Monthly Archives : September 2016

bodyCentrul Dr Leventer: Operatii  gratuite pentru vindecarea cancerului de piele –

Centrul Dr Leventer: Operatii gratuite pentru vindecarea cancerului de piele –

Dupa o vara in care ati stat mult la soare, dupa mult solar sau lotiuni autobronzante, odata cu toamna ar trebui sa ne concentram putin mai mult pe sanatatea pielii noastre.

Stiu din proprie experienta ca, desi sunt o persoana preocupata de hidratarea pielii si am un ritual zilnic si un altul saptamanal pentru ingrijirea pielii (nu doar a tenului), nu ma gandesc prea des la bolile de piele si la cat de grav e, de exemplu, cancerul de piele.

Am constietizat si eu ca multi altii importanta pielii ca organ vital al organismului odata cu tragedia de la Colectiv, pentru ca am avut prieteni acolo si stiu cat se chinuie in continuare.

Asa ca astazi scriu aceasta postare sa va anunt ca sunt tratamente pentru cancerul de piele, daca este depistat in timp util.

Si mai mult decat atat, daca stiti pe cineva care are carcinom cutanat si o situatie delicata financiara ii puteti spune sa se inscrie in campania doamnei doctor Leventer care impreuna cu Banca Transilvania, prin Divizia pentru medici, ajuta in fiecare luna o persoana cu o operatie probono, o procedura chirugicala care poate obtine vindecarea carcinomului cutanat.

Incepand din septembrie, in fiecare luna, Centrul Dr Leventer face o operatie gratuita in baza cazurilor trimise catre dansii.

Criteriile de selectie a pacientului sunt:

 Tumoră primară cu o evoluție de cel mult 1- 2 ani

Diagnostic clinic şi de certitudine (biopsie) de carcinom bazocelular sau spinocelular. În cazul în care nu există o biopsie, ci doar diagnostic clinic, biopsia va fi realizată în cadrul Centrului Dr. Leventer

Venituri mici (pensie sub 800 lei sau salariu sub 950 lei)

Pacientul selectat va fi contactat direct de către Fundație.

Inscrierile se pot face aici.

Puteti citi mai multe despre cancerul de piele aici

Va Rog mult dati vestea mai departe sa facem o fapta buna si sa ajutam pe cineva caruia aceasta informatie ii poate salva viata.

Multumesc.

2414
bilete-les-films-de-cannes-a-bucarest-conferinta-managing-talensDe ce cred in cinematografia romana mai mult decat in oricare alta industrie locala de divertisment? –

De ce cred in cinematografia romana mai mult decat in oricare alta industrie locala de divertisment? –

Cred in cinematografia romana, dincolo de premiile internationale, pentru ca oamenii acestia construiesc si in afara interesului lor apropiat.

Sigur ca si in cinematografie sunt interese multe si ”dat la gioale”, dar dincolo de ele, oamenii recunoscuti la nivel international reusesc sa-si faca timp sa construiasca si pentru altii.

Tudor Giurgiu si echipa lui de la TIFF e unul dintre cele mai bun exemple pentru ca tot ceea ce au creat la Cluj ajuta imens la dezvoltarea cinematografiei autohtone – de la cursuri pentru pusti pana la proiecte pentru tineri actori, piata de filme, loc de desfacere pentru cele mai noi filme, lobby pentru alte festivaluri, spectatori care descopera filmul romanesc etc etc etc.

Tudor nu e singurul care are aceasta atitudine. Cristian Mungiu e un alt regizor roman care isi aloca resurse importante (desigur, cu o echipa alaturi) ca sa dezvolte programe pentru tinerii care vor sa faca din cinematografie o cariera.

A inceput cu Les Films de Cannes à Bucarest un proiect care aduce la Bucuresti filmele de festival de care marii distribuitori nu sunt interesati pentru ca au prea putin public.  A adus, cu festivalul, oameni importanti din industria cinematografica internationala pentru networking ( de la selectionerul festivalului de film de la Cannes, Thierry Fremaux, pana la regizori mari ) carora le-a prezentat si filmele celorlalti colegi de generatie.

Poate nu e intamplator ca si el si Tudor Giurgiu si-au dedicat o parte importanta din timp ca sa lucreze impreuna cu un grup de specialisti la noua lege a cinematografiei.

Acum Cristian Mungiu, sub egida festivalului sau, mai construieste o veriga frumoasa pentru bunul mers al industriei. A facut un concurs de scurt metraje (scenarii) si le face filmele castigatorilor, oferindu-le si consultanta/ mentorat in directiile cele mai importante. Competitia creata se numeste Camera 9 si tocmai si-a anuntat castigatorii.

Din cele 39 proiecte cinematogafice inscrise in competitie de către  studenți ai facultăților de film din țară, juriul (format din Cristian Mungiu, Flavia Popa, Luiza Vasiliu și Tudor Reu) a ales patru dintre ele, fiecare proiect ales urmând să primească o finanțare de 20 000 lei din partea BRD Groupe Societe Generale, precum și consultanță din partea unora dintre cei mai buni profesioniști din România, pentru realizarea sau finalizarea scurt-metrajului înscris în competiție.

Câștigătorii competiției sunt:

Octavian Chelaru (UNATC) – Petrecere privată

Marius Luca (Universitatea Hyperion) – Paștele gâștelor

Andra Salaoru (Universitatea Babes-Bolyai) – Emigranții

Ioana Mischie (UNATC) – Cumulonimbus

Cei patru vor avea parte de îndrumarea lui Tudor Reu în procesul de producție, Mircea Olteanu va oferi consultanță pentru etapa de editare, iar pentru sfaturi legate de scenariu, tinerii regizori îl vor avea alături chiar pe Cristian Mungiu.

Sa urmarim numele acestor tineri, sunt sigura ca vor face lucruri frumoase in continuare.

Oricum, mi se pare minunat ca in vremea studentiei lor au sansa sa fie mentorati pe un proiect de oameni care au super premii internationale.

