#jurnal Un mic rasfat. Am un obicei ca atunci cand termin un proiect complicat sa imi fac un cadou. De data asta mi-am cumparat o gentuta noua de la un designer roman,  Mihai Iliuc.

Bine, ca sa fiu sincera pana la capat, mi-am cumparat si un nou parfumel Atelier Cologne. Si un buchet de flori 😊 (mi-as face abonament la o florarie, daca ar fi o oferta atractiva, sa-mi iau de doua ori pe luna flori)

Imi place mult gentuta, o cheama MIA, e din piele, facuta cu grija si mi-am ales culoarea Taupe.. Ma gandesc sa imi mai iau una lunile urmatoare, dar mai trebuie sa mai fac un proiect ca sa merite un asemenea rasfat… nu e scumpa deloc,  doar eu sunt cumpatata.

Am vrut sa-mi cumpar doua din  prima achizitie, dar m-am gandit ca nu e chiar sanatos. Si asta m-a facut sa ma gandesc la cumpatare vs zgaarcenie…

***

Intr-o lume in care excesul a devenit, aproape fara sa ne dam seama, o norma, cumpatarea risca sa fie confundata cu zgarcenia. Intre cele doua exista insa o diferenta profunda, care nu tine de cat cheltuiesti, ci de cum gandesti si de ce alegi sa faci cu ceea ce ai.

Cumpatarea este, in esenta, o forma de respect: fata de munca, fata de resurse si fata de ceilalti. Nu inseamna lipsa, ci echilibru. Nu inseamna refuzul bucuriei, ci alegerea constienta a ei. Zgarcenia, in schimb, se naste din frica — frica de a pierde, de a nu avea suficient, de a nu controla. Este rigida si adesea egoista.

Pentru mine, cumpatarea a fost mereu un mod de a trai, nu un efort. Nu am crescut intr-o familie cu bani, iar lipsurile nu m-au invatat doar sa imi doresc, ci si sa apreciez. Imi amintesc foarte clar momentele in care priveam la ce aveau sau primeau altii si simteam acea dorinta tacuta, uneori apasatoare. Poate tocmai de aceea, astazi, chiar daca imi pot permite mai mult decat nivelul mediu de trai, aleg sa nu uit.

Nu arunc mancare. Nu pentru ca nu mi-as permite, ci pentru ca stiu cat valoreaza. Imi cumpar haine cu atentie, gandindu-ma mai degraba la cum se potrivesc cu ceea ce am deja in sifonier, decat la trenduri trecatoare. Nu simt nevoia sa am mult, ci sa am suficient si potrivit.

Cumpatarea mea se vede si in felul in care dau mai departe. Donez 10% din orice proiect special pe care il fac — catre animale sau catre asociatii care ajuta copii vulnerabili. Nu este o obligatie, ci o alegere fireasca, un mod de a echilibra ceea ce primesc cu ceea ce ofer.

Si cum am mai scris –  aratat -pe aici, impart cu cei apropiati lucrurile sau cadourile primite de la branduri. Nu din lipsa de interes, ci dintr-un reflex format in timp — acela de a nu tine doar pentru mine ceva ce poate aduce bucurie si altcuiva. Poate e felul meu de a raspunde acelei versiuni mai tinere a mea, care isi dorea, uneori in tacere, sa fie si ea parte din acele momente.

A fi cumpatat nu inseamna a trai cu frana trasa, ci a trai constient. Inseamna sa alegi cu sens, sa consumi cu masura si sa dai mai departe fara teama. Zgarcenia strange si izoleaza. Cumpatarea aduna si apoi imparte.

In final, diferenta nu se vede in portofel, ci in inima.