1 vali petcu esenta1 vali petcu esenta

6 întrebări esențiale. Vali Petcu (Zoso). blogger, vlogger, influencer

Îl știu pe Vali Petcu, Zoso, cum e cunoscut de majoritatea publicului, de la începuturile internetului în România. Am admirat întotdeauna determinarea și disciplina cu care a construit, pas cu pas, o audiență online impresionantă.

E coroziv și, dacă vede o „mizerie”, năvălește acolo să o semnaleze și să spună cum crede el că ar fi mai bine. Nu sunt întotdeauna de acord cu el (lumea lui e în alb și negru, bine și rău… eu mai caut și griurile și scuzele care vin cu ele), dar am înțeles de multă vreme că nu semnalează ceva greșit din răutate sau invidie ori ca să distrugă strategic pe cineva (și are puterea asta). Dacă scrie sau vorbește despre ceva ce consideră greșit, o face din dorința de a face lumea din jurul lui un pic mai bună. Și da, îmi mai atrage și mie atenția când am greșit ceva. 😊

Vali are un cod etic, are valori care îl ghidează și e consecvent cu propria filosofie de viață (chiar dacă lecturile – căci îi place cartea – l-au ajutat să-și mai rotunjească din colțuri, parte firească a maturizării și evoluției).

Îl compar, în mintea mea, cu Nadal, ca filosofie de viață: munca bate talentul. Și o să muncească în draci, pentru că știe că victoriile vin doar prin propriile forțe. Pentru mine el este un influencer, dar nu mă refer la cifre și audiență (cantitatea nu înseamnă neapărat calitate, ba din contră, în aceste vremuri), ci la impact și efect.

Descoperiți un pic din ce se află dincolo de Zoso, mai degrabă ce e în sufletul lui Vali, în rândurile de mai jos. Încă sunt surprinsă – și îi mulțumesc – că a vrut să răspundă la întrebările acestui proiect.

Vali Petcu Esența 21/100

1.     Ce înseamnă speranța pentru tine?
Tot ce văd în jur. Văd că oamenii vor să trăiască mai bine, vor să se întâmple chestii în viața lor și în țara lor și destul de mulți fac ceva pentru asta. Dacă ne uităm nu doar pe statistici, ci și pe sentiment, s-au schimbat multe în țara asta. S-au mai oprit șpăgile din spitale, s-a făcut mai multă curățenie, câștigăm mai mulți bani, am mai avansat pe drepturile femeilor, am ajuns să nu mai fim toți niște grobieni și animale. Toate astea în 10 ani.

2.     Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?
Sănătatea psihică. Cred că aș fi fost mai ok dacă lăsam baltă principiile și nu eram atât de hotărât și tranșant în a semnala mizeriile, furturile sau derapajele unor oameni. M-a ajutat că m-am mutat în alt oraș și am stat un pic deoparte de cancerul care este industria noastră.

3.     Ce ai fi dispus să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?
Totul. Dacă știu că pot face bine pentru 10% din populație sau pot inventa ceva util omenirii, aș fi dispus să sacrific totul. Băiatul meu este destul de mare să se descurce singur și să își ajute mama, iar soția ar accepta asta.

4.     Ce înseamnă puterea pentru tine?
Capacitatea de a face ceva. Mi-aș dori să am puterea să schimb lucruri. De la mici la mari. Un pic de digitalizare. 100 copaci per oraș. Nu înțeleg nici acum de ce politicienii sau miliardarii planetei nu fac asta. 10 asemenea schimbări pe an ar împinge omenirea mult înainte.

5.     Pentru ce îți ești tie recunoscător, o trăsătură de caracter/ o aptitudine care te-a ajutat?
Sunt perseverent. Și munca bate inspirația în fiecare zi. De-a lungul anilor au fost în mediul ăsta mulți oameni care scriau mai bine ca mine, dar au dispărut pentru că nu aveau disciplina muncii.

6.     Cui i-ai cere iertare și nu ai reusit pana acum?
Am câțiva oameni care au plecat dintre noi și pe care trebuia să-i vizitez mai des. 

Leave a Comment


4 × = eight


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!