Category : ESENTA

Teleșpan e un crazy guy. Am fost colegi la revista Tabu, într-o perioadă în care l-aș fi alergat kilometri întregi dintr-o mie de motive. Cele mai multe amuzante, dar care pe mine mă scoteau din minți. Așa era el, cu un umor uneori imposibil de gestionat și cu o creativitate care nu prea încăpea în reguli.

Dincolo de toate astea, Teleșpan e un om foarte creativ și, poate mai puțin vizibil pentru cei care îl cunosc doar din aparițiile publice, foarte aspru cu el însuși. Oricât de ironic ar fi cu cei din jur, să știți că, atunci când vine vorba despre propria persoană, dă cu barda mult mai tare.

A scris trei cărți. Pe două dintre ele, „Cimitirul” și „Autonomie”, le-am citit încă de când erau în draft. Pe a treia, de poezie, n-am citit-o încă.

Îmi place mult cum a evoluat în toți acești ani. Cum a devenit mai atent la oamenii din jur, mai generos în felul în care se raportează la ei și, cred eu, o versiune mai bună a lui. Sau poate că era așa și înainte, doar că nu lăsa să se vadă. Sunt sigură că îi observa și îi analiza pe ceilalți la fel de atent și acum mulți ani, dar astăzi își arată mai mult empatia.

E deștept, empatic, are un umor aparte și o sensibilitate pe care nu o pune întotdeauna la vedere. Și cred că tocmai partea asta a lui o să o descoperiți puțin altfel în răspunsurile de mai jos.

Esența. Adrian Teleșpan, scriitor. 13/100

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?

În primul și în primul rând, bună ziua. În al doilea rând, înainte de a vedea întrebarea, mi-am propus să nu răspund cu primul lucru care îmi vine la gură. Iar treaba asta spune că încă mai am speranță că pot deveni un om care are răbdare. Nu neapărat azi, dar mai încolo, cine știe… Nici dincolo de această așteptare, n-aș băga mâna în foc pentru toate lucrurile pe care le voi spune aici, pentru că mi s-a mai întâmplat să cred că am dreptate și să nu am. Faptul că ne putem schimba opiniile ar putea da ușor șanse speranței că lumea se poate schimba în bine. Așa că, deocamdată, aș spune că, probabil, la nivel subconștient, speranța e floarea mea preferată. Pe de o parte, ea frumoasă prin natura ei și nu-i știrbește din frumusețe felul în care eu o calc în picioare. În plus, mă și iartă încontinuu că fac acest lucru. Pe de altă parte, mușchiul meu preferat este imaginația, iar imaginația fără speranță ar fi extraordinar de înspăimântătoare. Ar fi iadul. Dar așa, cu speranța de mână, imaginația ne poate duce oricând în Rai.

2. Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Care succes, mânca-ți-aș sufletul tău?:)) N-am avut nevoie de timp de gândire ca să răspund așa.:)) Nu mă văd un om de succes conform stereotipiei cunoscute, pentru că o duc foarte prost financiar. Am eu un blocaj în direcția asta.  Cel mai mare succes personal este acela de a nu mai crede tot ceea ce gândesc, acela de a-mi pune la îndoială judecata. În acest sens, senzația mea zilnică este că-mi sacrific ego-ul ca să am speranță într-o lume mai bună. Așadar, pot spune că doar partea mea egotică crede în sacrificiu. Partea care se sprijină pe speranță și idealism înțelege că, în ciuda tuturor aparențelor, totul funcționează așa cum trebuie, iar Universul învață ce înseamnă iubirea și din experiențele pe care noi, oamenii, le-am considera sacrificii.

3. Ce ai fi dispus să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Woodkid are un cântec care mie îmi place foarte mult, Horizons Into Battlegrounds. Adică transformăm orizonturile în câmpuri de luptă. Asta se întâmplă firesc când renunțăm la speranță. În cântecul ăsta e un vers care mi-a atras atenția în mod deosebit: If I win alone I’m losing. Dacă sunt singurul câștigător înseamnă că am pierdut. Foarte mulți ani, prin prisma unor factori care țin de specia noastră, mi-am întreținut narcisismul, trăsătură pe care cred că o avem noi toți într-o formă sau alta, și mi-am dorit foarte mult să fiu cel care iese în evidență, cel care e remarcat. Încă îmi mai doresc asta, nu e un lucru la care să renunți foarte ușor. Doar că, între timp, am ajuns să dau credit și unei alte idei. Ca experiența speciei noastre, toată această cursă despre care uneori uităm că se numește evoluție, să aibă o finalitate de un mare bun simț ar fi nevoie să fim toți câștigători, să ajungem cu toții deodată la linia de finish. Nimeni nu ar suferi în cazul acesta. Pentru asta, însă, mintea oricui are nevoie să dea credit oricui că poate fi un câștigător. Deci mi-aș sacrifica narcisismul, caz în care sacrificiul ar deveni o binecuvântare. Doamne ajută!

4. Ce înseamnă puterea pentru tine? 

Să fiu bun. Să reacționez ca un om bun la orice situație. Să-mi aduc aminte că în mine există puterea de a fi bun și că a întoarce obrazul nu trebuie să presupună supunere sau compromis. Omul, din punctul meu de vedere, n-ar trebui să regrete niciodată că a fost bun, indiferent care ar fi repercusiunile acestui act. N-am integrat încă această informație cu care sunt de acord, așa că încă mă mai aprind în varii situații.

5. Pentru ce îți ești ție recunoscător, o trăsătură de caracter sau o aptitudine care te-a ajutat?

Prima reacție a fost să înjur această întrebare. Mă scoate complet din zona mea de confort să-mi fiu recunoscător. Mi-ar plăcea să-mi fiu recunoscător că nu mă mai bag mereu să-i corectez pe cei din jurul meu atunci când judecata mea consideră că ei au greșit. Dar asta nu înseamnă că nu mi se umflă vena.:))

6. Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Mie. În anturajul meu individual sunt singurul care mai crede că e nevoie de așa ceva. Cred că Universul, Dumnezeu sau Iubirea ne iartă de dinainte de a comite noi orice greșeală, oricât de mare ar părea ea. Iubirea necondiționată n-are cum să se supere pe cineva care a comis o greșeală. Altfel n-ar mai fi necondiționată. Asta mi-ar plăcea să învățăm noi, oamenii. Și am greși din ce în ce mai puțin pe măsură ce greșelile ni s-ar părea din ce în ce mai irelevante. E o greșeală să mă blamez pentru propriile mele greșeli, dar și greșeala asta poate fi iertată.

Pe Cristina Bălan n-am întâlnit-o niciodată față în față, dar e un om care-mi place de mor. Îmi plac integritatea și seriozitatea ei profesională, îmi place liniștea pe care o cultivă/caută continuu. Îmi place ce citește (așa mi-a și atras atenția, făcea recomandări de carte care erau foarte cool).

Pentru că i-am simțit gusturile, caracterul și temperamentul, grație ei am citit Fredrik Backman. Mă speria gândul că e citit de toată lumea, deci are potențial să fie ceva cu lacrimi și suspine, o „manea literară” (popularitatea înseamnă rar calitate), dar, pentru că ea a recomandat o carte de-a lui, mi-am cumpărat toată seria și le-am citit cuminte. 😊 Bine, inspirată de alegerile ei, am citit și cărți despre oameni care au construit businessuri mari în IT, dar și cărți despre bani. Vă recomand să mergeți pe contul ei de Facebook, e o comoară.

