domina. Mărturisesc că, pe undeva, cartea mi se pare un pic prea pedantă din această pricină, și nu mă mai reprezintă neapărat – îmi dă, așa, un aer de „maică stareță” care dă lecții despre lume, și nu mă mai recunosc în acest fel de a fi. Ha, ha, mi-am schimbat…mentalitatea! Dar cred că merită citită tocmai pentru acest parcurs inițiatic pe care îl împărtășesc cu cititorul.

Se poate spune că această carte pune punct unei etape din viața ta?

Exact. Pune punct unei etape și chiar unui fel de a fi al meu. Ca să revin la întrebarea ta, diferența de mentalitate e foarte simplu de sumarizat: în comunism și în orice societate închisă, oamenii, mai ales la vîrf, încearcă să-i controleze pe ceilalți; într-o societate deschisă, marea provocare este să te controlezi pe tine. Să te legi de catarg ca Ulise, mai ales dacă ești politician, ca să nu fii tentat să folosești toată puterea pe care o ai, să forțezi limitele legii sau să încalci legea, cum s-a întîmplat în acel teribil (pentru România!) 3 iulie 2012, cînd s-au schimbat șefii camerelor parlamentului și l-au dat jos pe Băsescu. Străinătatea ce a spus atunci? (nu că l-ar fi apărat pe Băsescu, că nu de persoană era vorba, ci de principiu):a spus că nu schimbi regulile în afara legii chiar dacă poți, chiar dacă ești în asentimentul a 7,5 milioane de oameni. Regula spune că nu poți utiliza cum vrei tu puterea acelor milioane de oameni. Așadar, marea provocare a societății deschise e să-ți controlezi puterea. Chiar dacă poți face ceva, să nu faci dacă „nu se face”, pentru că regulile pe care le-ai stabilit nu le poți încălca decît după o procedură stabilităîn avans.Și lucrul acesta, auto-controlul, se declină indiferent că ești muncitor, șef de stat sau intelectual.

Spre final, aș reveni la caracter, dacă-mi dai voie. În deschiderea cărții ai o parabolă foarte frumoasă, despre caracterul care devine destin. Ar trebui să fim atenți la ce ne dorim?

Înțelepciunea românească spune că de ce ți-e frică nu scapi, creezi acea realitate prin comportamentul tău. Funcționeazăși invers. Viața e o profeție care se realizează de la sine, „a self-fulfilling profecy”. Proiectezi niște intenții și acționezi în funcție de acestea, deci creezi realitatea care îți dă dreptate. Acel proverb budist pe care l-ai menționat spune așa: „Ai grijă ce gîndești pentru că gîndurile devin vorbe, vorbele devin fapte. Faptele devin obiceiuri, obiceiurile devin caracter și caracterul devine destin.” De asta îmi doresc atît de mult să gîndim pozitiv și luminos despre România, pentru că prea suntem obișnuiți să privim jumătatea goală a paharului. Și dacă te uiți doar la ce lipsește nu vei găsi niciodată găsi energia ca să umpli paharul…

Chiar dacă avem o listă lungă de probleme de rezolvat, vorbești în cartea ta despre șansa României la măreție într-un sens cît se poate de propriu al cuvîntului. Avem într-adevăr șanse să fim un popor măreț?

Absolut. Am fost și suntem un popor măreț, dar trebuie s-o conștientizăm și noi. Avem o șansă extraordinară pentru că suntem un foarte interesant mix de culturi și de feluri de a fi. Știi că se spune că prosperitatea se creează acolo unde există diversitate.. Experiența de viață se îmbogățește de pe urma diversității și a schimburilor culturale. E și motivul pentru care în UE se insistă asupra păstrării diversității – bunăstarea este mai mare în societățile în care diversitatea este încurajată, nu suprimată. Așa suntem și noi, la confluența a două lumi – cea occidentală, carteziană, calculată, rece – și lumea mistică, fatalistă, mai profundă, mai spiritualizată, a Orientului. E suficient să te uiți la nivelul de preocupare pentru dezvoltare personală în România; nu am statistici, dar dacă e să-i compar pe prietenii mei din Elveția, Franța sau SUA cu cei de aici, constat că cei de aici au un apetit uriaș pentru cursurile new age de dezvoltare personală, de conectare, de înțelegere a filozofiilor orientale și de punere în practică a principiilor lor, de meditație – toate acestea fiind un val care abia acum stă să vină peste lumea occidentală. Am convingerea că masa critică transformatoare se va acumula într-o țară de la marginea Europei, cum e România, și nu la centru. Paradoxul face ca tocmai lipsa instituțiilor și lipsa consolidării democrației să fi împins atît de mulți oameni educați să caute alternative, să caute să se descopere pe sine, să-și deschidă mintea. Și în momentul în care scapi de uscături și cînd se va descătușa energia creatoare, inclusiv la nivel administrativ, acest popor va uimi lumea. Și acest lucru se va întîmpla mai repede decît credem, cu condiția ca politicul să urmeze societatea în dorința ei de a se elibera de minciună și fărădelege.

