Monthly Archives : January 2022

Chihuahua ...De ce nu citesc comentariile din social media* – teoria cu Chihuahua care latra…

De ce nu citesc comentariile din social media* – teoria cu Chihuahua care latra…

*ale altor postari decat cele ale business-urilor de care ma ocup

Eu nu citesc ce comenteaza lumea in social media, pe orice platforma ar fi postarea, decat atunci cand e vorba de business. Daca e la o postare despre site-urile mele sau daca ma documentez pentru ceva legat de un proiect, citesc ca sa am context…

In rest nu gasesc sensul sa-mi incarc mintea cu ce cred oamenii despre orice.

Stiu ca internetul ne-a dat tuturor iluzia ca putem sa avem pareri despre orice (de la tratamente medicale pana la viitoarea distributie a unui film de la Hollywood) si chiar sa ne certam cu restul lumii pentru parerea noastra unica si de necombatut.

Eu nu gasesc nicio justificare pentru care sa comentez ceva undeva daca nu am o recomandare utila, din categoria “te ajuta sa citesti X lucru pentru o imagine mai ampla”, dar cum nu am timp si petrec f putine minute in social media intr-o zi, fac rareori si asta…

Am o cunostinta care se uita cu deosebita satisfactie la comentariile de pe youtube la emisiunile cu polemici gen Bravo, ai stil. Pierde minute in sir cu aceasta indeletnicire de a se uita la veninul pe care si-l arunca sustinatorii concurentelor.

Nu inteleg care poate sa fie bucuria si de ce mintea ei nu-i spune “hello, nu ai ce sa inveti de aici, e absolut inutil sa-ti consumi timpul asa”

Cum nu inteleg oamenii care comenteaza – uneori chiar pe pagina mea de fb – la stiri despre viitoarea distributie internationala a unui film. De ce simte cineva nevoia sa spuna ca un actor e potrivit sau nu pentru un film (eventual sa se mai si certe cu altcineva), cand el/ea de fapt isi pune opinia pe o pagina din fundul internetului, din Romania pe dreapta, nu e ca si cum producatorii filmului de la Hollywood ar lua in calcul asta…

Nu ii condamn pe cei care comenteaza, e dreptul lor sa faca ce vor cu timpul lor, dar daca oamenii s-ar gandi doua secunde inainte de a posta ceva si ar raspunde la intrebarea “e relevant ce am eu de pus in spatiu public?”, viata lor s-ar elibera putin pentru lucruri mai frumoase.

Cred ca e mai util sa dam share cand descoperim ceva frumos pentru ca si comunitatea noastra sa intalneasca acel lucru. Cum e mai util sa comentam daca avem o incurajare de spus, ceva care sa-i motiveze pe oameni, o apreciere care le-ar face ziua mai frumoasa. (eu, de obicei, dau share in public, iar in mesaj  privat trimit complimente si explicatii de ce mi-a placut ceva)

Si inca ceva legat de comentarii.

Adesea, apar pe paginile mele oameni care adreseaza vorbe grele – fie mie, fie altor comentatori. Eu scriu doar despre lucruri culturale (eventual, si despre media).

Prietenii ma intreaba de unde am diplomatie si rabdare sa raspund.

In primul rand nu raspund decat cand e vorba de business. Si nu ma enervez niciodata pentru ca la asemenea comentarii agresive si dubioase imi imaginez ca cel/cea care a scris e un Chihuahua care latra si daca as raspunde ar fi ca si cum – de la cei 1.55 m ai mei – m-as aseza in patru labe si as latra si eu… de ce sa fac asta?

Sa ne folosim timpul frumos; ce citim ne hraneste mintea si dispozitia.

NU spun ca trebuie sa faceti ca mine, am scris asta doar cu speranta ca va veti gandi un pic mai mult la timpul pe care-l acordati comentariilor in social media, ale voastre si ale altora. Viata e mai frumoasa daca stam mai departe de scandaluri si mizerii.

 

 

2142
cristina bazavan by edi enacheSunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume si nu ma deranjeaza deloc asta

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume si nu ma deranjeaza deloc asta

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume, dupa standardele actuale.

Am realizat inca o data asta, ieri, cand am fost la coafor. Merg la Beauty District, salonul creat de Sorin Stratulat cu Alex Abagiu, de mai bine de 12 ani, la aceeasi simpatica doamna, Andrada, si ieri intr-un context in care vorbeam ceva tehnic si plictisitor pentru orice om care nu are treaba cu media (era despre podcasturi), am realizat amandoua ca in 12 ani nu am barfit pe nimeni niciodata. Nici ea, nici eu.

Si muncim amandoua in domenii in care avem treaba cu multe “celebritati”, iar coaforul e raiul relaxarii si al discutiilor usoare cu nota de barfa.

Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lumea standardelor actuale: nu gasesc nicio motivatie sa pun in spatiu public lucruri din viata mea privata daca ele nu au valoare informationala puternica pentru ceilalti (de ce sa le ocup oamenilor timpul inutil?!), nu simt nevoia niciunei validari publice de la necunoscuti si stiu ca “mai multi” nu inseamna “mai bine” neaparat. De obicei, cu cat urmaresc mai multi oameni ceea ce scriu, cu atat apar si mai multi prosti, needucati, oameni care au pareri categorice desi nu i-a intrebat nimeni si care cauta nod in papura pentru ca au avut ei o zi proasta

Cand vreau sa ma odihnesc nu-mi doresc vacante mega luxoase, ci liniste si luxul suprem mi se pare cel in care intr-o zi nu e nevoie sa scot niciun cuvant. E aproape imposibil, dar mi se mai intampla… si-atunci e o mare fericire pentru mine.

Nu gasesc nicio bucurie in calea usoara, daca ea nu are si beneficii pentru cei din jur, dar si pentru mintea mea.

Zilele trecute am pus aici pe blog transcrierile de la doua interviuri pe care le-am facut toamna trecuta, live cu public. Carla’s Dreams si Adi Nartea, ambele din panelul meu de la Webstock 2021, ambele de cate 40 de minute.

Pentru ambele as fi putut cere varianta audio/video sa o postez, dar am preferat sa muncesc putin mai mult, ca sa fie transcrierea integral.

Da, e mai greu de aflat asa informatia pentru ca trebuie citita, nu ascultata. Dar pe termen lung e mai utila: pentru cei care se vor documenta despre cei doi pentru cine stie ce proiect (pentru ca va fi mai bine indexata google), pentru cei care-i plac si vor dezvolta exercitiul cititului pret de o ora.

M-am uitat pe rezultatele de audienta de la aceste postari. Media de citit e de 27 minute… mai avem o speranta.

Astazi de dimineata am pus pe urban.ro site-ul la a carei reconstructie muncesc de 2 ani si jumatate, doua fragmente din cartile unei doamne pe care o iubesc f mult: Joan Didion.

Si, dupa ce le-am publicat, am simtit o placere calda care mi-a invadat tot corpul. Stiam ca vor fi apreciate in comunitatea pe care o crestem acolo (muncesc alaturi de Oana Vasiliu si Eduard Enache), ca exista o sansa mica sa si comande lumea cartile (s-a intamplat, am primit mesaje “am comandat” )  si ca o sa le aducem o mica bucurie unor oameni altfel.

De asta scriu acum aceste randuri.

cristina bazavan by edi enache

Daca vi se pare ca sunteti plictisitori pentru ca nu aveti scandaluri cu care sa va laudati in spatiul public, nu pozati in chiloti si nu va inventati vieti in social media pentru like-uri, iar asta va face sa va ganditi uneori ca sunteti exclusi din trend, exclusi dintre “cei alesi si populari”, nu e nicio problema.

E ok sa fiti plictisitori, sa nu confundati “asumarea de a spune ceva” cu impolitetea, sa nu aveti ultimul cuvant mereu si nici dreptate intotdeauna. Cum nu e nimic gresit cand cedati si nu va mai contrati cu cineva intr-o discutie care nu schimba nimic si e doar o furtuna intr-un pahar cu apa.

E ok sa va dati la o parte din fata gregarilor, vulgarilor, cei care se lauda cu vieti fals luxoase, fals destepte.

E ok sa nu fiti machiate si coafate in orice secunda, sa imbracati haine care nu sunt de firma, iar masa sa nu fie cu un plating ca o pictura de Rembrandt. E frumos sa fim cochete si sa creem un mediu frumos intr-o lume agresiv nebuna, dar nu e nicio tragedie daca nu ne conformam la frumusetea celorlalti.

Tot ce conteaza e sa incercam sa fim fiecare un pic mai buni decat am fost ieri (si profesional, si personal) si sa facem ceva frumos si pentru noi si pentru cei din jur. Si, cum zicea Carla’s in interviul de mai sus “sa facem si lucruri de care sa fim mandri peste 5 ani”.

E ok sa fim plictisitori. Nu e nici cea mai mica problema.

P.S. Pentru ca, de dimineata, publicand fragmentele din Joan Didion mi-am dat seama ce privilegiata sunt ca pot face acest lucru fara sa trebuiasca sa cer acordul cuiva (exceptand editura), fara sa raportez rezultate de audienta ca sa justific comercial intentia mea – care nu e deloc comerciala, ci educationala si pentru sufletul fiecarui cititor urban.ro-, am cautat sa vad o parte din rezultatele de audienta din sept 2019 (cand am preluat site-ul) si pana acum de pe urban.ro.

Acestea sunt primele 10 intrari pe site… Deci, e ok sa nu ne intereseze barfa, scandalul si sa cautam frumosul. Mai sunt si altii ca noi. Mai avem o speranta si noi, plictisitorii.

urbanro sept 2019 - ian 2021

Fotografia e facuta de Eduard Enache.

4226
zitec cappadocia recomandare jobRecomanda pe cineva pentru un job la Zitec si pleci intr-o excursie in Cappadocia

Recomanda pe cineva pentru un job la Zitec si pleci intr-o excursie in Cappadocia

Sunt dintre persoanele care cere recomandari doar de la cei care au super competenta in domeniul in care am nevoie de ceva anume.

Recomandari de carti, de exemplu, primesc doar de la editorii de carte care ma cunosc si stiu ce citesc, uneori si de la scriitori, sau de la prieteni apropiati, dar n-as cere niciodata pe net la liber sa-mi recomande oamenii carti pentru ca mi se pare pierdere de timp.

In general, in Ro se citeste acum ceva ce eu am citit acum 4-5 ani, la lansarea cartilor. Iar cele mai populare carti, alea care-s peltea pentru tot poporul scrise de autori de compuneri libere pe net, nu le voi citi oricum niciodata.

La film e si mai complicat, dar nu mai intru in detalii ca sa nu par si mai aroganta decat sunt. Toate astea sunt pentru ca valorizez foarte mult timpul meu si nu vreau sa-l pierd aiurea pe ceva din care nu invat, care nu-mi ofera o experienta care ma imbogateste cumva.

Dar cu o asemenea parere despre puterea recomandarii in conditiile in care e facuta de cineva cu care am afinitate culturala, va arat un proiect fain al unor prieteni.

Una dintre cele mai mari companii romanesti de IT & digital marketing, specializata in dezvoltarea de soluții si servicii de transformare digitala, Zitec pe numele ei, are o campanie foarte simpatica de recrutare pentru angajatii ei.

Recomanda pe cineva pentru unul dintre job-urile disponibile si, in prima zi de salariu al noului angajat, tu primesti o excursie in Cappadocia pentru doua persoane.

Putin context despre companie: are peste 250 de angajati, lucreaza cu unii dintre cei mai importanti clienti din logistica si distributie, fintech, productie de electronice si semiconductoare, fashion, automotive sau Horeca, din peste 30 de tari.

