O cunosc de mulți ani. Ne leagă pasiunea pentru teatrul britanic și convingerea că fiecare dintre noi poartă responsabilitatea propriilor acțiuni.

Am petrecut ore întregi vorbind despre etică, despre puterea deciziilor noastre și despre consecințele lor.

Este specialistă în comunicare, iar unul dintre lucrurile pe care le admir cel mai mult la ea este curajul de a le spune clienților când propunerile lor nu sunt potrivite. Își susține punctul de vedere chiar și atunci când asta ar putea să o coste financiar.

A fost o vreme când o sunam și îi spuneam: „Uite, mi s-a propus să fac un anumit lucru și ceva nu mi se pare în regulă. Tu ce părere ai?”. Știam că voi primi un răspuns sincer, fără ocolișuri, chiar dacă nu era neapărat cel pe care mi-aș fi dorit să-l aud. Am și astăzi liniștea că îmi va spune ce gândește, fără ezitare și fără să încerce să-mi facă pe plac.

A predat la universitate, unde le-a vorbit studenților despre comunicarea de criză, aducând în explicațiile ei nu doar experiență profesională, ci și etică și inteligență.

Iubește opera și tot ei îi datorez întâlnirea cu dna Virginia Zeani și un interviu superb, pe care îl păstrez printre amintirile mele prețioase.

Vorbim rar și ne vedem și mai rar. Dar există ceva ce prețuiesc enorm în conversațiile noastre: vorbim despre teatru, filme, cărți, despre cultură sau tendințe din social media, despre idei și felul în care se schimbă lumea. Fără bârfe, fără judecăți despre viețile altora. Conversațiile noastre nu sunt niciodată despre „ceilalți”. Sunt despre idei, valori și lucrurile care ne fac să înțelegem mai bine lumea, iar asta mi se pare unul dintre cele mai frumoase luccruri.

O cunoașteți din răspunsurile de mai jos

ESENȚA. Sorana Savu. 14/100

1. Ce înseamnă speranța pentru tine?
   Speranța a fost combustibilul meu toată viața. Am și pornit la drum într-o perioadă în care toți ne încurajam reciproc că ”mai rău de atât nu poate fi” și am crescut cu speranța, susținută, evident de multă muncă, ambiție și inconștiență. Mi le-am asumat pe toate până la vârsta asta, am bifat tot ce mi-am dorit să bifez și încâ ceva pe deasupra.

Mi-am spus de foarte mică, ”pentru fiecare vis, pune un buget și un deadline și transformă-l într-un plan”. Zis și făcut.

• Ce ai sacrificat pentru succesul de până acum?

Nu prea mult. Am avut norocul de a sta alături de un partener de viață care m-a avertizat de câte ori eram pe cale să exagerez rău. Mi-am dorit de la bun început să fiu pregătită și să am curajul să iau acele decizii care mă vor ajuta să-mi construiesc viața și cam așa s-a și întâmplat. Din fericire, când mi s-au pus în față alegeri foarte mari am luat deciziile corecte, care s-au confirmat în timp. Mi-a fost frică în unele momente de decizie? Sigur că da. Dar mi-a fost bine după aceea, fără mari sacrificii, cum spuneam.

• Ce ai fi dispusă să sacrifici pentru a deveni cel mai bun din lume, pentru a ajuta oamenii la nivel global și pentru a intra în istorie?

Dacă îmi puneai întrebarea asta acum 30 de ani, răspunsul ar fi fost ”orice” și ar fi fost sincer. Acum, la fel de sincer, e ”nu prea mult”. Am avut multe momente în care îmi doream să schimb lumea, m-am calmat la timp, mi-am construit lumea mea în care mă simt foarte bine, a fost un exercițiu de efort continuu și de durată ca să pot face asta. Cu știrile pe care le citesc în fiecare dimineață, dacă nu aș putea să mă bazez pe oamenii și structurile clădite în jurul meu demult, mi-ar fi extrem de greu în perioada asta.