Si inca ceva despre Cristian Mungiu (la fel de valabil ca si pentru Tudor Giurgiu, sau Ada Solomon – ii mentionez pe ei pentru ca despre ei stiu ”din casa”, dar sunt sigura ca sunt mai multi): isi gaseste timp sa se uite si pe productiile prietenilor, sa le destructureze scenariile, sa-i sfatuiasca la montaj.

 

Scena9.ro este o platformǎ de jurnalism cultural lansatǎ în mai 2015 care îşi propune sǎ scrie despre ce e relevant, ce e nou sau nedescoperit, ce aduce un plus de valoare în peisajul cultural de la noi, incitând la dialog zone culturale și artistice care, de obicei, nu se intersectează.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost inițiat în 2010 de regizorul Cristian Mungiu, cu sprijinul Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Inițiativa a generat un trend, festivalul extinzându-se în 2014 la Buenos Aires, sub denumirea Semana de Cine del Festival de Cannes.

În fiecare an, în octombrie, Les Films de Cannes à Bucarest aduce zeci de filme în premieră absolută în România, în peste 100 de proiecții, unele programate în prezența cineaștilor, masterclass-uri, mese rotunde, retrospective și alte evenimente speciale.

 

1830
iPhone7Plus-Lineup-PB_PR-PRINTGata, va puteti lua iPhone 7 de la Vodafone, ca sa stiti :) –

Gata, va puteti lua iPhone 7 de la Vodafone, ca sa stiti :) –

In timp ce eu sunt la Torino si descopar frumusetea artelor italiene, prietenii mei petrec in Ro care mai de care.

Aseara toata gasca mea era la magazinul Vodafone din Centru Vechi (ala minunat, cu etaj), la o lansarea devenita traditionala: a unui nou iPhone… al 7-lea , precum regii Frantei.

Inteleg ca a fost super super aglomerat la petrecerea de lansare ceea ce era cumva de asteptat pentru ca si la nivel mondial cererile pentru acest telefon au fost atat de mari incat i-au luat prin surprindere si pe cei de la Apple.

Ma rog, cu putintica rabdare fiecare doritor de iPhone 7 va avea jucaria lui acasa. Aici gasiti detalii despre telefon si precomanda lui la Vodafone.

Dar ca sa stiti care e oferta Vodafone, iat-o mai jos

iPhone 7 vine la un preț începând de la 49 de euro pentru versiunea de 32 de GB, împreună cu abonamentul Super RED 89, iar iPhone 7 Plus, la un preț începând de la 179 de euro pentru versiunea de 32 de GB, împreună cu același abonament. Super RED 89 include minute și SMS-uri nelimitate în orice rețea națională, 2.000 de minute internaționale pe mobil, 12 GB de trafic, 500 de minute sau SMS-uri trimise în roaming, 2 GB de trafic în roaming, precum și HBO Go și Zonga.

Apropo noul iPhone 7 se potriveste la fix cu proaspata lansare Vodafone Supernet 4G+, reteaua care ofera utilizatorilor viteze mai mari, cea mai buna experienta de video HD pe mobil, acoperire mai buna in interior si securitate sporita, precum si cea mai extinsa acoperire 4G+, disponibila in toate cele 41 de resedinte de judet, in Bucuresti si in alte 330 de localitati.

Adica, in limbajul tehnic si simplu, frumuselul  iPhone 7 e compatibil cu 4G+.

2115
shutterstock_culoriConcurs (fapta buna): Un cadou generos si colorat de la Akzo Nobel –

Concurs (fapta buna): Un cadou generos si colorat de la Akzo Nobel –

Zilele trecute am scris despre experienta mea in a gasi o vopsea lavabila pentru camera. (gasiti textul aici)

Ma stiti, blonda care nu vrea sa-si complice viata cu nimic, vrea sa faca lucrurile cat mai simplu dar la maxima calitate posibila. Eu fata in fata cu alegerea unei vopseli lavabila pentru camera a fost o mica aventura.

Dar m-am dus tintit dupa putin research, iar domnii de la magazinul celor de la Akzo Nobel – Culori si Idei – au fost foarte amabili cu nepriceperea mea, iar alegerea a fost mult mai usoara.

Spuneam atunci ca am ales produsul care se numeste DT Diamond Eggshell, pe care l-am combinat cu nuanta de culoare Lemon orchard, obtinand  vopsea cu un aspect satinat, care se usuca rapid si are un miros scazut in comparatie cu alte vopseluri. Are o tehnologie care o face sa fie de 10 ori mai rezistenta la pete, fapt care o face foarte potrivita si pentru bai si bucatarii.

Ei bine, textul a avut pe facebook cateva reactii foarte punctuale despre nevoile oamenilor legate de vopselele de interior – de la prieteni care spuneau ca si ei vor sa-si schimbe culoarea peretilor pana la o distinsa doamna profesoara (la jurnalism) care se plangea ca la scoala unde invata copiii ei trebuie vopsiti peretii o data pe an pentru ca nu e rezistenta vopseaua la entuziasmul copiilor de la clasele primare.

Asa se face ca simpaticii domni de la Akzo Nobel s-au gandit sa ofere la un concurs premii pentru doi castigatori – un premiu I (doua cutii de vopsea), un premiu II ( o cutie de vopsea), din gama de baze pentru mixare Dulux Trade respectiv aveti de ales intre Diamond Eggshell (vopsea lavabilă utilizată în decorarea interioarelor), Diamond Matt (vopsea lavabilă destinată decorării suprafețelor interioare),  Vinyl Matt (vopsea mată pentru interioare), Weathershield (vopsea lavabilă de exterior, rezistentă la intemperii) si Satinwood (email sintetic pentru interioare și exterioare), in functie de ce aveti nevoie.

O cutie are 5kg de vopsea, va ajunge sa vopsiti toata casa:)

 Mi s-a parut o idee foarte generoasa si m-am gandit sa facem un concurs care sa ne solicite imaginatia.

Spuneti-mi ce culoare ar trebui sa aiba camera din visurile voastre, dar – atentie!- nu folositit niciun cuvint care sa numeasca culoarea ”rosu”, ”alb”, ”albastru” etc… descrieti sa ne facem sa simtim culoarea fara sa o numiti, comparati-o cu ce vreti voi ca noi sa putem intelege depre ce culoare e vorba.