Carte de vizită Sandra Pralong

Născută la Bucureşti şi crescută în Elveţia şi în Statele Unite ale Americii, Sandra Pralong(Budiș pe numele de fată) se întoarce în România la începutul anului 1990 pentru a pune bazele Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, pe care o conduce până în 1993, finanţând începuturile societăţii civile în România şi Moldova. În 1989, înainte de a reveni în ţară, Sandra Pralong trăia la New York, unde era director al săptămânalului Newsweek.

De la Bucureşti, colaborează cu CNN International şi contribuie la deschiderea canalului de televiziune faţă de jurnaliştii din Europa Centrală şi de Est, iar în 1994, la Praga, pune bazele unei agenţii de ştiri video.

Revine în România în 1998 pentru a deveni consiliera preşedintelui României, responsabilă de relaţia cu românii de pretutindeni şi comunicare internaţională, iar în 2000 creează, la Bucureşti, Synergy Communications, care oferă consiliere în domeniul strategiei unor companii precum Dacia‑Renault, Erste Bank, Google etc. şiunor organizaţii precum ONU, UNICEF, OCDE, Banca Mondială, Comisia Europeană etc.

În 2002 este chemată să conducă departamentul de comunicare regională al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cele 27 de ţări foste comuniste. Se întoarce din nou în România în 2006 şi, cu profitul de la Synergy Communications, înfiinţează propria fundaţie, SynergEtica-Împreună suntem buni!, din dorinţa de a le insufla tinerilor români bucuria eticii, a civilităţii şi a bunei‑cuviinţe. Printre programele fundaţiei, la care contribuie numeroşi tineri voluntari, se numără „Fair Play” – un program de etică prin sport –, diverse programe de conştientizare, cum ar fi „Nesimţirea Ucide!”, „Ura dăunează grav sănătăţii” sau „Mişcă‑ţi Bunul‑Simţ!”, programe pentru readucerea în România a tinerilor şcoliţi în străinătate, ca „Noii Paşoptişti – Revoluţionar de Optimişti”, precum şi „Radio‑ONG” şi, recent, „Erupţie Anticorupţie”.

În 2007, Comisia Europeană o invită să facă parte din grupul celor zece intelectuali europeni care reflectează asupra provocărilor multilingvismului în Uniunea Europeană, iar în 2008 este numită Ambasador al Bunăvoinţei pentru Anul European al Dialogului Intercultural. În 2009 creează, la Bucureşti, „Ambasada Artelor”, pentru a promova contribuţia culturii româneşti la patrimoniul european.

Sandra Pralong are un doctorat (Magna cum laude) în ştiinţe politice, obţinut la Institut d’Etudes Politiques („Sciences Po”) din Paris, a absolvit studii postdoctorale la HEC, în Elveţia (administrarea afacerilor), şi are două masterate, unul în drept internaţional şi diplomaţie, la Fletcher School of Law and Diplomacy, Boston, şi unul în filosofie politică, la Columbia University din New York. A fost decorată de statul român, de Casa Regală a României şi de Commonwealth‑ul statului Massachusetts.

În 2010, Sandra Pralong a publicat la Polirom volumul Dece mam întors în România, în care 40 de personalităţi povestesc ce le‑a motivat să se întoarcă acasă, iar în 2013, tot la Polirom, volumul Mai români decât românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România, în care 45 de personalităţi străine spun ce le‑a determinat să se stabilească la noi în ţară.

*

Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

2543
moment prezentego: “ca sa fie mai bine”

ego: “ca sa fie mai bine”

ne petrecem timp despicind firul in patru, paisprezece sau patruzeci si patru, analizind faptele noastre sau ale altora. in capul nostru e o voce care ne cearta pentru greselile pe care ne le imaginam ca le-am facut, in conformitate cu educatia si cultura noastra. si facem asta ca sa fie mai bine.

retraim in minte dialoguri, analizind in zeci de scenarii semnificatiile vorbelor dintre cuvinte si, cind obosim, schimbam jocul imaginindu-ne cum ar fi trebuit de fapt sa raspundem. ca sa fie mai bine.

ne imaginam viitorul si cum am putea schimba situatiile in care credem ca am gresit. de multe ori tot ca sa ne fie noua mai bine.

ceea ce e bine pentru noi, dintr-o alta perspectiva pentru altcineva poate ca nu mai e la fel de bine. dar noi, dupa reperele, emotiile si frustrarile noastre, ne luptam in mintea noastra ca sa fie mai bine.
ca sa iesim victoriosi in luptele si judecatile pe care ni le imaginam.

si ne consumam atit de mult timp parind ca suntem prezenti si luam parte la viata cind, de fapt, suntem cu gindul la trecut ca sa reparam ce credem ca avem noi de reparat, sau la viitor ca sa ne facem planuri ca sa fie mai bine.

si nu mai traim prezentul.