Au o filosofie si o etica a muncii facute cu performanta si bun simt, cu grija pentru angajati dar si pentru comunitate

Atentie! acesta nu este un articol platit. Se intampla sa-l stiu pe fondatorul companiei, Alexandru Lapusan, de cand era in liceu (am lucrat amandoi la inceputurile lui Radio 21, era genial de atunci) si i-am urmarit activitatea peste ani.

Intre timp ma intimideaza cu business-ul urias pe care l-a construit, alaturi de sotia sa Simona, dar si de cativa colegi si prieteni, si ma bucur foarte tare ca si-a pastrat umanitatea, atentia pentru comunitate si nu e dominat de bani.

Compania lui are toate premiile mari din domeniu (nici nu stiu sa vi le spun pe toate ca nu ma pricep), are certificarile cele mai importante de la Microsoft sau Google si banuiesc ca muncesc in draci pentru ca sa aiba toate astea, dar… si-au facut timp  sa initieze si campania de donare de sange la birou  #cei1024  prin care au salvat peste 17.000 de vieti.

Desi intr-o alta viata am fost destul de apropiata de lumea matematicii si a informaticii, acum sunt doar un beneficiar al produselor create de oameni cum sunt cei de la Zitec si am pierdut de multa vreme nuantele necesare pentru un asemenea job.

Dar daca aveti copii sau prieteni care stiu programare si se incadreaza la nevoile anuntate mai jos, recomandati-i celor de la Zitec. Stiu sigur ca vor fi intr-un colectiv fain, cu oameni carora le pasa si de munca lor, si de viata lor privata dar si de cea a comunitatii, si vor creste si se vor dezvolta frumos.

Apoi puteti  sa va duceti cu cel/cea pe care o recomandati intr-o vacanta in Cappadocia platita de Zitec 🙂

zitec recomandari

Detalii aici

Va mai arat ceva simpatic… birourile lor din Bucuresti (desi banuiesc ca in vreme de pandemie multa munca e remote, de acasa, dar cum arata birourile spune mult despre grija pentru angajati)

Cafeteria-closeup-Zitec-HQStellar-Zitec-HQ

 

 

 

 

3519
carti life style 2021 toamnaCe am mai citit in 2021 –septembrie decembrie – cartile despre stil de viata, moda, balet, opera

Ce am mai citit in 2021 –septembrie decembrie – cartile despre stil de viata, moda, balet, opera

carti life style 2021 toamna

 

Prima parte din seria de toamna a lecturilor – despre tehnici de scris si jurnalism –  e aici,

seria de lecturi din prima jumatate a anului trecut e aici.

*

Ceva amuzant din nebunia internetului: m-a certat o doamna ca citesc prea putine carti in limba romana si ale autorilor romani si ar trebui sa promovez carti aparute in Romania ca sa sprjin industria.

Ceea ce se afla aici sunt lecturile mele bazate pe ceea ce ma intereseaza in dezvoltarea mea (nu e nicio intentie de a promova ceva) si practic, pe timpul si nevoile mele de dezvoltare citesc ce imi trebuie mie. Pentru sustinerea industriei de carte din ro exista pe urban.ro in fiecare sambata o rubrica in care publicam fragmente de carte din noile aparitii pentru ca oamenii sa le „testeze” si sa decida ei singuri apoi ceea ce vor sa cumpere.

Altfel, e amuzant si aberant, ca strainii protesteaza pentru alegerile tale care nu sunt cu niciun scop comercial, ci educational, in dreptul propriei persoane.

 *

LEE BONHEUR C’EST LES AUTRES –  Ines de la Fressange

Una dintre carticelele mele preferate din 2021 e cea scrisa de Ines de la Fressange, o doamna al carei stil minimalist dar super elegant ma fascineaza. (in 2021 pentru ca am calatorit putin, m-am gandit sa simt putin din atmosfera Parisului de care imi e dor si mi-am comandat, de ziua mea, cateva haine de la brandul ei)

Carticica e din mici observatii despre maniere si bun simt in viata noastra agitata. Am citit-o intr-o dupa amiaza cu prajituri alaturi si cu muzica franceza in boxe si a fost ca si cum as fi intrat intr- bula de liniste pentru o ora si putin… e scrisa intr-o franceza usoara, accesibila, altfel n-as fi facut fata 🙂

Iata un fragment, ca sa simtiti putin din energia ei.

ines carte

 

Si cateva imagini cu Ines, poate va inspira sa-i cautati hainele, neostentative dar cu un gust rafinat.

ines de la fressange uniqlo

[caption id="attachment_54670" align="alignnone" width="683"]Mandatory Credit: Photo by LAURENT LAURENT VU/SIPA/Shutterstock (10070589y) Ines de la Fressange in the front row Chanel show, Front Row, Spring Summer 2019, Haute Couture Fashion Week, Paris, France - 22 Jan 2019 ines-de-la-fressange 2[/caption]

 

***

7.vanderbuild

VANDERBILT: The Rise and Fall of an American Dynasty, de Anderson Cooper si Katherine Howe este povestea imperiului Vanderbilt de la origini si pana in prezent. Cooper, fiul Gloriei Vanderbilt, a mai scris o carte interviu despre relatia cu mama sa (care e tradusa si la noi), designer si creator de parfumuri  care a incetat din viata in 2019. Cooper incearca sa recupereze imaginea intregului clan Vanderbilt, o familie de industriasi care a ajutat imens la dezvoltarea Americii.

Sara Gay Forden, Casa Gucci -O poveste senzationala despre crima, nebunie, stralucire si lacomie.

8. casa-gucci-produs_imagine_max_width

Sigur ca pentru multa lume filmul House of Gucci a fost punctul de atractie care ar putea fi si un drive pentru vanzarea cartii. Cartea a aparut in strainatate in 2010 si anul acesta, odata cu filmul, a fost tradusa in mai multe tari. Mie mi-a placut mai mult cartea decat filmul pentru ca e mai business orientata, intelegi mult din contextul modei italiene, te plimbi prin Florenta si Milano (mi-am facut o lista cu restaurante pe care sa le vizitez in Florenta). Doamna care a scris-o e fost jurnalist Wall Street Journal pentru sectiunea lifestyle, lux si moda, si ofera foarte multe detalii de context pentru cei aproape 80 de ani pe care-i acopera cu saga familiei Gucci.

E pe urban.ro un fragment din carte, il gasiti aici.

Angela Kelly – The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe

 9. royal dresser

Am  o serie de lecturi ale cartilor scrise de cei care lucreaza pentru Casele Regale (sau cabinetele presedintilor de stat din toata lumea) pentru ca imi aduc indicii despre protocol si maniere, imi dau accesul la o lume care pune valoare pe traditie si care isi gandeste fiecare pas din prezent cu gandul la viitor si la branding de tara. Cartea aceasta am citit-o/ ascultat-o de fapt, in vremea in care promovam lansarea James Bond No time to die in Ro si, din aproape in aproape, am ajuns la informatia ca autoarea cartii a fost cea care a intermediat si aparitia Reginei Angliei in filmul cu James Bond de la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Povestea aceea e aici.

Altfel, e foarte spectaculos capitolul in care este explicat cum sunt arhivate hainele pe care le poarta Regina (si care sunt scoase treptat in muzee), dar si cum sunt gandite tinutele in functie de locul unde merge – e important sa fie vazuta oriunde din multime – de aici culorile puternice, dar si sa nu fie vreun conflict de culori in raport cu cultura tarilor oamenilor cu care se intalneste… si multe alte detalii.

 

 A Mad Love – An introduction to Opera de Vivien Schweitzer

10 i ove opera

E o carte pe care am citit-o ca sa-mi completez notiunile de cultura generala pentru ca am background si context spre deloc in ceea ce priveste Opera si pentru articolele de  pe urban.ro, prietenul Cristi Clita, un mare consumator de spectacole de Opera, e consilier de incredere.

Cartea aceasta aparuta in toamna 2021 da context despre evolutia acestui stil muzical, de la inceputuri – 1600- si pana la cele mai recente creatii de gen. Autoarea – Vivien Schweitzer – a facut un playlist pe Spotify pentru fiecare capitol, iar ceea ce citesti poate fi insotit de fragmente din lucrarile despre care se povesteste.

Uite o scurta descriere a cartii facuta chiar de autoare.

Instead of offering a comprehensive survey of operas or complete, detailed synopses, I have aimed to embed the fundamentals of the Western operatic tradition in a narrative context to show how composers have used different techniques and voices to create sung drama.

To understand why it’s a strange directorial choice in the twenty-first century to cast a baritone as Handel’s Giulio Cesare, for example, you need to know about the evolution and categorization of voice types. To appreciate how a director’s staging of Carmen deviates from tradition, it helps to be aware of how the opera has typically been staged.

To comprehend why the pianist and composer Clara Schumann called Wagner’s Tristan and Isolde “disgusting,” and why the opera was so shocking to listeners, you need to explore Wagner’s radical musical ideas. And to see why some detractors claimed that the composer John Adams “humanized” terrorists in his controversial opera The Death of Klinghoffer, it’s useful to examine how he used music to tell this particular story.

 

All In: a biography – Billy Jean King. / Maestrul Roger Federer

11. billly jean king bio 12. maestrul-clarey federer

 

Doamna Billy Jean King e una dintre jucatoarele de tenis cele mai mari din lume cu 39 de titluri de Grand Slam castigate si cu o cariera care a inspirat pe multa lume pentru ca a avut puterea intotdeauna sa spuna lucrurilor pe nume; astazi s-ar spune ca a fost feminista, dar domnia sa a fost inainte de orice o femeie de mare caracter.

Are 78 de ani, Cupa Federatiei ii poarta numele, si cred ca aceasta carte care a aparut in august 2021 e mai mult decat un testament viu.

Pe mine ma motiveaza foarte mult si ma inspira cartile despre biografiile sportivilor; mi se pare foarte puternic cum au invatat sa o ia de la capat dupa o infrangere, cum au invatat sa lupte cu durerea si cum isi urmeaza cu discplina si perseverenta obiectivele. Pe structura asta, se adauga caracterul lor si vezi cum evolueaza fiecare.

In aceeasi directie am citit Maestrul – despre Roger Federer – scrisa de Christopher Clarey care e jurnalist la New York Times si ii face un profil din perspectiva intalnirilor si conversatiilor dintre ei. Si il descoperi pe Federer vazut de dincolo de rezultate.

Domnul Clarey scrie si descrie atat de frumos incat, citind despre un meci anume, mi-am adus aminte brusc, cu imagini, ca l-am vazut pe Federer la Bucuresti la Sala Polivalenta. Uitasem total, a trebuit sa verific daca a fost sau nu in Romania si nu e rodul imaginatiei mele ceea ce mi-am amintit.  Da, a fost la Cupa Davis in 2004.

Sergei Polunin – Free. E un fel de biografia balerinului Sergei Polunin, cu imagini superbe din spectacolele sale si o prefata scrisa de Helen Mirren. E mai degraba un coffee table book, rasfat pentru privire si suflet.

12-1 polunin

Mai am o serie de carti – beletristica – de “povestit” dintre lecturile anului trecut, dar revin cu ele zilele viitoare.

1643
nartea moderareWebstock 2021. Adi Nartea: “Ce m-a ajutat pe mine, si pot sa ma dau exemplu, au fost momentele grele in viata”

Webstock 2021. Adi Nartea: “Ce m-a ajutat pe mine, si pot sa ma dau exemplu, au fost momentele grele in viata”

 Aceasta este transcrierea interviului cu Adi Nartea de la editia Webstock 2021.

A fost un interviu live cu public, de 40 de minute si ii multumesc pentru relaxarea de a vorbi despre lucruri de care altii se feresc, de la cum exploatezi frumusetea cu care te-ai nascut pana la ce inveti din a fi la un pas de moarte.