Cristina e unul dintre cei mai pregătiți oameni din România în certificarea sustenabilității și a eticii în relația cu mediul  și a lucrat pentru mari instituții internaționale.

Iubesc discreția ei (o vedeți rar în public și n-o să se laude niciodată cu pregătirea ei sofisticată și riguroasă, în domenii pe care noi abia dacă le înțelegem), iubesc și bunul ei simț și genul de viață pe care a ales să o ducă.

O descoperiți în podcastul „Filă cu filă”, unde vorbește cu manageri importanți despre cărți, dar și în răspunsurile de mai jos.

6 întrebări esențiale Cristina Bălan 12/100

1.     Ce înseamnă speranța pentru tine?

Pentru mine, speranța înseamnă în primul rând încredere: încredere în forțele proprii, încredere în grupul primar (familie, prieteni foarte buni), încredere în grupul extins (profesional, amical), apoi încredere în instituții. Dacă la încrederea în oamenii pe care îi cunosc încă stau bine, cea în instituții, în special în unele dintre instituțiile publice, ea este aproape de cotele pe care ni le prezintă analizele în domeniu.

În al doilea rând, speranța înseamnă pro-activitate. Nu sunt genul de persoană care să aștepte să pice mălăiețele din păr, ci încerc să îmi țin destinul pe cât posibil în propriile mâini. Am învățat să îmi creez contextul adecvat pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. Asta înseamnă să mă pregătesc profesional cât pot de bine, să cresc și să mă dezvolt ca om, să respect normele și oamenii, să nu mint, să nu înșel.

În al treilea rând, cred că speranța înseamnă și credință, iar aici mă refer la latura spirituală. Nu sunt o practicantă asiduă, dar cred că are și credința rolul ei în momentele noastre de slăbiciune.

2.     Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Depinde cum definim succesul. Dacă mă refer la faptul că sunt căsătorită de peste 26 de ani, la care se adaugă alți peste șapte ani de iubire, succesul înseamnă respect și încredere în omul alături de care am evoluat zi de zi și căreia îi sunt recunoscătoare pentru că a fost lângă mine necondiționat și în cele mai bune momente ale mele, dar și în cele mai grele.  

Din punct de vedere profesional, cel mai mare sacrificiu a fost timpul. Am învățat și învăț în continuare, dar pentru asta e nevoie de timp, timp pe care îl petrec în singurătate, studiind, deci nu cu soțul meu sau cu cei din anturajul restrâns. Am fost o persoană workaholică, așa că între timpul profesional și cel personal nu aveam o graniță. Am învățat the hard way că timpul este singura resursă pe care nu o putem regenera. Așa că am început să fac ordine în priorități, între nevoile altora și nevoile mele, să mă pun mai sus pe listă, să nu mai sacrific nimic din ceea ce nu poate fi regenerat.

3.     Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cea mai bună din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Sunt imens de norocoasă că, într-un moment al vieții mele, am fost cea mai bună din țară în domeniul meu de activitate. Uite că nici modestia nu o mai sacrific J, dar afirmația se bazează pe faptul că am fost prima din România și a șasea din lume care, în 2015, a luat un examen de certificare în profesia mea (raportarea ESG). Apoi, am continuat să dau și să iau examene și să rămân unul dintre foarte puținii români cu certificări internaționale în domeniu. De altfel, chiar acum, când răspund la întrebările tale, învăț ca să mă pregătesc pentru un examen și sunt în mijlocul unei perioade în care tot învăț despre inteligența artificială.

Deși am lucrat 14 ani pentru Organizația Națiunilor Unite, nu mi-am pus niciodată problema să devin cea mai bună din lume într-un domeniu, oricare ar fi acela. Asta și pentru că am fost pe alocuri nedrept de dură cu mine, punând presiune pe mine, întinzându-mi resursele fizice și emoționale uneori dincolo de limite suportabile. Mi-am dorit, însă, și cumva am și reușit asta, să devin cât de bună pot fi eu în ceea ce fac, indiferent dacă e vorba despre profesie sau hobby-uri.

Cu ajutatul oamenilor la nivel global… e greu; nu sunt medic, nu sunt profesor, nu sunt astronaut, ba chiar am aflat pe pielea mea că e incredibil de frustrant și neproductiv să vrei să ajuți pe cineva care nu vrea să fie ajutat.

Cât despre intrarea în istorie, am citit în cărți și am văzut asta și în ultimii ani: istoria e scrisă de învingători. Poate ar fi momentul să ne uităm la câte cărți (sau manuale?) de istorie sunt scrise de femei, la cum au intrat femeile în istorie (apropo de sacrificiu) și la cât de des și cum sunt citate faptele de cutezanță ale femeilor.

4.     Ce înseamnă puterea pentru tine?

Foarte bună întrebarea. Pentru mine, astăzi, puterea înseamnă să te poți abține să faci rău mai ales atunci când poți face rău: când ai și motivul sau motivele, și mijloacele s-o faci, dar să decizi să nu le folosești. Când urlă frustrarea în tine încât ai jigni și ai pedepsi, dar în ciuda ego-ului care-și cere drepturile, să alegi să nu o faci.

Puterea mai înseamnă să te poți aduna când ești cioburi, să te pui singură pe făraș, să te uiți la bucățile din tine și să începi să te recompui. Să îți poți privi cicatricile fără resentimente sau milă față de tine, ci cu bucuria că ești din nou întreagă. Cu speranța (iată!) că poți fi funcțională dacă te manevrezi cu grijă și utilă, chiar dacă sub o altă formă.

5.     Pentru ce îți ești ție recunoscătoare, o trăsătură de caracter/ o aptitudine care te-a ajutat?

Îmi sunt recunoscătoare pentru ceea ce profesoara de psihologie Angela Duckworth numește grit: o combinație între mai multe trăsături care, toate, te țin pe drumul ales de tine și te fac să continui. Îmi sunt recunoscătoare pentru că am ales conștient și fără vreo presiune externă să citesc și să învăț toată viața. Îmi sunt recunoscătoare că am fost și rămân dispusă să renunț la orice pentru relația pe care o am cu soțul meu. Îmi sunt recunoscătoare pentru că am învățat să spun Nu și că nu regret niciunul dintre Nu-urile din viața asta. Îmi sunt recunoscătoare că am ajuns să pun capul pe pernă și să adorm în cinci minute nu pentru că sunt obosită, ci pentru că nu mă mai frământ.

6.     Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Din fericire, am obiceiul de a-mi cere scuze sau iertare, după caz, fie când consider eu că am greșit, fie când mi se spune că am greșit. La fel, am obiceiul de a mulțumi. Ambele sunt parte din natura mea.

Totuși, chiar dacă i-am cerut mamei mele iertare cât a fost în viață, simt că puteam s-o fac altfel. De fapt, cred că nu i-am recunoscut meritele suficient, ceea ce ar fi ajutat-o infinit. Rămânând văduvă la 39 de ani, nu a avut deloc o viață ușoară, mai ales că a trăit și a muncit într-un mediu care nu a menajat-o.