Cele mai creative raspunsuri primesc premiile de la Akzo Nobel.

Concursul tine pana pe 29 sept la ora 12.00, iar pe 30 anuntam castigatorii.

Folosit-va imaginatia, poate vreti sa facet o fapta buna. Sa castigati vopseaua ca sa ajutati un camin de copii sau o scoala, sau sediul unei asociatii… sau sa va schimbati culoarea peretilor de acasa.

aici puteti citi mai multe despre vopseaua Dulux ca sa stiti pentru ce va folositi creativitatea.

Multumesc frumos Akzo Nobel pentru fapta buna.

no smokingCat zambiti ca Tariceanu e la DNA, Camera Deputatilor modifica Legea Anti Fumat –

Cat zambiti ca Tariceanu e la DNA, Camera Deputatilor modifica Legea Anti Fumat –

Cu tot respectul si cu toata asumarea pentru ce urmeaza sa scriu, cred ca politicianul roman e ca un vierme.

Din punct de vedere biologic.

Un vierme inelar, o râmă de exemplu, daca-l tai in doua se regenereaza instant si traieste ca doua fiinte separate. Bine, n-are coloana vertebrala si asta il ajuta.

La fel e si politicianul roman, face ceva si cum nu-i e lui bine, cum gaseste o cale sa se regenereze – schimba o lege, da o mita, face o mantzocarenie. N-are legatura cu binele celor care l-au votat, ce naiba. Pensii speciale pentru ei, va mai amintiti?! ca muncesc mult, din greu.

Ultima mizerie pe care o fac parlamentarii nostri este legata de Legea nr. 15/2016, care previne si combate efectele produselor din tutun, lege care a intrat in vigoare pe 17 martie 2016 si e aplicata in mod decent, intru respectul sanatatii cetatenilor.

Ce sa vedeti?

Doi domni parlamentari, Daniel Fenechiu si Florian Popa,  s-au gandit ca pot modifica aceasta lege, discret, cu manta, prin ricoseu, facand niste amendamente la lege care anuleaza tot ce e prevazut.

Cum ziceam, viermi. Se regenereaza si o iau de la capat.

Sa explic ce amendamente au facut

În urma unui vot ambiguu din data de 24.04.2016 http://www.senat.ro/legis/PDF/2016/16L153CR.pdf Comisia de Sănătate din Senat a adoptat 3 amendamente ale senatorului Florian Popa care anulează sensul Legii 15/2016.

Cele 3 amendamente redefinesc spațiul public închis, în care nu e permis fumatul, drept “spațiu încadrat de pereți de jur împrejur” și stabilesc posibilitatea de a se fuma în orice spațiu “inscripționat special”.

Cu alte cuvinte, daca aceste amendamente vor fi adoptate, practic se va putea fuma in orice spatiu public (in afara locurilor de joaca, mijloace de transport in comun si locuri de munca) care nu are “pereti de jur imprejur” daca acesta este “izolat” si proprietarul il inscripționeaza ca “spatiu pentru fumat”.

Adica se revine la starea initiala.

Scriu aceasta postare ca sa va rog sa dati share sau sa scrieti si voi despre aceasta mizerie pe care o fac din nou parlamentarii. Cu cat valul de proteste va fi mai mare in spatiul public, cu atat avem mai multe sanse sa nu treaca aceste amendamente de Camera Deputatilor.

Legea e in plan sa se discute in aceste zile, asa ca orice share este de apreciat.

Multumesc frumos.

 

 

34608
ines-de-la-fressange-11_5495592in the mood for … Ines de la Fressange –

in the mood for … Ines de la Fressange –

Inès Marie Lætitia Églantine Isabelle de Seignard de La Fressange, fiica unui marchiz francez si a unui fost model argentinian, e o doamna care emana eleganta prin toti porii.

A creat parfumuri, are o linie vestimentara si a fost muza lui  Karl Lagerfeld la casa Chanel.

M-am uitat de cateva ori la emisiunea Bravo, ai stil de la Kanal D si de fiecare data uitandu-ma la ce pornosaguri sunt prezentate drept stil – intr-o editie au stat toate doar in body-uri, cu exceptia unei fete costumate in Chaplin, ca la carnaval –  (si ce mahalagism dovedesc la capitolul “conversatii”), m-am gandit – pentru echilibrarea sufletului meu – la doamna Ines de la Fressange. (din colectiile careia am cateva piese, spre bucuria mea)

Apropo, cred ca emisiunea in cauza ii face un foarte mare serviciu Iuliei Albu pentru ca lumea o poate vedea si dincolo de personajul pe care si l-a creat pentru televiziune. Ma rog, o poate intrezari pentru ca nu se lasa vazuta prea mult in afara personajului. Si ma bucur tare ca le articuleaza pe caprioarele acelea mahalagioaice care se cred cu stil desi se cearta ca la usa cortului (stiu, pentru show, pentru ca sunt la tv, dar sa le spuna cineva ca personajele rele nu sunt alese pana la urma, oricat ar fi de atractive pentru naratiunea unui show). Imi place ca Maurice Munteanu si Iulia Albu vorbesc despre o estetica pe care o propui celor din jur cand ai un stil, dar ma indoiesc (si-mi cer iertare pentru aroganta) ca fetele alea au o cultura vizuala mai departe de cateva conturi de instagram si, prin urmare, notiunile respective le sunt straine. (am pus pe blog controversatul text (si) despre bloggeritele de fashion pe care l-am scris pentru Unica din septembrie, il puteti citi aici)

Iata cateva imagini cu minunata doamna Ines de la Fressange.

cover-story-ines-de-la-fressange-07Fressange-copie ines de la fressange 1 ines de la fressange 2 ines de la fressange 3 ines de la fressange 4ines de la fressange 5 ines de la fressange 6 ines de la fressange 7 ines de la fressange 8ines de la fressange 9 ines de la fressange 11 ines de la fressange 12 ines de la fressange 13ines de la fressange 14 ines de la fressange 15ines de la fressange 16 ines de la fressange 17ines de la fressange 18 ines de la fressange 19Ines+de+la+Fressange+2009+Paris+Fashion+Week+DO_mTRBVsiBl Ines-de-la-Fressange ines-de-la-fressange-11_5495592 ines-de-la-fressange-dress-butterboom1 ines-de-la-fressange-le-style-absolu_5ines-de-la-fressange-scarves-jeans_1_large Ines-de-la-Fressange-Uniqlo-copy

