StoryPod1StoryPod1

Capsula cu povești dintr-un orășel canadian

Text de Raluca Antuca

De fiecare data când descopăr locuri interesante și scriu despre ele, îmi doresc să mă teleportez în acele colțișoare ale lumii unde un artist a făcut magie.

De data asta, Canada este destinația. Studio-ul de arhitectură AKB fascinează locuitorii orășelului Newmarket cu un design cunoscut sub denumirea de Story Pod. Așa cum sugerează și numele, este vorba de o capsulă de povești, metaforic vorbind.

Construcția are drept scop schimbul de cărți. Fie că iei o carte sau lași alta în loc, Story Pod propune o sesiune de lectură în spațiul special amenajat.

Dincolo de acest motiv, există și o viziune artistică în spatele structurii cu șipci verticale.Cum veți observa în fotografii, atunci când șipcile sunt apropiate, arată ca un perete opac, iar când sunt îndepărate, dezvăluie rafturile din interior.

Un alt aspect interesant îl reprezintă felul în care se deschide și închide această capsulă. Pentru a invita cititorii în acest spațiu, ușile se deschid în același fel în care coperțile unei cărți ne dezvăluie ce se află înăuntru ei.Când se întunecă și ușile se închid, LED-urile luminoase, care sunt alimentate de panourile solare de pe acoperiș, fac ca această capsulă să arate ca o lanternă în întuneric.

Interesant, nu?

StoryPod2 StoryPod3 StoryPod4 StoryPod5 StoryPod7 StoryPod8 StoryPod9

Leave a Comment


one + 5 =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!