am un joc: de fiecare data cind merg intr-un oras nou ma gindesc “ce-ar fi orasul asta daca ar fi om? femeie sau barbat? si care ar fi caracteristicile lui?”

ei bine, pentru mine, Lisabona e o femeie complicata. genul de femeie care stii ca te iubeste dar care n-o sa -ti spuna direct asta niciodata din zeci de motive care sunt doar in mintea ei. genul de femeie care pare simpla, dar care iti complica viata si dupa care ofteaza multi poeti. femeie mai plinutza (la ce mincaruri grase sunt traditionale) si care n-are cel mai bun gust la haine (dupa cum arata oamenii de pe strada). o femeie care nu-si da seama ca nu-si gaseste locul; nu e nici batrina, nici tinara, e si moderna, dar si foarte demodata.

 

dupa ce-am vazut terasele mari cu vedete la apa, dar si podurile minunate cu spatiile linistite de linga, dupa ce-am petrecut o jumatate de zi in castelul Belem, mi s-a parut ca am inteles de ce poetii si scriitorii portughezi sunt atit de melancolici. acum, la 2 saptamini distanta, nu mai sunt la fel de sigura de concluzia mea:)

*

Intre viata si mine se afla un geam subtire. Cu cat mai limpede vad si inteleg viata, cu atat mai putin o pot atinge.

Viata e ceea ce facem noi din ea. Calatoria e calatorul. Ceea ce vedem nu e decit ceea ce suntem.

Fernando Pessoa, Cartea nelinistirii.

 

mai multe articole din categoria “sexul oraselor” puteti citi aici