*

uitam ca trecutul e doar povestea subiectiva pe care am pastrat-o din evenimente traite, cum si proiectia in viitor a ce va fi sa fie e tot un rezultat subiectiv bazat nevoile noastre, deci pe ego.

e greu sa admitem ca doar prezentul curat, clipa de acum, asa cum vine ea, fara judecata, traita cu toate simturile alerte, nu e despre ego.

si ca orice voce, lupta, analiza din mintea noastra (despre noi sau despre altii) contine mult ego. sub umbrela dorintei de a fi mai bine.

*
au facut cercetari si au descoperit ca senzatia de frica poate fi eliminata din creier, mi-ar placea foarte mult sa existe medicamente care sa reduca si ego-ul.
as fi prima care as lua pina la pragul supradozei.

later edit: “medicament” e doar o metafora in text; meditatia si generozitatea sunt cele mai bune “medicamente” pentru o asemenea “boala”

2672
carver lishCum arata edit-ul lui Gordon Lish pe textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim…”

Cum arata edit-ul lui Gordon Lish pe textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim…”

Am scris ieri despre povestea din spatele scrierii nuvelei celei mai celebre a scriitorului american Raymond Carver, “Despre ce vorbim in vorbim despre iubire”

Nuvela e un laitmotiv in filmul lui Alejandro Inarritu, Birdman (film cu 9 nominalizari la Oscar) , iar pentru cei care stiu viata lui Carver alegerea acestui text, conflictul din spatele lui, lupta lui Carver cu sine pentru a fi din ce in ce mai bun, capata semnificatii speciale in structura filmului.

Puteti citi mai multe despre asta aici, unde sunt fragmente din Biografia lui Raymond Carver care fac referire la cum a scris aceasta nuvela si cit de mult s-a certat cu prietenul si editorul lui Gordon Lish pina au ajuns la o forma finala a textului.

Pentru cei pasionati de scris, iata un fragment din edit-ul lui Lish – cel despre care se spune ca il stia atit de bine si il iubea atit de mult pe Carver incit stia sa slefuiasca personalitatea lui ca sa obtina cele mai bune lucruri.

 

Pentru cei care n-au avut niciodata bucuria, amestecata cu frustrare si cu neputinta, de a fi editati de cineva de meserie, citeva precizari: un editor bun nu modifica esenta povestii, dar te indruma pe un drum mai curat si iti impinge limitele provocindu-te la sinceritate, mai multa documentare, mai multa analiza etc.

Editorul e plasa de siguranta pentru text cind autorul incearca sa se arunce de la trapez fara niciun alt element de asigurare.

*

Ceea ce a facut toata viata Lish pentru Carver a fost sa fie  o plasa de siguranta si sa ramina ferm pe pozitii, chiar si cind Carver s-a opus unor observatii pe povestile lui. Cu suportul lui Gordon Lish, spiritul de observatie al lui Raymond Carver si puterea de a venea povesti unde nimeni altcineva nu le vedea au fost transformate in arta.

Raymond Carver e unul dintre cei mai cunoscuti scriitori americani in lume si cartile lui continua sa fie publicate la decenii de la moartea sa. Lish are aproape 81 de ani (ii face in februarie), mai editeaza din cind in cind texte (a lucrat pe textele unor tineri scriitori americani, toti cu premii nationale si internationale) si, dupa moartea lui Carver, a publicat si propria literatura fiind considerat  un scriitor de un mare rafinament. N-a ajuns insa niciodata la succesul prietenului sau.

*in fotografia din cover sunt, de la stinga la dreapta, Raymond Carver si Gordon Lish

 

2131
andy gotts staruri se strimbaPHOTO: si starurile se strimba, nu-i asa?

PHOTO: si starurile se strimba, nu-i asa?

un fotograf britanic celebru pentru portretele sale cu artisti (din muzica sau film) a avut ideea de a face un proiect cu cadre rezultate in momentele de joaca de la sedintele foto. momentele in care artistii se strimbau fie in cautarea unei alte expresii, fie ca sa-si relaxeze muschii fetei.

Andy Gotts se numeste fotograful, are portrete publicate in toate marile reviste ale lumii de la Vanity Fair pina la Vogurile din Franta sau Italia, de la Esquire la GQ. Munca lui (si multe alte portrete de staruri care se strimba poate fi vazuta aici)

Sting

Scarlett Johansson

 

 

Orlando Bloom

George Clooney

 

Morgan Freeman

Robert de Niro

 

 

1985
cover inarittu carver birdmanBirdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Birdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Unul dintre filmele cu cele mai multe nominalizari la Oscar din acest an, Birdman (9 nominalizari, printre ele cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun actor in rol secundar, cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine) , are ca punct de plecare o nuvela scrisa de Raymond Carver in 1979 si publicata in 1981 pe nume “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.

In film un actor ajuns la 50 de ani, care a fost cindva faimos pentru ca a interpretat rolul unui super eroi pe nume Birdman (jucat de Michael Keaton, primul Batman in creatiile cinematografice ale lui Tim Burton – 1989 ), vrea sa monteze pe Broadway piesa lui Carver “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”, un proiect in care e si regizor si actor.