Trăiesc, însă, cu speranța că tot ceea ce am realizat în viața asta pe plan profesional, dar mai ales pe plan personal, i-ar fi făcut mândri de mine pe părinții mei. Este unul dintre filtrele morale după care mă ghidez și în prezent când iau o decizie.

O știți ca prezentatoare de televiziune, dar astăzi își dedică o mare parte din energie Asociației EU ȘI LUMEA, prin care dezvoltă programe de educație alternativă, menite să facă materia școlară mai atractivă, mai accesibilă și mai ușor de înțeles pentru copii.

Inspirația a venit din experiența de a descoperi cum funcționează sistemul educațional din Franța și din dorința de a aduce și în România metode de învățare mai creative, care să le stimuleze copiilor curiozitatea.

Acum, prin asociația sa, ajunge în orașe mici, unde oportunitățile educaționale alternative sunt limitate, și le prezintă copiilor filme de animație inspirate din lecțiile cuprinse în programa școlară. Le deschide astfel o fereastră către un alt mod de a învăța și de a descoperi lumea.

Îmi place mult felul în care și-a descoperit o nouă vocație și, mai ales, generozitatea cu care o pune în slujba copiilor. Inclusiv a celor cu deficiențe de auz, pentru care asociația a adaptat filmele în limba semnelor.

Mai jos, răspunsurile ei la cele șase întrebări esențiale.

Livia Dilă 11/100

1.     Ce înseamnă speranța pentru tine?

Sunt o optimistă, posibil idealistă, îmi place să cred, temperată. Funcționează mai mereu, m-aş pierde pe mine fără. Primește combustibil în zilele când întâlnesc oameni care împărtășesc aceleași valori şi dorința de a le pune în practică. Mai ales.

2.     Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Calmul şi relaxarea, înlocuite mereu de neliniștea de a face mai bine, de a-mi păstra  standardele, în primul rând în fața mea. O cvasipermanentă luptă.

3.     Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cea mai bună din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

E o misiune care mă depășește. Mai aproape mi se pare o amintire a ceva bun făcut de mine decât cartea de istorie. Dar “numele” sunt importante aici. În “cercul nostru strâmt” să facem mai degrabă bine. Pe cât putem, foarte mulți dintre noi.

4.     Ce înseamnă puterea pentru tine?

Libertatea în decizii sau cel puțin înțelegerea compromisului în scopul unei cauze cu sens.

5.     Pentru ce îți ești tie recunoscător, o trăsătură de caracter/ o aptitudine care te-a ajutat?

Optimismul şi ceva încăpățânare.

6.     Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Tuturor celor cărora le-am greșit din neatenție, neștiință, ego, lipsa orientării de a-i “vedea” mai bine. Am curaj să cer iertare.

Am cunoscut-o pe Noemi când aveam nevoie, pentru un interviu live, de traducere simultană din idiș. Mi-au plăcut atât de mult felul ei de a fi, umanitatea, empatia și bunul-simț, încât i-am propus să lucreze cu noi la revista Tabu.

Noemi este un om care știe ce înseamnă războiul nu din lecturi, ci din propria viață. A trecut prin greutăți pe care cu greu le-am putea descrie și, cu toate acestea, a rămas unul dintre cei mai optimiști, altruiști și conectați la frumos oameni pe care îi cunosc.

Expresia a social butterfly pare inventată pentru ea, pentru că Noemi chiar cunoaște pe toată lumea. Este o agendă vie de oameni, povești, legături și detalii frumoase.

O admir pentru seninătatea și bunătatea cu care continuă să privească lumea.

Descoperiți-o din răspunsurile la 6 întrebări esențiale. Mai jos.

10/100 Noemi Meilman

Ce înseamnă speranța pentru tine?

Speranța, pentru mine, este cea care mișcă pământul locuit în acest moment. Fără speranță, cred că viitorul ar fi ca un actor care joacă pentru o sală goală – de oameni, de animale, de viață.

Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Am sacrificat timp. Timp petrecut cu fiul meu, cu câinii mei, cu mama mea, cu prietenii mei, cu oameni care meritau mai mult din timpul meu. Timp pentru mine, pentru un somn corect, pentru sport, pentru weekenduri, pentru cărți cumpărate sau primite în dar și care sunt încă necitite. Foarte mult timp am sacrificat, mai ales în ultimii 10 ani.

Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Ohoho, nu îmi doresc să devin cea mai bună din lume, nici să intru în istorie, dar mi-aș dori cele mai de bun-simț și stringente nevoi ale omenirii: pace (peste tot în lume), empatie (să nu mai existe violență de orice fel, asupra oamenilor și animalelor), mi-aș dori să nu mai existe sărăcie și nici lăcomie.

Aș sacrifica tot ce este necesar, în cele mai pașnice și diplomatice moduri ca să reușesc ca aceste lucruri să se întâmple. Uite, cred că în afară de empatie, și diplomația ar trebui predată în școli, chiar de la grădiniță. Am căutat în cărțile de istorie ale lui Avi (fiul meu, care acum este în clasa a X-a) și nu am găsit niciun capitol despre istoria diplomației – o cronologie, de la primii soli din Antichitate (Egipt, Grecia antică și până în prezent, despre primii diplomați români – Nicolae Milescu Spătarul, Costache Negri și să nu o uităm pe Regina Maria, căreia îi datorăm victoria diplomatică de la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Alături de ea a fost scriitoarea Elena Văcărescu, considerată prima femeie diplomat din istoria României.

Eleanor Roosevelt și alte femei diplomat despre care am început să caut de la o vreme pentru că mă pasionează subiectul.

Și să nu uităm despre „diplomația la firul ierbii”, munca atât de grea și de multe ori frustrantă a activiștilor, mai ales cei care se află în zone de conflict.

Un alt aspect important: cei care scriu cărțile de istorie. Felul în care este predată istoria. Să existe un dialog, copiii să pună întrebări, să dialogheze. Sunt importanți anii bătăliilor, dar mai important e să învețe cum s-a ajuns la pace, cine a făcut și cum a făcut posibilă acea pace?

Pentru că ar trebui să se vorbească mai mult despre „alfabetizarea emoțională” și despre oamenii care militează pentru pace. Un alt paradox: știm cine sunt dictatorii, dar nu știm cine sunt pacifiștii. Cum să fie pace, atunci?

Deja este un clișeu faptul că trăim în paradoxul paradoxurilor: suntem în secolul tehnologiei, dar ne comportăm ca în Evul Mediu. Suntem din ce în ce mai violenți, iar când violența devine normă, când avem toate datele posibile ca să nu mai repetăm greșelile trecutului, nu mai avem nicio scuză, dar nici măcar una.

A fost un răspuns lung.

Ce înseamnă puterea pentru tine?

Întrebare capcană: Pentru mine, puterea este o unitate de măsură variabilă. Este duală. Poate fi o forță care face numai bine și construiește, dar folosită greșit, poate să facă rău și să distrugă.

Aș vrea ca puterea să facă numai bine. Pentru că puterea, în esență, înseamnă progres, înseamnă capacitatea de a merge mai departe, cu reziliență și numai în chei pozitive.

Pentru ce îți ești ție recunoscătoare, o trăsătură de caracter/o aptitudine care te-a ajutat?