Adi Nartea e un foarte bun exemplu despre succesul care vine dupa multa munca facuta cu mult bun simt.

In acelasi panel de interviuri, inaintea acestui interviu a fost o discutie cu Carla’s Dreams a carei transcriere e aici.

*

 

Sa stii ca am scris doua randuri despre cum sa te prezint. Am scris esti cunoscut publicului ca Vlad – James Bond de Romania, ca esti considerat un super erou in imaginea publica din perspectiva rolului din serial, ca foarte multe femei sunt fanele tale (desi e si insurat si cu doi copii acasa, asta e ghinionul nostru) si ca barbatii de invidiaza. (Adi Nartea rade)

Dar dincolo de asta esti un sportiv foarte organizat, un om care care are o rigoare a vietii si un instinct foarte bun pentru supravietuire si vede cu totul altfel frumusetea decat o vedem noi… Si despre asta vreau sa vorbim. Il avem pe Adi Nartea alaturi de noi.

Salutare, multumesc mult de invitatie. Sa stii ca e o misiune grea sa fii super erou si nu vreau sa mi-o atribui. In momentul in care ma imbrac in Vlad – poate, si in momentul in care sunt cu fetitele –  poate, dar in rest nu vreau sa-mi atribui misiunea asta pentru ca sunt multe fapte bune de facut pe care nu ai cum sa le faci niciodata.

Hai sa o luam cu pasi usori. Oamenii te stiu acum din Vlad si cred ca o parte importanta din rolul pe care-l ai este nu doar pentru ca erai un actor bun, ci si pentru ca ai fost model si stii sa porti un costum, ceea ce nu poate orice barbat; sa duca un costum scump care sa arate autentic ca esti bogat, pentru ca asta este rolul, si pentru ca faci foarte mult sport. Si daca ne uitam in industria noastra de cinema, sunt foarte putini barbati –actori care acorda o atentie foarte mare sportului. Tu faci sport, de cand erai mic, ce te -a invatat pe tine sportul?

adi nartea webtock 2021

In Romania cred ca sunt mai putini actori care fac sport, in restul lumii e altfel… In primul rand, alegerea de a face sport nu a fost a mea, a fost a mamei. In clasa a V-a, cand am trecut in gimnaziu, problema era ca eu si cu sora mea, Cristina, sa nu stam in acelasi timp acasa daca parintii sunt la serviciu. Si-atunci mama stia ca la scoala 15 in Brasov programul incepe de la ora 1, era dupa amiaza, si trebuia sa ne separe. Si a spus “sa-l dau eu pe Adita la liceul cu program sportiv”, care avea si gimanaziu in program de dimineata.

Asa am facut practic meditatii sa intru si mergeam din clasa V-a la 7 jumatate la scoala si la ora 13 ajungeam acasa cand sora-mea deja pleca la scoala. Asta a fost prima miscare. In liceul cu program sportiv am fost cooptat in echipa de handbal pentru ca aveam fizicul necesar unui interstanga, am facut 3 ani de handbal. Admiterea la liceu a fost cu o schimbare de profil, in sensul ca a trebuit sa ma mut la volei, pentru ca lectia de handbal se desfiintase. Am facut din nou meditatii, acum la volei.

Cum sunt meditatiile la volei? In ce constau?

Te duci, alergi, sari, incerci sa dai cu mingea (rade)… Nu, sunt niste aptitudini pe care un profesor/ antrenor de volei trebuie sa le urmareasca la tine: inaltime, coordonare, spirit de echipa.

Dupa aceea am fost cooptat si in echipa de volei si uite asa am intrat si la liceu, tot cu program sportiv. De cand am inceput sa joc handbal am inceput practic o disciplina; dar nu e ca eu am vrut sa fac asta, s-au intamplat lucrurile in viata mea care m-au adus aici… Si asta poate sa fie the story of my life, intr-un fel…

Tu natural, esti un barbat frumos (Adi Nartea se stramba usor, in gluma). Ma iertati nu este meritul tau, este meritul parintilor tai.

Da, Corect.

Ai facut si sport, deci ai avut si datele fizice pentru a fi si mai bine structurat si ai ajuns sa fii model… Noi din afara ne gandim ce frumoasa e meseria de model (Nartea rade), jumatate din barbatii din sala asta te invidiaza, fetele spun “mama, ce misto e”. Dupa cum stii am lucrat mult ani la o revista de femei si stiu partea din interior a modelingului si mi se pare ca unul dintre cele mai grele lucruri in aceasta meserie e sa ai mentalul puternic.

Ajungi model la 19 ani, 18 ani sau chiar mai tanar, si trebuie sa faci fata unui NU la casting. Pentru ca tu toata viata esti validat pana la momentul acela pentru ca esti frumos, stii ca esti frumos (n-are cum sa nu iti dai seama ca esti mai frumos decat altii, aveai niste avantaje, iti zambea lumea cand erai mic, primeai bomboane; oricarui copil mai dragalas i se mai intampla niste chestii, e mai ciufulit in par). Si la 19 ani, tu incepi prin meserie sa primesti NU pentru ceva ce toata viata ai stiut ca e atu-ul tau… Cum faci fata?

Aici e chestiunea. Eu nu am stiut ca ma defineste asta. Intr-adevar doamnele din biserica de la tara, cand mergeam si ziceam Tatal Nostru in biserica, ziceau “doamne, ce frumos e”, dar niciodata nu mi-am asumat-o si nu am crezut in asta.

Si cred ca asta a fost norocul meu, faptul ca nu am mizat niciodata pana la un anumit punct, pe treaba asta.

Adica eu am crescut in Brasov cu o disciplina de sportiv, inclusiv in facultate, si niciodata nu m-am gandit ca eu voi ajunge pe podium si voi putea prezenta pentru faimosi designeri, nationali si internationali, sau ca eu voi ajunge vreodata sa joc in Vlad.

Cand eram la liceu/ facultate ma gandeam: ce o sa fac eu? Incepusem sa lucrez ca promoter, ca team lider, incepusem sa vad o viata in industria asta dar pe publicitate si ma gandeam ca o sa ma duc job-uri de la 9 la 6 seara si dupa aceea o sa fac un antrenament.  O sa stau in Brasov sau o sa-mi gasesc “o cale”. Nicioata nu m-am gandit ca podiumul ar putea fi pentru mine…

S-a intamplat in 2000 cand la o prezentare in Brasov a fost nevoie de baieti, eu eram prin preajma pentru ca eram prietenul unei fete care era pe podium; si am zis “why not”. Cam asta a fost strategia mea: ”why not”  pentru ca in momentul in care mi s-a zis te imbraci asa, mergi asa – m-am ridicat, m-am plimbat pana in capatul scenei si inapoi, am coborat.  Am zis “despre asta e vorba?!”

Si de atunci, multi ani de zile, ca erau prezentari de moda, ca erau reclame, ca erau castinguri la care ma duceam si primeam acele Nu-uri, pentru mine deviza era “easy money”. Adica eu ma duc si fac un ciubuc pe langa ceea ce as vrea sa fac lucrul principal. Asta a fost practic mind set-ul meu care m-a ajutat sa imbratisez sau sa ignor acele Nu-uri.

Un exemplu extrem, eram pe placa in Postavaru si ma suna Silvia de la agentia MRA, “Adi, avem o reclama, rolul principal te descrie pe tine si regizorul vrea sa te vada pe tine”/ Ok, cum facem?/ “Pai tre sa vii azi”.

Era dimineata 9 jumatate si mi-a spus ca pana la 5 sa ajung in Bucuresti.

M-am urcat pe placa, din Postavaru cred ca niciodata nu am coborat atat de repede pana jos in Poiana, am luat rapid autobuzul, am ajuns acasa, m-am schimbat, m-am dus la microbuz si am ajuns la Bucuresti. M-am prezentat la proba, m-am impachetat inapoi si m-am dus acasa. A doua zi am fost la scoala. Au trecut doua zile si ma suna – de obicei, dupa castingurile astea nu te suna nimeni daca nu-l iei, pentru ca sunt multi care participa – dar stiind ca eu am venit de la Brasov, m-a sunat sa-mi spuna “Adi, nu te-a ales pe tine”. Si eu am fost: Ok, bun. Asta e. Ce am de facut astazi…

Atitudinea aceasta am avut-o pentru ca niciodata nu mi-am pus sperantele in asa ceva, in meserria asta… Asta a fost secretul meu…

Dar astazi tinerii care cauta o validare in social media, sigur folosesc filtre, iar pe vremea noastra (si acum nu vreau sa spun ca suntem in varsta – Nartea rade – dar la momentul la care faci referire nici nu aparuse instagramul)…

Era Mirc si Yahoo messenger (rade)

Dar tinerii de astazi folosesc aceste artificii ca sa para mai frumosi, sa fie mai “placubili” in spatiu public. Din perspectiva omului care a monetizat frumusetea – pentru ca la capatul liniei, tu ai obtinut niste bani din frumusetea nefiltrata – ce i-ai sfatui pe tinerii de astazi care cauta acelasi lucru?

Nu cauta unde trebuie… Ei – nu doar ei, ca si noi avem o valenta – nu trebuie sa ne luam confirmarile din ceea ce incercam sa proiectam. Pentru ca pe vremea yahoo messenger-ului cu totii am avut “idile” virtuale si stateam si ma gandeam ce inseamna o conversatie cu o persoana care se afla la nu stiu cate sute de km departare, via yahoo msg, unde tot ce poti sa exprimi acolo sunt niste emoticoane. Pe atunci nu erau audio messages.

Ok, 70% din comunicarea noastra este non-verbal, nu este pusa sub niste licente de vorbire, acei 70% pe o conversatie virtuala nu exista. Sunt supliniti de niste emoticoane… care sunt, nu stiu, 50 la numar din care folosesc poate 8, zic si eu asa. Si atunci tot ce folosesti de la persoana cu care vorbesti este efectiv in proportie de 90% proiectia ta pe acea persoana. Iar in momentul in care te vei intalni cu ea in realitate, exista o mare posibilitate sa nu o recunosti, sa nu iti placa si exista o foarte mica posibilitate sa-ti placa si sa o iei de nevasta…

Exact asta se intampla cu toate cele din social media. Exista atat de multe unelte, filtre, tot felul de metode de editare a videoului, incat ceea ce facem noi este ca proiectam o imagine la care multi rezoneaza. Eu daca vad pe cineva pe TicTok si vad ce face – s-ar putea sa-mi placa un video si altul, nu – dar cand vad ceva care imi place, e persoana pe care am proiectat-o in mintea mea. Nu exista in realitate. Si cel care a creat video-ul are 200.000 de oameni care au placut o proiecte, iar la sfarsitul zilei, in anumite momente in viata, isi va da seama ca ceea ce reprezinta in ochii tuturor nu este ceea ce este inauntru.

Si-atunci de asta spun ca ceea ce cauti, nu trebuie sa fie in confirmarea celorlalti, ci trebuie sa fie in confirmarea din tine.

Dar la 17 ani sau la 20, inca nu ai aceste unelte sa cauti in tine si cauti calea cea mai scurta validarea externa. Cred ca si tie ti-au zis parintii “ce o sa zica gura lumii”.

Gura lumii care e dusa in social media prin like-uri si alte validari. Ce le-ai recomanda tinerilor ca sa isi optimizeze suferinta viitoare. Cum spunea Carlas putin mai devreme, nu exista sa le poti interzice sa faca orice in online, fiecare trebuie sa mearga pe drumul lui, dar sa-si optimizeze comportamentul ca sa le fie bine pe mai tarziu…

Aici e greu sa dau un sfat pentru ca ce m-a ajutat pe mine, si pot sa ma dau exemplu, au fost momentele grele in viata.