Cum cartea care contine si nuvela “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire” nu se mai gaseste in librarii, iar biografia lui Carver nu a fost publicata in Ro ( a aparut in 2009, poate acum cu cistigarea multor premii pentru film, Carver devine mai interesant si se traduce si biografia), am sa transcriu mai jos citeva fragmente din A writer’s life – biografia lui Carver, fragmente care fac referire la momentele in care a scris nuvela care e cheia filmului.

Pentru cei care au indragit filmul aceste informatii (completate cu italice in romaneste, cu trimitere la film) ar putea fi o perspectiva noua de a aprecia munca scenaristilor si a regizorului filmului BIRDMAN, si, poate, isi vor dori sa-l revada.

***

ideea nuvelei Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire, al carei titlu intial era Beginners, i-a venit lui Carver in timpul conversatiilor pe care le purta cu cea de-a doua sotie a sa, scriitoarea Tess Gallagher, in compania prietenilor pe care si-i facusera in El Paso – Herb si Sherry. Ray si Tess s-au mutat in El Paso pentru ca Ray a primit job de profesor la Universitatea din oras. Tess era deja o scriitoare foarte apreciata, detinatoarea unei burse Guggenheim (se cunoscusera la un congres literar cu 2 ani inainte de a incepe o relatie, la momentul respectiv Ray era separat de prima sa sotie Maryann cu care avea o fata, Christine) .

noii lor prieteni, Herb si Sherry aveau sa marturiseasca mai tirziu despre serile lor de conversatii

“On these occasions, many noticed that Ray and Tess were devoted to each other, and she was protective of him. Gallagher appear to be so nurturing of Ray that some feminists on the faculty wondered aloud why a writer of her stature would set her own work and career aside to “nurse” him.”

(in filmul Birdman, actorul care vrea sa puna in scena piesa lui Carver este separat de sotie, are o noua iubita care e colega lui de scena care sta in umbra succesului lui) 

“…there are conversations from which Carver built his signature short story ” what we talk out when we talk about love”. While no one claims that the story is an exact portrait of particular people, fellow travelers from those days agree that Herb was certainly the model for the story’s Mel McGinnis. In June 1980, about the time Ray was finishing the story, the original Herb gave up alcohol. After the story appear in book form, Herb wrote to Ray to thank him for his encouragement to become sober.”

(…)

On May 26, the day after Ray’s forty first birthday, twenty years old unmarried Christine Carver gave birth to a baby girl and named her Windy Michelle. ” I am a granddad now”, Ray wrote to Ford ( nota mea. Ford e unul intre prietenii sai, Christine e fiica din prima casatorie, care nu locuieste cu el)

(in film personajul principal, actorul care regizeaza piesa,  are o fiica – Sam, de 20 si ceva ani – care ii e asistenta personala  pentru ca actorul simte nevoia sa recupereze o relatie incompleta tata -fiica)

(…)

in toamna lui 1980, Carver trimite o colectie de povestiri catre prietenul sau Gordon Lish ca sa i le editeze intrucit vrea sa vorbeasca cu o editura sa i  le publice. unele sunt scrise inainte de 1977, in perioada in care era alcoolic si vorbesc despre ratare, despre iubiri pierdute, despre cupluri de toate felurile.

manuscrisul pe care i-l inmineaza direct lui Lish (si el scriitor, colaborator la Esquire SUA,  erau prieteni de mai bine de 13 ani) poarta titlul ” So Much Water So Close to Home”, iar Ray ii explica ” everyone is drowning, not only in faraway rivers but near to home.” la aceasta versiune de  manuscris cei doi se vor referi cu numele Versiunea A

citeva luni mai tirziu, pe 10 mai 1981, in timp ce Lish munceste la editarea povestirilor lui, Ray ii scrie:

“I want them to be the best possible stories… Not to worry about money… be enough, you know to have Knopf do a book of mine and have you as my editor. So open the throttle. Ramming speed”.

pe 23 iunie 1981, Raymond Carver primeste manuscrisul “version B” – “comprised Ray’s typescript (A) with Lish’s editing in felt – tip marker running though and above type lines. Lish hs already arranged to have I retyped.”

“The collection looks terrific,” Carver wrote Lish, “though I haven’t been able to read much more than the title page – which title is fine, I think, YES”.