M-au ajutat mai multe: optimismul, (chiar și atunci când mai era un gram din el) și disciplina (funcționez, de când mă știu, cu agenda de to do’s).

Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Tuturor celor de la întrebarea numărul 2 (inclusiv mie). Am curajul să o fac, dar în același timp știu că nu am avut altă soluție: am sacrificat timpul petrecut cu cei dragi în calitate de mamă singură & one woman show. Ca să închei într-un mod artistic.

Bogdan e editor de carte și a lansat editura P!lot Books, specializată în cărți despre sport și sportivi. Îmi place mult determinarea lui, care face ca, pe o piață atât de mică precum cea din România, să lanseze cărți despre sport, pregătire mentală și efortul excepțional al unor oameni cu caractere puternice. Toate cărțile de la P!lot Books sunt, de fapt, lecții de viață.

M-a impresionat întotdeauna faptul că face eforturi ca, prin cărțile lui, să le facă bine oamenilor din jur. Și face asta fără să fie ostentativ, fără să se laude….

Ne-am cunoscut când m-am rugat de el să traducă „Arta interviului”, de Lawrence Grobel, un mare jurnalist și intervievator. Țin minte că eram la el în birou pentru o altă carte și mi-am forțat norocul, spunându-i că fac eu campania online și că, dacă anunț proiectul și strâng un anumit număr de like-uri — nu mai știu câte — publică volumul.  Și l-a publicat. S-a împrietenit cu Grobel și a făcut, cred eu, un mare bine jurnalismului nostru.

Nu iese aproape deloc în față, dar mă bucur să vi-l prezint prin răspunsurile la cele 6 întrebări esențiale.

Bogdan Ungureanu, 9/100.

Dacă aveți legătură cu jurnalismul sau cu podcasturile, căutați cartea, vă rog. Iar când ajungeți la un târg de carte, treceți și pe la standul P!lot Books. Sunt sigură că veți găsi acolo ceva care să vă schimbe măcar puțin felul în care priviți viața.

1.     Ce înseamnă speranța pentru tine?

Privind din perspectiva unui „pilot”, care este responsabil de direcția și viteza de deplasare, atât pentru el, cât și pentru „pasagerii lui”, speranța înseamnă viață. Dar nu în sensul în care aștepți ca lucrurile să se întâmple de la sine, ci le construiești în fiecare zi, prin fiecare decizie pe care o iei. Speranța e mai puțin un sentiment, ci mai degrabă o metodă de lucru.

2.     Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Dacă privim succesul ca fiind libertatea de a decide direcția de mișcare către un obiectiv încă neatins, atunci am sacrificat, printre multe altele, siguranța unei cariere, certitudinea financiară, timpul și energia personală și – pe cale de consecință – câte puțin din mărinimia celor din jur.

3.     Ce ai fi dispus să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Cred că să devii cel mai bun om din lume nu e un rezultat, ci un proces în care construiești condițiile pentru asta în fiecare zi. De aceea consider că intru zilnic în istorie prin ceea ce fac; ba chiar de mai multe ori pe zi. 🙂 Și intru în istorie împreună cu toți ceilalți cărora le sunt recunoscător pentru faptul că sunt alături de mine.

4.     Ce înseamnă puterea pentru tine?

Să ai autonomia de a spune „nu” unui proiect care nu se potrivește sau „da” unuia în care crezi.

5.     Pentru ce îți ești tie recunoscător, o trăsătură de caracter/ o aptitudine care te-a ajutat?

Pentru perseverența în fața incertitudinii.

6.     Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Lista există, dar un editor știe că nu orice poveste trebuie publicată. 🙂

O știu pe Diana de mulți ani. Am fost împreună la competiții sportive, am vizitat școala pe care a fondat-o și am văzut de aproape cât de importantă este pentru ea educația. Știu și că, în copilăria petrecută la Sibiu, a fost unul dintre acei copii foarte conștiincioși, pentru care școala nu era doar o obligație, ci o formă de seriozitate față de sine.

Astăzi este cofondatoarea Avenor College. Prin fața ei au trecut câteva mii de elevi, iar câteva sute studiază deja la universități internaționale.

Felul în care Diana înțelege educația merge însă mult dincolo de manuale, note și rezultate academice. În școala pe care a construit-o, mulți copii și-au descoperit încrederea, au învățat să înțeleagă ce le place, cine sunt și ce drum ar putea să-și aleagă mai departe.

Abia citind aceste răspunsuri, atât de sincere, m-am gândit cât de complicat trebuie să fi fost pentru propriii ei copii să aibă drept mamă chiar directoarea școlii. Ana și Tudor sunt acum la universitate, fiecare pe drumul lui, și au crescut frumos, cu independență și cu o identitate a lor.

Dacă aș fi profesor sau dacă aș lucra la Ministerul Educației, aș vrea să stau de vorbă cu Diana — și cu minunata ei colegă, Dana Papadima — despre cum putem aduce mai multă bucurie și mai multă speranță în școli. Dar și despre cum poate educația să-și recapete puterea: puterea de a forma oameni, nu doar elevi buni.

Despre asta sunt, de fapt, și întrebările de mai jos.

6 întrebări esențiale. Diana Segărceanu

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?

În adolescență eram destul de fatalistă. Deh, când îl citești pe Cioran… Dar aveam și-o sursă de optimism în caietul meu de citate. De exemplu: „Speranța este ceea ce îți rămâne atunci când pare că ai pierdut tot.” În sinea mea, atunci, în adolescență, aceste vorbe mi-au dat încredere că „there is always a way”.

În anii ’90, un citat sau o vorbă bună puteau fi suficiente pentru a insufla speranță unui tânăr.

Acum, ca lider de școală, implicată zi de zi în educația elevilor, simt că a sădi speranța în copii este o nevoie foarte mare, chiar o datorie a noastră, adulților.

Tinerii noștri își fac multe griji pentru viitor. Nu e de mirare când tot spațiul media e invadat de știri negative, iar ei sunt expuși constant la vestirea „apocalipsei”. De aceea, consider că adulții din jurul copiilor (părinții și profesorii) trebuie să vorbească cu încredere despre viitor si să-i ajute pe copii să simtă că au un rol și un cuvânt de spus în propriul lor destin.

Nu mă refer la varianta simplificată: „totul va fi bine”. Ci mai degrabă să le arătăm copiilor, să-i învățăm că, dacă ceva nu merge, mai pot încerca o dată, pot învăța ceva nou, pot cere ajutor sau pot găsi o altă cale.

„There is always a way.” Pentru mine, asta e speranța.

2. Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Avenor College, este o școală pornită ca o inițiativă antreprenorială, cu gândul la educația copiilor noștri și cu aspirația că vom forma o mică comunitate de câteva zeci de copii. Acum 20 de ani, ne imaginam ceva mic.

Nu am simțit niciodată că sacrificăm ceva pentru Avenor și nici nu ne-am imaginat că Avenor va deveni o instituție atât de mare – a ajuns astăzi la 800 de elevi.

Dar, privind în urmă, pot vedea mai clar costurile personale pe care le-a avut devenirea Avenor College. Cred că cel mai mare cost a fost faptul că proiectul nostru s-a împletit foarte strâns cu viața noastră de familie.