Adica in momentul in care eu am inceput sa imi asum aceasta “meserie de a fi frumos”, am inceput sa proiectez lucruri care nu fac parte din mine.

Inca din adolescenta am facut asta. Si ce m-a ajutat sa ma intorc la mine si Ia a deveni autentic au fost momentele grele, cum am si marturisit acum 3 ani de zile, au fost momente medicale, sa le zic generic. Asta a fost un wake up call in care, efectiv,  – in engleza se spune turn left –  m-am oprit si am stat cu mine “de ce am ajuns aici? Pentru ca exista o gramada de motive de ce am ajuns aici, hai sa vedem ce este de facut”.

Bineinteles cu terapie, cu lucruri pe care le putem face cu totii, in afara a avea momente din astea critice, ne putem da seama ca acea validare in primul si in primul rand trebuie sa fie in tine. Adica sa ma duc sa ma uit in oglinda si sa pot sa spun “te iubesc Adi, multumesc Adi” si dupa aceea pot sa pun cate filtre vreau eu pe Instagram.

Pentru ca atunci voi sti ca sunt asumat. Asta e felul in care vad eu veridicitatea si ma ajuta sa pot sa continui in aceasta era.

O sa ma duc putin in partea de medical, dar foarte de suprafata pentru ca nu doresc sa intram in detaliile tehnice, desi stiu ca tu nu ai absolut nicio problema sa vorbesti…

Da…

Ai povestit o multime de lucruri din incercarile prin care ai trecut. Am sa rezum doar ca ai avut o tumoare sub creier si ca ai fost operat de doua ori, chiar intre castingurile pentru Vlad.

Toti in viata ne vom intalni cu evenimente radicale – sigur, nu doresc nimanui sa i se intample incercarile prin care ai trecut tu – dar si noi vom avea incercari pe care trebuie sa le depasim… incercarea ta a fost extrema.

Cum ai manageruit pe dinauntru sa poti sa mergi mai departe, pentru ca intre cele doua operatii ai dat un casting si, dupa a doua operatie, ai mai dat un casting pentru “sa fiu frumosul James Bond de Romania”. De unde ai gasit resursele sa mergi mai departe?

Eu cred ca a fost inconstinenta. Am refuzat, sau cel putin o parte mare din mine a refuzat, sa se duca in dramatismul situatiei si in posibilitatile negative. Probabil dintr-un optimism inconstient, dar asta pe mine m-a facut sa nu ma ingrop. Si mi-am transformat tot ce am avut de facut intr-o misiune, si asta practic mi-a dat drive-ul.

Daca stateam sa analizez prea mult – exact sfatul pe care-l dau prietenilor mei atunci cand se despart: sa te tii ocupat. Sa-ti gestionezi lucrurile in asa fel incat durerea aia din spate, sa o constietizezi ca este acolo, dar sa-i dai cat mai putin timp sa te copleseasca.

Sunt momente in care trebuie sa o lasi sa te copleseasca, dar sunt momente in care trebuie sa devii efectiv util, si nu pentru ceilalti, pentru tine in primul rand, chiar daca nu o faci in mod constient, iti impui.

Iesi din casa, sa nu ramai practic tu cu gandurile tale, ci sa faci lucruri intr-un mod activ pentru ca intr-un mod pasiv acasa, sau pe canapea, nu se rezolva mare lucru in situatiile astea de criza.

Cum ti-am si marturisit intr-o conversatie la telefon, am fost foarte uimita ca tu ai facut aceasta marturisire despre probleme medicale; ti-am povestit despre un istoric al meu medical, dar eu nu as povesti in spatiul public nimic care tine de viata mea. Diferenta intre mine si tine este ca, daca eu povestesc astazi ceva, pe mine nu ma baga multa lume in seama pentru ca merg linistita pe strada; daca tu povestesti, esti in toate ziarele a doua zi si toata lumea diseaca dupa reperele lor de intelegere si propria experienta. Care nu are cum sa semene cu experienta ta. Deci te lasi judecat in pielea goala…  De ce ai vrut sa povestesti?

De ce ai vrea o fotografie cand ai medalia nr 1 pusa pe gat. De asta. In momentul in care eu simt ca am castigat si simt ca am avut puterea sa trec peste intamplare, mi-era ciuda sa iau medalia aia si sa o pun in vitrina. Nici macar in vitrina ca despre asta e vorba, sa o pun acasa, undeva, fara sa o vada cineva. Mi-era ciuda sa nu arat lumii ca “bai, uite, I’m a winner”. Si sunt multi care ar putea sa vada asta si sa spuna “daca el a putut, eu de ce nu as putea”. Asta a fost drive-ul meu nr 1, daca vrei intr-un mod ciudat de a ma lauda.

Mi-era ciuda ca aceasta experinta care, mie, practic, mi-a schimbat viata, sa o las sa treaca neobservata, stiuta doar de mine, de apropiatii mei…

Si-am zis eu trebuie sa fac lucrul asta, trebuie sa spun ca sunt out in the wild si a fost o chestie, sunt om ca toata lumea, nu sunt acel super erou, si poate sunt multi care vor rezona si vor vedea ca intr-adevar sunt si alte valente ale unei experiente grele.

adi nartea bazavan webstock 2021 -1

Asta imi aminteste de ceva ce ai tot spus in interviuri “nu-ti plange de mila ca nu ajuta la nimic”. Interviuri care sunt si dinainte de a avea acesta problema, adica tu aveai deja acest mental. Poti sa dezvolti putin mai mult despre ce intelegi prin “nu-ti plange de mila ca nu ajuta la nimic”.

Pentru ca fiecare dintre noi, cand ne e greu, mai simtim nevoia de alint… Si cred ca si tie ti s-a intamplat sa vrei sa vina cineva sa te mangaie pe crestet, la propriu sau la figurat, si sa-ti spuna: ”o sa fie bine”

Da, corect. Cred ca asta vine chiar din educatie, sa nu iti plangi de mila ca nu ajuta. Pentru ca asa este. Plansul din mila mi se pare o victimizare. Si victimizarea mi se pare o unealta pe care nu ar trebui sa o folosim, pentru ca nu esti corect fata de ceilalti. Din punctul meu de vedere, cele mai grele momente ale mele sunt atunci cand eu nu mai pot sa fac nimc si cineva ma ajuta. Alea pentru mine sunt cele mai cumplite momente. In momentul in care nu mai pot eu sa fac nimic.

Si-atunci stai si te gandesti ca acest plans de mila este, din punctul meu de vedere, o tradare a faptului ca tu nu mai poti sa faci nimic cu tine.

Stiu ca am niste arme in debara, nu le folosesc, mai bine stau si ma plang. E ca si cum as avea 200.000 euro in banca si as ofta “bai, asa mi-as dori sa-mi iau o masina”. Atitudinea asta, asa percep eu cand zici ca iti plangi de mila.

Citind declaratia ta m-am gandit ca abordarea este “de ce sa consum energa plangandu-mi de mila, cand pot sa o consum facand ceva care muta intr-o directie constructiva”.

Asta e un derivat, asa este. Pentru ca eu stiu ca am banii aia in banca, dar de ce sa nu-i folosesc, care ar fi principiul. De ce sa nu-i sparg pe toti daca asta vreau sa fac. De ce stau si sa ma lamentez si sa-mi plang de mila cand stiu ca am resurse…

De ce sa nu te duci pana la capat cand stii exact ce vrei. Inseamna ca nu stii ce vrei si plansul de mila nu este despre situatia in sine, ci despre ce cauti tu sa faci, nu stiu.

Am sa mut discutia intr-o zona putin mai pe veselie. Povesteai mai devreme ca la 10-12 ani te-au dat la sport ca sa nu te mai ciondanesti cu sora ta si n-ai visat niciodata sa fii erou in Vlad, prima versiune de James Bond de Romania, insist pe asta mai ales ca vine si noul James Bond acum. (Nartea rade).

Te incurca faptul ca esti atat de cunoscut astazi? Ca nu cred ca mai poti sa mergi pe strada fara sa te stie lumea…

Ma incurca si nu ma incurca. Norocul meu este ca pot avea masca, ochelari, sapca, si de multe ori lumea nu ma recunoaste daca ma imbrac mai sport si atunci nu ma incurca. Si pot sa rezonez cu Carlas…

Si uneori, intr-adevar, ma incurca pentru ca sunt lucruri pe care as vrea sa le fac si nu pot pentru ca, na, voi fi ingreunat de faptul ca lumea o sa ma opreasca pe strada, sau lumea o sa ma judece.

Dar simti o responsabilitate in plus pentru lucrurile pe care le faci in spatiul public?

Categoric… Norocul meu este ca ai mei m-au crescut bine si-atunci, by default, indiferent daca as fi fost sau nu o persoana publica, ma comportam normal, politicos. Si asta e noroc. Pentru ca daca nu as fi avut o educatie buna, lucrurile ar fi putut deriva intr-un fel sau altul.

Si faptul ca lumea se uita aspirational la mine e o responsabilitate foarte mare si atunci revin la faptul ca, daca eu sunt autentic cu mine si nu trebuie sa proiectez o alta imagine cu mine, atunci intr-adevar n-am foarte mari probleme cu aceasta responsabilitate.

Ma gandeam daca simti si o responsabilitate de a face fapte bune, de a transmite mesaje sociale. Sigur, inclusiv marturisirea ta despre operatie a fost manifestarea unei responsabilitati publice, stiind ca o sa-i motivezi pe altii.

Da, asa a fost. Fapte bune am facut dar la anumite nivele. Acum sunt brand ambasador Hope & Homes for Children, primesc tot felul de solicitari pe care nu le pot onora pe toate pentru ca fiecare trebuie verificata, nu pot sa fac o postare sau ceva care sa nu fie real; lucrurile trebuie echilibrate foarte bine.

De asta cumva apelez la ONG-uri care sa ma ajute in momenul in care devin intermediar; dar fapte bune am facut si cand nu eram cunoscut, fapte bune fac si acum. Poate nu suficient de multe, dar e vorba de un echilibru pe care trebuie sa-l ai cumva.

Daca vorbesti de echilibru, si ne indepartam de zona de care vorbim a faptelor pentru altii, ce iti da tie echilibru… Si cu aceasta perspectiva a vietii a unui om care a trecut prin situatii atat de la extreme, intre viata si moarte.

La nivel foarte profund, faptul ca eu sunt AICI si ACUM.

In momentul in care se intampla ceva, fac un pas in spate, respir si zic “Ok, hai sa vedem. Bun, am toate mainile? le am, doua. Picioare am, da; respir, e totul in regula, da… Hai sa o luam de aici.” Asta imi da echilibru. Faptul ca eu reusesc sa ma intorc la mine si sa-mi zic “esti tu cu tine, hai sa vedem ce e de facut”

Urmatoarele prioritati sunt copiii, sotia, familia, job-ul si dupa aceea, daca mai am timp, un antrenament de sqash sau ceva… (rade)

Asta ma ajuta sa te intreb cum arata o zi a ta de filmari si una de nefilmari…

Vreau sa fac doar o mentiune la ideea de dinainte: sa nu creada lumea ca este vorba de egoism, ca eu vreau mai intai sa fiu bine cu mine si dupa aia sa fiu bine cu copiii mei.

Cu copiii tai nu esti bine decat daca esti tu bine cu tine. Fiicele mele vor invata de la mine, iar daca eu nu sunt bine cu mine si am tot feul de lucruri pe care nu le rezolv, ignorandu-ma pe mine de dragul lor, ele asa vor invata si vor face mai departe.