The new title supplied by Lish was “What We Talk About When We Talk About Love” a line Lish tweaked from dialogue spoken by the cardiologist in the story Ray called Beginners. -...it ought to make us all feel ashamed when we talk like we know what we were talink about, when we talk about love

(…)

dupa ce Carver a facut corecturile recomandate de Lish si i-a trimis o noua copie a manuscrisului, s-a intimplat ceva straniu. Pe 7 iulie, Lish i-a trimis o noua versiune, numita  C , a manuscrisului care avea editari dincolo de orice discutasera. In arhivele corespondentei dintre ei nu exista nimic care sa explice aceasta versiune C care sare din tipare, iar biografa lui Carver, Carol Sklenicka face tot felul de presupuneri: fie Lish a pierdut manuscrisul primit de la Carver si a continuat sa editeze peste B-ul pe care i-l trimisese, fie a muncit si dupa ce i-a dat manuscrisul si n-a mai asteptat un raspuns de la el.

in corespondenta dintre ei apare insa pe 14 iulie, dupa ce Carver  a studiat toata noaptea noul edit pe care il primise, o scrisoare catre Lish

“You are a wonder, a genius…and there’s no doubt of that, better than any two of Max Perkins, etc. etc. And I’m not unmindful of the fact of my immense debt to you, a debt I can simply never, never repay. This whole new life I have, so many of the friends I now have, this job up here [teaching creative writing at Syracuse University], everything, I owe to you… even though they may be closer to works of art than originals and people will be reading them 50 years from now… This whole new life  I have… everuthing, I owe to you for WILL YOU PLEASE”.

 

“I’m afraid, mortally afraid, I feel it, that if the book were to be published as it is in its present edited form, I may never write another story, that’s how closely, God Forbid, some of those stories are to my sense of regaining my health and mental well-being.”

Ce facuse Lish? scurtase cu 50% tot manuscrisul, schimbase titluri de la  10 dintre cele 17 povestiri, iar finalul de la 3 dintre ele fusese rescris integral. Multe dintre povestiri in varianta lor lunga fusesera publicate in diverse reviste de specialitate, iar Carver a inceput sa se intrebe cam citi ani de pauza sunt necesari intre cele doua versiuni pentru ca viitorii cititori sa nu fie deranjati de diferente.

(in Birdman, actorul regizor are o relatie similara cu agentul managerul lui care incearca sa-l tina pe linia de plutire si sa-i impinga limitele/ uneori sa-l manipuleze, ca sa-si duca proiectul la bun sfirsit)

Pentru o vreme insa, prietenia lui Carver cu Lish a intrat in impas pentru ca nevoia de validare si de continua confirmare a lui Carver (accentuata dupa perioada de alcoolism) n-a fost pe deplin satisfacuta cu un asemenea edit drastic.

Lish si-a justificat decizia pentru acest edit foarte dur pe seama protectiei pe care si-o dorea pentru prietenul lui, Carver cistigase National Book Award cu “will you please”, iar Lish stia ca acum scriitorul trebuie sa vina cu ceva mult mai puternic si mai mare. pe citeva saptamini a fost o corespondenta foarte dura intre cei doi, Carver dorind sa fie reintroduse citeva fragmente din povestirile draftului B, Lish n-a cedat, iar Carver, ca sa fie impacat cu sine, a publicat aceste povestiri in versiuni mai lungi in revistele glossy americane, la citiva ani de la aparitia cartii.

(in filmul BIRDMAN, personajul principal are o disputa serioasa cu colegul de scena care ii modifica versiunea sa asupra spectacolului si , in cele din urma, se lasa purtat de val si dezvolta chiar mai mult decit sugerase respectivul)

***

cartea “What We Talk About When We Talk About Love” a aparut la mijlocul lui decembrie 1981 si, imediat, New York Times l-a rugat sa scrie un eseu despre cum se scriu nuvelele, prozele scurte.  pina in Mai 1082 cartea s-a vindut in 15.000 de exemplare, imens pentru o colectie de proza scurta si peste 20.000 de dolari in drepturi de autor. (fee-ul initial pentru care acceptase sa publice cartea a fost 5000 de dolari)

Christine Carver, fiica lui, i-a scris urmatoarea scrisoare dupa ce a citit cartea:

” I read the first story and the next and was so emotionally charged that I read every story and literally could not put it down until it was finised. That colection charges you with anxiousness. Every story is so tense, yet there is something to it. It’s love for the characters in some way – there’s not one character that you can downright despise. They are all human. You know what I’m saying? That’s another thing about my dad. He stayed true to his characters.”

*

dupa ce vedeti filmul ginditi-va si la povestea aceasta din culisele scrierii nuvelei care e “rama” – “scheletul” actiunii filmului. ginditi-va ca Inarritu a marturisit ca s-a gindit adesea la sinucidere in ultimii ani si la ce inseamna de fapt succes; la faptul ca filmul pe care l-ati vazut e despre ego si ambitia artistului de a ramine in istorie, dar si despre echipa din spatele artistului, precum si despre echipa din spatele acestui film… dar si despre lupta cu propria mediocritate.

si mai ginditi-va ca,  intr-un fel magic, Michael Keaton care e cel care-l joaca pe Birdman/actorul ratat care vrea sa obtina o noua validare si e gata sa-si dea viata pe scena pentru asta,se joaca si pe sine, il joaca si pe Carver, si pe Inarritu.

si probabil multi alti artisti din lumea asta.