3878
fashionDespre moda si lumea ambalaj din jurul nostru –

Despre moda si lumea ambalaj din jurul nostru –

opinie pentru Unica, septembrie 2016

Noi nu avem moda – o industrie a modei – si daca cineva care lucreaza in acest domeniu se amageste sa creada ca traieste intr-o industrie, e doar problema lui/ei. Nu avem nimic din actiunile “de suport” ale industriei – de la targuri ale buyer-ilor pana la saptamana modei. Nu avem magazine, mari, spatioase, elegante unde designerii romani sa-si expuna hainele. (Molecule F si alte cateva sunt doar parte din zicala “cu o floare nu se face primavara”…dar ne bucura simturile).

N-avem decat cateva mari branduri de haine – si acelea cu liniile casual – pentru ca toti cei care ar putea sa-si cumpere couture (si-ar avea nevoie de asa ceva ) se duc direct in atelierele brandurilor respective.

Avem cativa designeri care au reusit sa aiba prezentari minunate pe afara ( Stefan Pelger e unul), avem alti designeri care au stiut sa-si creeze o identitate si sa construiasca in afara sezoanelor clasice de prezentari (Murmur – Andreea Badala sau Maria Lucia Hohan), avem designeri care au inteles cat de greu e in Romania si ca ne lipseste educatia vestimentara, nu doar cea legata de moda ca industrie, si si-au dedicat o parte din timp ca sa-i invete si pe cei care vin din spate “cum se face”  (Lucian Broscatean, designer si profesor la Cluj sau Alin Galatescu cu galele lui pentru tinerii designeri).

Dar cu ei si inca alti cativa, noi nu putem sa spunem ca avem o industrie a modei.

Si, cu sinceritate si respect fata de cei care citesc (va rog sa nu va suparati), nu avem nici public – consumatori avizati, competenti, care sa fie trendsetter sau care, pur si simplu, sa aiba o identitate vestimentara, pentru ca nu avem o cultura in acest domeniu. Sa te imbraci frumusel cu hainele din vitrinele unui magazin, exact in aceeasi combinatie, nu e chiar ceea ce se cheama ca te pricepi la moda.

Un mare profesor de la o scoala de design de moda din Paris obisnuieste sa le spuna elevilor sai care vin din Estul Europei, oricat de talentati ar fi, ca ei mai au nevoie de inca 100 de ani ca sa inteleaga ce e luxul.

Studentii se enerveaza, se considera discriminati, dar profesorul explica – an de an, pentru fiecare generatie – despre cum o persoana care a trait toata viata in lux si-l asuma, il contine, il face parte din comportamentul sau la fel ca respiratul, pe cand cineva care abia acum se loveste de lux o sa aiba nevoie sa parcurga multi ani de “a copia” si de multe generatii pana la a sti sa-l foloseasca si pentru altceva decat pentru validarea propriului ego.

Cu tot respectul, in lumea modei de la noi – cea in care brandul conteaza – n-avem prea multe femei care sa stie ce inseamna cu adevarat luxul: doamna Mociornitza, Marina Sturza, Principesele si, mai catre ultimii ani, Camelia Sucu, Amalia Nastase, Andreea Esca, Mihaela Radulescu, Andreea Marin si probabil inca 10-15 doamne care nu apar in presa pentru ca nu le pasa de validarea publica.

Dar, cu acelasi respect,  plus multa sinceritate, daca le intrebati pe doamnele pe care le-am mentionat drept cunoscatoare ale luxului in ultimii ani va vor spune ca imediat dupa ce au avut bani au cumparat compulsiv, ostentativ. Si ca doar dupa ce au ajuns la o anumita saturatie a achizitiilor si o intelegere a faptului ca isi pot lua oricand orice fara probleme, au inceput sa achizitioneze relaxat si sa-si construiasca o garderoba pentru personalitatea lor, sa-si defineasca un stil.

Ce vreau sa spun cu toate aceste lucruri care marcheaza mai degraba intamplarile negative din partea noastra (la nivel national) de asezat haine care sa ne acopere goliciunea (sau nu neaparat, pentru ca sunt multe fete pentru care goliciunea e o forma de a te imbraca)?

Ca in orice domeniu, si in acesta e vorba despre a avea o educatie, despre a sti nu doar despre trenduri ci si despre geometria corpului si despre identitate de brand. De asta nu cred nici in industria modei de la noi, nici in extensiile ei precum bloggeritele sau targurile de profil. Pentru ca sunt “second hand” la capitolul originalitate.

In moda, ca si in viata, nu ar trebui sa fie despre cat de ostentativ esti, ci despre cat de armonizate sunt hainele tale cu mediul si contextul in care traiesti, precum si cu personalitatea ta. Dar pentru asta e nevoie sa te cunosti foarte bine, sa stii la fel de bine ce e nou si sa ai relaxarea mentala ca nu te mai valideaza o eticheta, ci armonia mesajului pe care-l spui despre tine cand te imbraci. Si sa fii sincer: sa nu-ti creezi o lume ambalaj care sa incerce sa acopere golurile (sau mizeriile) din viata ta.

Din perspectiva asta, pe langa doamnele mentionate mai sus, as vrea sa mai spun doua nume: Loredana Groza – o femeie care a stiut in oricare perioada sa fie cool si ale carei tinute (de scena sau de strada) stau si acum in actualitate, oricat de indepartate ar fi vremurile in care le-a purtat – si Irina Milenkovici – o doamna cu o educatie impecabila care se vede in fiecare secunda prin rafinamentul ei si care si-a creat propria oaza de frumusete (are un magazin in mijlocul Bucurestiului). Poate nu intamplator, cele doua doamne sunt prietene.

