before-i-die-i-want-to-9before-i-die-i-want-to-9

Proiectul „Before I die, I want to…” a devenit realitate pentru câțiva bătrâni

Text de Raluca Antuca

În noiembrie 2015, în centrul Clujului au fost amplasate niște table negre, pe care oamenii puteau completa fraza „Before I Die, I Want To…”. Răspunsurile lor au fost variate, iar dorințele, unele complexe, altele simple, ne arată o anumită doză de curaj pe care oamenii și-o asumă doar atunci când știu că nu mai este timp.

Această inițiativă face parte dintr-un proiect global, inițiat de artista Candy Chang, care se numește „Before I Die”. Ea invită oamenii să reflecteze cu privire la viețile lor și să împărtășească într-un spațiu public aspirațiile lor personale.

Acest proiect, care a ajuns în multe orașe ale lumii, a inspirat un fotograf și o expertă în gerontologie să concretizeze aceste dorințe. Pentru început, Angelo Valente și Sofia Nunez au realizat o serie de imagini emoționante în care mai mulți bătrâni de la un azil din Portugalia și-au scris ultimele dorințe. După care proiectul a devenit realitate, pentru că ei au făcut tot posibilul de a le oferi vârstnicilor o bucurie.

Doi dintre ei au zburat cu avionul, unul a mers la un meci de fotbal ca să vadă echipa Benfica, altul a condus o mașină, iar o bătrânică a cântat în fața unui public larg. Foarte, foarte emoționant, mai ales dacă ne gândim la persoanele în vârstă din viața noastră, din familie sau cunoștințe, cu dorințe care mocnesc în interior și de care nimeni altcineva nu știe.

before-i-die-i-want-to-1 before-i-die-i-want-to-2 before-i-die-i-want-to-3 before-i-die-i-want-to-4 before-i-die-i-want-to-5 before-i-die-i-want-to-6 before-i-die-i-want-to-7 before-i-die-i-want-to-8 before-i-die-i-want-to-9 before-i-die-i-want-to-10 before-i-die-i-want-to-11 before-i-die-i-want-to-12 before-i-die-i-want-to-13 before-i-die-i-want-to-14 before-i-die-i-want-to-15 before-i-die-i-want-to-16 before-i-die-i-want-to-17

Leave a Comment


6 × = twenty four


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!