*

Raymond Carver s-a nascut pe 25 mai 1938 si a murit pe 2 august 1988, dupa o lunga suferinta cauzata de cancer, boala pe care a tinut-o in mare secret. Ultima carte pe care a citit-o pe patul de moarte a fost “O confesiune” – o lucrare filosofica a lui Lev Tolstoi, in care acesta vorbeste despre moarte, sinucidere, sensul vietii. Carte pe care Tolstoi a scris-o la 50 de ani, virsta la care a murit Carver (si la care Inarritu a facut filmul Birdman care pune aceleasi probleme)

Pe 1 august, in noaptea de dinaintea mortii, Raymond Carver a rugat-o pe Tess sa-i puna filmul Dark Eyes, al lui Nikita Michalkov, dupa o nuvela de Cehov – preferatul lui pe care l-a studiat toata viata -; filmul /nuvela e povestea unui italian (un Mastroiani trecut de 50 de ani il joaca) care, aflat in vacanta cu sotia,  se indragosteste de o tinara care se afla intr-un mariaj dificil.

Editorul si prietenul lui, Gordon Lish implineste 81 de ani in februarie, locuieste in  Hewlett (New York). Dupa moartea lui Carver a inceput sa publice propriile sale scrieri, fiind considerat un scriitor de un mare rafinament. Pe vremea cind era la Esquire i-a publicat pe Nabokov sau Kundera, fiind recunoscut pentru flerul sau la descoperirea talentelor literare.

fragmentele transcrise mai sus sunt din cartea Raymond Carver – A Writer’s Life, scrisa de Carol Sklenicka. nu a fost tradusa la noi, dar o puteti cumpara de aici.

 

2230
copac 40 de fructestiinta vs arta: copacul care face 40 de feluri de fructe

stiinta vs arta: copacul care face 40 de feluri de fructe

Suna SF, dar e real si e posibil sa fie viitorul in cea ce inseamna cultivarea pomilor.

a inceput ca un obiect de arta, cu un artist care a vrut sa altoiasca pe o tulpina purtator mai multe ramuri de copaci pentru a transmite un mesaj despre puterea naturii.

copacul a avut un asemenea impact incit a fost multiplicat si vindut catre expozitii private sau muzee.

dureaza 3 ani pina cind este realizat – pina cind tulpina unui copac fructifer se lipeste de tulpina mama, hranindu-se asemeni oricarei alte tulpine de la alt copac.

artistul Sam Van Aken a reusit sa creeze copac care sa produca in acelasi timp mere, pere, piersici, prune, caise si multe alte fructe.

creatia lui se comporta ca oricare alt copac, infloreste , dupa ce florile cad apar fructele, iar cind e iarna ii ramin doar crengile.

asa arata copacul inflorit, pare desenat, dar este foarte real.

 

mai multe detalii aici, unde gasiti si informatii despre cum altoieste soiurile daca sunteti pasionati.

 

2542
oameni care lasa urmeOamenii care lasa urme in sufletul tau

Oamenii care lasa urme in sufletul tau

Sunt oameni care, pur si simplu, de la prima intilnire lasa urme in sufletul si-n mintea ta. Zic ceva care pare ca aprinde o lumina in labirintul din mintea ta, fac ceva care – indirect – e o validare pentru ceva ce ai facut si tu, sau un imbold ca poti face, ca nimic nu e imposibil.

Spun mereu ca nu cred ca un om se poate schimba pentru ca ii cere cineva, ci doar pentru ca vrea el, insa sunt oameni care, fara sa vrea, te ajuta sa te schimbi sa devii mai bun. Oameni care nu-si propun asta dar intilnirea cu ei, fie si pasagera, lasa urme in sufletul tau si te schimba fundamental.

Anul trecut am intilnit citiva dintre acesti oameni magici.

Mihai Pohontu – era la vremea cind l-am intilnit la o cina, Vicepresedintele Disney Company si ajunsese in pozitia asta dupa un parcurs spectaculos in antreprenoriat. Plecase din Romania in America imediat dupa liceu, parintii vinzindu-si apartamentul ca sa aiba bani de primul an de studii. Zilele astea Mihai Pohontu a fost numit vicepresedinte Samsung (a scris Victor Kapra aici detalii). El a fost pentru mine lectia neadaptarii sistemului nostru de invatamint la inteligenta speciala a unor copii. In Ro, Mihai nu era recunoscut ca o minte brilianta ceea ce se dovedeste de multi multi ani ca este. A fost lectia despre “nu nota e importanta la scoala, ci felul in care copilul rezolva problema pe care o are” si m-a ajutat sa invat sa evaluez altfel performantele oamenilor din jurul meu, sau performantele mele. (am facut un interviu cu Mihai pe care-l gasiti aici, unde ii descoperiti povestea demna de un film)

Tot anul trecut am intilnit-o pe Andreea Badala – designerul care e cunoscut pentru ca a imbracat-o pe Madonna sau pe Beyonce – dar care pentru mine a fost o lectie despre discretie si bun simt, puse la un loc cu fermitatea de a-ti urma cu credinta visul. Andreea apare rar in public, munceste imens pentru fiecare detaliu al business-ului ei , acum international, si invata in fiecare zi cite ceva nou din domenii care sunt conexe cu meseria ei pentru a se dezvolta coerent si armonios ca business. Pentru mine ea a fost lectia discretiei si elegantei si imi aduc aminte ca dupa intilnirea noastra ma gindeam ca daca discretia s-ar invata la scoala, precum se invata alfabetul, oamenii ar trai mai frumos. Aici interviul rezultat din intilnirea cu ea.