Ana și Tudor, copiii noștri, au crescut odată cu Avenor. Eu, fiind implicată zi de zi în dezvoltarea și conducerea școlii, am fost mereu prinsă între dublul rol de „mamă” și „d-na directoare”. Cred că asta spune deja multe.

Când construiești o școală, îți asumi responsabilitatea unei întregi comunități. Când atât de mulți oameni depind de ceea ce construiești, nu mai ai aceeași libertate să te retragi, să amâni sau să spui pur și simplu: „astăzi nu mai pot”.

Ca fondatori și ca părinți, au existat momente în care ceea ce consideram bine pentru școală nu coincidea cu ceea ce era mai confortabil pentru familia noastră sau cu ceea ce și-ar fi dorit copiii noștri.

Suntem foarte recunoscători pentru ceea ce a devenit Avenor! Suntem foarte mândri că Ana și Tudor sunt astăzi tineri adulți care apreciază educația pe care au primit-o aici și vorbesc cu mândrie despre școala lor.

Dar știm și că, pentru ei, au existat supărări, frustrări și presiuni în contextul în care școala a fost mereu prezentă și, uneori, prea prezentă în viața noastră de familie.

Recent, Ana și Tudor ne-au mărturisit că, atunci când au absolvit, s-au simțit eliberați. Pentru ei, absolvirea a însemnat și iesentaeșirea din această dublă relație: eu puteam să fiu din nou doar mama lor, nu și directoarea școlii. Au spus-o cu umor, dar pentru mine a fost dureros de auzit.

M-a făcut să înțeleg mai bine, retrospectiv, că alegerile noastre, ale părinților, au avut un cost și pentru ei. Iar pentru noi, ca părinți, acesta este poate cel mai mare cost al succesului Avenor: nu timpul nostru, nu investiția, nu efortul și nici renunțările noastre, ci faptul că Ana și Tudor – copii fiind- au dus și ei o parte din greul nevăzut al acestei construcții.

3. Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Sincer, nu aspir să intru în istorie și nici să fiu cea mai bună din lume. Dar mă animă foarte mult ideea că ceea ce am construit și am învățat la Avenor ar putea deveni util și altor școli, dincolo de Avenor.

După aproape 20 de ani, zi de zi la școală, am experiență construită prin muncă, descoperire, pilotare și implementare. Avenor are rezultate excelente care ne fac să credem că unele dintre lucrurile pe care le-am pus in practica aici pot fi transferate și altor școli.

Nu mă refer doar la rezultatele academice, ci la felul în care întregul sistem educațional îi formează pe elevi. Este vizibil că sunt bine pregătiți pentru viață: câtă încredere au, cât de autonom gândesc, cât de bine știu să învețe și să se adapteze.

Am început în 2007 cu 5 elevi și astăzi avem 800. Este o creștere de 160 de ori.

Evident, nu putem extrapola pur și simplu această creștere pentru următorii 20 de ani. Dar acum am curajul să mă întreb: oare ceea ce am învățat construind Avenor ar putea ajunge, prin alte școli și alți lideri, la alți 10.000 sau 100.000 de copii?

Asta mi se pare o posibilitate suficient de provocatoare cât să vreau să lucrez la ea în anii care vin.

Ce aș sacrifica pentru asta? Nici aici nu aș vorbi despre sacrificiu, ci despre ceea ce sunt dispusă să pun în joc: timpul, energia, experiența și ceea ce am învățat în acești 20 de ani.

Am văzut în aproape două decenii că o școală nu se schimbă doar printr-un singur om. E nevoie de un ecosistem de învățare: profesori foarte buni, lideri care știu ce fac, un curriculum coerent, părinți care au încredere și, mai ales, de multă muncă făcută temeinic și dusă până la capăt.

Eu sunt dispusă să pun la dispoziția altora experiența mea – inclusiv ce am învățat din greșeli; modul cum poți construi un curriculum eficient folosind cele mai bune elemente din sisteme diferite; cum se conduce o școală sustenabilă care produce constant rezultate remarcabile.

Dacă peste încă 20 de ani Avenor va continua să fie o școală foarte bună și va fi contribuit și ca alte școli să devină mai bune, pentru mine acesta ar fi un succes extraordinar.

4. Ce înseamnă puterea pentru tine?

Ca biolog, am tendința să privesc lucrurile prin relațiile dintre ele. Iar când mă gândesc la „putere”, o consider „energie focalizată”.

Cu toții avem resurse să fim puternici, dar nu întotdeauna reușim să ne adunăm energia și să o orientăm către ceva care contează. Eu mă simt puternică atunci când îmi propun un obiectiv și reușesc să-mi adun conștient energia, atenția și voința în acea direcție.

Sunt foarte atentă la felul în care îmi folosesc puterea. Nu-mi place ideea de putere individuală câștigată cu energia altora. Din contră, încerc atunci când pot, să folosesc ceea ce știu sau poziția pe care o am ca să le dau și altora mai mult curaj și încredere să-și focalizeze energia, să devină puternici pentru ceva care le dă bucurie și multiwire.

Pe de altă parte, există puterea colectivă și atunci fiecare strop de energie al tuturor celor implicați este necesar, iar focalizarea trebuie condusă de un lider care este ca un „cârmaci” la proba de canotaj 8+1. Când, într-o echipă, scopul e clar și rolurile sunt bine definite, “energia focalizată = putere” face minuni!

În final, contează ce faci cu puterea, cum îți aduni energia și încotro o îndrepți.

5. Pentru ce îți ești ție recunoscătoare – o trăsătură de caracter sau o aptitudine care te-a ajutat?

Curiozitatea și statornicia. Curiozitatea m-a ajutat toată viața. Dar mulți ani nu am privit-o ca pe o calitate personală.

În cultura noastră românească, „a fi curios” poate avea și sensul acela ușor peiorativ: „că te interesează ce nu te privește” și probabil că de aceea nici eu nu o asociam automat cu o calitate.

Până când am făcut „VIA Character Strengths Survey”, un instrument din psihologia pozitivă care măsoară 24 de trăsături de caracter. În profilul meu, „curiozitatea” a apărut foarte sus, ca una dintre trăsăturile mele dominante. De atunci, am început să o privesc altfel și, probabil, să o folosesc mai conștient.

Îmi place să pun întrebări, să explorez domenii pe care nu le cunosc, să caut oameni de la care pot învăța, să înțeleg cum funcționează lucrurile și să fac legături între idei aparent foarte diferite. Cred că o mare parte din ceea ce am construit în educație a pornit de la întrebarea: „Dar dacă s-ar putea și altfel?”

Probabil de aceea prețuiesc atât de mult curiozitatea și la copii și la profesori. Îmi place o școală în care oamenii pun întrebări și au bucuria de a căuta răspunsuri.

A doua trăsătură pentru care sunt recunoscătoare este statornicia.

Statornicia mă ajută să rămân fidelă lucrurilor în care cred și să continui suficient de mult încât să pot construi ceva durabil. Probabil că această combinație m-a ajutat cel mai mult: curiozitatea mă ține în mișcare, iar statornicia mă ține pe drum.

6. Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Cred în iertare, în actul conștient și plin de iubire de a repara ceva care s-a deteriorat între oameni. Pentru mine, iertarea ține de o zonă profund intimă a relațiilor și nu cred că trebuie transformată într-un act public.