Si atunci vreau sa fiu bine cu mine chiar daca asta implica si sacrificiul suprem pentru copiii mei; dar mi-l asum. E vorba ca pentru a fi mai puternic trebuie sa fii tu ok cu tine in orice situatie.

Si sa revenim la zilele obisnuite… ce vrei mai degraba sa afli: disciplina mea…

adi nartea bazavan webstock 2021

Da. Si pentru cineva care n-a fost pe set vreodata nu stie cat de solicitant este. E un consum emotional si intelectual foarte mare, dar si unul fizic, nu e o operatie pe creier, dar este ceva care te consuma foarte mult… Si a doua zi, sper ca nu e cazul zilei de astazi, sa te duci la alergat…

(Nartea: de aici ma duc la un antrenament)

Iata… deci ce te motiveaza? Eu, dupa o zi ca asta, as vrea sa dorm sau sa am vacanta o saptamana… De unde gasesti resursele pentru asta?

Pentru ca nu simt ca am nevoie de resurse pentru asta, efectiv. Sunt lucruri pe care le fac cu o extraordinar de mare placere si-atunci nu simt ca sunt obosit. In momentul in care afirmi ca esti obosit sa mai faci asta, inseamna ca nu iti place foarte mult lucrul pe care trebuie sa-l faci.

Spre exemplu, ieri am avut intr-adevar patru secvente consecutive foarte grele din punct de vedere emotional, in care Vlad trece prin niste lucruri destul de complicate la capatul razbunarii, sa zic asa. Si-antuci, dupa ce m-am consumat, stateam in masina – pentru ca inainte sa te sun am avut un moment cu mine: Ok, bun, este ora 9. Copiii trebuie pusi la culcare undeva la 9 jumatate, as putea sa o las pe Alina sa le culce pe fete sau sa ma duc acasa si sa ma mai bucur putin de Mara, de fata cea mare pe care de obicei o culc eu in ultima vreme.

Fac aproape o ora pana acasa, gandul meu era sa o prind pe Mara, desigur depindea si de ce voia si ea. M-am pus pe drum, te-am sunat pe tine, am ajuns acasa, am stat cu Mara putin peste program, ne-am culcat la 10 si n-am simtit oboseala decat dupa ce a adormit Mara. Am pus capul pe perna si am adormit instant. Mi-am dat seama cand am pus capul pe perna, cat de grea a fost toata ziua. Pentru ca niciodata nu m-am gandit “ bai, sunt obosit as vrea sa se culce Mara, sa stau si eu linistit cu mine, stii…”

Sau astazi, dupa interviul asta, o sa am o fereastra de doua ore in care as putea sa stau sa nu fac absolut nimic, dar nu imi face placere treaba asta. Imi face placere sa ma duc la un antrenament fizic, unde nu ma consum foarte mult mental, dar ma consum fizic pentru ca nu am mai facut antrenament de cateva zile.

Si atunci daca imi place nu voi fi niciodata obosit. Cred ca e o chestiune de perceptie inversa.

Pentru ca ne apropiem de final, as vrea sa te intreb, ceva ce l-am intrebat si pe Carlas si l-a incurcat, dar asta pentru ca era vorba de modestia lui, si sper sa nu te duci si tu in zona asta de modestie…

O sa fiu sincer, asta pot sa garantez..

Daca ar fi sa-ti multumesti tie, pentru ceva personal sau profesional, pentru ceea ce esti tu astazi, aici, Adi Nartea, pentru ce ti-ai fi recunoscator?

Pentru ca sunt aici. Si pentru ca SUNT. Ma uit la mine si imi spun multumesc mie, nu-mi spun pentru ce. Ca sunt situatii in care, bai da am avut ambitie, nu m-am batut, sau da- am cedat; lucruri de genul asta, pot sa spun: Adi iti multumesc ca ai fost ambitios, iti multumesc ca ai fost inconstient peste anumite etape ale vietii pe care le-ai trecut, pentru ca asta te-a ajutat, iti multumesc ca iti asumi lucrurile pe care le faci si pe care le proiectezi, iti multumesc ca incerci sa fii un parinte bun si un sot bun; si iti multumesc ca se dovedeste ca pare ca esti talent.

Si cam atat. Si, Doamne ajuta pentru inainte. Doamnele ajuta, ca sunt trei acasa. (rade)

Eu iti multumesc pentru relaxarea de a vorbi despre lucruri atat de importante de viata si de moarte, dar si despre unele care par frivole, cum ar fi frumusetea…

Nu e un noroc sa te nasti frumos, am vrut sa te corectez. Sa stii ca daca te nasti frumos este cu doua taisuri foarte ascutite; pentru ca lumea nu se asteapta de la tine sa mai fii altceva in afara de frumos. Si-atunci e o chestie superficiala care nu te ajuta, pentru ca nimeni nu se asteapta sa fii si talentat in ceva.

Multumesc mult pentru dialog.

octombrie 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1734
carti toamna iarna 2021Ce am mai citit in toamna – iarna 2021. Part 1. Carti despre scris/ jurnalism/ scriitori

Ce am mai citit in toamna – iarna 2021. Part 1. Carti despre scris/ jurnalism/ scriitori

 

Toate cartile despre care voi scrie in urmatoarele zile sunt in aceasta fotografie (ca sa va salvez timpul, poate nu vreti si detalii despre ele)

carti toamna iarna 2021

 

N-am avut energie la sfarsitul de an sa scriu despre cartile pe care le-am citit din septembrie incoace (prima parte a lecturilor din an am acoperit-o deja) e aici si se regasesc in aceasta imagine

carti martie august 2021

 

2021 a fost foarte aglomerat pentru mine si colegii mei de la urban.ro (cand am facut bilantul am remarcat ca am publicat 135 de interviuri nationale si internationale (!!!) pe langa alte 2000 de articole, facute de doar 3 oameni; le gasiti aici)

Mai am cateva zile de recuperare/vacanta in care mai degraba incerc sa fac curat prin computer si prin restantele editoriale (intotdeauna las deoparte ce vreau sa scriu “de suflet” in locul chestiunilor pentru urban.ro, ceea ce nu e neaparat bine, dar trebuie sa ajut proiectul sa creasca), deci nici acum nu citesc foarte mult.

Inainte de vacanta am filmat un mesaj scurt pentru comunitatea myhive cu cateva recomandari de carti si doua filme de vazut, mesajul e aici.

Acum las mai jos lecturile (si audio books) care m-au insotit in diminetile de toamna iarna 2021.

Stiu ca am un pattern de cativa ani buni pentru ce carti citesc si, in 2022, mi-am promis ca voi iesi din el. Deocamdata sunt tot in formula carti despre jurnalism, carti scrise de jurnalisti (cel mai adesea biografii), carti despre tehnici de scris/scriitori, biografii de artisti, carti de marketing, carti despre sanatatea mintii si a trupului. Si foarte putina beletristica, din pacate. Voi remedia asta in 2022, primele luni mi-am promis ca voi citi doar beletristica.

Cartile nu sunt in ordinea in care le-am citit, ci mai degraba grupate pe subiectul lor. Si pentru ca scriind mi-am dat seama ca, daca pun si cate un fragment din carte, mic dar relevant, am ceva mai multe sanse sa va ocup timpul cu folos (macar va duceti direct la sectiunea de carti care va intereseaza) si sa va conving sa cititi ceva in plus, am impartit articolul intr-un mic serial.

Acum carti despre scris/ jurnalism/ scriitori

(in aceasta directie, cred ca cei care fac podcasturi cu interviuri fara sa fii citit macar o carte despre tehnica interviului si diferentele intre un interviu scris, vorbit, sau cu public isi bat joc de munca lor si timpul oamenilor. Nu e o scuza faptul ca nu esti jurnalist, daca vrei  sa fii responsabil cu timpul celui care te urmareste si sa ai un produs pentru audienta care sa stea in picioare si peste ani, nu conversatii banale cu prietenii, pune mana si citeste macar aceste doua carti si nu-ti imagina ca lumea incepe si se termina cu tine; mai trebuie sa si inveti ca sa ai un produs bun:

howardLarry-Grobel-The-Art-of-The-Interview

Howard Stern – Comes Again (in engleza) –tatal interviurilor la radio care explica aplicat unde a gresit in structuri si intrebari pentru unee dintre cele mai faimoase interviuri din lume, in conditiile audientei masurate la fiecare 15 min – cititi aici) si The art of the interview a lui Lawrence Grobel care e tradusa si la noi. Grobel e jurnalistul care a facut cele mai multe interviuri cu vedete la Hollywood si singurul cu care Al Pacino accepta sa faca interviuri. Am scris prefata editiei in RO a acestei carti, e aici, poate va conving sa o cititi  )

Iata si lecturile mele pe tema din toamna iarna 2021.

1. proces the writing

  1. Process the writing life of great autors – Sarah Stodola.

O analiza a rutinelor de lucru pentru scriitori ca Hemingway, Kerouac, Nabokov,  Virginia Woolf, Margaret Atwood,  David Foster Wallace,  Toni Morrison, George Orwell, Zadie Smith sau Joan Didion (care, din pacate, ne-a parasit la sfarsitul anului, cea mai recenta carte a sa Let me tell you what I mean – o colectie a eseurilor pana in anii 2000 – am citit-o in primavara, detalii aici).

In Process the writing life of great autors, fiecare scriitor beneficiaza de o analiza a lucrarilor sale in contextul in care au fost scrise, care era viata scriitorului la momentul respectiv, care era contextul social si ce era relevant in epoca si  fiecare capitol se incheie cu cateva paragrafe despre rutina zilnica de lucru.

Am ales pentru exemplificare rutinele a doua doamne ale caror scrieri le iubesc foarte mult si care sunt traduse si la noi.

Joan Didion wakes up and spends the breakfast hour dreading writing. She ultimately forces herself to enter her study, where most often, after an hour or so, the words find her.

She begins by rewriting her own work from previous days, capturing the rhythm of her own prose and eventually breaking new ground, progressing further into the book. At some point in the morning, she takes a walk.

And at the end of the day, just before dinner, she retreats with a single drink to review her day’s work, marking it up for the next day’s revisions. Finally, for most of her adult life, she’d then dine with her husband, maybe see friends. And always, she is looking for the next picture to present itself.

 

Zadie Smith does not adhere to any particular daily schedule as a writer, and in fact has spent long stretches not writing at all. These days, she writes around her duties as a professor at New York University and a mother to two children (and a dog).

She prefers to hunker down in a small room, the blinds drawn to keep out the afternoon light. At the start of a session, Smith opens up the Internet-blocking program, Freedom, and reviews her work from the previous day before adding new pages.

If the work is going well, she might work a full day on it. If it’s not, an hour or two is all she has in her. Smith enjoys a low-key conversation, a glass of wine, and time spent with her family as the day winds down.

 

Cartea nu e tradusa in romaneste, dar cred ca e o lectura frumoasa pentru cei care studiaza literatura universala, chiar daca nu sunt interesati sa faca din “scris” o profesie din care sa castige bani. Cum e o lectura frumoasa pentru cei care vor sa stie putin mai mult despre scriitorii lor preferati.

2.   The Elements of Style, Fourth Edition de William Strunk Jr

2. elements of style

O carticica scrisa la inceputul secolului trecut de un profesor la Universitatea Cornell care este si acum biblia tuturor celor care studiaza in America “cum se scrie”.

O carte despre cum sa scrii cu bun simt si corect gramatical ( in engleza), cum sa faci diferenta intre o compunere libera banala de scoala si o scriere elaborata, cu structura, gandita ca sa generezi anumite emotii in mintea celui care citeste.

O carte despre bunul simt de a-l pune pe cititor si emotiile lui pe primul plan si abia apoi propriul ego de a insira cuvinte.