 

6129
castelul branO cina cu protocol regal in Castelul Bran si o intamplare care schimba vieti

O cina cu protocol regal in Castelul Bran si o intamplare care schimba vieti

In urma cu cateva zile am fost la o cina cu protocol regal in Castelul Bran. Printre invitati – reprezentati ai Ministerului Educatiei si ai Ministerului Muncii, celebritati, oficialitati locale, jurnalisti, oameni de renume din industriile alimentare, hoteliere sau de beauty.

La cina un meniu gourmet pregatit de 25 de tineri bucatari, sub indrumarea lui Chef Cezar, dupa lectii serioase pe parcursul unei saptamani.

Totul servit de alti 25 de tineri ”chelneri” cu maniere de restaurant de 5 stele, cu responsabilitati impartite pentru fiecare masa dupa alte multe lectii de maniere specifice acestui job.

Totul parte dintr-un proiect special si foarte emotionant Tabara meseriasilor din Tara lui Andrei, un proiect care si-a propus sa revalorizeze meseriile de care avem cu totii nevoie.

Eu am fost la finalul taberei, dar in aceasta vara au intrat in proiect 270 de copii din 27 de licee industriale si au invatat cum sa devina mai buni electricieni, constructori, mecanici, operatori sonda si bucatari.

cina regala tara lui andrei 1cina regala tara lui andrei

*

Imaginati-va ca sunteti nascut in Targu Jiu sau intr-o comuna din Judetul Gorj. Ca nu aveti cine stie ce avere si ca singura voastra sansa in viata e sa munciti. Mult si serios, cu o meserie stabila.

Si ca vi se ofera sansa sa aplicati intr-un proiect in care timp de o saptamana faceti pregatire intr-o meserie din care puteti castiga bine in viata, dar si cursuri despre cum sa-ti faci un CV si treceti printr-o evaluare psihologica, iar cineva va explica discret cum sa faci sa-ti fie mai bine in viata, cu bagajul tau emotional, cand esti adolescent.

A, si ca la sfarsitul proiectului e posibil – daca iti faci treaba bine si chiar ai nevoie de bani – sa primesti o bursa de 500 /luna pana la finalul studiilor. Uneori mai mult decat parintii tai. Te-ai baga?

*

I-am cunoscut pe o parte din elevii de liceu de la alimentatie publica, cei care au pregatit cina la care am fost invitata. Prima data i-am vazut in actiune cand faceau platingurile pentru mancarurile pe care urma sa le servim (absolut tot de pe farfurie era pregatit de ei, inclusiv dulceata de portocale!! care insotea carnea de vita sau de peste ). Aratau ca niste medici scosi dintr-o operatie reusita– cu bonete si manusi din plastic – erau bucurosi si plini de adrenalina.

I-am vazut si cand am plecat de la cina. Plangeau in hohote pe scara catre garderoba. Plangeau de bucurie ca le iesise bine, ca fusesera aplaudati de toti invitatii la masa. Ca-i laudasera oamenii care contau mult pentru ei, mentorii din proiect – Chef Cezar, Mona Nicolici si profesorii de la American Hotel Academy (cei care ii invatasera regulile de protocol la servire).

Bine, cred ca mai plangeau si pentru ca se termina proiectul in care ei fusesera nu doar pusi la munca, dar si apreciati la adevarata lor valoare umana. (inainte de sosirea invitatilor, Mona Nicolici si Cristi Pascu aranjasera – par si make-up – fiecare fata care urma sa serveasca masa in seara respectiva, ca niste parinti care vor ca fetele lor sa fie cele mai apreciate in seara aceea importanta pentru ele.)

Turism & Alimentatie

*

E mult de scris despre ce inseamna Tabara Meseriasilor si povestile copiilor carora li se schimba viata prin intalnirile acestea de vara. Anul trecut un baiat de la ”bucatari” a fost atat de talentat incat l-a luat Chef Cezar si acum e sous chef desi nici n-a terminat liceul. Iar Cristi Pascu a intalnit si el anul trecut 2 tineri pe care-i asteapta la angajare cum au terminat liceul pentru ca aveau super aptitudini de hair stilism.

Tabara e importanta pentru ca e valorizata ideea de meserie intr-o lume in care nu prea mai punem baze reale pe scoala si pregatirea profesionala. E importanta si pentru ca elevii vad ca pot sa construiasca singuri lucruri cu care sa se mandreasca, unice in lume.

(Anul asta cei de la constructii si electricitate au creat primul foisor sustenabil din punct de vedere energetic, alimentat cu energie solara sub coordonarea echipei EFdeN. Cand au plecat din tabara, elevii au prins curaj, s-au dus la primar si au obtinut singuri aprobarea sa mute foisorul intr-un parc din Tiargu Jiu  si si-au facut planuri cum il vor prezenta colegilor lor printr-un imn pe care-l vor scrie chiar ei. Banuiesc ca va fi locul de distractii din oras pentru ca are prize de la care iti poti incarca telefonul:)  Tot ce vedeti in poza de mai jos, dar absolut TOT e facut de elevi de liceu sub atenta indrumare a genialilor tineri domni de la EFdeN – despre care am sa scriu separat)

Constructii & Electrica

Dar dincolo de toate astea, care nu-s putine, sunt chiar imens de multe la capitolul beneficii pentru ca literalmente li se schimba viata copiilor care participa la proiect – de la increderea de sine pana la orientarea profesionala si banii pt terminarea studiilor -, Tabara Meseriasilor din Tara lui Andrei  are genul acela de energie pe care o intalnesc cei care merg la festivalul Ideo Ideis de la Alexandria (si el facut cu liceeni).

Elevii sunt atat de bucurosi ca descopera lumea fiind apreciati real pentru ce pot ei sa faca, iar entuziasmul lor e hrana pentru profesori si organizatori. Schimbul asta de energie magica e ca un drog care da dependenta. Si toti vor sa se intoarca. Si profesori, si elevi.

De asta m-am dus la cina de la Bran, pentru ca mai fusesem intr-o tabara din Tara lui Andrei in urma cu cativa ani (unde am pornit prietenii care dureaza si astazi) , plansesem si eu la final vazandu-i pe copii cum se schimbasera si cum plangeau la despartire (am stat o saptamana atunci) si mi-a fost dor de energia aceasta.