În viață am greșit de multe ori, dar sper că am reușit uneori să repar prin recunoaștere și iertare.

Însă mi s-a întâmplat să amân să-mi cer iertare sau chiar să nu o fac deloc. Uneori nu am conștientizat la momentul respectiv că am greșit, alteori mi-a fost teamă că voi adânci o falie deja creată. Privind în urmă, au fost situații în care ar fi fost mai bine să spun mai repede: „Îmi pare rāu” sau „Cum pot să repar?”

Știu cât de puternic este gestul de a „cere iertare” – l-am simțit în ambele sensuri. Dar am simțit și durerea atunci când gestul a fost respins. Am învățat să accept că uneori funcționează, alteori nu. Dar cred că merită aproape întotdeauna să încerci să repari.

De cealaltă parte a iertării, am învățat și practicat să fiu eu cea care iartă chiar și în absența unei „cereri”.

Pot spune cu recunoștință că astăzi nu port resentimente nimănui. Am reușit „să fac pace” chiar și cu oameni care nu mai sunt sau cu care nu mai sunt într-o relație. În mintea și în sufletul meu, ne-am împăcat.

Să spunem că, printr-o anumită conjunctură, îi știu câinele superb 😊 Bine, îi știu toată familia, dar din contexte diferite.

Olga este omul din spatele miilor de imagini din presa română care apar sub semnătura Profimedia. Nu le face ea, dar are grijă ca ele să fie folosite corect, pe bază de abonament, iar cei care au muncit pentru ele să fie plătiți. E genul acela de muncă pe care publicul nu o vede, dar fără de care o bună parte din presa românească ar arăta altfel.

E o femeie foarte puternică, nu doar profesional — iar munca ei ajunge, la propriu, în toate colțurile țării. Și totuși, când o întâlnești, primul lucru pe care îl remarci este grația. Are ceva din eleganța unei prințese — și cred că se simte puțin și în fotografia pe care am ales-o.

Am povestit cândva despre muzică clasică și despre lucrurile mărunte care fac diferența în viață. Despre înțelepciunea gesturilor din familie, despre felul în care învățăm să trecem peste obstacole cu discreție și eleganță. Prețuiesc mult acea conversație, Olga are grația și diplomația unei prințese.

Olga Abramescu 7/100

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?
Un fluid pe care am grijă mereu să îl păstrez curat și limpede. Nu face minuni, dar sticluța care îl conține stă pe un raft al sufletului meu, cu eticheta „a se folosi înțelept”.

2. Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?
Un strat delicat de așteptări și credințe despre oameni.

3. Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?
Este o întrebare foarte grea… Ar fi vorba, în primul rând, de idealuri proprii care să țintească așa de sus și nu pot vorbi de mine însămi cu atâta deschidere. Însă cred că oamenii care au acest țel cu adevărat, dacă el este autentic și cu sens, ajung, în cele din urmă, să se ofere chiar pe ei înșiși în acest demers.

4. Ce înseamnă puterea pentru tine?
O poziție în care se revelează cu adevărat caracterul unui om, prin felul în care alege (subliniez, alege!) să folosească această putere și mecanismele sale.

5. Pentru ce îți ești ție recunoscătoare, o trăsătură de caracter/o aptitudine care te-a ajutat?
Unor calități native pe care le-am descoperit pe parcursul vieții, pe care mai întâi le-am înțeles și apoi le-am rafinat și, în final, protejat: intuiție și delicatețe.

6. Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?
Nu există o astfel de persoană altundeva decât în interiorul meu.

Marius Matache e, pentru mine, genul de om care a făcut multă școală, dar care a știut, în același timp, să-și urmeze pasiunile. Cântă muzică folk, are albume lansate și creațiile lui au fost difuzate de-a lungul timpului la majoritatea radiourilor.

E un mare sufletist, un om pe al cărui sprijin te poți baza oricând. Și e genul de profesor pe care ți-ai fi dorit să-l ai în liceu sau la facultate: face lucrurile complicate să pară accesibile, fără să simtă nevoia să sublinieze că el știe, iar tu nu.

Se află și în spatele unor tabere dedicate copiilor pasionați de chimie, la care sunt invitați, uneori, chiar și laureați ai Premiului Nobel. Dacă aș fi pasionată de chimie și aș mai fi elevă, l-aș urmări cu atenție. Am sentimentul că m-ar ghida în direcția potrivită chiar și fără să știe.

Îl cunosc de mai bine de 15 ani și i-am admirat întotdeauna determinarea cu care și-a urmat pasiunile, fără să renunțe la seriozitatea și rigoarea omului de știință.

Marius Matache este doctor in chimie, lucrează de aproape 30 de ani la Facultatea de Geografie a Universității din București

6/100

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?

Speranța e motorul care ne duce mai departe în fiecare moment. Speranța că mâine va fi mai bine ca azi (am și o piesă în lucru pe tema aceasta), speranța că putem fi mai buni în profesie, dar și ca oameni. Speranța că mâine voi compune o piesă care va ajunge sus de tot, speranța că mâine doctorandul din echipa mea va descoperi leacul pentru o maladie incurabilă.

2. Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Nu simt că am făcut vreun mare sacrificiu, pentru că întotdeauna – și chiar nu o spun ca pe o figură de stil – am făcut lucruri care mi-au făcut plăcere. Poate aș fi putut să fac chestii mai bine plătite, dar cu siguranță nu aș fi avut satisfacțiile pe care mi le-au adus ocupațiile și pasiunile mele din ultimii 30 de ani (am început facultatea pe 1 octombrie 1996). Cercetare, proiecte educaționale, muzică, tangențial media (că a fost radio sau blog), comunicarea științei, întotdeauna mi s-a părut că “mă joc”, iar acest fapt mi-a asigurat un confort psihic greu de egalat de orice “salariu mare”.

Punctual, uneori trebuie să renunți la “joacă” pentru a atinge un obiectiv – de exemplu, ca să termin de scris teza de doctorat, am renunțat la mai multe deplasări în cadrul unor proiecte. Alteori am sacrificat un concert sau un meci ca să îmi păstrez vocea pentru o sesiune de studio când lucram la un album.

3. Ce ai fi dispus să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Având pregătire de cercetător în științe exacte, mi-e greu să intru în joc, știu că nu așa funcționează, nu așa schimbi lumea. Lumea nu e o negociere, oricât de bine ar suna “dau viața mea pentru pastila care va eradica alergia la ambrozie”. Dacă vrei să devii cel mai bun din lume, știu o singură rețetă: trebuie să muncești mult, dincolo de limite, să înveți în permanență, să o iei de la capăt când ai greșit.

4. Ce înseamnă puterea pentru tine?

 O mare responsabilitate. Dacă ce faci tu influențează, într-o proporție mai mare sau mică, viața celor din jur, ai o responsabilitate uriașă și cred că trebuie să te comporți în consecință.