Intr-o epoca in care textele sunt la persoana I-a, despre PAREREA MEA, carticica asta e ca o gura de cafea parfumata dupa o noapte lunga.

Vigorous writing is concise. A sentence should contain no unnecessary words, a paragraph no unnecessary sentences, for the same reason that a drawing should have no unnecessary lines and a machine no unnecessary parts.

This requires not that the writer make all sentences short or avoid all detail and treat subjects only in outline, but that every word tell. There you have a short, valuable essay on the nature and beauty of brevity — fifty-nine words that could change the world.

Having recovered from his adventure in prolixity (fiftynine words were a lot of words in the tight world of William Strunk Jr.), the professor proceeds to give a few quick lessons in pruning. Students learn to cut the dead-wood from “this is a subject that,” reducing it to “this subject,” a saving of three words.

They learn to trim “used for fuel purposes” down to “used for fuel.” They learn that they are being chatterboxes when they say “the question as to whether” and that they should just say “whether” — a saving of four words out of a possible five. The professor devotes a special paragraph to the vile expression the fact that, a phrase that causes him to quiver with revulsion.

The expression, he says, should be “revised out of every sentence in which it occurs.” But a shadow of gloom seems to hang over the page, and you feel that he knows how hopeless his cause is.

 

  1. Speak Like Churchill, Stand like Lincoln de James C Humes- 21 Powerful Secrets of History’s Greatest Speakers – (audio book)
  2. 3.speel lik churchill

O carte despre cum sa scrii concis si sa-ti prezinti eficient ideile, foarte utila si pentru cei care lucreaza in corporatii si au de facut multe prezentari, dar si pentru cei care vorbesc in spatiu public.

E un exercitiu frumos, oricat de greu ar fi sa vorbesti in spatiu public, un discurs monolog (nu interviu- Q&A- unde e o alta tehnica) pentru ca, pregatindu-te sa vorbesti pe un timp prestabilit si sa tii captata atentia publicului, inveti sa fii eficient cu cuvintele, sa urmaresti un fir narativ pe mai multe planuri.

E o carte frumoasa pentru cei constiinciosi si constienti cu vorbele lor, in scris sau in fata unui public. (dupa ce o cititi o sa realizati cam cat de profani sunt cei mai multi dintre cei care glasuiesc in conferintele din Romania)

Un citat care mi-a placut “Leadership sometimes demands more than verbiage. It requires visible acts.”

 

  1. Nora Ephron – Last Interview.4. nota ephron last interview

O carte cu trancrierile ultimelor interviuri acordate de Nora Ephron- o scenarista, scriitoare, eseista si mai tarziu regizoare –  care a schimbat mult mediul presei din America in anii 70-90, a fost de altfel prima femeie reporter in redactia The Post. E cea care a scris scenariile pentru filme ca “ When Harry Met Sally” sau “You’ve got mail”

Aceasta carte arata doua lucruri frumoase: cat de seriosi erau reporterii care ajungeau sa faca interviuri cu ea si cat de mult o respectau prin calitatea intrebarilor, dar si lumea din spatele textelor lui Ephron, cat de constiincioasa era si ce presiune punea pe ea. Intr-o vreme avea de scris o opinie lunara in Esquire si muncea minimum 2 saptamani pt ea. Unele dintre textele opinie semnate de ea sunt si acum legendare.

Do you have little exercises you do these days when it’s not coming as easily as you want it to?

EPHRON: I think one thing that you do is just make notes. You have to sit in a period called “not-writing” and write pages and pages of anything that crosses your mind. Or you can read things that will help you. I just did a script that has Pride and Prejudice as one of its themes …

BOREL: Lost in Austen.

EPHRON: Right. And I read the book a zillion times, and I did a kind of outline of the book, and in the end I used absolutely none of it except maybe the first six chapters. But the point is you do something, whether or not it’s the actual writing. When I work with my sister Delia, we outline everything we’re doing. Completely. The outlines are endless, at least fifty pages long. But when I write by myself, I almost never have an outline; I just do it. I know the structure. I know the beginning, the middle, the end.

Cartea nu e tradusa la noi.

Am mai scris despre ea in 2012, cand a decedat la 71 de ani – http://bazavan.ro/2012/06/nora-ephron-a-murit/)

 

  1. Culisele revistei Vogue – Nina-Sophia Miralles. – Editura Rao 5. culisele-revistei-vogue-nina-sophia-miralles

E exact ce spune titlul, descrierea parcursului de 125 de ani din istoria acestei publicatii care acum are editii in 22 de tari si care a influentat imens piata de moda din toata lumea.

In aceeasi directie am mai ascultat in prima parte a anului biografia lui Andre Leon Tatley – The chiffon trenches (am scris despre ea aici http://bazavan.ro/2021/08/ce-am-mai-citit-martie-august/ ) care a fost coordonatorul artistic pentru departamentul moda multi ani la Vogue, dar si in urma cu doi ani, biografia singurul editor sef american pentru Vogue Paris, Joan Juliet Buck- The Price of Illusion (am scris putin despre ea aici http://bazavan.ro/2021/01/carti-2020-limba-engleza/ )

joan-buck-197x300 the-chiffon-trenches

Toate sunt carti care arata inca o data si inca o data ca nu poti sa scrii despre lux daca nu il traiesti, pe bune, real, nu in fotografii fake. Ca pentru a face editoriale de moda care a stea in picioare si peste 30 de ani nu merge cu copy paste de la altii, ci functioneaza cu o cultura vizuala, cu informatii despre istoria artei si a filmului, si cu foarte multa tehnica de imagine si de fotografie.

Poate ca aceste publicatii astazi nu mai sunt atat de bine vazute si vandute, dar pentru cineva care vrea sa aiba treaba cu meseria asta cu scrisul despre lifestyle care sa fie educativ si sa ajute publicul sa se cultive, cred ca sunt lecturi relevante. Sigur ca au si momente cu barfe si mici rautati din industrie, dar chiar si ele sunt parte din viata acestor publicatii.

 

Mai am in asteptare o carte pe care sper sa o dovedesc zilele astea, despre cum a fost creata revista Rolling Stone, Sticky Fingers The Life and Times of Jann Wenner and Rolling Stone Magazine.

Mi-a recomandat-o colega Oana Vasiliu, am cumparat-o versiunea kindle (nu e tradusa la noi) si ii vine randul asap. Ii las titlul aici pentru ca e posibil sa va inspire.

P.S. Daca ati ajuns pana la acest moment cu lectura inseamna ca sunteti interesati de tehnici de scriere, interviu si jurnalism. In aceasta directie, va pot oferi in PDF, un curs despre jurnalismul la persoana I, atat de utilizat astazi la noi (mai degraba sub forma unei pareri personale, decat jurnalism)  de la Universitatea din Missouri care are absolventi castigatori de premiu Pulitzer pentru jurnalism. Lasati-mi un comentariu si, cand vi se cere sa completati mailul pentru a comenta, scrieti-va mailul unde doriti sa primiti cursul si am sa vi-l trimit.

Revin maine cu partea a doua a cartilor din prima imagine.

4910
carlas dream cristina bazavan interviuInterviu Webstock 2021- Carla’s Dreams “Tu peste 5 ani sa-ti spui merci pentru ce faci azi.”

Interviu Webstock 2021- Carla’s Dreams “Tu peste 5 ani sa-ti spui merci pentru ce faci azi.”

Aceasta este transcrierea interviului cu Carla’s Dreams pe care l-am facut la webstock 2021. In acelasi panel i-am mai intervievat pe Adrian Nartea si Horia Brenciu (voi posta curand si transcrierile acelor interviuri).

Alte interviuri live, cu public, pe care le-am facut la Webstock de-a lungul a mai multi ani le puteti descoperi aici. Printre intervievati – Andreea Esca, Vlad Voiculescu, Andreea Badala (Murmur), Pavel Bartos, Andrei Selaru, Cornel Amariei,

 Durata de citire a interviului e de 30 min. 

Le multumesc inca o data aici, lui Carla’s pentru ca a raspuns invitatiei, chiar daca a fost un efort in plus pentru el, si a fost atat de sincer si de generos in raspunsuri, dar si lui Cristi Manafu pentru ca de aproape 10 ani imi ofera aceasta platforma de a face interviuri care nu si-ar putea gasi locul in niciun alt program (radio, tv etc)

 carlas dream cristina bazavan interviu

Cum a fost pentru tine aici in Romania la inceput; erai cunoscut la Chisinau, dar nu te stia lumea aici.

Trebuie sa le spun celor care ne urmaresc ca am avut privilegiul sa te cunosc inca din 2013 cand ai venit in Romania, pentru ca prietenii nostri comuni din industrie ti-au spus ca imi place foarte mult muzica ta si m-ai sunat. Am purtat niste conversatii la telefon foarte tehnice despre muzica si despre ceea ce faci…

Ne-am si vazut…

Da, ne-am si vazut in civilie…

Corect, in civilie.

Eu am amintiri despre acea perioada de inceput despre cum cantai in baruri mai mici, stiu despre unul din Brasov. Astazi, cand ai intrat aici, a fost rumoare pentru ca toti te cunosc, dar atunci in anii de inceput nu erai asa cunoscut in Romania. Cum a fost atunci, la inceput?

Greu… Si cand spun greu, am in vedere foarte greu. Eu nu stiu daca e cazul sa intru in foarte multe detalii, dar foarte multe dintre intamplarile pe care le povesteste lumea despre greutatile unui “artist” la inceput sunt adevarate… Insista, te rog, un pic daca vrei sa povestesc ceva anume.

Am aceasta amintire: mi-ai povestit ca ai cantat la Brasov in fata unui public foarte mic.

Nu doar la Brasov, asta s-a intamplat si la Bucuresti. Proiectul era pentru basarabeni, l-a mai vazut cineva – vreun prieten, doi, romani – dar asa de companie, in rest nu ne stia nimeni.

Concertele pe care le-am avut atunci in Romania erau, in principiu, pentru studentimea basarabeana… Primele concerte au fost Iasi, Bucuresti si am mai fost noi prin tara inca un pic, dar nu erau asa de multe. Dupa un timp au fost mai multe. Bine, nu stiu daca sa le numesc concerte, sincer, reprezentatii muzicale poate, pentru ca ele nu erau concerte. Erau niste..  cred ca cuvantul potrivit e aparitii.

Si da, a fost greu. Peste un an jumate cumva de la vremea aia, cred ca ma lasam de muzica in maximum cateva saptamani, o luna. Pentru ca trecuse vremea, eram deja in Bucuresti, eram cu Luci cu Global (n. mea. Lucian Stefan, managerul si fondatorul Global Records), ei tot erau la inceput atunci si inchiriasem noi – ei, nu eu – o vila in nord, in Baneasa. Acolo erau si trei studiouri, adica doua studiouri echipate, si al meu: doua boxe, un laptop si un pat. Si eu am trait acolo o jumatate de an; despre asta foarte putina lume stie, dar cred ca asta a fost un moment in care era sa ma frang.

Dar nu m-am frant, asa ca deocamdata cant…(rade)

Dar pe vremea aceea nu castigai foarte multi bani; astazi esti vedeta de televiziune, proiectul Carla’s – cu toti oamenii din spate – e foarte cunoscut la nivel national, insa pe vremea aceea – stiu povesti de la tine – despre onorariile care nu erau foarte mari.

(Carla’s rade)

Da, nu erau mari. Eu pot sa spun si asta, pentru ca deja a trecut foarte mult timp, a trecut perioada de prescriptie morala pentru a spune asta, mi-era cumva rusine sa spun asta inainte… Nu rusine in sens de vina, dar imi parea ca pescuiesc complimente sau cersesc ceva…

Primul meu onorariu in Romania, am factura pentru asta, a fost de 87 de euro. Atat am primit eu dupa toate cheltuielile, dupa tot tot, atat am facut eu prima data in Romania. Si nu o sa uit asta niciodata. Eu nu spun ca e putin, dar am in vedere ca pentru a creste un proiect era foarte descurajant. Extrem de descurajant.