Cum am mai zis, sunt bani de CSR care se cheltuie ca sa fie bine in tabel, dar sunt si bani de CSR care schimba vieti. Proiectul acesta de la OMV Petrom e unul dintre cele care schimba vieti.

P.S. si poate nu e intamplator ca festivalul de teatru Ideo Ideis de la Alexandria – despre care scriam mai sus ca seamana ca energie cu acest proiect – e finantat si de OMV Petrom in proiectul Idei din Tara lui Andrei. Oamenii din acelasi aluat se atrag 🙂

 

 

 

 

3466
acasadin #dumbravaminunata in raiul vopselurilor… de camera

din #dumbravaminunata in raiul vopselurilor… de camera

Pentru cei care ma stiu nu mai e o noutate ca imi plac lucrurile foarte simple (nu simpliste) ca sunt adepta echilibrului, a spatiilor libere, a minimalismului.

M-am mutat de aproape jumatate de an intr-un apartament din Floreasca care are ferestre cat tot peretele, un apartament boem si cu aroma foarte frantuzeasca in care lumina de afara face magie pentru ca trece dintr-o camera in alta pe parcursul zilei. Am un balcon mare (doua, de fapt, dar al doilea e mai mic si e la bucatarie) si multi copaci care gazduiesc o intreaga armata de pasari, ba si pe veverita Jane (eu am botezat-o asa pentru ca pare sotia lui Tarzan, dupa cum sare prin copaci pana la mine pe balcon… dupa alunele pe care le gaseste intr-o cutie).

jane

Zilele astea am luat in calcul sa vopesc peretii intr-o noua culoare – acum sunt un roz cenusa de trandafiri – si iata-ma in fata unei dileme: cum aleg vopseaua, cum fac sa nu-mi bat prea mult capul cu ceva foarte tehnic, dar sa si iau o decizie corecta.

Am cautat pe net, am ajuns la vopselurile Dulux produse de Azko Nobel, unde m-am oprit pentru ca au o atentie speciala pentru protectia mediului. Desigur ca materialele din care sunt facute vopselurile si lacurile pentru vopseluri au doza lor de toxicitate, dar pentru mine a contat ca Azko Nobel are un interes pentru reducerea emisiilor cu gaze  cu efect de sera.

Am gasit un magazin aproape de casa mea – pe Lizeanu si m-am dus senina la fata locului. (daca ajungeti acolo sa nu va panicati de multele firme cu servicii funerare de pe strada, e un cimitir in zona)

Desi mic pe afara, inauntru la Culori si Idei, caci asa se numeste magazinul, era raiul vopselurilor si al lacurilor de vopsea. Ocazie cu care am aflat ca exista vopsea de interior si vopsea de exterior (da, stiu ca pare logic, dar de unde sa stiu eu dinainte asa ceva?!)

Am descoperit o colectie care se numeste Colours of the World cu nuante de a caror existenta nici macar nu stiam. Preferatele mele au fost culorile inspirate de Creta, Calcutta, Ceylan si Tibet – cele din gama de culori cele mai deschise…

Exista o nuanta care se numeste White Wine si o alta care se numeste Sesame Seed 🙂

dulux_COW_prezentare-page-001

Vopselurile din gama aceasta ”culorile lumii” sunt  realizate cu o tehnologie noua, Pigment Pro, care le face mai rezistente la spalat si frecat si raman mai multa vreme stralucitori peretii.

Stiu ca suna ca la haine, dar… chiar asa mi s-a explicat . Cred ca m-au vazut blonda si au zis sa-mi spuna pe limba mea 🙂

Ca sa nu va lungesc asteptarea am ales produsul care se numeste DT Diamond Eggshell, pe care l-am combinat cu nuanta de culoare Lemon orchard, obtinand  vopsea cu un aspect satinat, care se usuca rapid si are un miros scazut in comparatie cu alte vopseluri. Are o tehnologie care o face sa fie de 10 ori mai rezistenta la pete, fapt care o face foarte potrivita si pentru bai si bucatarii.

Stiu ca par expert, dar am avut indrumatori buni.

Mi-a placut la Culori si Idei, magazinul Dulux din Lizeanu pentru ca baietii de acolo au fost foarte atenti cu mine si orice am intrebat, au raspuns amabil fara sa -mi arate ca intreb ceva care era nepotrivit (daca oi f intrebat ceva nepotrivit, zic)

Ma gandesc ca zilele viitoare sa fac un concurs sa castigati si voi – daca aveti nevoie – vopseluri magice si rezistente.

AN - macheta online_dulux (2)

In ce culori ti-ar placea sa fie casa ta?

2623
Poza Ciocan CiocilteuTineri magici – Ciocîlteul lui Brâncuși. Cuie, ata si determinare

Tineri magici – Ciocîlteul lui Brâncuși. Cuie, ata si determinare

textul de mai jos este scris de Dana Ilie, o tanara din Craiova, pasionata de traditii si de locuri frumoase. (a creat un site cu cele mai importante monumente din Oltenia si le prezinta turistilor in tururi personalizate).

in text este  poveste despre 3 tineri care au ales sa ajute la campania de strangere de fonduri pentru Cumintenia Pamantului printr-o exprimare artistica speciala.

Cred ca ei reprezinta cel mai frumos spiritul acestei campanii – sa ne unim intr-o idee/campanie care sa arate ce e bun si frumos in noi.

Artistii Cufir

Ciocîlteul lui Brâncuși. Cuie, ata si determinare

Când eram mică, petreceam ore întregi privind-o pe bunica țesând covoare și macaturi la război. Brațele și picioarele, pe atunci energice, descriau mișcări sacadate, însoțite de sfârâitul suveicii și clănțănitul iepelor.  Sfâââr, clicclicclac, sfâââr, clicclicclac. Iar firele de lână, intens colorate, zugrăveau pe ițe tablouri demne de Warhol.

Era ca un ou Kinder cu surprize, niciodată nu știai exact ce motiv, ce floare sau pasăre va prinde viață din mâinile arse de soare ale bunicii. Cel mai tare fascina anticiparea desenelor pe care, inițial, doar le intuiam. Cel mai tare durea incapacitatea de a contribui, cumva, la opera de artă ce se întindea sub ochii mei…

E ceva cu românii și firele de ață, cărora le dau viață în scoarțe, chilimuri, cusături sau ii minunate. Și, mai nou, în opere string art! Remus, Rareș, Andrei și Gabriela sunt patru tineri artiști din cadrul comunității Cufir. Arta lor – realizarea de tablouri unice prin legarea a zeci de metri de ață în jurul a sute de cuie bătute într-o placă de lemn!