5. Pentru ce îți ești tie recunoscător, o trăsătură de caracter/o aptitudine care te-a ajutat?

Nu sunt un tip genial, n-am intrat primul la facultate, n-am fost cel mai talentat folkist din generația mea. Dar, spre deosebire de colegii mei, am fost probabil unul dintre cei mai ambițioși și nu am așteptat să vină cineva să îmi dea, ci am construit în permanență, uneori de la zero. Am avut în plus capacitatea de a mă reinventa, disponibilitatea să muncesc, să învăț, capacitatea de a rezolva probleme, apropo de ce scriam mai sus cu “joaca”, am luat totul ca pe un mare quest: Cum fac rost de bani de album? Cum atingem indicatorii proiectului? Cine sunt factorii de decizie la care trebuie să ajungem?

6. Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Le cer iertare celor apropiați, sunt o mână de oameni, se știu ei, pe care uneori probabil i-am neglijat pentru binele mai mare (the greater good), pentru binele societății.

E un uragan de femeie și cred că oamenilor din jurul ei le este, uneori, greu să țină pasul cu energia ei. Aș vrea însă să le spun, pentru că o cunosc de dinainte de Gașca Zurli, că la fel de greu este să ții pasul și cu viteza gândurilor ei.

A adus bucurie în viețile a zeci de mii de copii din această țară și și-a folosit notorietatea și puterea pentru a aduce alinare femeilor aflate în situații complicate de viață.

Dar dacă ar fi să o rezum într-o singură frază, aș spune așa: femeia care a transformat dragostea pentru fiica ei în bucurie și alinare pentru mii de familii, chiar și în momentele în care ei însăși îi era greu.

5/100 Mirela Retegan

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?

Pentru mine, speranța se contopește în credință. E acel ceva din sufletul meu care mi-a dat mereu putere să merg mai departe.

Nu s-a stins niciodată flacăra pe care am simțit-o în pieptul meu. Uneori era un foc de tabără, alteori o flacără mică de lumânare. Dar am știut mereu că e acolo. Credința nu m-a lăsat să mă afund în durere. Am căzut de multe ori, dar m-a ridicat de jos știind că viața mea e mai mult decât acel moment și că toate trec. Am ținut să o învăț și pe Maya crezul care pe mine m-a ajutat enorm: ești bine? Bucură-te! O să treacă. Nu ești bine? Ai răbdare. O să treacă. Și vorba bunicii mele: „până nu s-o gata, nu-i gata.” Asta înseamnă speranță pentru mine: să știu că dincolo de orice e altceva.

2. Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Viața de cuplu. Nu i-am putut oferi Mayei un model de relație mamă-tată, femeie-bărbat care să facă echipă în viață, prin iubire și grijă unul față de celălalt. Nu am întâlnit pe cineva dispus să mă aștepte să mă întorc de pe toate drumurile mele, cineva care să-mi asculte și să-mi iubească lumea de povești atât de mult încât să nu fie deranjat că misiunea mea este prioritatea mea. Nu am știut cum să construiesc o casă cu un tată și o mamă, la fel de frumoasă cum e „o căsuță mică” de la Zurli.

3. Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cea mai bună din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Când eram foarte mică, mă uitam cu tata la televizor la campionatele de gimnastică și la succesul Nadiei. Și tata mi-a spus, un lucru care m-a ghidat în viață: „Fă ceva în care să fii cea mai bună, să fii numărul unu, oamenii să te recunoască pentru acel ceva fără să trebuiască să spună prea multe despre tine.”

Astăzi nu mai cred că trebuie să renunți tu,  oamenii și acțiunile se cern și ce contează devine preocuparea principală.  Astăzi cred că trebuie doar să îmbrățișezi acel ceva din tine, bucata de har, lucrul pe care îl faci cel mai ușor, cu cea mai mare bucurie. Acel ceva care e în firea ta. Să-l antrenezi și să-l duci spre excelență, pe calea ta. Iar dacă la jumătatea drumului te întâlnești cu Dumnezeu, o să ajungi atât de relevant cât e nevoie pentru a face viețile celorlalți mai bune.

4. Ce înseamnă puterea pentru tine?

Pentru mine, puterea înseamnă să folosesc energia, agenda și resursele pentru a face lucruri care înfrumusețează viața copiilor, părinților și bunicilor. Să pot mobiliza cât mai multe personalități pentru a duce vacanța de vară în saloanele de oncopediatrie. Să adun suficiente eșarfe de la femei celebre, să le vând la licitație și să pregătesc kituri de toamnă pentru copilașii din spital. Să propun Legea Priorității și să o susțin, astfel încât să se aplice peste tot în România. Să stau în fața sutelor de mame din închisori și să le amintesc că ele sunt mamele copiilor lor, chiar și dincolo de gratii. Să pot să mă opresc din tot și să-i ofer Mayei timpul și energia de care are nevoie. Să las totul deoparte și să plec cu mama la o mănăstir , pentru 3 zile doar noi două. Putere pentru mine a fost să pot să plec în Asia Express fără să știu nimic două luni, despre ce se întâmplă acasă.

5. Pentru ce îți ești recunoscătoare, o trăsătură de caracter sau o aptitudine care te-a ajutat?

Intuiția. Am simțit devreme care e harul meu și mi-am ascultat intuiția de fiecare dată când a trebuit să aleg între dar și oportunitate. Intuiția m-a ajutat să rămân conectată la ceea ce vreau să fac și să nu cedez în fața celor care veneau cu perspectiva lor, dacă era diferită de a mea. Intuiția m-a ajutat să simt momentele bune și mai puțin bune, m-a ghidat și nu m-a trădat niciodată.

6. Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Tatălui meu. Când eram foarte tânără, i-am spus ceva ce m-a durut…

Îl cunosc mai ales în ipostaza de muzician și artist conceptual, implicat astăzi în proiecte culturale, de percuție și de educație ecologică. Are disciplina unui sportiv de performanță și o etică profesională foarte riguroasă — este, de altfel, coordonatorul ansamblurilor de percuție Cantus Mundi și a fost profesor de percuție la liceu.

Dincolo de scenă, însă, îl definesc la fel de bine precizia și seriozitatea. Și ca artist, și ca om, este unul dintre cei mai de cuvânt oameni pe care îi cunosc: atent, exact, cu o punctualitate aproape de metronom.

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?

Speranța este boostul de energie pe care îl consum în fiecare dimineață. Este o poțiune magică ce mă face să cred că pot face lucruri mărețe.

• Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Am pierdut ani din viață ca să conving lumea din jurul meu că inovația trebuie încurajată. Pentru că, atunci când doar copiezi de la alții, poți să fii, în cel mai bun caz, pe locul al doilea.

• Ce ai fi dispus să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Nu vreau să sacrific nimic. Nu cred în schimbările magice. Cred în multă muncă, în munca de echipă și, da, cred că voi intra în istorie. Dar asta nu garantează nemurirea.

• Ce înseamnă puterea pentru tine?

Puterea este harul pe care ți-l dă Dumnezeu de a duce mai ușor lucrurile într-o direcție, dar și o forță pe care trebuie să ți-o antrenezi ca să rămâi mereu pe direcția bună. Puterea poate să-ți joace și feste, făcându-te să deviezi de la linia pe care ți-ai propus-o și să mergi în direcții total nedorite.

• Pentru ce îți ești ție recunoscător? O trăsătură de caracter/o aptitudine care te-a ajutat?

Sunt visător. Eu chiar cred că pot să pun umărul la dezvoltarea unei generații care să iubească mai mult frumosul, prin muzică, pictură, arhitectură, poezie sau dans.

• Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Am avut momente când țineam în mine supărarea, mai ales din orgoliu, dar am învățat că asta mă macină, afectându-mi inclusiv sănătatea. Acum îmi cer iertare imediat. Nu am pe cineva anume căruia să-i cer iertare.

Când l-am întâlnit prima dată, antrena manageri din mari companii, explicându-le cum să lucreze cu caii. Astăzi lucrează cu metodologia Adizes și îi duce pe manageri în programe speciale în Columbia, pentru a înțelege cum a fost folosită puterea pentru transformarea radicală a Medellínului, un oraș care s-a desprins treptat de corupție, violență și influența cartelurilor de droguri.

Metodologia Adizes este un sistem de management care ajuta organizatiile sa inteleaga in ce etapa de dezvoltare se afla, sa gestioneze schimbarea si conflictele si sa construiasca echipe complementare, bazate pe incredere si respect reciproc.

2/100 George Leca

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?

Speranța este un cuvânt folosit uneori excesiv pentru a justifica lipsa de acțiune. Pentru mine, nu poți să speri și, în același timp, să nu faci nimic. Speranța capătă sens atunci când este însoțită de acțiune, responsabilitate și implicare. În schimb, construcția „sper să facă alții” nu înseamnă, pentru mine, speranță, ci mai degrabă transferul responsabilității.

2. Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Pentru mine, succesul este o funcție a raportului dintre integrarea externă și dezintegrarea internă. Nu cred într-un succes exterior obținut cu prețul unei fragmentări interioare. Am încercat, mai degrabă, să-mi armonizez propriile sisteme — valorile, alegerile, timpul, relațiile și munca — astfel încât să-mi păstrez autenticitatea. Tocmai această coerență interioară mi-a permis să-mi îndrept energia către oameni, către piață și către ceea ce pot construi în exterior.

3. Ce ai fi dispus să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Orice este al meu. Nimic din ceea ce aparține altora.

Pot sacrifica timpul meu, confortul meu, banii mei, orgoliul meu sau propriile oportunități. Dar nu cred că am dreptul să sacrific timpul, libertatea, bunăstarea sau viitorul altora pentru propria mea ambiție, indiferent cât de nobilă ar părea aceasta.

4. Ce înseamnă puterea pentru tine?

Puterea este posibilitatea de a alege sa colaborezi sau de a refuza colaborarea. 

5. Pentru ce îți ești recunoscător ție însuți? Ce trăsătură sau aptitudine te-a ajutat cel mai mult?

Curiozitatea. Probabil este trăsătura care m-a ajutat cel mai mult să evoluez. Curiozitatea mă face să pun întrebări, să intru în domenii pe care nu le cunosc, să caut explicații dincolo de răspunsurile evidente și, mai ales, să continui să învăț de la oameni foarte diferiți de mine.

6. Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curajul sau puterea să o faci până acum?

Nu am în minte o persoană căreia să știu că i-am greșit și față de care să fi evitat să-mi cer iertare. Și nu aș inventa una doar pentru ca răspunsul să pară mai profund. Încerc să cer iertare atunci când îmi dau seama că am greșit.

Dar există aici un gând care mă preocupă mai mult: oamenii față de care am greșit fără să-mi dau seama. Pentru aceștia nu mi-a lipsit curajul de a cere iertare, ci poate luciditatea de a înțelege la timp că aveam de ce să o fac. Dacă există cineva căruia îi datorez încă o scuză, probabil acolo se află.

O iubesc. Pentru zecile de copii ale căror vieți le-a salvat. Pentru sutele de oameni pe care i-a ajutat. Pentru sinceritatea ei elegantă, uneori dură, dar întotdeauna adevărată.

 Amalia Năstase.

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?

 Speranta este acea certitudine pe care o am ca Dumnezeu ma ajuta mereu atata timp cat fac bine. E ceva mai mare decat orice suntem noi si daca ne lasam (if we let go) intervine si repara tot ce gresim noi. Pentru mine speranta e increderea ca cineva ne iubeste mai mult decat ne iubim noi si ne ajuta cand nu mai vedem noi o cale. Si asta nu poate sa aiba sfarsit, deci si speranta e un rezervor la care pot apela oricat.

2. ⁠Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Nu cred ca de fapt sacrificam ceva, eu cred ca toti facem doar ce vrem noi sa facem, eu cel putin asa am facut. Si atunci chiar daca altora li se pare ca e sacrificiu, pentru cei care actioneaza intr un anumit fel pentru a ajunge la un rezultat, nu este. Este drumul catre ce si au propus. Multi nu-si propun sa ajunga prea departe si atunci drumul poate parea usor, dar cel mai greu lucru e sa vrei sa ramai pe loc, de fapt 🙂 Propune-ti sa ajungi mai departe decat iti poti imagina si cand vei ajunge, totul ti se va parea ca a fost usor. Nu mai tii minte nimic greu.

3. ⁠ Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cea mai bună din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Pai eu sunt cea mai buna din lume deja. Din lumea mea. Intri in istorie cand salvezi o viata. Eu cred ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajutat sa salvez cateva vieti si mi-am indeplinit scopul in viata, acela de a ajuta semenii. In istoria sufletului meu, eu sunt foarte bine. Daca as sta sa ma gandesc la cate miliarde de oameni sunt pe lume si pe ce loc al Salvatorului as fi, ar parea foarte greu sa continui ca ar parea ca nu pot niciodata sa ajung pe primul loc, dar nu gandesc asa. Eu cred ca odata ce ai salvat o viata, te-ai salvat si pe tine si de aia ne nastem, sa iubim si sa ajutam.

4. ⁠ Ce înseamnă puterea pentru tine?

Puterea este pentru mine capacitatea de a fi stapana pe tine. Nu tot timpul am stiut, dar cand stii, poti face orice pe lume. Puterea e sa fii aliniat cu cine esti cu adevarat.

5. ⁠ Pentru ce îți ești ție recunoscător, o trăsătură de caracter/o aptitudine care te-a ajutat

Bunatatea este un atribut pentru care acum sunt foarte recunoscatoare dar pe care l-am minimizat multi ani. Sintagma aruncata de multi oameni catre mine: “esti proasta de buna” m-a urmarit de cand eram mica. Am cunoscut acum vreo 15 ani pe cineva care mi-a spus asa: “tu ai o inima atat de buna, sa stii ca sunt yoghini care stau ani de zile in singuratate pe munti si mediteaza ani intregi ca sa ajunga la nivelul tau de bunatate” Cred ca am plans minute in jur atunci pentru ca in sfarsit cineva imi confirma ca asta nu e un handicap, ci e o binecuvantare 🙂 De atunci mi-am lasat in voie aceasta trasatura de caracter si am lasat “desteptii” sa beneficieze de ea. Cu cat faci mai mult bine, cu atat ti se intampla bine, indiferent cati “smecheri” cred ca beneficiaza de cunostintele tale sau de relatiile tale pentru ca ei stiu ca esti “proasta de buna”. Totul s a schimbat de atunci in bine.

6. Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

 ⁠Poate celor care ma iubesc si cu care nu tot timpul le spun cat de mult inseamna pentru mine iubirea lor. Tindem sa luam “for granted” oamenii care ne iubesc pentru ca stim ca sunt alaturi de noi in orice situatie.