as-i-know-her-oana-pelleaas-i-know-her-oana-pellea

As I know… (cum o stiu eu pe) Oana Pellea

Zilele astea m-am gandit mult la Oana Pellea (va spun si contextul imediat) si mi-am dorit sa gasesc resursele de timp sa scriu despre ea in rubrica noua As I know …

De dimineata, citind The Newyorker am ajuns la un text despre Dickens (scris de Zadie Smith) si de aici am zis gata, astazi chiar scriu.

Pe Oana Pellea o asociez mereu cu Alfonso Cuaron (cel care a facut si ecranizarea de la Marile Sperante cu Gwyneth Paltrow si Ethan Hawk… romanul lui Dickens) si cu Children Of Men, un film despre un viitor imaginar al anului 2027 care mi se pare foarte foarte actual desi a fost filmat in 2004 si a ajuns la noi pe ecrane in 2007.

Oana Pellea a jucat in filmul acela, era Marichka – o femeie a strazii cu o minte vizionara, un fel de vrajitoare din viitor, care bodoganeste si zice lucruri grele si rele despre ce se intampla in jurul ei.

In filmul acesta (cu Clive Owen si Julianne Moore) e si Michael Caine, pe post de intelept al viitorului care sta intr-o casa autonoma, ca o sera, mai are carti si ceainice, bea ceai si traieste mai sanatos decat oricare altul din viitor care se lupta pentru viata si suprematie.

De cate ori aud stiri despre internetul care, cu aplicatiile lui si robotii lui folositi fara etica, provoaca rau mintilor oamenilor, ma gandesc la Michael Caine din filmul asta. Mi-ar placea sa traiesc intr-o casa autonoma, cu verdeata, in mijlocul unei paduri, fara tehnologie.

Deci, cu Marile Sperante care e acum pe Disney intr-o noua versiune, cu inteligenta artificiala si deep fake-ul adus in obisnuita, am avut multe motive sa ma gandesc la Cuaron si prin translatie la Oana Pellea.

*

Ma enerveaza tare ca oamenii uita repede munca acestor actori exceptionali, si ca scolile de actorie nu ii valorizeaza. Ar trebui un turneu cu toti cei care au lucrat international in super productii, ducandu-i fata in fata cu studentii de astazi care viseaza sa fie vedete in productii internationale. Sa-i lase pe fiecare dintre actorii acestia mari sa le raspunda studentilor, cu amintiri, povesti  si anecdote, ce au invatat din experientele lor internationale.

Poate incerc sa fac eu la anul o asemenea activare. In cazul Oanei Pellea, mai sunt productii internaationale ca I really hate my job –  regia Oliver Parker,  Fire and Ice Jean Christope Comar. Dar neaparat, neaparat sa o vedeti in Stare de fapt , in regia lui Stere Gulea.

*eu am vorbit prima data cu Oana Pellea cand, imediat dupa premiera cu Children of Men, am sunat-o sa fie coperta Tabu pentru numarul de cinema. Cu autoironia care o caracterizeaza a zis “dar nu mai am eu varsta pentru o coperta de revista glossy” si eu am intrat in panica si pe modulul determinare “nu ma las” pentru ca imi doream tare sa fie pe coperta si sa le spuna romanilor despre experienta ei. Imi mai aduc aminte ca ii vorbeam cu dvs si ma “articula” imediat cu “hai hai, vorbim la per tu”.

Am facut coperta aceea, imi pare rau ca nu gasesc imagini cu ea, Oana a fost superba, imaginile sunt minunate.

La interviu, a povestit cum Cuaron i-a dat mana libera sa bodoganeasca ce vrea in secventele din film si cum, pentru spectator, a fost despre ton, viteza cu care vorbea, expresia corpului… pentru ca privitorul care nu era roman, sau rus (cred ca zice si ceva in rusa), nu intelege exact ce spune, dar simte ce i se transmite.

La momentul la care am facut interviul, citisem deja Jurnalul ei (aparut la editura Humanitas.) si multe interviuri, o vazusem in teatru …

Ma urmarea si ma durea sufletul de la o poveste pe care o citisem in Formula As (daca nu ma insel), dintr-un interviu in care povestea ca la admitere, cand a iesit din sala de examen a auzit pe hol remarci nu tocmai dragute despre ea si cum a facut efortul de a merge drept, mandra, printre toti cei care o vorbeau urat, desi ii tremurau genunchii.

Nu stiu cine erau acei tineri aflati atunci la examen la actorie, dar sper ca ei mai tin minte ca au zis mizerii atunci si ca se uita astazi la carierea Oanei. Pentru ca ea si-a vazut de drum, la fel ca atunci printre privirile aspre ale colegilor, si si-a facut o cariera frumoasa.

*O “barfesc” adesea pe Oana Pellea cu prietenii mei actori sau regizori (cred ca i-am spus si ei inainte de un interviu pentru urban.ro din anii trecuti). O dau exemplu la administrarea carierei, la antreprenoriat in arta, la a face lucrurile singura cand nu le-a primit de la altii.

Sunt sigura ca si ei i-a fost foarte foarte greu in multe momente din viata personala si profesionala, dar nu le-a expus niciodata public si a cautat intotdeauna solutiile pentru a merge mai departe.

*nu sunt printre prietenii ei si asta nu e un laudatio, e despre cum o stiu eu pe Oana Pellea din interactiunile de peste ani, dincolo de orice expunere media.

Cand am relansat urban.ro a fost printre primii care ne-a sustinut, a inceput sa dea share-uri de la ce ii placea pe site, a acceptat un interviu, desi da rar interviuri.

Cand am lucrat impreuna, in pandemie, pentru un proiect Raiffeisen in care eu moderam o intalnire la care participa si ea, a avut deschiderea si intelegerea sa vorbim inainte, sa “repetam” unele lucruri care mi-ar fi dat mie confort.

Stiu multi oameni pe care i-a ajutat discret si elegant, fara sa puna asta in fata. Cum stiu si ironia sa cand vede ceva care nu e bine facut, care nu e etic, care nu face bine celor din jur.

Are o intelegere exacta a puterii pe care o poate exercita in spatiu public pentru a ajuta comunitatea, nu abuzeaza de ea, dar nici nu scapa netaxate lucrurile rele.

Voiam, cum ziceam, sa scriu de cateva zile despre ea.

Ca sa-i multumesc si aici pentru ajutorul ei in multe lucruri, de la distanta, cu discretie.

 O vedeti in 26 august la TNB in Oscar si Tanti Roz (sa va grabiti cu biletele), aici povesteste Marius Manole testul pe care l-a dat in fata Oanei ca sa joace alaturi in acest spectacol. Era prima lor intalnire intr-un spectacol, acum sunt prieteni foarte buni.

Leave a Comment


nine − = 8


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!