Și, așa cum le (ne? 🙂 ) stă bine adevăraților tineri frumoși și liberi, pe lângă pasiunea pentru cuie și ață, cei patru au și mindset-ul acela de „vreau să dau sens muncii mele”. Ei s-au alăturat campaniei “Brâncuși e al meu” într-un mod creativ. Au conturat un proiect propriu, “Ciocîlteul lui Brâncuși”, în cadrul căruia vor realiza prin tehnica string art o operă gigant cu chipul marelui sculptor.

ciocîltéu (-éie), s. n. (cf dexonline.ro) – 1. Cui, știft, diblu. – 2 Marele piron care ține jugu fixat în proțap.

După ce vor pleca cu opera-tribut în turneu prin țară, aceasta va fi scoasă la licitație, iar fondurile obținute, direcționate către “Cumințenia Pământului”.

Munca lor, în cifre impresionante: 20 km ață, 7000 cuie, tablou 2×1,5 metri.

Ca să-și pună ideea în practică, au nevoie de ajutorul nostru! Ce trebuie să facem? Nimic mai simplu – să devenim și noi un cui pe placa lor! Mai multe informații pe pagina proiectului, găzduită pe platforma de crowdfunding Creștem Idei!

PS: Nu știu să cos sau să țes, nu sunt extraordinar de îndemânatică nici cu ciocanul, dar pot contribui la entuziasmul acestor tineri minunați devenind și eu Ciocîlteul lui Brâncuși!

Ciocan si cui

 

Echipa Cufir

 

iata pasii campaniei lor

30 august – 18 septembrie – Se desfașoara campania de crowdfunding,

“Fii si tu un cui pe placa noastra.”

Se vor dona minim 10 lei pentru un cui, bani care se vor duce în contul Cumințeniei Pământului. Cuiul va merge direct pe placa operei pe care o realizăm.


9 septembrie – 18 septembrie – Vom realiza opera tribut în județul Gorj, în aproprierea operelor lui Constantin Brâncuși, împreună cu video-ul final al campaniei.

Campania continuă și după crowdfunding. De fapt, atunci începe cu adevarat…


19 septembrie – Lansarea operei realizate spre public, împreună cu video-ul oficial în mediul online.


19 septembrie – 28 septembrie – Se va desfășura campania #SelfiecuBrâcuși, ce presupune un turneu prin diferite locații din România unde va fi expusă opera. Vom informa românii despre campanie și despre mesajul nostru, îndrumându-i să doneze 2 euro prin SMS pentru Cumințenia Pământului.


27 septembrie – Va avea loc licitarea operei, iar fondurile obținute vor fi donate în intregime către Cumințenia Pământului.

2891
magical music disneyEventim, Disney, Delia si inselatorii specifice industriei de spectacole din Romania

Eventim, Disney, Delia si inselatorii specifice industriei de spectacole din Romania

Acesta este un articol care arata o frauda. El nu va schimba lumea, nu e punctul cu care incepe sau se incheie o cariera/ o activitate.

Scriu despre aceasta intamplare pentru ca sper ca Ministerul Finantelor Publice sa se uite mai cu atentie la ce fac oamenii care cresc business-uri in industria spectacolelor. Si mai scriu pentru ca ma intalnesc zilnic in aceasta industrie cu multe mizerii si stiu ca daca raman doar un martor incruntat nu se va rezolva nimic.

Imi doresc sa muncesc intr-un domeniu (mai) curat. Si, cumva, sa pot ajuta la curatenia lui.

*

Speta este aceasta:

La inceputul acestei saptamani am remarcat pe drumurile mele prin Bucuresti ca au aparut postere noi cu spectacolul Disney Magical Music from the Movies care o contin pe Delia in spectacol, desi artista a sustinut in urma cu 2 saptamani ca a aparut dintr-o eroare pe afis si ea nu participa la show.

Afisele respective erau deci publicitate mincinoasa, publicul e inselat si indemnat sa cumpere bilete la un show care nu exista in formula in care e promovat.

            Conform legii 158/2008 referitoare la publicitatea inselatoare si publicitatea comparata, definitia publicitatii inselatoare este “publicitatea care, in orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce in eroare persoanele carora i se adreseaza ori care iau contact cu aceasta si care, din cauza caracterului inselator, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciaza ori poate prejudicia un concurrent”. Publicitatea inselatoare se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 30.000 lei. Puteti citi despre lege mai multe aici.

Am vrut deci sa inteleg despre ce e vorba si am intrebat toate partile implicate.

Putin context – Pe 15 august Zoso a scris despre ipocriziile declansate si despre participarea Deliei la un show pentru copii in conditiile in care cu doar cateva zile in urma isi certase public feminin (‘mamico nu-ti educ eu copiii… ia-i din fata televizoarelor cand sunt eu pe ecran’) pentru criticile aduse ca urmare a unui clip “soft porn”, cum spunea el. Echipa Deliei a comentat si a precizat ca “prin acel articol au vazut ca afisele exista” si ca “probabil agentia din Romania a evenimentului s-a folosit de numele Deliei”, “aiurea”.

Doua saptamani mai tarziu, pe 1 septembrie, nici echipa Deliei, nici organizatorii nu au trimis niciun comunicat continuand sa promoveze prin afise un show care nu exista si… sa vanda bilete.

Ce spune organizatorul concertului?

Desi comunicatul de presa al evenimentului trimis pe 6 iulie este semnat de Oana Ivanel de la Asociatia Grand Show (si o contine si pe Delia ca artist in show, vedeti aici comunicatul cum a fost preluat de stirileprotv.ro), reprezentanta acestei institutii m-a indemnat sa vorbesc cu Adrian Bucurei de la Eventim, precizandu-mi ca el este organizatorul.