Si era contextul in care proiectul Carla’s facea bani frumosi la Chisinau pe care tu, de fapt, ii cheltuiai ca sa traiesti in Romania si sa cresti proiectul…

Da, asta e un pic paradoxal, dar eu plecam la Chisinau si cu baietii acolo lucram, nu doar in Chisinau ci in toata Moldova unde eram un pic mai cunoscuti intradevar, si cheltuiam banii pe zacusca si pateu aici… Dar eu stiam ca merita. De fapt, nu stiam, e un cuvant greu “stiam”… simteam ca merita… Pentru ca, din cate intelegeam eu atunci, toate datele pentru a face ceva erau.

Si ti-ai urmat un vis. M-am intrebat daca nu a existat niciodata un moment de ego… Sigur ca este un proiect foarte frumos, o comunitate, ai gandit totul foarte strategic, inteligent si structurat,  dar tu, Sergiu, si nu poate nici Sergiu ca el e purtatorul de mesaj al proiectului, ci omul de acasa, n-a avut niciodata dorinta sa  spuna cine e? Toti avem orgolii, n-ai vrut sa spui “Eu am creat Carla’s Dream”?

Dar eu spun, adica Narcis – ul din mine se simte bine… e ok, are masaje, totul e bine. Asta nu e insa pe o scara larga, dar oamenii cu care eu lucrez stiu. De exemplu, eu tie ti-am spus.  Asa ca orgoliul din mine e bine, e sanatos si bine.

Doar ca sunt si cazuri, care imi par mai mult amuzante decat frustrante, am mai spus chestia asta, ca pot sa fiu in circumstante in care sa fie vorba despre proiect si eu sa fiu de fata fara ca oamenii sa stie. Dar nu-mi provoaca o frustrare pentru ca, cumva, datorita faptului ca pana acum imi pare ca reusim sa facem ceva muzica, partea asta orgolioasa, a oricarui artist in principiu, imi este hranita dar intr-un mod indirect iar pentru mine este suficient. Si in muzica, si in general in orice tine de media.

Cum ai descrie tu o persoana care la 12 ani sau la 16 ani, ia telecomanda in mana, e acasa singura sau singur, in pijamale, se duce in fata oglinzii, sau se imbraca frumos – de duminica, canta, compune ceva – despre mare soare, iubire si dor – si in cap ii vine ideea: “eu cred ca ceea ce am cantat acum trebuie sa auda o tara.” Ce om e asta?

Un om curajos…

Un om extrem de indragostt de sine si de orgolios, un om foarte slab in sens de caracter, un om care cauta solutii simple. Oamenii din domeniu asta in general, si muzica, si teatru, actorie, tot domeniul artistic, sunt de regula oameni foarte slabi. Sensibili, indragostiti de sine – sunt si exceptii, nu spun ca toti sunt asa- , dar daca te uiti mai de aproape un pic, astia nu-s neaparat oamenii cu care vrei sa fii prieten. Astia-s oamenii care pot duce discutia despre ei in orice circumstanta, chiar si intr-un spital de cancer… eu te asigur.

De aceea trebuie sa fii foarte, foarte atent pe cine alegi. Mie imi pare ca, in viitor, lumea o sa fie mai atenta la chestiile astea si o sa inceapa sa aleaga –  nu stiu cum sa ma exprim -, chestiile mai adevarate, care nu-s doar despre ambalaj…

Eu cred ca ideile o sa conduca business-ul si, in general, domeniul acesta mai departe, ideile si nu oamenii. Ca e muzica, ca e teatru, ca e film.

carlas dream

Cu o asemenea intelegere si perspectiva asupra zonei divertismentului, cand ii ai pe copiii acestia care sunt in fata ta la concursurile de talente – cum a fost X Factor cum e Superstar acum – dar avand si background-ul ca ai construit totul pe mintea si pe sufletul tau si n-ai avut pe nimeni in spate care sa te ajute… te emotioneaza vreun copil?

N-am fost chiar singur…

Sigur, ai avut toti colegii din proiect, un colectiv, dar nu ai avut “pile”, nu a venit cineva sa zica “bag bani in asta”, voi ati construit totul pas cu pas, pana ati ajuns ceea ce sunteti.

Circumstantial da, multe decizii s-au luat la rascruce…

Dar te emotioneaza astia micii care doresc sa fie ca tine, sau ca Delia…

Nu. Asta e un vis stupid, ceea ce este de asteptat pentru ca sunt copii. In fine, asta e pozitia mea si cred ca nu o sa o schimb niciodata, sau daca am sa o schimb o sa am argumente bune, dar deocamdata nu am.

Eu cred in puterea de strabatere a talentului, eu nu imi fac niciun fel de griji pentru viitorul muzical, teatral, cinematografic, sau in orice domeniul artistic al Romaniei, deloc nu am niciun fel de dubii ca oamenii talentati sunt… Dar nu toti o sa strabata.

Dar eu nu imi fac nicio grija ca noi o sa avem si anul acesta, si peste 10 ani si cand o sa fim noi batrani, ce sa ascultam. Da, o sa fie si mult noroi, dar si oameni de calitate mereu. Asa ca eu cred ca trebuie depus un efort special pentru asta, si mai e lupta cu lenea asta a noastra, a tuturor, cu ignoranta. Media, inclusiv social media. In rest eu cred ca suntem bine si ne facem probleme in zadar.

Ne urmaresc foarte multi tineri, ce crezi tu, indiferent de cariera pe care o vor urma, ca ar trebui sa citeasca ca sa le fie mai bine… sa se cultive ca sa nu fie ignoranti, cum zici.

Carti, dar nu ziare… carti, dar nu postari sau comentarii.

Nu cred ca, in general, eu ar trebui sa ma exprim pe tema asta. Nu cred ca exista vreo carte anume, eu am cateva carti preferate pot sa vi le spun daca vreti, dar procesul basic e format in doua etape. Daca as avea un prieten sau un frate mai mic, sau un copil baiat de varsta cu care se poate deja vorbi, eu as impune… as depune eforturi, ca el sa urmeze doua procese.

  1. De creare a unui repertoriu de notiuni abstracte care sa-i largeasca orizontul ca el sa poata sa aiba idei nu doar pentru maine, sa poate sa inteleaga lucrurile mai larg pe mai departe.
  2. Deconstructia conceptelor, asta e obligatoriu, ca sa inteleaga esenta cuvintelor pe care le spune. Sa inteleaga “estetic”, sau “bine”, sau cuvantul “relativ”. Nu e suficient sa stii DEX-ul pe de rost…

Stii ca te-am intrebat despre aceasta teorie, despre destructurare care iti da adancime si informare care iti da perspectiva si context, daca tu ai invatat asta la scoala voastra din Chisinau care e diferita de a noastra.

Nu. Nu cred ca e diferita scoala. Putem sa ne uitam in curricula, e acelasi lucru. Asta nu e scoala, asta inseamna prieteni si intalniri cu oamenii vii. Astea-s discutii nu numai despre cluburi, femei, fotbal si masini, asta-s niste dezbateri, infantile uneori, dar care in timp cresc. Astia-s ani totusi, plus experienta, dezamagiri…  Dar asta e o tema foarte trista, noi o sa incepem sa plangem acus…

Asta nu e un proces usor, in schimb premiul il primesti zilnic. Adica nu exista un scop “peste 10 ani o sa iei diploma de nu stiu ce”; nu, in fiecare zi se intampla lucruri, in fiecare zi oricine dintre noi intelege ceva… Relativ vorbind, noi toti suntem prosti comparativ cu cineva si destepti comparativ cu altcineva… Hai sa devenim in fiecare zi un pic mai adanci si un pic mai larg vazatori.

Asta e tot. Un pic.

Dar pentru asta este absolut necesara comunicarea umana. Pentru ca, pentru a observa niste procese si sociale – si vorbim despre influenceri si despre artisti –, este foarte importanta intelegerea a cum se raporteaza oamenii la tine sau tu la oameni. Dar pentru asta e nevoie de perspicacitate, si ea vine din ochi, trebuie sa vezi multi ochi si sa-i compari ca sa poti sa ai o intuitie pentru a manevra mai usor prin viata si prin cariera…

Cand am vrut sa inteleg cum procedezi tu, mi-ai explicat ca la fiecare lucru nou intalnit cauti sa intelegi si te documentezi in profunzime si faci asta zilnic; termenul tau a fost Wikipedia, desi nu te refereai doar la wikipedia. E un antrenament de zi cu zi ca sa capeti aceasta perspicacitate sau aceasta intelegere a contextului.

Nu. Perspicacitatea e un termen care se refera doar la oameni, dar mijloacele de informare – Wikipedia, apropos, s-a stricat; e foarte influentata politic in ultima perioada, dar spre bucuria noastra, domeniile exacte inca nu au fost atinse de ultraprogresivism si asa mai departe si poti sa afle multe lucruri interesante si utile. Oamenii care spun “auzi, mai mare filosof”, o sa piarda in viata.

Eu as recomanda oricarui adolescent sa faca si un pic de filosofie, dar in sensul foarte basic. Sa inteleaga ce inseamna vointa, sa inteleaga ce inseamna negare, nihilism, stoicism, niste lucruri de baza. Dupa asta o sa inteleaga unde el se afla, ce il atrage si asta o sa-l faca mai fericit in viata pentru ca scopurile lui – posibil o sa se schimbe – dar o sa-l defineasca mai mult. O sa stie ce schimbari vrea sa faca, ce cale vrea sa urmeze; el o sa fie mai liber in decizii si mai elocvent in deciziile pe care le ia, mai ales in tinerete.

Asta e o tema atat de larga (ofteaza) intrebarile pe care le pui tu par simple dar nu sunt deloc simple… sunt foarte largi…

Te salvez, ne mutam in alta directie. Ai spus candva ca tu crezi ca social media este depasita. Poti sa explici putin?

Ma rog ea nu este inca depasita, e in firescul dezvoltarii si o sa continue sa se dezvolte.

Ea e depasita in sensul faptului ca inainte, 5- 10 ani in urma, toate trendurile aratau Social Media in urcare, pe toate segmentele. Acum nu… Lumea cauta realul si o realitate mai sumbra e mai bine decat o falsitate frumoasa, cumva. Oamenii de varste… nu tineretul si nici persoanele cu un buchet de flori in poza de profil … se distanteaza putin cate putin. Eu am din ce in ce mai multi prieteni care, da folosesc cumva social media (in afara de lucru care tine de promovare, vanzare si asa mai departe) mai putin pentru ca, daca e mult, e foarte stresant.

Cumva lumea tinde spre o realitate mai intima chiar daca e rece si sumbra, catre o personalizare a lucrurilor. Nu spun ca sunt toti, si nici ca e majoritatea, dar trendul asta se amplifica.  Si eu cred ca in urmatorii 5 ani, hai poate 5 e cam optimist, in urmatorii 5-10 ani, asta o sa fie majoritatea. Si cred ca social media o sa ramama ca pentru cei de pana facultate.

Dupa asta o sa fie atatea cazuri si atatea alte date pentru ca, daca tu petreci 6 ore pe facebook la 35 de ani … mmmm.

carlas-dreams-webstock-2021

Dar tu nu le dai o veste foarte buna celor care vor sa fac o meserie din a fi, a trai din online.

Ce inseamna a trai in online?

Sa monetizeze aparitiile lor din online, sa faca bani din expunerea lor in online.