• Ce înseamnă puterea pentru tine?

Am două răspunsuri aici. Unul se leagă de un chestionar pe care l-a făcut acum vreo 10 ani o revistă de business din România și care conținea, printre altele, și această întrebare. Am discutat chestionarul cu clienții mei de atunci, toți la nivel de CEO, bărbați și femei. Toți bărbații au interpretat, fără nicio sugestie din partea mea, ”puterea” ca ”power” din limba engleză, toate femeile au interpretat-o ca ”strength” și au răspuns în consecință. Dacă mai aveam dubii cu privire la diferențele dintre bărbați și femei în leadership, acela a fost momentul în care n-am mai avut.

Pentru mine, puterea (power) e o sabie cu două tăișuri cu care trebuie să fiu foarte atentă. Aș putea să fiu ipocrită și să dau un răspuns călduț, dar în punctul în care mă aflu acum, chiar nu e cazul.

Am descoperit devreme, de prin copilărie, că sunt ceea ce se numește un ”lider natural”. Asta poate că sună frumos, dar de fapt îți creează imediat responsabilități și mai multe probleme decât avantaje.

De atunci, din școala generală, nu concep puterea (power) fără responsabilitate. Și mă deranjează poveștile despre putere care se rezumă la succese și realizări. Când conduci un grup sau o organizație, ești și vizionarul, și strategul, dar și recrutorul, și cel care vede, în fiecare lună, salariile și taxele, care știe că are o echipă pe care trebuie să o motiveze și să o protejeze de turbulențe, care trebuie să ia toate deciziile, și pe cele bune, și pe cele amare.

După cum ne amintește periodic social media, ”power without responsibility is tyranny” și asta se manifestă în orice organizație, și în timp de pace și de război. Noi am înlocuit în ultima vreme ”tiranie” cu ”toxicitate”, nu e același lucru, dar mă rog…

Pe de altă parte, puterea (strength) e o resursă pe care o înțeleg ca fiind epuizabilă, și atunci sunt atentă să-mi încarc bateriile cât de des pot, căutând obsesiv oaze de frumos prin literatură, călătorii, teatru, cinema, muzee, muzică sau, de ce nu, prin restaurante. Le găsesc tot mai greu și tot mai rar, semn că am îmbătrânit, dar și semn că am văzut foarte multe și că mi-am format un gust și niște exigențe pe care mie mi-e greu să le mai satisfac. Silver lining.

• Pentru ce îți ești tie recunoscător, o trăsătură de caracter/ o aptitudine care te-a ajutat?

Pentru consecvență (sau încăpățânare, cum îi zic cei din jurul meu). Consecvența m-a făcut să nu gândesc niciodată pe termen scurt, să nu mă bucur de victoriile ușoare, să construiesc mereu pentru ce va urma, să aleg în viață și în profesie doar parteneri de cursă lungă. Pe de altă parte, modul ăsta de a gândi mi-a dat, periodic, crize de anxietate, pentru că atunci când aștepți confirmări care vin în timp, ele vin… în timp și, între timp, ai tot timpul să-ți faci griji și să ai dubii. Acum îmi recunosc crizele de anxietate și le tratez.

• Cui i-ai cere iertare și nu ai avut curaj sau putere până acum?

Nu am avut niciodată probleme să-mi cer iertare când am considerat că am greșit față de cineva așa că, pe partea asta, nu am rămas cu datorii. Nu mi se pare o corvoadă sau un gest care să reclame curaj să ceri iertare cuiva, ci, dimpotrivă, mi se pare o ușurare. Ai admis o greșeală, ți-ai cerut scuze, ai reparat o relație frântă, ți-ai luat o piatră de pe inimă și, în cele mai bune cazuri, ți-ai recâștigat un prieten sau un colaborator.

Cu cât trece mai mult timp peste o rană pe care ai creat-o pe nedrept, cu atât șansele ei de vindecare sunt mai mici.