*

Dar povestea care m-a marcat cel mai mult anul trecut si care m-a facut sa-mi schimb felul de viata, sa fac curatenie pe cit posibil si in ce maninc si in ce traiesc si cu cine ma insotesc pe drum, e a unui domn pe care l-am intilnit in tren catre Cluj.

Olch Lemnij se numeste domnul care mi-a schimbat mult din perceptiile de viata si care m-a motivat sa fac lucrurile mai bine. Are 80 de ani si o poveste incredibila de viata; in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in bombardamentul de la Dresda a fost aruncat intr-o gropa comuna pentru ca soldatii care faceau curatenie au crezut ca e mort. Si-a revenit dupa 3 zile, a fost la un pas sa-si piarda picioarele (circulatia periferica fusese afectata de greutatatea cadravrelor sub care statuse), dar peste citiva ani a ajuns in echipa nationala de gimnastica a Romaniei.

Cind l-am intilnit, invata in tren limba engleza folosindu-se de un dictionar rus. Ii era mai usor sa inteleaga asa limba si, la intrebarea de ce mai invata la 80 de ani o limba straina, a marturisit ca vrea sa-si tina creierul antrenat.

Olch isi gateste, face dulceata, se plimba cu bicicleta zilnic, merge la conferinte, scrie mailuri catre fiica sa, cercetator la Philips in Olanda.

Pentru mine cele citeva ore de discutie cu Olch Lemnij pe drumul catre Cluj au fost dincolo de orice etichetare a unei lectii de viata, dincolo de orice speech motivational, dincolo de orice training despre cum sa te motivezi sa faci lucrurile mai bine sau sa intelegi ca viata e asa cum ti-o faci tu, nu cum astepti sa vina de la altii.

Nu l-am mai intilnit de atunci, dar cred ca rolul lui in viata mea a fost atit de mare incit ii multumesc in fiecare zi, in exercitiile mele de fiecare dimineata care implica meditatie, curatarea mintii, coborirea ritmului interior.

Povestea lui, pe larg, aici

*

am scris acest post despre lectiile pe care le-am primit de la oameni frumosi si cum m-au influentat ei sa incerc sa fiu mai buna si sa fac lucrurile mai frumos, la rugamintea BRD.

stiti spotul lor cu Marius Manole despre oamenii care si-au urmat visurile, desi li s-a spus ca sunt nepotriviti cu ceea ce isi doreau si care au ajuns astazi sa inspire multi oameni. “pentru ca nu e despre ce spun unii, e despre cita pasiune pui in ceea ce crezi”

si eu as mai adauga e despre cit de atent esti la ce e in jur, fara sa pui etichete rapid, cu superioritate, dar si sa-ti traiesti victoriile impartindu-le cu altii cu bun simt, nu cu fanfaronada.

Marius spune in spotul BRD ca lui i s-a spus ca e prea timid. Iata aici un reportaj despre un moment cind l-am rugat sa-si invinga timiditatea si sa mearga sa intilneasca citiva copii care semanau cu personajul lui din Oscar si Tanti Roz.

2623
cover sucuri noiSANATATE: doua fresh-uri care pot inlocui micul dejun

SANATATE: doua fresh-uri care pot inlocui micul dejun

Am mai povestit ca de cind a intrat in viata mea Philips Advance Juicer  s-au schimbat lucruri. Am inceput sa citesc mai mult despre fructe sau legume ca sa stiu cum le combin sa fac sucuri care sa mi aduca un aport generos de vitamine si sa ma ajute in functionarea mai buna a corpului meu.

Sigur ca efectele le simt pe termen lung, dar cum Advance Juicer-ul se afla acasa la mine de aproape o luna, pot sa spun ca deja incepe sa fie un obicei sa-mi pregatesc dimineata un fresh si sa-l pun in pahar care se izoleaza total de aer ca sa nu se oxideze continutul pe care-l beau undeva aproape de ora 12.

Iata cele mai recente combinatii pe care le-am pregatit, ambele avind in componenta nu doar fructe ci si legume.

 

Baby Spanac, kiwi, pere

Un aport sanatos de fier, vitaminele A, B, K si C   (am mai spus ca in kiwi se gaseste mai multa vitamina C decit in portocala sau lamiie) , acid folic,luteina, magneziu, sodium, potasiu.