N-am nimic impotriva. Daca ingustam un pic si folosim alta lentila de analiza pentru asta: lasa-i sa faca. Eu nu sunt impotriva chestiei asteia sub nicio forma. Sunt pentru mersul natural al lucrurilor… dar antiprostie. Asta nu trebuie promovata, dar in momentul in care rasare, creste si infloreste, inseamna ca asta este si noi nu o sa putem sa controlam asta.

Imaginati-va ca noi suntem toti intr-un club antifacebook aici, sau anti Instagram, putem sa numim sala asta sala impotentilor. Nu ai ce face. Noi trebuie sa avem o privire nu agera, dar realista asupra lucrurilor. Si asta o sa sune… si o sa schimb topul cliseelor pe care le-am spus anul asta… dar banii nu-s tot.

E ok o sa facem niste bani, dar ei vin cu un pret, atentie, publicul nu costa ieftin, pe tine personal in viata reala; ma rog, mie mi-e usor ca sunt mascat, dar stiu despre ce vorbesc.

Analizeaza-ti costurile si ia niste decizii care sa tina. Sfatul meu in sensul asta ar fi: tu, peste 5 ani, sa-ti spui merci pentru ce faci azi.

Sa pot sa fac acele lucruri pentru care peste 5 ani sa-mi zic merci, sa fiu mandra…

Poate nu toate, ca nu ai cum sa le faci pe toate, dar sa aiba sens ce faci pentru ca peste 5 ani o sa vina un alt prezent si este foarte important sa faci ceva pentru tine din viitor. Daca nu tot, macar ceva…

Dar diferenta intre a fi Carla’s in Social Media, care este un orientat pe promovare si sales in acel spatiu,  si a fi eu sau un spectator de aici in SM e foarte mare… Tu promovezi un concept, noi ne expunem pe noi..

Ce ne-ai sfatui pe noi – nu e cazul meu pentru ca am 30 de fotografii toate in spatiul public pentru ca asa e felul meu – dar sunt foarte multi tineri care primesc validare din fotografiile lor pe Instagram – ce ne-ai sfatui sa facem  ca sa ne tinem mintile acasa sa nu o luam razna cand dupa o fotografie primesti multe like-uri si te crezi important, sau, habar n-am, te simti bine, poate nu te crezi important…

In primul rand eu cred ca este o greseala sa credem ca asta e doar un efect al consumerismului, nu este. Toata lumea are haine de duminica, fetele cand se duc la intalniri isi pun cerceii mai scumpi si mai stralucitori, toata lumea cand vin oaspeti pune fata de masa mai buna, toata lumea incearca sa para “gospodar”. Si nu e vorba doar de curatenie.

Si nu e vorba doar de Romania sau Moldova, sau de spatiul balcanic sau Est European, e o chestie globala si milenara, nu are 20 de ani. Asa ca ceea ce se intampla acum pe Instagram, cu coltul asta bogat plin de aur si doamne fereste, este un lucru care s-a intamplat mereu doar ca noi nu-l vedeam; el mereu a fost asa…Acum s-a amplificat – si-l amplificam si noi prin discutia asta –  dar eu nu stiu daca e “din pacate”.

Nu cred ca asta trebuieste schimbat, cred ca asta trebuie dus spre maxim ca el sa se omoare singur pe el, printr-o opozitie care o sa apara oricum. Totul e in balanta si oricand va fi, asta e regula regulilor. Lasa-i pe toti sa mearga incolo. O sa apara tot mai multi oameni care o sa inteleaga si o sa simta, o sa aprobe sau o sa aprecieze, aspectele frumoase ale unei vieti mai line, mai personale.

Noi o sa intelegem cat mai repede ca viata e scurta.

Eu nu-mi fac mare griji pe tema asta, lasa-i sa-si faca de cap; si nici nu cred ca trebuie opriti si nu cred ca suntem in pozitia in care sa-i oprim.

Nu, invers: du-te tare.

Dar daca tu ai avea un copil, care ar fi adolescent, si si-ar dori sa se expuna in social media sa fie influencer, cum ai administra aceasta situatie?

Prost. Adolescent ce varsta?

16-18?

Depinde. Eu cunosc lume de 16-18 ani, influenceri, care sunt buni. Noi vorbim de parca toti oamenii de 16-18 ani sunt la fel; nu, sunt diferiti. Asta e o problema. Si se leaga si de viziune, de apreciere sociala. Noi am spus, de exemplu, ca buletinul se da la 18 ani. De ce nu am spus ca se da la 16 ani si 11 luni. E o generalizare.

Dar sunt copii de 16 ani care au ce spune. Da, nu au ce spune pentru cineva de 50 si daca ai 50 sau 45 sau 35 si scrii un comentariu rautacios, “ba esti prost?!”… e absolut irelevant.

Dar el are ce comunica pentru semenii lui, plus de asta, nu uitati inca un lucru: noi nu putem sa ne prefacem ca gandim cu mintea de 16 ani, noi acum suntem ca niste medici la o boala gresita.

Si eu te asigur ca daca un tanar de 16 ani asculta discutia asta o sa ne spuna noua amandorura “habar nu aveti despre ce vorbiti, baieti.” Si o sa aiba dreptate pentru ca noi vorbim in alta categorie decat gandesc ei, dar asta nu inseamna ca ei nu au dreptate. Ma rog, asta nu inseamna ca ei nu sunt sinceri si nu vor binele…

Asa ca chill. Eu cred ca orice fel de implicare, mai ales statala Doamne fereste, este o prostie; eu cred in puterea exemplului si niciodata in restrictii.

Ne apropiem de final, si as vrea…

Stai, sa spun de carte, sa-i bag in depresie…

Te rog

Stimati adolescenti…

“Insemnari din subterana” (n. mea Feodor Mihailovici Dostoievski) ca sa nu mai posteze o saptamana cel putin si “Ganduri catre sine insusi” (Marcus Aureliu); ca-s de moarte.

Dar eu altceva vreau sa intreb se refera nu la proiectul Carla’s, poate nici la Sergiu, ci la omul de dincolo de toate astea si e singura dintre intrebari in directia asta. Daca ar fi sa-ti multumesti tie, personal sau profesional, dar sa-ti multumesti (tu care esti foarte aspru cu tine, foarte dur si analitic, dupa cum a putut sa descopere lumea) pentru ce ti-ai fi tu tie recunoscator pentru momentul care esti acum in viata?

O intrebare care ma provoaca la cel mai narcisist exercitiu: bravo, mai …

Un aspect al caracterului tau care te-a facut sa ajungi unde esti…

Nu stiu, Cristina, eu… Ma bucur ca am muncit, ca n-am lenevit, dar pe de alta parte il urasc si i-as da o palma omului asta ca s-a apucat de fumat; ma bucur ca nu am mers prin cluburi si la jocuri de noroc, dar pe de alta parte i-as da o palma pentru ca nu s-a bucurat de viata; ma bucur ca a fost ascet intr-un sens de hainarit si bling blinguri, dar pe de alta parte i-as da o palma pentru ca si-o distrus sanatatea prin 18 ore de munca, ani…

Asta e atat de … nu stiu, asta e o intrebare foarte intima si foarte complicata, desi iarasi pare foarte simpla; uite tu esti maestru la chestia asta, sincer. Pare totul simplu cand intrebi, la la la, dar la intrebarea asta e foarte greu de raspuns.

Ma bucur ca m-o lasat cu ceva, dar pe de alta parte am si esuat in multe. Cred ca eram mai linistit, poate intr-un sens mai fericit, daca nu exista proiectul asta, dar pe de alta parte am si plusuri, am facut niste bani, niste relatii, m-am ”realizat” ca barbat… Slava Domnului, Sergiu ala de atunci si-o gasit timp sa mai si iubeasca din cand in cand, sa nu-si piarda prietenii; macar atat.

Multumirile mele ar fi mai mult despre ce cred ca putea sa faca si n-o facut, din prostie, decat din lucruri marete…

Sigur ca acum oamenii descopera partea analitica si foarta aspra cu tine, dar reamintesc ca la momentul in care am intrat in sala, pentru ca esti in personaj, a fost rumoare… E parte din succesul tau si n-ai fi ajuns aici daca nu erai, cum spuneai, muncitor. Dar stiu din conversatiile noastre ca nu accepti sa lucrezi cu artisti care nu muncesc foarte mult, care nu sunt foarte perfectionisti, care nu inving lenea.

Da, eu vreau sa te vad ca transpiri, ca suferi si nu intr-un sens rau al cuvantului. Eu nu cred in lucruri usoare. Si chiar daca cuiva lucrurile i se dau mai usor decat altcuiva, si asta e realitatea vietii – noi nu suntem egali-,  eu nu lucrez cu oameni pe jumatate de masura, da. Asta ma enerveaza si ma indispune. Si e o bataie de joc; tu iti bati joc de ceea ce esti. Eu nu o sa fac asta si nu o sa fac niciodata.

Si merg mai departe din ce am discutat noi, ca nu crezi ca e un artist cel care nu-si compune si nu isi creeaza singur, ajutat de oamenii din jur de profesie, sigur. Dar daca translatam asta in zona de civilie, a noastra nu a ta, ca sa fim standardul acesta, ce ar trebui sa facem noi?

Nimic. Noi nu putem face mai mult decat putem face. Vorbim de creativi, mai ales vorbim de influenceri si internet, peste 90% dintre ei fura. Fura, nu se inspira, direct fura.

Tu poti intr-un moment dat sa crezi in minciuna proprie, dar ea nu o sa dureze pentru ca o sa treaca timp si tu nu o sa poti sa-ti multumesti. Sa te mandresti cu sine.

Dar creatorii de content vlogeri, influenceri care au ganduri, sau n-au dar sunt carismatici, eu ii salut si ii felicit. Ma bucur ca exista cat mai multi de alte voi si mai putini furaciosi, asta e tot ce conteaza. Si noi, ca public, putem sa ii abandonam pe aia falsi si sa-i sustinem pe cei buni, chiar daca nu ne plac. Macar sa nu-i pedepsim… asta trebuie sa facem, asta e adevarul obiectiv.

Asta e chirurgie, nu se rezolva cu pastile.

Ai devenit pasional cand ai zis ca sunt unii care fura…

Majoritatea fura, vorbesc de furt, nu de inspiratie. Nu sunt eu cineva care sa-i judece. Furati domnilor, dar ideea este ca asta nu are un rezultat bun in consecinta, nici pentru altii, asta e o lupta continua pentru un balon de sapun.

Sunt si care fura intelegand si ca e doar un balon si o fac numai pentru bani sau alte interese (pentru ca nu pot sa spun cum as vrea sa le numesc)… ok, bravo, prostiti prostimea…

Dar daca totusi intrebarea a fost despre esenta, in asta esenta nu este. E inca o smecherie, dar exista oameni si eu cunosc oameni are sunt talentati care au ce spune, chiar daca eu nu ii inteleg pana la capat, pentru ca e diferenta de varsta… care sunt, nu stiu daca as spune chiar adorabili, dar sunt foarte simpatici si se vede ca fac ceva. Si sper sa faca bani, sa fie cunoscuti in masura in care isi doresc…

O sa incheiem cu aceste ganduri despre sinceritate si cu ceva care mi-a placut foarte mult din ce ai zis: “sa facem lucruri de care sa fim mandri peste 5 ani”

Macar cateva, toate nu putem pentru ca trebuie sa corespundem varstei, nu trebuie sa ne purtam la 20 ca la 30, intelegeti-ma corect. Trebuie sa corespunzi varstei, dar daca nu faci cateva lucruri pentru tine, macar nu face cateva lucruri de care sa-ti para rau… Macar atat si o sa fii mult mai bine.

Octombrie 2021

2333

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!