Am cunoscut-o pe Noemi când aveam nevoie, pentru un interviu live, de traducere simultană din idiș. Mi-au plăcut atât de mult felul ei de a fi, umanitatea, empatia și bunul-simț, încât i-am propus să lucreze cu noi la revista Tabu.

Noemi este un om care știe ce înseamnă războiul nu din lecturi, ci din propria viață. A trecut prin greutăți pe care cu greu le-am putea descrie și, cu toate acestea, a rămas unul dintre cei mai optimiști, altruiști și conectați la frumos oameni pe care îi cunosc.

Expresia a social butterfly pare inventată pentru ea, pentru că Noemi chiar cunoaște pe toată lumea. Este o agendă vie de oameni, povești, legături și detalii frumoase.

O admir pentru seninătatea și bunătatea cu care continuă să privească lumea.

Descoperiți-o din răspunsurile la 6 întrebări esențiale. Mai jos.

10/100 Noemi Meilman

Ce înseamnă speranța pentru tine?

Speranța, pentru mine, este cea care mișcă pământul locuit în acest moment. Fără speranță, cred că viitorul ar fi ca un actor care joacă pentru o sală goală – de oameni, de animale, de viață.

Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Am sacrificat timp. Timp petrecut cu fiul meu, cu câinii mei, cu mama mea, cu prietenii mei, cu oameni care meritau mai mult din timpul meu. Timp pentru mine, pentru un somn corect, pentru sport, pentru weekenduri, pentru cărți cumpărate sau primite în dar și care sunt încă necitite. Foarte mult timp am sacrificat, mai ales în ultimii 10 ani.

Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Ohoho, nu îmi doresc să devin cea mai bună din lume, nici să intru în istorie, dar mi-aș dori cele mai de bun-simț și stringente nevoi ale omenirii: pace (peste tot în lume), empatie (să nu mai existe violență de orice fel, asupra oamenilor și animalelor), mi-aș dori să nu mai existe sărăcie și nici lăcomie.

Aș sacrifica tot ce este necesar, în cele mai pașnice și diplomatice moduri ca să reușesc ca aceste lucruri să se întâmple. Uite, cred că în afară de empatie, și diplomația ar trebui predată în școli, chiar de la grădiniță. Am căutat în cărțile de istorie ale lui Avi (fiul meu, care acum este în clasa a X-a) și nu am găsit niciun capitol despre istoria diplomației – o cronologie, de la primii soli din Antichitate (Egipt, Grecia antică și până în prezent, despre primii diplomați români – Nicolae Milescu Spătarul, Costache Negri și să nu o uităm pe Regina Maria, căreia îi datorăm victoria diplomatică de la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Alături de ea a fost scriitoarea Elena Văcărescu, considerată prima femeie diplomat din istoria României.

Eleanor Roosevelt și alte femei diplomat despre care am început să caut de la o vreme pentru că mă pasionează subiectul.

Și să nu uităm despre „diplomația la firul ierbii”, munca atât de grea și de multe ori frustrantă a activiștilor, mai ales cei care se află în zone de conflict.

Un alt aspect important: cei care scriu cărțile de istorie. Felul în care este predată istoria. Să existe un dialog, copiii să pună întrebări, să dialogheze. Sunt importanți anii bătăliilor, dar mai important e să învețe cum s-a ajuns la pace, cine a făcut și cum a făcut posibilă acea pace?

Pentru că ar trebui să se vorbească mai mult despre „alfabetizarea emoțională” și despre oamenii care militează pentru pace. Un alt paradox: știm cine sunt dictatorii, dar nu știm cine sunt pacifiștii. Cum să fie pace, atunci?

Deja este un clișeu faptul că trăim în paradoxul paradoxurilor: suntem în secolul tehnologiei, dar ne comportăm ca în Evul Mediu. Suntem din ce în ce mai violenți, iar când violența devine normă, când avem toate datele posibile ca să nu mai repetăm greșelile trecutului, nu mai avem nicio scuză, dar nici măcar una.

A fost un răspuns lung.

Ce înseamnă puterea pentru tine?

Întrebare capcană: Pentru mine, puterea este o unitate de măsură variabilă. Este duală. Poate fi o forță care face numai bine și construiește, dar folosită greșit, poate să facă rău și să distrugă.

Aș vrea ca puterea să facă numai bine. Pentru că puterea, în esență, înseamnă progres, înseamnă capacitatea de a merge mai departe, cu reziliență și numai în chei pozitive.

Pentru ce îți ești ție recunoscătoare, o trăsătură de caracter/o aptitudine care te-a ajutat?

M-au ajutat mai multe: optimismul, (chiar și atunci când mai era un gram din el) și disciplina (funcționez, de când mă știu, cu agenda de to do’s).

Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Tuturor celor de la întrebarea numărul 2 (inclusiv mie). Am curajul să o fac, dar în același timp știu că nu am avut altă soluție: am sacrificat timpul petrecut cu cei dragi în calitate de mamă singură & one woman show. Ca să închei într-un mod artistic.