Intr-o conversatie telefonica pe 16 august, imediat dupa ce echipa Deliei a sugerat ca numele ii este folosit “aiurea”, Adrian Bucurei a afirmat ca exista un contract, ca se afla la momentul in care trebuia sa faca prima plata, dar ca acum artista doreste sa iasa din proiect, iar Eventim si Global Records (agentia care o reprezinta pe Delia) vor cauta o solutie impreuna.

Pe 1 septembrie, acelasi reprezentant Eventim precizeaza “Delia a aparut pe afise pentru ca ea trebuia sa cante si pentru ca a existat un contract in acest sens. Mult dupa ce a aparut afisajul a venit decizia ca ea nu mai participa.

 

adrian bucurei 1

adrian bucurei 2 adrian bucurei 3

Bucurei mi-a recomandat sa vorbesc cu Ana Treaba, din partea Global Records pentru ca ea a negociat iesirea din proiect.

*

PR-ul Deliei, Edvigia Taru, intr-o corespondenta pe mail:

Da, s-a purtat aceasta discutie despre aparitia Delia pe afise pe care sa o remedieze. Intern insemnand intre noi si Eventim, nu public. De unde deduci ca incurajam publicitatea mincinoasa? Le-am transmis schimbarea numelui ei si am crezut ca s-a terminat. Despre aparitia afiselor noi aflam de la oameni ca tine care dau de ele. In mod normal nu ne suna nimeni sa ne spuna ca au vazut-o pe Delia pe un afis. 

 Nu a existat aceasta “iesire de comun acord”, pt ca nu a existat din ce sa se iasa.  

 Cred ca ar trebui intrebati cei de la Eventim de ce inca mai apar afise cu Delia. Noi le-am transmis sa le scoata. 

Ca un om care fac meseria aceasta de foarte multi ani, stiu ca e datoria ta – ca reprezentant al unui artist – sa verifici permanent daca ti-au fost respectate cerintele, mai ales in cazurile in care iti este folosit numele fara acordul tau.

Ana Treaba, reprezentatul Global Records, infirma afirmatiile PR-ului Deliei despre inexistenta proiectului si spune “exista in acest moment dorinta Deliei de a se retrage din proiect, organizatorii au fost de acord cu acest lucru. Nu a fost inaintata o pozitie oficiala in acest sens de catre organizatori. In urma discutiilor avute a rezultat ca vor reflecta acest lucru intr-un comunicat, cat mai curand.”

raspuns Ana Treaba

 

Cat despre contract, Eventim spune ca el exista, PR-ul Deliei spune ca nu exista, ca au existat discutii dar nu s-a semnat niciodata nimic, iar reprezentantul Global Records m-a trimis la managerul Deliei, Razvan Munteanu, spunandu-mi ca e o informatie pe care doar el poate sa mi-o dea.

Razvan, intr-o conversatie pe sms pe care nu o fac publica pentru ca nu-si doreste, a precizat ca exista un “agreement”, ca a rugat sa fie scoasa promovarea din online si ca de la stabilirea iesirii din proiect pana la comunicat mai dureaza cateva zile.

(am vorbit si cu Delia, ea m-a sunat – chiar de 2 ori –, dar nu voi povesti aici conversatia, fiind una off the record . pot spune doar ca a recunoscut ca stia de concerte, cate orase, cate cantece avea de cantat, deci nu era un proiect total strain de ea)

Mai fac insa o precizare de nuanta, in aceasta situatie nu vorbim de o anulare a distributiei in conditii de forta majora, independent de vointa celor care au un contract semnat intre ei, este vorba despre o situatie in care se anunta si se promoveaza un spectacol cu o distributie care nu e reala.

*

Aceasta intamplare arata cateva lucruri definitorii pentru industria spectacolelor de la noi.

  1. Pentru bani, oamenii fac multe “nefacute”, mai ales ca publicul nu urmareste detaliile, are incredere in artistii pe care-i iubeste si nici nu stie unde sa se planga cand e inselat. Si da, se pun pe piata afise la spectacole pentru care nu exista contracte, ci doar intelegeri verbale.
  2. Se promoveaza spectacole – cu buna stiinta de ambele parti, artist si producator eveniment – care nu vor arata asa cum sunt comunicate, cu scuza ca daca “publicul vrea banii inapoi i se vor da, la cerere”. Iar asta e publicitate mincioasa care ar trebui sanctionata conform legii.
  3. Se minte mult si nimeni nu-si pune problema sa-i intrebe pas cu pas pe cei implicati, pe acte si fapte, de ce fac asemenea inselatorii. Asa ca inselatoriile cresc.

Pe parcursul micii mele investigatii jurnalistice (am intrebat toate partile implicate in Romania, am sa intreb si compania care are licenta Disney pentru acest show, zilele viitoare), cei de la care solicitam raspunsuri au incercat sa insinueze ca am ceva personal cu ei pentru ca… lucrez pentru alti artisti.

Asta pentru ca nimeni, niciodata, nu-i intreaba de fraudele si inselatoriile mai mari sau mai mici pe care le fac.

Ca sa evit orice alta speculatie, nu am nimic personal cu Delia sau echipa ei, ba chiar de multe ori le-am laudat proiectele si initiativele. Si in scris si in conferinte de specialitate.

Acum e insa o situatie de inselatorie fata de public, e chiar o situatie in care se aduc prejudicii brandului Disney (Arhi a scris- ca urmare a confirmarilor PR-ului Deliei – ca Disney a folosit numele artistei pentru bani, fara sa aiba acordul acesteia).

Si cred ca daca vrem sa muncim intr-o industrie construita corect, ar trebui sa semnalam autoritatile de fiecare data cand se intampla asemenea inselatorii.

Saptamanile viitoare revin cu un alt articol despre o inselatorie din industria spectacolelor pentru ca, pe parcursul micii mele investigatii, am mai descoperit un subiect care trebuie documentat.

Va incurajez din inima sa semnalati de fiecare data cand se intampla asa ceva pentru a se incepe o curatenie. Si sper ca Ministerul Finatelor Publice sa inceapa sa se uite si la aceste inselatorii (stiu, nu avem spitale, e saracie si mizerie, altele sunt problemele mari).

17212

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!