Medicii spun ca spanacul este foarte bun impotriva depresiei, iar perele sunt minunate pentru digestie.

 

Ridichi, mar, morcov

 

Acesta este un fresh care face cit un mic dejun. Toata lumea spune ca un mar pe zi te indeparteaza de medic si ca, de fapt, coaja marului e sursa cea mai mare de vitamine, iar cu noul aparat in care poti pune fructele intregi, vitaminele din coaja sunt “exploatate” la maximum.

Ridichiile sunt un depozit incredibil de vitamine si minerale si sunt un “medicament” natural pentru o multime de afectiuni de la durerile de cap pina la preventia cancerului.

Practic, cu un pahar de suc dintr-un asemenea mix de legume si fructe corpul nostru primeste urmatoarele vitamine: B2, B3, B6, B9, vitaminele A, C, E si K, dar si  fier, calciu, cupru, magneziu, mangan, zinc, sodiu si potasiu. Primeste si cam 5 grame de fibre alimentare, adica aproa 20% din necesarul zilnic al organismului. Toate asimilate usor, intr-o forma foarte foarte sanatoasa.

*

Philips Advance Juicer este primul storcator de fructe cu functie de pre spalare ; poti pune apa in suportul in care se pun fructele, se formeaza a o fintina in interiorul aparatului care curata sita. Practic, intreaga operatiune de curatare este sub 3 minute.

Si cei de la Philips propun retete pentru un stil de viata sanatos – altele decit ale mele – le puteti gasi aici. (eu am vrut sa am versiunile mele de retete, le-am testat pe toate, am citit inainte cum sa combin alimentele. Aici si aici alte propuneri de retete de sucuri pentru un stil de viata sanatos.)

Acum am ajuns la nivelul la care am inceput sa combin sucurile cu iaurt, lapte sau cereale,seminte ca sa fac un mic dejun foarte natural. Va povestesc insa citeva retete zilele viitoare.

 

3267
inima pateDesign: curiozitati despre corpul tau in postere de arta

Design: curiozitati despre corpul tau in postere de arta

Un artist britanic, Paul Pateman, a asezat in postere care amintesc de campaniile publicitare, fapte inedite despre functionarea corpului uman pe care le-a descoperit via Discovery Channel.

Cel mai mult imi place posterul cu inima si muzica:)

iata citeva dintre lucrarile lui

 

 

in puteti gasi aici

1646

Nu poti schimba ceea ce s-a petrecut deja, dar poti ajuta ca finalul povestii sa fie altul.

Anul trecut in septembrie, citeva dintre cele mai mari ONG-uri din lume au facut o petitie pentru Natiunile Unite pentru a incerca negocieri de pace in Siria.

Cu acea ocazie a fost facut si acest spot publicitar, care e foarte emotionant prin simplitatea lui ( de la executie pina la mesaj)

Nu poti schimba ceea ce s-a petrecut deja, dar poti ajuta ca finalul povestii sa fie altul.

E valabil pentru multe dintre intimplarile din viata noastra.

1575
picturi supra realistePicturi suprarealiste: Adevarul nu e intotdeauna cum il vedem noi

Picturi suprarealiste: Adevarul nu e intotdeauna cum il vedem noi

Exista adevarul meu, adevarul tau si Adevarul”, e un proverb chinez si cind l-am citit prima data mi s-a parut o mare prostie. Eram copil si pentru mine adevarul avea o singura valoare, se exprima intr-un singur sens, matematic, clar.

Astazi stiu ca Adevarul tine de perceptiile fiecaruia si, daca aducem doi oameni in acelasi loc sa se uite la acelasi obiect, e foarte posibil ca ei sa relateze intimplarea din perspective diferite si sa respecte adevarul.

Am descoperit un pictor minunat care arata in lucrari suprarealiste exact ideea aceeasta: pleaca dintr-un punct spunind o poveste si, citiva centrimetri mai incolo, povestea are un twist si adevarul e altul, pentru ca e vazut din perspectiva diferita.

Rob Gonsalves se numeste si il mai puteti gasi si aici. Iata citeva dintre lucrarile lui

 

 

 

2172
colaj coperte vogue feb 2015Copertele Vogue – februarie, din toata lumea

Copertele Vogue – februarie, din toata lumea

am inceput anul acesta sa fac postari despre copertele Vogue din toata lumea, in aceeasi luna. aici copertele din ianuarie 2015.
scopul acestor postari e educatia visuala.

ma gindesc ca prin repetitie, vazind cum sunt declinate niste valori in specificul national al unei tari, fiecare dntre noi invata ceva mai mult despre stil si despre ce imbraci si de ce imbraci.

iata copertele de februarie

Ucraina

Spania

Germania

Paris (ati remarcat ca nu exista Vogue Franta, ci Vogue Paris?! ce inseamna puterea de brand a unui oras)

SUA (au pus-o cum altfel pe Dakota Jonhson distinsa domnisoara din Fifty Shades of Grey)

Rusia

UK

Olanda

1813

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!